Ma trezeste mama ntr-o dimineata din somn, cu vai-nevoie, zicndu-mi: Scoala duglisu

le, nainte de rasaritul soarelui; iar vrei sa te pupe cucul arminesc si sa te spu
rce ca sa-ti mearga bine toata ziua? ....Caci asa ne amagea mama cu o pupaza caresi facea cuib, de multi ani, ntr-un teiu foarte batrn si scorburos, pe coasta deal
ului, la Mos Andrei, fratele tatei cel mai mic. Si numai ce-o auzeai vara: Pu-pupup! pu pu-pup! des-dimineata, n toate zilele, de vuia satul. Si cum ma scol, ndat
a ma si trimite mama cu demncare n tarina, la niste lingurari ce-i aveam tocmiti p
rasitori, tocmai n Valea-Seaca, aproape de Topolita. Si pornind eu cu demncarea, n
umai ce si aud pupaza cntnd:
- Pu-pu-pup! pu pu-pup! pu pu-pup!
Eu, atunci, sa-mi caut de drum tot nainte? Ma abat pe la teiu, cu gndu sa pr
ind pupaza, caci aveam grozava ciuda pe dnsa; nu numaidect pentru pupat, cum zicea
mama, ci pentru ca ma scula n toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei. Si c
um ajung n dreptul teiului, pun demncarea jos n carare, pe muchea dealului ma suiu n
cetisor n teiu, care te adormea de mirosul.....floarei, bag mna n scorbura, unde st
iam, si, norocul meu!....gabuiesc pupaza pe oua si zic plin de multamire: Taci le
lita, ca te-am captusit eu! i mai pupa tu si pe dracul de-acum! Si cnd aproape sa s
cot pupaza afara, nu stiu cum se face, ca ma spariiu de creasta ei cea rotata, d
e pene, caci nu mai vazusem pupaza pna atunci, si-i dau iar drumul n scorbura. Si
cum stam eu acum si ma chiteam n capul meu ca serpe cu pene nu poate sa fie, dupa
cum auzisem, din oameni, ca se afla n scorburi cteodata si serpi, sa scot pupaza
pe ce-a fi.....dar ea, sarmana, se vede ca se mistuie de frica mea prin cotloane
le scorburei, undeva, caci n-am mai dat de dnsa nicaieri: parca intrase n pamnt. Mai
! anapada lucru si-aista! zic eu nciudat, scotnd caciula din cap si tuflind-o n gura
scorburei.
Apoi ma dau jos, caut o lespede potrivita, ma suiu cu dnsa i
ar n teiu, mi ieu caciula si n locul ei pun lespedea, cu gnd c-a iesi ea pupaza de u
ndeva pna m-oiu ntoarce eu din tarina. Dupa aceea ma dau iar jos si pornesc rapede
cu demncarea la lingurari...si orict oi fi mers eu de tare, vreme trecuse la mijl
oc doar, ct am umblat hoinarind eu cine stie pe unde si ct am bojbait si mocosit p
rin teiu, sa prind pupaza, si lingurarilor, nici mai ramne cuvnt, li se lungise ur
echile de foame asteptnd. S-apoi vorba ceea: Tiganului, cnd i-e foame, cnta; boieru
l se primbla cu minile dinapoi, iar taranul nostru si arde luleaua si mocneste ntr-n
sul . Asa si lingurarii nostri: cntau acum ndracit pe ogor, seznd n coada sapei, cu oc
hii paienjeniti de-atta uitat, sa vada nu li vine mncare dincotrova? Cnd, pe la prnz
ul cel mare, numai iacatama-s si eu de dupa un dmb cu mncarea sleita, veneam, nu v
eneam, auzindu-i lalaind asa de cu chef......atunci au si tabart balaurii pe mine
, ct pe ce sa ma nghita, de nu era o chiranda mai tnara ntre dnsii, sa-mi tie de part
e.
- Haouileo, mo! ogoiti-va! ce tolcaniti baiatul? Cu tatu sau aveti ce-aveti, iar
nu cu dnsul!
Atunci lingurarii, nemai punndu-si mintea cu mine, s-au asternut pe mncare,
tacnd molcum. Si scapnd eu cu obraz curat, mi ieu traista cu blidele, pornesc spre
sat, ma abat iar pe la teiu, ma suiu ntr-nsul, pun urechea la gura scorburei si au
d ceva zbatndu-se nauntru. Atunci ieu lespedea cu ngrijire, bag mna si scot pupaza,
vlaguita de atta zbucium; iar ouale, cnd am vrut sa le ieu, erau toate numai o chi
salita. Dupa asta vin acasa, leg pupaza de picior c-o ata s-o ndosesc de mama vre
o doua zile n pod prin cele putini hrbuite; si una-doua la pupaza, de nu stiau cei
din casa ce tot caut eu prin pod asa des. nsa a doua zi dupa asta, iaca si matus
a Mariuca lui Mos Andrei vine la noi c-o falca-n ceriu si cu una-n pamnt, si se i
a la ciondanit cu mama din pricina mea:
- Mai auzita-i dumneata cumnata, una ca asta, sa fure Ion pupaza, care, zicea ma
tusa cu jale, ne trezeste des-dimineata la lucru de attia ani?
Grozav era de tulburata, si numa nu-i venea sa lacrameze, cnd spunea aceste. Si ac
um vad eu ca avea mare dreptate matusa, caci pupaza era ceasornicul satului. nsa
mama, sarmana, nu stia de asta nici cu spatele.
- Ce spui, cumnata?! Da ca l-as ucide n bataie, cnd as afla ca el a prins pupaza, s
-o chinuiasca. De-amu bine ca mi-ai spus, las pe mine, ca ti-l ieu eu la depanat!
- Nici nu te mai ndoi despre asta, cumnata Smaranda, zise matusa, caci de zbntuitu
l ista al dumitale nimica nu-i scapa! Ce mai atta? Mi-au spus mie cine l-au vazut
ca Ion a luat-o; gtul mi pun la mijloc!

Eu, fiind ascuns n camara, cum aud unele ca aceste, iute ma suiu n pod, umfl
u pupaza de unde era, saiu cu dnsa pe sub streasina casei si ma duc de-a dreptul n
trgul vitelor, s-o vnd, ca I era tocmai lunea, ntr-o zi de trg. Si cum ajung n iarma
roc, ncep a ma purta tantos printre oameni de colo pna colo, cu pupaza-n mna; ca do
ar si eu eram oleaca de fecior de negustor. Un mosneag nebun, c-o vitica de funi
e, n-are ce lucra?
- De vnzare-ti e gainusa ceea .mai baiete?
- De vnzare, mosule!
- Si ct cei pe dnsa?
- Ct crezi si dumneata ca face!
- Ia ad-o-ncoace la mosul, s-o dramaluiasca!
Si cum i-o dau n mna, javra dracului se face a o cauta de ou si-I dezleaga atunci
frumusel ata de la picior; apoi mi-o arunca-n sus, zicnd: Iaca pozna, c-am scapato! Pupaza, zbrrr! Pe-o dugheana si, dupa ce se mai odihneste putin, si ie apoi dru
mul n zbor sprev Humulesti si ma lasa mare si devreme cu lacrimile pe obraz, uitnd
u-ma dupa dnsa! .eu, atunci, hat! De sumanul mosneagului, sa-mi plateasca paserea
- Ce gndesti dumneata mosule? Te joci cu marfa omului? Daca nu ti-a fost cumparat
, la ce i-ai dat drumul? Ca nu scapi nici cu giunga asta de mine! nteles-ai? Nu-t
i paie lucru de saga! Si ma bagam n ochii mosneagului, si faceam un taraboiu, de
se strnsese lumea ca la comedie mprejurul nostru; da, iarmaroc nu era?!
- Dar stii ca esti amarnic la viata mai baiete?! Zise mosneagul de la o verme, rzn
d. n ce te bizui de te ndrjesti asa nepoate? Dec! nu cumva ai pofti sa-mi iei vitic
a pentr-un cuc armenesc? Pesemne te mannca spinarea, cum vad eu, mai tica, si ia
acus te scarpin, daca vrei, ba si-un topor ti fac daca ma crezi, de-i zice aman, p
uiule! cnd i scapa din mna mea!
- Da pace baietului, mosule, zise un humulestean de-ai nostri, cai feciorul lui
Stefan a Petrei, gospodar de la noi din sat, si ti-i gasi beleaua cu dnsul pentru
asta .
- He, he! Sa fie sanatos dumnealui, om bun! D-apoi chitesti dumneata ca nu ne cu
noastem noi cu Stefan a Petrei? zise mosneagul; chiar mai dinioarea l-am vazut u
mblnd prin trg, cu cotul subsuoara, dupa cumparat sumani, cum i e negustoria, si tr
ebuie sa fie pe-aici pe undeva, ori n vro dugheana la batut aldamasul. Apoi bine
ca stiu a cui esti mai tica! Ian stai oleaca, sa te duc eu la tata-tau si sa vad
, el te-a trimes cu pupezi de vnzare sa spurci iarmarocul?
Toate ca toatele, dar cnd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura. Ap
oi ncet-ncet m-am furisat printre oameni, si unde am croit-o la fuga spre Humulest
i, uitndu-ma napoi, sa vad nu ma ajunge mosneagul? Caci mi era acum scapare de dnsul
, drept sa va spun. Vorba ceea: Lasa-l, mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa
el acum! Tocmai asa patisem si eu; ba eram nca bucuros ca am scapat numai cu-atta.
Bine-ar fi s-o pot scoate la capat, macar asa, cu mama si cu matusa Mariuca , gndea
n eu, batndu-mi-se inima, ca-ntr-un iepure, de frica si de osteneala. Si cnd ajung
acasa, aflu ca tata si mama erau dusi n trg; si fratii mi spun, cu spaima, ca-i po
zna cu matusa lui Mos Andrei: a sculat mai tot satul n picioare din pricina pupaz
ai din teiu; zice ca i-am fi luat-o noi, si pe mama a pus-o n mare suparare cu as
ta. Stii ca si matusa Mariuca e una din cele care scoate mahmurul din om; nu-i o
femeie de nteles, ca matusa Anghilita lui mos Chiriac, s-a mntuit vorba! Si cum mi
spuneau ei ngrijiti, numai ce si auzim cntnd n teiu:
- Pu-pu-pup! pu pu-pup! pu pu-pup!
Sora-mea Catrina zice atunci cu mierare:
- I-auzi badita! Doamne, cum sunt unia de napastuiesc omul chiar pe sfnta dreptat
e!
- Mai asa surioara!.....Dar n gndul meu: Cn ati sti voi ct a patimit, sireaca, din pr
icina mea, si eu din pricina ei, i-ati plnge de mila!
Zahei nsa ne lasase vorbind si se ca mai dusese n trg, dupa mama, sa-i spuie bucurie
despre pupaza.... Si a doua zi, marti, taman n ziua de lasatul sacului de postul
Sn-Petrului, facnd mama un cuptor zdravan de alivenci si placinte cu poalele-n bru
, si prpalind niste pui tineri la frigare, si apoi tavalindu-i prin unt, pe la prn
zul cel mic, chema pe matusa Mariuca lui mos Andrei la noi si-i zice cu draga in
ima:
- Doamne, cumnatica-hai, cum se pot nvrajbi oamenii din nimica toata, lundu-se dup

a gurile cele rale! Ia poftim, soro, mai bine sa mncam ceva din ce-a da Dumnezeu,
sa cinstim cte-un pahar de vin n sanatatea gospodarilor nostri si: Cele rale sa se
spele, cele bune sa s-adune; vrajba dintre noi sa piara, si neghina din ogoara!
Caci dac-ai sta sa faci voie rea de toate, zau, ar trebui de la o vreme s-apuci
cmpii!
- Asa, cumnata draga, zise matusa Mariuca, strngnd cu nedumerire din umere, cnd se
punea la masa. Vazut-ai dumneata? Sa mai pui altadata temeiu pe vorbele oamenilo
r! Apoi ncepem cu totii a mnca. Si altii ca altii, dar eu stiu ca mi-am pus bine g
ura la cale, sa-mi fie pe toata ziua. Si ndata ce m-am sculat de la masa, lundu-mi
ramas bun de la calcie, fuga la scaldat; si cnd sar odata voiniceste de pe-un mal
nalt n stiloana, din greseala, drept cu fata-n jos, numai scntei mi s-au facut di
naintea ochilor de durere; si am crezul ca mi-a pleznit pntecele nu altaceva. Si
dupa ce-am iesit cu mare greu din apa si m-am pus pe mal, tiindu-ma cu minile de
inima, baietii s-au strns chiotca mprejurul meu si m-au nmormntat cu nasip, si m-au
prohodit cum stiau ei, si de-abia mi-am venit n simtire peste vreun ceas; si-apoi
am nceput a ma scalda n ticna, pna pe la asfintitul soarelui, potrivind-o sa vin a
casa odata cu vacile si spuind mamei ca, scapndu-le vacarul din ocol pe ale noast
re la amiaza, eu singur le-am dus la pascut, si de-aceea m-am ntrziet pna acum. Si
mama, crestina buna, crezndu-le toate laptoase, dupa rabus, cum i le spusesem eu
cu magulele, m-a laudat cu vrednicia ce facusem si mi-a dat si de-mncare. Iara eu
, mncnd lupeste, ma faceam smerit si nu mai rdeam de mine, mierndu-ma tot atunci de
ghibacia minciunilor ce potrivisem, de-mi venea mai-mai sa le cred si eu singur
pe jumatate. Iaca, asa se poate nsela omul de multe ori, cnd nici n-a gndit, daca n
u stie a judeca bine. nsa iar man-torc si zic: Tot patitu-i priceput