Cateodata mamele nu pot intelege plansul copilului si ajung sa

fie obosite suparate.

,,Oare nu s-a inventat un sirop care sa linisteasca copilului colicile?''
spunea o mamica in discutiile cu alte mamici de pe unul dintre
forumurile spatiului virtual.
Voi fi putin atipica!
Va voi expune o lunga poveste despre colicile abdominale
Eu, care sunt cadru medical am incercat sa dau o explicatie valabila
a colicilor, apoi rezolvarea am gasit-o in recomandarile psihologilor
axati pe perioada alaptarii, a dezvoltarii atasamentului si am vazut-o in
practica, am simtit-o alaturi de copiii mei.
Revin la ceea ce spune mai sus. Eu am simtit in tonul ei o usoara
suparare? Oare deja starea mamicii este putin schimbata? Ea crede ca
micutul are nevoie de ,,ceva'' pe care ea nu il poate oferi. Ce? Orice
altceva, suficient de puternic pentru a calma bebelusul care plange.
Este suparata, ingrijorata. O poate arata sau nu. Dar bebelusul simte
asta, simte o stare de neputinta a mamei care asteapta ca altceva sa
rezolve problema micutului din brate.
De unde vine aceasta neputinta?
Din tot ce se vehiculeaza in lumea medicala despre colici. Toate
mamele pornesc la drum cu aceasta teama.
Va spun ca, atunci cand:
- incepeam un curs de puericultura sau Lamaze - ma intrebau "ce
facem cu colicile bebelusului?"
- cand intru in saloanele nou nascutilor si micutii sunt agitati ma
intreaba mamele: "oare deja au colici?" sau daca micutul este linistit,
nu doarme, dar se misca usor si isi flecteaza picioarele pe abdomen,
mamele ma intreaba: "acum au colici?" sau daca ele se simt bine si nu
le doare burta, ma intreaba "oare daca eu nu am avut colici, o sa le
aiba si micutul?" (durere de burta a mamei este de natura uterina, iar a
micutului de natura digestiva, deci total fara legatura)
Multe dintre voi deja stiti raspunsurile acestor intrebari, cele mai multe
aveti raspunsuri filtrate prin propria experienta si credinta.

Daca eu cred ca micutul are colici, el va avea colici!

Este aceasta o predestinare? Este interpretarea unui comportament al
nou
nascutului-sugarului.
Noi nu stim adesea de ce plang bebelusii, este perioada in care ei se
acomodeaza la viata extrauterina iar multe lucruri sunt noi pentru ei si
cauta adesea amintiri din viata intrauterina.
Cum le gasesc?
- In bratele mamei!
- La sanul mamei!
- Leganati!
- In pozitie verticala!
- Stransi lipiti de trupul mamei sau al tatalui!
Toate acestea nu fac decat sa ii aminteasca de perioada cand erau la
mama in burtica, cand :
- peretele uterin ii proteja (acum cauta caldura si stransoarea bratelor)
- erau leganati de mersul mamei (acum doresc sa fie leganati)
- cauta adesea sa revina la pozitia fetala in care au stat 9 luni. (noi
credem ca isi freaca genunchii de durere)
Timp de trei luni vor face lucrurile de mai sus, fiindca aceasta este
perioada de adaptare a nou nascutului la viata extrauterina cand tubul
digestiv invata sa functioneze, cand se diminueaza reflexele arhaice
(reflexul morro-de agatare, reflexul punctelor cardinale, cand intorc
gurita dupa orice le atinge obrazul, etc) cand bebelusul nu isi mai
mentine pozitia fetala.
Mitul este ca un micut care isi strange picioarele pe abdomen are
colici, fie ca plange sau nu. Realitatea este ca micutul va incerca sa
revina adesea, in primele trei luni la aceasta pozitie fiindca aceasta ii
creaza confort.
Ce facem noi?
Interpretam comportamente. Nu avem lucruri palpabile care sa ne
aduca raspunsul concret al plansului micutului, de aceea dorim un

diagnostic. Dar el nu exista. Colicile abdominale nu reprezinta o

afectiune.
O sa va intreb credem in Dumnezeu? El este palpabil? Dar totusi ne
ghideaza adesea in viata fiindca credem. Si acum ne putem si la alte
credinte: cred ca voi reusi, cred ca am noroc, ma cred ghinionist,
lucrurile nu-mi ies din prima, etc.
Alegerea este a noastra atunci cand credem ca un micut plange fiindca
are colici .(sau ca este alintat sau ca este rau)
Concluzia, daca eu cred ca el are colici, atunci are.
Imi induc o stare eu, ca mama si toti ceilalti din jurul lui, care nu il
poate ajuta pe micut, mai mult il agita.
Revin la perioada intrauterina, el se simte in confort atunci cand mama
este calma, fericita. Sunt stari pe care le cunoaste, de aceea ii aduc o
stare de siguranta.
Stiti ce spun eu cateodata? Intotdeauna caut o cale de mijloc.
Daca mama crede ca micutul are colici, sa ii administreze o
doza de ,,ceva'' si micutul se va linisti.
Dar realitatea care este?
Convingerea mamei ca acel ceva il linisteste pe micut, ii da o stare de
calm-autoindusa, astfel luand din nou bebelusul la san, va reusi sa il
calmeze fiindca ea insasi este calma. Doza de "ceva" este pentru
mama si nu pentru micut.
In legatura cu ce se scrie in articole medicale despre digestia nou
nascutului, este perfect adevarat. Tubul digestiv al nou nascutului nu a
functionat in perioada intrauterina,acum bebelusul traieste senzatii
noi.
Sunt acestea dureroase pentru el? A putut cineva sa comunice cu un
nou nascut, iar acesta sa ii spuna ca plansul inseamna durere? Nu sunt
studii in acest sens. Plansul arata un disconfort, o stare de nesiguranta,
o stare cu care el nu este invatat din perioada intrauterina. Digestia lui
este dureroasa? Nu stim. Dar este un lucru nou pentru el si trebuie sa
se invete cu ea.
Cum face acest lucru?

Incercand sa ii recladim adesea mediul intrauterin, sa ii cream senzatii

cu care el este invatat, va putea sa depaseasca noul (viata
extrauterina, care implica cel mai important lucru, despartirea de
mama).
De aceea un bebelus cand plange il luam in brate, il lipim de noi, il
punem la san, il leganam fara a ne gandi ca ceva negativ se intampla.
Unele dintre mame cunosc povestea aceasta pe care le-o spun legat
de ceea ce scriam mai sus:
Traiesti cu sotul tau, iar dupa 9 luni de casnicie esti pusa in situatia de
a locui in casa soacrei. Vei reusi sa dormi noaptea? Vei reusi sa te
adaptezi atat de repede? Cum o faci?
Daca ai un sot langa tine care iti va aminti ritualurile pe care voi deja le
stiati, care va sta langa tine in pat,amintidu-ti de casuta voastra.Astfel
tranzitia va fi mai usoara.
Acum dupa ce am tradus putin Mitul colicilor abdominale, oare
am reusit sa va destin putin pe voi toate mamicile si viitoarele mamici?
Articol realizat de Liliana Tudose, Educator prenatal Lamaze, Consilier
in alaptare