Disciplina de studiu: CONTABLITATE

Clasa: a X-a G
Data: 27.10.2005
Proiect de lectie
Unitatea de invatare: Contul -procedeu de lucru al contabilitatii
Subiectul lectiei: Formula contabila
Tipul lectiei: Asimiliarea, dobandirea de noi cunostinte – varianta mixta
Competente specifice vizate: Stabilirea formulei contabile ca urmare a parcurgerii celor patru etape ale analizei contabile.
Obiective operationale: La sfarsitul lectiei elevii vor fi capabili sa:
- defineasca notiunea de “formula contabila”;
- enumere principalele caracteristici ale formulei contabile;
- clasifice formulele contabile dupa numarul de conturi corespondente folosite cat si dupa scopul pentru care se intocmesc;
- scrie formula contabila aferenta unei aplicatii dupa ce in prealabil au facut analiza contabila.
Durata lectiei: 50 minute
Locul de desfasurare: Sala de clasa
Desfasurarea lectiei
Etapele lectiei Timp
alocat Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode si mijloace de invatamant Evaluare
1.Captarea atentiei* 3’ Notez absentele dupa care prezint titlul lectiei si il notez pe tabla Asculta si isi noteaza in caiete titlul
lectiei Conversatia, expunerea, iar ca mijloace tabla si catalogul Chestionare orala
2.Verificarea cunostintelor anterioare** 10’ Impart testele si explic modul de desfasurare al testului Elevii raspund la intrebarile
adresate in test de catre profesor Exercitiul, instructajul si explicatia, iar ca mijloace tabla si testul de autocontrol Proba scrisa
3.Anuntarea subiectului lectiei si a obiectivelor operationale 2’ Precizez si explic pe scurt ca voi defini formula contabila. Elevii
asculta si noteaza definitia formulei contabile si principalele caracteristici ale acesteia. Expunerea, iar ca mijloace de invatamant
tabla si manualul Chestionare orala
4.Prezentarea de noi cunostinte*** 20’ Prezentarea lectiei noi: “Formula contabila”
Sustin lectia cu exemple practice. Elevii, atenti la discutia initiata de profesor, raspund la intrebarile adresate si incearca, ca
impreuna cu acesta, sa desprinda concluzii pertinente.
Elevii noteaza pe caiete, la propunerea cadrului didactic informatii sintetice cu privire la tema prezentata. Explicatia, conversatia,
prelegerea, iar ca mijloace de invatamant tabla, manualul, materiale suplimentare, planul de conturi. Chestionare orala si
exemple in scris
5.Obtinerea feed-backului**** 10’ Revin asupra unor elemente de baza pentru a ma asigura ca elevii si-au insusit problemele de
teorie importante si le adresez o serie de intrebari recapitulative scurte si la obiect. Elevii asculta explicatiile suplimentare si dau
raspunsuri la intrebarile de fixare a cunostintelor adresate de profesor Explicatia, conversatia, prelegerea, iar ca mijloace de
invatamant tabla si manualul Intrebari orale si probleme in scris.
6.Stabilirea sarcinilor pentru activitatea indepedenta a elevilor***** 5’ Stabilesc sarcinile pentru data viitoare si anunt titulul lectiei
viitoare Elevii isi noteaza indicatiile profesorului si cer explicatii suplimentare daca au nelamuriri. Explicatia si instructajul, iar ca
mijloace manualul si tabla. Proba scrisa

1
Tot Andreea Cojocaru, clasa a III-a, Vaslui ne-a trimis o altă compunere frumoasă cu titlul “Iarna” :

Este iarnă. FLuturii de cristal zboară prin văzduhul întunecat.

Moş Crivăţ a ajuns pe meleagurile noastre împreună cu fiica sa. Copiii ei formează o mantie de argint.
Micile petale de clopoţel ţes hainele copacilor cu fire de argint.
Soarele palid se prevede printre norii cenuşii.
Micii copliaşi se trag cu săniile pe coasta dealului alunecoasă . Sub picioarele lor scârţâie zăpada pufoasă.
Odată cu venirea acestui anotimp minunat se apropie şi următoarele sărbători: Moş Neculai, Moş Crăciun
– naşterea pruncului Sfânt şi trecerea la noul an.
Copiii se bucură de acest anotimp care deschide sufletul oamenilor într-u alt an mai

Paul Fraisse defineşte stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care
nu-şi găsesc soluţia pe moment.
Mihai Golu defineşte stresul psihic ca stare de tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenţi
afectogeni cu semnificaţie negativă, stare de frustrare (reprimare) a unor trebuinţe, dorinţe sau aspiraţii.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar şi secundar. Caracterul primar vorbeşte depre stres ca rezultat
al unei agresiuni recepţionată direct în plan psihic. Caracterul secundar vorbeşte depre stres ca reacţie de
conştientizare în plan psihic a unui stres fizic,

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta prin modele de conduită
oferite de membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în cadrul familiei. Este recunoscut
faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate,
determină în mare masură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor,
comportamentul lor social şi moral.

În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că stimularea intelectuală în primii ani de viaţă, încurajarea şi
suportul parental continuu sunt factori determinanţi în dezvolarea personalităţii copilului.

Şcoala şi familia sunt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei, care contribuie prin mijloace specifice la
formarea tineretului.

Familia este prima şcoală a copilului. Ea este cea care răspunde de trebuinţele elementare ale copilului şi
de protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei ramân, uneori, întipărite pentru
toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia.

Familia ocupă un loc aparte în sistemul instituţional al educaţiei. Acţiunea ei pe întreaga perioadă a
dezvoltării include şi toate laturile formării personalităţii. Ea reprezintă unul din mediile de socializare şi
educare din cele mai complete datorită posibilităţilor ce le are de a-l introduce pe copil în cele mai
variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui prin cele mai complexe şi fireşti mijloace.

2
“Pecetea pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului spiritual-moral al personalităţii propriilor
copii se menţine toată viaţa.” (M. Golu).

Modelele de conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin imitaţie şi învăţare – precum şi

climatul socioafectiv în care se exercită influenţele educaţionale (“cei şapte ani de acasă”) constituie
primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă,
a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale. Este recunoscut faptul
că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în
mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor
sociomoral.

Analizând situaţiile concrete în care se manifestă acţiunile educative în familie, putem identifica mai
multe tipuri de părinţi: unii înţeleg să-şi armonizeze sistemul lor de acţiuni educative cu cele ale şcolii;
alţii nu conştientizează efectele negative ale strategiilor educative utilizate sau, şi mai grav, refuză să
recunoască faptul că relaţiile lor educaţionale cu copiii sunt deficitare.

Părinţii sunt convinşi de nereuşitele educaţionale, rezultatele slabe la învăţătură, comportamentele

inadecvate sunt determinate de factori străini familiei. Întrunirile cu părinţii, mai mult sau mai puţin
organizate, trebuie să fie un prilej de a conştientiza consecinţele imediate şi de perspectivă ale strategiilor
lor educaţionale.

Comportamentele educaţionale ale părinţilor, chiar dacă sunt bine intenţionate, pot avea efecte negative
asupra copiilor din cauza neadecvării lor la particularităţile de vârstă şi individuale, la situaţiile concrete
de acţiune, la sistemul de cerinţe adresate copiilor.

Severitatea exagerată, manifestată prin interdicţii, prin brutalitate şi prin privaţiuni de tot felul, îşi va lăsa
amprenta asupra personalităţii în formare a copilului. Ei impun copiilor un volum mare de sarcini, interzic
participarea la activităţi recreative, la jocurile specifice vârstei şi utilizază pedepse care lezează demnitatea
copiilor.

La rândul lor, părinţii superprotectori care depun eforturi exagerate pentru a proteja copilul, pot constitui
piedici în formarea şi devenirea personalităţii copilului. Aceşti părinţi consideră că şcoala are o serie de
cerinţe care depăşesc posibilităţile copilului şi aceştia trebuie menajaţi. Apar astfel atitudini de îngâmfare,
de supraevaluare a propriilor posibilităţi, dar şi atitudini de subevaluare a copiilor, precum şi slabe
posibilităţi de adaptare la situaţii noi.

Atitudinea protectoare a părinţilor se poate manifesta şi prin limitarea excesivă a libertăţii şi independenţei
de acţiune a acestora, a iniţiativei. Părinţii devin deosebit de preocupaţi de copil, manifestă o teamă
permanentă pentru viaţa şi activitatea copilului. Copilul va avea un comportament lipsit de acţiune şi în
ultimă instanţă va avea o timiditate exagerată.

Nu pot să nu fie amintiţi aici părinţii care, fărăr să-şi dea seama, au tendinţa de a impune copiilor propriile
exigenţe şi dorinţe, modele. Un astfel de copil îşi va constitui o platoşă, un gen de „impermeabilitate” la
dorinţele şi nevoile celorlalţi, devenind, nu de puţine ori, incapabil de a iniţia relaţii profunde cu aceştia. În
cele mai multe cazuri membrii mediului socio-cultural în care acest tip de persoane încearcă să se
integreze, îl izolează.

3
Şcolarul are nevoie acasă de un cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta el
are nevoie de părinţi calmi, înţelegători, afectuoşi, destul de maleabili în raporturile cu copilul fără a da
dovadă de slabiciune. El are nevoie să simtă că părinţii se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri şi
la problemele care îl interesează şi că nu se dezinteresează de ceea ce se întamplă la şcoală. Dar în acelaşi
timp el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa să-şi închipuie că libertatea
lui este fără margini şi, totodată, să ştie că părinţii săi împărtăşesc acelaşi nivel de exigenţă.

Ei, copiii care răsar asemenea florilor, cresc ocrotiţi de dragostea părintească. Se înalţă vegheaţi de căldura
familiei unde învaţă primele taine ale lumii înconjurătoare. Află ce este bine şi rău, cum să se poarte
frumos. Apoi în primul colectiv – grădiniţele – cunosc regulile jocului cu alţii, bucuria victoriei sau
tristeţea fără început şi fără sfârşit – copilăria.

Părinţii şi educatorii contribuie, în strânsă colaborare, la ridicarea nivelului educativ al elevului integrat în
colectiv. Reuşita acestei acţiuni presupune însă o cunoaştere specială a fiecărui copil. El trebuie urmărit
permanent şi profund, sub toate aspectele personalităţii lui.

Factorul decisiv în succesul şcolar îl reprezintă raportarea corectă a realităţii în existenţa activităţii
comune familie-şcoală. Sunt necesare sisteme complexe de dezvoltare a responsabilităţilor individuale şi
colective, în concordanţă deplină cu preocupările, interesele, deprinderile şi aptitudinile fiecărui copil.

Procesul de colaborare cu părinţii asigură atingerea scopului educaţional. Pornind de la necesitatea

cunoaşterii socopsihopedagogică a copilului, şcoala impune colaborarea cu familia sub diferite aspecte.
Urmărind aspectele comune, speciale şi diferenţiate pe care viaţa de lev o prezintă, părinţii pot completa,
sprijini şi dezvolta personalitatea copilului cu o singură condiţie – colaborarea cu şcoala.

Cu intrarea în şcoală (de la vârsta de 6 ani) problemele muncii de educaţie devin mai complexe şi odată cu
ele şi rolul familiei, şcoala constituind pentru copil un mou mediu căruia trebuie să i se adapteze şi care va
influenţa enorm dezvoltarea sa. O serie de sarcini educaţionale sunt preluate în mod special de şcoală (cele
privind instrucţia), dar familia rămâne implicată chiar şi în realizarea acestora ramânându-i în acelaşi timp
şi multe altele în care rolul principal îl are în continuare. Fără participarea părinţilor, efortul educativ
organizat prin instituţiile şcolare poate fi frânt, deviat sau deformat.

Aşa cum arăta şi H.H. Stern „orice sistem de educaţie, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă se
loveşte de opoziţia sau indiferenţă din partea părinţilor”.

Numai o colaborare perfectă între cei doi factori este de natură să determine o eficienţă maximă a muncii
colective. Desigur, în acest proces de colaborare, rolul conducător îl are şcoala. Ea poate să orienteze, să
ajute familia în sarcinile ce-i revin, să asigure o unitate de vedere şi acţiune.

Procesul de colaborare se impune – amândoi factorii acţionează asupra aceloraşi persoane, urmăresc
realizarea aceluiaşi obiectiv (evident cu mijloace specifice) şi deci, orice neconcordanţă, orice divergenţă,
pot determina deficienţe în procesul dezvoltării tinerei generaţii.

Colaborarea şcolii cu familia se realizează în diferite forme:

- comitetele cetăşeneşti de părinţi – sunt forme organizate de colaborare între şcoală şi familie, constituind
la perfecţionarea procesului de instruire şi educare a elevilor;
- vizitele la domociliul elevilor;
- consultaţii individuale;
- corespondenţa cu familia.
4
Vizitele la domiciliul elevului oferă posibilitatea de cunoaştere concretă a condiţiilor specifice din fiecare
familie şi pe această bază se pot lua, de comun acord, măsurile ce se impunca fiind cele mai adecvate în
vederea asigurării unui progres continuu în dezvoltarea copilului. Vizitele sunt din timp planificate şi
planificarea se referă la toţi elevii clasei, nu doar la cei ce prezintă vreo problemă.

Formele colective de colaborare – adunări cu părinţii, consultaţii colective, lectorate pentru părinţi – pot
îmbrăca structuri şi pot avea conţinut variat. Astfel, adunările cu părinţii (organizate periodic) pot fi
destinate fie unui bilanţ al activităţii elevilor (subliniindu-se contribuţia familiei, eventualele deficienţe –
cu tact – şi măsurile ce se impun a fi adoptate), fie dezbaterii unor teme psiho – pedagogice în vederea
informării părinţilor cu aspectele teoretice necesare activităţii lor practice (de pildă probleme ca:
organizarea regimului de viaţă al elevilor în familie, orientarea şcolară şi profesională, alegerea şi
dezvoltarea lecturii, etc. toate în funcţie de specificul vârstei).

Lectoratele cu părinţii includ cicluri de expuneri cu caracter pedagogic sau psihologic, sistematic
organizate (pe şcoală), asigurând comunicarea unui sistem de informaţii, metodologii de lucru, forme de
activitate, posibil de folosit în familie.

Lipsa de colaborare duce spre un eşec şi, din nefericire, cel învins este copilul, pentru care dorim tot,
pentru care visăm tot ce este mai bun.

În condiţiile social-economice actuale se manifestă două condiţii contradictorii: părinţii sunt îngrijoraţi de
viitorul copiilor lor, dar în acelaţi timp, nu mai au timp şi răbdare să acorde atenţie problemelor acestora.
Relaţia lor cu şcoala este ignorată sau evitată, acţiunile educative ale celor două instituţii, şcoala şi familia,
desfăşurându-se oarecum separat. Este o sarcină şcolii, a personalului didactic, să identifice situaţiile
problematice, să dirijeze strategiile educative ale familiei în favoarea elevului şi mai ales să conştientizeze
faptul că relaţia de colaborare şcoală - familie este determinantă în obţinerea performanţelor şcolare.

A creşte şi a educa un copil este o operă care cere, înainte de toate, multă dragoste; aceasta nu înseamnă că
ea nu impune şi raţiune, bazată pe cunoştinţe precise. Copilul pe care noi îl creştem şi educăm nu este la
fel cu toţi ceilalţi, el este unic pentru noi şi de aceea educaţia pe care i-o dăm trebuie adaptată
personalităţii lui. Ca şi o plantă, copilul creşte diferit în funcţie de ambianţa favorabilă sau defavorabilă a
mediului familial. Această ambianţă, acest climat, poate să-l ajute sau să-l împiedice să se dezvolte normal
şi răspunderea o purtăm noi, educatorii şi părinţii lui. Copilul are nevoie să fie ajutat, apărat, călăuzit, are
nevoie să se simtă important pentru cei din jurul său. Să conduci către maturitate o fiinţă umană nu este
deloc simplu; eforturile, descurajările, slăbiciunile fac drumul greu. Dacă pe acest drum părinţii şi copiii
vor găsi sprijin din partea noastră a educatorilor, mai târziu, peste ani, efortul ne va fi răsplătit.

O fiinţă umană bine adaptată şi flexibil adaptabilă nu doar va evolua în plan socio-cultural, integrându-se
şi manifestându-se, dar procesul va asigura şi acel confort psihic care va determina noi retoacţiuni şi
implicări optimizator-dezvoltante.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com

Mihai Eminescu spunea că “ Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic , cât prin ceea ce fac”.

Comunitatea este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea unor activităţi comune
-Vizite la muzee , expoziţii ;

5
-Vizionarea de filme , spectacole ;
-Excursii şi vizite organizate în oraş sau în afara oraşului ;
-Însoţirea elevilor la concursuri şcolare , festivaluri artistice ;
-Simpozioane , seminarii având ca temă relaţiile şcoală –familie –comunitate.
Comunitatea are aşadar un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia elevului.

Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor , într-o societate a
opţiunilor individuale şi sociale multiple , marcată de o multitudine de tranziţii , de naturi diferite
.Educaţia este somată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută , o lume în
care s-au pierdut şi se pierd repere , sisteme de referinţă , iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să
construiască drumuri noi pentru speranţă , prin formarea unor cadre cât mai flexibile , a unor capacităţi şi
comportamente capabile să facă faţă schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi
complexitate . Şcoala este chemetă să contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală , la redefinirea unor noi
sisteme de valori.

Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale . Presupune eliberarea de
energii lăuntrice şi depăşirea , prin împlinirea armonioasă şi creatoare , a insecurităţii , inferiorităţii şi
dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată în schimbare rapidă.

În prezent România cunoaşte o încercare de redefinire a rolului social al educaţiei , în contextul unui ”
parteneriat pentru educaţie ” , un dialog deschis , lucid , responsabil , între toţi factorii educaţionali
(familie , Biserică , şcoală , comunitate locală ).Şcoala se deschide spre mediul comunitar şi se fac
propuneri de realizare a osmozei şcoală- comunitate (şcoala în comunitate şi comnitatea în şcoală ) , în
perspectiva înţelegerii şcolii ca un centru cultural şi civic , centru complex de învăţare la îndemâna tuturor
, tineri şi mai puţin tineri.
Prin programe şi acţiuni specifice se creează şi se dezvoltă legături multifuncţionale şi societatea civilă.
Referinte:

Relatia scoala-familie este un subiect des abordat in literatura de specialitate si supus atentiei publicului
larg, mai ales pe fondul schimbarilor sociale multiple din ultim timp. Vorbim cu totii despre integrarea
tarii noastre in Uniunea Europeana. Acest proces atrage dupa sine o serie de schimbari, la nivel macro
socio-economic, dar si in scoli.

Una dintre aceste schimbari se refera la relatia scoala-familie. Daca pana in prezent acest parteneriatul
scoala-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat "responsabilitatea scolii", acest
lucru trebuie sa se schimbe pe viitor. Analizand documentele recente emise in cadrul Consiliului Europei
(organizatie internationala cu rol important in stabilirea standardelor educationale internationale, si care
influenteaza major politicile sociale, respectiv educationale, in cadrul Uniunii Europene) se remarca o
noua abordare privind dezvoltarea acestui parteneriat.

Conform acestor documente, in cadrul colaborarii scolii cu familia accentul este pus pe un angajament
mutual clar stabilit intre parinti si profesori, pe baza unui "contract parental". Acest tip de contract se
contituie ca un sistem de obligatii reciproce in cooperarea parintilor cu profesorii si implica cola-borarea
parintilor in activitatile scolare, nu numai sub aspect economic, respectiv de a participa, sustine si evalua
eforturile si actiunile financiare ale scolii, ci si sub aspect educational-cultural. Acesta tendinta prezenta
deja in unele tari vest-europene, in cazul societatii romanesti este doar un proiect.

Din literatura de specialitate si din analiza rezultatelor unor studii de cercetare derulate in scoli s-a
6
constatat ca in evolutia relatiei scoala - familie exista in principal trei etape de parcurs: etapa scolii
autosuficiente; etapa de incertitudine profesionala; etapa de dezvoltare a increderii mutuale profesori-
parinti. In prima etapa scoala este considerata o institutie inchisa, care nu influenteaza mediul familial si
nu se lasa influentata de el.

In acest caz contactele cu parintii sunt rare, formale. Parintii accepta ideea ca nu au nimic de facut in
legatura cu activitatea derulata in scoala. Ei nu participa la consiliile de administratie scolara, formarea
asociatiilor de parinti nu este incurajata, iar in cadrul formarii viitorilor profesori subiectul parteneriatului
scoala-familie este neglijat sau chiar omis. In a doua etapa profesorii incep sa recunoasca influenta
factorilor familiali asupra rezultatelor scolare ale elevilor, dar parintii continua sa creada ca scoala este
autosuficienta.

Astfel se manifesta tendinta de acuze aduse de familie scolii, pentru proastele rezultate scolare ale elevilor,
atunci cand e cazul. Administratia scolara are tendinta de a conserva atitudinea din etapa anterioara,
contactele cu familiile elevilor fiind inca formale. Punctual incepe sa se dezvolte initiative precum: o mai
buna comunicare a profesorilor cu parintii; apar organizatiile voluntare de parinti; se constituie consilii de
gestiune scolara in care participarea parintilor are un rol minor, nedicizional. De asemenea, pe parcursul
formarii viitoarelor cadre didactice exista abordarea tematica a relatiei scoala-familie, dar ca o problema
de importanta secundara.

In a treia etapa parintii si profesorii descopera impreuna ca neincrederea este putin cate putin inlocuita cu
increderea unora fata de altii. Relatia cu familiile este din ce in ce mai incurajata de scoala; consiliul scolar
include reprezentanti ai (asociatiilor) parintilor, cu rol decizional in toate problemele educationale;
organizatiile de parinti sunt acceptate si incurajate in activitatea scolara; profesori specializati (consilieri)
trateaza problemele exceptionale ale colaborarii cu familiile elevilor; organizatiile de profesori recunosc
statutul si rolul asociatiilor de parinti; formarea profesorilor abordeaza problema relatiei scoala-familie ca
fiind una din problemele importante; se organizeaza cursuri pentru profesori si parinti.

Din studiile efectuate in ultimii ani in cadrul Institutului de Stiinte ale Educatiei pe aceasta tema s-a
constatat ca obstacolele majore intalnite in relatia scoala-familie pot fi de ordin comportamental (intalnite,
atat intre parinti, cat si la profesori si manageri/ directori scolari) sau de ordin material (relatia scoala-
familie cere un surplus de efort material si de timp).

In cadrul acestui parteneriat, adesea dificultatile rezulta din disputa unor idei divergente privind:
responsabilitatea statului si a familiei privind educatia copiilor; libertatea de alegere a scolii de catre
parinti sau unicitatea invatamantului; impactul mediului familial asupra rezultatelor scolare ale copilului;
participarea parintilor la gestionarea si procesul decizional in institutia scolara.

Cel mai greu de inlaturat este obstacolul de ordin atitudinal. Mentalitatea oamenilor - parinti, cadre
didactice, elevi, publicul larg, in general - si cutumele sociale inradacinate si intarite prin comportamente
repetate sunt factori greu de influentat si de schimbat, dar acest lucru nu este imposibil de realizat.

Analizand atitudinile parintilor, profesorilor si ale elevilor, prin intermediul mesajelor lor postate pe site-ul
Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), pe Forumul educational de discutii, putem sustine adevarul
afirmatiei de mai sus. In primul rand mi-a atras atentia faptul ca nu exista niciun subiect care sa dezbata in
mod direct aceasta problema, a colaborarii scolii cu familia. Ea este atinsa indirect, atunci cand se discuta
despre ierarhiile elevilor rezultate in urma testarilor nationale, sau despre structura sistemului de
invatamant, cat si in cazul altor probleme de ordin administrativ, prezente in scoala.

Daca veti avea curiozitatea sa va uitati pe acest Forum de discutii veti observa ca, in general, parerea
7
parintilor este ca nu sunt luati in consideratie atunci cand vine vorba despre organizarea activitatilor
scolare si a celor administrative, in scoala unde invata copiii lor. Mai interesant este faptul ca elevii au
initiat o discutie pe acest Forum, care se refera la atitudinea parintilor fata de activitatea lor de invatare la
scoala si acasa. Ei sustin prin rezultatele unui sondaj care se adreseaza elevilor din clasele V-VIII, la care
au participat 48 de elevi, ca in majoritatea cazurilor parintii ii intreaba daca invata si ce fac la scoala, dar
nu mai mult de atat.

Daca veti analiza motivatia raspunsurilor lor, veti observa ca elevii sunt constineti de faptul ca parintii
sunt foarte ocupati cu problemele lor cotidiene. Ei spun ca parintii lor merg la scoala doar la sedintele cu
parintii si sunt interesati doar de notele pe care le obtin, mai ales din perspectiva participarii copiilor lor la
o testare nationala. Elevii fac unele comentarii interesante pe marginea obtinerii notelor la scoala, din care
rezulta ca ei nu pretuiesc foarte mult nota, mai ales la acele materii de studiu unde comunicarea cu
profesorul este dificila si in cazurile in care ei observa ca notele sunt acordate potrivit unor criterii
subiective, personale, ale cadrelor didactice.

Putem spune ca avem de face cu un paradox. Atunci cand ii intrebam pe parinti: care este rolul scolii in
devenirea copiilor lor? - acestia vor raspunde invariabil: sa ii invete cum sa se descurce mai bine in viata -
fie sa invete o meserie, fie sa stie sa comunice si sa faca fata situatiilor de viata cotidiana.

Analizand insa raspunsurile elevilor referitor la ce ii intereseaza pe parinti privind activitatea lor scolara,
sesizam ca parintii isi intreaba copiii in special de note si ii preseaza: (citez din raspunsul unui elev) "sa ia
note bune".

Stimati parinti, scoala trebuie sa indeplineasca un rol mult mai important in viata copiilor vostri decat
acela de a le oferi o diploma in baza careia sa isi poata continua studiile.

Comunicarea cu copiii, referitor la activitatea lor scolara, comunicarea cu profesorii, referitor la abilitatile
si aptitudinile pe care le au copiii dumneavoastra, la posibilitatea si moda-litatile de dezvoltare a acestora,
si implicarea in acti-vitatile scolii, sunt pasi de parcurs in relatia scoala-fa-milie, pentru buna dezvoltare a
personalitatii copiilor.

Stand de vorba cu un profesor de la Liceul Nichita Stanescu din Capitala, cadru didactic si parinte, acesta
mi-a spus ca, din experienta personala, vin la scoala - indiferent de motivul apelului de a-i invita pe parinti
(sedinte cu parintii, informari pe diverse teme, activitati comune) - in majoritatea cazurilor, parintii
copiilor care invata bine, fara probleme comportamentale. In schimb, a fost suprins de atitudinea parintilor
care atunci cand au fost invitati la scoala pentru a discuta rezultatele slabe la invatatura sau
comportamentul care lasa de dorit, ale copiilor lor, acestia le iau apararea, fie aducandu-le scutiri medicale
pentru o buna parte din absentele nemotivate, fie, simtindu-se vinovati ca ii neglijau neavand posibilitatea
de a petrece mult timp cu ei, le "acopera" faptele, invocand tot felul de motive.

Cum am putea remedia astfel de situatii si cum am putea dezvolta o colaborare reala intre scoala si
familie? Exista mai multe cai. Pentru problemele de ordin administrativ, ele se rezolva atunci cand parintii
si profesorii dispun de mecanisme de evaluare comune ale activitatii scolare.

Relatia familie-scoala apare justificata in masura in care se restabileste increderea colectivitatii de parinti,
a comunitatii, in institutia scolara. Un rol deosebit, atat pentru colaborarea familie-scoala si participarea la
gestiunea scolii, cat si pentru educatia parintilor il are infiintarea asociatiilor de parinti, ca reprezentanti ai
vocii reale a acestora, privind rezolvarea diverselor probleme aparute in scoala.

8
Referitor la atitudinea de colaborare a parintilor, respectiv la problemele de ordin atitudinal in relatia
scoala-familie, reciprocitatea este elementul care adesea lipseste, in scoala romaneasca.

Daca prin intermediul scolii sunt organizate diverse activitati si parintii sunt invitati, dupa cum am spus
anterior, parintii elevilor cu note bune si cu un comportament exemplar vor veni. Cat despre initiative ale
parintilor de a derula unele activitati impreuna cu copiii si cu profesorii in scoala, acestea sunt extrem de
rare.
Chiar daca scoala organizeaza activitati frumoase si utile pentru parinti si pentru copiii lor, prin initiativa
parintilor de a organiza la randul lor unele activitati, s-ar vedea cu adevarat ca le pasa, si ar obliga scoala
la mai multa deschidere si cooperare.

Situatia initiativelor organizate doar de catre angajatii scolii este asemanatoare cu cea a unui medic care
este in fata unui copil mic, ce nu poate vorbi si nu stie sa spuna exact ce il doare. In acest context el
propune un tratament pe baza unui diagnostic pus cu un grad de probabilitate de eroare destul de ridicat.
Insa atunci cand copilul incepe sa vorbeasca, si medicul poate estima cu o exactitate mult mai mare
cauzele bolii, impreuna pot comunica si remedia aceasta situatie. Initiative ca acest Forum de discutii,
infiintarea si afilierea in federatii a asociatiilor parintilor, participarea - deocamdata la invitatia scolii - in
cadrul diverselor activitati scolare, impreuna cu elevii si cadrele didactice sunt etape importante privind
"cresterea" parteneriatului scoala-familie in scoala romaneasca. Insa ele odata declansate trebuie sustinute
nu doar cu vorbe, ci mai ales prin fapte

9
10