Sunteți pe pagina 1din 43

DREPTUL PENAL AL AFACERILOR

CAPITOLUL I
DREPTUL PENAL AL AFACERILOR PARTEA GENERALA
Dreptul penal al afacerilor: definitie, obiect, principii, izvoare, raporturi
juridice.Limitele aplicarii legii penale: aplicarea legii penale in spatiu; aplicarea legii
penale in timp.

1. DEFINITIA DREPTULUI PENAL AL AFACERILOR

Sistemul dreptului romanesc este alcatuit din ansamblul normelor juridice


adoptate de statul nostru, norme grupate sub forma ramurilor de drept care la randul lor
sunt structurate in institutii juridice.
Termenul de drept penal se intrebuinteaza cu doua acceptiuni sau intelesuri ori
sensuri.
Intr-un prim sens se desemneaza ramura de drept penal formata din ansamblul
normelor juridice penale care reglementeaza raporturile de aparare sociala.
In al doilea sens se desemneaza stiinta dreptului penal care reprezinta totalitatea
conceptiilor, ideilor si teoriilor referitoare la dreptul penal.
Definim dreptul penal ca fiind acea ramura de drept care reglementeaza
raporturile de aparare sociala care rezulta intre destinatarii legii penale prin incriminarea
faptelor periculoase (infractiuni) pentru valorile sociale aparate de lege si a asnctiunilor
care se aplica persoanelor vinovate in scopul protejarii acestor valori atat prin prevenirea
savarsirii faptelor antisociale, cat si pedepsele aplicate faptuitorilor.
Dreptul penal al afacerilor reglementeaza infractiunile specifice afacerilor,
infractiuni care sunt prevazute fie in Codul penal, fie in diferite legi speciale.
Totalitatea normelor de drept penal este structurata in institutiile fundamentale ale
dreptului penal care sunt: infractiunea, sanctiunile de drept penal si raspunderea penala.

2. OBIECTUL DREPTULUI PENAL AL AFACERILOR

Obiectul dreptului penal al afacerilor este acelasi ca si obiectul dreptului penal si este
format din raporturile de aparare sociala care rezulta intre destinatarii legii penale pentru
respectarea valorilor sociale aparate de legea penala respectiv Romania, suveranitatea,
independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile
acestora, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept.
In ceea ce priveste dimensiunea raporturilor de aparare sociala care formeaza obiectul
dreptului penal consideram ca aceste raporturi se realizeaza chiar din momentul intrarii in
vigoare a legii penale pentru ca marea majoritate a destinatarilor legii penale se
conformeaza exigentelor acesteia.
In situatia in care unii destintari a legii penale nesocotesc normele juridice ale
acesteia raporturile de conformare stabilite prin normele penale se transforma in raporturi

de conflict, astfel incat pentru restabilirea ordinii de drept incalcate este necesara
aplicarea sanctiunii prevazuta de norma de drept penal care nu a fost respectata.
Astfel se indeplineste rolul dreptului penal care este in prioritar preventiv in ceea ce
priveste apararea valorilor sociale prevazute de legea penala si in cele din urma
sanctionator in situatia in care s-a adus atingere valorilor sociale ocrotite de legea penala.

3. PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL AL AFACERILOR

Principiile dreptului penal al afacerilor sunt si principiile fundamentale ale dreptului


penal care reprezinta idei de baza care guverneaza elabolarea si realizarea normei de
drept prnal si care se reflecta in cadrul institutiilor fundamentale ale dreptului penal,
respectiv infractiunea, sanctiunile de drept penal si raspunderea penala.
Consideram alaturi de alti autori * ca au aceasta valoare urmatoarele pricipii:
- principiul legalitatii;
- principiului umanismului;
- principiul egalitatii in fata legii penale;
- principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala;
- principiul infractiunea este singurul temei al raspunderii penale;
- principiul personalitatii raspunderii penale;
- principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal.
1. Principiul legalitatii.
Acest principiu a fost mai intai consacrat de catre ideologii revolutiei franceze din
anul 1789 in Declaratia drepturilor omului si cetateanului in art. VIII si anume: nimeni
nu poate fi pedepsit decat in virtutea unei legi promulgate anterior infractiunii si legal
aplicate.
Acelasi principiu a fost ulterior prevazut si in unele acte normative interne si
internationale.
Astfel in legislatia romaneasca acest principiu a fost mai intai inscris in Codul penal
de la 1864 si in art. 16 din Constitutia de la 1866.
De asemenea in art. 14 din Constitutia de la 1923 se prevedea Nici o pedeapsa nu
poate fi infintata, nici aplicata decat in puterea unei legi.
Codul penal roman din 1937 consacra in continuare acest principiu al legalitatii.
In Constitutia din 1938 acest principiu se deduce din alineatul ultim al art. 13 care
dispunea Legile sunt indatoritoare decat dupa ce vor fi fost publicate.
* C. Mitrache, Drept penal roman, partea generala, Casa de editura si presa Sansa
SRL, Bucuresti 1994, p. 26.
-3In Declaratia universala a drepturilor omului adoptata de Adunarea Generala ONU
la 10 decembrie 1948 principiul legalitatii a fost prevazut in art. 11 al 2 Nimeni nu va fi
condamnat pentru actiuni s-au omisiuni care nu constituiau, in momentul in care au fost
comise, un act cu caracter penal potrivit dreptului international sau national.
Conventia Europeana a drepturilor omului adoptata la Roma la data de 4 noembrie
1950 de catre statele membre in Consiliul Europei in art. 4 consfinteste acest principiu.

La data de 16 decembrie 1966 Adunarea Generala ONU a adoptat Pactul


international cu privire la drepturile civile si politice care in art. 15 consacra principiul
legalitatii astfel: nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu
constituiau un act delictuos, potrivit dreptului national sau international, in momentul in
care au fost savarsite. Acest Pact a fost ratificat de Romania in anul 1974.
Constitutia tarii noastre adoptata la 21 noiembrie 1991 contine norme care
reglementeaza acest principiu, deoarece in art. 15 al. 2 prevede ca legea dispune numai
pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile, iar in art. 23 alin. 2 dispune ca nici
o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.
Codul nostru penal in viguare in art. 2 prevede acest principiu folosind formularea
Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si
masurile care se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte, iar in art. 11 dispune Legea nu
se aplica faptelor care la data cand au fost savarsite nu erau prevazute ca infractiuni.
2. Principiul umanismului.
Conform acestui principiu interesele fundamentale ale omului trebuie sa strabata
reglementarea penala in ansamblul ei.
Astfel drepturile si libertatile omului formeaza nucleul in jurul careia se formeaza
intreaga reglementare a activitatii de aparare penala.
Normele de drept penal prevad atat conduita pe care omul trebuie sa o urmeze, cat si
sanctiunile care se aplica in cazul in care exigentele legii penale nu sunnt respectate,
acestea indeplinind deci atat rolul de constrangere, cat si rolul de reeducare.
Principiul umanismului se reflecta in reglementarea noastra penala si extra penala,
materializandu-se inclusiv dispozitiile constitutionale. Astfel in art. 22 din Constitutia
Romaniei se prevede: Dreptul la viata si integritate fizica si psihica sunt garantate.
Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau tratament inuman ori
degradant. Pedeapsa cu moartea este interzisa.
In planul dreptului penal s-au reflectat aceste dispozitii constitutionale, de exemplu in
incriminarea infractiunii de tortura in art. 267 1 * Cod penal, in abolirea pedepsei cu
moartea.
3. Principiul egalitatii in fata legii penale.
Cu caracter general acest principiu este consacrat in art. 4 (2) si art. 16 din Constitutie
care prevede: Cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatii publice fara privilegii si fara
discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege.
* Art. 267.1 C.p. a fost introdus prin Legea nr. 20 din 11 septembrie 1990, publicata in
M.Of. nr. 112 din 10 octombrie 1990 si modificat prin Legea nr. 140/1996
-4Desi nu este prevazut expres in dispozitiile penale, implicit acest principiu rezulta
faptul ca in fata legii penale toti destinatarii acesteia sunt egali, astfel incat in aplicarea
legii penale nu exista privilegii discriminari sau imunitati.

4. Principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala.


Si pe planul dreptului international exista o preocupare a statelor pentru prevenirea
savarsirii infractiunilor, astfel incat in anul 1955 a avut loc la Geneva Primul cogres al
Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor.
Astfel cum rezulta din art. 1 al codului nostru penal scopul legii penale este apararea
impotriva infractiunilor a valorilor socoale prevazuta in aceasta lege.
Legislatia penala, deci, urmareste prevenirea comiterii faptelor care prezinta pericol
social atat prin realizarea raporturilor de conformare cat si prin solutionarea raporturilor
de conflict pentru restabilirea odrinii de drept incalcate.
5. Principiul infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.
Acest principiu este prevazut de art. 17 al. 2 C.p. si reprezinta in acelasi timp si un
principiu al raspunderii penale, deoarece nici o persoana nu poate fi tresa la raspundere
penala decat daca a savarsit o infractiune, garantandu-se astfel libertatea persoanei.
6. Principiul personalitatii raspunderii penale.
Ca si principiul anterior, acesta este si un principiu al raspunderii penale garantand
libertatea persoanei, pentru ca personalitatea raspunderii penale impune aplicarea
sanctiunilor de drept penal numai fata de persoana care a comis infractiunea.
Deci in dreptul nostru penal nu este reglementata raspunderea pentru fapta altuia,
aceasta forma de raspundere fiind prevazuta numai in dreptul civil.
7. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal.
Acesta este si un principiu al raspunderii penale fiind reglementat in art. 72 din Codul
penal care dispune:La stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile
partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul
de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care
atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Cand pentru infractiunea savarsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de
dispozitiile alineatului precedent atat pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative,
cat si pentru proportionalizarea acesteia.
Conform acestui principiu stabilirea si aplicarea sanctiunilor de drept penal trebuie sa
se realizeze in functie de fiecare caz concret, astfel incat acestea sa-si atinga scopul
prevazut de legea penala.

4. IZVOARELE DREPTULUI PENAL AL AFACERILOR

Prin izvor de drept se intelege forma specifica de exprimare a normelor de drept.


In planul dreptului penal al afacerilor ca si in planul dreptului penal actele
normative imbraca numai forma legilor si decretelor, avand in vedere ca art. 141 din
Codul penal dispune Prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal
-5-

cuprinsa in legi sau decrete.


Toate normele penale nu sunt cuprinse intr-o singura lege astfel incat exista
dispozitii penale in Codul penal, in legile penale speciale si legile speciale nepenale cu
dispozitii penale.
Codul nostru penal, principalul izvor al dreptului penal, care a intrat in vigoare la
1 ianuarie 1969 si a fost prin mai multe acte normative succesive, cuprinde doua parti si
anume partea generala si partea speciala.
Partea generala cuprinde reglementali generale si este structurata pe opt titluri:
legea penala si limitele ei de aplicare; infractiunea; pedepsele; inlocuirea raspunderii
penale; minoritetea; masurile de siguranta; cauzele care inlatura raspunderea penala sau
consecintele condamnarii; intelesul unor termeni sau expresii in legea penala.
Partea speciala include majoritatea dispozitiilor penale speciale si cuprinde
unsprezece titluri: infractiuni contra sigurantei statului; infractiuni contra persoanei;
infractiuni contra patrimoniului; infractiuni contra avutului public; infractiuni contra
autoritatii; infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor
activitati reglementate de lege; infractiuni de fals; infractiuni la regimul stabilit pentru
anumite activitati economice; infractiuni care aduc atingere unor relatii privind
convietuirea sociala; infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei; infractiuni
contra pacii si omenirii.
Legile penale speciale completeaza cu dispozitii de drept penal normele din Codul
penal si legile speciale nepenale cu dispozitii penale.
Deci aceste legi nu include noi incriminari si sunt considerate datorita
continutului lor izvoare de drept penal deoarece sunt formate numai din dispozitii de
drept penal. Cu titlu de exemplu mentionam Legea nr. 23/1969 privind executarea
pedepselor, Legea nr. 4/1971 privind extradarea.
Legile speciale nepenale cu dispozitii penale cuprind incriminari noi, diferite de
cele din codul penal si sunt considerate ca au caracter penal daca includ in continutul lor
fapte sanctionate de legea penala. Ca exemple, invederam Decretul nr. 328/1966 privind
circulatia pe drumurile publice, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva
unor activitati comerciale ilicite, Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
In ceea ce priveste o alta categorie de acte normative care reprezinta izvoare de
drept penal acestea sunt tratatele si conventiile internationale in masura in care sunt
ratificate de statul nostru.
Exista atat tratate cit si conventii prin care statul nostru s-a angajat sa prevada si
sa pedepseasca anumite fapte deosebit de periculoase pentru valorile si interesele comune
ale societatii omenesti, deci asa numitele infractiuni de drept international si tratate si
conventii internationale privind asistenta juridica in materie penala.
Actele noastre normative prin care au fost incriminate faptele la care se refera
tratatul sau conventia internationala semnata de statul nostru devin izvoare de drept
penal.
Celelalte tratate si conventii internationale privind asistente juridica internationala
in materie penala cuprind dispozitii care se refera la extradare si numai dupa ratificarea
lor devin obligatorii pentru statul nostru. Referitor la extradare in art. 9 din Codul penal
se prevede: Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie
internationala, pe baza de reciprocitate si in lipsa acestora in temeiul legii.
-6-

5. RAPORTURILE JURIDICE PENALE


In general raportul juridic reprezinta o relatie sociala reglementata de o norma de
drept.
Raportul juridic penal este format din raportul de aparare sociala reglementat de o
norma de drept penal.
Raporturile juridice penale sunt de doua feluri, si anume: raporturi de conformare si
raporturi de conflict.
In marea majoritate a cazurilor realizarea normelor de drept penal se materializeaza in
respectarea exigentelor legii penale, a conduitei prevazuta de norma penala de catre
destinatarii legii penale in cadrul raporturilor de conformare.
Raporturile de conflict rezulta ca urmare a comiterii faptelor care prezinta pericolul
social al unei infractiuni, astfel incat intre stat si infractor se realizaeza un raport juridic
prevazut de norma penala in baza caruia statul are dreptul sa aplice sanctiunea de drept
penal, iar infractorul este obligat sa raspunda penal.
Raportul juridic penal cuprinde in structura sa trei elemente constitutive: subiectele,
continutul si obiectul.
Subiectele raporturilor juridice penale sunt statul in calitate de subiect dominant si
destinatarii legii penale, care nu pot fi decat persoanele fizice.
In cadrul raporturilor de conformare statul elaboreaza normele de drept penal si in
mod indeterminat impune respectarea acestora de catre toti destinatarii legii penale care
sunt persoane fizice nenominalizate.
In cazul raporturilor de conflict statul obliga persoana fizica determinata care a comis
fapta prevazuta de legea penala sa raspunda penal pentru conduita sa ilicita penala.
Continutul raportului juridic penal este alcatuit din drepturile si obligatiile subiectelor
acestui raport.
Statul pentru apararea valorilor sociale prevazute de legea penala si relatiilor sociale
create in jurul si datorita acestor valori are dreptul de a cere o anumita conduita
destinatarilor legii penale in cazul raporturilor de conformare, in cazul raporturilor de
conflict statul are dreptul sa aplice sanctiunile de drept penal persoanelor vinovate de
savarsirea faptelor juridice ilicite penale.
Cel de al doilea subiect al raportului juridic penal persoana fizica are obligatia de a se
conforma exigentelor penale in cadrul raporturilor de conformare, iar in cazul raporturilor
de conflict are obligatia de a raspunde penal pentru fapta savarsita.
Realizarea normei de drept penal are loc ca urmare a realizarii obiectului raportului
juridic penal, in cazul raportului juridic de conformare prin conformare, iar in cadrul
raportului juridic de conflict prin constrangere.
Obiectul raportului juridic penal il constituie, deci, conduita subiectelor in cadrul
acestui raport iar in legatura cu aceasta sunt realizate si indeplinite drepturile si obligatiile
subiectelor raportului de drept penal.

-7-

6. LIMITELE APLICARII LEGII PENALE: APLICAREA LEGII PENALE IN


SPATIU; APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP

Aplicarea legii penale in spatiu


Aplicarea legii penale in spatiu are la baza urmatoarele principii prevazute in codul
penal:
- principiul teritorialitatii legii penale;
- principiul personalitatii legii penale;
- principiul realitatii legii penale;
- principiul universalitatii legii penale.
Principiul teritorialitatii legii penale este prevazut in art. 3 C.p. care dispune Legea
penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul romaniei.
Notiunea de teritoriu este definita prin prevederile art. 142 C.p. in care se arata
<<Prin termenul teritoriu din expresiile teritoriul Romaniei si teritoriul tarii se
intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere cu subsolul si spatiul
aerian, precum si marea teritoriala, cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia>>.
Acceptiunea expresiei infractiune savarsita pe teritoriul tarii este reglementata in
Codul penal in art, 143 care dispune: <<Prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii se
intelege orice infractiune comisa pe teritoriul aratat in art. 142 sau pe o nava ori aeronava
romana.
Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunca cind pe acest teritoriu,
ori pe o nava sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs
rezultatul infractiunii>>.
Prin dispozitiile art. 143 al. 2 C.p. legiuitorul prevede principiul desfasurarii integrale
sau al ubicuitatii.
Ca o exceptie de la principiul teritorialitatii este reglementata imunitatea de jurisdictie
in srt. 8 C.p., deoarece Legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre
reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care, in conformitate cu
conventiile internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman.
Aceste persoane pot sa fie declarate persona non grata si obligate sa paraseasca
teritoriul tarii noastre.
De acemenea legea penala romana nu se aplica infractiunilor comise in cladirile si pe
terenurile misiunilor diplomatice din Romania precum si infractiunilor savarsite la bordul
navelor sau aeronavelor straine aflate pe teritoriul tarii noastre.
Principiul personalitatii legii penale este reglementat in art. 4 C.p.in care se arata
Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii daca faptuitorul
este cetatean roman sau daca, neavand nici o cetatenie are domiciliul in tara.
Conditiile necesare pentru aplicarea legii penale romane in baza acestui principiu
sunt:
- infractiunile trebuie sa se savarseasca in afara teritoriului tarii;
- fapta trebuie sa fie calificata infractiune conform legii noastre penale;
- faptuitorul trebuie sa fie cetatean roman sau daca nu are nici o cetatenie sa aibe
domiciliul in tara noastra.
-8-

Principiul realitatii legii penale este cuprins in art. 5 C.p. care prevede Legea penala
se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoritoriului tarii, contra sigurantei statului
roman sau contra vietii unui cetatean roman, ori prin care s-a adus o vatamare grava
integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de catre un
cetatean strain sau de o peroana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii.
Potrivit acestui principiu conditiile necesare pentru aplicarea legii penale romane
sunt:
- infractiunile sa fie savarsite in afara teritoriului tarii;
- infractiunile sa fie cele nominalizate limitativ in art. 5 C.p.;
- infractorul sa fie un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza
pe teritoriul tarii.
Conform art. 7 C.p. legea noastra penala se aplica numai daca nu se dispune altfel
printr-o conventie internationala.
Principiul universalitatii legii penale este consacrat in art. 6 C.p. care dispune legea
penala se aplica si altor infractiuni decat celor prevazute in art. 5 al. 1 savarsite in afara
teritoriului tarii, de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza
pe teritoriul tarii, daca:
a) fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita;
b) faptuitorul se afla in tara.
Pentru infractiunile indreptate impotriva intereselor statului roman sau contra unui
cetatean roman infractorul poate fi judecat si in cazul cand s-a obtinut extradarea lui.
In baza principiului universalitatii conditiile pentru aplicarea legii penale romane
sunt:
- infractiunile sa se savarseasca in afara teritoriului tarii (altele decat cele pentru care se
aplica legea penala romana potrivit principiului realitatii);
- infractorul trebuie sa fie cetatean strain sau persoana fara cetatenie care nu
domiciliaza pe teritoriul tarii noastre;
- existanta dublei incriminari a infractiunii, deci atat in legea penala romana cit si in
legea penala a terii unde a fost savarsita;
- infractorul trebuie sa se afle in tara noastra.
Dispozitiile referitoare la universalitatea legii penale se aplica daca nu se dispune
altfel printr-o conventie internationala (art. 7 C.p.).

Aplicarea legii penale in timp


Principiile care stau la baza aplicarii legii penale in timp sunt:
principiul activitatii legii penale;
principiul nerectroactivitatii legii penale;
principiul rectroactivitatii legii penale;
principiul aplicarii legii penale mai favorabile;
principiul aplicarii legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive;
principiu aplicarii legii penale temporare.

Principiu activitatii legii penale este prevazut in art, 10 C.p. care arata Legea penala
se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare.
-9-

Ca orice lege, si legea penala are o durata de aplicare cuprnsa intre momentul intrarii
in vigoare si momentul iesirii din vigoare a acesteia.
Intrarea in vigoare a legii are loc la data publicarii acesteia in monitorul oficial sau la
o alta data prevazuta in cuprinsul acesteia.
Iesirea in vigoare a legii are loc prin abrogare.
Principiul neretroactivitatii legii penale este reglementat de art. 11 C.p. in care se
prevede Legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu ereau
savarsite ca infractiuni.
Deci, legea penala dispune numai pentru viitor, ia nu are putere retroactiva in cazul
incriminarii faptelor juridice ilicite ca infractiuni.
Principiul retroactivitatii legii penale este prevazut in art. 12 C.p. in care se arata
Legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute
de legea noua.().
Rezulta ca in situatia in care a intervenit dezincriminarea faptelor prontr-o lege penala
noua aceasta se aplica si faptelor comise anterior intrarii sale in vigoare.
Principiul aplicarii legii penala mai favorabile este continut in art. 13 C.p. in care se
dispune In cazul in care de la data savarsirii infractiunii pana la judecarea definitiva a
cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale se aplica legea cea mai favorabila.
Deci in cazul succesiunii legilor penale in timp, dec la data comiterii faptei si pana la
data judecarii deinitive a cauzei, instanta de judecata este obligata sa aplice legea cea mai
favorabila faptuitorului, in sensul neagravarii raspunderii penale a acestuia.
Principiul aplicarii legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive este
cuprins in doua articole si anume:
- aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile (art. 14 C.p.);
- aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile (art. 15 C.p.).
Legiuitorul nostru dand valoare principiilor fundamentale ale egalitatii in fata legii si
umanismului a reglementat acest principiu nou intrucat nu este just ca cel care a fost
condamnat dupa legea veche sa primeasca o sanctiune mai severa, iar cel care a fost
condamnat dupa legea noua pentru aceeasi fapta sa primeasca o sanctiune mai blanda,
astfel incat cei condamnati dupa aparitia legii noi vor beneficia de sanctiunile legii penale
mai favorabile a acestora.
Principiul legii penale temporare este consactat de art. 16 C.p. in care se prevede
Legea penala temporara ser aplica infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare,
chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp.
Rezulta ca pentru legile penale temporare este specifica ultraactivitatea, deoarece
aceste legi se aplica si dupa iesirea lor din vigoare, limitandu-se insa numai la faptele
comise in timpul cat acestea erau in vigoare.

- 10 -

SECTIUNEA 2
Infractiunea: definitie, trasaturile esentiale ale infractiunii. Tentativa. Participatia.
Pluralitatea de infractiuni. Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei

1. NOTIUNEA DE INFRACTIUNE

In stiinta dreptului penal notiunea de infractiune este utilizata cu trei sensuri,


intelesuri sau acceptiuni.
Intr-un prim sens, infractiunea desemneaza o fapta a omului prin care nu se respecta o
norma imperativa si se pun in pericol anumite valori sociale aparate de legea penala,
astfel incat persoanei vinovate urmeza sa i se aplice o sanctiune de drept penal.
Intr-un al doilea sens, notiunea de infractiune este fapta incriminata de legea penala,
atat prin dispozitiile din partea speciala a Codului penal, cat si prin dispozitiile din legile
penale speciale si legile speciale nepenale cu dispozitii penale.
Intr-un al treilea sens, notiunea de infractiune reprezinta una dintre institutiile
fundamentale ale dreptului penal.
Legiuitorul a realizat o defintie legala a infractiunii in dispozitiile adr. 17 Cod penal
care dispune: Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si
prevazuta de legea penala.

2. TRASATURILE INFRACTIUNII
Din definitia legala a infractiunii rezulta ca trasaturile acesteia sunt:
- fapta care prezinta pericol social;
- fapta savarsita cu vinovatie;
- fapta prevazuta in legea penala.
a. Prima trasatura a infractiunii este prevazuta in art. 18 Codul penal din care rezulta si
cele doua conditii care trebuie indeplinite pentru a fi in prezenta pericolului social al
faptei reglementat de legiuitor si anume:
- fapta care prezinta pericol social consta in orice actiune sau inactiune prin care se
aduce atingere uneia din valorile aratate in art. 1 din Codul penal, respectiv Romania,
suveranitate, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si
libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept;
- pentru sanctionarea faptei care prezinta pericol social este necesara aplicarea unei
pedepse.
In doctrina se face distinctie intre pericolul social generic si pericolul social concret.
Pericolul social generic (in abstracto) este evaluat de legiuitor cu prilejul incriminarii
unei fapte care prezinta pericol social ca infractiune prin dispozitiile din spartea speciala
a codului penal, legile penale speciale si legile speciale nepenale cu dispozitii penale.
Pericolul social concret (in concreto) reprezinta pericolul realizat prin savarsirea unei
fapte concrete de catre o persoana fizica si care este evaluat de catre instanta
judecatoreasca cu ocazia judecarii cauzei si aplicarii sanctiunii de drept penal, tinand
- 11 -

seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, unul dintre ele fiind chiar
gradul de pericol social al faptei savarsite.
b. a doua trasatura esentiala a infractiunii este vinovatia care este reglementata distinct
de legiuitor prin dispozitiile art. 19 Cod penal care prevede si cele doua forme ale
vinovatiei, respectiv intentia si culpa. In afara de aceste doua forme ale vinovatiei
legiuitorul retine in partea speciala a codului penal inca o forma a vinovatiei si anume
praeter intentia, denumita si intentie depasita, fiind o mixtura a intentiei si culpei.
Prima forma a vinovatiei intentia este reglementata de legiuitor in doua
modalitati: intentia directa si intentia indirecta.
Intentia directa este cuprinsa in dispozitiile art. 19 pct. 1 lit. a Codul penal in care
se arata ca infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin
savarsirea acelei fapte.
Intentia indirecta este prevazuta de legiuitor in dispozitiile art. 19 pct. 1 lit b Cod
penal care dispune ca infractorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste,
accepta posibilitatea producerii lui.
Culpa a doua forma a vinovatiei denumita in literatra de specialitate si culpa cu
previziune ori temeritate sau usurinta * este prevazuta in dispozitiile art. 19 pct. 2 lit. a
Cod penal si este realizata atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce.
Culpa simpla (denumita in doctrina si culpa fara prevedere sau neglijenta ori
greseala) este reglementata prin dispozitiile art. 19 pct. 2 lit. b Cod penal in care se arata
ca infractorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada.
Intentia depasita (praeterintentia) este prevazuta de legiuitor numai pentru
anumite infractiuni, deoarece fiind o forma mixta de vinovatie care include intentia si
culpa presupune comiterea faptei cu intentie, iar rezultatul produs este mai grav decat cel
pe care l-a acceptat sau urmarit faptuitorul pentru realizarea faptei, insa pentru acest
rezultat este culpabil faptuitorul, pentru ca desi nu l-a prevazut, trebuia si ptea sa-l
prevada. Ca exemple de incriminari ale acestei forme a vinovatiei mentionam
infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prevazuta de art. 183 Cod penal
si infractiunea de talharie in varianta agravanta prevazuta de art. 211 alin. 3 Cod penal,
respectiv talharia care a avut ca urmare moartea victimei.
c. a treia trasatura esentiala a infractiunii este o reflectare a principiului fundamental al
legalitatii prevazut de art. 2 Cod penal, deoarece in acest text de lege se arata ca
numai legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele care se aplica
infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte si, de asemenea,
este o reflectare a principiului neretroactivitatii legii penale prevazut in art. 11 Cod
penal pentru ca legea penala nu se aplica faptelor care la data cand au fost savarsite
nu erau prevaazute ca infractiuni.

I. Oancea, Explicatii teoretice ale codului penal roman, partea generala, vol. I,
Editura Academiei Bucuresti, 1969, p. 185; A. Dincu, Unele aspecte privind cupla
penala, Analele Universitatii Bucuresti, 1966, p. 85 si urm.
- 12 -

3. CONTINUTUL INFRACTIUNII

Norma de drept penal reglementeaza continutul infractiunii care cuprinde


ansamblul cerintelor prevazute de lege pentru incriminarea unei fapte ca infractiune.
Continutul infractiunii are doua forme: continutul legal si continutul concret.
Continutul legal al infractiunii este prevazut prin normele de drept penal care
incrimineaza o fapta ca infractiune.
Continutul concret al infractiunii este realizat prin comiterea unei fapte de catre o
persoana si care trebuie sa contina elementele prevazute de lege pentru a se incadra in
norma de drept penal si a fi calificata infractiune.
In literatura de specialitate se face distinctie intre continutul constitutiv, continutul
juridic si generic al infractiunii*.
Continutul constitutiv al infractiunii este prevazut de norma de drept penal si
include referiri la conduita incriminata de lege.
Continutul juridic al infractiunii este acelasi cu continutul constitutiv daca norma
de drept penal cuprinde numai conditii referitoare la conduita incriminata, dar poate
include si alte elemente si conditii referitoare la acestea prevazute de lege.
Continutul generic se refera la conditiile subiective si obiective prevazute de
norma de drept penal care sunt comune tuturor continuturilor infractiunii.
Continutul diferitelor infractiuni cuprinde conditii referitoare la fapta, faptuitor,
obiect, locul si timpul comiterii infractiunii.
Subiectele infractiunii sunt reprezentate de persoane fizice care au comis
infractiunea denumite subiecte active si persoanele fizice sau juridice care au fost
vatamate, denumite subiecte pasive ale infractiunii.
Subiectul activ al infractiunii este persoana fizica care a contribuit la savarsirea
unei fapte prevazute de legea penala in calitate de autor, instigator sau complice.
Persoana fizica care a comis o infractiune se numeste infractor.
Persoana fizica care a savarsit o fapta savarsita de legea penala se numeste
faptuitor pentru ca in situatia in care faptei ii lipseste vuinovatia sau pericolul social,
aceasta desi este prevazuta de legea penala, nu este infractiune, iar cel care a savarsit-o
este numai faptuitor.
Pentru a fi calificat subiect activ al infractiunii persoana fizica trebuie sa realizeze
conditiile generale si speciale prevazute de lege.
Din prevederile art. 17, 46, 48, 50 si 99 Cod penal rezulta ca sunt conditii
generale: varsta, responsabilitatea, libertatea de actiune si vointa a subiectului activ.
In art. 99 Cod penal se arata ca varsta de la care persoana fizica raspunde penal ca
subiect activ al infractiunii este de 14 ani, cu conditia sa dovedeasca ca a savarsit fapta cu
discernamant, deci sa fie constient de fapta comisa si urmarile acesteia.
Responsabilitatea nu are o definitie legala, aceasta deducandu-se prin
interpretarea prevederilor art. 48 Cod penal care reglementeaza iresponsabilitatea va o
cauza care inlatura caracterul penal al faptei.
* C. Mitrache, Drept penal roman, partea generala, Casa de editura si presa
Sansa SRL, Bucuresti, 1994, p. 77.
- 13 -

Astfel, din aceasta perspectiva responsabilitatea poate fi definita, in general, ca


fiind aptitudinea persoanei fizice de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale si de a
fi stapan pe ele.
Libertatea de actiune si vointa presupune ca subiectul activ al infractiunii sa
actioneze in mod liber si fara sa fie supus vreunei constrangeri fizice sau morale.
Conditiile speciale referitoare la subiectul activ vizeaza anumite calitati ale
acestuia prevazute de lege pentru anumite infractiuni, motiv pentru care se mai numeste
subiect calificat sau circumstantiat, de exemplu functionar pentru infractiunea de abuz in
serviciu, neglijenta in serviciu s.a,
Si subiectul pasiv al infractiunii trebuie sa indeplineasca anumite conditii generale
si speciale.
Conditiile generale se refera la faptul ca persoana persoana fizica sau juridica sa
fie titularul valorii sociale.
Conditiile speciale sunt reglementate numai pentru continutul anumitor
infractiuni, de exemplu pentru infractiunea de ultraj prevazuta de art. 239 Cod penal se
cere ca subiectul pasiv sa fie un functionar care indeplineste o functie implicand
exercitiul autoritatii de stat.
Obiectul infractiunii il reprezinte valorile sociale ocrotite de legea penala, precum
si relatiile sociale create in jurul si datorita acestor valori care sunt puse in pericol sau
vatamate efectiv prin infractiunile savarsite.
In doctrina* se face distinctie intre obiectul juridic general, obiectul juridic
generic, obiectul juridic specific, obiectul material, obiectul juridic complex.
Obiectul juridic general este alcatuit din ansamblul relatiilor sociale protejate prin
dispozitiile dreptului penal.
Obiectul juridic generic este reprezentat de grupul de valori sociale de aceiasi
natura protejate prin normele juridice penale.
Obiectul juridic specific este alcatuit din valoarea sociala efectiva care este
pereclitata prin savarsirea infractiunii.
Obiectul material este specific numai pentru acele infractiuni numite si infractiuni
de rezultat la care valoarea sociala este concretizata printr-o entitate materiala.
Obiectul juridic complex particularizeaza acele infractiuni denumite complexe al
caror obiect este format dintr-un obiect juridic principal si un obiect juridic secundar, de
exemplu, la infractiunea de talharie prevazuta de art. 211 Cod penal obiectul juridic
principal este format din relatiile sociale referitoare la apararea avutului particular sau
personal, iar obiectul juridic secundar este reprezentat din valorile sociale care ocrotesc
persoana, viata, integritatea corporala, sanatatea si libertatea acesteia.
Locul si timpul comiterii infractiuni reprezinta elementele preexistente unei
infractiuni. Acestea pot fi prevazute in continutul unor infractiuni conditionand existenta
acestora, de exemplu, infractiunea de calomnie prevazuta de art. 206 Cod penal se
savarseste in public sau aceste elemente genereaza chiar continutul calificat al altor
infractiuni, de exemplu, este calificat furtul savarsit intr-un loc public, intr-un mijloc de
* C. Mitrache, Drept penal roman, partea generala, Casa de editura si presa
Sansa SRL Bucuresti, 1994, p. 80.
- 14 -

transport in comun in timpul noptii (art. 209 al. 1 lit. e, f, g Cod penal).
De asemenea, in codul penal sunt prevazute norme referitoare la aplicarea legii
penale in spatiu (art. 3 9 Cod penal) si la aplicarea legii penale in timp (art. 10 16 Cod
penal).
Continutul constitutiv al infractiunii reprezinta ansamblul conditiilor prevazute in
norma de drept penal referitoare la conduita incriminata pe care le realizeaza fapta
savarsita, care devin semnificative prin comiterea actiunii ori inactiunii acesteia.
In literatura de specialitate se excamineaza actiunea faptei sub aspectul laturii
obiective si sub aspectul laturii subiective al infractiunii.
Latura obiectiva a continutului constitutiv al infractiunii reprezinta ansamblul
conditiilor prevazute de lege pentru existenta infractiunii cu referire la conduita
incriminata.
Elementele constitutive ale laturii obiective sunt: elementul material, urmarea
imediata, legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata.
Elementul material este format din actul de conduita incriminat si este prevazut
printr-un cuvant care desemneaza o actiune sau inactiune prohibita de lege.
Urmarea imediata se concretizeaza in vatamarea sau punerea in pericol a
obiectului infractiunii ca urmare a actiunii sau inactiunii faptuitorului.
Legatura de cauzalitate intre latura obiectiva si urmarea imediata se
materializeaza in raportul de cauzalitate care rezulta intre actiunea sau inactiunea
faptuitorului si urmarea imediata.
Latura subiectiva reprezinta ansamblul conditiilor prevazute de norma penala
pentru ca o fapta sa fie calificata infractiune referitoare la atitudinea constienta si voita a
faptuitorului cu privire la fapta si urmarile acesteia.
Elementul esential al laturii subiective este elementul subiectiv care se
materializeaza in atitudinea psihica (vinovatia reglementata de lege) a faptuitorului
raportata la fapta savarsita si urmarile acesteia pentru a fi in prezenta savarsirii acelei
infractiuni.
In codul penal vanovatia ca element al continutului infractiunii este reglementata
sub forma intentiei, culpei praeterintentiei si trebuie incriminata in continutul juridic al
fiecarei infractiuni.

4. FORMELE INFRACTIUNII
Latura obiectiva a infractiunii se poate realiza de regula pe anumite faze care sunt
incriminate si sanctionate de lege.
In functie de fazele de desfasurare a activitatii infractionale in literatura de
specialitate* se disting forma actelor preparatorii, tentativei faptului consumat si faptului
epuizat.
* C. Mitrache, Drept penal raman, partea generala, Casa de editura si presa Sansa
SRL Bucuresti, 1994, p. 98.

- 15 Actele preparatorii
Actele preparatorii denumite si acte de pregatire sunt realizate in vederea
materializarii hotararii (rezolutiei) infractionale si sunt specifice numai pentru
infractiunile care se comit cu intentie.
Acestea constau in anumite activitati sau acte de procurare a informatiilor, datelor sau
crearea conditiilor necesare comiterii infractiunii, precum si de procurare a mijloacelor,
instrumentelor folosite in acest scop.
In literatura de specialitate se apreciaza ca trebuie indeplinite anumite conditii pentru
ca actele de pregatire a activitatii infractionale sa fie calificate astfel si anume*:
- actul trebuie sa fie efectuat in scopul comiterii infractiuni;
- activitatea trebuie sa fie obiectiva si sa matreializeze in crearea conditiilor pentru
comiterea infractiunii;
- activitatea trebuie sa nu faca parte din actele de executare;
- actele preparatorii trebuie sa fie realizate cu intentie.
Actele preparatorii sunt de doua feluri: materiale si morale.
Actele preparatorii materiale se concretizeaza in pregatirea materiala care are loc in
vederea comiterii infractiunii.
Actele preparatorii morale se materializeaza in aflarea de date si informatii referitoare
la savarsirea infractiunii in spatiu si timp, precum si in cooptarea altor participanti la
comiterea acesteia.
Codul nostru penal nu sanctioneaza actele preparatorii decat in mod exceptional, dar
nu prin incriminarea lor ca o faza distincta a activitatii infractionale, ci ca tentativa sau
chiar ca infractiuni separate ori daca sunt comise de o alta persoana sunt calificate acte de
complicitate anterioara.
Tentativa
Este incriminata in art. 20 din Codul penal si consta in punerea in executare a
hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs
efectul.
Conditiile legale care trebuie indeplinite pentru a fi in prezenta tentativei sunt:
- existenta unei hotarari de savarsi infractiunea;
- punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea;
- executarea infractiunii a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul.
Felurile tentativei
Din incriminarea tentativei in art. 20 Cod penal rezulta ca formele legale ale acesteia
sunt:
- tentativa simpla (denumita si intrerupta, neterminata, imperfecta, indepartata**);
- tentativa inproprie;
- tentativa absolut improprie.
*

C. Mitrache, Drept penal roman, partea generala, Casa de editura si presa Sansa
SRL Bucuresti, 1994 p. 98;
** Idem, p. 103.

- 16Tentativa simpla este prevazuta in art. 20 al. 1 C.p. si consta in punerea in executare a
hotararii de a comite infractiunea, executare care a fost insa intrerupta astfel incat efectul
urmarit nu se produce.
Tentativa improprie este reglementata in art. 20 al. 2 C.p. si se materializeaza in
punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, insa consumarea infractiunii nu
a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita
imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul
unde faptuitorul credea ca se afla.
Tentativa absolut improprie este prevazuta in art. 20 al. 3 C.p. care prevede ca nu
exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita
modului cum a fost conceputa executarea. Deci in acest caz, practic nu suntem in
prezenta unei tentative si faptuitorul nu va fi pedepsit.
Pedepsirea tentativei este reglementata in art. 21 C.p.
Deoarece legiuitorul prevede ca tentativa se pedepseste numai cand legea prevede
expres aceasta, in partea speciala a Codului penal, in legile speciale sau in legile nepenale
cu dispozitii penale se prevede pentru care infractiune se pedepseste tentativa,
mentionandu-se tentativa se pedepseste fie dupa incriminarea anumitor infractiuni, fie
dupa infractiunile grupate intr-o sectiune sau capitol din legea penala respectiva.
Sanctionarea tentativei este prevazuta in art. 20 al. 2 C.p. care prevede ca tentativa se
sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului
prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decat
minimul general al pedepsei iar in cazul cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea
pe viata se aplica pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 de ani.
Legiuitorul a prevazut si cauze de nepedepsire (impunitate) in art. 22 C.p. in situatia
in care faptuitorul s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei
producerea rezutatului.
Infractiunea consumata nu este reglementata expres in partea generala a Codului
penal, dar in partea speciala a acestuia se reglementeaza tipuri de infractiune exclusiv in
forma consumata si, de asemenea, dispozitiile penale vizeaza infractiunea in forma
consumata.
Aceasta forma ede infractiune se refera la faptul ca infractorul a atins rezultatul pe
care si l-a propus prin activitatea infractionala, astfel incat aceasta infractiune este cea
mai grava in raoport cu actele preparatorii si tentativa si are drept consecinta tragerea la
raspundere penala a persoanei care a comis-o.
In literatura de specialitate se face deosebirea intre infractiunea fapt consumat si
infractiunea fapt epuizat.
Infractiunile fapt consumat sunt acele infractiuni la care dupa realizarea integrala a
elementului material al laturii obiective se produce efectul acestora.
La unele infractiuni dupa ce are loc momentul consumarii acestora se produc urmari
noi datorita actelor infractionale care continua sa se desfasoare, ori ca urmare a majorarii
rezultatului preconizat.
Deci, la aceste infractiuni in afara de momentul consumarii se produce im momentul
epuizarii.
Aceste tipuri de infractiuni se numesc infractiuni fapt epuizat si sunt realizabile la
infractiunile continuate, continui progresive si de obicei.

- 17 Cunoasterea infractiunii fapt consumat si infractiunii fapt epuizat sunt inportante


pentru ca in raport de momentul consumarii, respectiv epuizarii acestora se determina
aplicarea institutiilor de drept penal, ca de exemplu aplicarea legii penale in spatiu si timp
a cauzelor care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii etc.

5. PARTICIPATIA
In cazul in care la comiterea unei fapte prevazuta de legea penala au participat mai
multe persoane suntem in prezenta participatiei penale.
In legislatia penala participantii sunt definiti cafiind persoanele care contribuie la
savarsirea unei fapte prevazute de legea penala in calitate de autori, instigatori sau
complici.
Conform prevederilor Codului penal autorul este persoana care savarseste in mod
nemijlocit (direct) fapta prevazuta de legea penala.
Prim prisma acelorasi dispozitii penale instigatorul este definit persoana care, cu
intentie, determina o alta persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Codul nostru penal defineste si complicele, acesta fiind persoana care cu intentie
inlesneste sau ajuta in orice miod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala si der
asemenea persoana care promite inainte sau in timpul savarsirii faptei ca va tainui
bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savarsirea
faptei promisiunea nu este indeplinita.
In ceea ce priveste pedeapsa pentru participatie legiuitorul nostru sanctioneaza
instigatorul si complicele la o fapta prevazuta de legea penala savarsita cu intentie cu
pedeapsa prevazuta de lege pentru autor, insa la stabilirea pedepsei trebuie sa se tina
seama dec contributia fiecaruia la savarsirea infractiunii, precum si de criteriile generale
de individualizare a pedepselor.
Probleme din practica judiciara
S-a retinut in fapt ca in ziua de 10 octombrie 1998 inculpatii H.G. si S.G. au sustras
de la o societate comerciala la care lucrau patru baloti de vata izolanta. Judecatoria
Buftea prin sentinta penala pronuntata a hotarat condamnarea inculpatilor la 3 luni
inchisoare. Impotriva acestei sentinte au declarat apel inculpatii. Prin decizia penala
pronuntata de Tribunalul Bucuresti instanta de apel a mentinut hotararea anterioara.
Impotriva ambelor hotarari au declarat recurs inculpatii. Prin decizia penala pronuntata
Curtea de Apel Bucuresti a admis recursurile a achitat inculpatii, si a aplicat cate o
sanctiune cu caracter administrativ pentru fiecare, respectiv amenda administrativa,
constatand ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Sa se arate daca instanta de recurs a apreciat corect pericolul social al faptei.
1. Pedeapsa pentru tentativa este cuprinsa intre:
a. una treime din minimul special si una patrime din maximul special prevazut de lege
pentru infractiunea consumata;
b. jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazut de lege pentru infractiunea
consumata;

c. jumatatea minimului si trei patrimi din maximul special prevazut de lege pentru
infractiunea consumata.
2.
a.
b.
c.

Actele preparatorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:


sa fie realizate prin constrangere morala;
sa fie realizate prin constrangere fizica;
sa fie realizate cu intentie.

3.
a.
b.
c.

Formele infractiunii sunt:


concursul de infractiuni;
tentativa;
recidiva.

4.
a.
b.
c.

Felurile tentativei sunt:


pluralitatea;
participatia;
absolut improprie.

6. PLURALITATEA DE INFRACTIUNI

CONCURSUL DE INFRACTIUNI
In codul nostru penal este reglementata pluralitatea de infractiuni in titlul referitor la
infractiuni, in capitolul IV intre art. 32 40.
Formele pluralitatii de infractiuni mentionate in art. 32 sunt: concursul de infractiuni
si recidiva.
Delimitarea intre concursul de infractiuni si recidiva este realizata de pronuntarea
unei hotarari judecatoresti de condamnare definitiva, deoarece in situatia in care aceeasi
persoana savarseste mai multe infractiuni inainte de a fi condamnata definitiv pentru
vreuna dintre ele se afla in stare de concurs de infractiuni, iar in situatia in care aceeasi
persoana savarseste din nou o infractiune dupa ce a fost condamnata definitiv pentru o
alta infractiune se afla in stare de recidiva.
Concursul de infractiuni reprezinta, deci, o forma a pluralitatii de infractiuni care se
concretizeaza in savarsirea a doua sau mai multe infractiuni de aceeasi persoana, inainte
de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele.
Din dispozitiile care reglementeaza concursul de infractiuni rezulta urmatoarele
conditii de existenta a acestuia:
- savarsirea a doua sau mai multe infractiuni; infractiunile comise pot fi de aceeasi
natura sau de natura diferita ramase in faza de tentativa sau infractiune consumata,
prevazute in codul penal, in legile penale speciale ori legi nepenale cu dispozitii
penale;
-

infractiunile trebuie sa fie savarsite de aceeasi persoana; identitatea de subiect


prevazuta de lege este o conditie esentiala, astfel incat nu are importanta calitatea in
care acesta participa la comiterea faptei ori savarsirea unora dintre infractiuni in
timpul minoritatii sau dupa majorat;

comiterea infractiunilor inainte de a fi condamnat infractorul definitiv pentru vreuna


dintre ele, deci trebuie sa nu existe o hotarare judecatoreasca de condamnare ramasa
definitiva la savarsirea noii infractiuni.
Nu suntem in prezenta concursului de infractiuni in situatia in care infractorul, desi
este trimis in judecata pentru doua sau mai multe infractiuni, pentru o singura infractiune
intervine judecarea cauzei, iar pentru celelalte intervine o cauza care inlatura raspunderea
penala sau consecintele condamnarii si cauze de nepedepsire (impunitate) a acestora.
Deci, pentru a fi in prezenta concursului de infractiuni pentru cel putin doua
infractiuni trebuie sa intervina judecarea cauzei si condamnarea.
Formele concursului de infractiuni sunt prevazute in Codul penal si cunoscute in
literatura de specialitate sub denumirea de concurs real si formal (ideal).
Concursul real este prevazut in art. 33 lit a C.p. si exista cand doua sau mai multe
infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana inainte de a fi condamnata definitiv
pentru vreuna dintre ele, precum si in situatia in care una dintre infractiuni a fost comisa
pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni. De exemplu, pentru a impiedica
descoperirea unui accident de circulatie, conducatorul auto paraseste locul accidentului.
Concursul formal (ideal) de infractiuni este prevazut in art. 33 lit. b C.p. si exista
atunci cand o actiunie sau inactiune savarsita da aceeasi persoana datorita imprejurarilor
in care a avut loc su urmarilor pe care le-a produs intruneste elementele mai multor
infractiuni. Deci, printr-o actiune sau inactiune a infractorului sunt intrunite elementele
constitutive ale mai multor infractiuni. De exemplu, deca in cazul unui accident de
circulatie conducatorul auto distruge un alt autovehicul si produce vatamarea corporala
din culpa a patru persoane, ocupanti celuilalt vehicul, acesta executa continutul a cinci
infractiuni.
In ceea ce priveste latura subiectiva a infractiuni realizata in concurs formal sau ideal,
aceasta poate fi savarsita la unele infractiuni cu intentie, la altele din culpa sau la toate cu
intentie ori la toate din culpa, astfel incat nu are importanta forma de vinovatie pentru
existenta concursului de infractiuni.
Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni se stabileste aplicandu-se
sistemul cumulului juridic.
Astfel conform articolului 34 C.p. se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune
comisa in parte iar dintre acestea se aplica pedeapsa cea mai grea care poate fi sporita
conform ipotezelor prevazute in acelasi articol la lit. a e C.p.
In cazul concursului de infractiuni legiuitorul a reglementat si aplicarea pedepselor
complementare* prin dispozitiile art. 35 C.p. care prevad ca pedepsele complementare se
vor aplica pe langa pedeapsa principala conform detalierilor aratate in alineatele acestui
articol.
De asemenea, in art. 35 alineat final C.p. se arata ca in cazul concursului de
infractiuni se pot lua masuri de siguranta, care in situatia in care sunt de natura deosebita
se cumuleaza.
Mentionam ca masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si
preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala, se iau fata de persoanele
care au comis fapte prevazute de legea penala si se pot lua chiar daca faptuitorului nu i se
aplica o pedeapsa cu exceptia masurii de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite
localitati**.

Contopirea pedepselor pentru infractiunile concurente are loc in ipotezele prevazute


de art. 36 C.p.:
- daca infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune
concurenta;
- in cazul in care dupa ce o hotarare de condamnare ramane definitiva se constata ca cel
condamnat suferise si o alta condamnare pentru o infractiune concurenta;
- daca infractorul a executat in totalitate sau in parte pedeapsa aplicata prin hotararea
anterioara ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru
infractiunile concurente.
La acelasi art. 36 alin. final se prevede ca dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei
in caz de concurs de infractiuni se aplica si in cazul in care condamnarea la pedeapsa
detentiunii pe viata a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii.
RECIDIVA
Starea de recidiva este o forma a pluralitatii de infractiuni si se materializeaza in
savarsirea de catre aceeasi persoana din nou a unei infractiuni dupa ce a fost condamnata
definitiv pentru o alta infractiune.
Din defintia recidivei rezulta ca elementele acesteia, care mai sunt denumite si
termenii recidivei, sunt:
- condamnarea la pedeapsa inchisorii dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de
condamnare;
- savarsirea din nou a unei infractiuni.
In functie de modificarea elementelor sau termenilor recidivei in raport de momentul
comiterii noii infractiuni dupa condamnarea precedenta in legislatie si in literatura de
specialitate se fce distinctie intre recidiva postcondamnatorie si recidiva postexecutorie.
Recidiva postcondamnatorie este prevazuta in art. 37 lit. a C.p. si se refera la cazul in
care cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie dupa ramanerea definitiva
a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, inainte de
inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare, iar
pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea mai mare de 1 an.
Recidiva postexecutorie este reglementata in art. 37 lit. b C.p. si se refera la situatia in
cate cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede
pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dupa executarea unei pedepse cu inchisoarea mai
mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa si dupa implinirrea
termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse.

* Vezi capitolul V Pedeapsa;


** Vezi art. 111 118 C.p.

Legiuitorul reglementeaza si asa-numita recidiva mica prin dispozitiile art. 37 lit. c


C.p. in varianta postcondamnatorie si postexecuitorie in situatia in care dupa
condamnarea la cel putin 3 pedepse cu inchisoare pana la 6 luni sau dupa executare, dupa
gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescrierea executarii a cel putin 3
asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care
legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an.
Prin dispozitiile art. 38 C.p. sunt reglementate conditiile care nu atrag starea de
recidiva si anume conditiile privitoare la:
- infractiunile savarsite in timpul minioritatii;
- infractiunmile savarsite din culpa;
- infractiunile amnistiate;
- faptele care nu mai sunt prevazute ca infractiuni de legea penala;
- condamnarile pentru care a intrevenit reabilitarea sau in privinta carora s-a implinit
termenul de reabilitare.
Probleme din practica judiciara
S-a retinut in fapt ca in seara zilei de 12 decembrie 2001 inc. N.B.R.S. a condus
autoturismul proprietate personala pe drumurile publice in stare de ebrietate si avand
permisul de conducere suspendat. Fiind oprit de catre organele de politie, acestea din
verificarile efectuate au constatat faptul ca inculpatul a mai fost sanctionat anterior de
doua ori cu amenda administrativa.
Sa se arate care este calificarea juridica a faptelor savarsite de inculpat si daca acesta
se afla in stare de recidiva.
Exemple de teste de verificare
1. Formele pluralitatii de infractiuni sunt:
a. tentativa;
b. recidiva;
c. complicitatea.
2. Concursul de infractiuni ideal exista cand:
a. doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana;
b. doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de persoane diferite;
c. o actiune sau inactiune a fost savarsita de aceeasi persoana astfel incat intruneste
elementele mai multor infractiuni.
3. Diferenta dintre concursul de infractiuni si recidiva este:
a. savarsirea a doua sau mai multe infractiuni concomitente;
b. savarsirea a doua sau mai multe infractiuni succesive;
c. existenta unei hotarari judecatoresti de condamnare definitiva.
4. Diferenta dintre recidiva post condamnatorie si recidiva postexecutorie este:
a. savarsirea infractiunii din culpa dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare;
b. savarsirea infractiunii cu intentie dupa ramanerea definitiva a hotararii de
condamnare;

-savarsirea infractiunii dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare privitoare la


o infractiune savarsita in timpul minoritatii.
5.
a.
b.
c.

La stbilirea starii de recidiva nu se tine seama de:


condamnarile pentru care a intervenit gratierea;
condamnarile pentru care a intervenit reabilitarea;
condamnarile pentru care a intervnit prescriptia.

7. CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI


Caracterul penal (infaractional) al faptei se concretizeaza in realizarea cumulativa a
tresaturilor esentiale ale infractiunii care rezulta din definitia legala a infractiunii
prevazuta in art. 17 alin 1 C.p.
Infractiunea fiind singurul temei al raspunderii penale astfel cum se prevede in art. 17
al. 2 C.p. rezulta ca intervine inlaturarea raspunderii penale in situatia in care se iveste
una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.
In codul nostru penal in capitolul V in partea generala legiuitorul sub denumirea
cauzele care inlatura caracterul penal al faptei reglementeaza numai cauzele care inlatura
vinovatia. Exista insa si cauze care se refera la lipsa pericolului social consret al unei
infractiuni si cauze care se refera la lipsa prevederii in legea penala, ambele avand acelasi
efect si anume inlaturarea raspunderii penale.
Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei prin inlatuarea vinovatiei sunt
reglementate in art. 44 51 C.p., acestea fiind:
- legitima aparare;
- starea de necesitate;
- constrangerea fizica si constrangerea morala;
- cazul fortuit;
- iresponsabilitatea;
- betia;
- minoritatea faptuitorului;
- eroarea de fapt.
Legitima aparare are ca efect inlaturarea caracterului infractional al faptei prevazuta
de legea penala savarsita in aceasta stare si este prevazuta in art. 44 C.p. care dispune:
Este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac
material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuuia sau impotriva unui
interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori intresul
obstesc.
Este de asemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a
depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu inprejurarile in
care s-a produs atacul.
Din aceasta definitie rezulta conditiile legitimei aparari care sunt:
- atacul trebuie sa fie material, direct, imediat si injust:
- atacul trebuie sa fie indreptat imopotriva faptuitorului sau a altor persoane, a
drepturilor acestora sau impotriva unui interes obstesc;

atacul trebuie sa puna in pericol grav valorile sociale ocrotite de legea penala.
Deoarece fapta a fost savarsita de faptuitor in stare de legitima aparare, aceasta nu
este infractiune si deci nu atrage raspunderea penala pentru ca lipseste vinovatia ca
trasatura esentiala a infractiunii.
Starea de necesitate este cea de a doua cauza care inlatura caractul penal al faptei si
care este reglementata in art. 45 al. 2 C.p. care prevede: Este in stare de necesitate acela
care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat
altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau
ori al altuia sau un interes obstesc.
Conditiile starii de necesitate sunt:
- pericolul trebuie sa fie iminent, inevitabil, sa ameninte valorile sociale aratate in art.
45 al. 2 C.p. si anume viata, integritatea corporala, sanatatea persoanei un bun
important al acesteia, un interes public;
- salvarea valorii sociale trebuie sa se realizeze prin savarsirea unei fapte prevazuta de
legea penala, sa fie singurul mijloc de inlaturare al pericolului si sa nu produca urmari
vadit mai grave decat acelea care s-ar fi putut produce daca pericolul nu erea
inlaturat.
Deci, fapta nu se savarsesrte cu vinovatie, astfel incat fapta comisa in stare de
necesitate nu este infractiune pentru ca faptuitorul a fost constrans avand in vedere
necesitatea valorilor sociale prevazute de legea penala impotriva unui pericol iminent si
care nu putea fi inlaturat altfel
Constrangerea fizica si constrangerea morala sunt alte cauze care inlatura caracterul
penal al faptei prevazute in art. 46 C.p.p.
Fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice creea
faptuitorul nu i-a putut rezista nu constituie infractiune.
Conditiile constrangerii fizice sunt:
- exercitarea constrangerii fizice asupra faptuitorului;
- constrangerea fizica trebuie sa fie de acea natura incat faptuitorul sa nu-i poata
rezista;
- savarsirea faptei prevazuta de legea penala din cauza constrangerii fizice.
Fapta comisa sub presiunea constrangerii fizice nu constituie infractiune pentru ca ii
lipseste vinovatia, unul din elementele constitutive ale infractiunii, astfel incat fapta nu
are caracter penal si raspunderea penala a faptuitorului este inlaturata.
Fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale
exercitata prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului sau al altuia
si care nu putea fi inlaturata in alt mod nu constituie infractiune.
Conditiile constrangerii morale sunt:
- comiterea faptei prevazute de legea penala din cauza unei constrangeri prin
amenintare;
- actiunea de constrangere sa fie realizata prin amenintarea cu un pericol grav pentru
faptuitor sau o alte persoana;
- pericolul grav sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin comiterea unei fapte
prevazute de legea penala.

Fapt comisa din cauza constrangerii morale nu constatuie infractiune pentru ca ii


lipseste vinovatia si, deci, faptuitorul nu este tras la raspundere penala.
Cazul fortuit este o alta cauza care inlatura caracterul penal al faptei incriminata in al
47 C.p.
Fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care
nu putea fi prevazuta nu constituie infractiune.
Conditiile cazului fortuit sunt:
- rezultatul faptei este consecinta producerii unei imprejurari independente de actitatea
faptuitorului;
- faptuitorul nu a putut prevedea imprejurarea respectiva;
- fapta savarsita de faptuitor sa fie prevazuta de legea penala.
Fapta prevazuta de legea penala comisa sub imperiul cazului fortuit nu reprezintaa
infractiune pentru ca ii lipseste una din trasaturile esentiale a infractiunii, vinovatia, ceea
ce are ca efect juridic inlaturarea raspunderii penale a faptuitorului.
Iresponsabilitatea este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei reglementata in
art. 48 C.p.
Fapta prevazuta de legea penala savarsita de catre faptuitor, fie din cauza alienatiei
mintale, fie din alte cauze existente in momentul comiterii acesteia nu constituie
infractiune daca faptuitorul nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori
nu putea fa stapan pe ele.
Conditiile iresponsabilitatii sunt:
- incapacitatea faptuitorului referitoare la actiunile sau inactiunile sale;
- manifestarea incapacitatii faptuitorului in momentul comiterii faptei;
- incapacitatea faptuitorului sa fie cauzata de alienatie mintala sau din alte cauze;
- fapta comisa in aceasta stare de incapacitate sa fie prevazuta de legea penala.
Fapta prevazuta de legea penala comisa in stare de iiresponsabilitate nu este
infractiune, deoarece nu este comisa cu vanovatie si are ca efect inlaturarea caracterului
penal al faptei si al raspunderii penale si fata de faptuitor se pot lua masuri de siguranta si
anume obligarea la tratament medical prevazuta de art. 113 C.p. si internarea medicala
prevazuta de art. 114 C.p.
Betia este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prevazuta de art. 49 C.p.
Fapta prevazuta de legea penala savarsita de faptuitorul care in momentul comiterii
acesteia se gasea, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie
completa produsa de alcool si de alte substante nu constituie infractiune.
Conditiile starii de betie sunt:
- faptuitorul sa se gaseasca in momentul savarsirii faptei in stare de betie produsa de
alcool sau de alte substante;
- starea de betie sa fie cauzata de imprejurari independente de vointa faptuitorului;
- starea de betie trebuie sa fie completa;
- fapta comisa in stare de betie involuntara si completa trebuie sa fie prevazuta de legea
penala.

Fapta savarsita in stare de betie involuntara completa nu constituie infractiune pentru


ca este savarsita fara vinovatie si, deci, caracterul penal al faptei si raspunderea penala
sunt inlaturate.
Daca starea de betie produsa de alcool sau de alte substante este voluntara si completa
caracterul penal al faptei nu este inlaturat, starea de betie putand constitui numai o
circumstanta atenuanta sau agravanta dupa caz.
Minoritatea faptuitorului este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei
prevazuta in art. 50 C.p.
Fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care la data comiterii acesteia
nu indeplinea conditiili penale pentru a raspunde penal nu constatuie infractiune.
Conditiile starii de minoritate sunt:
- savarsrea faptei prevazute de legea penala de catre un faptuitor minor;
- faptuitorul la dat comiterii faptei sa nu indeplineasca conditiile pentru a raspunde
penal.
conform art. 99 C.p. minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal.
Chiar daca minorul are varsta intre 14 si 16 ani acesta nu raspunde penal daca se
dovedeste ca a savarsit fapta fara discernamant.
Fapta prevazuta de legea penala comisa de un minor care nu indeplinea conditiile
legele pentru a raspunde penal nu constituie infractiune deoarece ii lipseste vinovatia,
astfel incat este inlaturat caracterul penal al faptei, raspunderea penala, iar fata de minorul
respectiv se pot lua numai masurile de ocrotire prevazute de Legea nr. 3/1970 privind
regimul ocrotirii unor categorii de minori.
Eroarea de fapt este prevazuta in art. 51 Cod penal ca o cauza care inlatura caracterul
penal al faptei.
Fapta prevazuta de legea penala savarsita de catre faptuitorul care in momentul
savarsirii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii , imprejurari de care depinde
caracterul penal al faptri, ori o circumstanta agravanta, nu constituie infractiunea.
Conditiile erorii de fapt sunt:
- savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala;
- necunoasterea de catre faptuitor in momentul comiterii faptei a existentei unei stari,
situatii, imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei ori a unei circujmstante
agravante;
- starea situatia sau imprejurarea necunoscute de catre faptuitor sa constituie o
circumstanta sau un element constitutiv al infractiunii.
Fapta prevazuta de legea penala savarsita de catre faptuitor care s-a aflat in eroare de
fapt nu constituie infractiune, raspunderea penala fiind inlaturata inclusiv pentru fapta
savarsita din culpa, insa numai cu conditia ca necunoasterea starii, situatiei sau
imprejurarii respective sa nu fie ea insasi rezultatul culpei.
Eroarea de drept este o alta cauza care inlatura caracterul penal al faptei prevazuta in
art. 51 al final C.p. numai daca poarta asupra unei norme extrapenale.

Necunoasterea sau conoasterea grasita a legii penale nu inlatura caracterul penal al


faptei pentru ca legea penala trebuie cunoscuta de toti destinatarii ei care trebuie sa se
conformeze exigentelor acesteia.
Legiuitorul nostru reglementeaza si cauzele care inlatura caracterul penal al faptei
prin lipsa pericolului social concret al infractiunii.
Pericolul social al faptei este una din trasaturile esentiale ale infractiunii.
In codul nostru penal in art. 18.1 al. 1 C.p. se arata ca nu constituie infractiune fapta
prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de
lege si prin continutul ei concret fiind lipsita in mod vadit de importanta nu prezinta
gradul de pericol social al unei infractiuni.
Legiuitorul a stabilit in art. 18.1 al. 2 C.p. criteriile de care trebuie sa se tina seama
pentru stabilirea in concret a gradului de pericol social si anume:
- modul si mijloacele de savarsire a faptei;
- scopul urmarit;
- imprejurarile in care fapta a fost comisa;
- urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce;
- persoana si conduita faptuitorului.
In cazul faptelor care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni procurorul sau
instanta aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de art. 91 si anume:
- mustrarea;
- nustrarea cu avertisment;
- amenda de la 100 000 lei la 10 000 000 lei.
Astfel este inlocuita raspunderea penala prin aplicarea sanctiunuilor cu caracter
administrativ expres prevazute in Codul penal.
Legiuitorul nostru a prevazut si cauze care se refera la lipsa prevederilor in Codul
penal.
Prevederea in legea penala este una din trasaturile esentiale ale infractiunii si lipseste
in situatiile strict reglementate de legiuitor.
In art. 12 C.p. se prevede ca legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea
veche daca nu mai sunt prevazute de legea noua. Deci, prin dezincriminarea faptei
aceasta este scoasa in afara ilicitului penal si orice astfel de fapta realizata inainte sazu
dupa abrogarea incriminarii nu mai este calificata infractiune, iar toate consecintele
penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte inceteaza in momentuil
abrogarii incriminarii.
In situatia in care faptei concrete ii lipseste unul sau mai multe elemente constitutive
ale infractiunii, fapta respectiva savarsita nu este infractiune pentru ca lipseste prevederea
penala a acesteia.
De asemenea, aceeasi trasatura a prevederii in legea penala este inlaturata daca
lipseste dubla incriminare. In cazul aplicarii legii penale in spatiu conform principiului
universalitatii legii penale in art. 6 al. 1 lit a C.p. se cere ca o conditie de aplicare a
acesteia dubla incriminare a faptei in legea penala romana si legea penala straina de la
locul comiterii faptei care trebuie sa o reglementeze ca infractiune.
In situatia in care faptei concrete savarsite ii lipseste trasatura esentiala a prevederii in
legea penala efectul juridic se concretizeaza in inlaturarea caracterului penal al faprtei si
al raspunderi penale

SECTIUNEA 3
Pedepsele: definitie,
individualizarea pedepselor

categoriile

si

limitele

generale

ale

pedepselor,

1. DEFINITIE, CATEGORIILE SI LIMITELE GENERALE ALE


PEDEPSELOR
Pedeapsa reprezinta o sanctiune de drept penal si este definita de legiuitor ca o
masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind
prevenirea savarsirii de noi infractiuni.
Pedepsele sunt de trei feluri:
- pedepse principale;
- pedepse complimentare;
- pedepse accesorii.
-

Pedepsele principale sunt:


detentiunea pe viata;
inchisoarea de la 15 zile la 30 de ani;
amenda de la 1 000 000 lei la 500 000 000 lei.

Pedepsele complimentare sunt:


interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani;
degratarea militara.
Pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea unuia sau a
unora din urmatoarele drepturi:
- dreptul da a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice;
- dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;
- dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a
folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii;
- drepturile parintesti;
- dreptul de a fi tutore sau curator.
Pedeapsa complimentara a degradarii militare consta in pierderea gradului si a
dreptului de a purta uniforma, este obligatorie pentru condamnatii militari si rezervisti,
daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe
viata si este facultativa in cazul condamnatilor militari si rezervisti pentru infractiunile
savarsite cu intentie, daca pedeapsa principala stabilita este de cel putin 5 ani si de cel
mult 10 ani.
Pedeapsa accesorie consta in interzicerea tuturor drepturilor prevazute ca pedeapsa
complimentara a interzicerii unor drepturi.
-

2. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
Individualizarea pedepselor este consacrata legislativ, iar in doctrina .
-distinctia intre individualizarea realizata in faza de elaborare a legii si stabilirea
pedepselor, in faza de aplicare a pedepselor, si in faza de executare a acestora. Astfel
doctrina consacra trei forme de individualizare: legala, judiciara si administrativa.
a) Individualizarea legala a pedepselor este consacrata de catre legiuitor care stabileste
pedepsele cu indicarea minimului si maximului general al acestora, precum si
stabilirea pentru fiecare infractiune a minimului si maximului special al pedepsei si de
asemenea prevederea circumstantelor atenuante, agravante si a efectelor acestora.
b) Individualizarea judiciara este atributul instantei de judecata si se concretizeaza prin
aplicarea pedepselor in concreto infractorilor in functie de gradul de pericol social al
faptelor savarsite, de persoana infractorilor si de imprejurarile care atenueaza sau
agraveaza raspunderea penala a acestora.
c) Individualizarea administrativa are loc in faza de executare a pedepsei inchisorii *,
aceasta avand efecte pe intreaga durata a executarii efective a pedepsei, putand fi
modificata la propunerea organelor administrative **.

IDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A PEDEPSELOR

Individualizarea judiciara a pedepselor se aplica de catre instanta de judecata, fiind


deci atributul exclusiv al acesteia si se materializeaza in stabilirea si aplicarea pedepselor
prevazute de lege pentru infractiunea comisa in functie de gradul de pericol social in
concreto al faptei savarsite de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza
sau agraveaza raspunderea penala a acestuia.
Astfel legiuitorul a fixat in art. 72 C.p. criteriile generale de individualizare de care
instantele trebuie sa tina cont la stabilirea si aplicarea pedepselor si anume:
dispozitiile partii generale a Codului penal;
- limitele de pedeapsa fixate in partea speciala;
- gradul de pericol social al faptei savarsite;
- persoana infractorului;
- imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Legiuitorul consacra intre articolele 73 si 75 imprejurarile care atenueaza sau
agraveaza raspunderea penala de care instantele de judecata in functie de exprimarea
textului de lege trebuie sa tina seama in mod obligatoriu sau facultativ.
Aceste circumstante atenuante sunt clasificate de doctrina in circumstante atenuante
legale si judiciare.
Circumstantele atenuante legale sunt prevazute prin dispozitiile art. 73 C.p.:
- depasirea limitelor legitimei aparari sau ale starii de necesitate;

C. Mitrache, Aspecte privind individualizarea administrativa a pedepsei , A.U.B.,


nr. 2/71, p.45-51
** C. Bulai Drept penal roman, partea generala, vol. I si II, Ed. Sansa SRL
Bucuresti 2000, p. 48.

savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii determinata
de o provocare din partea persoanei vatamate produsa prin violenta, printr-o atingere
grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava.
Circumstantele atenuante judiciare sunt prevazute prin dispozitiile art. 74 C.p. care
enumera numai exemplificativ si nu limitativ imprejurarile care pot fi considerate
circumstante atenuante:
- conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii;
- staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara
paguba pricinuita;
- atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii rezultand din prezentarea sa in
fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperirii ori
arestarii participantilor.
Daca din probele administrate in cauza se constata ca exista aceste circumstante
atenuante instanta este obligata prin hotaratea pronuntata sa retina si sa motiveze faptul
ca in speta sunt incidente aceste circumstante atenuante si sa aplice efectere acestora
prevazute de articolul 76 C.p. si sa reduca sau sa schimbe pedeapsa principala.
Circumstantele agravante sunt consacrate legislativ prin dispozitiile art. 75 C.p., iar in
dispozitiile art. 78 C.p. sunt prevazute efectele acestora.
Ca si in cazul circumstantelor atenuante clasificarea circumstantelor agravante in
legale si judiciare este opera doctrinei.
Circumstantele agravante legale sunt prevazute prin dispozitiile art. 75 al. 1 C.p.,
legiuitorul enumerand urmatoarele imprejurari care constituie circumstante agravante:
- savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna;
- savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei
ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol public;
- savarsirea infractiunii de un infractor major daca aceasta a fost comisa impreuna cu
un minor;
- savarsirea infractiunii din motive josnice;
- savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei;
- savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o
calamitate.
Precizez ca la articolul 75 alineatul 1 litera b) a fost modificat prin dispozitiile Legii
nr. 197/2000 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal deoarece
a fost incriminata ca circumstanta agravanta si savarsirea infractiunii prin violente asupra
membrilor familiei modificare realizata in vederea armonizarii dispozitiilor codului
nostru penal cu cele ale dreptului comunitar.
Circumstantele agravante judiciare nu sunt enuntate exemplificativ de legiuitor acesta
prevazand numai ca instanta poate retine ca circumstante agravante si alte imprejurari
care imprima faptei un caracter grav.
In ceea ce priveste efectele circumstantelor agravante prin dispozitiile art. 78
legiuitorul a lasat la aprecierea instantei agravarea facultativa a pedepsei in cazul in care
retine in speta existenta circumstantelor agravante legale sau judiciare.

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A EXECUTARII PEDEPSELOR

Prin dispozitiile Codului penal legiuitorul a prevazut pentru instanta de judecata


nu numai individualizarea judiciara a pedepselor ci si a executarii pedepselor.
Astfel instanta de judecata poate dispune motivat prin hotararea pronuntata pentru
pedeapsa principala aplicata suspendarea conditionata a executarii pedepsei sau
suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere ori executarea pedepsei la locul de
munca.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu este o institutie nou


introdusa in actualul Cod penal, fiind pentru prima data consacrata legislativ prin
dispozitiile Codului penal de la 1936 in art. 65 69.
Fata de redactarea initiala textul art. 81 din Codul Penal a suferit trei
modificari legislative si anume prin Legea nr. 104/1992 care a modificat alineatele 1 si 2,
Legea nr. 140/1996 care a introdus alineatul 3 si a modificat alineatul 4 si prin Ordonanta
de Urgenta a Guvernului privind modificarea si completarea Codului penal si Codului de
procedura penala nr. 207/15.11.2000 care a modificat alineatul 3.
Modificarea realizata prin Legea nr. 104/1992 este o modificare care a avut
efect numai asupra cuantumului pedepsei aplicata de catre instanta.
In ceea ce priveste modificarea care a avut loc prin Legea nr. 140/1996 aceasta
include o modificare de structura a textului initial deoarece adauga la pedepsibilitatea in
concreto, pedepsibilitatea in abstracto.
Procedand astfel legiuitorul stirbeste si suveranitatea instantei care este
ingradita in a aplica acest mijloc de individualizare a pedepsei.
Doctrina a fost unanima in a statua inca de la intrarea in vigoare a Codului
penal faptul ca acordarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei este de atributul
instantei de judecata care, din oficiu, verifica daca este sau nu cazul sa o acorde, instanta
fiind singura in masura sa aprecieze in mod suveran*.
Legiuitorul prevazand acest mijloc de individualizare a pedepsei si lasand la
latitudinea instantei aplicarea acesteia a avut in vedere faptul ca este posibila aplicarea
acestei institutii pentru orice fel de infractiune, deoarece asa cum recunoaste si doctrina
este vorba de pedeapsa stabilita de instanta si nu de pedeapsa prevazuta de lege**
Efectul final prevazut de legiuitor este acela de a stinge executarea pedepsei daca
se respecta de catre condamnat conditiile prevazute de lege si aplicate de catre instanta.
Prin Legea nr. 140/1996 legiuitorul in mod surprinzator introduce inca un element
nou in structura textului de lege si anume doua exceptii de la aplicarea acesteia care se

*
**

Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. I, Bucuresti, Edit. Academiei,
1969, p.190;
Idem, p. 176.
-

refera la savarsirea infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa


inchisorii mai mare de 12 ani, precum si infractiunile de vatamare corporala grava, viol si
tortura.
Prin aceasta legiuitorul adauga deci doua conditii noi neprevazute de textul de
lege initial.
Legiuitorul schimba astfel natura institutiei, deoarece aceasta a fost creata pentru
a lasa judecatorului deplina libertate de apreciere cu privire la reeducarea faptuitorilior
Ivindu-se aceste probleme in practica s-au ridicat exceptii de neconstitutionalitate
in fata instantelor, dosarele fiind trimise la Curtea Constitutionala spre competenta
solutionare, insa Curtea Constitutionala prin deciziile pronuntate a fost constanta in a
considera ca este o problema de politica penala.
Fata de aceasta situatie prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.
207/15.11.2000 privind modificarea si completarea Codului penal si Codului de
procedura penala a intervenit din nou modificarea alineatului 3 al art. 81 Cod penal in
prezent acest alineat avand urmatoarea redactare: Suspendarea conditionata a executarii
pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede
pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani, precum si in cazul infractiunilor de vatamare
corporala grava, viol si tortura.
Prin aceasta ultima modificare legislativa legiuitorul nu face decat sa modifice
pedepsibilitatea in abstracto de la 12 ani la 15 ani inchisoare.
Consider de lege ferenda ca se impune abrogarea alineatului 3 al art. 81 din Codul
penal pentru a se reda instantelor deplina libertate cu privire la justa individualizare a
pedepselor, legiuitorul avand posibilitatea numai sa majoreze cuantumul pedepselor
aplicate de catre instante pentru a se pastra structura de baza a textului si eficacitatea
institutiei pe planul preventiei speciale si generale.
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere
Suspendarea executarii pedepsei sub supravghere se deosebeste de suspendarea
conditionata a executarii pedepsei prin cuantumulul pedepsei aplicate durata termenului
de incercare si prin obligatiile care ii revin condamnatului pe durata termenului de
incercare.
Aceasta individualizare judiciara a individualizarii pedepsei a fost introdusa in
codul nostru penal prin Legea nr. 104/1992 in sectiunea III 1 (art. 86 1 86 6) fiind de
inspiratie franceza.
Fata de redactarea initiala textul a suferit o recenta modificare legislativa prin
dispozitiile Ordonantei de Urgenta privind modificarea si completarea Codului penal si a
Codului de procedura penala nr. 207/2000 prin care a fost modificat alineatul 3 al
articolului 86 1 prin majorarea cuantumului pedepsei inchisorii de la 12 la 15 ani.
Termenul de incercare in cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere
se compune din cuatulului pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp stabilit
de instanta intre 2 si 5 ani.

Pe durata termenului de incercare condamnatul trebuie sa se supuna masurilor de


supraveghere, legiuitorul lasand la aprecierea instantei impunerea condamnatului sa
respecte una sau mai multe obligatii strict enumerate de catre textul articolului 86 3 C.p.
Executarea pedepsei la locul de munca
Aceasta institutie este specifica dreptului penal roman fiind o masura de
individualizare judiciara a executarii pedepsei inchisorii care nu depaseste 5 ani iar in
cazul concursului de infractiuni 3 ani prin munca, in unitatea in care lucreaza
condamnatul sau in alta unitate cu acordul scris al acesteia si cu anumite restrangeri de
drepturi si unele penalitati de ordin pecuniar.
Acesta institutie se aplica daca instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins
si fara privare de libertate tinand seama de gravitatea faptei de imprejurarile in care a fost
comisa de conduita profesionala si generala a faptuitorului si de posibilitatile acestuia de
reeducare.
Precizez ca executarea pedepsei la locul de munca a fost introdusa prin Legea nr.
104/1992 inlocuind veche reglementare privind munca
corectionala, intervenind o singura modificare legislativa prin OUG 207/2000.
In vederea armonizarii dispozitiilor Codului penal cu dispozitiile Dreptului
Comunitar se va realiza modificarea si completarea acestuia astfel incat va fi
reglementata ca un substitut de pedeapsa munca comunitara, documetele internationale
care stau la baza viitoarei modificari fiind Conventia pentru apararea drepturilor omului
si a libertatilor fundamentale si Recomandarea nr. R(92)16 a Comitetului de Ministri al
Statelor Membra ale Consiliului Europei privind regulile europene referitoare la
sanctiunile si masurile aplicate in comunitate.
Probleme din practica judiciara
Inculpatii minori P.M.I. si T.C. au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infr.
prev. de art. 208. Al. 1 rap. la art. 209 lit. i C.p. deoarece au sustras bunuri in valoare de 4
000 000 lei. La judecarea in fond a cauzei inculpatii au solicitat sa se faca aplicarea
dispozitiilor art. 74 lit. a, b, c deoarece nu au antecedente penale au reparat paguba
pricinuita si au recunoscut fapta comisa iar ca miodalitate de executare instanta sa faca
aplicarea dispozitiilor art. 110 C.p. privind suspendarea conditionata a executarii
pedepselor aplicate minorilor.

SECTIUNEA 4
Masurile de siguranta. Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele
condamnarii

1. MASURILE DE SIGURANTA
Masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal care au ca scop inlaturarea unei
stari de pericol si preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala si se iau
fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala chiar daca faptuitorului
nu i se aplica o pedeapsa, cu exceptia masurii interzicerii de a se afla in anumite localitati.
In codul penal sunt prevazute urmatoarele categorii ale masurilor de siguranta:
- obligarea la tratament medical;
- internarea medicala;
- interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta
ocupatie;
- interzicerea de a se afla in anumite localitati;
- expulzarea strainilor;
- comfiscarea speciala;
- interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata.
Masura de siguranta a obligarii la tratament medical se ia fata de faptuitorul care din
cauza unei boli ori a intoxicarii cronice pria alcool, stupefiante sau alte asemenea
substante prezinta pericol pentru societate si consta in obligarea acestuia de a se prezenta
in mod regulat la tratament pana la insanatosire.
Masura de siguranta a internarii medicale se poate lua fata de faptuitorul bonlav
mintal ori toxocoman care se afla intr-o stare ce prezinta pericol pentru societate si consta
in internarea acestuia intr-un institut medical de specialitate pana la insanatosire.
Masura de siguranta a interzicerii unei functii sau profesii, meserii ori alta ocupatie
se poate lua cand faptuitorul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala datorita
incapacitatii, nepregatirii sau altor cauze care il fac impropriu pentru ocuparea unei
anumite functii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupatii si consta in
luarea fata de faptuitorul respectiv a acestei masuri de siguranta.
Masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati se ia printr-o
hotarare judecatoreasca de condamnare fata de condamnatul respectiv interzicandu-i-se
acestuia pe o perioada de timp stabilita de instanta de a se afla in anumite localitati.
Masura de siguranta a expulzarii se ia fata de cetateanul strain sau fata de persoana
fara cetatenie care nu are domiciliul in tara noastra daca a comis o infractiune si consta in
interzicerea acestuia de a ramane pe teritoriul tarii.
Masura de siguranta a confiscarii speciale se ia in situatia in care o persoana a
savarsit o fapta prevazuta de legea penala cu privire la anumite bunuri care apartin

faptuitorului, daca se apreciaza ca detinerea acestora prezinta pericolul comiterii unor noi
fapte penale si se materializeaza in tercerea gratuita a bunurilor respective in proprietatea
statului.
Masura de siguranta a interdictiei de a reveni in locuinta familiei pe o perioada
determinata se ia fata de persoana condamnata la pedeapsa inchisorii de cel putin un an
pentru loviri sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinta fizice si psihice,
savarsite asupra membrilor familiei, daca instanta constata ca prezenta acesteia in
locuinta familiei constituie un pericol grav pentru ceilalti membri ai familiei.

2.

CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA


CONSECINTELE CONDAMNARII

PENALA

SAU

In titlul VII din partea generala a codului penal sunt prevazute cauzele care inlatura
raspunderea penala sau consecintele condamnarii acestea fiind:
- amnistia;
- gratierea;
- prescriptia;
- lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor;
- reabiliterea.
Conform art. 119 Co penal prin amnistie se inlatura raspunderea penala pentru fapta
savarsita pana la data adoptarii decxretului ori legii de amnistie.
In situatia in care amnistia intervine inainte de condamnare aceasta inlatura
raspunderea penala pentru infractiunea comisa astfel incat daca nu s-a inceput procesul
penal acesta nu mai incepe, iar daca s-a inceput acesta v-a inceta indiferent de faza in
care se gaseste. Daca invinuitul sau inculpatul doreste sa-si dovedeasca vinovatia si sa
obtina achitarea acesta are posibilitatea de a cere continuarea procesului penal deoarece
prin dispozitiile codului de procedura penala s-a prevazut continuarea procesului penal in
caz de amnistie (art. 13 Cod proc. pen.).
Amnistia nu are efect insa asupra masurilor de siguranta, masurilor educative si
asupra drepturilor persoanei vatamate.
In cazul in care amnistia intervine dupa condamnarea inculpatului aceasta are ca efect
inlaturarea executarii pedepsei pronuntate precum si celelalte consecinte ale condamnarii
insa nu are efect asupra pedepsei amenzii deja incasate astfel incat aceasta nu va fi
restituita.
Amnistia se inscrie in cazurile care nu atrag starea de recidiva astfel incat o
condamnare pentru care a intervenit amnistia nu formeaza primul termen al recidivei (art.
38 lit. c C.p.).
Gratierea este o cauza care inlatura executarea pedepsei si are ca efect inlaturarea in
totul sau in parte a executarii pedepsei ori comutarea acesteia in alta mai usoara.
Gratierea inlatura executarea pedepsei principale, ia avand efecte si asupra pedepselor
a caror executare este suspendata conditionat iar in acest caz partea din termenul de
- 37 -

incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntata de instanta se reduce in mod


corespunzator. In situatia in care suspendarea conditionata este revocata sau anulata se
executa numai partea de pedeapsa ramasa negratiata.
Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complementate insa in situatia in care prin
actul de gratiere se dispune altfel este posibil ca acestea sa fie executate in masura in care
gratierea nu le-a inlaturat, iar in cazul in care gratierea le-a inlaturat aceaste nu se mai
executa.
Gratierea nu are insa efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative
avand in vedere faptul ca masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol
si preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala iar masurile educative au
un caracter predominant educativ si preventiv.
Prescriptia este reglementata de legiuitor sub doua forme: prescripta raspunderii
penale si prescriptia executarii pedepsei.
Prescriptia raspunderii penale are ca efect desfintarea raspunderii penale pentru
infractiunea savarsita cu exceptia infractiunilor contra pacii si omenirii.
Legiuitorul a reglementat detaliat termenele de prescriptie a raspunderii penale care
se calculeaza de la data comiterii infractiunii si sunt apreciate diferit in functie de
gravitatea si natura sanctiunilor de drept penal reglementate de lege pentru infractiunile
savarsite.
Pentru infractiunile savarsite de minori termenele de prescriptie se reduc la jumatate.
Legiuitorul a prevazut si cauzele de intrerupere si suspendare a cursului prescriptiei
raspunderii penale precum si efectele acestora (vezi art. 123 si art. 128 C.p.).
Prescriptia executarii pedepsei este o cauza care inlatura executarea pedepsei
principale cu exceptia infractiunilor contra pacii si omenirii.
Legiuitorul a prevazut detaliat termenele de prescriptie a executarii pedepsei in
functie de durata pedepsei care urmeaza a fi executata, aratand expres ca masurile de
siguranta nu se prescriu si, de asemenea, cazurile, precum si efectele intreruperii si
suspendarii cursului prescriptiei executarii pedepsei.
Pentru minori termenele de prescriptie a executarii pedepsei se reduc la jumatate.
Lipsa plangerii prealabile inlatura raspunderea penala numai pentru acele infractiuni
pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei
plangeri prealabile de catre persoana vatamata.
Pentru anumite infractiuni legiuitorul a lasat la aprecierea partii vatamate posibilitatea
formularii sau nu a unei plangeri prealabile impotriva faptuitorului respectiv ca de
exemplu infractiunile de lovirea sau alte violente (art. 180 C.p.), vatamarea corporala (art.
181 C.p.), amenintarea (art. 193 C.p.), insulta (aert. 205 C.p.), calomnia (art. 206 C.p.),
pedepsirea unor furturi la plangerea prealabila (art. 210 C.p.), abuzul de incredere (art.
213 C.p.) etc.
Prin dispozitiile Codului de procedura penala s-a prevazut si un anumit termen de
introducere a plangerii prealabile si anume de doua luni din ziua in care persoana
vartamata a stiut cine este faptuitorul (art. 284 Cod. Proc. pen.).
Retragerea plangerii prealabile are de asemenea ca efect inlaturarea raspunderii
penale a inculpatului.

Impacarea partilor este o alta cauza care inlatura raspunderea penala in cazurile
prevazute de lege si stinge actiunea civila, are caracter personal si produce efecte numai
daca intervine pana la ramanerea definitiva a hotararii.
Sub aspect procesual in situatia in care lipseste plangerea prealabila a persoanei
vatamata necesara pentru punerea in miscare a actiunii openale, a fost retrasa plangerea
prealabila ori partila s-au inpacat in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii
ori impascarea partilor inlatura respunderea penala in cursul urmaririi penale procurorul
dispune incetarea urmaririi penale, iar in cursul judecatii instanta pronunta incetarea
procesului penal.
Reabilitarea este o cauza care inlatura consecintele condamnarii deoarece face sa
inceteze decaderile, interdictiile, precum si incapacitatile care rezulta din condamnare.
Legiuitorul a prevazut expres faptul ca reabilitarea nu are ca urmare obligatia de
reintegrare in functia din care infractorul a fost scos in urma condamnarii ori de
rechemare in cadrele permanente ale fortelor armate sau de redare a gradului militar
pierdut si, de asemenea reabilitarea nu are efecte asupra masurilor de siguranta, cu
exceptia interzicerii de a se afla in anumite localitarti.
Reabilitarea este de doua feluri: reabilitare de drept si reabilitare judecatoreasca.
Reabilitarea de drept intervine in cazul condamnarii la amenda sau la pedeapsa
inchisorii care nu depaseste un an daca in decurs de 3 ani condamnatul nu a savarsit nici
o alta infractiune.
Reabilitarea de drept intervine in baza legii, deci din oficiu, nefiind necesara
depunerea unei cereri de catre fostul condamnat pentru obtinerea acesteia.
Reabilitarea judecatoreasca se obtine prin introducerea unei cereri de catre fostul
condamnat la instanta de judecata care dupa examinarea cererii sale verifica daca sunt
indeplinite conditiile prevazute de lege si in caz afirmativ pronunta o hotarare
judecatoreasca prin care constata intervenita reabilitarea.
In situatia in care cererea de reabilitare este respinsa, legiuitorul a prevazut si
termenul in care se poate face o noua cerere de reabilitare.
Reabilitarea judecatoreasca are aceleasi efecte ca sui reabilitarea de drept si anume
inlaturarea consecintelor condamnarilor.

CAPITOLUL II

INFRACTIUNI PREVAZUTE
CONTINGENTA CU AFACERILE

IN

CODUL

PENAL

CARE

AU

SECTIUNEA 1
Infractiuni contra patrimoniului. Caracterizare generala: obiectul juridic general;
obiectul juridic special; obiectul material; subiectul infractiunilor; latura obiectiva; latura
subiectiva; sanctiuni.
Sediul materiei se afla in partea speciala a Codului penal, titlul III art. 208 222.
Obiectul juridic general il formeaza relatiile sociale de natura patrimoniala.
Obiectul juridic special exista pentru infractiunile de telharie prevazuta de art. 211
C.p. si de tainuire prevazuta de art. 221 C.p. deoarece alaturi de relatiile sociale de natura
patrimoniata sunt ocrotite in subsidiar si relatiile sociale care depind in evolutia lor de
respectarea unor atribute esentiale ale persoanei ca demnitatea, libertatea, onoarea, viata,
integritatea corporala si sanatatea.
Obiectul material este reprezentat de un bun mobil sau imobil, dar si de atributele
esentiale ale persoanei.
Subiectul activ este necircumstantiat de lege.
Participatia este posibila, deoarece aceste infractiuni sunt susceptibile de a fi savarsite
in toate formele de participatie prevazute de lege si anume coautorat, instigare,
complicitate.
Subiectul pasiv este format din persoana fizica sau juridica prejudiciata prin
infractiunea savarsita.
Situatia premiza se concretizeaza in existenta bunului aflat in proprietatea, posesia
sau detentia unei persoane.
In ceea ce priveste latura obiectiva elementul material se savarseste prin actiuni sau
inactiuni, urmare imediata este atingerea adusa valorilor aparate de lege iar raportul de
cauzalitate, deci legatura dintre elementul material si urmarea imediata trebuie dovedit de
regula.
Sub aspectul laturii subiective aceste infractiuni se savarsesc de regula cu intentie
existand si infractiuni care se savarsesc din culpa ca de exemplu distrugerea din culpa
reglementata de art. 219 C.p.
Sanctiunea prevazuta de lege pentru aceste infractiuni este inchisoarea sau amenda,
iar tentativa se pedepseste numai pentru infractiunile prevazute de art. 208-212, 215,
215.1, 217 si 218 C.p.

SECTIUNEA 2

Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul. Caracterizare generala:


obiectul juridic general; obiectul juridic special; obiectul material; subiectul
infractiunilor; latura obiectiva; latura subiectiva; sanctiuni.
Sediul materiei se afla in partea speciala a Codului penal titlul VI denumit infractiuni
care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de
lege, capitolul I art. 246-258 C.p.
Obiectul juridic generic al acestor infractiuni il formeaza relatiile sociale referitoare
la normala evolutie a relatiilor de serviciu deoarece din normele juridice se pretinde o
anumita conduita functionarilor sau alte persoane care prin actiunile lor ar pune in pericol
aceste relatii.
Obiectul material se refera la actele materiale care incorporeaza atributiile
functionarilor sau alte persoane.
Subiectul activ este circumstantiat de lege, de exemplu un functionar.
Participatia este posibila la toate aceste infractiuni.
Subictul pasiv este reprezentat de regula de catre unitatea al carui prestigiu a fost pus
in pericol.
Situatia premiza este reprezentata de atributiile faptuitorului.
In ceea ce priveste latura obiectiva elementul material se realizeaza prin actiune sau
inactiune, urmarea imediata se concretizeaza in starea de pericol sau lezarea relatiilor de
serviciu in unitatea respectiva, raportul de cauzalitate rezulta din insasi materialitatea
lucrului (ex re).
Vinovatia imbraca forma intentiei sau culpei.
Sanctiunea prevazuta de lege pentru aceste infractiuni este inchisoarea sau amenda,
iar tentetiva nu se pedepseste.

SECTIUNEA 3

Infractiuni de fals. Caracterizare generala: obiectul juridic general; obiectul juridic


special; obiectul material; subiectul infractiunilor; latura obiectiva; latura subiectiva;
sanctiuni.
Sediul materiei se afla in partea speciala a Codului penal, titlul VII art. 282-294 C.p.
Obiectul juridic generic este format din relatiile sociale a caror normala desfasurare
depinde de apararea increderii publice in autenticitatea semnelor monetare, valorilor,
timbrelor, titlurilor de credit de orice fel utilizate in aceste relatii.
Obiectul material este reprezentat de materialele din care sunt confectionate
monedele sau titlurile de valoare precum si de instrumentele folosite.
Subiectul activ este necircumstantiat de lege.
Participatia este posibila sub toate formele.
Subiectul pasiv este persoana indusa in eroare.
Situatia premisa se concretizeaza in exsistenta valorilor autentice ca model.
Referitor la latura obiectiva elementul material se savarseste prin actiune, urmarea
imediata se materializea in starea de pericol creata iar raportul de cauzalitate rezulta din
insasi materialitatea lucrului (ex re).
Vinovatia imbraca forma intentiei.
Sanctiunea prevazuta de lege este inchisoarea sau amenda iar tentativa se pedepseste
numai pentru acele infractiuni in care se prevede expres Tentativa se pedepseste
SECTIUNEA 4
Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice. Caracterizare
generala: obiectul juridic general; obiectul juridic special; obiectul material; subiectul
infractiunilor; latura obiectiva; latura subiectiva; sanctiuni.
Sediul materiei se afla in partea speciala a Codului penal titlul VIII art. 295
302.1 C.p.
Obiectul juridic generic il reprezinta relatiile sociale protejate referitoare la
activitatiile comerciale, economice, financiare care se deruleaza si a caror normala
desfasurare nu poate fi realizata decat prin sanctionarea acestor fapte care perecliteaza
interesele economice.
Obiectul juridic special il constituie, de regula, relatiile sociale a caror desfasurare
trebuie protejata impotriva faptelor juridice ilicite.
Obiectul material exista pentru marea majoritate a infractiunilor de acest gen.
Subiectul activ, de regula este necircumstantiat de lege cu exceptia infractiunii de
divulgarea secretului economic (art. 298 al. 1 C.p.) unde subiectul activ este calificat.
Participatia, in principiu, este posibila sub toate formele prevazute de lege.
Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica prejudiciata prin comiterea
infractiunii respective.
In ceea ce priveste latura obiectiva elementul material se comite, de regula, prin
actiune, urmarea imediata se materializeaza intr-o stare de pereclitare a valorilor sociale
protejate de lege, iar legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata
rezulta din insasi materialitatea lucrului (ex re).

Vinovatia imbraca numai forma intentiei.


Sanctiunea prevazuta de lege este inchisoarea sau amenda.
Tentativa se sanctioneaza numai pentru anumite infractiuni si anume inselaciune
la masuratoare (art. 296 C.p.), inselaciune cu privire la calitatea marfurilor (art. 297 C.p.),
nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri (art. 302.2 C.p.).

CAPITOLUL III
INFRACTIUNI PREVAZUTE IN LEGI SPECIALE
SECTIUNEA 1
Infractiuni prevazute in Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Caracterizare generala: obiectul juridic general; obiectul material; subiectul infractiunilor;
latura obiectiva; latura subiectiva; sanctiuni.
Sediul materiei se afla in art. 265-276 din Legea nr. 31/1990.
Obiectul juridic este complex, fiind format din raporturile referitoare la
activitatile economice realizata de societatile comerciale, precum si din raporturile
sociale relative la dreptul persoanelor fizice la libera initiativa materializata in cadrul
formelor de asociere cu caracter economic.
Obiectul material este concretizat la unele infractiuni si anume:
- bilant contabil inexact, comunicari, prospecte, rapoarte (art. 265 pct. 1 si 2);
- bunurile sau creditele folosite intr-un scop contrar intereselor societatii (art. 266 pct.
2);
- imprumuturi realizate in contradictie cu dispozitiile legale art. 266 pct. 3);
- imprumuturi sau avansuri asupra actiunilor societatii (art. 267 pct. 3);
- actiuni sau obligatiuni emise fara respectarea dispozitiilor legale (267 pct. 1 si 6);
- evidentele societatilor falsificate, sustrase sau distruse ori activul societatii instrainat
in mod nelegal (art. 276).
Subiectul activ este in general calificat de lege, exceptie facand incriminarile din art.
273 al. 2, atr. 274 si art. 276 pentru care subiectul activ este nedeterminat. Conform
dispozitiilor legale poate avea calitatea de subiect activ:
- actionarul;
- administratorul;
- cenzorul;
- detinatorul de obligatiuni;
- directorul;
- directorul executiv;
- expertul;
- lichidatorul;
- reprezentantul legal al societatii.
Subiectul pasiv in general este reprezentat de societatea comerciala ale carei interese
au fost nerespectate, dar poate fi si persoanele fizice sau juridice ale caror drepturi si
interese legitime au fost lezate.

In ceea ce priveste latura obiectiva elementul material se savarseste prin actiuni cum
ar fi prezentarea cu rea credinta, ascunderea cu rea credinta (art. 265 pct. 1), urmarea
imediata se materializeaza in pereclitarea desfasurarii economice a societatii respective,
iar legatura de cauzalitate rezulta din insasi materialitatea faptei (ex re).
Vinovatia se prezinta sub forma intentiei.
Sanctiunea prevazuta de lege este inchisoarea sau amenda.
Tentativa nu se pedepseste.
SECTIUNEA 2
Infractiuni prevazute in Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.
Caracterizare generala: obiectul juridic general; subiectul inferactiunilor; latura obiectiva;
latura subiective; sanctiunea.
Sediul materiei este in art. 5-14 din Legea nr. 11/1991.
Obiectul juridic il formeaza raporturile sociale referitoare la activitatea de
comercializare si producere a bunurilor carev trebuie realizata legal si cu buna credinta.
Subiectul activ nu este circumstantiat de lege.
Subiectul pasiv este persoana careia i s-a produs un prejudiciu ca urmare a savarsirii
infractiunilor respective.
Latura obiectiva o formeaza elementul material care se comite prin actiuni (de
exemplu depozitarea, exportul, importul, intrebuintarea, predarea, punerea in vanzare,
vanzarea), urmarea imediata se materializeaza in crearea unei stari de pericol, iar legatura
de cauzalitate rezulta din insasi materialitatea faptei (ex re).
Vinovatia se prezinta numai sub forma intentiei.
Sanctiunea prevazuta de lege este inchisoarea sau amenda.
Tentativa nu se sanctioneaza.
SECTIUNEA 3
Infractiuni prevazute in Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
Caracterizare generala: obiectul juridic general: obiectul material, subiectul infractiunilor;
latura obiectiva; latura subiectiva; sanctiuni.
Sediul materiei se afla in art. 9-16 din Legea nr. 87/1994.
Obiectul juridic il reprezinta raporturile sociale care guverneaza derularea
corespunzatoare a activitatii financiare.
Obiectul material se concretizeaza in actele de evidenta contabila, actele de taxat,
marcaj, documente justificative, documente legale, mijloacele de stocare a datelor.
Subiectul activ de regula este circumstantiat de lege, de exemplu conducatorul
unitatii, contribuabili, imputernicitii contribuabililor, persoane cu atributii financiar
contabile.
Subiectul pasiv este calificat de lege si anume statul.

Latura obiectiva cuprinde elementul material care se concretizeaza intr-o actiune sau
inactiune incriminata in aceasta lege, urmarea imediata se materializeaza intr-o stare de
pericol iar legatura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptei (ex re).
Vinovatia ia forma intentiei sau culpei.
Sanctiunea prevazuta de lege este inchisosarea sau amenda.
Tentativa se pedepseste numai pentru anumite infractiuni (art. 12 si 14).
SECTIUNEA 4
Infractiuni prevazute in Legea nr. 52/1994 privind valoirile mobiliare si bursele de
valori. Caracterizare generala: obiectul juridic general; obiectul material; subiectul
infractiunilor; latura obiectiva; latura subiectiva; sanctiuni.
Sediul materiei se afla in art. 114 din Legea nr. 52/1994.
Obiectul juridic il constituie relatiile sociale care se formeaza in legatura cu
desfasurarea normala a activitatii privind valorile mobiliare si bursele de valori.
Obiectul material se concretizeaza in valorile mobiliare.
Subiectul activ este partial circumstantiat de lege (administratorii, directorii
societatilor comerciale), putand fi orice persoana fizica.
Subiectul pasiv este persoana juridica prejudiciata.
In ceea ce priveste latura obiectiva, elementul material se concretizeaza printr-o
actiune (intermedierea), urmarea imediata este reprezentata de starea de pericol creata, iar
legatura de cauzalitate rezulta din insasi materialitatea faptei (ex re).
Vinovatia imbraca forma intentiei.
Sanctiunea prevazuta de lege este inchisoarea sau amenda.
Tentativa nu se pedepseste.