UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT SIMION BARNUTIU

SPECIALIZAREA - DREPT

MATERIA DE STUDIU
-DREPTUL UNIUNII EUROPENESUPRANATIONALITATE
TEMA REFERATULUI
VS.
SUVERANITATE

Coordonator:

Student:

Asist.Univ. Andreea Dragomir

Schiau Diana
Anul II
Gr.1

Europa nu este decat o vointa comuna a

celor care traiesc in ea,printr-o vocatie comuna
Unitatea europeana sta in spiritul european
Bern
ard Voyenne

In ani de zbuciumata istorie si perpetua cautare a stabilitatii si echilibrelor de putere, pe

continentul european s-a conturat treptat si a supravietuit in timp tuturor miscarilor orgolioase ale
entitatilor nationale idea de Europa. Esenta ideii de Europa unita a gasit un nesperat izvor de
inspiratie si sustinere in constiinta si sentimentul identitatii europene data de unitatea culturala si
intelectuala.
Europa supranationala corespunde unei viziuni noi asupra Europei, formulate de
catre Robert Schuman in celebra sa Declaratie din 9 mai 1950. Aceasta noua abordare, numita
functionalista, urmarete crearea unei solidaritati de fapt intre statele membre. Aceasta initiativa
avea sa creeze in nebuloasa europeana un nucleu dur de state, Europa celor sase, si sa dea
nastere Comunitatilor Europene.Ulterior,in anul 1992,acestea primesc denumirea de Uniunea
Europeana,in present, formata dintr-un numar de 28 de state.
Ideea de integrare europeana are la baza patru coordonate fundamentale care se disting in
evolutia istorica de-a lungul secolelor. Una dintre acestea subliniaza ideea de supranationalitate,
idee pe care o regasim in propunere regelui Boemiei, Georg von Podiebrad si care reflecta
limitarea suveranitatii statale in favoarea unei suprastatalitati. Astfel, planul construit in
sustinerea acestei idei marca interzicerea folosirii fortei in relatiile dintre statele semnatare, in
scopul asigurarii securitatii colective, si avea ca esenta constituirea unei uniuni cu organe
decizionale proprii, a unui tribunal comun si independent, organe in care reprezentantii statelor
sa aiba competenta adoptarii prin vot, pe baza principiului majoritatii, a actelor cu caracter
obligatoriu si executoriu in aceste state. In ceea ce priveste caracterul obligatoriu al acestor acte,
trebuie facuta precizarea ca in urma adoptarii unii membrii pot fi tinuti la executare impotriva
vointei lor exprimate prin vot. De aici, se poate observa o incalcare, sau o limitare vadita a
suveranitatii respectivului stat membru, dar care atesta elementele esentiale ale conceptului de
supranationalitate.
Deoarece au existat diverse contradictii in ceea ce priveste incalcarea suveranitatii de stat si
pastrarea suveranitatii in ceea ce priveste integrarea in Uniunea Europeana, trebuie sa definim
mai intai conceptual de suveranitate. Astfel, suveranitatea este un element formal al statului
care poate fi inteles in mai multe sensuri. Pe de o parte, suveranitatea reprezinta trasatura puterii
de stat care o face sa fie suprema altor puteri din cadrul societatii.Iar, pe de alta parte, mai poate
insemna si dreptul statului de a decide liber in treburile sale interne si externe, rezultand de aici
ideea ca suveranitatea este un concept dual, care are in componenta suprematia sau suveranitatea
interna, in temeiul careia statul decide liber in treburile sale interne, prin norme cu caracter
obligatoriu, si independenta sau suveranitatea externa ,care individualizeaza statul ca subiect
distinct al relatiilor internationale, avand dreptul de a decide singur in problemele interne si
externe,fara nicio ingerinta din partea altor state.
In ceea ce priveste comunitatile europene, s-a demonstrat ca acestea nu pot fi asimilate
organizatiilor internationale obisnuite,de tip clasic, aceasta deoarece independenta institutiilor
lor in raport cu statele, institutionalizarea crearii si aplicarii dreptului si mai ales, relatiile directe
3

cu paticularii, prin efectul direct oferit actului normative comunitar, le deosebeste de orice alta
organizatie internationala.
Pornind de la dispozitia art.2 alin.(2) din Constitutie referitoare la exercitarea suveranitatii:
"Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu",se incearca
lamurirea si evidentierea a trei principii: cel al inalienabilitatii suveranitatii, cel al indivizibilitatii
suveranitatii si cel al institutionalizarii puterii. Suveranitatea nationala nu poate fi transmisa
nimanui. Acesta este de fapt beneficiul afirmarii caracterului national al suveranitatii. Aceasta
inseamna ca ea nu este transmisa organelor reprezentative ale poporului. Ele pot doar sa exercite
competente ce tin de suveranitate, dar nu sunt ele insele suverane. Pe de alta parte, suveranitatea
nu poate fi transmisa unui alt stat sau unei organizatii internationale. Competentele transmise
Uniunii Europene nu semnifica in acest sens un transfer de suveranitate. Uniunea nu devine
suverana. Este vorba, in opinia Curtii Constitutionale doar de partajarea exercitiului acestor
atribute suverane cu celelalte state componente ale organismului international1.
Acest partaj de competente intre state si Comunitati a dus la numeroase discutii cu privire
la natura juridical a atribuirilor de competentesi la raportul acestora cu suveranitatea statelor
membre. Uneori se vorbete de faptul ca tratatele atribuie Comunitatilor drepturi suverane,
facandu-se din atribuirea de competente un instrument de remaniere a suveranitatilor, alteori,
atenuandu-se putin exprimarea, daca nu consecintele, de un transfer de competente, dar care este
mai mult decat o simpla atribuire, cum se intampla in decizia Costa a CJCE in care se afirma ca
tratatul CEE "instituind o Comunitate pe durata nelimitata, dotata cu institutii proprii, cu
personalitate juridica, cu o capacitate de reprezentare international si, mai ales, cu puteri reale
rezultate dintr-o limitare a competentelor sau dintr-un transfer de atributii de la state la
Comunitate, acestea si-au limitat, chiar daca intr-un numar restrans de domenii, drepturile lor
suverane si au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisantilor lor si lor insele", pentru ca
alteori sa se sustina ca este vorba doar de o atribuire de competente facuta de tratate care
creeaza competente comune.
De aceea, indiferent de calificarea preferata, un lucru ramane cert: suveranitatea statelor
este limitata in domeniile in care Comunitatile capata competente. Dar nu poate fi vorba de o
pierdere de suveranitate, caci "exercitiul acestor competente nu se traduce in termenii unei
pierderi de suveranitate pentru stat. Dimpotriva, participarea la puterea de decizie in sanul
organizatiei ii da posibilitatea sa exercite responsabilitati care, pe plan national, devenisera pur
formale. Nu poate fi vorba nici de un transfer de suveranitate, caci Comunitatile nu dobandesc
calitatea de a fi suverane, nu se creeaza un nou stat. Totusi s-ar putea vorbi de un exercitiu
partajat al suveranitatii, dar o suveranitate inteleasa altfel decat in doctrina clasica (abstracta,
indivizibila si inalienabila), o suveranitate care depaete conceptia cantitativa care o
teritorializeaza. Aceasta noua conceptie considera suveranitatea divizibila functional si de aceea
apta sa descrie functionarea unui mecanism de integrare, indiferent ca se evoca reamenajarea
1 Decizia 148/2003.
4

suveranitatilor, fuziunea acestora sau exercitiul lor in comun.Aceeasi idee o mentiona si

Augustin Fuerea in urmatoarea fraza: Astfel,respingand exclusivismul teritorial,organizatiile
supranationale pun in discutie structura societatii interstatale,conducand la o <<revizuire a
suveranitatii>>,antrenand,deci, respingerea conceptiei traditionale a indivizibilitatii
suveranitatii.In acelai sens principiul indivizibilitatii suveranitatii nationale este relativizat si
de Curtea Constitutionala atunci cand ea accepta transferul de competente catre organele
comunitare. Astfel, Curtea afirma ca este evident ca in actuala era a globalizarii problematicii
omenirii, a evolutiilor interstatale si a comunicarii interindividuale la scara planetara conceptul
de suveranitate nationala nu mai poate fi conceput ca absolut si indivizibil, fara riscul unei izolari
inacceptabile2. Suveranitatea, in aceasta conceptie, apartine in fond nu statului, ci natiunii, care
cedeaza liber exercitiul puterii fie unor organe nationale, fie unor organe internationale.
In ceea ce privestea raspunsul doctrinei referitor la suveranitate, problema e vazuta din mai
multe unghiuri de reflexie.Spre exemplu, la Kelsen, sistemul de drept national isi gaseste
validitatea in sistemul de drept international, ceea ce conduce la concluzia ca intre aceste doua
sisteme nu poate exista decat o unitate perfecta. Singura conceptie posibila dupa el este cea
monista. Examinand cele doua constructii posibile monismul cu primatul dreptului
international si monismul cu primatul dreptului intern afirma ca am fi liberi sa alegem intre ele,
pentru ca apoi sa ajunga la concluzia categorica a subordonarii dreptului intern fata de dreptul
international. Mai apoi, Verdoss propune o teorie a repartitiei competentelor si ajunge la
concluzia prioritatii dreptului international, demonstrand necesitatea transferarii unor atributii din
competenta statelor pe seama unor nivele superioare, suprastatale sau internationale.
Korowicz, la randul sau, propune inlocuirea termenului de suveranitate inteleasa in mod
absolut cu cel de suveranitate relativa. El argumenteaza ideea suveranitatii relative pornind de
la situatiile reale in care suveranitatea este supusa la tot felul de limitari. In acest sens arata ca
suveranitatea poate fi limitata si prin simpla incheiere de tratate internationale, deoarece au drept
consecinta restrangerea libertatii de actiune a statului. M. A. Kaplan spunea ca ceea ce
caracterizeaza n prezent viata internationala este dominarea acesteia de catre statele mai
puternice, conducerea ei dupa un sistem bipolar, in care suveranitatea statului isi pierde orice
semnificatie sau, oricum, este mult restransa prin limitarea ei doar la unele probleme. Relativ
asemanator vede lucrurile si G. Schawrtzenberg, care arata ca suveranitatea deplina apartine doar
catorva state mai puternice, celelalte inscriindu-se in cadrul unor raporturi de ierarhizare bazate
pe forta.
In concluzie, putem afirma cu tarie ca Uniunea Europeana reprezinta unul din cele mai
importante fenomene politico-juridice ale Europei. In cadrul acestei comunitati supranationale
statele membre au decis transferul unor competente ale statelor suverane unor institutii comune,
create in vederea facilitarii si indeplinirii unor scopuri comune, raspunzand unor necesitati
fundamentale.
2Ibidem.
5

Bibliografie:
Augustin Fuerea Drept comunitar european.Partea
generala, editura All Beck,Bucuresti,2003.
Bianca Selejan Gutan Drept constitutional si institutii
politice,editia a 2-a, revazuta si adaugita,editura
Hamagiu, Bucuresti, 2008.
Constitutia Romaniei, editura Hamangiu, Bucuresti,
2012.
http://academos.ro/document/principiile-constitutionaleale- reglementarii suveranitatii.
http://europa.eu/about-eu/index_ro.htm
http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/
treaties/treaties_introduction_ro.htm