Sunteți pe pagina 1din 61

Ne propunem să venim în întâmpinarea cerinţelor şi exigenţelor

dumneavoastră, motiv pentru care am realizat materialul de faţă.


Acest material vă prezintă noutăţi despre şcoala noastră, despre
cadrele care activează în cadrul ei şi activităţile ce se realizează , atât
pentru elevi cât, şi pentru profesori .
Cu multă dragoste,
prof. Stănăringă Carmen
Nici o şcoala nu seamană cu alta, aşa cum nici un oraş nu seamană cu altul
şi nici o ţara cu alta. Fiecare are unicitatea sa, fiecare are istoria sa.
Situată în centrul comunei Ghidici, pe malul stâng al fluviului Dunărea ,
Şcoala noastră se distinge prin construcţia modernă şi luminoasă.

Este usor să înveţi a merge. Important este încotro te îndrepţi. Ştim că nu


toţi copiii sunt la fel. Pentru părinţi copilul este o sursă de bucurie , pentru
naţiune el este o promisiune de viitor. Părinţii dar şi naţiunea nutresc speranţe şi
vise pentru copiii lor şi îşi pun întreaga încredere în CADRELE DIDACTICE care îl
educă şi formează.
Transformând şcoala într-un centru de resurse educaţionale şi serviciu
oferite comunităţii , vom face ca fiecare vis , fiecare speranţă să fie mai aproape
de împlinit.
Din vechea monografie a şcolii
aflăm că cele mai vechi documente
şcolare aflate în arhiva Şcolii Generale
din satul Ghidici sunt cataloagele cu
situaţia la învăţătură şi frecvenţa
şcolarilor din anul 1870, păstrate la zi
de către inimosul învăţător de atunci,
Firu Vasilescu, fiu al satului Ghidici.
Este un motiv să credem că acesta ar fi anul în care şcoala a
început să funcţioneze. Cu toatea acestea există şi alte dovezi care
confirmă că aceasta s-ar fi întâmplat cu mult înainte. Este vorba, in
primul rând de situaţia statistică foarte cuprinzătoare, întocmită la
finele anului 1882, prin care învăţătorul, Firu Vasilescu raporta date
cu privire la localul de şcoală, precum şi datele personale ale
învăţătorului, situaţie
Din datele înaintată
personale forului
cerute superior de atunci.
se desprindeau limpede faptul că
învăţătorul Firu Vasilescu avea o vechime în învăţământ de 14 ani,
ceea ce atestă că şcoala începuse să funcţioneze în anul 1868. În
sprijinul acestui adevăr, vine inventarul întocmit de Elisabeta
Marinescu, în luna decembrie 1884. Primul numerotat în inventar
este un dosar nr. 1 „relativ la toate hârtiile atingătoare de şcoală ”.
Este specificat în rubrica inventarului, în anul 1868.
În sprijinul acestor documente vin şi mărturiile bătrânilor
satului. În urma sondajelor făcute printre aceştia s-a aflat că
şcoala funcţiona încă înainte de anul 1868, dovadă fiind spusele
bătrânului Constantin Cârstescu, fost notar, născut în anul 1881
la data de 15 august care afirmă că domnul învăţător Firu
Vasilescu ar fi fost elevul domnului învăţător Ion Tomescu, fost
învăţător în satul Ghidici, absolvent a două clase de seminar.
Fiul domnului Ion Tomescu, Marin Tomescu, mărturiseşte că
tatăl său, a funcţionat ca învăţător în satul Ghidici înaintea
domnului Firu Vasilescu.
Notarul Constantin Ion susţine că Ion Tomescu îi învăţa pe
copii carte încă atunci când satul era pe locul numit „Silişte”,
înainte de anul 1864, an în care apare “Legea asupra
instrucţiunii” (promulgată la data de 25 noiembrie 1864).
Firu Vasilescu, după cum atestă documentele, a început să-i
înveţe pe copii incepând cu anul 1868, când a absolvit cele 4
clase primare şi avea vârsta de 20 de ani”(era născut în anul
1848). De aici deducem că din anul 1864 până în anul 1868, el
face patru clase primare, deci exista şcoală în sat.
În anul 1881, înv. Firu Vasilescu realizează un recensământ al
ştiutorilor de carte din localităţile Ghidici, Seaca de Câmp şi
Pisculeţ, centrul fiind la Ghidici. În urma acestui sondaj, el
descoperă un număr de 88 de ştiutori de carte dintre care 8o erau
bărbaţi iar restul femei. Cinci bărbaţi cunoşteau alfabetul chirilic,
iar ceilalţi alfabetul străbun.
Indiferent de faptul că începuturile învăţământului au fost
sau nu oficiale, sigur este faptul că acestea datează dinainte de
anul 1864, imediat după promulgarea Legii instrucţiunii publice,
datorită documentelor descoperite în arhiva şcolii în acest an.
Şcoala primară din Ghidici a luat fiinţă atunci, ca multe alte
şcoli de pe teritoriul ţării noastre.
Preşedintele guvernului, Mihail Kogălniceanu decretează
această lege în anul 1864, iar la împărţirea premiilor din 29
iunie 1864 proclama:
De acum ştiinţa va înlocui averea! De aceea este necesar
să împrăştiem învăţătura mai ales între clasele rurale.
Şi tot Kogălniceanu era acela care îi îndemna pe ţărani în
proclamaţia care însoţea Legea împroprietăririi din 14 august
1868: Claca(boierescul) este desfiinţată pentru deapururea şi
de astăzi voi sunteţi liberi pe locurile supuse stăpânirii
voastre... Înzestraţi-vă satele cu aşezăminte folositoare voauă
şi urmaşilor voştri.
Aşa a luat fiinţă şcoala.
În acelaşi local cu primăria comunei, acoperită cu trestie, şcoala
avea o singură încăpere cu mobilier redus, dar cu dorinţe mari.
Localul se găsea situat puţin mai spre sud de unde se găseşte
localul de şcoală construit între anii 1901-1903 în aceeaşi curte.
Localul proprietate comunală era construit din zid bătut. Ca
mobilier: 5 bănci, o catedră, un scaun, o tablă, două hărţi
geografice şi alte obiecte de studiu. Nu exista niciun volum care
să constituie un început de bibliotecă.
Bugetul şcolar era la comună în sumă de 300 lei iar de la judeţ
şi de la stat nu se primea nimic. Era, ceea ce de altfel se
precizase in Legea şcolară de la 1864 privind stabilirea corelaţiei
dintre obligativitate şi gratuitate: Instrucţia obligatorie este în
sarcina statului şi a comunelor(art. 42)
Aceasta a creat destule greutăţi în viaţa şcolilor, primarii,
autorităţile comunale şi judeţene, neînţelegând totdeauna
obligaţia lor faţă de şcoală şi slujitorii ei.

Domnul învăţător Firu Vasilescu trece printr-o serie de situaţii mai delicate
cum ar fi neplata salariului ce i se cuvenea, lipsa de materiale şi fonduri
necesare şcolii. Cere primăriei ajutor pentru pardoseală cu scândură a sălii de
clasă, aprovizionarea cu lemne, deoarece era foarte frig iar o parte dintre
elevi se retrăseseră de la şcoală din cauza condiţiilor insalubre.
Mai mult decât atât, el manifestă curaj şi atitudine împotriva unor
oameni care au angajat argaţi dintre elevii fără certificate de absolvire a
cursului primar şi face apel primarului să aplice legea – art. 27.
Un alt fapt deosebit de important care vine să sublinieze greutăţile
pe care le înfrunta învăţătorul de la începuturile şcolii: trebuiau
şcolarizaţi copiii de la Pisculeţ, Piscu Vechi şi Seaca de Câmp, copii care
veneau de la distanţe mari şi trebuiau uneori să înfrunte vitregiile
climatice trecând peste ape, aşa cum făceau elevii care veneau din
localitatea Seaca de Câmp. De altfel, acest fapt a şi determinat, în anul
1882, martie, înfiinţarea unei şcoli în această localitate unde copiii erau
învăţaţi de către preotul Ion Craioveanu.
Din ordinul nr. 145, din 1872, se vede că şcoala din Ghidici
avea sarcina de a şcolariza grăniceri şi dorobanţi, cantonaţi
probabil pe linia Dunării sau obligaţi sa-i înveţe carte atunci
când veneau în sat în concediu.
Corespondenţa oficială a învăţătorului Firu Vasilescu,
păstrată în arhiva şcolii, ni-l înfăţişează ca pe un om mult
solicitat de sarcini şcolare şi extraşcolare, un om activ şi
hotărât în a-şi împlini sarcinile de dascăl cu toată conştiinţa.
Să notăm faptul că toată corespondenţa se scria cu mâna,
că nu existau formulare tipizate şi că până târziu şcoala nu a
avut cataloage si registre matricole tipărite.
Frecvent trebuia să meargă la cursuri de perfecţionare, la Craiova
pentru a se pregăti să predea la clasele ce se înfiinţau. Creşterea
volumului de cunoştinţe care trebuiau transmise elevilor, apariţia unor
noi programe de învăţământ îi solicitau din ce in ce mai mult pe
învăţători, fiind obligaţi să facă şi instruire militară cu elevii. În anul
1877-1878, elevii primeau note la exerciţiul militar.
Prima condică de clasă, Diaru o găsim la Ghidici începând cu anul
1879 şi avea următoarele rubrici: ziua, ora, studiul, materia predată,
scrierea, pedepse date, nrul elevilor prezenţi sau absenţi pe ziua
respectivă, observaţii.
După cum am observat în cele relatate mai sus, învăţătorul
Firu Vasilescu s-a izbit de nenumarate piedici şi greutăţi. În cei
14 ani de activitate a fost nevoit să ţină piept multor nevoi, să
înfrunte neînţelegeri şi duşmani pentru a dobândi pentru el şi
elevii săi bucuria izbânzii ştiinţei de carte, aşa cum era ea
atunci.
Răbdând şi înfruntând cu curaj piedici şi atitudinea unor
oameni din sat şi din afară, puşin receptivi la opera şcolii,
ducându-şi munca răbdătoare şi perseverentă într-un local în
care era vara cald şi iarna frig, cu puţine bucurii şi multe
necazuri, el a reuşit să statornicească, să insufle dragostea de
carte, să-şi îndeplinească datoria de dascăl al satului său, al
copiilor care urmau să treacă prin timpuri mai altfel. În primii ani
de existenţă, de funcţionare a şcolii el reuşeşte să dea,
elementara învăţătură de carte unui număr de 83 de copii.
Obligat de cine ştie ce împrejurări, Firu Vasilescu părăseşte şcoala
în anul 1882, şi-l găsim în postura de perceptor al comunei. La scurt
timp după plecarea sa de la şcoală el moare departe de sat unde
plecase cu primarul comunei(Butoi) pentru aducerea unor lemne,
necesare construcţiei podului de la marginea de apus a satului pe
drumul care duce spre Silişte şi biserica satului.
A avut o moarte năpraznică: zdrobit de un pom care s-a prăvălit
peste el. Mormântul lui este astăzi departe şi neştiut de nimeni, fiind
inmormântat chiar pe locul unde a fost omorât.
I-a urmat la şcoală eleva sa, Elisabeta Marinescu (zisă Lisa
Cârneanu), după ce mai funcţionaseră ca învăţători Amărăscu
Eufrosina şi Tănăsescu Elena (1882-1884).
Cu aceeaşi însufleţire, Lisa Cârneanu duce mai departe opera
începută de înaintaşul său, slujind şcoala între 1884-1888. Ea primise
atestatul de 4 clase primare în anul 1881, fiind prima elevă care a
absolvit 4 clase primare la Ghidici.
În anul şcolar 1889-1890, apar înscrişi elevi în clasele a IV-a şi a V-a
primară. Iar în anul 1897-1898 sunt doi elevi absolvenţi a cinci clase.

Primul învăţător cu pregătire în şcoala normală a fost la


Şcoala din Ghidici domnul Ioaniţescu. Nu există alte date
despre acest cadru didactic.
În tabelul anexat mai jos se observă şirul celor care au
lucrat la Şcoala Primară din Ghidici.
Anii I II III IV V VI VII VIII Total
I P R I P R I P R I P R I P R I P R I P R I P R I P R
1869-1870 30 6 24 4 2 2 34 8 26
1870-1871 26 5 21 6 2 4 32 7 25
1871-1872 30 4 26 4 2 2 34 6 28
1872-1873 36 4 32 4 1 3 40 5 35
1873-1874 37 6 31 5 2 3 42 8 34
1874-1875 27 6 21 2 1 1 29 7 22
1875-1876 38 9 29 23 2 21 61 11 50
1876-1877 25 11 14 5 4 1 1 - 1 31 15 16
1877-1878 44 5 39 11 1 3 1 1 - 49 7 42
1878-1879 40 3 39 5 4 1 2 2 - 1 - 1 48 9 39
1887-1888 21 2 19 8 - 8 5 - 5 12 7 5 46 9 37
1898-1899 27 8 19 12 9 3 7 5 2 3 2 1 49 24 25
1908-1909 55 17 38 15 15 - 12 8 4 11 10 1 8 8 - 101 58 43

1918-1919 85 23 62 14 14 - 29 5 24 16 10 6 10 10 - 154 62 92

1928-1929 68 52 16 60 52 8 32 23 9 38 36 2 32 16 16 19 3 16 249 182 67

1938-1939 74 43 31 46 37 9 67 50 17 53 48 5 36 34 2 276 212 64

1948-1949 95 57 38 47 35 12 66 51 15 53 51 2 45 45 - 47 46 1 28 28 - 381 303 78

1958-1959 38 32 6 49 47 2 48 46 2 51 51 - 57 45 12 25 25 - 276 246 30

1968-1969 56 55 1 39 37 2 33 33 - 39 39 - 37 29 8 44 36 8 41 30 11 31 27 4 320 286 34


Datorită creşterii numărului de elevi, apare necesitatea stringentă a unui nou
local de şcoală. Aşa că între anii 1901-1903, se construieşte un nou local de şcoală,
în centrul satului, construit cu fondurile cetăţenilor din Ghidici. Acesta este
constituit din două săli de clasă 10/6 m, o cancelarie, un coridor şi două săli mai
mici pentru păstrarea materialului didactic. Zidurile clădirii sunt realizate din
cărămidă arsă, iar acoperişul este făcut din tablă.
Locuinţa directorului, imediat lângă şcoală, era construită din zid bătut.
S-a completat mobilierul cu bănci de 4-5 locuri, mese şi scaune. Şcoala a fost
dotată şi cu material didactic , atât cât se putea în acea vreme.
În anul şcolar 1909-1910, apar, pentru prima dată două posturi de învăţători la
Şcoala Primară din Ghidici.
Deoarece populaţia comunei era in creştere, determină în mod
firesc, creşterea populaţiei şcolare, aşa încât în anul şcolar 1919-
1920, la 10 ani după apariţia celui de-al doilea post, apare şi un al
treilea post de învăţător.
Este cunoscută contribuţia învăţătorilor români la jertfa de
sânge a poporului nostru în primul război mondial. Nici satul Ghidici
nu a fost scutit de această cumplită încercare. Eminentul învăţător,
Tănase Barbărasă, un cadru didactic energic şi cu un suflet mare,
numit la Şcoala Ghidici în anul 1912, a căzut eroic în primul război
mondial, în lupta pentru împlinirea idealului naţional.

Învăţător Tănase
Barbărasă
Este demn să mai reamintim un fapt pentru viaţa satului şi al Şcolii
din Ghidici. În anii războiului, doi fii ai satului, Răduţ Gh. Nicolae şi
Cârstea Constantin, elevi ai Şcolii Normale din Craiova, suplinesc pe cei
plecaţi pe front. Ei sunt primii învăţători cu pregătire de specialitate ieşiţi
din satul Ghidici.
Un nenoroc s-a abătut asupra vieţii lor, ambii stingându-se din viaţă
înainte de a-şi fi putut îndeplini, misiunea lor sacră, în anul 1924.

Înv. Cârstea
Constantin
Înv.Răduţ Gh.
Nicolae
În anul şcolar 1929-1930, şcoala funcţionează cu ciclul gimnazial,
clasele a V-a, a VI-a, şi a VII-a.
Este perioada dintre cele două războaie mondiale când ţăranii din
Ghidici, privaţi de multe drepturi, luptându-se din greu cu nevoile,
revendică dreptul la izlazul comunal ce le fusese furat de marii propritari
de pământ, când ei încearcă să analizeze în favoarea lor legea învoielilor
agricole cu deţinătorii pământurilor, când încearcă o înjghebare de
sindicat al muncitorilor agricoli.
Nevoia pământului pentru ţărănimea care se zbătea în lipsuri şi
mizerie era mai mult decât vitală. Sfârşitul deceniului al IV-lea îi găseşte
pe ghidiceni, ca pe toţi ţăranii de altfel, cuprinşi de nesiguranţă, nelinişte
şi sărăcie. Şirul nesfârşit de concentrări le agravează situaţia material şi
aşa destul de precară.

Şcoala resimte şi ea puternic această atmosferă incertă şi


grea. Rolul ei firesc este departe de a fi împlinit. Norii grei ai
războiului se lasă tot mai jos; iar ghidicenii au trebuit să îndure
nenorocirea cea mare a cumplitului război injust şi distrugător.
După cum s-a văzut în cele expuse mai sus, în aceşti ani
premergători celui de-al doilea război mondial şi mai apoi anii războiului
au însemnat şi pentru şcoala noastră, ani de grele încercări, ani de
suferinţă. Şcolarizarea copiilor, condiţiile lor de muncă la şcolă,
pregătirea lor sunt puternic grevate de atmosfera sumbră a războiului
plin de mizerie şi sânge.
Nimeni însă nu a încetat să creadă, să aştepte şi destui să lupte
pentru vremuri mai bune. Rezistenţa firesc-umană de care au dat
dovadă oamenii satului în acei ani, este un fapt real, plătind un greu
tribut de sânge şi de viaţă amară.
Insurecţia armată din august 1944 a constituit un eveniment
istoric important pentru poporul român aducând schimbări radicale în
viaţa şi activitatea şcolii.
Şcoala din Ghidici dispunea în această perioadă de un local
propriu cu trei săli de clasă, dintre care una era necorespunzătoare din
punct de vedere al spaţiului. Şcoala funcţiona cu şase posturi.
În anul 1948 ia fiinţă la Ghidici, ciclul II cu clasele a V-a, a VI-
a şi a VII-a, la care au fost înscrişi elevi din satele Piscu Vechi,
Piscu Nou, Seaca de Câmp şi Rast.
Şcoala din Ghidici dispunea la această dată de o oarecare
tradiţie pe linia transmiterii cunoştinţelor care depăşeau Programa
claselor I-IV, dispunea şi de un spaţiu de şcolariyare, prin aceea că
a luat în folosinţă localul fostului moşier Emil Năiculescu, iar
cadrele didactice de aici se remarcaseră prin activitatea didactică
intensă pe care o făceau la clasă şi în afara ei.
La unul dintre concursurile organizate de către localitatea
Băileşti, în anul 1947, elevii Şcolii Ghidici s-au clasat pe primul loc
la disciplinele limba şi literatura română şi matematică.
Sunt demne de remarcat, eforturile depuse de cadrele didactice,
Ciobanu Contantin la clasa I, Dobrogeanu Ecaterina la clasa a II-a,
Pătruţ Adelina la clasa a III-a, Ticu Gheorghe la clasa a IV-a, Screciu
Florica, matematică-fizică, Ticu Aurora, ştiinţe naturale- chimie, Posnei
Eugen, limba rusă, Iacov Ion, limba româna şi Popescu Constanţa,
istorie-geografie, în frunte cu directorul şcolii, Screciu Ilie – învăţător.
Datorită eforturilor depuse de către directorul şcolii din acea
perioadă, şcoala dispune de mobilierul strict necesar pentru desfăşurarea
cursurilor şi păstrarea arhivei şcolii de la înfiinţare până în prezent.
Astfel au fost confecţionate prin contribuţia voluntară a părinţilor, 40
de bănci a câte trei locuri şi trei table de scris.
În anii care au urmat, şcoala noastră a continuat să pregăească la
clasele a V-a – a VII-a elevii din Piscu Vechi, Piscu Nou, Seaca de Câmp şi
Pisculeţ deoarece Ghidiciul se afla situat în centrul geografic a acestor
localităţi.
Abia în anul şcolar 1957-1958, la şcoala noastră sunt înscrişi numai
elevi din Ghidici.
Nr.crt Nume cadru didactic funcţia
1 Nicu Anghel Prof. limba româna, directorul
şcolii
2 Constantin Ciobanu Învăţător,cls. I
3 Maria Butoi Învăţătoare , cls a II-a
4 Virginica Iacov Învăţătoare, cls. a II-a
5 Anastasia Epângescu Învăţătoare, cls a III-a
6 Ion Iacov Învăţător, cls a IV-a
7 Constantin Butoi Prof. istorie-geografie
8 Ion Pandia Prof. limba română
9 Gheorghe Dorobanţu Prof. matematică-fizică
10 Sabina Grosan prof. limba rusă
11 Aura Cocora prof. ştiinţe naturale
Creşterea numerică a elevilor de la an la an, ca urmare a activităţii
de convingere pe care a desfăşurat-o colectivul de cadre didactice cu
părinţii elevilor prin diferite conferinţe, lecturi pedagogice, şedinţe, au
creat premizele trecerii cu uşurinţă la generalizarea învăţământului
elementar, legiferat de către statul nostru în anul 1964.
La şcoala din Ghidici erau înscrişi şi elevi rudari, care trebuiau să
parcurgă zilnic o distanţă de 4 km pentru a veni la şcoală. Cadrele
didactice duceau muncă de lămurire cu părinţii acestora pentru a-i
convinge de importanţa şcolii, a necesităţii de carte astfel unii dintre ei
au putut fi promovaţi şi chiar admişi în şcoli profesionale în urma unui
concurs susţinut.
După îndelungatele eforturi depuse de cadrele didactice din
Ghidici, alături de părinţii elevilor pentru construcţia unui nou
local de şcoală, care să asigure spaţiul necesar şcolarizării tuturor
elevilor, al căror număr era în continuă creştere, au reuşit să
procure o parte din materialul necesar construcţiei, şi tot de
atâtea ori acest material le-a fost luat şi folosit în alte localităţi.
Abia în anul 1963, la insistenţele conducerii şcolii şi cu sprijinul
comitetului executiv al comunei Piscu Vechi, s-a terminat localul de
şcoală cu 8 săli de clasă, care a dat posibilitatea să se lucreze într-un
singur schimb, condiţie de care la acea vreme, puţine şcoli se puteau
bucura.
Interiorul localului oferă atât penru elevi cât şi pentru profesori un
aspect plăcut; clasele au fost dotate cu bănci noi, cuiere, table, parchet
de stejar şi sobe de teracotă.
NUME CADRU DIDACTIC FUNCTIA
VLADIMIR COSTENCU DIRECTOR PROF. EDUCATIE FIZICA
PASCU MARCELA DIRECTOR ADJUNCT PROF. CHIMIE
STANARINGA CARMEN COORDONATOR DE PROIECTE SI PROF. DE LIMBA SI LITERATURA
PROGRAME ROMANA

DOROBANTU GHEORGHE INSPECTOR PROTECTIE CIVILA PROF. DE MATEMATICA


TUDOR CORINA SEF COMISIE METODICA, SECTIA UMAN PROF. LIMBA FRANCEZA

MARCU MIHAI PROFESOR ISTORIE


POPESCU LELIANA PROFESOR MATEMATICA
BIGEA LIVIOARA PROFESOR GEOGRAFIE
STANARINGA CRISTIAN PROFESOR INFORMATICA
PREDA NICOLETA PROFESOR LIMBA ENGLEZA

VIRCAN ADRIANA PROFESOR LIMBA ROMANA


DAN ADRIANA PROFESOR BIOLOGIE
BETIU DIANA PROFESOR RELIGIE;
DOROBANTU PETRISOR PROFESOR EDUCATIE TEHNOLOGICA
STOICA TATIANA PROFESOR EDUCATIE FIZICA SI SPORT
Iordache Ileana educatoare
Nacu Mihaela educatoare
Demetrescu Monica educatoare
Neacşu Victor învăţător

Dragomir Dagmar învăţătoare


Lila Lavinia învăţătoare
Ocolişanu Ligia învăţătoare
Sfârlează Floarea învăţătoare
Mărgărit Sorina învăţătoare
Şoancă Irina Învăţătoare
Banghea Cătălin învăţător
Ştim că este important pentru copii să parcurgă un traseu
educational optim în viată, motiv pentru care cadrele noastre sunt bine
pregătite profesional LABORATORUL
, calificate, pentruAEL
a asigura un nivel de
cunoştinţe , cel puţin mediu, pentru cei care reprezintă viitorul nostru,
al tuturor !
Şcoala noastră posedă un laborator modern alcătuit din 10
calculatoare performante , obţinute în noiembrie 2005 , laborator ce
permite tuturor cadrelor didactice să susţină procesul de predare-
învăţare cu tehnologii de ultimă oră. Pentru aceasta , în perioada
13.02.2006-19.02.2006 , toate cadrele didactice , au fost instruite în
folosirea sistemului AEL- instrument modern , pe care profesorul îl
foloseşte în sala de clasa împreuna cu tabla şi creta.
Clasele I-IV: Literatură pentru
copii;
SOS natura;
Prietenul meu
calculatorul

Clasele V-VIII: Prietenul meu


calculatorul
•Încălzire centrală;
•Tocărie termopan;
•Două săli clasă cu mobilier nou;
•Biblioteca dotată cu peste 5000 volume.

•Pardoseală nouă;
•Grup sanitar;
•Tocărie termopan.

Sală de sport dotată corespunzător


Laborator fizică-chimie dotat 60%
ACTIVITATEA în şcoala noastră nu înseamna numai cursuri ,
lecţii, caiete de teme , lucrări de evaluare sau tradiţionalele cataloage cu
note !

ECHIPA de parteneriat din şcoala noastră – profesori , elevi – este


foarte interesată în realizarea unor programe şi proiecte care au ca
obiectiv final promovarea sistemului de valori din societate , dar şi
implicarea elevilor în activităţi socio-profesionale , culturale sau sportiv-
recreative.
Aşa-i că în fiecare an vă este dor de
MOŞ CRĂCIUN ?
Vă amintiţi de serile când aţi mers
la colindat sau aţi primit colindători?
Aprindeţi candelele sufletelor
voastre si deschideţi inimile pentru ca
bucuria si liniştea CRĂCIUNULUI să vă
lumineze şi să vă încălzească
pretutindeni.
Sfârşit de an şcolar. Sfârşitul unei etape educative impregnate
cu rezultate şcolare deosebite , cu legături elev-cadru didactic
speciale cu emoţiile şi bucuriile specifice statutului de elev. Pe data
de 15 iunie, elevii noştri însoţiţi de părinţi şi susţinuţi de cadrele
didactice s-au întâlnit pentru a celebra împreună într-o ambianţă de
sărbătoare ultimele emoţii şi ultimele zâmbete din acest an şcolar.

Programul artistic , menit să dizolve tristeţea comună, a scos la


suprafaţă multe talente încă neşlefuite, dar promiţătoare.
Finalitatea acestui eveniment s-a concretizat în acordarea
diplomelor de merit acestor copii deosebiţi, pe care îi aşteaptă o
vara binemeritată plină de aventuri specifice vârstei.
“ SPORTUL TE ÎNVAŢĂ SĂ CÂŞTIGI CINSTIT.
SPORTUL TE ÎNVAŢĂ SĂ PIERZI ÎN MOD DEMN.
PRIN URMARE , SPORTUL TE ÎNVAŢĂ DE TOATE-
TE ÎNVAŢĂ CE ESTE VIAŢA ”
(ERNEST HEMINGWAY)

“SPIRITUL SPORTULUI TREBUIE SĂ FIE


O DISCIPLINĂ ŞI O MORALĂ ,
SPIRITUL SPORTIVITĂŢII ESTE UN SPIRIT DE NOBLEŢE .
A FI SPORTIV , ÎNSEAMNĂ A TE INVINGE PE TINE ÎNSUŢI ,
A TE DOMINA”

( PIERRE DE COUBERTAIN )
Număr elevi:
•I-IV – 143
•V-VIII – 146

Număr preşcolari: 60 – 3 grupe

Număr cadre didactice : 28

Cadre didactice învăţători : 8


Cadrele didactice cu experienţă asigură o pregătire
corespunzătoare elevilor . Drept dovadă sunt rezultatele obţinute
de elevii noştri la olimpiade, concursuri de specialitate, examene
de admitere. Ei sunt ajutaţi in activitatea lor educativă de un
colectiv profesoral format dintr-un numar de 25 de cadre didactice,
care au o excepţionala pregatire profesională, unii chiar in ciuda
tinereţii lor .
Cadrul geografic: Localitatea Ghidici este situată pe DN 55, şosea
paralelă cu Dunărea, la 25 km de oraşul Calafat şi 75 km vest de oraşul
Bechet. Aşezată în partea de sud a judeţului Dolj, se învecinează în partea
de Est cu comuna Rast, la Sud cu comuna Piscu Vechi, la Nord cu comuna
Seaca de Câmp, iar la Sud la o distanţă de 7 km cu fluviul Dunărea.
Menţionăm că peste Dunăre localitatea Ghidici este aşezată panoramic
la gurile râului Lom, oraşul bulgar Lom – Palanca (Acer - Palanca).
Din documentele descoperite, din spusele bătrânilor, aceasta este o a
treia aşezare a satului. Prima dintre ele a fost amplasată la Balta Satului iar
a doua la Silişte, denumiri care se mai păstrează şi astăzi între localnici. Nu
se ştiu motivele pentru care vatra satului a fost strămutată, şi datorită cărui
fapt sătenii au fost determinaţi să-şi părăsească locul. Se bănuieşte că
locuitorii ar fi fost prea izolaţi de drumul principal care lega satele.
Aşa au părăsit mai întâi Balta Satului iar apoi Siliştea pentru a se muta pe
locul pe care se află şi astăzi. Se spune că unul dintre motivele care au dus la
cea de a doua strămutare au fost necazurile provocate de valurile de nisip
zburătoare din dunele de nisip existente pe o porţiune de 25 km la Vest de
localitatea Ciuperceni şi până la Ghidici. La decizia ing. Stifichi zona a fost
împădurită cu puieţi de salcâm, zonă care în timp a devenit una dintre cele
mai mari şi mai valoroase păduri de salcâm din Europa şi una dintre
preţioasele rezerve naturale ale ţării noastre.
Obiecte muzeistice atestă locuirea acestor meleaguri străvechi încă din
epoca bronzului şi a fierului. Pe la 1300 Ghidiciul este menţionat intr-o hartă
cu numele Ghidighici. Prima aşezare a satului menţionată în acte oficiale arată
că satul a fost amplasat în partea de Nord de Balta Ţarova, la Balta Satului la
o depărtare de 1 km de Dunăre în anii 1600-1700. Mai la nord cu aproximativ
1000 de metri se găseşte şi astăzi un punct denumit Vlădica, despre care se
povesteşte că ar fi fost o biserică, loc unde unde s-au stabilit preoţi creştini
ortodocşi veniţi de dincolo de Dunăre de la Acel – Panca sau Vidin.
Probabil, din cauza prea frecventelor treceri turceşti peste Dunăre pentru
pradă şi pentru motivul apropierii de alte aşezări româneşti situate mai spre
nord, locuitorii au găsit de cuviinţă să schimbe vatra satului.
Ii găsim aşezaţi după 1700 – 1730 în punctul Balta Satului, loc în care s-
au descoperit nenumărate vestigii. Şi astăzi se găsesc cruci vechi din piatră
scrise cu litere slavone. După cum am menţionat mai sus, datorită
condiţiilor climatice deosebite în jurul anului 1835 vatra satului este
strămutată într-un punct mai la nord faţă de primul. Este vorba de Siliştea,
punct amplasat în apropierea localităţii Piscu Vechi. Din spusele bătrânilor
aflăm că ghidicenii ar fi avut o bisericuţă din lemn care nu se ştie din ce
motive ar fi ars complet. Împreună cu locuitorii satului Piscu Vechi aceştia
au construit o biserică din cărămidă prin anul 1856, ruine ale acestei
biserici mai existând şi astăzi în cimitirul satului.
Din multitudinea de monede austriece ein Kreuzer (numiţe şi creiţari)
descoperite pe teritoriul Siliştei în anul în anul 1816, deducem că la
această dată locuitorii nu se mutaseră din Silişte. Această aşezare socială,
satul Ghidici care de-a lungul secolelor a purtat în documente dublă numire,
de Clăbucear şi Ghidici, al cărui nume a fost iniţial Dighiciu sau Didiciu, dar
care prin metateză a dat Ghidiciul de astăzi.
Deşi este amintit în anii 1571 şi 1583, vechimea lui este şi mai mare,
aceasta se constată din cartea lui Petru Voievod din octombrie 1583 prin
care i se confirmă autoritatea lui Radu Mare Armaş, Preda Postelnic şi Stroe
al II-lea Comis, lui Radu Postelnicu, Badea Comis, Dragomir Postelnic şi
Radu să li se confirme în proprieta-te Dighiciu, Ciubrova, Zdegla şi moşia
din Rogojeni de la bunicii lor în urma unor procese unde s-au desluşit
documente ale voievodului Neagoe Basarab.
În concluzie satul Clăbuceari nu putea fi decât un cătun al
Ghidiciului, iar numele lui s-ar datora faptului că în acest loc în
momentul în care apele Dunării se revărsau, strângeau diverse
aluviuni, iar deasupra apei se formau adevăraţi clăbuci.
Numele satului este pomenit în acte oficiale din data de 31 mai
1653, când Ilinca Băneasa, văduva Banului Radu Buzescu , dă
jumătate din satul Ghidici, cu locuitori cu tot ( toţi românii dar şi 7
sălaşe de ţigani) mânăstirii Călui, pentru pomenirea răposatului
Radu Buzescu, ale cărui oseminte au fost scoase din Mânastirea
Străjeşti şi îngropate la Mânăstirea Călui (act autentificat de Matei
Basarab, domnul Munteniei).
Cu 10 ani mai înainte, 12 iulie 1643, prin porunca domnească a
lui Matei Basarab se întăreşte stăpânirea lui Bără şi a jupânesei
Vlădaia peste jumătate din satul Ghidici, zestrea Vlădaiei de la tatăl
său Socol din Padea, zestre pe care fraţii ei Hamza, Stanciu şi
Bălaci nu au vrut să i-o aleagă, satul Ghidici era numit Clăbuceari.
La 1 martie 1657, prin porunca lui Constantin Şerban domn al
Munteniei, se întăreşte stăpânirea lui Stănilă postelnicul şi a fratelui
său Paraschiv, feciorii lui Pârvu postelnicu din Vâlcăneşti, pe satul
Ghidici cu tot hotarul, cu toţi românii şi cu toţi ţiganii.
Se constată ca atare că Ghidiciul aparţinea prin moştenire mai
multor proprietari; că majoritatea locuitorilor erau clăcaşi români şi că prin
transmiterea moşiei de la un proprietar la altul prin moştenire, donaţie sau
vânzare odată cu pământul şi vitele erau transmişi în acelaşi mod românii
din sălaşele de ţigani.
Viaţa locuitorilor aşa cum o atestă documentele şi peregrinările lor era
plină de lipsuri şi de greutăţi. De multe ori ţăranii au încercat să scape de
jugul apăsător, dar de fiecare dată stăpânirea vitregă îi îngenunchea şi
mai rău ori de câte ori încercau să scape. Observăm aceasta din porunca
domnească de la 1 martie 1657, a domnitorului Constantin Şerban, prin
care se spune că Pătru cu fratele său Dragomir şi feciorii lui Măilat din
Clăbuceat, au încercat să scape de şerbie, invocând că ei nu s-au vândut
români, nici nu au luat bani ci că ei sunt feciori de sârbi, veniţi de peste
Dunăre şi care în urma procesului ce s-a judecat la Craiova şi Târgovişte
s-a stabilit că satul Clăbucear (Ghidiciul) se cuvine lui Stănilă Postelnicul şi
fratele său Paraschiv, feciorii lui Pârvu din Vâlcăneşti ca zestre de la mama
lor, dat de moşul său Stăncioiu Postelnicul Dălageana încă din zilele
răposatului Mihai Vodă Viteazul.
Totuşi în alt act se constată că în satul Ghidici au fost şi moşneni: la plângerea
moşneanului Dobre din Cioroi către Căimpcănia Craiova contra lui Gheorghe, Ştefan şi
Mircea, arendaşii moşiei brâncoveneşti din Ghidici, cerere făcută la 12 martie 1752
tocmai după 10 ani în data de 8 iunie 1762 se dă satisfacţie certă, prin scrisoarea lui
Constantin Brâncoveanu, unui nepot al domnitorului adresată arendaşului moşiei, să
lase în pace pe uncheaşul Dobre din Cioroi, să-şi stăpânească proprietatea, că noi n-am
vândut numai venituri moşiei Ghidici, partea noastră, iar nu şi partea moşnenilor.
Moşnenii însă cu vremea au fost deposedaţi de pământurile lor de către marea
proprietate.
Din actul de învoială din 21 august 1857 făcută în faţa Tribunalului Dolj între Ileana
văduva şi alţi moşneni cu domiciliul în Craiova şi între casa doamnei Zoia Brâncoveanu
cu care se găseau în proces din 1845. Se constată cum reclamanţii, secătuiţi de atâtea
cheltuieli cu acest proces – 12 ani au fost nevoiţi să renunţe şi la avere şi la proces în
schimbul sumei de 1500 de galbeni primiţi de la Zoe Brâncoveanu.
Mai târziu, în anul 1686 şi apoi în anul 1691, Constantin Brâncoveanu cumpără
aproape toată moşia Ghidici pe care o înglobează la moşia Rast.
În anul 1849, d-na Zoe Brâncoveanu cumpără şi restul moşiei Ghidici
de la Mănăstirea Jipianu, pe care văduva lui Radu Buzescu o dăruise
mănăstirii încă din anul 1653. Moşia astfel întregită a ajuns prin moştenire
contesei Genevieva, nepoata Zoei Brâncoveanu de la care a fost mai întâi
arendată în anul 1903 şi apoi cumpărată în 1908 de fraţii Sima Constantin
şi Marin Năiculescu cu suma de 2.750.000 lei, proprietari care au stăpânit-o
până la împroprietărirea din 1921 şi 1945.
Împroprietărirea din 1864 i-a găsit pe ghidiceni la locul numit Silişte. La
această dată, satul se mută pe locul unde se găseşte astăzi.
Răscoala sângeroasă din anul 1907 îi găseşte pe ghidiceni pe poziţia
revendicărilor lor legitime. Armata adusă în grabă de cei interesaţi a pîstrat
situaţia neschimbată, nu a dat posibilitatea declanşării mâniei şi durerii
înăbuşite de veacuri. Oamenii au strâns pumnul şi amarul în inimi,
aşteptând alte vremuri mai bune.
Reforma agrară din anul 1921, după primul război mondial nu le aduce
decât un paleativ în ceea ce priveşte îmbunătăţirea vieţii lor plină de obidă
şi nedreptate; li se completează 4 ha de pământ.
Anii trec, proprietatea se sfărâmă, viaţa ţăranilor continuă să rămână
supusă greutăţilor şi nevoilor de tot felul.
Şcoala generală cu clasele I - VIII, cu
10 săli de clasă, laboratoare, in care
activează 28 de cadre didactice şi un
număr de 289 elevi.
Grădiniţa cu 3 săli de clasă + sala
de mese + cancelarie
Dispensar uman cu un medic de
familie şi 2 asistenţi medicali.
Agenţie poştală.
Biserica Ortodoxă declarată
monument istoric.
Migala lucratoarei de broderie , spontaneitatea actorului ,
stapânirea de sine si clarviziunea conducătorului , ştiinţa
savantului si priceperea inginerului , gingăşia surorii si
generozitatea fratelui , fermitatea tatălui si bunătatea mamei ,
tactul înţeleptului , meditaţia filozofului si entuziasmul
vestitorului de vremuri noi :

ACESTA ESTE OMUL DE LA CATEDRĂ