Elegie domestica

Ion Minulescu
Tu, care-mi intri-n cas cu toamna fumurie,
Cu ziua ce se duce
i noaptea ce-o s vie,
n casa mea fii binevenit...

Iat-mi casa!

ntoarce doar butonul electric din perete

i-mprietenete-i ochii cu tot ce poi vedea,
Cci casa mea e-ntreag, de-acum, i casa ta...
Fii prieten i sor cu hall-ul i terasa,
Cu treptele ce urc sub rustice covoare
Spre sala de mncare
i-odaia de culcare,
Cu sfinii din icoane i morii din portrete,
Cu cinele, ce-i linge manonul de-astrahan,
i cu pisica alb, ce toarce pe divan...

Oprete-i apoi ochii pe frunzele de laur

n care se-ncadreaz, sanctificnd decorul,
Patronii mei - Triunghiul.

Iar pe comoda veche privete-i cum stau gata

S-i prseasc parc, de bucurie, rama,

Un domn cu ochii-albatri i bucle brune:

Tata!...
i-o doamn cu ochi negri i bucle blonde:
Mama!...

Tu, care-mi intri-n cas cu toamna fumurie,

Cu basmele bunicii
i "Faptele diverse",
n casa mea fii binevenit,
Pentru mine
i pentru-aceste chipuri, de praf i vremuri terse,
Ce te privesc din rame cu-aceeai duioie
Ca-n zilele cnd, toamna, soseam i eu cu tne.