Diferenţialele divine ca punct nodal în filosofia lui L.

Blaga

scris de Radu Orghidan

Diferenţialele divine - Lucian Blaga

La vremea când scria Lucian Blaga, se considera că cel mai recent sistem cosmologic, care ar fi
dominat intelectualitatea românească (şi nu numai) ar fi fost cel denominat « materialism energetic
». Analogia ar fi fost, după părerea « marelui poet şi filosof », cea care stătea de facto la baza celor
mai multe teorii şi « geneze » cosmogonice. Geneza lumii în general a fost asemuită felului genetic
al unui infim fragment al lumii. Dacă se articula o întrebare referitoare la cosmogonie, se denunţa în
cele din urmă procedeul.

blaga2Efectiv, « geneza lumii » trebuie să fie, afirmă Blaga, un proces care nu are nici un echivalent
simetric în lumea empirică. În filosofia lui Blaga se pleacă de la un « tot » unitar, de o mare
complexitate substanţială şi structurală, o existenţă pe deplin autarhică, supranumit(ă) « Marele
Anonim ». Acesta are puterea de a genera ad infinitum existenţe de aceeaşi amploare şi
complexitate. Această capacitate rămâne mereu la stadiul de posibilitate în veşnică virtualitate,
adică dacă Marele Anonim ar genera existenţe de aceeaşi putere şi complexitate cu ale sale, ar
rezulta ceea ce s-ar numi o teoanarhie. Din acest motiv Marele Anonim se va manifesta prin acte
reproductive cu obiectivul minimalizat. Grija de început a divinităţii nu este « creaţia », ci stăvilirea
sau stingerea extremă a unui proces teogonic posibil. « Lumea » nu este rezultatul unui firesc proces
emanativ, ci suma rezultatelor directe şi indirecte ale unor acte generatoare înadins zădărnicite sau
denaturate până la nerecunoaştere.

Minimalizarea posibiltăţii de creaţie duce la construirea/iscarea/naşterea unei diferenţiale divine.

Blaga susţine că « efortul voliţional al Marelui Anonim are ca obiectiv ceea ce nu trebuie să se facă,
iar nu ceea ce se face ». Astfel, lumea ia fiinţă în baza a două temeiuri : a) temeiul reproductibilităţii
ad in(de)finitum al Marelui Anonim (Dumnezeu, cu alte cuvinte) ; b) temeiul incompatibilităţii
acestei serii divine cu hegemonia lui Dumnezeu.

Limitarea maximă a posibilităţilor divine se leagă de autarhia şi reproducerea substanţială

minimalizată. Gândirea divină este echivalentă cu realizarea lumii, de unde rezultă şi faptul că
Marele Anonim îşi va stinge orice act de gândire pentru a nu se ajunge la o descentralizare anarhică
a existenţei însăşi. Marelui Anonim nu-i rămâne decât cea mai limitată dintre posibilităţi, recte
aceea de a-şi pulveriza obiectul actului generator în diferenţiale divine (adică în purtători
infinitezimali de structuri virtuale simple)[1].

Experienţa nu confirmă, ea infirmă tezele metafizicii. O diferenţială divină este echivalentul unui
fragment infinitezimal din Totul substanţial şi structural, deplin autarhic, transspaţial al Marelui
Anonim. Diferenţialele divine sunt ceva liminar, ceea ce face cu neputinţă o imaginare a lor[2].
Substanţele diferenţialelor prefigurează pe toate celelalte; ele nu vor fi niciodată caracterizate, ca
având natură energetică, ori materială, psihică sau spirituală. Sursa eterogenităţii diferenţialelor
divine este însăşi complexitatea substanţială şi structurală a “Totului divin”. Orice diferenţială
divină are un tiraj infinit.

Din fondul Marelui Anonim trebuie să se desprindă două tipuri de diferenţiale: ontologice şi
morfologice. Apoi, integrarea şi organizarea diferenţialelor se realizează în « individuaţii », pentru
că prin natura lor, ele sunt complementare, integrându-se separat de Marele Anonim. Aceste procese
din urmă, Marele Anonim le controlează indirect.

Conform cu teoria blagiană a « unităţilor formative », procesul de devenire a « individului-cristal

»[3], fiind mai simplu decât procesul de devenire a unui individ organic, e ilustrativ faţă de
întrebarea esenţială : « Cum urmează să ne imaginăm o – unitate formativă – pentru ca din
substanţa chimică amorfă să rezulte un individ-cristal ? » Blaga vorbeşte de doi factori – a) Factorul
direcţional (o diferenţială) şi b) În orice « unitate formativă » trebuie să existe un cuantum de
energie, numită « energie delta ». Dar asupra acestor aspecte nu insistăm. Cert este faptul că, orice «
unitate formativă » este rezultatul unui proces « metafizic » de « integrare » a unor « diferenţiale
divine ». Vom face supoziţia, o dată cu filosoful român, că orice reformă a unei “unităţi formative”
consistă într-o “integrare” suplimentară de diferenţiale divine.

Procesul de integrare a diferenţialelor este condiţionat de : a) factorul « unităţii formative »

existente şi pe deplin determinate care stă la temeiul unui organism. Integrarea se dezlănţuie numai
dacă un suficient finalism intrinsec, o potrivire de natură între diferenţiale deja constituie în «
unitate formativă » şi diferenţialele disponibile îngăduie un atare proces ; b) diferenţialele
pretutindeni disponibile în Univers ce pot fi adăugate prin integrare la unitatea formativă a unui
organism ; c) mediul înconjurător al organismului. Mai exact, producerea de noi specii este un
proces transbiologic, un proces în care se manifestă, indirect, prin diferenţiale divine, prezenţa
generatoare a Fondului (Marelui) Anonim. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că integrarea
diferenţialelor se face întâmplător şi pe temeiul doar a unei suficiente potriviri între ele.

Acum, se poate ridica întrebarea : “Cum îşi păstrează Marele Anonim centralismul şi puterea ?” Un
posibil răspuns ar fi acela prin care privim mai întâi o anumită abstinenţă cât priveşte posibilităţile
sale nucleare (deci evitarea unei teogonii uzurpatoare) şi mai apoi prin generarea directă doar a
diferenţialelor divine, finalizând cu generarea indirectă a tuturor făpturilor complexe. A doua fază a
genezei cosmice este aşadar integrarea diferenţialelor divine. De aici şi afirmaţia categorică a lui
L.Blaga : “Lumea, ca sumă a diferenţialelor divine[4] disponibile sau integrate şi organizate în
individuaţii de diverse tipuri, se produce deci periferial faţă de Fondul-Anonim şi are în cele din
urmă suprema semnificaţie a unei teogonii sistematic, consecvent, radical şi înadins zădărnicite.”
Prin urmare, de la Marele Anonim, trecând prin diferenţiale divine, la individuaţii.

Pe de altă parte, din optica unei critici a sistemului cosmogonic blagian, am putea vorbi despre o
mitosofie, despre un mit cosmogonic construit de Blaga din trei elemente – filosofia si teologia
universale, datele ştiinţei şi elemente folclorice româneşti, sud-est europene, în genere. În
completare la cele susţinute mai sus, Marele Anonim este existenţa care ne deţine la periferie, ne
refuză, ne pune limite, şi este cauza tuturor existenţelor. Marele Anonim are capacitatea de a se
transforma « ad infinitum », el are posibilităţi generatoare supreme şi este, cum am spus deja,
autarhic ; el poate genera existenţe identice « ad infinitum » dar cum ar reieşi o teoanarhie, Marele
Anonim îşi limitează actele sale creatoare şi previne un proces teogonic maximal; el se
“automutilează », autolimitează şi prin creaţie directă creează numai diferenţiale divine. O
diferenţială divină este un segment structural, minim substanţial. Geneza indirectă presupune o
combinare între diferenţiale divine, rezultatul este lumea.
Emiterea de diferenţiale divine e continuă, Blaga afirmând că « se face prin cioburi ». Există şi
discontinuităţi şi principiul creator este direcţionat de strategia « divide et impera » - creaţia nu e
naştere, emanaţie, nu este un fel de reproducere. Omul este făcut şi el din diferenţiale. Are tendinţa
de a uzurpa printr-o cunoaştere totală, caracteristica eredităţii demonic-divine. Acest lucru
presupune pentru Marele Anonim “aproape” o primejdie. O interpretare poate fi aceea în care
Marele Anonim acceptă omul la periferia Sa, poate pentru că “se simte vinovat” de creaţia lui
mutilată.
[1] Eonii (în gândirea gnosticilor), Ideile platoniciene, Formele pure, etc….nu există, (deşi/dar sunt
posibile şi atunci ar rezulta « revolta anarhică », contra Marelui Anonim, creatorul lor. Fiinţele
empirice însă, au o deficienţă intrinsecă, ele sunt minore şi pieritoare, create indirect, prin integrare
pe bază de diferenţiale divine (acestea din urmă sunt indestructibile pentru că sunt rezultatul
generării directe).

[2] Şi gândirea conceptuală prezintă dificultăţi pentru că, repetăm, diferenţialele divine sunt «
purtătoarele unor structuri virtuale simple.

[3] Detalii în “Trilogia cosmologică”, Lucian Blaga, Bucureşti: Humanitas, 1997, pag. 84-87.

[4] Nici una din închegările individualizate empiric cunoscute nu reprezintă o singură diferenţială. «
Sufletele », dacă ar fi să vorbim despre acestea, sunt deci posibile dar ca posibilităţi prohibite.

Irregular.voxph.org