Sunteți pe pagina 1din 342

ECOLOGIE,

PROTECTIA
DURABILA, MANAGEMENT

MEDIULUI,

DEZVOLTARE

Asistam la o preocupare crescanda a omenirii fata de


problemele tot mai complexe ale protectiei mediului.
Preocuparile sunt justificate de agravarea fenomenelor de
poluare avand adeseori tendinta de globalizare (transformari
vizibile ale regimului climatic, deteriorarea stratului de ozon,
despaduriri cu amploare fara precedent, fenomene de
desertificare si aridizare, grave eroziuni ale solului si
instabilitatea terenurilor, reducerea resurselor naturale,
cresterea poluarii si antropizarii unor importante ecosisteme),
implicatii economice si sociale deosebite, rezonante politice
reflectate in doctrina unor partide, etc.

In acest context, asistam adesea la vehicularea unor


termeni cum ar fi ecologie, protectia mediului,
dezvoltare
durabila,
managementul
calitatii,
managementul mediului, in contextul atribuirii unor
intelesuri evident eronate.

Se confunda adesea ecologia cu protectia mediului sau


sensurile atribuite termenului de dezvoltare durabila
dovedesc o abordare restrictiva.
Insusi termenul de dezvoltare durabila este contestat
fiind preferat cel de dezvoltare sustenabila sau
dezvoltare viabila.

Definitii
Trebuie diferentiati clar termenii de ecologie, respectiv
protectia mediului.
Ecologia este o stiinta biologica de sinteza ce studiaza prin
excelenta conexiunile ce apar intre organisme si mediul lor de
viata, precum si structura, functia si productivitatea sistemelor
biologice si supraindividuale (populatii, biocenoze) si a
sistemelor mixte (ecosisteme).
Daca ecologia este o stiinta, protectia mediului este mai
degraba un concept care trebuie sa se regaseasca in fiecare
domeniu de activitate (industriala, agricola, comerciala, de
transport).

In sensul dat de legea mediului,


protectia mediului este ansamblul
actiunilor de ocrotire si imbunatatire a
mediului inconjurator, de protejare si
gospodarire judicioasa a resurselor
naturale, inclusiv aerul, apa, solul.

Imbinarea si corelarea aspectelor


economice si de protectie a mediului cu cele
sociale, culturale, traditionale si de conservare
a patrimoniului istoric, cu dezvoltarea unor
mecanisme de productie conduc la un model
de dezvoltare durabila.

Dezvoltarea durabila este acea dezvoltare care corespunde


necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatile de a
le satisface si necesitatile generatiilor viitoare.

Sensul de durabil care aparent este contrar dezvoltarii


trebuie interpretat ca o dezvoltare rationala facuta astfel incat
sa poata fi mentinuta pe timp indelungat, chiar permanent,
continuu, deci durabil.

Conceptul de dezvolatare durabila este


strans legat de utilizarea durabila a resurselor
naturale regenerabile.

Asa cum ciclurile apei sau vegetatiei (ambele


reprezentand resurse regenerabile) sunt
permanente cu pastrarea si conservarea
cantitativa, la fel modelul de dezvoltare
durabila incearca sa transpuna ciclurile
inchise naturale in cadrul unor activitati
umane, inclusiv in utilizarea durabila a
resurselor naturale regenerabile.

Prin utilizare durabila se intelege folosirea


resurselor regenerabile intr-un mod si o rata
care sa nu conduca la declinul pe termen lung
al acestora, mentinand potentialul lor in acord
cu necesitatile si aspiratiile generatiilor
prezente si viitoare.
Realizarea acestor obiective nu este posibila
fara promovarea unui management de
mediu adecvat, componenta integrata in
managementul general al unei organizatii.

Managementul este stiinta organizarii si conducerii


intreprinderii, dupa unii autori.
Dupa altii managementul este activitatea sau arta de a
conduce.
Desigur, daca avem in vedere necesitatea existentei la un
conducator a unor calitati native cum ar fi capacitatea
organizatorica sau de decizie, managementul are si elemente
specifice unor arte.
O definitie mai completa ar fi:
Managementul este ansamblul activitatilor de
organizare si conducere in scopul adoptarii deciziilor
optime
in
proiectarea
si
reglarea
proceselor
microeconomice (relatiile economice la nivelul fiecarei
intreprinderi).

Ecosistemul este un fragment mai mare sau mai


mic al biosferei, alcatuit dintr-o componenta vie,
reprezentata de plante si animale (biocenoza) si una
nevie (biotop) formand un ansamblu integrat, in
permanenta interactiune.
Totalitatea ecosistemelor formeaza biosfera.
Biosfera mai poate fi definita ca totalitatea
ecosistemelor si a vietuitoarelor din geosferele care
contin viata (hidrosfera, litosfera si atmosfera, unde
hidrosfera reprezinta componenta lichida a geosferei,
litosfera-componenta solida iar atmosfera componenta
gazoasa).

Cadrul institutional specific


mediului si conservarii naturii

protectiei

Pentru
a
putea
vorbi
despre
managementul mediului in cunostinta de
cauza trebuie sa cunoastem principalele
organisme cu atributii in domeniul protectiei
mediului cu rol de a elabora politici, strategii,
reglementari, organisme de care trebuie sa tina
seama toate unitatile economice cu impact
asupra mediului.

Institutii semnificative la nivel global


O serie de organisme din domeniul protectiei
mediului sunt constituite pe langa Organizatia
Natiunilor Unite.
Un organism important il constituie:
Comisia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare
Durabila (CNUDD).
Aceasta comisie s-a constituit dupa Conferinta
O.N.U. pentru mediu si dezvoltare (UNCED).
Comisia are rolul de a urmari progresele inregistrate
pe plan mondial privind transpunerea in practica a
obiectivelor Agendei 21.

Agenda 21 este un document strategic sintetizand


principalele obiective in diverse domenii ce trebuie realizate in
scopul tranzitiei spre o dezvoltare durabila.
Agenda 21 a fost adoptata de sefii de state si guverne cu
ocazia participarii la Conferinta Mondiala Mediul si
Dezvoltarea, care a avut loc la Rio de Janeiro in iunie 1992.
Cu aceasta ocazie fiecare tara participanta a pregatit un Raport
National privind Mediul si Dezvoltarea (Romania a prezentat
si ea un astfel de raport) cu evidentierea evolutiilor privind
economia si mediul realizate dupa Conferinta Omul si Mediul
de la Stockholm din 1972.

La Rio s-au adoptat si alte documente importante si


anume:
Declaratia sefilor de state si guverne participante;
Semnarea conventiei cadru a ONU privind
prevenirea modificarilor climatice;
Semnarea conventiei cadru a ONU privind
conservarea biodiversitatii;
Adoptarea unui document referitor la despaduriri;
Un document extrem de important a fost si Agenda
21, chiar daca dupa unele pareri acest document
fixeaza unele termene nerealiste (de exemplu
eradicarea saraciei pana in anul 2010).

CNUDD se reuneste in fiecare an la New-York la


nivel de ministri ai economiei, mediului, finantelor,
etc.
Cu aceasta ocazie se analizeaza si rapoartele anuale
intocmite de fiecare tara.
Exista inca multe discutii asupra obiectivului de
activitate al acestei comisii si al evitarii suprapunerilor
cu alte institutii ale ONU.
Datele analizate indica progrese modeste in ceea ce
priveste promovarea obiectivelor.

Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (prescurtat in


limba engleza UNEP sau PNUE in franceza). Acest
organism a luat fiinta la scurt timp dupa conferinta mondiala
Omul si mediul din 1972.
UNEP a avut ca scop promovarea cu precadere a unor
proiecte de mediu menite sa vina in sprijinul tarilor in curs
de dezvoltare.
Sediul acestuia se afla in Africa, la Nairobi, capitala Kenyei.
Este singurul sediu ONU aflat pe teritoriul african.
Printre proiectele prioritare finantate de UNEP sunt si
cele privind sprijinirea promovarii legislatiei de mediu,
protectia marilor si oceanelor inclusiv a marilor fluvii,
crearea unui sistem mondial de supraveghere a mediului,
promovarea unor moduri de productie ecologica, etc.

O atentie speciala s-a acordat in ultimul timp Dunarii


si Marii Negre prin sustinerea corelarii dintre doua
programe de mediu importante (programul privind
protectia mediului in bazinul Dunarii si cel privind
protectia mediului in bazinul Marii Negre).

Din pacate acest organism se confrunta cu


dificultati financiare deosebite si fondurile de care
dispune sunt insuficiente.
Peste aceasta situatie se suprapune si necesitatea
unei delimitari mai clare intre activitatile UNEP si
CNUDD.

Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).


Desi acest program nu este dedicat direct problematicii
mediului, totusi el acorda o prioritate aspectelor de mediu in
contextul unor activitati economice.

Un important program PNUD in domeniul mediului s-a


derulat si in Romania in perioada 1991-1994 privind controlul
poluarii si al riscului industrial, in judetul Bacau. Cu aceasta
ocazie, printre alte elemente Agentia de Protectie a Mediului
Bacau a fost dotata cu un laborator mobil modern pentru
controlul poluarii.
PNUD are o reprezentanta permanenta si in Romania, el
reprezentand si interesele UNEP si ale fondului mondial de
mediu in Romania.

Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala


(ONUDI) se implica si ea in sustinerea unor proiecte de
mediu.
Organizatia este interesata in facilitarea transferului de
tehnologie, crearea unor centre regionale care sa faciliteze
transferul de tehnologii, etc.
In acest context ONUDI se implica in promovarea unor
proiecte de transfer tehnologic in cadrul unor conventii
internationale din domeniul mediului.
ONUDI a finantat proiecte de introducere in Romania a unor
tehnologii alternative fata de cele actuale (care utilizeaza
cloroflorcarbonii ce contribuie la deteriorarea stratului de
ozon).
Astfel de proiecte s-au derulat la ArcticGaiesti, Tehnofrig
Cluj, Bicapa Tarnaveni, etc.

Secretariatele Conventiilor Internationale


din domeniul mediului
Toate conventiile internationale din domeniul
mediului, dispun de secretariate tehnice
permanente, care au rolul de a corela toate
actiunile intreprinse de diferitele tari in cadrul
obligatiilor ce revin prin semnarea si ratificarea
acestor conventii de catre tarile respective.

Fondul Mondial pentru Mediu (GEF) este gestionat


prin Banca Mondiala si este constituit din donatii ale
unor organizatii internationale pentru acordarea unor
fonduri nerambursabile tarilor care promoveaza
proiecte de mediu ce intra in sfera de preocupare a
GEF.
Deciziile sunt luate de un Consiliu al GEF format din
reprezentanti ai diferitelor tari din lume.
In afara oarganismelor prezentate exista o serie de
institutii finantatoare internationale care se implica in
sustinerea financiara a proiectelor de mediu, precum si
importante
organizatii
neguvernamentale
internationale.

Un astfel de exemplu este :


Uniunea Internationala pentru conservarea
Naturii (UICN) organism ce are menirea de a
coordona pe plan international eforturile
destinate protejarii diversitatii biologice.
Printre membrii UICN se numara si tara noastra
prin implicarea in mod deosebit a unor
specialisti de prestigiu de la Facultatea de
Biologie a Univesitatii din Bucuresti.

Institutii europene in domeniul protectiei mediului

La nivel european
importante:

se

disting

urmatoarele

organisme

Comisia Uniunii Europene


Acest adevarat guvern european exercita atributii in domeniul
mediului prin Directia Generala XI-Mediu, Control Nuclear si
Protectie Civila (DGXI).
Daca Comisia UE poate fi asimilata cu un ,,guvern european,
DGXI reprezinta un adevarat ,,minister al mediului european.
Alaturi de DGXI este implicata in promovarea proiectelor de
asistenta externa inclusiv cele privind protectia mediului
(PHARE, LIFE, etc.) si Directia Generala I care coordoneaza
politica externa a Uniunii.

Agentia Europeana de Mediu de la Copenhaga


Acest organism a fost creat in 1995 avand rolul de a asigura
cooperarea in domeniul mediului intre tarile U.E. cu precadere
in domeniul monitorizarii mediului.
Una dintre actiunile si sarcinile cele mai importante ale
Agentiei, este realizarea unui sistem unitar european pentru
monitorizarea mediului.

In acest context s-au realizat rapoartele privind starea mediului


in Europa componenta importanta a procesului mediu pentru
Europa.
Sub aceasta denumire se deruleaza actiunile decise de
ministrii mediului din Europa, care se intalnesc periodic
pentru a analiza si a decide asupra masurilor ce trebuiesc

Bazele acestor reuniuni s-au pus la Dobris in


Cehia in anul 1991. Ulterior au avut loc reuniuni ale
ministrilor europeni ai mediului la Sofia (1995) si
Arhus (1998). Reuniunea de la Dobris a fost precedata
de alte doua reuniuni in 1990 la Bergen (Norvegia) si
Dublin (Irlanda).
Rapoartele europene privind starea mediului au
menirea evidentierii dinamicii calitatii mediului
european. S-a pus la punct o retea internationala
informatica (EIONET) la care este racordata si tara
noastra prin Institutul de Cercetari si Ingineria
Mediului Bucuresti.

Consiliul Europei
Alaturi de Comisia Uniunii Europene, Consiliul
Europei are atributii in domeniul mediului legate strict de
conservarea naturii, ariile protejate, biodiversitate,
organizarea retelei Europene de arii protejate, etc.
Sub egida Consiliului Europei s-a organizat si Anul
European al Conservarii Naturii in 1995 dedicat protejarii
zonelor naturale aflate in afara zonelor protejate.

Cu aceasta ocazie o atentie deosebita s-a acordat actiunilor


de educatie inclusiv cu sprijinul mass-mediei, sau a
sensibilizarii personalului a carei activitate era legata de
natura, de spatii largi (silvicultori, gospodarii
apelor,agricultori etc).

Comisia

Economica pentru Europa (CEE).

Acest organism a carui preocupari initiale erau


de natura economica s-a orientat din ce in ce mai
mult spre abordarea problemelor de mediu prin
Comisia pentru Politica de Mediu.

CEE s-a implicat in mod deosebit si in actiunile


legate de procesul Mediul pentru Europa,
corelarea actiunilor legate de promovarea unor
Conventii internationale (Conventia privind
accesul populatiei la informatia de mediu).

Pe
langa
Comisie
functioneaza
si
Secretariatul Permanent pentru Calamitati si
Accidente Industriale.

Acest secretariat asigura coordonarea


actiunilor de ajutoare derulate de diverse state
pe baza de voluntariat.
Totodata secretariatul asigura mobilizarea
potentialilor voluntari in cazul unor accidente
cu impact semnificativ asupra mediului.

Un organism care merita a fi mentionat este Centrul Regional


pentru Mediu de la Budapesta (REC).
Acesta este un organism neguvernamental, creat cu
participarea SUA, Japoniei, Comisiei U.E si a Ungariei.
Principiile care stau la baza activitatii acestei organizatii sunt
cuprinse in Carta REC semnata si de Romania.
Sprijina si finanteaza programe de mediu propuse de
organizatiile neguvernamentale (ONG) din tarile asociate la
UE.
In ultimul timp, conducerea REC a luat masura de a se
consulta mai intens cu guvernele din tarile membre.
De altfel, in Consiliul REC a fost reprezentata si Romania,o
perioada detinand chiar o functie de vicepresedinte.

Cadrul institutional
mediului in Romania

in

domeniul

protectiei

Marea majoritate a acestor institutii s-au creat dupa


1989.

Inainte de 1989 erau bine reglementate, dispunand si


de un cadru institutional adecvat activitatilor de
gospodarire a apelor si a padurilor.

La nivel central activitatea de gospodarire a


apelor era condusa de Consiliul National al Apelor iar
cea de gospodarire a padurilor de catre Ministerul
Silviculturii.
In domeniul protectiei mediului nu a existat un
minister. Activitatea era coordonata de Consiliul
National pentru Protectia Mediului, care reunea in
rindurile sale specialisti in domeniu, fara insa a avea o
activitate permanenta.
Existau numai doi, trei specialisti cu activitate
permanenta in cadrul fostului Consilului National al
Apelor care gira si unele aspecte de protectia mediului.

Pentru prima oara s-a format un departament al


mediului in decembrie 1989 dupa crearea Ministerului
Apelor, Padurilor si Mediului Inconjurator
(MAPMI) prin reunirea Ministerului Silviculturii,
Consiliului National al Apelor si crearea unui nou
departament, cel al mediului inconjurator.
Ulterior ministerul s-a numit Ministerul Mediului in
perioada iunie 1990 noiembrie 1992 si Ministerul
Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului (MAPPM)
incepand cu noiembrie 1992.

Concomitent s-au dezvoltat si o serie de organisme in teritoriu


sau la nivelul altor institutii care sa reflecte corespunzator
noua activitate, cum ar fi:
Parlamentul Romaniei
La nivelul Parlamentului activitatile de protectie a
mediului sunt reprezentate la nivelul unei comisii de
specialitate atat in Camera Deputatilor, cat si in Senatul
Romaniei.
In Camera Deputatilor problemele legate de promovarea
legislatii de mediu sunt analizate de catre Comisia pentru
Administratie Locala, Ecologie si Amenajarea Teritoriului
iar in Senat de Comisia pentru Sanatate, Ecologie si Sport.
Cele doua comisii analizeaza si activeaza toate proiectele
de lege in domeniul mediului care sunt transmise
Parlamentului inainte ca acestea sa fie dezbatute in plen.

Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului are rolul de


a reglementa si controla toate activitatile cu impact asupra
mediului.
Apa si padurea sunt factori de mediu si ar trebui sa se
regaseasca in denumirea generica de Protectie a Mediului.
In realitate atat apa cat si padurea pe langa calitatea de factori
de mediu au si calitatea de resurse, care trebuie gestionate asa
cum sunt gestionate si resursele minerale (carbunele, petrolul,
gazul metan, etc.).
Ca resurse, apele si padurile sunt gospodarite si sunt
aducatoare de venituri.
Departamentul protectiei mediului are sarcina de a controla
modul in care sunt respectate legile mediului de catre toate
institutiile inclusiv de catre gospodarii apelor si padurilor.

Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare

(C.N.C.A.N.). Aceasta comisie are ca sarcina principala


reglementarea si controlarea activitatilor nucleare, incepand de
la aparatura de laborator care utilizeaza surse radioactive, pana
la Centrala Nucleara de la Cernavoda.
In ultima perioada comisia a preluat si activitatea de
monitorizare a radioactivitatii mediului.
Este discutabila aceasta masura care a condus la divizarea
sistemului de monitorizare integrata a factorilor de mediu
preconizat de legea mediului.
S-au creat astfel doua institutii la nivel central, implicate in
administrarea mediului, M.A.P.P.M.si C.N.C.A.N.

Comisia Nationala pentru Dezvoltare Durabila.


Comisia recent infiintata are ca scop corelarea
eforturilor si actiunilor intre componenta economica,
sociala si de mediu, promovarea unei strategii a
dezvoltarii durabile in tara noastra si oferirea unui
cadru adecvat pentru monitorizarea promovarii unor
obiective ale Agendei 21 adoptata la Rio.
In acelasi timp aceasta comisie trebuie sa
indeplineasca rolul de corespondent national al
Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila, fiind una
din sarcinile preconizate de Conferinta Mondiala de la
Rio.

Pe langa institutiile prezentate, in cadrul


diverselor ministere exista compartimente specializate
in domeniul protectiei mediului.
n acceptiunea actuala problemele de protectie a
mediului trebuie sa fie rezolvate in fiecare domeniu de
activitate, prin intelegerea importantei solutionarii
problemelor de mediu si nu ca urmare a conflictului cu
autoritatile de mediu.
Astfel de compartimente specializate in domeniul
mediului exista si la nivelul autoritatilor locale
(primarii, consilii judetene, municipale, orasenesti,
etc.).

Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei


Mediului are o serie de organisme descentralizate in
teritoriu.
Pentru reglementarea si controlul activitatilor cu
impact asupra mediului in teritoriu exista 42 de
Agentii pentru Protectia Mediului (APM) in fiecare
judet al tarii si in municipiul Bucuresti.
Agentiile pentru Protectia Mediului (APM) emit
acorduri si autorizatii de mediu, controleaza
respectarea acestora si a legislatiei de mediu de catre
unitatile economice si monitorizeaza calitatea
factorilor de mediu.

In afara APM-urilor, Ministerul Mediului mai are in


subordine Administratia Rezervatiei Biosferei Delta
Dunarii (A.R.B.D.D.) cu sediul in Tulcea.
A.R.B.D.D. administreaza din punct de vedere
ecologic pe baza unei legi special si a unui program
special de management o suprafata de cca 600.000 ha
incluzand Delta Dunarii, sistemul lagunar RazimSinoe, Dunarea pana la Cotul Pisicii si zona costiera
pana la izobata de 20 m.

Atat APM-urile cat si A.R.B.D.D.sunt institutii publice


finantate de la bugetul de stat.

Compania Nationala Apele Romana (C.N.A.R.) are sarcina


de a administra unitar din punct de vedere cantitativ si calitativ
apele de suprafata (ape curgatoare si lacuri) cat si cele
subterane.
Limita de administrare a C.N.A.R. se opreste la portile
localitatilor.
In acest sens nu trebuie confundat C.N.A.R cu regiile Generale
de Apa si Canal din cadrul localitatilor, care cumpara apa de la
C.N.A.R si apoi se ocupa cu tratarea, distribuirea si epurarea
apei in cadrul localitatilor.

Pretul apei brute cumparate de la C.N.A.R se justifica prin


cheltuielile C.N.A.R pentru amenajarea cursurilor de apa in
vederea asigurarii constantei debitelor (prin regularizari
adeseori costisitoare) pe intreg timpul anului.

In teritoriu, C.N.A.R are filiale organizate pe


bazine hidrografice.
Pentru a asigura integrarea cu autoritatile locale
la nivelul judetelor exista Sectii sau Exploatari
de Gospodarire a Apelor.
Aceasta corelare cu autoritatile locale este
deosebit de importanta in special in organizarea
activitatilor de aparare impotriva inundatiilor si
a fenomenelor meteorologice periculoase.

Regia Nationala a Padurilor (ROMSILVA).


Coordonarea activitatilor de gospodarire a padurilor la
nivel national este asigurata de ROMSILVA.
Intreaga activitate de gospodarire a padurilor are la
baza amenajarile silvice elaborate pentru intreaga tara.
In teritoriu Romsilva are in fiecare judet Directii
Silvice si Ocoale Silvice.
In prezent se preconizeaza reducerea numarului de
Directii Silvice prin comasarea celor care gestioneaza
suprafete mai reduse de padure.

Totodata autoritatile silvice gestioneaza si fondul cinegetic


in limitele suprafetelor silvice precum si flora specifica
ecosistemelor forestiere.
Pentru a-si exercita atributiile MAPPM dispune de o serie
de institute de cercetare si proiectare.
Astfel, in domeniul protectiei mediului MAPPM este asistat in
luarea deciziilor de Institutul de Cercetari si Ingineria
Mediului Bucuresti (ICIM).
Pentru problemele specifice Marii Negre este specializat
Institutul Roman de Cercetari Marine (IRCM Constanta) iar
pentru aspectele specifice Deltei Dunarii si Rezervatiei
Biosferei Delta Dunarii, Institutul de Cercetari si Proiectari
Delta Dunarii (I.C.P.D.D. Tulcea).

Deciziile tehnice ale MAPPM in domeniul gospodaririi


apelor sunt asigurate de ICIM-Bucuresti si AQUAPROIECTBucuresti specializat in elaborarea schemelor cadru pentru
amenajarea bazinelor hidrografice si proiectarea lucrarilor
hidrotehnice.
De asemenea in subordinea Departamentului Apelor se afla
si Compania Nationala de Meteorologie, Hidrologie si
Gospodarirea Apelor (INMH).

Pentru elaborarea politicilor si strategiilor de gospodarire a


padurilor, Departamentul Padurilor din MAPPM are in
subordine Institutul de Cercetari pentru Amenajamente
Silvice (ICAS Bucuresti).

La nivelul agentilor economici exista compartimente


specializate cu protectia mediului, cu precadere acolo unde
s-a introdus un sistem de gestiune a mediului.

Exista si alte institute de cercetari sau institutii


descentralizate locale care sunt strans implicate in protectia
mediului, cum ar fi: Institutul de Cercetari Pedologice si
Agrochimice Bucuresti (ICPA) implicat in monitorizarea
solurilor, Institutul de Igiena si Sanatate Publica care
urmareste impactul poluarii asupra sanatatii oamenilor.

In teritoriu sunt si alte unitati cu legaturi


stranse cu problemele de mediu (Directiile
Agricole Judetene, Inspectoratele Politiei
Sanitare, Oficiile pentru Protectia
Consumatorilor, etc.).
Un rol stiintific aparte revine Academiei
Romane in special n privina ariilor
protejate, fundamentarea stiintifica a crearii
acestora etc
.

SISTEMUL DE MANAGEMENT AL
MEDIULUI.
Introducere

Toate institutiile si organizatiile sunt


preocupate din ce in ce mai mult de
atingerea unor performante de mediu prin
controlul impactului produs de propria lor
activitate asupra mediului si in acelasi timp
de dezvoltarea capacitatii lor de a
demonstra altora aceste performante.

Aceste preocupari se inscriu in


contextul unei legislatii din ce in ce
mai stricte, a dezvoltarii unor politici
economice si a unor masuri
destinate sa incurajeze protectia
mediului, al cresterii preocuparii
partilor
interesate
fata
de
problemele legate de mediu si
dezvoltarea durabila.

Pentru a avea certitudinea ca


performantele sale satisfac si vor
satisface cerintele legale cat si propriile
obiective in domeniul mediului, o
inteprindere trebuie sa realizeze
analize in cadrul unui sistem structurat
de management (dedicat unor aspecte
de mediu) integrat in ansamblul
activitatilor de management.

Acest
sistem
structurat
de
management al mediului face
obiectivul
unor
standarde
internationale cuprinse in seria [ ISO
14000] standarde care sintetizeaza
pentru toti cei interesati elememtele
specifice
unui
sistem
de
management al mediului.

Cheia succesului unui astfel de


sistem
consta
in
asumarea
responsabilitatilor
la
toate
nivelurile si functiile existente in
cadrul organizatiei, cu precadere la
nivelul cel mai ridicat al conducerii
organizatiei.

Scopul principal al unui sistem


de management al mediului este
de a asigura ocrotirea mediului,
de a preveni poluarea si de a
asigura un echilibru intre aceste
elemente si necesitatile sociale si
economice.

Aplicarea unui astfel de sistem


permite organizatiei respective
sa stabileasca si evalueze
eficienta procedurilor utilizate
pentru elaborarea politicii sale
de mediu, sa se conformeze
acestora si sa demonstreze
aceasta conformitate.

Aplicarea de catre o organizatie a unui


sistem de mediu nu conduce automat la
obtinerea performantelor pe care si le-a
propus organizatia .
Este necesar ca organizatia sa apeleze la
,, cea mai buna tehnologie posibila , ( daca
si economic acest lucru este posibil ) cu
evidentierea tuturor costurilor si
beneficiilor aduse de o astfel de tehnologie.

Domeniul de aplicare a unui sistem de


management de mediu

Sistemul de management trebuie sa


indeplineasca o serie de cerinte, astfel incat el
sa permita organizatiei care-l aplica sa-si
formuleze politica si obiectivele de mediu in
contextul respectarii prevederilor legislative si
tinand seama de datele referitoare la
impactele semnificative ,,ale activitatii sale
asupra mediului.

Un astfel de sistem de management al mediului


este aplicabil oricarei organizatii care doreste:
a) sa transpuna in practica, sa mentina si sa
imbunatateasca un sistem de management de
mediu;
b) sa se asigure de conformitatea cu politica de
mediu pe care a declarat-o;
c) sa demonstreze aceasta conformitate altora;
d) certificarea / inregistrarea sistemului de
management de mediu de catre un organism
exterior;
e) sa realizeze o autoevaluare si o declarare a
conformitatii cu Standardul International ISO 14000

SISTEMUL DE MANAGEMENT AL MEDIULUI.


DOMENIUL DE APLICARE SI CERINE
Definirea unor notiuni si termeni specifici unui
sistem de management al mediului

Imbunatatire continua
Proces de dezvoltare, extindere a sistemului de
management al mediului pentru obtinerea
imbunatatirii performantei globale in domeniul
mediului, in acord cu politica de mediu a
organizatiei.

Mediu
Mediul inconjurator in care
functioneaza o organizatie, care
include aerul, apa, pamantul, resursele
naturale, flora, fauna, fiintele si relatiile
intre acestea.
In acest context , mediul inconjurator
se extinde din interiorul organizatiei
pana la sistemul global.

Aspect de mediu
Acel element al activitatilor, produselor
sau serviciilor unei organizatii care poate
interactiona cu mediul, care poate avea un
impact semnificativ asupra mediului.

Impact asupra mediului


Orice modificare a mediului, daunatoare
sau benefica, totala sau partiala, care
rezulta din activitatile, produsele sau
serviciile unei organizatii.

Sistem de management de mediu


Componenta sistemului de management
general
care
include
structura
organizatorica, activitatile de planificare,
responsabilitatile, practicile, procedurile,
procesele si resursele necesare pentru
elaborarea, transpunerea in practica,
realizarea, analizarea si mentinerea
politicii de mediu.

Auditul sistemului de
management de mediu
Proces de verificare sistematica si
documentata, ce permite obtinerea si
evaluarea dovezilor obiective necesare
pentru a evidentia daca sistemul de
management de mediu al unei organizatii
este in conformitate cu criteriile sistemului
de management de mediu stabilite de
aceasta organizatie inclusiv comunicarea
rezultatelor acestui proces conducerii
organizatiei.

Obiectiv de mediu

Telul general de mediu, rezultat din


politica de mediu, pe care o organizatie isi
propune sa-l atinga si care este cuantificat
acolo unde acest lucru este posibil.

Performanta de mediu
Rezultate masurabile ale sistemului de
management de mediu, legate de controlul
organizatiei asupra aspectelor sale de
mediu, bazate pe politica, obiectivele si
tintele de mediu ale acesteia.

Politica de mediu
Totalitatea intentiilor si principiilor
declarate de catre organizatie referitoare
la performanta globala de mediu si care
constituie cadrul de actiune si de stabilire
a obiectivelor si tintelor de mediu ale
organizatiei respective.

Tinta de mediu
Cerinta detaliata de performanta,
cuantificata daca este posibil, aplicabila
ansamblului sau unei parti a organizatiei,
ce rezulta din obiectivele de mediu si
care trebuie sa fie stabilita si indeplinita
pentru atingerea acestor obiective.

Parte interesata
Individ sau grup preocupat de performanta de
mediu a unei organizatii.
Organizatie
Companie, societate comerciala, firma,
intreprindere, autoritate sau institutie, parte sau
combinatie a acestora, publica sau particulara,
cu raspundere limitata sau orice alt statut
juridic, cu propria sa structura functionala si
administrativa.

Prevenirea poluarii
Utilizarea unor procese, practici, materiale sau
produse ce impiedica, reduc sau controleaza
poluarea, care pot include reciclarea, tratarea,
modificarea proceselor, mecanismele de control,
utilizarea eficienta a resurselor si inlocuirea
materialelor.
NOTA - Beneficiile potentiale ale prevenirii
poluarii includ reducerea impactului daunator
asupra mediului, imbunatatirea eficientei si
reducerea costurilor.

Cerinte ale sistemului de management al


mediului
Cerinte generale
Orice organizatie interesata in introducerea unui sistem
de management al mediului trebuie sa indeplineasca un set
de cerinte.
Implementarea unui sistem de management de mediu
are ca obiectiv imbunatatirea performantei de mediu.
Este necesar ca organizatia sa analizeze periodic si sa
evalueze sistemul de management de mediu pentru a
identifica oportunitatile de imbunatatiri suplimentare ale
performantei de mediu.

Cerintele unui sistem de management de mediu


bazate pe procesul ciclic si dinamic planificare ,
implementare, verificare si analiza
Sistemul permite unei organizatii :
a) sa stabileasca o politica de mediu corespunzatoare
b) sa identifice aspectele de mediu care rezulta din
activitatile, produsele sau serviciile sale, existente,
anterioare sau planificate, pentru a determina impactul
semnificativ asupra mediului;

c) sa identifice prevederile relevante de ordin legislativ si


reglementar;
d) sa identifice prioritatile si sa fixeze obiective si tinte de
mediu corespunzatoare;
e) sa stabileasca o structura si unul sau mai multe programe
pentru a pune in practica politica si pentru a-si atinge
obiectivele si tintele fixate;
f) sa faciliteze activitatile de planificare, control,
monitorizare, actiuni corective, audit si analiza pentru a se
asigura ca politica de mediu este respectata si sistemul de
management de mediu ramane corespunzator;
g) sa fie capabila sa se adapteze la schimbari.

Politica de mediu
Politica de mediu a unei organizatii trebuie
sa fie definita de conducere organizatiei la
cel mai inalt nivel.
Ea trebuie sa precizeze clar obiectivele si
prioritatile organizatiei respective
in
domeniul mediului.

Pentru a fi eficienta politica stabilita


trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte si
anume:
a) sa corespunda naturii, dimensiunilor si
impactului asupra mediului al activitatilor,
produselor sau serviciilor organizatiei;

b) sa includa un angajament de imbunatatire


continua si de prevenire a poluarii ;

c) sa includa un angajament de conformitate


cu legislatia si cu reglementarile de mediu
existente, precum si cu alte cerinte pe care
organizatia le-a adoptat.
d) sa ofere cadrul pentru stabilirea si
analizarea obiectivelor si tintelor de mediu;
e) este transpusa in practica, mentinuta si
comunicata si dispune de o baza de documente
corespunzand intregului personal;
f) este disponibila pentru public.

Politica de mediu este elementul motor al


implementarii si al imbunatatirii sistemului de
management de mediu al unei organizatii, in
asa fel incat sa poata mentine si imbunatati
performanta de mediu.
In consecinta, politica de mediu ar trebui sa
reflecte angajamentul conducerii organizatiei
la cel mai inalt nivel de a se conforma legilor
in vigoare si de a urmari imbunatatirea
continua.
.

Planificarea
In scopul atingerii obiectivelor stabilite
prin politica de mediu este necesar ca
organizatia sa identifice aspectele de
mediu, prevederile legale existente,
obiectivele si tintele, precum si
responsabilitatile si termenele de realizare.

Aspectele de mediu
In vederea evidentierii aspectelor de
mediu organizatia trebuie sa stabileasca si sa
aplice permanent proceduri care sa permita
identificarea aspectelor de mediu legate atat
de activitatile cat si de produsele sau
serviciile care pot fi controlate si influentate
de organizatia respectiva.

Se recomanda ca o organizatie in care nu exista un


sistem de management de mediu sa stabileasca, intro prima etapa, situatia sa in raport cu mediul printr-o
analiza de mediu preliminara.
Scopul acestei analize este de a lua in considerare
toate aspectele de mediu ale organizatiei ca baza
pentru stabilirea sistemului de management de
mediu.
Organizatiile care au pus in practica un sistem de
management de mediu functional nu trebuie sa mai
intreprinda o asemenea analiza.

Se recomanda ca aceasta analiza sa acopere patru


domenii principale:
a) prevederile legislative si de reglementare;
b) identificarea aspectelor de mediu semnificative;
c) examinarea tuturor procedurilor si practicilor de
management de mediu existente;
d) evaluarea actiunilor inteprinse in urma investigarii
incidentelor anterioare.
In toate cazurile, se recomanda sa fie luate in
considerare conditiile normale si anormale de functionare
din cadrul organizatiei, precum si situatiile de urgenta
posibile.

Se recomanda ca procesul de identificare a


aspectelor de mediu semnificative asociate
activitatilor din unitatile operationale ale organizatiei
sa ia in considerare, daca este necesar, urmatorii
factori :

1. emisii in aer ;
2. deversari in apa ;
3. gestionarea deseurilor ;
4. contaminarea solului ;
5. alte probleme referitoare la comunitate si la
mediul local

Se recomanda ca acest proces sa ia in


considerare conditiile normale de functionare,
conditiile de oprire si de pornire, precum si
impacturile semnificative potentiale asociate
situatiilor previzibile in mod normal sau
situatiilor de urgenta.
Procesul are drept scop identificarea
aspectelor semnificative de mediu asociate
activitatilor, produselor sau serviciilor, si nu
evaluarea detaliata a ciclului de viata.

Prevederi legale
Pentru
realizarea
unei
planificari
corespunzatoare, organizatia care introduce
un sistem de management de mediu, trebuie sa
stabileasca si mentina o procedura care sa
identifice si sa permita accesul tuturor celor
interesati la prevederile legale existente si la
alte cerinte adoptate de organizatie, aplicabile
,,aspectelor de mediu legate de activitatile,
produsele si serviciile sale.

Cateva cerinte pe care organizatia le


poate adopta:

a) coduri de buna practica in industrie ;


b) acorduri incheiate cu autoritatile
publice ;
d) ghiduri fara caracter de reglementare.

Obiective si tinte
In cadrul procesului de planificare, organizatia trebuie sa
detalieze obiective si tinte bine documentate pentru fiecare
nivel si functie relevanta din cadrul organizatiei.
Cu ocazia stabilirii si analizarii obiectivelor sale, o
organizatie trebuie sa ia in considerare prevederile legale si
alte cerinte, ,,aspectele de mediu semnificative, optiunile
sale tehnologice, operationale, comerciale, precum si
punctele de vedere ale partilor interesate.
Toate obiectivele si tintele de mediu trebuie sa fie
coerente cu politica de mediu, inclusiv cu angajamentul de
a preveni poluarea.

Se recomanda ca obiectivele sa fie specificate si sa


se stabileasca tinte masurabile si unde este cazul, sa
se tina cont de masurile preventive.
La stabilirea optiunilor tehnologice, o organizatie
poate lua in considerare utilizarea celei mai bune
tehnologii disponibile, daca este viabila din punct de
vedere economic, rentabila si adecvata.
Referirea la cerintele financiare ale organizatiei nu
implica obligativitatea utilizarii metodologiilor de
contabilitate analitica si pentru aspectele de mediu.

Programe de management de mediu


Pentru atingerea obiectivelor si tintelor de mediu,
o organizatie trebuie sa stabileasca si sa aplice
permanent unul sau mai multe programe care
trebuie sa includa:

a) desemnarea responsabilitatilor la fiecare


functie si nivel relevant ale organizatiei pentru
atingerea obiectivelor si tintelor;
b) mijloacele si termenele privind realizarea
acestora.

Crearea si utilizarea unuia sau a mai multor


programe constituie un element cheie al succesului
implementarii unui sistem de management de mediu.
Se recomanda ca programul sa descrie modul in
care vor fi atinse obiectivele si tintele fixate de catre
organizatie si sa indice termenele si personalul
responsabil de punere in practica a politicii de mediu
a organizatiei.
Se recomanda ca programul sa cuprinda o analiza
de mediu pentru activitatile noi.

Programul poate include, atunci cand este adecvat si


realizabil, consideratii asupra etapelor de planificare,
proiectare, productie, comercializare si eliminare.
Aceasta analiza poate fi intreprinsa atat pentru produsele,
serviciile si activitatile existente, cat si pentru cele noi.
Pentru produse, acest program poate aborda proiectarea,
materiile prime, procesul de productie, utilizarea si
eliminarea.
Pentru instalatii sau in cazul modificarilor importante ale
proceselor, programul poate aborda planificarea,
proiectarea, constructia, punerea in functiune, exploatarea
si, la momentul corespunzator determinat de organizatie,
scoaterea din uz a instalatiei.

Transpunerea in
derularii S.M.M.

practica

si

asigurarea

Structura necesara si responsabilitati


Pentru a asigura eficienta managementului de
mediu, atributiile, responsabilitatile trebuie sa fie
definite, sa dispuna de o documentatie
corespunzatoare si sa fie comunicate celor interesati.
Conducerea organizatiei trebuie sa furnizeze
resursele necesare pentru implementarea si controlul
sistemului de management de mediu.

Conducerea organizatiei la cel mai inalt nivel


trebuie sa numeasca unul sau mai multi
reprezentanti care, in afara altor responsabilitati,
trebuie sa aiba definite atributiile, responsabilitatile
si autoritatea pentru:
a) a asigura ca cerintele referitoare la sistemul de
management al mediului sunt stabilite, transpuse si
mentinute conform standardului international ISO
14000;
b) a raporta conducerii organizatiei la cel mai inalt
nivel, performanta sistemului de management de
mediu, pentru analizare si ca baza pentru
imbunatatirea acestui sistem.

Succesul implementarii unui sistem de


management de mediu presupune angajamentul
intregului personal al organizatiei.
In consecinta se recomanda ca responsabilitatile
in domeniul mediului sa nu fie lasate numai
responsabililor de mediu, ele putand fi atribuite si
altor structuri ale organizatiei, cum este conducerea
operationala sau altor functii implicate in probleme
de mediu.
Se recomanda ca acest angajament sa porneasca
de la nivelul cel mai inalt al conducerii.

In organizatiile mari sau complexe, pot fi


desemnati mai multi reprezentanti.
In interprinderile mici si mijlocii aceste
responsabilitati pot reveni unei singure persoane.
De asemenea, conducerea organizatiei la cel mai
inalt nivel ar trebui sa asigure alocarea resurselor la
un nivel corespunzator pentru ca sistemul de
managemant de mediu sa-si poata incepe activitatea
si sa poata fi mentinut.
Este important de asemenea, ca responsabilitatile
cheie ale sistemului de management de mediu sa fie
bine definite si comunicate personalului implicat.

Instruire, constientizare si competenta


O prima cerinta pentru a asigura transpunerea in practica si
functionarea unui sistem de management de mediu este
identificarea necesitatilor de instruire.
Intregul personal a carui munca poate avea un impact
semnificativ asupra mediului trebuie instruit in mod
corespunzator.
Trebuie totodata sa se stabileasca si sa se mentina proceduri
pentru ca personalul de la toate nivelurile si din toate functiile
relevante sa fie constientizat de:

a) importanta conformitatii cu politica de mediu, cu


procedurile si cerintele sistemului de management de mediu;

b) impacturile semnificative asupra mediului,


reale sau posibile, ale activitatilor lor si de efectele
benefice aduse mediului prin imbunatatirea
performantei lor individuale;
c) atributiile si responsabilitatile lor in realizarea
conformitatii cu politica de mediu, cu procedurile si
cerintele sistemului de management de mediu,
inclusiv cu cerintele referitoare la pregatirea
situatiilor de urgenta si a capacitatii de raspuns;
d) consecintele posibile ale abaterilor de la
procedurile operationale specificate;

Personalul ce indeplineste sarcini care pot avea


impact semnificativ asupra mediului trebuie sa aiba
competenta necesara, fie prin educatie, fie prin
instruire corespunzatoare sau prin experienta
profesionala.
Conducerea organizatiei ar trebui sa determine
nivelul de experienta, competenta si instruire
necesare pentru a asigura pregatirea a personalului,
in special a celor insarcinati cu functii specializate
in managementul de mediu.

Comunicarea
Organizatia trebuie sa puna la punct o
procedura de primire, de documentare si de
raspuns la informatiile si cererile pertinente
ale partilor interesate.
Aceste proceduri pot sa se refere la modul
in care se desfasoara dialogul cu partile
interesate si sunt luate in considerare
preocuparile acestora.

De
exemplu,
in
anumite
situatii,
raspunsurile la preocuparile partilor interesate
pot include o informare corespunzatoare
privind impactul semnificativ asupra mediului
produs de activitatea organizatiei in cauza.
De asemenea, se recomanda ca aceste
proceduri sa stipuleze modul in care se
realizeaza comunicarea necesara cu autoritatile
publice, in cazul unor situatii de urgenta sau a
aparitiei unor probleme relevante.

In concluzie, organizatia trebuie sa


stabileasca si sa aplice in permanenta o serie
de proceduri (referitoare la aspectele de
mediu si la sistemul de management al
mediului) pentru a asigura:
a) comunicarea interna intre diferitele
niveluri si functii ale organizatiei;
b) primirea, asigurarea activitatii de
documentare si transmiterea raspunsurilor
corespunzatoare la solicitarile pertinente ale
partilor interesate din exteriorul organizatiei.

Documentatia necesara in cadrul unui


sistem de management al mediului

In cadrul promovarii unui sistem de


management al mediului este necesara
punerea la punct a unor documente care pot
cuprinde printre altele:
informatii despre proces;
diferite organigrame;
standarde interne si proceduri de operare;
planuri locale de urgenta sau interventie.

Aceste documentatii (informatii) pot fi


realizate pe suport de hartie sau electronic, ele
urmand a fi folosite pentru:
descrierea elementelor esentiale ale
sistemului de management de mediu si
interactiunea, legaturile existente intre aceste
elemente;

descrierea (indicarea) modului in care


poate fi accesata documentatia conexa.

Controlul documentelor
In vederea verificarii modului in care o organizatie
interesata in introducerea managementului de mediu
elaboreaza si pastreaza documentele intr-un mod
adecvat, este necesara instituirea unui sistem de
control al evidentei documentelor.
Acest control nu reprezinta un scop in sine.

Preocuparea principala a organizatiei trebuie sa fie


transpunerea in practica a sistemului de management
al mediului, de obtinere a performantei de mediu si nu
crearea unui sistem complicat de control al
documentelor.

Scopul realizarii unui astfel de sistem de control


al documentelor de catre o organizatie este acela de a
se asigura ca:
a) acestea pot fi localizate;
b) sunt analizate periodic, revizuite atunci cand este
necesar si aprobate de persoane autorizate;
c) versiunile actualizate ale documentelor sunt
disponibile in toate locurile unde se efectueaza operatii
esentiale pentru functionarea eficienta a sistemului de
management de mediu;
d) documentele depasite sunt retrase prompt din
toate punctele de difuzare si utilizare sau sunt protejate
in alt mod impotriva unei utilizari neintentionate;
e) orice document depasit, pastrat in scopuri juridice
si/sau pentru informare este corect identificat.

Documentatia trebuie sa indeplineasca o


serie de cerinte.
Astfel ea trebuie sa fie lizibila, datata (cu
datele de revizuire indicate) si usor
identificabila, mentinuta intr-un mod
ordonat si arhivata pentru o perioada
precizata.

Trebuie stabilite si actualizate proceduri


si responsabilitati pentru crearea si
modificarea diferitelor tipuri de documente.

Controlul activitatilor operationale


Organizatia trebuie sa identifice acele
operatii si activitati care sunt asociate
aspectelor de mediu semnificative,
corespunzator politicii, obiectivelor si tintelor
sale.

Totodata, aceasta trebuie sa planifice aceste


activitati operationale inclusiv activitatea de
intretinere, pentru a se asigura ca acestea se
realizeaza in conditii corespunzatoare.

Planificarea va trebui sa asigure:


a) stabilirea si punerea in aplicare a unor
proceduri
insotite
de
o
documentatie
corespunzatoare care sa conduca la realizarea
politicii de mediu, obiectivelor si tintelor stabilite;
b) includerea in proceduri a criteriilor de
operare;
c) stabilirea si mentinerea procedurilor
referitoare
la
aspectele
de
mediu
semnificative, identificabile, la bunurile si
serviciile utilizate de organizatie si comunicarea
catre furnizori si contractanti a procedurilor si

Pregatirea pentru situatii de urgenta


si capacitatea de raspuns

Organizatia trebuie sa stabileasca si sa


mentina proceduri pentru a identifica
posibilele accidente si situatii de urgenta
si raspunde de astfel de situatii.
Are de asemenea rolul de a preveni si a
reduce impactul asupra mediului care
poate fi asociat acestor accidente.

Organizatia trebuie sa analizeze si sa


revizuiasca, acolo unde este necesar,
procedurile de pregatire pentru situatii de
urgenta si sa intareasca capacitatea de raspuns
a acestora, in special, dupa producerea unor
accidente sau aparitia unor situatii de urgenta.
De asemenea, organizatia trebuie sa testeze
periodic astfel de proceduri, atunci cand acest
lucru este posibil.

Actiune corectiva si actiune


preventiva
Organizatia care promoveaza un sistem
de management al mediului trebuie sa
stabileasca si sa mentina proceduri pentru
definirea
responsabilitatilor,
definirea
treptelor de decizie, tratarea si analizarea
neconformitatii, adoptarea de masuri in
vederea reducerii oricarui impact produs,
initierea si finalizarea actiunilor corective
si preventive.

Orice actiune corectiva sau preventiva


introdusa
pentru
eliminarea
cauzelor
neconformitatilor existente sau posibile trebuie
adaptata in functie de importanta problemelor
si trebuie sa fie proportionala cu impactul
produs asupra mediului.
Organizatia trebuie sa implementeze si sa
pastreze orice modificari aparute in cadrul
procedurilor documentate rezultate ca urmare a
unor actiuni corective si preventive.

In consecinta, in timpul elaborarii si aplicarii


procedurilor de investigare si corectare a
neconformitatii, se recomanda ca organizatia sa ia
in considerare urmatoarele elemente de baza:
a) identificarea cauzelor neconformitatii;
b) identificarea si punerea in practica a actiunii
corective necesare;
c) introducerea sau modificarea controalelor
necesare pentru evitarea unei repetari a
neconformitatii;
d) inregistrarea oricaror schimbari rezultate din
actiunile corective.

Inregistrari
Organizatia trebuie sa stabileasca si sa mentina
proceduri de identificare, pastrare si distrugere a
inregistrarilor privitoare la mediu.
Aceste inregistrari trebuie sa includa evenimentele
privind
instruirea
personalului,
rezultatele
auditurilor si al analizelor.
Inregistrarile referitoare la mediu trebuie sa fie
lizibile, identificabile si trebuie sa permita regasirea
informatiilor privind activitatea, produsul sau a
serviciului implicat.

Inregistrarile referitoare la mediu trebuie sa fie pastrate


si retinute astfel incat sa poata fi regasite cu usurinta si
trebuie sa fie protejate impotriva oricarui risc de deteriorare
sau pierdere.

Durata lor de pastrare trebuie stabilita si inregistrata.


Inregistrarile trebuie mentinute intr-un mod adecvat
sistemului si organizatiei, pentru a demonstra conformitatea
cu cerintele impuse de sistemul de management al
mediului.

Se recomanda ca procedurile de
identificare, de mentinere si de punere la
dispozitie a inregistrarilor sa se
concentreze pe acele inregistrari
necesare
aplicarii
si
functionarii
sistemului de management de mediu si
pe acelea care arata in ce masura au fost
atinse obiectivele planificate.

Inregistrarile referitoare la mediu pot include:

a) informatii despre legislatia de mediu sau alte


cerinte;
b) inregistrarile reclamatiilor;
c) inregistrarile referitoare la instruire;
d) informatii asupra procedurilor aplicate;
e) informatii asupra produsului;
f) inregistrarile referitoare la inspectii, intretineri
si etalonari;
g) informatii pertinente privind contractantii si
furnizorii;

h) rapoarte cu privire la incidente;


i) informatii cu privire la pregatirea pentru situatii
de urgenta si a capacitatii de raspuns;
j) informatii despre aspectele semnificative de
mediu;
k) rezultatele auditurilor;
l) analizele efectuate de conducere.
Se recomanda ca informatiile confidentiale,
referitoare la activitatile organizatiei sa fie tratate
corespunzator.

Auditul sistemului de management de mediu

Organizatia trebuie sa stabileasca si sa mentina unul


sau mai multe programe si proceduri pentru realizarea
periodica a auditurilor sistemului de management de
mediu, pentru:
a) a determina daca sistemul de management de mediu:
1. este conform dispozitiilor convenite pentru
managementul de mediu, incluzand cerintele Standardului
International ISO 14000,
2. este adecvat implementat si mentinut;
b) pentru a furniza conducerii organizatiei informatii
referitoare la rezultatele auditurilor.

Programul de audit al organizatiei, inclusiv


termenele, trebuie sa tina seama de importanta
pentru mediu a activitatii si de rezultatele auditurilor
precedente.
Pentru a fi suficient de cuprinzatoare,
procedurile de audit trebuie sa abordeze domeniul
de aplicare, frecventa si tehnicile de audit, precum si
responsabilitatile si cerintele pentru conducerea
auditurilor si modul de raportare a rezultatelor.

Se recomanda ca programul si procedurile de auditare sa


cuprinda:
a) activitatile si domeniile care fac obiectul auditului;
b) frecventa auditurilor;
c) responsabilitatile asociate realizarii si conducerii
auditurilor;
d) comunicarea rezultatelor auditului;
e) competenta auditorului;
f) modul de conducere a auditurilor.
Auditurile pot fi realizate de catre membri ai
personalului si/sau de catre persoane din exterior alese de
organizatie. In oricare situatie, se recomanda ca persoanele
care realizeaza auditul sa fie impartiale si obiective.

Analiza efectuata de conducere

Pentru a sustine imbunatatirea continua,


adaptarea si eficienta sistemului de
management de mediu si prin aceasta a
performantei de mediu, se recomanda
conducerii organizatiei la cel mai inalt
nivel sa analizeze si sa evalueze sistemul
de management de mediu la intervale
stabilite.

Se recomanda ca domeniul acestei


analize sa fie cuprinzator, desi nu
este necesar ca toate elementele
sistemului sa fie analizate in acelasi
timp, procesul de analiza putandu-se
desfasura intr-o anumita perioada de
timp.

Se recomanda ca politica, obiectivele si


procedurile sa fie analizate de persoane care apartin
nivelului de management care a participat si la
definirea lor.
Se recomanda ca aceste analize sa includa:
a) rezultatele auditurilor;
b) masura in care obiectivele si tintele au fost
atinse;
c) continua adaptare a sistemului de management
de mediu la schimbarile de conditii si informatii;
d) preocuparile pertinente ale partilor interesate.

Analiza efectuata de conducere


trebuie sa abordeze eventualele
necesitati de schimbare a politicii de
mediu, a obiectivelor si altor elemente
ale sistemului de management de
mediu, ca urmare a rezultatelor
auditurilor
sistemului
modificarii
circumstantelor si in cadrul procesului
de imbunatatire continua.

PREZENTAREA ELEMENTELOR UNUI SISTEM DE


MANAGEMENT AL MEDIULUI
Orice manager care se hotaraste sa introduca sau sa dezvolte un SMM
trebuie sa respecte un numar minim de principii fara a se limita insa
numai la acestea. Cele mai importante sunt:
considerarea managementului de mediu drept una din prioritatile
majore ale organizatiei;
stabilirea si mentinerea comunicarii cu partile interesate, interne
sau externe;
determinarea cerintelor legale si a aspectelor de mediu asociate
activitatilor, produselor sau serviciilor organizatiei;
stabilirea angajamentului conducerii si a personalului privind
protectia mediului pe toata durata ciclului de viata al produsului
sau procesului;

asigurarea de resurse suficiente si corespunzatoare,


inclusiv instruirea, pentru a atinge nivelurile de
performanta fixate in mod continuu;
evaluarea performantei de mediu comparativ cu
politica de mediu a organizatiei si imbunatatirea
acestora daca este necesar;
stabilirea unui proces de management care sa
permita auditarea si analiza SMM pentru identificarea
oportunitatilor de imbunatatire a sistemului si a
performantei de mediu rezultate;
incurajarea contractantilor si a furnizorilor in
vederea stabilirii unui SMM.

Sistemul de management care face obiectul


standardelor ISO 14000 poate fi aplicat
oricarei organizatii, indiferent de marime,
dar el poate fi perfect aplicat si in cadrul
intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) a
caror importanta in cadrul mediilor de
afaceri si in mod deosebit pentru tara
noastra este unanim recunoscuta.

Avantajele unui sistem de management al


mediului.
Motivul principal pentru care se recomanda ca o
organizatie sa introduca un sistem eficient de
management al mediului este cel al protejarii
sanatatii oamenilor si a mediului impotriva
impacturilor
potentiale
ale
activitatilor,
produselor sau serviciilor sale si pentru a
contribuie la mentinerea si imbunatatirea
calitatii mediului
.

Principalele avantaje ale introducerii unui SMM constau in


obtinerea unei competitivitati sporite pe o piata tot mai
concurentiala, in buna echilibrare si integrare a intereselor
economice si a celor de mediu, obtinerea unor beneficii din
punct de vedere economic, precum si incredintarea tuturor
partilor interesate asupra faptului ca:

exista un angajament al conducerii privind indeplinirea


prevederilor propriei politici, a obiectivelor si tintelor sale de
mediu;
accentul este pus mai degraba pe prevenire decat pe actiunea
corectiva;
poate furniza dovada unei preocupari rezonabile asupra
problemelor de mediu;
sistemele preconizate includ procesul de imbunatatire
continua.

Printre consecintele si beneficiile aplicarii unui SMM eficient


putem enumera:
asigurarea consumatorilor privind angajamentul pentru
introducerea unui management de mediu care se poate
demonstra;
mentinerea unor bune relatii cu publicul si autoritatile locale;

satisfacerea criteriilor investitorilor si imbunatatirea


accesului la capital;
obtinerea asigurarilor la un pret rezonabil;
imbunatatirea imaginii si cresterea actiunilor pe piata;

respectarea criteriilor de certificare ale vanzatorului;


imbunatatirea controlului asupra cheltuielilor;
limitarea incidentelor care implica responsabilitati;
demonstrarea unei preocupari rezonabile privind mediul;
conservarea materiilor prime si a energiei;
simplificarea demersurilor de obtinere a permiselor si
autorizatiilor;
incurajarea dezvoltarii si a participarii la definirea solutiilor
referitoare la mediu;
imbunatatirea relatiilor dintre industrie si autoritatile publice.

Principiile de baza si elementele sistemului


de management al mediului
Modelul preconizat pentru sistemul de managemant al
mediului are la baza o conceptie a unei organizatii care
doreste sa subscrie la urmatoarele principii de baza:

Principiul 1 - Angajament si politica


Principiul 2 - Planificare
Principiul 3 - Transpunerea in practica (Implementarea)
Principiul 4 - Masurarea si evaluarea
Principiul 5 -Analiza si imbunatatire.

In acest context SMM-ul este privit ca o


structura organizatorica ce trebuie supravegheata
continuu si analizata periodic pentru a conduce
in mod eficient activitatile legate de mediu ale
unei organizatii ca raspuns la modificarile
factorilor interni si externi care influenteaza
organizatia respectiva.

Principiul 1- Angajament si politica


Conform acestui prim principiu se recomanda ca
organizatia sa-si defineasca politica de mediu si sa-si
asume angajamentul pentru introducerea unui SMM
propriu.

Se recomanda ca organizatia sa inceapa cu acele


masuri ce aduc un beneficiu evident (de exemplu prin
concentrarea atentiei asupra conformitatii cu
reglementarile existente, controlul acelor surse de
poluare ce pot angaja responsabilitati sau cu utilizarea
mai eficienta a materialelor si a materiei prime).

Pe masura ce organizatia va castiga


experienta si SMM-ul va incepe sa prinda
contur, ea va putea introduce proceduri,
programe si tehnologii care sa-i permita
imbunatatirea performantei de mediu.
Pe masura ce experienta va creste,
consideratiile privind protectia mediului
pot fi integrate in toate deciziile de
afaceri.

Angajamentul conducerii si exercitarea


managementului

Angajarea
conducerii
organizatiei
si
angajamentul permanent al acesteia in
exercitarea managementului de mediu sunt
esentiale pentru reusita introducerii unui SMM.

Aceasta inseamna ca pentru fiecare etapa a


dezvoltarii sau imbunatatirii unui SMM este
necesara implicarea conducerii la varf a
organizatiei.

Analiza initiala de mediu


Situatia curenta a unei organizatii din punct de vedere al protectiei
mediului poate fi stabilita printr-o analiza initiala care poate include:
identificarea cerintelor legale si a diferitelor reglementari;
identificarea aspectelor de mediu ale propriilor activitati, produse
sau servicii pentru a le determina pe cele care au sau pot avea un impact
semnificativ asupra mediului si care implica responsabilitati;
evaluarea performantei comparativ cu criteriile relevante, interne
sau externe, cu reglementarile, codurile de buna practica, principiile si
liniile directoare;
practicile si procedurile existente in domeniul managementului de
mediu:
identificarea politicilor si a procedurilor existente in activitatile de
aprovizionare si de contractare;
reactia in urma investigarii incidentelor precedente legate de
neconformitati;
oportunitatile de imbunatatire a competitivitatii;

Se recomanda ca procesul si rezultatele analizei


initiale de mediu sa fie consemnate in documente
corespunzatoare, sa se faca in conditiile unei bune
documentari si sa conduca la identificarea
oportunitatilor de dezvoltare a unui SMM.
Recomandari si sfaturi practice legate de analiza
initiala de mediu
O prima etapa importanta este de a stabili lista
domeniilor ce trebuie analizate.
Aceasta poate include activitati, operatii specifice
sau un anumit loc al organizatiei.

Tehnicile curente pentru efectuarea unei


analize includ:

chestionare;
interviuri;
liste de verificari;
masurari si examinari directe;
analiza inregistrarilor;
rapoarte.

Organizatiile, inclusiv intreprinderile mici si mijlocii


(IMM) pot consulta un numar de surse exterioare cum sunt:
agentii guvernamentale in legatura cu legile si permisele;
biblioteci sau baze de date locale sau regionale;
alte organizatii pentru schimb de informatii;
asociatii industriale;
principalele organizatii de protectie a consumatorilor;
fabricanti ai echipamentelor utilizate;
relatii de afaceri (de exemplu cu cei care transporta si
elimina deseurile);
asistenta profesionala.

Politica de mediu
O politica de mediu fixeaza pentru o organizatie
sensul general al directiei pe care trebuie sa o urmeze
si stabileste principiile sale de actiune.
Ea fixeaza scopul ce trebuie atins, nivelul de
responsabilitate fata de mediu si performanta dorita
fata de care vor fi evaluate toate actiunile ulterioare ale
organizatiei.
Acest nivel serveste ca referinta pentru evaluarea
tuturor actiunilor ulterioare intreprinse de organizatie.

Un
numar mare de organizatii
internationale, inclusiv guverne, asociatii
industriale si grupuri de cetateni au elaborat
o serie de principii avand un caracter de
indrumare.
Aceste principii au ajutat organizatiile sa
defineasca continutul si domeniul general
de angajare al lor pentru realizarea
obiectivelor de protectia mediului.

Astfel de principii pot sprijini organizatia in


dezvoltarea politicii sale de mediu, aceasta avand
un caracter de unicat pentru organizatia respectiva.
Responsabilitatea pentru stabilirea politicii de
mediu i revine n mod normal conducerii la cel mai
nalt nivel a organizatiei.

Conducerea organizatiei este raspunzatoare de


aplicarea politicii si de punerea la dispozitie a
datelor care vor permite formularea sau modificarea
acesteia.

Se recomanda ca politica de mediu sa tina seama de


urmatoarele puncte:
misiunea organizatiei, viziunea, valorile si convingerile
sale esentiale;
cerintele partilor interesate si comunicarea cu acestea;
imbunatatirea continua;
prevenirea poluarii;
principiile fundamentale;
coordonarea cu alte politici organizationale (de exemplu
in domeniul calitatii, sanatatii si securitatii muncii);
conditiile locale sau regionale specifice;
conformitatea cu regulamente, legi si alte criterii relevante
referitoare la mediu la care organizatia a subscris.

Totodata la definirea unei politici de mediu trebuie luate in


considerare cateva probleme cum ar fi:
1. Organizatia are o politica de mediu corespunzatoare
activitatilor, produselor si serviciilor sale?
2. Aceasta politica reflecta
fundamentale ale organizatiei?

valorile

si

principiile

3. Aceasta politica a fost aprobata de conducerea de la cel


mai inalt nivel si a fost numita o persoana investita cu
autoritatea necesara pentru supravegherea si aplicarea acestei
politici?

4. Aceasta politica conduce la fixarea de obiective si tinte in


domeniul mediului?

5. Implica ea supravegherea tehnologiilor si a practicilor de


management ale organizatiei?
6. Care sunt angajamentele incluse in politica de mediu, de
exemplu, cele care sustin principiul imbunatatirii continue,
prevenirea poluarii, monitorizarea organizatiei, indeplinirea
sau depasirea cerintelor legale, luarea in considerare a
asteptarilor partilor interesate?

Cateva exemple de angajamente ce pot fi incluse in politica


de mediu pe langa reglementarile specifice din domeniul
mediului:
diminuarea oricarui impact negativ semnificativ asupra
mediului a noilor activitati prin utilizarea procedurilor
integrate de management al mediului si al planificarii;
punerea la punct a procedurilor de evaluare a performantei
de mediu si a indicatorilor asociati;
concretizarea conceptului privind ciclul de viata;
crearea produselor astfel incat sa se diminueze impactul
lor asupra mediului in productie, utilizare si eliminare;

prevenirea poluarii, reducerea deseurilor si a


consumului de resurse (materiale, combustibili si energie)
si angajarea, atunci cand este posibil, mai curand in
recuperare si reciclare decat in eliminare;
educare si instruire;
impartasirea
mediului;

experientei

castigate

in

domeniul

implicarea partilor interesate si stabilirea unei bune


comunicari cu acestea;
munca pentru o dezvoltare durabila;

Principiul 2 - Planificarea
Al doilea principiu de baza al unui SMM este cel al
planificarii.
Conform acestui principiu se recomanda ca o organizatie sa
stabileasca un plan care sa permita satisfacerea politicii sale de
mediu.
Elementele unui sistem de management de mediu legate
de planificare includ:
identificarea aspectelor de mediu si evaluarea impacturilor
asociate;
cerintele legale;
politica de mediu;
criteriile interne de performanta;
obiectivele si tintele de mediu;
planurile de mediu si programul de management.

Identificarea aspectelor de mediu si evaluarea


impactului asupra mediului
Pentru a realiza un plan eficient este necesara
identificarea aspectelor de mediu si evaluarea
impactului asupra mediului asociat acestor aspecte.

In acest sens se recomanda ca politica, obiectivele si


scopurile de mediu ale organizatiei sa fie bazate pe
cunoasterea aspectelor de mediu si a impacturilor
asupra mediului asociate activitatilor, produselor sau
serviciilor sale.

Identificarea aspectelor de mediu presupune un


proces continuu care determina impactul trecut,
prezent si viitor asupra mediului (benefic sau nociv) al
activitatilor unei organizatii.
Acest proces include si identificarea conditiilor
impuse de regulamente, legislatie si afacerile care
influenteaza organizatia.
De asemenea, el poate include identificarea
impactului asupra sanatatii si securitatii persoanelor,
precum si evaluarea riscurilor pentru mediu.

Cateva probleme de luat in consideratie la identificarea


aspectelor de mediu si la evaluarea impacturilor asupra
mediului:
1. Care sunt aspectele de mediu ale activitatilor, produselor si
serviciilor organizatiei?
2. Activitatile, produsele sau serviciile organizatiei provoaca
impacturi negative importante asupra mediului?
3. Organizatia are o procedura pentru evaluarea impacturilor
proiectelor noi asupra mediului?
4. Amplasarea organizatiei necesita luarea in considerare in
mod deosebit a aspectelor de mediu, de exemplu zonele de
mediu sensibile?

5. Cum influenteaza modificarile deliberate sau dezvoltarea


activitatii, produselor si serviciilor aspectele de mediu si
impacturile asociate?
6. Cat sunt de importante sau severe impacturile potentiale
asupra mediului datorate unei disfunctii a procesului?
7. De cate ori trebuie sa se produca o anume situatie pentru
a avea un impact asupra mediului?
8. Care sunt aspectele de mediu semnificative tinand cont de
impacturi, probabilitate, gravitate si frecventa?
9. Impacturile importante asupra mediului sunt locale,
regionale sau globale?

Legat de identificarea aspectelor de mediu si evaluarea impactului


asupra mediului se impun cateva recomandari si sfaturi practice.
Astfel, va trebui sa avem in vedere faptul ca:
Relatia dintre aspectele de mediu si impacturile asupra mediului este
o relatie cauza-efect.
Un aspect de mediu se refera la un element al activitatii, produsului
sau serviciului unei organizatii care ar putea avea un impact benefic
sau nociv asupra mediului. De exmplu, ar putea implica o deversare,
o emisie, un consum sau o reutilizare a unui material, sau o poluare
sonora.
Un impact se refera la modificarea care se produce asupra mediului
ca rezultat al unui anumit aspect.
Exemple de impacturi sunt: poluarea sau contaminarea apei, sau
epuizarea unei resurse naturale.
Identificarea aspectelor de mediu si evaluarea impacturilor asupra
mediului asociate acestor aspecte este un proces care poate fi tratat
in patru etape.

Etapa 1 -- Alegerea unei activitati, produs sau serviciu


Se recomanda ca alegerea activitatii, produsului sau serviciului sa fie
facuta in mare masura pentru a acoperi un domeniu important a carui
impact sa fie semnificativ si intr-o masura mai mica, pentru a fi mai bine
cunoscut.
Activitate Manevrarea substantelor periculoase
Posibilitatea unei scapari accidentale- Contaminarea solului sau a
apei

Etapa 2 -- Identificarea aspectelor de mediu ale activitatii,


produsului sau serviciului.
Identificarea unui mare numar de aspecte de mediu care pot fi asociate
activitatii, produsului sau serviciului ales.
Produs -- Produs rafinat - Calitate si randament sporit in utilizare Conservarea resurselor naturale
Serviciu Intretinerea vehiculelor - Emisii sau evacuari de noxe Reducerea poluarii aerului

Etapa 3 -- Identificarea impactului asupra mediului


Identificarea unui numar cat mai mare de aspecte al caror impact
asupra mediului este real sau potential, benefic sau nociv.
Etapa 4 -- Evaluarea importantei impactului
Importanta impactului asupra mediului poate varia de la o organizatie
la alta.

Evaluarea importantei impactului poate fi facilitata daca se vor lua n


considerare:
Efectele asupra mediului:
marimea impactului;
severitatea impactului;
probabilitatea de aparitie;
durata impactului.

Efectele economice:
existenta eventuala a prevederilor legale a
reglementarilor si costurile aferente aplicarii lor;
dificultatea modificarii impactului;
costul modificarii impactului;
efectul modificarii asupra altor activitati si
procedee;
preocupari ale partilor interesate;
efectul asupra imaginii publice a organizatiei.

Prevederi legale si alte cerinte


Se recomanda ca organizatia sa stabileasca, sa aplice si mentina
proceduri pentru identificarea, accesul si cunoasterea cerintelor legale
si a altor cerinte la care aceasta a subscris si care se refera in mod
direct la aspectele de mediu ale activitatilor, produselor sau
serviciilor sale.
Cateva probleme de luat in consideratie privind prevederile legale si
alte cerinte:
1. Cum identifica organizatia si cum poate avea acces la prevederile
legale si alte cerinte relevante?
2. Cum urmareste organizatia prevederile legale si alte cerinte?
3. Cum urmareste organizatia modificarile prevederilor legale si a
altor cerinte?
4. Cum comunica organizatia personalului informatiile relevante
asupra prevederilor legale si a altor cerinte?

Sfaturi practice -- Prevederi legale si alte cerinte


Pentru a mentine conformitatea cu reglementarile din
domeniu, se recomanda ca organizatia sa identifice si sa
inteleaga dispozitiile legale care sunt aplicabile activitatilor,
produselor sau serviciilor sale.
Aceste reglementari se pot prezenta sub mai multe forme:
reglementari specifice activitatii ( de exemplu, permise de
exploatare a locului);
reglementari specifice produselor sau serviciilor
organizatiei;
reglementari specifice industriei din care face parte
organizatia;
legi privind mediul in general;
autorizatii, licente si permise.

Pentru identificarea reglementarilor din domeniul


mediului si a modificarilor aduse acestora pot fi
consultate mai multe surse:

toate nivelurile guvernamentale;


asociatiile sau grupurile industriale;
bazele de date comerciale;
serviciile profesionale.
Pentru a facilita urmarirea dispozitiilor legale,
organizatia poate stabili si actualiza o lista cu toate
legile si reglementarile referitoare la activitatile,
produsele sau serviciile sale.

Criterii interne de performanta


Atunci cand standardele externe nu raspund necesitatilor organizatiei
sau atunci cand ele nu exista se recomanda sa se stabileasca si sa se
aplice prioritati si criterii interne de performanta.
Atat criteriile interne de performanta, cat si standardele externe ajuta
organizatia sa-si defineasca propriile obiective si tinte de mediu.
Cateva exemple de domenii in care o organizatie poate defini criterii
interne de performanta:
sisteme de management;
responsabilitatile angajatilor;
achizitionarea, gestiunea bunurilor si cedarea activelor;
furnizori;
contractanti;
gestionarea produselor;
comunicari privind mediul;

relatii impuse de reglementari;


pregatire pentru situatii de urgenta si capacitate de raspuns la
incidente de mediu;
constientizare si instruire in probleme de mediu;
diminuarea riscului legat de procesele specifice organizatiei;
prevenirea poluarii si conservarea resurselor;
proiecte esentiale;
schimbarea procedeelor;
gestionarea substantelor periculoase;
gestionarea deseurilor;
gestionarea apei ( de exemplu, ape uzate, de ploaie sau
subterane);
gestionarea calitatii aerului;
gestionarea energiei;
transporturi.

Obiective si tinte de mediu


Pentru realizarea politicii de mediu a unei organizatii, se
recomanda sa se stabileasca o serie de obiective.
Aceste obiective reprezinta telurile generale si nivelul
de performanta privind mediul pe care organizatia si le-a
propus in cadrul politicii sale de mediu.

La stabilirea acestor obiective, se recomanda ca


organizatia sa ia in considerare atat constatarile obtinute in
analiza initiala de mediu, cat si aspectele identificate si
impactul asupra mediului asociat acestor aspecte.

Se recomanda ca tintele de mediu sa fie


precizate, cuantificabile si masurabile.
Dupa ce se fixeaza tintele si obiectivele, se
recomanda ca organizatia sa stabileasca
indicatori masurabili ai performantei de
mediu.
Acesti indicatori pot fi utilizati ca baza
pentru un sistem de evaluare a performantei
de mediu si pot furniza o informatie privind
sistemele operationale si de management de
mediu.

Obiectivele si tintele de mediu pot fi aplicate in


general in toate sectoarele unei organizatii, sau pot
fi limitate la anumite locuri sau activitati specifice.
Se recomanda ca obiectivele si tintele sa fie
definite de niveluri corespunzatoare ale conducerii.
Obiectivele si tintele de mediu trebuie analizate si
revizuite periodic avandu-se in vedere consideratiile
facute de diferite parti interesate.

La stabilirea obiectivelor si tintelor de mediu vor trebui


luate in consideratie cateva probleme cum ar fi:
1. Cum reflecta obiectivele si tintele de mediu atat politica
de mediu cat si impacturile importante asupra mediului
asociate activitatilor, produselor sau serviciilor organizatiei?
2. Cum participa personalul responsabil la realizarea
obiectivelor si tintelor de mediu, la dezvoltarea lor?
3. Sunt luate in considerare punctele de vedere ale partilor
interesate?
4. Ce indicatori masurabili specifici au fost stabiliti pentru
obiective si tinte?
5. Obiectivele si tintele au fost analizate si revizuite cu
regularitate pentru a reflecta imbunatatirile dorite in
domeniul performantei de mediu?

Obiectivele si tintele de mediu pot include angajamentul de:


reducere a cantitatilor de deseuri produse si prevenirea
epuizarii resurselor;
reducerea sau eliminarea deseurilor poluante din mediu;
conceperea produselor astfel incat sa se reduca la
minimum impactul lor asupra mediului in procesul de
productie,utilizare si eliminare;
controlul impactului asupra mediului produs de sursele de
materii prime;
limitarea oricarui impact negativ important asupra
mediului al activitatilor noi;
promovarea actiunii de constientizare a angajatilor si a
colectivitatii cu privire la problemele de mediu.

Progresele obtinute in atingerea unui obiectiv pot fi


masurate in general, utilizand indicatori ai performantei de
mediu cum sunt :
cantitatea de materii prime sau de energie utilizata ;
cantitatea de emisii, cum este CO2 ;
cantitatea de deseuri produse, raportata la cantitatea de
produs finit;
eficienta utilizarii materialelor si energiei;
numarul incidentelor de mediu (de exemplu, abateri de
la limite);
numarul accidentelor de mediu ( de exemplu, degajari
neintentionate);

procent de deseuri reciclate;


procent de materiale reciclate, utilizate la
ambalaje;
numar de kilometri efectuati de vehicule, pe
unitatea de productie;
cantitati ale unor poluanti specifici, de
exemplu, SO , CO, Pb;
investitia in protectia mediului;
numarul de reclamatii;
suprafata de teren trasformata in habitat
natural.
2

Un exemplu integrat:
Obiectiv: reducerea consumului de energie
necesara in fabricatie.
Tinta: scaderea cu zece procente a consumului de
energie fata de anul precedent.
Indicator: cantitatea de combustibil si de
electricitate utilizata pe unitatea de productie.

Programe de management de mediu

In cadrul actiunii de planificare, se recomanda


ca organizatia sa elaboreze un program de
management de mediu care sa cuprinda toate
obiectivele sale de mediu.
Programele de management de mediu, trebuie
sa stabileasca grafice, resurse si responsabilitati
pentru atingerea obiectivelor si tintelor de
mediu ale organizatiei.

Un program de management de mediu identifica


actiunile specifice, in ordinea prioritatii lor in
organizatie.
Aceste actiuni se refera la procedee specifice,
proiecte, produse, servicii, locuri sau instalatii
specifice.

Programele de management de mediu ajuta


organizatia sa-si imbunatateasca performanta de
mediu.
Ele ar trebui sa fie dinamice si analizate cu
regularitate pentru a reflecta schimbarile in obiectivele
si tintele organizatiei.

Cateva probleme avute in vedere la stabilirea


programelor de management de mediu:
1. Care este procesul prin care organizatia
realizeaza programele de management de
mediu?

2. Procesul de planificare a managementului de


mediu implica toate partile responsabile?
3. Exista un procedeu
periodica a programului?

pentru

analizarea

4. Cum trateaza acest program, problemele


legate de resurse, responsabilitati, indeplinirea la
timp si prioritati?
5. Cum raspund programele de management de
mediu la politica de mediu si la activitatile de
planificare generala?
6. Sunt urmarite si revizuite programele de
management de mediu?

Un exemplu privind cuprinsul si procesul de dezvoltare a unui program


de management de mediu :
Angajament si politica- Exemplu:
Primul angajament din politica de mediu - Conservarea resurselor
naturale

- Planificare
Obiectivul 1- Reducerea la minimum a consumului de apa atunci
cand acest lucru este posibil tehnic si este rentabil
Tinta 1 - Reducerea consumului de apa in locuri selectate cu 15% pe
an, fata de nivelul actual
Primul program de mediu - Recuperarea apei
Actiunea 1- Instalarea unui echipament pentru reciclarea apei
utilizate la spalare pentru reutilizarea ei
Acest proces ar trebui repetat pentru toate angajamentele din politica,
obiective si tinte.

Principiul 3. - Transpunerea in practica


(implementarea)
Pentru transpunerea efectiva
sistemului de management
recomanda ca organizatia
capacitatile si mecanismele
necesare indeplinirii politicii
obiectivelor si a tintelor sale.

in practica a
de mediu se
sa-si dezvolte
de sustinere
de mediu, a

Pentru multe organizatii, transpunerea in


practica a managementului de mediu se
poate aborda in etape si ar trebui sa se
bazeze pe nivelul de cunoastere si
constientizare de catre personalul acestora a
cerintelor, aspectelor, asteptarilor si
beneficiilor in privinta mediului si pe
disponibilitatea resurselor.

Asigurarea mijloacelor
Resurse umane, materiale si financiare
Se recomanda ca resursele corespunzatoare, umane, materiale
(de exemplu: utilitati, echipamente) si financiare, esentiale
pentru implementarea politicii de mediu a organizatiei si
atingerea obiectivelor avute in vedere, sa fie stabilite si puse la
dispozitie.
In alocarea resurselor, organizatiile pot dezvolta proceduri
pentru urmarirea beneficiilor si a costurilor activitatilor de
mediu.
Pot fi incluse si aspecte cum sunt cele legate de costul
controlului poluarii, de deseuri si de eliminare a acestora.

Este bine de avut in vedere cateva probleme privind


resursele umane, materiale si financiare:
1. Cum identifica si aloca organizatia resursele
umane, materiale si financiare necesare pentru
atingerea obiectivelor si scopurilor sale de mediu,
inclusiv cele pentru noile proiecte ?
2. Cum urmareste organizatia costurile si beneficiile
activitatilor de mediu ?

Un caz aparte il constituie intreprinderile mici si


mijlocii.
Structura de organizare si resursele de care dispun
intreprinderile mici si mijlocii pot impune anumite
limite la transpunerea in practica a SMM.

Pentru a face fata acestor constrangeri, intreprinderile


mici si mijlocii ar trebui pe cat posibil sa dezvolte o
strategie de cooperare cu :
organizatiile care reprezenta clienti mari, in scopul
transferului de tehnologii;

alte intreprinderi mici si mijlocii din lantul de aprovizionare


sau din bazele locale pentru definirea si rezolvarea
problemelor comune, facilitarea progresului tehnic, utilizarea
in comun a unor facilitati si servicii, stabilirea unei modalitati
de a studia SMM, angajarea unor activitati de consultanta in
comun;
organizatii de standardizare, asociatii ale intreprinderilor
mici si mijlocii, camere de comert, pentru programele de
instruire;
universitati si alte centre de cercetare pentru sprijinirea
productiei si inovatiilor.

Integrarea si armonizarea SMM in sistemul


de management existent

Pentru un management eficient al problemelor


de mediu, se recomanda ca elementele SMM sa
fie concepute si realizate astfel incat acestea sa
fie integrate si armonizate in mod efectiv in
elementele sistemului de management existent.

Elementele sistemului de management general care pot sa


faca obiectul armonizarii si integrarii SMM sunt:
politicile de organizare;
alocarea resurselor;
controlul operational si documentarea;
sistemele de sustinere si de informare;
formarea si dezvoltarea;
organizarea si structura responsabilitatilor;
sistemele de apreciere si recompensa;
sistemele de masurare si monitorizare;
comunicarea si raportarea.

Cateva probleme care trebuie luate in


considerare in procesul de integrare si
armonizare sunt:
1. Cum a fost integrat sistemul de
management al mediului in procesul de
management general al intreprinderii?

2. Care este procesul pentru echilibrarea si


rezolvarea conflictelor intre mediu si alte
obiective de afaceri si prioritati?

Raspunderi si responsabilitati
Se recomanda ca responsabilitatea pentru realizarea si
eficienta SMM sa fie atribuita unei (unor) persoane sau
functie(i) cu suficienta autoritate, competenta si resurse.

Conducerea
operationala
trebuie
sa
defineasca
responsabilitatile in mod clar si sa-si asume la randul ei
responsabilitatea si raspunderea pentru implementarea efectiva
a SMM si obtinerea performantei de mediu dorite.
Angajatii de la toate nivelurile sunt raspunzatori pentru
indeplinirea responsabilitatilor lor in obtinerea performantei de
mediu si sustinerea sistemului de management general de
mediu.

Cateva probleme care trebuie luate in considerare la atribuirea


raspunderilor si responsabilitatilor:
1. Care sunt responsabilitatile si raspunderile personalului care
gestioneaza, realizeaza si verifica activitatile ce afecteaza
mediul si daca acestea sunt definite si au o baza de
documentare ?
2. Care este relatia dintre responsabilitatea in domeniul
mediului si performanta individuala si daca aceasta este
analizata periodic ?
3. Cum se realizeaza responsabilitatea si raspunderea
personalului?

Pentru a asigura dezvoltarea si implementarea


eficienta a unui SSM, este necesar sa se atribuie
responsabilitati corespunzatoare personalului
organizatiei.
Trebuie avut in vedere faptul ca institutiile si
companiile au structuri organizatorice diferite si
este deci necesar ca intelegerea si definirea
responsabilitatilor in domeniul mediului sa se
bazeze pe procesele lor concrete de munca.

Exemple de responsabilitati de mediu

Persoana(e) responsabila(e)

Stabilirea directiei generale

- Presedinte, Director executiv,

Elaborarea politicii de mediu

- Presedinte, director executiv,


- Manager general de mediu

Stabilirea obiectivelor, tintelor si


programelor de mediu

- Managerii respectivi

Evaluarea performantei SMM


- Manager general de mediu
Asigurarea conformitatii cu reglementarile din domeniu - Manager
Asigurarea imbunatatirii continue
Identificarea asteptarilor clientilor

- Toti managerii
- Departamentul de marketing si vanzari

Identificarea asteptarilor furnizorilor


- Aprovizionare,
Elaborarea si mentinerea procedurilor contabile - Manager financiar
/contabilitate
Conformitatea cu procedurile stabilite
- Toata conducerea
NOTA -- In cazul SMM persoana responsabila poate fi proprietarul

Constientizare si motivatie privind mediul

Conducerea la cel mai inalt nivel are un rol cheie


in realizarea constientizarii si motivatiei angajatilor,
prin explicarea valorilor de mediu si transmiterea,
comunicarea
catre
intregul
personal
al
angajamentului propriu asumat prin politica de
mediu.

Toti membrii organizatiei ar trebui sa inteleaga, sa


fie incurajati si convinsi sa accepte importanta
atingerii obiectivelor si tintelor de mediu pentru care
sunt responsabili si/sau raspunzatori.
.

La randul lor, acestia ar trebui sa-i incurajeze


pe toti ceilalti membri ai organizatiei sa
raspunda in mod similar in vederea
transpunerii in practica a unui sistem SMM.
Motivatia pentru imbunatatirea continua a
SMM poate fi sporita atunci cand angajatilor li
se recunoaste meritul in realizarea obiectivelor
si atingerea tintelor si sunt incurajati sa
exprime sugestii.

Pentru a evalua eficienta unor astfel de actiuni ar trebui sa


raspundem la urmatoarele intrebari cum ar fi:
1. Cum a stabilit, sustinut si transmis conducerea la varf,
catre salariati, angajamentul organizatiei privind politica
de mediu?
2. In ce masura angajatii inteleg, accepta valorile si
importanta ocrotirii mediului si participa la solutionarea
problemelor de mediu ale organizatiei?
3. In ce masura valorile de mediu acceptate servesc la
motivarea actiunilor responsabile privind ocrotirea
mediului?
4. Cum recunoaste si apreciaza realizarile angajatilor sai
in domeniul mediului?

Cunostinte, competente si instruire


Cunostintele si competentele necesare realizarii obiectivelor
de mediu ar trebui identificate si evidentiate.
Acestea ar trebui luate in considerare la alegerea, recrutarea,
instruirea, dezvoltarea competentelor si formarea continua a
personalului.

Este necesar ca formarea si instruirea sa fie astfel facuta,


incat toti angajatii sa cunoasca cerintele, reglementarile
corespunzatoare, standardele interne, precum si politicile si
obiectivele de mediu ale organizatiei.
Nivelul si detalierea instruirii pot varia in functie de sarcina
fiecarui angajat.

Un program de instruire tipic cuprinde urmatoarele elemente:


identificarea necesitatilor de instruire a angajatilor;
elaborarea unui plan de instruire care raspunde necesitatilor
concrete;
verificarea conformitatii programului de instruire cu
cerintele organizatiei;
instruirea grupurilor de angajati propusi;
asigurarea documentatiei necesare;
evaluarea modului in care s-au insusit cunostintele in cadrul
activitatii de instruire.

In acest caz trebuie raspuns la urmatoarele intrebari privind


cunostintele, competenta si eficienta activitatii de instruire:

1. Cum identifica organizatia necesitatile de


instruire ?
2. Cum sunt analizate necesitatile de instruire
pentru functii specifice ?
3. Instruirea este dezvoltata, analizata si modificata
daca este necesar ?
4. Cum este asigurata documentatia necesara si
urmarita instruirea ?

Tip de instruire
Instruire pentru constientizare
privind importanta strategica a
managementului de mediu

Audienta
Conducerea la cel
mai inalt nivel

Instruire pentru constientizare


privind problemele de mediu
in general

Toti angajatii

Cresterea competentelor

Angajatii
cu
responsabilitati in
domeniul mediului

Conformitate

Angajatii ale caror


actiuni pot afecta
conformitatea

Scop
Obtinerea angajamentului si
alinierii la politica de mediu
a organizatiei
Obtinerea angajamentului
privind politica, obiectivele
si tintele de mediu ale
organizatiei si insuflarea
unui
sentiment
de
responsabilitate individuala

Imbunatatirea performantei
in domenii specifice ale
organizatiei,
de
ex.
exploatare,
cercetare,
dezvoltare si inginerie
Imbunatatirea conformitatii
cu cerintele interne si
reglemantare

Actiuni de sprijinire in vederea punerii in practica a unui SMM


Comunicare si raportare
Comunicarea presupune stabilirea proceselor de raportare interna si
atunci cand se doreste , externa, privind activitatile organizatiei legate de
mediu pentru:
a demonstra angajamentul conducerii in rezolvarea problemelor de
mediu;

a trata problemele referitoare la aspectele de mediu ale activitatilor,


produselor si serviciilor organizatiei;
a constientiza importanta politicii, obiectivelor, tintelor si programelor
de mediu ale organizatiei;
a informa partile interesate interne sau din exterior cu privire la
sistemul de management de mediu al organizatiei si la performanta sa de
mediu, atunci cand este cazul.

Rezultatele monitorizarii SMM, auditurilor si


analizelor efectuate de conducere trebuie aduse la
cunostinta celor care sunt responsabili pentru
atingerea unei anumite performante privind protectia
mediului.
Furnizarea de informatii adecvate angajatilor
organizatiei si altor parti interesate au ca scop
motivarea acestora si incurajarea publicului de a
intelege si accepta eforturile organizatiei pentru
imbunatatirea performantei sale de mediu.

Cateva exemple si sfaturi practice:


a) Elemente care pot fi incluse in rapoarte:
profilul organizatiei;
politica, obiectivele si tintele de mediu;
procesul de management de mediu (incluzand implicarea partilor
interesate si cunoasterea personalului );
evaluarea performantei de mediu (incluzand emisiile, conservarea
resurselor, conformitatea, serviciile care insotesc produsele si
riscurile);

oportunitati de imbunatatire;
informatii suplimentare, cum sunt glosarele;
prezentarea continutului.

b) Este important de retinut, atat pentru comunicare si


raportare interna, cat si externa, urmatoarele:
sa se incurajeze comunicarea reciproca;
informatia sa fie inteleasa si explicata in mod corespunzator;

informatia sa fie verificabila;


organizatia sa prezinte o imagine exacta a performantei sale;
informatia sa fie prezentata intr-o forma coerenta (de exemplu,
unitati similare de masura care sa permita compararea diferitelor
marimi in timp).

c) O organizatie poate comunica informatia legata de


mediu in diferite moduri:
in exterior, printr-un raport anual, rapoarte publice de
stat, publicatii ale asociatiilor din industrie, mas-media,
publicitate;
organizarea de zile deschise, publicarea numerelor de
telefon unde pot fi adresate reclamatiile si problemele;
in interior, prin buletine informative, publicatii interne,
reuniuni si mesaje trimise prin posta electronica.

Controlul activitatilor si operatiilor desfasurate


in cadrul SMM
Transpunerea in practica a SMM presupune
stabilirea si mentinerea unor proceduri de control
pentru a se asigura ca politica, obiectivele si tintele
de mediu sunt indeplinite.
Atunci cand se elaboreaza sau se modifica aceste
proceduri de control, se recomanda ca organizatia sa
ia in considerare acele operatiuni si activitati care au
un impact semnificativ asupra mediului.

Astfel de operatiuni si activitati pot include:


proiectarea activitatilor de cercetare si dezvoltare;
aprovizionarea;
contractarea;
manipularea si depozitarea materiilor prime;
procese de productie si de intretinere;
laboratoare;
depozitarea produselor;
transport;
marketing, publicitate;
service-ul pentru clienti;
achizitia, construirea sau modificarea cladirilor sau
instalatiilor.

Aceste activiti pot fi impartite in trei categorii:


activitati pentru prevenirea poluarii si conservarea
resurselor naturale in cadrul noilor proiecte importante, a
schimbarilor unor procese si gestionarii resurselor, a
proprietatii (achizitii, cesionari si gestiunea proprietatii) sau a
unor produse si ambalaje;
activitati curente de management destinate sa asigure
conformitatea cu cerintele interne si externe ale organizatiei
si sa garanteze eficacitatea si eficienta lor;

activitati strategice de management care sa anticipeze si sa


raspunda la schimbarile cerintelor de mediu.

Pregatirea pentru situatii de urgenta si a


capacitatii de raspuns
Un element important al activitatii de implementare
a SMM il constituie elaborarea unor planuri si
proceduri pentru situatii de urgenta care sa
asigure capacitatea de raspuns corespunzatoare in
cazul aparitiei unor incidente neprevazute.
In acest sens, organizatia trebuie sa elaboreze si sa
mentina proceduri care sa trateze incidentele de
mediu si situatiile de urgenta posibile.

Procedurile operationale si controlul ar trebui sa tina


seama, acolo unde este cazul de:
emisiile accidentale in atmosfera;
deversarile accidentale in apa sau pe sol;
efectele specifice determinate de evacuarile accidentale
asupra mediului si ecosistemului.
Se recomanda ca procedurile sa ia in considerare
incidentele ivite sau posibile ca urmare a:
- conditiilor anormale de functionare;
- accidentelor sau situatiilor de urgenta potentiale.

Principiul 4 - Masurare si evaluare


Generalitati
Conform acestui principiu, se recomanda ca o
organizatie sa masoare, sa monitorizeze si sa
evalueze performanta pe care o realizeaza din punct
de vedere al ocrotirii mediului.
Masurarea, monitorizarea si evaluarea sunt
activitati cheie a unui SMM, care asigura ca
organizatia functioneaza in conformitate cu
programul de management de mediu stabilit.

Masurare si monitorizare
Se recomanda sa existe un sistem de masurare si
monitorizare a performantei reale fata de
obiectivele si tintele de mediu ale organizatiei in
domeniile sistemului de management si a proceselor
operationale.
Acesta include evaluarea conformitatii cu legislatia
si reglementarile de mediu existente.
Rezultatele trebuie analizate si utilizate pentru
determinarea domeniilor in care s-a inregistrat un
succes si identificarea activitatilor care necesita
actiuni corective si imbunatatiri.

Se recomanda sa se aplice procedee corespunzatoare


pentru a asigura fiabilitatea datelor.

Astfel de procedee se pot referi la etalonarea


aparaturii, a echipamentului de incercare etc.
Identificarea
indicatorilor
corespunzatori
si
semnificativi pentru performanta de mediu a
organizatiei ar trebui sa fie un proces permanent.
Se recomanda ca astfel de indicatori sa fie obiectivi,
verificabili si reproductibili.

In vederea realizarii unor masuratori si monitorizari


corespunzatoare trebuie sa avem in vedere urmatoarele
aspecte:

1. Cum este monitorizata curent performanta de mediu ?


2. Cum au fost stabiliti indicatorii specifici ai performantei de
mediu in functie de obiectivele si tintele de mediu ale
organizatiei si care sunt acestia?

3. Ce procese de control se aplica pentru etalonarea regulata,


masurarea esantioanelor si monitorizarea echipamentelor si
sistemelor ?
4. Care este procesul de evaluare periodica a conformitatii cu
prevederile legale si alte acorduri?

Actiune preventiva si actiune corectiva

In urma activitatilor de masurare, monitorizare si


auditare, precum si a altor analize asupra SMM care
au la baza o serie de documente si la randul lor
constituie o noua baza de documentatie, trebuie
identificate o serie de actiuni cu caracter preventiv
si corectiv.
Conducerea organizatiei trebuie sa se asigure ca
aceste actiuni preventive si corective se pun in
aplicare si in acelasi timp este urmarita eficienta lor
in mod continuu.

Gestionarea inregistrarilor si a informatiilor referitoare la


SMM
Documentele constituie o dovada a functionarii continue a SMM si
ar trebui sa cuprinda :
prevederi legale si alte reglementari;
autorizatii;
aspecte de mediu si impactul asociat acestora;
activitati de instruire in domeniul mediului;
activitati de inspectie, etalonare si intretinere;
datele si inregistrarile din activitatea de monitorizare;
detalii referitoare la neconformitati: incidente, reclamatii si actiuni
intreprinse;
identificarea produselor: date privind componenta si
caracteristicile acestora;
informatii privind furnizorii si contractantii;
auditurile de mediu si analizele efectuate de conducere.

In acest fel poate rezulta o gama complexa de


documente si informatii.

Gestionarea eficienta a acestor documente este


esentiala pentru implementarea cu succes a SMM.
Elementele principale ale unei bune gestionari a
documentelor si informatiilor de mediu includ
mijloacele de identificare, strangere, clasificare,
completare, pastrare, intretinere, retinere si punere
la dispozitie a informatiilor si documentelor
reprezentative ale SMM.

Cateva probleme de luat in consideratie pentru


gestionarea informatiilor si inregistrarilor:
1. Care sunt informatiile legate de mediu de care are nevoie
organizatia pentru o gestionare eficienta?
2. Ce capacitate are organizatia de a identifica si urmari
indicatorii cheie ai performantei de mediu precum si alte
date necesare realizarii obiectivelor sale ?
3. Cum asigura sistemul preconizat de gestionare a
inregistrarilor (informatiilor) organizatiei accesul
angajatilor la informatia de care au nevoie si cand au
nevoie ?

Principiul 5 - Analiza si imbunatatirea continua


Generalitati
In conformitate cu acest principiu se recomanda ca
o organizatie sa analizeze si sa imbunatateasca
continuu sistemul sau de management de mediu,
avand ca obiectiv imbunatatirea performantei sale
globale de mediu.

Se recomanda ca acest proces de imbunatatire sa


aiba un caracter continuu.

Analiza sistemului de management de mediu


Se recomanda ca la intervale adecvate, conducerea
organizatiei sa analizeze SMM pentru a asigura
adaptarea si eficienta acestuia.
Analiza SMM ar trebui sa fie destul de cuprinzatoare
pentru a aborda toate activitatile, produsele si
serviciile organizatiei, incluzand impactul acestora
asupra performantei financiare si a competitivitatii
organizatiei.

Se recomanda ca analiza SMM sa cuprinda :


analiza obiectivelor, tintelor si performantei de mediu;
constatarile auditurilor SMM;
evaluarea eficientei acestuia;
evaluarea oportunitatii politicii de mediu si a necesitatii
schimbarilor din cadrul acesteia avand in vedere si
modificarile aparute la nivelul legislatiei specifice;
modificarea asteptarilor si cerintelor partilor interesate;
modificari ale produselor sau activitatilor organizatiei;
descoperiri in stiinta si tehnologie;
invataminte obtinute din incidentele de mediu;
preferintele pietei;
raportarea si comunicarea.

Cateva probleme care ar trebui luate in consideratie


privind analiza SMM:
1.Cum este analizat periodic SMM ?
2. Cum sunt implicati angajatii in analiza SMM si
in actiunile ce urmeaza a fi intreprinse ?
3. Cum sunt luate in considerare punctele de vedere
ale partilor interesate in analiza SMM.

Imbunatatirea continua
Conceptul de imbunatatire continua face
parte integranta din SMM.

Acest lucru se obtine printr-o evaluare


continua a performantei de mediu a SMM
fata de politicile, obiectivele si tintele de
mediu pentru a identifica oportunitatile de
imbunatatire.

Se recomanda ca procesul imbunatatirii continue sa


cuprinda urmatoarele actiuni:
identificarea zonelor in care sistemul de management de
mediu poate fi imbunatatit conducand la imbunatatirea
performantei de mediu;
determinarea cauzei sau cauzelor de fond ale
neconformitatilor sau deficientelor;
elaborarea si implementarea unor planuri pentru actiuni
preventive si corective care sa raspunda acestor cauze;
verificarea eficientei actiunilor preventive si corective;
asigurarea documentatiei necesare pentru orice actiune
de imbunatatire a SMM;
realizarea compararii permanente cu obiectivele si tintele
de mediu.

EVALUAREA PERFORMANTEI DE MEDIU

Scopul final al introducerii unui SMM este


imbunatatirea performantei sale de mediu.
In acest context este necesar sa existe
instrumente clare care sa poata verifica
performantele realizate si sa contribuie la
corectarea SMM astfel incat sa asigure o
imbunatatire continua a performantelor de
mediu.

INSTRUMENTE DE EVALUARE A
PERFORMANTEI DE MEDIU

Printre instrumentele ce permit o verificare a


performantei de mediu amintim urmatoarele
metode si procedee:
evaluarea performantei de mediu ( EPM );
auditul de mediu;
evaluarea ciclului de viata ( ECV );
reviziile de mediu.

Evaluarea performantei de mediu (E.P.M.) este un


proces de management intern si un instrument
destinat sa furnizeze conducerii informatii sigure si
verificabile, pe o baza continua, pentru a determina
daca performanta de mediu a organizatiei respecta
criteriile stabilite de conducerea organizatiei.

E.P.M. poate fi folosita ca ajutor pentru:


identificarea aspectelor de mediu importante;
fixarea criteriilor de performanta interna;
evaluarea performantelor realizate comparativ cu
criteriile de performanta stabilite.

Alaturi de E.P.M. exista si alte instrumente de


evaluare a performantei de mediu (audit, E.C.V. ,
reviziile de mediu).
E.P.M. este un instrument continuu de evaluare spre
deosebire de audit care se realizeaza periodic.
E.P.M. pune accent pe evaluarea performnatelor
organizatiei, in timp ce E.C.V. pune accent pe
evaluarea aspectelor de mediu si a impactului
potential asociat produselor si serviciilor unei
organizatii.

Definitii specifice pentru E.P.M.

Termenii folositi pentru E.P.M. au aceeasi semnificatie cu


cei utilizati pana in prezent, dar apar si unii termeni
specifici noi cum ar fi:
indicator al starii mediului (I.S.M.)
Expresie specifica ce asigura informatii despre conditiile
locale, regionale, nationale sau globale ale mediului.
Nota - Regional se poate referi la un stat, provincie sau
grup de state din cadrul unei tari sau se poate referi la un
grup de tari sau un continent, in functie de scara
fenomenelor de mediu pe care organizatia le alege.

criteriul performantei de mediu


Obiectiv, tinta sau alt parametru al performantei de
mediu fixat de conducerea organizatiei si folosit in
scopul evaluarii performantei de mediu.
evaluarea performantei de mediu (E.P.M.)
Proces care usureaza deciziile conducerii legate de
pereformanta de mediu a unei organizatii prin
alegerea indicatorilor, strangerea si analizarea
datelor, evaluarea informatiilor in functie de
criteriile de performanta de mediu, precum si
raportarea, comunicarea, revizuirea si imbunatatirea
continua a acestui proces.

indicatorul performantei de mediu (I.P.M.)


Expresie specifica ce furnizeaza informatii despre performanta
de mediu a organizatiei.
Note:
1. Un I.P.M. care furnizeaza informatii despre performanta de
mediu ale operatiilor unei organizatii se numeste indicator
de performanta operational.
2. Un I.P.M. care furnizeaza informatii despre eforturile
conducerii de a influenta performanta de mediu a unei
organizatii se numeste indicator de performanta a
conducerii.

Etapele procesului de evaluare a performantelor de


mediu
E.P.M. este un poces de management intern care se
bazeaza pe folosirea indicatorilor si pe compararea
performantei trecute si prezente a organizatiei cu criteriile
sale de performanta de mediu.
In acceptiunea standardului ISO 14031, procesul de
evaluare a performantelor de mediu urmeaza un model de
management ce poate fi prezentat sintetic prin: ,,Planifica Realizeaza (efectueaza) - Verifica si actioneaza.

Comparativ cu cele cinci principii ale


S.M.M. regasim:
-principiul 2 planificarea;
-principiul 3 - implementarea (realizarea);

-principiul 4 - evaluarea si masurarea,


-principiul 5 - analiza si imbunatatire
continua, care se regasesc in etapa ,,verifica
si actioneaza.

Etapele procesului de evaluare a performantei


de mediu sunt:
PLANIFICA
a)planificarea E.P.M.
b) alegerea indicatorilor E.P.M. (procesul de
alegere al indicatorilor se poate referi atat la
indicatorii existenti cat si la dezvoltarea unor
indicatori noi);

REALIZEAZA (EFECTUEAZA)
c) utilizarea datelor si informatiilor, care include:
1. colectarea datelor relevante pentru indicatorii alesi;
2. analizarea si transformarea datelor in informatii care sa
descrie performanta de mediu a organizatiei;

3. evaluarea informatiilor care descriu performanta de


mediu a organizatiei in comparatie cu criteriile de
performanta de mediu ale organizatiei;
4. raportarea si comunicarea informatiilor care descriu
performanta de mediu a organizatiei.

VERIFICA SI ACTIONEAZA
d). Revizuirea si imbunatatirea E.P.M.
Schematic, aceste etape pot fi prezentate astfel;

Putem utiliza doua categorii de indicatori pentru E.P.M.:


Indicatori de performanta de mediu ( I.P.M. )
Indicatori de stare a mediului ( I.S.M.)
Indicatorii de performanta de mediu la randul lor pot fi:
Indicatori de performanta a conducerii ( I.P.C.)
Indicatori de performanta operationali ( I.P.O.)
La nivelul unei organizatii exista o legatura stransa intre
deciziile si actiunile conducerii, performanta operatiunilor
sale si starea mediului.
Acest fapt se reflecta si in fluxurile informationale sau
materiale in centrul carora se afla o anumita organizatie
(figura 4).

De asemenea E.P.M. trebuie sa fie eficient din punct de


vedere al costurilor si sa faca parte firesc din functiile si
activitatile obisnuite ale organizatiei.
Informatiile furnizate prin sistemul de E.P.M. ajuta o
organizatie sa:
determine toate actiunile necesare pentru a se conforma
criteriilor sale de performanta de mediu;
identifice aspectele importante de mediu;
identifice ocaziile favorabile pentru un mai bun
management al aspectelor sale de mediu (de exemplu
prevenirea poluarii);
identifice directiile in performanta sa de mediu;
creasca eficienta si eficacitatea organizatiei;
identifice ocaziile favorabile strategice.

In planificarea E.P.M., organizatia poate de asemenea tine seama de:

intreaga sa gama de activitati, produse si servicii;


structura sa de organizare;
strategia sa globala de afaceri;
politica sa de mediu;
informatiile necesare pentru respectarea cerintelor legale si altor
cerinte;
acordurile internationale de mediu importante;
beneficiile si costurile de mediu;
informatiile necesare pentru analiza influentelor financiare legate de
performanta de mediu;
nevoia de informatii solide referitoare la performanta sa de mediu de
la an la an;
informatii despre conditiile locale, regionale, nationale sau globale de
mediu;
factori culturali si sociali.

Planificarea E.P.M. (Planifica )


Ca si in cazul unui S.M.M. si in cazul introducerii unui
sistem de E.P.M. se aplica principiul 2, cel al planificarii.
O organizatie ar trebui sa-si bazeze planificarea E.P.M.
(inclusiv alegerea indicatorilor pentru E.P.M.) pe:
aspectele de mediu importante pe care le pot controla si
asupra carora pot fi de asteptat sa aiba o influenta;

criteriile sale de performanta de mediu;


opiniile partilor interesate.

Resursele financiare, materiale si umane, necesare realizarii E.P.M.


trebuie sa fie identificate si asigurate de catre conducere si limitate ( in
functie de posibilitati ) la acele prioritati ale E.P.M. carora conducerea le
acorda cea mai mare prioritate. In timp telul initial al E.P.M. poate fi
largit.
E.P.M. poate fi utilizata si de catre o organizatie care nu are introdus un
S.M.M., in scopul identificarii aspectelor de mediu importante si a
criteriilor de performenta privind mediul.
Pentru identificarea aspectelor importante de mediu, o astfel de
organizatie trebuie sa tina seama de:
scara si natura utilizarii materialelor si energiei;
emisii;
riscuri;
starea mediului;
posibilitatea incidentelor;
cerinte legale de reglementare si de alt tip la care subscrie organizatia.

Cateva exemple privind posibile moduri de abordare, pentru


identificarea aspectelor de mediu ale unei organizatii fara un S.M.M.
in contextul E.P.M.:
identificarea activitatilor, produselor si serviciilor organizatiei,
aspectele de mediu specifice, importanta lor relativa si impactul
potential referitor la aspectele de mediu importante;
utilizarea informatiilor importante despre starea mediului pentru a
identifica activitatile, produsele si serviciile organizatiei care pot avea
un impact asupra acesteia;
analiza datelor existente in cadrul organizatiei privind intrarile,
deversarile, reziduurile si emisiile de materiale si energie si evaluarea
acestor date din punct de vedere al riscului;
identificarea opiniilor partilor interesate si utilizarea

identificarea opiniilor partilor interesate si utilizarea acestor


informatii pentru a ajuta la stabilirea aspectelor importante de mediu
ale organizatiei;
identificarea activitatilor organizatiei care se supun reglementarilor
de mediu sau altor cerinte, pentru care ar putea fi stranse date de catre
organizatie;
luarea in considerare a proiectarii, dezvoltarii, fabricarii, distributiei,
utilizarii, reutilizarii, reciclarii si eliminarii produselor organizatiei cu
cele mai importante beneficii sau avantaje de mediu.
Indiferent daca o organizatie are introdus un S.M.M., planificarea
E.P.M. trebuie facuta in stransa corelatie cu criteriile de
performanta de mediu.

Cateva exemple de domenii si surse din care pot fi


selectate criteriile de performanta de mediu:
performanta actuala si trecuta;
cerinte legale;
standardele si cele mai bune practici recunoscute;
informatii si date de performanta existente in
industrie si alte organizatii din zona;
reviziile si auditurile de management;
opiniile partilor interesate;
cercetarea stiintifica.

Alegerea indicatorilor pentru evaluarea


performantei de mediu
Indicatorii pentru evaluarea performantei de mediu
(I.E.P.M.) trebuie sa fie astfel alesi, incat sa
constituie un mijloc de prezentare cantitativa sau
calitativa a datelor sau informatiilor intr-o forma mai
utila si usor de inteles.
Ei trebuie sa transforme datele relevante in informatii
succinte, care sa reflecte eforturile conducerii de a
influenta performanta de mediu a organizatiei,
actiunile acesteia sau starea mediului.

Numarul I.E.P.M. relevanti trebuie sa fie suficient de


mare, accesibili si sa reflecte natura si dimensiunile
actiunilor organizatiei.
In functie de I.E.P.M. alesi vom determina si datele
relevante ce trebuie folosite.
Pentru usurinta pot fi folosite date deja existente,
colectate de organizatie sau de catre altii.
Insumarea sau ponderea datelor trebuie facuta cu
grija pentru a se asigura verificabilitatea, consistenta,
comparabilitatea si claritatea acestora.

Cateva exemple si caracteristici ale datelor utilizate


pentru indicatorii E.P.M.

Marimi directe sau calculate: date sau informatii


de baza, cum ar fi tone de contaminant emise.
Marimi relative sau calculate: date sau informatii
comparate cu un alt parametru care reflecta, de
exemplu nivelul productiei, timpul, localizarea sau
calitatea mediului, cum ar fi tone de contaminant pe
tona de produs fabricat, sau tone de contaminant
emise pe unitatea de vanzare de productie.

Marimi cumulate: date sau informatii de acelasi tip,


dar din surse de emisie diferite, stranse si exprimate
sub forma de valoare insumata, ca de exemplu:
tone totale dintr-un contaminant dat, emise in
procesul de fabricatie a unui produs intr-un an dat,
determinata prin insumarea emisiilor din mai multe
instalatii care produc acel produs.
Marimi ponderate: date sau informatii modificate
prin aplicarea unui coeficient de pondere in functie de
importanta acestora.

Exista mai multe tipuri de I.E.P.M.:


Indicatori pentru starea mediului ( I.S.M.).
Indicatori de performanta a conducerii ( I.P.C.).
Indicatori de performanta operationala ( I.P.O.).
I.E.P.M. trebuie astfel alesi incat conducerea sa dispuna de informatii
suficiente pentru a constata progresele inregistrate intr-o zona de
interes, comparativ cu criteriile de performanta de mediu, dar si
pentru a evidentia efectele asupra progresului realizat in alte zone de
interes.
Exista diferite consideratii care stau la baza alegerii I.E.P.M. iar
stabilirea I.S.M., I.P.C. si I.P.O. se poate face pe baza unor
aproximari succesive.
Uneori, datorita complexitatii aspectelor de mediu, este bine sa se
aleaga o combinatie de I.P.C. si I.S.M.

Cateva exemple practice pentru alegerea I.E.P.M. dintr-o serie de date,


in functie de o situatie concreta a unei organizatii care deverseaza ape
uzate epurate intr-un lac.

cantitatea totala de contaminant specific deversat pe an


(grupuri interesate posibile, comunitatea locala);
concentratia de contaminant din apa uzata (grupuri interesate
posibil, autoritatile legislative si de reglementare);
cantitatea de contaminant deversata pe produsul fabricat
(grupuri interesate posibile: conducerea si consumatorii);
modificarea cantitatii de contaminant deversata pe an in
functie de investitiile intr-o tehnologie mai curata sau evolutia
procesului (grupuri interesate posibile: conducerea si
investitorii).

Indicatorii regionali, nationali si globali referitori la


performanta de mediu sau la dezvoltarea durabila
sunt introdusi de agentiile guvernamentale,
organizatiile neguvernamentale si institutele de
cercetare stiintifica.
Atunci cand aleg indicatorii pentru E.P.M. si strang
datele, organizatiile ar putea sa ia in considerare
indicatorii introdusi de institutii si sa analizeze
compatibilitatea acestora cu informatiile care le sunt
furnizate.

Alegerea indicatorilor de performanta a


managementului (I.P.C.)
In contextul E.P.M., managementul organizatiei
presupune existenta urmatoarelor componente:
politici;
resurse umane;
planificarea activitatilor, practicilor si procedurilor
utilizate la toate nivelurile;
decizii si actiuni asociate cu aspectele de mediu.

Masurile si deciziile conducerii organizatiei pot


contribui la performanta globala de mediu a
organizatiei.
I.P.C. trebuie sa furnizeze informatii privind
capacitatea organizatiei de a rezolva probleme
referitoare la: instruire, respectarea cerintelor
legale, alocarea si utilizarea eficienta a
resurselor, costurile de mediu, cumpararivanzari, dezvoltarea productiei, activitatea de
documentare, actiunea preventiva si corectiva.

De exemplu, I.P.C. pot fi folositi pentru a evidentia:

eficienta aplicarii diferitelor programe de


management de mediu;
actiunile conducerii care influenteaza performanta
de mediu a activitatilor organizatiei;
capacitatile de management de mediu ale
organizatiei, inclusiv flexibilitatea de a se adapta la
modificarile conditiilor, la realizarea obiectivelor
specifice, coordonarea eficienta sau capacitatea de
rezolvare a problemelor;
conformarea la cerintele legale si respectarea altor
cerinte la care organizatia subscrie;
costurile sau beneficiile financiare.

Daca interesul conducerii este de a evalua eficienta sistemelor de


management in realizarea conformarii cu cerintele de mediu I.P.C.
posibili pot include;

gradul de conformare cu reglementarile;


gradul de conformare al furnizorilor de servicii cu cerintele, asteptarile
specificate de organizatie in contracte;
timpul necesar raspunsului sau corectarii incidentelor de mediu;
numarul de actiuni corective rezolvate si nerezolvate;
numarul de actiuni sau costurile referitoare la amenzi si penalitati;
numarul de audituri finalizate in functie de cele planificate;
numarul de constatari de audit pe perioade determinate de timp;
frecventa revizuirii procedurilor operationale;
nivelul de pregatire pentru interventie in caz de urgenta si exercitiile
de raspuns care demonstreaza promptitudinea planificata.

Daca interesul conducerii este de a evalua relatia dintre


performanta de mediu si cea financiara, I.P.C. posibili pot
include:
costurile (de exploatare si de capital) care sunt asociate
aspectelor de mediu ale produsului sau procesului;
raportarea investitiei pentru proiectele de imbunatatire a
mediului;
economiile realizate prin reducerea utilizarii resurselor,
prevenirea poluarii sau reciclarea deseurilor;
beneficiul din vanzarile unui nou produs destinat sa
indeplineasca performanta si obiectivele de mediu;
fondurile de cercetare si dezvoltare utilizate in proiectele ce
prezinta importanta pentru mediu;
responsabilitatile de mediu care pot avea un impact material
asupra starii financiare a organizatiei.

Daca interesul conducerii este de a evalua rezultatele


programelor sale de mediu referitoare la comunitatile locale
atunci I.P.C. pot include:
numarul de rapoarte de presa privind problemele referitoare
la mediu;
numarul de programe educative de mediu sau materiale
furnizate comunitatii;
resursele alocate pentru a sprijini programele de mediu ale
comunitatii;
numarul de zone pentru care exista rapoarte de mediu;
numarul de zone cu programe pentru conservarea
biodiversitatii;
numarul de initiative locale de curatenie sau reciclare,
sponsorizate sau auto-finantate;
evaluarile rezultate din observatiile comunitatii.

Alegerea indicatorilor de performanta operationala


( I.P.O.)
I.P.O. trebuie sa furnizeze informatii despre operatiile
(activitatile) unei organizatii care se refera la:
intrari: materii prime sau resurse naturale prelucrate,
reciclate, reutilizate, energie si servicii;
modul de repartizare a intrarilor in vederea asigurarii
derularii operatiilor organizatiei;
proiectarea, instalarea, exploatarea (inclusiv evenimente,
situatii de urgenta si operatii neobisnuite) si intretinerea
cladirilor si a echipamentelor organizatiei;

iesiri: produse (de exemplu, produse


principale, produse secundare, materiale
reciclate si reutilizate), servicii, reziduuri (de
exemplu,
solide,
lichide,
periculoase,
nepericuloase, reciclabile, reutilizabile) si emisii
(de exemplu, emisii in aer, in ape sau pe sol,
zgomot, vibratii, caldura, radiatii, lumina)
rezultate din operatiile organizatiei;
modul cum sunt distribuite produsele rezultate
din operatiile organizatiei.

Daca interesul conducerii priveste performanta de mediu


referitor la materialele si materiile prime pe care le foloseste
in operatiile organizatiei, I.P.O. pot include:
cantitatea de materiale utilizate pe unitatea de produs;
cantitatea de materiale prelucrate, reciclate sau reutilizate;
cantitatea de materiale de ambalare evacuate sau reutilizate
pe unitatea de produs;
cantitatea de materiale auxiliare reciclate sau reutilizate;
cantitatea de materii prime reutilizate in procesul de
productie;
cantitatea de apa reutilizata;
cantitatea de materiale periculoase utilizate in procesul de
productie.

Daca interesul conducerii se refera la performanta de


mediu privind energia totala sau tipurile de energie
utilizate sau eficienta energiei in operatiile organizatiei
I.P.O. posibili pot include:
cantitatea de energie utilizata pe an sau pe unitatea de
produs;
cantitatea de energie utilizata pe serviciu sau client;
cantitatea din fiecare tip de energie utilizata;

cantitatea de energie pe care o economisesc unitatile prin


programele de conservare a energiei.

Daca interesul conducerii este performanta de mediu


privind serviciile care vin in ajutorul activitatilor
organizatiei atunci I.P.O. posibili pot fi:
cantitatea de materiale utilizate de furnizorii de
servicii;
cantitatea de materiale reciclabile si reutilizabile
folosite de furnizorii de servicii;
cantitatea sau tipul de reziduuri generate de
furnizorii de servicii.

Daca interesul conducerii este performanta de mediu referitoare la


utilitatile fizice si echipamentele organizatiei atunci I.P.O. posibili pot
include:

numarul de echipamente ale caror parti pot fi usor dezasamblate,


reciclate si reutilizate;
numarul de ore de functionare pe an pentru o anumita piesa din
echipament;
numarul de evenimente (de ex. explozii) sau operatii neobisnuite ( de
ex. inchideri) pe an;
suprafata totala de teren utilizata in scopuri de productie;
suprafata de teren utilizata pentru a produce o unitate de energie;
consumul mediu de combustibil al parcului de vehicule;
numarul de vehicule din dotare prevazute cu tehnologie de reducere a
poluarii;
numarul de ore de intretinere preventiva a echipamentului pe an.

Daca interesul conducerii este performanta de mediu


referitoare la reducerea cantitatii de reziduuri generate de
operatiile organizatiei I.P.O. pot include:
cantitatea de reziduuri pe an sau pe unitatea de produs;
cantitatea de reziduuri periculoase, reciclabile sau
reutilizabile produse pe an;
cantitatea totala de reziduuri eliminate;
cantitatea de reziduuri stocata la fata locului;
cantitatea de reziduuri transformata in material reutilizabil
pe an;
cantitatea de reziduuri periculoase eliminata datorita
inlocuirii materialelor.

Daca interesul conducerii este performanta de mediu


privind emisiile in aer provenite din operatiile
organizatiei I.P.O. pot include:
cantitatea de emisii specifice pe an;
cantitatea de emisii specifice pe unitatea de produs;
cantitatea de energie reziduala eliberata in aer;
cantitatea de emisii in aer avand potential de
consum al ozonului;
cantitatea de emisii in aer avand potential de
modificare a climei.

Daca interesul conducerii este performanta de mediu privind


efluentii in sol sau apa, proveniti din operatiile organizatiei
I.P.O. pot include:
cantitatea de material specific evacuata pe an;

cantitatea de material specific deversata in apa pe unitatea de


produs;
cantitatea de energie reziduala eliberata in apa;
cantitatea de material depozitata pe terenuri pe unitatea de
produs;
cantitatea de efluent pe serviciu sau client.

Daca interesul conducerii este performanta de


mediu referitoare la alte emisii rezultate din
operatiile organizatiei I.P.O. pot include:
zgomotul masurat intr-un anumit loc;
cantitatea de radiatii eliberate;
cantitatea de caldura, vibratii sau radiatii
luminoase emisa.

Alegerea indicatorilor de stare a mediului

Indicatorii de stare a mediului ( I.S.M.) furnizeaza organizatiei


informatii despre conditiile locale, regionale, nationale sau globale ale
factorilor de mediu si vin in sprijinul:
identificarii aspectelor importante de mediu si a gestionarii
corespunzatoare a acestora;
evaluarii concordantei cu criteriile de performanta a mediului;
alegerii I.P.C. si I.P.O.;
stabilirii conditiilor generale fata de care sa se determine
modificarile necesare;
determinarea modificarii mediului in timp, functie de programul de
mediu aflat in desfasurare;
investigarea relatiilor posibile intre conditiile de mediu si
activitatile, produsele si serviciile organizatiei;
determinarea actiunilor corective necesare.

In general dezvoltarea unui sistem de I.S.M. este


atributul unor organizatii guvernamentale, a unor
O.N.G.-uri sau institute de cercetare stiintifica si nu a
unor organizatii de afaceri individuale.
Daca acestea din urma pot totusi identifica sau stabili
o legatura intre activitatea lor si starea unor
componente ale mediului, ele pot sa-si dezvolte
proprii lor I.S.M. si sa-si aleaga indicatorii de
performanta a conducerii (I.P.C.) si indicatorii de
performanta operationali (I.P.O.) astfel incat sa
stabileasca o legatura intre eforturile conducerii,
performanta operationala si starea mediului.

Un exemplu se refera la cazul unei organizatii situate intr-o


regiune geografica, unde informatiile de mediu indica o
reducere a posibilitatilor de alimentare cu apa.
Indicatorii care pot stabili o corelatie intre efortul
conducerii, activitate si starea mediului pot fi:
nivelul apei subterane;
rata de scadere a nivelului apei subterane.
cantitatea de apa utilizata pe zi;
cantitatea de apa utilizata pe unitatea de productie
suma de bani cheltuita pentru cercetare in vederea
identificarii unor noi metode de reducere a consumului de apa.

Cateva exemple de I.S.M., care prezinta interes pentru


organizatii guvernamentale, O.N.G.-uri sau institute de
cercetare:
proprietatile si calitatea principalelor cursuri de apa;
calitatea regionala a aerului;
speciile aflate in pericol;
temperaturile oceanelor;
concentratiile de contaminanti din tesuturile organismelor
vii;
distrugerea ozonului;
modificarea globala a climei.

I.S.M. pot fi stabiliti pentru diferiti factori de mediu cum sunt


aerul, apa, solul, flora, fauna, oameni sau pentru elemente de
estetica, patrimoniu si cultura.
In functie de aceste elemente putem prezenta o serie de
exemple cum ar fi:
Indicatori de stare a mediului pentru aer:
concentratia unui contaminant specific in aer in zonele
alese pentru monitorizare;
temperatura mediului in locurile aflate la o distanta
specifica de utilitatile organizatiei;
nivelurile medii de zgomot masurate in perimetrul
organizatiei;
mirosul masurat la o distanta specifica de utilitatile
organizatiei.

Indicatori de stare a mediului pentru apa:


concentratia unui contaminant specific in apa
subterana sau de suprafata;
turbiditatea masurata intr-un curs adiacent utilitatii
in amonte si aval punctului de deversare a apei uzate;
oxigenul dizolvat in receptor;
temperatura apei intr-un curs de apa de suprafata
adiacent utilitatii organizatiei;
modificarea nivelului apei subterane;
numarul de bacterii coliforme pe litru de apa.

Indicatori de stare a mediului pentru sol:


concentratia unui contaminant specific in solurile
de suprafata in anumite zone din apropierea
organizatiei;
concentratia de nutrienti din solurile adiacente
utilitatii organizatiei;
refacerea terenului intr-o anumita zona;
suprafata de teren afectata agriculturii, turismului
sau inundabila dintr-o anumita zona;
suprafata arata si nefertila dintr-o anumita zona;
masura eroziunii solului de la suprafata dintr-o
anumita zona.

Indicatori de stare a mediului pentru flora:


concentratia unui contaminant specific in tesuturile unei
anumite specii de plante care se afla in zona;
productivitatea in timp a terenurilor din zona apropiata;
populatia unei anumite specii de plante pe o anumita
distanta fata de utilitatile organizatiei;
numarul total de specii ale florei intr-o zona definita;
numarul si varietatea speciilor de plante cultivate intr-o
zona definita;
masuratori specifice ale calitatii habitatului pentru anumite
specii din zona definita;
masura specifica a cantitatii de vegetatie dintr-o zona
definita;
masura specifica a calitatii vegetatiei dintr-o zona definita.

Indicatori de stare a mediului pentru fauna:


concentratia unui contaminant specific in tesuturile unei
anumite specii de animale care se gaseste in zona locala sau
regionala;

populatia unei anumite specii de animale pe o anumita


raza fata de utilitatile organizatiei;
masuratori specifice ale calitatii habitatului pentru
anumite specii din zona locala;
numarul total de specii din fauna locala.

Indicatori de stare a mediului privind populatia:


datele de longevitate pentru populatie;

incidenta bolilor specifice in principal printre


persoanele sensibile, din studiile epidemiologice
efectuate in zona locala sau regionala;
rata de crestere a populatiei in zona locala sau
regionala;
densitatea populatiei in zona locala sau regionala;
nivelurile de plumb in sange pentru copii din zona
locala.

Indicatori de stare a mediului privind


aspecte de estetica, patrimoniu si cultura:
starea calitatii structurilor sensibile;
starea calitatii locurilor considerate
protejate din vecinatatea utilitatii organizatiei;
starea calitatii suprafetei cladirilor istorice
din zona locala.

Utilizarea datelor si informatiilor (realizeaza)


Etapele unui proces de utilizare a datelor si informatiilor pot fi descrise
sintetic prin schema din figura 4.5.

Strangerea datelor
Datele necesare trebuie stranse regulat, sistematic, din surse
corespunzatoare, concordate cu planificarea E.P.M.
Procedura de strangere a datelor trebuie sa asigure
credibilitatea acestora si sa fie insotita de practici de control
al calitatii acestora.
Datele pot fi stranse din urmatoarele surse:
monitorizare si masurare;
interviuri si observatii;
rapoarte regulate;
inregistrari de inventar si de productie;
inregistrari financiare si de contabilitate;
inregistrari de cumparare;

rapoarte de revizuire, audit sau evaluare de


mediu;
inregistrari de instruire in domeniul mediului;
rapoarte stiintifice si studii;
agentii guvernamentale, institute academice
si organizatii neguvernamentale;
furnizori si subcontractanti;
clienti, consumatori si parti interesate;
asociatii de afaceri.

Analizarea si transformarea datelor


Pentru a fi utile, datele trebuie analizate si transformate in
informatii care sa descrie performanta de mediu sub forma
unor I.E.P.M.

Este necesar sa fie analizate toate datele, cu luarea in


considerare a aspectelor de calitate, valabilitate,
corectitudine, necesare obtinerii de informatii credibile.
Metodele de analiza pot include prelucrari prin calcul,
metode statistice, determinari de valori maxime sau minime,
tehnici grafice, indexari e.t.c.

Evaluarea informatiilor
Informatiile exprimate sub forma de indicatori
de evaluare a performantei de mediu ( daca
este posibil si de indicatori de stare a mediului )
trebuie comparate cu criteriile de performanta de
mediu iar rezultatele aduse la cunostinta
conducerii.
In acest fel pot fi intelese cauzele care au condus
la nerealizarea performantei dorite.

Raportare si comunicare
Informatiile privind performanta de mediu trebuie raportate si
comunicate partilor interesate.
Avantajele raportarii si comunicarii performantei de mediu pot include:
ajutarea organizatiei la realizarea criteriilor sale de performanta de
mediu;
cresterea interesului si dialogului privind politicile de mediu, criteriile
de performanta de mediu si realizarile relevante ale organizatiei;

demonstrarea existentei angajamentului organizatiei si a eforturilor


pentru imbunatatirea performantei de mediu;
sporirea raspunderii fata de preocuparile si problemele privind
aspectele de mediu ale organizatiei.
Raportarea si comunicarea se poate referi la personalul propriu sau la
cel din afara organizatiei.

Raportarea si comunicarea interna


Conducerea trebuie sa se asigure ca informatiile
corespunzatoare si necesare care descriu performanta de
mediu a organizatiei sunt comunicate periodic in intreaga
organizatie.
Aceasta inseamna ca angajatii, contractanti si alte persoane
care au legatura cu organizatia isi indelpinesc
responsabilitatile, iar organizatia respecta criteriile de
performanta de mediu.

O organizatie tine cont de aceste informatii in revizuirea


sistemului sau de mediu.

Raportarea si comunicarea in exterior


Raportarea si comunicarea in exterior pot contribui la
imbunatatirea imaginii organizatiei in afaceri sau fata de
comunitatile in care ea actioneaza.
Exemple de informatii pe care o organizatie le poate include in
raportarea sau comunicarea catre partile interesate externe:
o declaratie a angajamentului organizatiei pentru E.P.M. ca
parte a managementului de mediu;
o descriere a activitatilor, produselor si serviciilor sale;

o declaratie a aspectelor sale importante de mediu


si indicatorii respectivi pentru E.P.M.;
informatii privind performanta
comparativ cu criteriile sale de mediu;

realizata

actiuni care deriva din E.P.M.;

contributia managementului de mediu si a E.P.M.


la succesul global al organizatiei.

Revizuirea si imbunatatirea evaluarii


performantei de mediu
(verifica si actioneaza )
Evaluarea performantei de mediu a unei
organizatii si rezultatele obtinute, trebuie
revizuite periodic, pentru a identifica ocaziile
favorabile de imbunatatire, fapt ce poate
contribui la imbunatatirea performantei de
mediu in ansamblu.

Etapele de revizuire a E.P.M. si a rezultatelor sale


pot include inventarierea:
eficientei costurilor si beneficiilor realizate;
progresului efectuat pentru a indeplini criteriile de
performanta de mediu;
oportunitatii criteriilor de performanta de mediu;
oportunitatii indicatorilor alesi pentru E.P.M.;

Cateva aspecte pe care trebuie sa le avem in vedere atunci


cand dorim sa revizuim mecanismul de evaluare a
performantei de mediu.
E.P.M.-ul organizatiei:
furnizeaza informatiile corespunzatoare pentru a masura
modificarile in performanta de mediu a organizatiei?
furnizeaza informatii corespunzatoare si utile conducerii?
a fost implementata conform unui plan?
utilizeaza surse de date si raspunde de colectarea datelor?
analizeaza efectiv si evalueaza datele stranse?
este sustinuta de resurse adecvate?
este relevanta pentru criteriile de performanta de mediu a
organizatiei?

furnizeaza informatii pentru raportarea si comunicarea


informatiilor E.P.M.?
ia in considerare sau solicita intrari de la partile interesate
atunci cand este cazul?

da o valoare sporita organizatiei?


raspunde la modificarile din cadrul organizatiei si a starii
mediului din imprejurimile sale?
se adreseaza rezultatelor de mediu noi?
este bine integrata comparativ cu alte masuri de
performanta acceptate de organizatie?

Cateva exemple de actiuni prin care putem


imbunatati un sistem de evaluare a
performantei de mediu (actioneaza):
imbunatatirea calitatii, credibilitatii si
disponibilitatii datelor;
imbunatatirea capacitatilor analitice si de
evaluare;
dezvoltarea sau identificarea de indicatori
noi sau utili pentru E.P.M.;
modificarea domeniului de aplicare a E.P.M.

Concluzii
Evaluarea performantei de mediu, alaturi de evaluare
ciclului de viata, auditul si revizia de mediu, reprezinta un
instrument esential pentru evaluarea performantei de
mediu a unei organizatii.
El sprijina conducerea in luarea masurilor potrivite pentru
corectarea si imbunatatirea permanenta a performantei de
mediu ale organizatiei.
La baza E.P.M. se afla stabilirea si utilizarea unor indicatori
specifici care reflecta performanta conducerii, a activitatii si
a aspectelor de mediu ale unei organizatii.

AUDITUL DE MEDIU
Auditul de mediu constituie un instrument util
pentru verificarea si sprijinirea procesului de
imbunatatire a performantei de mediu.
In practica romaneasca a protectiei mediului
vom intalni alaturi de termenul de audit de
mediu si pe cel de bilant de mediu.

Conform legii protectiei mediului


(137/95) bilantul de mediu este o
procedura de a obtine informatii asupra
cauzelor si consecintelor efectelor
negative
cumulate
anterioare
si
anticipate, care face parte din actiunea de
evaluare a impactului asupra mediului.

Auditul de mediu reprezinta o analiza


mai complexa cu luarea in considerare si
a aspectelor de management, spre
deosebire de bilantul de mediu care se
limiteaza la aspectele de mediu si la
impactul asociat acestora.

Definitii
In contextul auditului de mediu vom utiliza mai frecvent urmatorii
termeni:
a) concluzie a auditului - apreciere sau opinie profesionala exprimata
de catre un auditor asupra subiectului audiat, bazata numai pe
interpretarea pe care auditorul o da constatarilor auditului ;
b) criterii de audit - politici, practici, proceduri sau cerinte fata de
care auditorul compara datele relevante pentru audit, referitoare la
obiectul auditat.
NOTA - Cerintele pot include standarde, ghiduri, cerinte
organizationale specifice si prevederi legale sau reglementari, dar fara a
se limita la acestea.

c) data relevanta pentru audit (dovada) - informatie


verificabila, inregistrari sau declaratii privind faptele;
NOTE

1.Data relevanta pentru audit, care poate fi calitativa sau


cantitativa, se utilizeaza de auditor pentru a determina daca
sunt indeplinite criteriile de audit.
2. Data relevanta pentru audit se bazeaza, de regula, pe
interviuri,
examinarea
documentelor,
observarea
activitatilor si a conditiilor, rezultatele existente ale
masuratorilor sau incercarilor, sau alte mijloace din
domeniul auditului.

d) constatari ale auditului - rezultate ale evaluarii datelor de


audit colectate si comparate cu criteriile de audit convenite.
NOTA: Constatarile auditului constituie baza raportului de
audit.
e) echipa de audit - grup de auditori, sau un singur auditor,
desemnat pentru efectuarea unui anumit audit; echipa de audit
poate include si experti tehnici, precum si auditori in curs de
formare.
NOTA: Unul dintre auditorii echipei de audit detine functia de
auditor sef.

f) Auditat - organizatie supusa auditarii


g) auditor de mediu - persoana calificata pentru
efectuarea auditurilor de mediu.

NOTA: Criteriile de calificare pentru auditorii de


mediu sunt prezentate in ISO14012.
h) client (solicitant) - organizatie care comanda
auditul;
NOTA: Clientul poate fi auditatul sau orice alta
organizatie care are dreptul prin reglementari sau
prin contract sa comande un audit.

I) audit de mediu proces sistematic si documentat de


verificare a datelor de audit, obtinute si evaluate in mod
obiectiv, pentru a determina daca activitatile, evenimentele,
conditiile, sistemele de management de mediu stabilite sau
informatiile asupra acestora sunt in conformitate cu
criteriile de audit incluzand si comunicarea catre client a
rezultatelor acestui proces.
j) auditor sef - persoana calificata pentru conducerea si
efectuarea auditurilor de mediu.
NOTA: Criteriile de calificare pentru auditorii sefi sunt
prezentate in ISO 14012.

k) Organizatie - companie, societate comerciala, firma,


intreprindere, autoritate sau institutie publica sau privata,
parte sau combinatie a acestora, care are propria sa structura
functionala si administrativa.
NOTA: definitie adaptata din ISO 14001:1996.
l) obiectiv al auditului de mediu - activitate, eveniment,
conditie, sistem de management de mediu si/sau informatiile
aferente;
m) expert tehnic - persoana care pune la dispozitia echipei
de audit cunostinte specifice sau rezultatul expertizei sale,
dar care nu participa ca auditor.

Cerinte ale auditului de mediu


Se recomanda ca un audit de mediu sa se concentreze pe un obiectiv
bine definit si sa aiba la baza o documentatie clara.
De asemenea, trebuie stabilita cu precizie si claritate partile sau partea
careia ii revine in responsabilitate obiectivul analizat.

Este bine ca auditul sa se efectueze numai daca, dupa consultarea


clientului, auditorul sef apreciaza ca sunt indeplinite urmatoarele
conditii:
informatiile referitoare la obiectivul auditului sunt suficiente si
adecvate;
exista resurse corespunzatoare pentru sustinerea procesului de audit;
persoana supusa auditului (auditatul) coopereaza in mod
corespunzator.

Principii generale necesar a fi respectate la realizarea


unui audit de mediu
Obiectivele in domeniul auditului de mediu
Se recomanda ca auditul sa se axeze pe obiectivele definite
de catre client.
Pentru atingerea acestor obiective, domeniul auditului este
determinat de catre auditorul sef in urma consultarii cu
clientul.
Domeniul prezinta intinderea si fixeaza limitele auditului.
Se recomanda ca obiectivele si domeniul sa fie comunicate
auditatului inainte de realizarea auditului .

Obiectivitate, independenta si competenta


Pentru garantarea obiectivitatii procesului de
audit, a constatarilor si a concluziilor acestuia se
recomanda ca membrii echipei de audit sa nu fie
implicati in activitatile auditate.
Pe intreaga durata a procesului, acestia trebuie
sa dea dovada de obiectivitate, de impartialitate
si de echidistanta fata de orice conflict de
interese.

Utilizarea ca membri ai echipei de audit a


personalului din interiorul sau exteriorul
organizatiei auditate este la latitudinea clientului.
Se recomanda ca membrii echipei alesi din
interiorul organizatiei sa nu fie subordonati ai celor
ce raspund direct de obiectivul care urmeaza sa fie
auditat.
Este indicat ca membrii echipei de audit sa dispuna
de un ansamblu corespunzator de cunostinte,
competenta si experienta pentru a-si indeplini
responsabilitatile auditului.

Profesionalism
In conducerea unui audit de mediu, se recomanda ca auditorii sa dea
dovada de preocupare, promptitudine, competenta profesionala si
discernamant.
Se recomanda ca relatiile dintre membrii echipei de audit si client sa fie
relatii de incredere si confidentialitate.
Este indicat ca membrii echipei de audit sa nu dezvaluie informatiile
sau documentele obtinute in timpul auditului, sau raportul final unei
terte parti, fara aprobarea expresa a clientului si, daca este cazul, fara
aprobarea auditatului, in afara de cazul in care acest lucru este cerut de
lege.
De asemenea, se recomanda ca auditorul sef sa urmeze procedurile care
au in vedere asigurarea calitatii auditului.

Proceduri metodice
Un audit de mediu trebuie condus si realizat respectand principiile,
precum si procedurile elaborate pentru un anumit tip de audit.
Aceste proceduri si metodologii trebuie sa fie coerente.
Criterii, dovezi si constatari ale auditului
Se recomanda ca determinarea criteriilor de audit sa constituie o prima
etapa esentiala a auditului de mediu.
Aceste criterii, cu un nivel de detaliere adecvat, ar trebui sa fie
convenite intre auditorul sef si client si apoi comunicate auditatului.
Se recomanda ca informatiile adecvate sa fie colectate, analizate,
interpretate si inregistrate pentru a fi utilizate ca dovada de audit in
procesul examinarii si evaluarii pentru a determina daca sunt
indeplinite criteriile de audit.

Increderea in constatarile si concluziile auditului


Se recomanda ca procesul de audit de mediu sa fie astfel conceput
incat sa furnizeze clientului si auditorului nivelul de certitudine
asteptat in ceea ce priveste increderea in constatarile auditului si in
toate concluziile auditului.

In mod inevitabil, datele relevante colectate in timpul auditului de


mediu constituie numai un esantion al informatiilor disponibile,
acest lucru fiind partial datorat faptului ca un audit de mediu se
efectueaza pe o durata limitata, cu resurse limitate.
Aceasta contribuie la crearea unui element de incertitudine inerent
unui audit de mediu si se recomanda ca toti utilizatorii rezultatelor
auditului de mediu sa fie constienti de aceasta incertitudine.

Raport la audit
Constatarile auditului si/sau un rezumat al
acestora, se recomanda sa fie comunicate
clientului intr-un raport scris.
Se recomanda ca auditatul sa primeasca o
copie a raportului de audit, cu exceptia
cazului in care clientul exclude acest lucru.

Informatiile referitoare la audit, care pot fi incluse


in raporturile de audit cuprind, fara a se limita la
acestea, urmatoarele date:
a) identificarea organizatiei auditate si a clientului
auditului;
b) obiectivele convenite si domeniul auditului;
c) criteriile convenite fata de care s-a realizat
auditul;
d) durata auditului si datele la care a fost realizat;

e) identificarea membrilor echipei de audit;


f) identificarea reprezentantilor auditatului care participa la
audit;
g) o declaratie privind natura confidentiala a continutului;
h) lista de difuzare a raportului de audit;
i) rezumatul derularii procesului de auditare incluzand toate
obstacolele intalnite;
j) concluziile auditului.
In acord cu solicitantul, se recomanda ca auditorul sef sa
determine care din punctele mentionate mai sus sa figureze
in raport, precum si eventualele puncte suplimentare.

Auditul sistemelor de management de mediu


Auditul SMM are drept scop ajutarea unei organizatii sa-si
stabileasca si atinga politicile, obiectivele, standardele si alte
cerinte privind mediul.
Auditul SMM proces metodic si documentat de verificare a
datelor relevante pentru audit, obtinute si evaluate in mod
obiectiv, urmarind sa stabileasca daca SMM-ul organizatiei
corespunde criteriilor de audit, inclusiv de comunicare a
rezultatelor obtinute catre solicitant.

Obiective, roluri si responsabilitati in


cadrul auditului sistemului de management
al mediului (ASMM)
Obiective ale auditului
Se recomanda ca un ASMM sa aiba definite precis
obiectivele urmarite.

Obiective tipice pentru un audit sunt urmatoarele:


a) sa determine conformitatea SMM al unui auditat
cu criteriile de performanta stabilite, pentru auditul
SMM;

b) sa determine daca SMM auditatului a fost


implementat si mentinut corespunzator;
c) sa identifice zonele de imbunatatire posibila in
SMM al auditatului;

d) sa evalueze modul in care se realizeaza procesul


de revizuire al SMM, precum si capacitatea acestuia
de a asigura in permanenta ca SMM este adecvat si
eficient;

Roluri, responsabilitati si activitati in cadrul


ASMM

In cadrul derularii unui proces de audit, partile


implicate au diferite atributii, pozitii diferite, deruland
activitati diferite.
In functie de rolul ocupat in procesul de audit sunt
stabilite responsabilitati specifice.
Posibilele functii cu responsabilitatile si activitatile
asociate, intalnite in cadrul ASMM sunt:

Auditor sef
Principala responsabilitate a auditorului sef este de a
efectua si conduce auditul in mod eficient respectand
domeniul stabilit si in conformitate cu planul de audit
aprobat de solicitant.
In plus ii pot reveni urmatoarele responsabilitati si
activitati:
a) sa consulte solicitantul si auditatul, daca este cazul,
pentru a determina criteriile si domeniul de audit;
b) sa obtina informatii si date relevante necesare pentru
atingerea obiectivelor auditului, cum ar fi detalii privind
activitatile, produsele, serviciile, locul si imprejurimile
auditatului, precum si detalii ale auditurilor precedente;

c) sa determine daca cerintele pentru un audit de mediu sunt conforme


celor indicate in ISO 14010 si daca sunt respectate;
d) sa formeze echipa de audit tinand seama de posibilele conflicte de
interes si sa obtina acordul solicitantului asupra componentei acesteia;
e) sa dirijeze activitatile echipei de audit in conformitate cu principiile
specifice standardului ISO14010;
f) sa intocmeasca planul de audit de comun acord cu solicitantul, cu
auditatul si cu membrii echipei de audit;
g) sa comunice planul de audit final al echipei de audit, auditatului si
solicitantului;

h) sa coordoneze pregatirea documentelor de lucru, a


procedurilor detaliate si sa asigure informarea echipei de
audit;

i) sa caute rezolvarea tuturor problemelor care apar in timpul


auditului;
j) sa constate eventualul caracter inaccesibil al unui obiectiv
si sa explice acest lucru solicitantului si auditatului;
k) sa reprezinte echipa de audit in discutii cu auditatul
inainte, in timpul si dupa realizarea auditului;

l) sa semnaleze imediat auditatului orice


neconformitate grava constatata in timpul
auditului;
m) sa redacteze pentru solicitant raportul de
audit in mod clar si concis, la termenul
convenit in planul de audit;
n) sa formuleze recomandari pentru
imbunatatirea SMM, daca s-a convenit acest
lucru in domeniul auditului.

Auditor
In cadrul responsabilitatilor si activitatilor sale
auditorul trebuie:
a) sa respecte instructiunile auditorului sef si sa-l
sustina;
b) sa planifice si sa execute sarcinile care-i revin in
domeniul de audit, in mod efectiv si eficient;
c) sa stranga si sa analizeze suficiente date relevante
pertinente pentru audit, pentru a formula constatarile
auditului si concluziile referitoare la SMM;

d) sa pregateasca documentele de lucru sub


indrumarea auditorului sef;

e) sa fundamenteze pe baza de documente


fiecare constatare de audit;
f) sa asigure protectia documentelor
referitoare la audit si restituirea lor conform
acordurilor stabilite;

g) sa contribuie la redactarea raportului


auditului.

Echipa de audit
Procedeul de alegere a membrilor echipei de audit trebuie sa
confere siguranta ca acestia poseda experienta si atestarea
necesare realizarii auditului si sa tina seama de:

a) calificari (asa cum sunt definite de exemplu in ISO 14012);


b) sa contacteze auditatul pentru obtinerea cooperarii sale
integrale si pentru initierea procesului de audit;
c) sa defineasca obiectivele auditului;
d)

sa aleaga un auditor sef sau o organizatie auditoare si,


daca este cazul, sa aprobe componenta echipei de audit;

e) sa asigure echipei de audit autoritatea adecvata si


resursele pentru a permite realizarea auditului;
f) sa consulte auditorul sef pentru stabilirea domeniului
auditului;
g) sa aprobe criteriile pentru auditul SMM;
h) sa aprobe planul de audit;
i) sa primeasca raportul auditului si sa stalileasca
distribuirea acestuia.

Auditat
In cadrul responsabilitatilor si activitatilor sale, auditatul
trebuie:
a) sa informeze personalul propriu asupra obiectivelor si
domeniului auditului, dupa cum este necesar;
b) sa puna la dispozitia echipei de audit mijloacele necesare
pentru a asigura o buna desfasurare a auditului;
c) sa desemneze personalul responsabil si competent din
propria organizatie care sa insoteasca membrii echipei de
audit pentru a-i indruma la fata locului si a se asigura ca se
tine seama de cerintele referitoare la sanatatea si securitatea
echipei;

d) sa permita accesul, la cererea auditorilor, la


instalatii, la personalul aferent si la informatiile si
inregistrarile corespunzatoare;
e) sa coopereze cu echipa de audit in vederea
atingerii obiectivelor auditului;
f) sa primeasca un exemplar din raportul auditului,
cu exceptia cazului in care solicitantul se opune in
mod expres.

Derularea si etapele procesului de auditare

Realizarea auditului presupune mai multe etape


si anume:
- initierea auditului;
- pregatirea auditului;
- realizarea auditului.
Initierea auditului
Aceasta etapa presupune stabilirea clara a
domeniului si o examinare preliminara a
documentatiei.

Stabilirea domeniului auditului


Domeniul auditului descrie intinderea si fixeaza limitele
auditului, in spatiu si timp precizand de exemplu, locul,
durata, activitatile organizatiei, precum si modul de
raportare.
Domeniul este stabilit de solicitant si auditorul sef.

Se recomanda, in general, ca auditatul sa fie consultat atunci


cand se determina domeniul auditului.
Orice modificare ulterioara a domeniului auditului necesita
un acord intre solicitant si auditorul sef.

Examinarea preliminara a documentatiei


La inceputul procesului de audit, auditorul sef
examineaza documentele organizatiei, cum sunt:
declaratiile politicii privind mediul, programele,
inregistrarile sau manualele care permit sa se raspunda
cerintelor SMM .

Pentru aceasta, se recomanda utilizarea tuturor


informatiilor relevante referitoare la organizatia
auditata.
Daca se considera ca documentatia existenta nu
corespunde necesitatilor auditului, solicitantul trebuie
informat.

Pregatirea auditului
Aceasta etapa presupune intocmirea unui plan,
stabilirea responsabilitatilor in cadrul echipei si
pregatirea documentelor de lucru.

Planul de audit
Se recomanda intocmirea unui plan de audit flexibil
pentru a permite schimbari in functie de informatiile
primite in cursul auditului si pentru a permite o buna
utilizare a mijloacelor si resurselor alocate.

Planul trebuie sa includa:


a) obiectivele si domeniul auditului;
b) criteriile pentru audit;
c) identificarea unitatilor functionale si organizationale care
vor fi auditate;
d) identificarea functiilor si/sau a persoanelor care lucreaza
in cadrul organizatiei auditate avand responsabilitati directe
importante referitoare la SMM;
e) identificarea acelor elemente ale SMM-ului auditatului
care au prioritate in audit;
f) procedurile care includ auditarea elementelor SMM, in
functie de tipul organizatiei auditate;
g) limbile folosite pentru realizarea auditului si a raportului
(unde este cazul);

h) identificarea elementelor de referinta;


i) perioada de timp prevazuta pentru realizarea principalelor activitati
ale auditului;
j) datele si locurile unde trebuie efectuat auditul;

k) identitatea membrilor echipei de audit;


l) calendarul reuniunilor care au loc cu conducerea auditatului;
m) cerintele de confidentialitate;
n) formatul, structura si continutul raportului de audit, data prevazuta
pentru finalizarea si distribuirea raportului;
o) cerintele pentru pastrarea documentelor.

Se recomanda ca planul de audit sa fie comunicat


solicitantului, membrilor echipei de audit si auditatului.
Solicitantul trebuie sa analizeze si sa aprobe acest plan.
Daca auditatul are de formulat obiectii asupra oricarei
prevederi din planul de audit, aceste obiectii trebuie aduse la
cunostinta auditorului sef.
Se recomanda sa se ajunga la o intelegere intre auditorul sef,
auditat si solicitant, inainte de a incepe efectuarea auditului.
Orice plan de audit revizuit trebuie sa fie aprobat de partile
interesate inainte sau in timpul efectuarii auditului.

Documente de lucru

Documentele de lucru necesare pentru a usura investigatiile


auditorului pot include:
a) formulare pentru consemnarea dovezilor si a constatarilor
auditului;
b) proceduri si liste de verificare destinate evaluarii
elementelor SMM;
c) inregistrarile reuniunilor.
Se recomanda ca documentele de lucru sa fie pastrate
confidential cel putin pana la finalizarea auditului;
documentele care contin informatii confidentiale sau care se
refera la proprietatea industriala trebuie sa fie protejate in mod
adecvat de catre membrii echipei de audit.

Realizarea auditului
Etapa de realizare a auditului presupune o prima reuniune
de deschidere, urmata de strangerea datelor relevante
pentru audit (dovezi), definitivarea principalelor constatari
ale auditului si in sfarsit reuniunea de inchidere.
Reuniunea de deschidere
Reuniunea de deschidere are urmatoarele scopuri:
a) sa-i prezinte pe membrii echipei de audit conducerii
auditatului;
b) sa faca o trecere in revista a obiectivelor si a planului de
audit si sa stabileasca de comun acord un calendar de
audit;

c) sa prezinte un sumar al metodelor si procedurilor care vor fi


utilizate pentru efectuarea auditului;
d) sa determine modurile oficiale de comunicare intre echipa
de audit si auditat;
e) sa confirme punerea la dispozitie a resurselor si a
echipamentelor necesare echipei de audit;
f) sa confirme data si ora reuniunii de inchidere;
g) sa incurajeze participarea activa a auditatului;
h) sa treaca in revista impreuna cu echipa de audit, procedurile
de urgenta si de protectie din locurile importante.

Strangerea datelor relevante (dovezilor)


Dovezile de audit trebuie stranse in numar suficient astfel
incat sa permita verificarea conformitatii SMM al
auditatului cu criteriile auditului SMM.
Se recomanda ca dovezile de audit sa fie stranse prin
convorbiri, prin examinarea documentelor si prin
observarea activitatilor si a conditiilor in care se desfasoara
acestea.
Neconformitatile fata de criteriile auditului SMM trebuie
inregistrate.

Informatiile obtinute in urma convorbirilor trebuie sa fie


verificate cu alte informatii ce provin din surse
independente, cum sunt observatiile, inregistrarile si
rezultatele masuratorilor existente.
Se recomanda ca declaratiile neverificate sa fie inregistrate
ca atare.

Membrii echipei de audit trebuie sa examineze baza


programelor de prelevare a datelor si a procedurilor, pentru
a garanta eficienta controlului calitatii prelevarilor si a
procedurilor de masurare utilizate de auditat ca parte a
activitatilor SMM.

Constatari ale auditului


Se recomanda ca echipa de audit sa analizeze toate datele
relevante (dovezile) auditului pentru a determina
neconformitatea SMM fata de criteriile auditului SMM.
Echipa de audit trebuie sa se asigure ca aceste constatari
ale neconformitatii au la baza o documentatie clara si
precisa si se bazeaza pe dovezile de audit.

Este bine ca toate constatarile auditului sa fie analizate


impreuna cu responsabilul auditatului pentru ca acesta sa
ia cunostinta de toate constatarile privind neconformitatea.

Reuniunea de inchidere
Dupa finalizarea etapei de strangere a dovezilor de audit si inainte de a
pregati raportul auditului, se recomanda ca membrii echipei de audit sa
tina o reuniune cu conducerea auditatului si cu responsabilii pentru
functiile auditate.
Scopul principal al acestei reuniuni este de a prezenta auditatului
constatarile auditului, astfel incat auditatul sa i-a la cunostinta si sa
inteleaga clar aceste constatari.
Este bine ca punctele de dezacord sa se clarifice daca este posibil
inainte de finalizarea raportului de catre auditorul sef.
Deciziile finale privind importanta si descrierea constatarilor
auditului apartin auditorului sef, desi auditatul sau solicitantul pot
sa nu fie de acord cu aceste constatari.

Pregatirea raportului auditului


Toate constatarile auditului insotite eventual
si de un rezumat al acestora se recomanda sa
fie consemnate intr-un raport scris care sa fie
pus la dispozitia clientului.
Este bine ca si auditatul sa primeasca o copie
a acestui raport, cu exceptia cazului cand
clientul exclude acest lucru.

Raportul auditului este pregatit sub conducerea


auditorului sef care raspunde de exactitatea acestuia
si de intocmirea completa a acestuia.
Subiectele ce se trateaza in raportul auditului se
recomnda sa fie cele fixate in planul de audit.
In cazul in care se dovedeste totusi o schimbare in
momentul intocmirii raportului, aceasta ar trebui sa
faca obiectul unui acord intre partile interesate.

Continutul raportului auditului


Raportul auditului trebuie sa fie datat si semnat de catre
auditorul sef.
Se recomanda ca raportul sa contina constatarile auditului
si/sau un rezumat al acestora cu referinte la datele
relevante (dovezile) care le sustin.
In functie de acordul intervenit intre auditorul sef si
solicitant, raportul auditului poate contine urmatoarele
informatii:
a) denumirea si date de identificare privind organizatia
auditata si solicitantul;
b) domeniul, obiectivele si planul de audit care fac obiectul
acordului partilor interesate;

c) criteriile convenite si lista documentelor de referinta


luate in consideratie pentru realizarea auditului;
d) durata auditului si datele la care a fost realizat;
e) date de identitate a reprezentantilor auditatului care au
participat la audit;
f) date de identitate a membrilor echipei de audit;

h) lista de difuzare a raportului auditului;


i) un rezumat al procesului de audit cuprinzand dificultatile
intalnite;

j) concluziile auditului, cum sunt:


conformitatea SMM cu criteriile pentru auditul
SMM;
calitatea implementarii si mentinerii sistemului;
capacitatea procesului de revizuire efectuata de
conducerea interna a organizatiei de a asigura
caracterul adecvat, eficienta si imbunatatirae
continua a SMM.

Difuzarea raportului auditului


Prima etapa in difuzarea raportului auditului o constituie
transmiterea acestuia catre solicitant care la randul sau
stabileste modul de difuzare in conformitate cu planul de
audit.
Se recomanda ca o copie a raportului auditului sa fie
transmisa la auditat cu exceptia cazului in care solicitantul
exclude acest lucru.
In acelasi timp orice alta difuzare in exteriorul organizatiei
auditate necesita aprobarea auditului.

Raportul auditului este pregatit sub conducerea


auditorului sef care raspunde de exactitatea acestuia
si de intocmirea completa a acestuia.
Subiectele ce se trateaza in raportul auditului se
recomanda sa fie cele fixate in planul de audit.
In cazul in care se dovedeste totusi o schimbare in
momentul intocmirii raportului, aceasta ar trebui sa
faca obiectul unui acord intre partile interesate.

Finalizarea raportului auditului se recomanda


a fi facuta la termenul prevazut in planul de
audit.
Daca acest lucru nu se poate asigura in
intervalul de timp prevazut, este necesara
informarea solicitantului si auditorului in mod
oficial, inclusiv asupra motivelor de intarziere,
cu fixarea unei noi date de finalizare.

Pastrarea documentelor
Toate documentele de lucru, proiectele
rapoartelor si rapoartele finale referitoare la
audit trebuie pastrate conform acordului
incheiat intre solicitant, auditorul sef si
auditat, in functie de cerintele specifice.
Incheierea auditului
Un audit se considera incheiat atunci cand
toate activitatile care au fost definite in planul
de audit au fost indeplinite.

S-ar putea să vă placă și