Arthur Rimbaud - Velierul beat

Cum lunecam la vale pe-a apelor oglinda

N-am mai simtit odgonul ntins de edecari:
Cu chiote, Piei Rosii-i luasera drept tinta
Legndu-i, goi, pe maluri, de coloratii pari.
De echipaje nu-mi mai pasa cum - ca poarta
Bumbac din Englitera ori gru din Flandra. - Cnd,
Cu edecarii-odata, se stinse orice cearta,
Am fost lasat de Fluvii oriunde sa ma-avnt.
Eu, ce fusesem, iarna, mai surd dect un creier
De tnc, am dat navala prin al mareei val!
Si nici un promontoriu atins de-al meu cutreier
N-a mai vazut vreun iures att de triumfal.
Furtunile-mi sfintira treziile marine.
Mai slobod dect dopul pe ape-am dantuit
- Si zice-se ca ele doar lesuri duc, haine Vreo zece nopti, iar farul neghiob nu mi-a lipsit!
Curata, verde unda, mai dulce dect pare
Copiilor chiar marul cel acru, m-a spalat
De varsaturi si pete de vin; zvrlind n mare
Si ancora si crma, n voie m-a lasat.
De-atunci ma scald ntruna n Marea lactescenta,
Ca-ntr-un Poem de astri patruns si devornd
Azurul verde-n care vreun necat - absenta
Si palida stafie - coboara cnd si cnd;
Si-n care, dnd culoare salciilor seninuri Deliruri si cadente ascunse-n straluciri, Mai largi dect ni-e lira, mai tari ca orice vinuri,
Fac sa dospeasca fierea rosieticei iubiri!
Stiu boltile ce crapa sub fulgerele dese,
Stiu trombele, si Seara, si Zorii plini de-avnt Popor de porumbite, - si am vazut, adese,
Tot ce crezuse Omul ca vede pe pamnt!
Vazut-am cum un soare patat de-un mistic snge
Ilumineaza cheaguri prelungi si viorii, Cum draperia marii, fosnind, sub zari si strnge
Talazurile - parca eroi de tragedii!
Visat-am noaptea verde cu-omaturi uluite Saruturi care urca n ochii marii, lent, Miscarea unor seve n veci neauzite,
Fosforuri cntatoare arznd incandescent!
Urmat-am, luni de-a rndul, a valurilor turma Ca niste vaci zalude izbind n stnci, avan Fara-a visa ca talpa Madonelor, din urma
E-n stare a mpinge puhavul Ocean!

Am dat peste Floride fantastice, n care

Erau ochi de pantere si piei de om si flori!
Treceam prin curcubeie ntinse pe sub mare
Ca niste haturi pentru verzuiele vltori!
Vazut-am bolti dospinde, cu stufarisuri, unde
Cu-ncetul putrezeste cte-un Leviatan!
De-asemeni, cataracte care se pot ascunde
Sub calmul plat, cnd fierbe al apelor noian!
Ghetari, bolti de jaratec, sori de argint si aur
Si sidefii talazuri, - epave-n vreun golf brun,
Unde, caznd din arbori scalmbi, cte-un balaur
Mncat de pureci, lasa un negricios parfum!
As fi dorit sa vada copiii-aceasta lume
A apei, - pestii-aceia de aur, cntatori.
- Ieseam n larg pe-un leagan de nflorite spume,
Ma-nnaripa o boare de taina, uneori.
Martir satul de Zone si Poli, purtam pe buze
Suspinul marii - balsam pentru-ostenitu-mi trunchi;
Ea mi zvrlea flori negre cu galbene ventuze Si-ncremeneam precum o femeie, n genunchi...
Eram aproape-un ostrov podit cu gainaturi
De paseri crcotase, cu ochi balai, - plutind
Pna simteam ca-n plasa de-odgoane si de laturi
Coboara necati, d-a-ndoaselea, dormind!
Velier pierdut sub parul attor mari pletoase,
Zvrlit de uragane-n eterul pustiit, Eu, caruia nici Hansa cu navele-i faloase
Nu mi-ar fi scos din apa scheletul cherchelit;
Eu, sloboda odrasla a fumului si-a cetii,
Ce sfredeleam chiar cerul, roscat precum un zid
Ce poarta - hrana dulce, visata de poetii
Blajini - licheni de soare si muci de-azur limpid;
Eu, scndura nauca, smaltata cu planete
Electrice, si trasa de hipocampi, pe cnd
Se pravaleau, izbite de Iulie cu sete,
Ultramarine ceruri cu plniile-arznd;
Eu, ce simteam la cincizeci de leghe departare
Maelstroamele si chitii gemnd n rut, perechi Eu, torcatorul vesnic de-albastra nemiscare,
Duc dorul Europei cu parapete vechi!
Vazut-am siderale arhipelaguri, plauri
Al caror cer bezmetic spre nave sta deschis:
- O, Vlaga viitoare, milion de pasari de-aur.
T;i-s noptile acestea, loc de surghiun si vis?
Dar prea am plns! Ajunge! Sfsietori sunt zorii.
Cumplita-i orice luna, iar soarele-i amar:

M-a toropit iubirea, caci lncezi i-s fiorii.

O, sparge-mi-s-ar trunchiul! n mare sa dispar!
De mai doresc vreo apa din Europa, iata
E balta neagra, rece, pe care-n asfintit
Un trist copil mpinge, stnd n genunchi, o biata
Barcuta, ca un flutur de Mai, abia itit.
O, nu mai pot sa lunec prin vraja voastra, valuri
Menite carabusii bumbacului sa fiti!
Nici sa nfrunt trufia drapelelor, pe maluri,
Nici sa plutesc sub ochii pontoanelor, cumpliti!