Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
RASPUNS LA TRATAMENT
1.
Consideratii generale
Leucemia mieloida cronica (LMC) apartine grupului sindroamelor mieloproliferative si
reprezinta o proliferare monoclonala, datorata unei mutatii survenite la nivelul unei celule
stem pluripotente.
Faptul ca factorul cauzal implica celula stem sau celula susa hematopoietica a fost
demonstrat de analiza citogenetica a bolii. Aceasta a pus n evidenta prezenta unei
aceleiasi anomalii cromozomiale (cromozomul Philadelphia), att la nivelul liniei
granulocitare, ct si al celei monocitare, eritrocitare, megacariocitare si unei par 959h77j
55;i din limfocitele B.
Cromozomul Philadelphia a devenit astfel markerul bolii si corespunde cromozomului
22 remaniat prin translocatie reciproca cu cromozomul 9, t (9;22). Punctele de fractura
sunt situate n q34 pe cromozomul 9 si n q11 pe cromozomul 22.
Studiile de biologie moleculara au demonstrat ca punctul de fractura de pe cromozomul 9
se situeaza la nivelul genei C-ABL. Polipeptidul C-ABL codat de aceasta gena apartine
familiei de proteine cu activitate tirozin-kinazica si are rol n proliferarea celulara. Pe
cromozomul 22, punctul de fractura se situeaza la nivelul genei BCR. Aceasta regiune se
uneste cu partea 3' a genei ABL. Rezulta astfel o gena de fuziune, alterata, a carei
transcriptie duce la sinteza unei proteine anormale, p 210.
Cromozomul Philadelphia este un marker al LMC, dar nu este si patognomonic pentru
boala. Prezenta lui este detectata n cazuri de LAM si mai frecvent, n LAL, mai ales la
adult. Cromozomul este pus n evidenta prin analiza citogenetica la aproximativ 90% din
pacientii cu LMC.
LMC reprezinta 15-20% din cazurile de leucemie la adult. Mediana vrstei n momentul
diagnosticului este ntre 50-60 ani, dar boala poate sa apara la orice vrsta.
Factorii cauzali ramn necunoscuti n majoritatea cazurilor. Implicarea radiatiilor
ionizante ramne stabilita. Au fost sugerate ca fiind implicate expunerea la benzen si
fumatul, dar studiile extensive nu au reusit sa o confirme.
Diagnosticul pozitiv
Evolutia spontana a bolii, n absenta tratamentului, este progresiva, cu o mediana de
supravietuire de 3-5 ani.
Evolutia bolii cuprinde adesea doua faze, uneori trei: faza cronica se caracterizeaza prin
hiperleucocitoza cu un procent important de polinucleare cu functia conservata. Aceasta
faza este, n general, controlata de terapia conventionala. n timp, eficacitatea terapeutica
diminua, astfel ca dupa un interval de 2 pna la 6 ani evolueaza spre faza de accelerare,
care se caracterizeaza prin semne de insuficienta medulara si rezistenta la tratamentul
conventional. Aceasta faza nu e obligatorie, fiind urmata, relativ rapid, n 6-18 luni, de
faza de acutizare sau transformare blastica, caracterizata prin semne de insuficienta
medulara si semne de sindrom tumoral, cu evolutie letala n 3-6 luni.
Prognosticul
Factori prognostici
pentru faza cronica
Vrsta peste 60 ani
Stadiul Definire
1
0 sau un factor
la cei cu vrsta ntre 50-55 ani, cu donator familial, se poate recurge la allogrefa
medulara iar la bolnavii ntre 50-60 ani, fara donator familial, se poate recurge la
autogrefa cu celule stem
2.
Prezentare de caz clinic
n continuare, prezentam cazul unei paciente, n vrsta de 54 ani, din mediul rural, fara
antecedente patologice semnificative, diagnosticata cu leucemie mieloida cronica n
noiembrie 2004.
Debutul bolii a fost insidios, cu aproximativ 3 luni de zile naintea internarii n Clinica de
Hematologie Oradea, cu o alterare progresiva a starii generale, astenie marcata, scadere
ponderala importanta, transpiratii profuze, dureri cu caracter compresiv n hipocondrul
stng, meteorism abdominal.
Examenul obiectiv a evidentiat tegumente palid-teroase, abdomen sensibil la palparea
superficiala si profunda n hipocondrul stng, splina palpabila la 15 cm sub rebordul
costal, de consistenta crescuta.
Biologic, retinem hiperleucocitoza (184000/microL) cu un procent de 67,4% neutrofile,
hemoglobinemie de 8,4g/dl, hematocrit 25,1%, trombocitoza (572000/microL).
Examenul morfologic al frotiului sangvin a evidentiat o deviere la stnga a formulei
leucocitare pna la mieloblasti (2%).
Medulograma arata o serie granulocitara hiperplaziata, cu toate stadiile de maturatie
prezente, seria eritrocitara redusa, cu rari eritroblasti oxifili si seria megacariocitara
hiperplaziata, cu frecvente megacariocite granulare si trombocitogene.
Examenul citogenetic efectuat n cadrul Clinicii de Hematologie Timisoara, a evidentiat
cromozomul Philadelphia pozitiv n 80% din metafaze.
S-a instituit terapia cu Hidroxiuree 3g/zi, n asociere cu Cytosar 100 mg subcutanat, timp
de 4 zile, cu o evolutie lent favorabila.
La internarile ulterioare, persista starea generala alterata, organomegalia depistata clinic
si ecografic, tabloul sangvin fiind dominat de hiperleucocitoza, alternnd cu rare episoade
de leucopenie postchimioterapie, nsotite de infectii respiratorii recurente, confirmate
radiologic. De asemenea, se deceleaza paraclinic un sindrom de hepatocitoliza, care se
accentueaza n perioada urmatoare. n tot acest timp, continua tratamentul cu
Hidroxiuree, (asociata uneori cu Cytosar datorita trombocitozei n crestere), practic fara
remisiune clinica si hematologica de lunga durata. n acest context, n iulie 2005 se
instituie terapia cu Interferon - Roferon 3 milioane unitati /zi, de 3 ori pe saptamna.
n octombrie 2005 se depisteaza anticorpii anti virus hepatitic C pozitivi.
n noiembrie 2005, bolnava revine, acuznd astenie marcata, febra persistenta, iar
investigatiile biologice si imagistice arata leucocitoza, sindrom de hepatocitoliza si
hepatosplenomegalie importanta.
n intervalul ianuarie 2006 - septembrie 2006, urmeaza mai multe internari n cadrul
clinicii noastre, pe parcursul carora se creste doza de Interferon, initial la 3 milioane
unitati, 5 zile pe saptamna, iar apoi, n absenta raspunsului clinic si hematologic, la 3
milioane unitati zilnic si se asociaza cu Cytosar 100 mg/zi, n ciclu de 7 zile. De
asemenea, e necesara asocierea terapiei de substitutie cu masa eritrocitara.
Pe fondul rezistentei la terapia cu Roferon, inclusiv dupa marirea dozei la 5 milioane
unitati zilnic (mpreuna cu Cytosar), se efectueaza, n octombrie 2006, referatul pentru
aprobarea instituirii terapiei cu Glivec. Raspunsul este pozitiv, astfel ca n noiembrie
2006, bolnavei i se administreaza Glivec 400mg/zi, greu tolerat n acel moment. Se
ntrerupe temporar medicatia, urmnd a fi reluata n doze mai mici, crescute progresiv.
n perioada 22 - 27 ianuarie 2007, pacienta este internata n Clinica de Gastroenterologie
Oradea pentru evaluarea functiei hepatice. Examenul CT abdominal evidentiaza trei