ÎmpoÎmpotriva Martorilor lui Iehova, despre Ioan 1:1

Iată cum traduc Martorii lui Iehova primul verset al Evangheliei după Ioan: "La început
Cuvântul era, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era un dumnezeu". Ei
argumentează într-o broşură de-a lor, Should you believe in the Trinity (Ar trebui să crezi
în Treime?), că de vreme ce Cuvântul era cu Dumnezeu, Cuvântul nu are cum să fie
Dumnezeu în acelaşi timp. Cineva care este cu o persoană, nu poate fi în acelaşi timp
chiar acea persoană.

Această înţelegere stricată a lor rezultă dintr-o proastă înţelegere a gramaticii

greceşti. Textul original grecesc este θεὸς ἦν λόγος, acolo unde ei traduc prin Cuvântul
era un Dumnezeu. Este vorba despre o construcţie S-PN (Subiect-Predicat Nominativ).
Predicatul nominativ descrie clasa căreia subiectul îi aparţine. Astfel, subiectul este o
subclasă a predicatului nominativ. În cazul nostru, subiectul (Cuvântul - ὁ λόγος) este o
subclasă a predicatului nominativ (Dumnezeu - θεὸς). Aici nu este vorba despre o
relaţie de egalitate. Să luăm un exemplu sugestiv: Fotbalistul este un sportiv. Deşi
această propoziţie este adevărată, nu putem spune că Sportivul este fotbalist, pentru că
sportiv poate fi şi un jucător de tenis, deci "fotbalist" este o subclasă a clasei "sportiv". La
fel şi aici, Cuvântul este o subclasă a clasei Dumnezeu, însă Dumnezeu nu este doar
Cuvântul, ci este o clasă mai mare, care include şi Duhul Sfânt şi pe Dumnezeu Tatăl. Prin
urmare, traducerea corectă pentru Ioan 1:1 este: "La început era Cuvântul şi Cuvântul
era la Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu". În traducerea ortodoxă avem:
"Dumnezeu era Cuvântul", ceea ce este mai aproape de traducerea corectă, dar nu întru
totul. Subiectul, pe care se pune accent, este Cuvântul, pentru că este precedat de articol
hotărât (ὁ λόγος). Să mai luăm un exemplu, prin care să arătăm şi mai clar greşeala
imensă pe care o fac aceşti martori ai lui Iehova. În 1 Cor. 1:18, "cuvântul Crucii este
nebunie" ar trebui să se traducă de către ei "nebunia este cuvântul Crucii", pentru că ei
pun semn de egalitate între subiect şi predicatul nominativ, deci pentru ei nebunia este
totuna cu cuvântul Crucii şi atât. Mai degrabă, acest fel de construcţie implică o relaţie de
apartenenţă, nu de egalitate. Astfel, răspunsul la titlul broşurii lor este Da, ar trebui să
crezi în Sfânta Treime.

Pe lângă această greşeală, martorii lui Iehova au tradus θεὸς prin "un dumnezeu",
bazându-se pe faptul că acest cuvânt nu este precedat de articol. Însă, în limba greacă,
articolul este de obicei subînţeles, iar motivul pentru care aici θεὸς este fără articol este
emfaza pusă asupra cuvântului λόγος - Cuvânt. Dacă şi θεὸς şi λόγος ar fi fost precedate
de articol hotărât, atunci nu ar mai fi existat o modalitate de a pune emfază pe subiect.
Ca să înlăturăm definitiv greşeala lor, să ascultăm ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur, care
era vorbitor de limbă greacă (şi probabil că ştia mai bine ce spune): "Dar îmi veţi obiecta:
Tatăl este numit Dumnezeu cu articol, şi Fiul fără articol. Nu este adevărat că
apostolul, vorbind despe Fiul lui Dumnezeu, zice: "Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos"? (Tit 2, 13). El spune încă: "Care este Dumnezeu", ridicat, "mai
presus de toate" (Rom. 9, 5): eu înţeleg; sfântul Pavel în acest ultim pasaj, îl
numeşte pe Fiul, fără a adăuga articolul înaintea cuvântului Dumnezeu; dar
priviţi că face la fel cu privire la Tatăl, căci, în epistola pe care le-o scrie filipenilor,
vorbeşte în mod egal despre el fără a pune articolul "Care în chipul lui Dumnezeu fiind,
nu răpire a socotit a fi El întocmai cu Dumnezeu" (Filip. 2, 6). Şi în cea către romani: "Ca
Dumnezeu şi Tatăl nostru, şi Iisus Hristos Domnul nostru să vă dea har şi pace" (Rom 1,
7). Fără a socoti că aici ar fi fost în zadar articolul să-l preceadă, care este repetat mai
sus de mai multe ori. Când Scriptura spune despre Tatăl: "Dumnezeu este Duh" (Ioan 4,
24), cu toate că cuvântul "Duh" nu este precedat de articol, nu ne împotrivim că
Dumnezeu nu ar fi netrupesc: la fel, în locul pe care l-aţi ales voi pentru că nu este
deloc articol înaintea cuvântului Dumnezeu atribuit Fiului, nu ar urma prin
aceia că Fiul ar fi Dumnezeu într-un grad mai inferior. Pentru ce? Fiindcă atunci
când zice ea: "Dumnezeu" şi "Dumnezeul" ea nu ne-a arătat nici o diferenţă a
Dumnezeirii, sau fiindcă face mai precis tocmai contrariul. Căci "Cuvântul era
Dumnezeu", de teamă ca cineva să nu gândească cum că dumnezeirea Fiului nu
ar fi egală cu aceia a Tatălui, ea aduce şi arată imediat dovezi ale divinităţii lui
adevărate, arătând veşnicia lui prin aceste cuvinte: "El era la început la Dumnezeu"; şi
încă: atribuindu-i puterea de a crea, şi spunând despre el: "Toate prin El s-au făcut, şi fără
de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut": putere pe care Tatăl său peste tot i-o dă
prin gura profetului pentru a fi mai mare şi mai vizibilă mărturia naturii sale
dumnezeieşti. Profeţii revin adesea asupra acestui fel de demonstraţie, şi aceia nu fără
motiv, fiindcă ei aveau în vedere răsturnarea cultului idolilor. Căci "Piară dumnezeii, zice
Ieremia, care n-au făcut cerul şi pământul" (Ierem. 10, 11) şi "Mâna mea însăşi a întins
cerurile" (Isaia 44, 24). Tatăl voind deci să arate că aceia este o dovadă sigură şi arătată
a divinităţii sale, o arată peste tot, şi peste tot o foloseşte: dar evanghelistul, nemulţumit
încă despre ceea ce a spus el despre Fiul, îl numeşte la fel "viaţa" şi "lumina".

Dacă deci Fiul a fost dintotdeauna cu Tatăl, dacă totul s-a făcut prin El,
dacă El este cel ce ţine şi păstrează totul, căci aceasta o arată sfântul Ioan,
spunând că el este viaţa; dacă el luminează totul, cine va fi aşa de nebun
pentru a spune că evanghelistul a pus aşa aceste cuvinte pentru a micşora
dumnezeirea Fiului, pe când se foloseşte dimpotrivă de dovada cea mai
puternică pentru a stabili egalitatea lui şi perfecta asemănare cu Tatăl?

Eu vă rog, fraţilor, să nu confundăm creatura cu Creatorul, de teamă ca să nu

auzim să se spună despre noi înşine: "Ca unii care au schimbat adevărul în minciună şi s-
au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului" (Rom. 1, 25)".

Să luăm aminte!