Cea mai importanta competenta, in cadrul relatiei dintre mentor si voluntar, dar si cu

orice alta persoana care intra in contact, este comunicarea. Nevoia de a comunica,
de a transmite idei, informatii, sentimente, cat si de a afla la randul nostru de la
ceilalti, cum se simt, ce gandesc, ce fac, este o trasatura fundamentala a omului, o
necesitate vitala[1].
Comunicarea este un fenomen dinamic si complex, care presupune derularea
concomitenta a mai multor procese, puse in slujba schimbului de mesaje, de
informatie intre cel putin doi subiecti[2]. Ea poate fii in acelasi timp, o nevoie
umana dar si o sursa de conflict, de insatisfactii in relatiile interpersonale pe care
incercam sa le stabilim cu ceilalti.
O alta definitie a comunicarii care poate fii folosita pentru intelegerea mai clara a
conceptlui: comunicarea reprezinta un proces de interactiune intre persoane,
grupuri, ca relatie mijlocita prin cuvant, imagine, gest sau simbol[3]
In sensul sau de baza, comunicarea nu este altceva decat un transfer de informatii
intre doua parti participante la actul comunicarii: un emitator si un receptor. In urma
acestui transfer se doreste ca informatia transmisa si captata sa fie inteleasa si
interpretata in acelasi mod de catre ambele parti participante la procesul de
comunicare. Prin comunicare ii determinam pe cei din jur sa ne inteleaga, si ne
asiguram ca, si noi, la randul nostru, ii intelegem.
Accesibilitatea continutului comunicarii este dependenta de compatibilitatea
codurilor emisiei si receptiei[4]. Aceasta compatibilitate se suprapune de foarte
putine ori. Uneori, ceea ce vrea sa transmita emitatorul ajunge sa fie inteles altfel de
catre receptor. Adica, nu tot ceea ce vrea sa transmita cel care emite mesajul aunge
ca atare la cel care il recepteaza, acest lucru determinand aparitia unor erori de
comunicare.
Pentru a putea avea o comunicare eficienta si fructuoasa se impune cunoasterea
propriei persoane dar si a celor cu care comunicam. Ruxandra Rascanu cosidera ca
putem concepe subiectul uman ca membru al unor situatii de comunicare si, in
acelasi timp, participant la diferitele acte ale comunicarii[5].
Procesul de comunicare presupune o adaptare permanenta la situatie si la persoanele
cu care intrii in contact. Daca modul de comunicare se dovedeste a fii ineficient este
de preferat ca persoana in cauza sa isi reevalueze stilul si medotdele de comunicare,
sa lupte cu scopul de a convinge, de a explica, de a educa dar si de a putea fi
intelesi, acceptati. In orice situatie dorim sa provocam o reactie din partea celorlalti,
o schimbare de comportament sau de atitudine.
Fiecare om percepe diferit realitatea care il inconjoara. Unele concepte, cuvinte,
sintagme sunt percepute diferit de la o persoana la alta. Daca ignoram acest fapt,
procesul de comunicare va fii mai greu de gestionat si de inteles, deoarece in acest

proces toti incercam sa convingem interlocutorul ca modul in care percepem noi

realitatea este cel corect. Din acest motiv, pentru o comunicare de succes, mai ales
in relatiile cu voluntarii dar si cu colegii, trebuie sa ne pozitionam la realitatea
fiecaruia si sa acceptam diferentele. Atunci cand suntem intr-o pozitie de egalitate cu
interlocutorul, cand sistemele noastre de valori, credinte si propria experienta de
viata sunt compatibile cu ale interlocutorului, comunicarea este eficienta. Atunci
cand interlocutorii au experiente si moduri diferite de a privi lucrurile, acelasi mesaj
poate fii receptionat diferit si poate genera reactii diferite.
In functie de ceea ce vrea sa transmita, fiecare persoana decide daca este eficient
sau nu in comunicare. Unii pot raspunde cu calm unor acuzatii, pe cand altii se simt
ofensati la o simpla remarca generala, lucru care poate determina inceputul unui
conflict, altul cu indiferenta sau poate sa nu raspunda deloc. Din acest motiv, pentru
a comunica eficient, trebuie sa intelegem de unde pornesc asftel de situatii si ce
putem face pentru a evita aparitia lor.