Sfntul Ierarh Nicolae

TROPAR
ndrepttor credinei i chip blndeilor, nvtor
nfrnrii te-au artat pe tine, turmei tale,
adevrul lucrurilor. Pentru aceasta ai ctigat cu
smerenia cele nalte, cu srcia cele bogate.
Printe Ierarhe Nicolae, roag pe Hristos
Dumnezeu s mntuiasc sufletele noastre.
Frati crestini,
Sfantul Ierarh Nicolae s-a nascut pe la anul 270, in orasul Patara, din vestita provincie a Asiei Mici, Licia.
Parintii sai, Teofan si Nona, se bucurau de o aleasa faima inaintea intregului tinut, prin bogatia lor, dar mai ales
prin credinta lor crestina si ravna de a ajuta pe saraci. Pe acesti buni crestini, Dumnezeu ii rasplati cu
binecuvantarea Sa, implinindu-le dorinta de a avea si ei un copil, caruia prin botez i-au dat numele de Nicolae,
care talmacit pe romaneste aceasta inseamna, biruitor de popoare.
Haghiograful Sfantului Nicolae ne spune ca acest copil a fost crescut in chip minunat de parintii sai, indrumat
fiind pe urmele trase de ei. El traia in familie ca si intr-o scoala a credintei, in care invata, mai presus de toate, sa
slujeasca lui Dumnezeu si sa traiasca in frica de El, caci aceasta este si inceputul intelepciunii, ne spune Sf. Carte.
Tineretea si-o trai intr-o alta minunata gradina duhovniceasca, fiind ucenic al vestitului episcop de Patara,
Metodie. Acest vladica, precum ne spun istoricii, stralucea - in ochii tuturor - printr-o indoita aureola de
sfintenie si stiinta, la care, in cele din urma, s-a adaugat si aceea de martir, care si incununa viata sa. Metodie,
prin tot traiul sau, era o oglinda de sfintenie pentru poporul sau: cuvantul sau era lumina credinciosilor; tezaurul
credintei sale, invatatura pentru ei si biruinta contra paganilor; mila sa, refugiul saracilor, si intreaga sa persoana,
imagine vie a unui tata si a unui doctor plin de grija pentru mantuirea tuturor. (Saint Nicolas, E. Marin, p.51).
Si asa crescu Sfantul Nicolae, in scoala unor astfel de parinti, dar mai ales a unui astfel de ierarh, intr-o
atmosfera cereasca de credinta Dumnezeiasca, pentru ca mai apoi sa ajunga si el placut lui Dumnezeu si
oamenilor. Invatatura Bisericii patrundea in mintea sa si-i incalzea inima, iar virtutile crestine ii luminau intreaga
sa viata. De aceea, ajungand sa fie ca un batran intelept inca din tinerete, el nu avea decat dorul de a dobandi
margaritarul stiintei, iar pe toate celelalte: petrecerile, moda, jocurile de noroc si alte usuratati, le vantura ca si pe
o pleava cu lopata intelepciunii sale...
Dar si cu faptele milosteniei, tanarul preot Nicolae stralucea cu deosebire, caci pilda buna avea pe parintele sau
duhovnicesc. Si iata, din cele multe ale lui milostenii, voi pomeni una, ca sa fie si pentru noi o pilda de lumina, de
chipul cum trebuie sa facem milostenia. In acest oras Patara, era un om ce avea trei fete si care, din pricini
nestiute de noi, ajunsese din bogat un om foarte sarac. Incoltit de nevoi, el se gandea sa le dea pe ele desfranarii
ca astfel si ele si el sa poata trai. Dar iata ca Dumnezeu, ca unul ce voieste ca toti sa se mantuiasca, descoperi
toate acestea aceluia ce stia ca are iubire de oameni, Sfantului Nicolae. Acesta, fara sa-l fi mustrat pe acel om
pentru gandul lui necurat, se hotari ca pe ascuns sa-l ajute, iar nu la aratare, pentru ca asa spune Mantuitorul: Sa
nu faceti milostenia voastra inaintea oamenilor. Iar in al doilea rand, mai gandi el, sa faca asa si pentru ca sa nu
rusineze pe acela ce odinioara a fost bogat, iar acuma era sarac. Si asa, luand o punga cu galbeni, in toiul noptii,
nevazut de nimeni, se duse si o arunca pe o fereastra dosnica in casa celui sarman. Cu acest ajutor, nestiut de la
1

cine, acel parinte isi marita fata cea mare. Vazand Sf. Nicolae ca chibzuit om este acel tata, nu mult dupa aceea,
arunca o a doua punga la fel, dar cand dorea sa o arunce si pe a treia, pentru ca sa se marite si ultima fata, acel om
ce statea la panda de saptamani si luni de zile, l-a vazut pe marele lui binefacator, care era Sf. Nicolae. Si cu
lacrami multumindu-i, el nu primi de la sfant decat rugarea ca nimanui sa nu spuna acestea.
Episcopul Metodie, fericit de a avea un astfel de ucenic, dorea sa-l aiba totdeauna langa el si la vreme sa-l aiba
urmas la pastorire, iar pana atuncea sa-i fie toiag al batranetelor sale. Dar Sf. Nicolae era calauzit, mai presus de
voia oamenilor, de mana lui Dumnezeu... Si iata, voind el sa se inchine la Sf. Mormant, pleca la Ierusalim pe
mare. Si pe cand calatorea, starnindu-se o mare furtuna pe care tanarul preot Nicolae o prevesti, aceasta nu se
potoli decat prin rugaciunea acestui pelerin, pentru care toti au cunoscut ca el este un om ales al lui Dumnezeu.
Dupa ce cu multa evlavie a umblat prin Locurile Sfinte, intorcandu-se inapoi in patria sa Licia, se opri in orasul
Mira, pentru a trai intr-o manastire de acolo, care se numea Sinai. Dar iata ca tocmai atuncea episcopii intregului
tinut erau adunati sa aleaga mitropolit pentru Mira, in locul celui care de curand murise. Si rugandu-se ei, ca
Dumnezeu sa le descopere pe cine sa aleaga mitropolit al Mirei, Dumnezeu a facut cunoscuta voia Sa printr-o
viziune de noapte, celui mai batran dintre episcopi.
Mergeti, a spus El, la biserica, si pe acel pe care-l veti gasi ajungand cel dintai si care se numeste Nicolae,
luati-l si-l asezati pe tronul arhiepiscopal. In acea dimineata, ca de obicei, Sf. Nicolae se duse cel dintai la
biserica. Dar in pridvor, intampinandu-l batranul episcop, il intreba: Fiul meu, cum te numesti? - Eu ma
numesc Nicolae, smeritul slujitor al Domnului. Si luandu-l si infatisandu-l soborului de episcopi si multimii
credinciosilor, zise: Acesta este ales de Domnul pentru a fi arhiepiscop al Mirelor. Zadarnic se opuse Sfantul
Nicolae, caci in cele din urma trebui sa ia loc pe tronul arhiepiscopal.
Ca pastor de suflete, Sfantul Nicolae a avut de indurat rautatea toata de la paganii imparati Diocletian si
Maximian: schingiuiri si inchisoare. Atuncea a murit si parintele sau sufletesc, episcopul Metodie, iar el prin
minune Dumnezeiasca a fost pastrat sa duca si alte lupte cu ereticii. Caci tocmai atunci se ivi erezia lui Arie, care
spunea ca Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu deplin, ci e o faptura a Parintelui din ceruri.
Cu venirea ca imparat a Sfantului Constantin cel Mare, Sfantul Nicolae fiind eliberat cu toti crestinii din
temnita, incepu lupta cea sfanta, nu numai contra paganestii credinte, dar si cu acea erezie a lui Arie. Prin predici,
prin discutii publice si prin sfat parintesc de la om la om, el lupta contra celui ce primejduia insesi temeliile
crestinatatii, tagaduind Dumnezeirea Domnului Hristos. Si numai datorita Sfantului Nicolae, metropola Mira
Lichiei nu a avut nicio legatura cu erezia ariana, pe care el ca pe un venin stiu sa o arunce departe de granitele
eparhiei sale. Parca si acuma rasuna in urechile noastre ecoul marilor lupte ce le-a dus Sfantul Nicolae! Si acuma
vibreaza sufletul lui apostolic, cu toate ca au trecut 1600 de ani de atunci!...
Dar la Sf. Sinod din Niceea, cat s-a zbuciumat Sf. Ierarh Nicolae, sa lumineze pe ereticul Arie, si cu toti cei
318 parinti la un loc, sa hotarasca drept si sfant, crezul credintei ortodoxe! Caci atuncea s-a alcatuit Crezul, cea
mai sfanta marturisire de credinta cu privire la Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Cred si intr-unul
Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii; Lumina
din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; Cel de o fiinta cu Tatal prin carele
toate s-au facut...
In focul acestor aprinse discutii, pe cand lamurea pe Arie, Sfantul Ierarh Nicolae a lovit peste obraz pe acest
intunecat tagaduitor al celor mai limpezi crezuri de credinta. Si ne spun istoricii ca Parintii Sinodului, mahninduse de aceasta asprime, i-au luat de la dansul semnele cele arhieresti: Omoforul si Sf. Evanghelie. Iar Domnul
nostru Iisus Hristos si Maica Sa, privind din inaltimea cea cereasca in adancul inimii acestui parinte, s-au coborat
in inchisoare si i-au dat ei insisi semnele arhieriei: Mantuitorul ii dadu Sf. Evanghelie, iar Fecioara Maria ii aseza
pe umerii sai, Omoforul. Si aceasta aratandu-se in vedenii si altor episcopi, cu totii au vazut ca Dumnezeu e cu
mai mare mila pentru acei care cu inima curata marturisesc si lupta pentru adevarul cel vesnic...
Fratilor, in lumina acestei minunate intamplari din viata Sfantului Nicolae, la fel si noi judecam, pe buna
dreptate, ca bine privita este in ochii cei vesnici ai cerului lupta cea dreapta pe care o duce crestinatatea pentru
2

raspandirea luminii si adevarului Dumnezeiesc si in intunecatele suflete ale paganilor de ieri, de astazi si de
oricand. Caci noi ne luptam cu dusmanii lui Dumnezeu, cu cei care tagaduiesc ca Domnul Hristos este
Dumnezeu, ca si Arie. Iar dupa infrangerea paganului, noi dorim tuturor sa fie traitori fericiti in imparatia lui
Dumnezeu. Intr-o imparatie cereasca pe pamant in care sa se dea fiecaruia: adevar, dreptate, dragoste, pace,
bunatate si mila. In sufletele tuturor sa fie acea iubire de oameni pe care a aratat-o Sfantul Nicolae tuturor
pastoritilor sai. Caci precum se spune, Sfantul Ierarh Nicolae era bun catre toti si mult apropiat sufleteste:
sarmanilor era tata, saracilor milostiv datator, mangaietor celor ce plangeau, ajutator celor napastuiti si tuturor
mare facator de bine. (Vietile Sfintilor de Neamt).
Nenumarate sunt minunile Sfantului Nicolae prin care tuturor bine le facea si din primejdii ii scapa, pentru care
i se si spune: Sf. Ierarh Nicolae, facatorul de minuni. Astfel, el ascultand rugaciunile celor invaluiti de furtuni
pe mare, potolea mania valurilor, pentru care el este socotit patronul marinarilor. Iar pe cei napastuiti pe nedrept
el ii apara, mustrand prin vedenie pe prigonitorii lor. La fel pe cei infometati ii ajuta, trimitand indemn
negustorilor sa vina in patria cu lipsa. De aceea si noi astazi, praznuindu-l, sa ne rugam lui, graind unele ca
acestea: Pastorii si invatatorii pre pastorul cel intocmai ravnitor Pastorului celui bun, adunandu-ne sa-l laudam.
Cei din boale pre doctorul, si cei din primejdii pre izbavitorul; pacatosii pre folositorul, saracii vistieria, cei din
necazuri pre mangaietorul; calatorii pre cel impreuna calator, cei ce sunt pre mare pre carmuitorul, toti pre cel ce
pretutindenea intampina cu caldura, pre Marele Ierarh, laudandu-l asa, sa zicem: Prea Sfinte Nicolae, grabeste si
ne scoate pre noi din nevoile noastre acestea de acum; si mantuieste turma credintei crestine cu rugaciunile tale.
(Slava de la laude).
Fratilor,
Pe Sfantul Ierarh Nicolae, pastorul cel milostiv, nu-l putem praznui mai cu cinste decat prin aceea de a-i urma
pilda iubirii sale de oameni. Si socot ca aceasta mila fata de toti cei in nevoi au avut-o in cinste si stramosii nostri,
cand au inaltat atatea biserici spre lauda Sfantului Ierarh Nicolae. Atat in trecut, cat si pentru toate vremurile, au
stiut strabunii nostri ca omenirea va avea nevoie de o scoala a bunatatii celei ceresti...
Iata in aceste zile de cumpana pentru Neamul nostru, cand cei mai viteji dintre noi si-au jertfit viata lor, suntem
chemati sa cinstim pe urmasii unor astfel de eroi cu sprijinul nostru. Eroii au aparat Patria si viata noastra, iar noi
suntem indemnati la marea onoare de a ocroti pe acesti fii de eroi. Ei au implinit prima pilda a vietii Sfantului
Ierarh Nicolae, caci prin voinicie au aparat intreaga si curata icoana acestui Neam, iar noi suntem chemati sa
implinim cea de-a doua faima a Sfantului Nicolae, milostenia. Sa ajutam pe cei in nevoi, sa ocrotim pe cei lipsiti,
sa sprijinim pe acei pe care Dumnezeu din ceruri ni i-a dat ca pe frati ai nostri. Iata, in jurul nostru privesc ochi
inlacramati de dureri si lipsuri, si de sus din ceruri, Sfantul Ierarh Nicolae priveste in tainitele bogatiei noastre si
in adancurile inimii noastre... Iar din jurul tronului ceresc, cauta catre noi insisi eroii nostri...
De voiti sa fiti si voi recunoscatori pentru cei ce v-au aparat viata si avutul, dati cu inima larga pentru urmasii
lor. De voiti sa impliniti pilda Sfantului Ierarh Nicolae, ajutati cu bogata inima pe cei din nevoi. De voiti sa fiti si
voi niste eroi ai bunatatii, jertfiti cu voie buna din cele ale voastre. Si asa unul pe altul ajutandu-ne, sa ne bucuram
de binecuvantarea cea cereasca a lui Dumnezeu, traind zile de pace si fericire, pe pamant ca si in ceruri. Amin.
Protosinghel Vasile Vasilache
Predicatorul Sfintei Patriarhii (1940-1944)
(Predica rostita la Radio Romania in 5 decembrie 1943)