RENUNTARE

Motto: Feriti-va de toti cei care intorc spatele iubirii, ambitiei, societatii. Ei se razbuna pe propria
renuntare. (Emil Cioran Syllogismes de lamertume Paris 1952 )

Nu voi intra in subiect pe poarta misticii civilizate, nu ma voi sprijini pe Socrate, Hegel sau
Kierkegaard pentru a descoperi secretul fericirii de a renunta, ci voi divaga despre profunzimea
renuntarilor simple, care ni se pot intampla zilnic. Tot secretul este in lucrurile la care esti
capabil sa renunti. Renuntarea iti poate transfera o fericire neinteleasa, cu un potential
nesfarsit. Cand renunti sufletul ramane parca undeva pe poteca, avanseaza cu un suras intr-un
vertij inghetat. Unele lucruri, evenimente sunt prea lejere pentru a nu fi uitate, oricat te-ai fi
ratacit in imbratisarile lor, uneori nimic nu se intrezareste, simti pur si simplu ca nu se poate
merge mai departe. De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei
renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu
renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o
trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat? Cand nu renunti pe deplin
intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu
ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental. Intram plini de viata in tot ce
ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem
flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai
ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai
una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine si sa te inseli. Cat timp iti
poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi
lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara
timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te
simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea? Trebuie ca toate gandurile noastre moarte
sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care
nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care ne-au mutilat
sentimente Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena
teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare,
de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti
la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru
Gasset (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic.
In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata
noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita
modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator.
Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al
vietii, trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa
se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori,
prin renuntari. Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata
existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri. Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce
lasi cu suferinta in urma ta? Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti,
ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e
insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul insusi va separa de noi o parte
importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de
a invinge ridicolul Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care
aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila,
sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala. Renuntarea este
probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii.
E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila.