Sunteți pe pagina 1din 1

n anul 1601, n timpul unei ederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a

menionat pe marginea portretului aetatis XLIII, adic "n al 43-lea an al vieii", ceea ce indic drept
an al naterii lui Mihai anul 1558.[1] Domnul Ptracu cel Bun, considerat mult vreme ca fiind tatl
nelegitim al lui Mihai, a murit n 1557. mprejurarea ca Ptracu s fi avut relaii extraconjugale n
anul morii sale apare ca foarte improbabil, avnd n vedere faptul c a murit n urma unei lungi
boli, pentru tratarea creia a cerut medici de la Sibiu.[2] Ipoteza ca Mihai s fi fost fiul postum al lui
Ptracu a fost exclus i de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum i
pe baza cronicilor de epoc.[3]
Mama lui Mihai, Teodora sau Tudora, a fost, dup unele surse, de neam grecesc (din vechea familie
bizantin a Cantacuzinilor). Dup alte surse, era vnztoare de rachiu, originar din Trgul de Floci,
iar tatl lui Mihai era grec.[4] Cronica lui Radu Popescu menioneaz c "Acest Mihai Vod, dup ce
au luat domnia, s-a numit c este fecior lui Ptracu Vod, iar cu adevrat nu se tie, c nici un
istoric de-ai notri sau striin nu adevereaz cine iaste i cum au luat domnia, fr ct din auz unul
din altul aa dovedim, c mum-sa au fost de la Ora dela Floci, care fiind vduv i frumoas i
nemerind un gelep (negustor), om mare i bogat den Poarta mprteasc i n casa ei zbovinduse ctva vreme..."[5]
Alte documente, aflate n custodia Academiei Romne, precum i specificaiile din Condica
episcopiei Rmnicului, atesta c Mihai Viteazul s-ar fi nscut la Drgoeti, localitate aflat pe partea
stng a Oltului, judeul Vlcea. Aceleai surse mai specific faptul c la Proieni, pe Valea Oltului,
ntr-o veche biseric ortodox, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.[necesit citare]
Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost sor cu Iane Cantacuzino, nalt dregtor la Constantinopol i
apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.
Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomaii lui Mihai, a ntocmit, probabil pentru
informarea cercurilor austriece, o cronic a vieii domnitorului, document care s-a pierdut n forma
original, dar care s-a pstrat n compilaia luiStephanus Zamosius.[6]

S-ar putea să vă placă și

  • Bosonul Higgs
    Bosonul Higgs
    Document2 pagini
    Bosonul Higgs
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Mecanica Cuantică
    Mecanica Cuantică
    Document1 pagină
    Mecanica Cuantică
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Cuarcuri-Fundamentele Materiei
    Cuarcuri-Fundamentele Materiei
    Document2 pagini
    Cuarcuri-Fundamentele Materiei
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Bosoni - Cele 4 Forte
    Bosoni - Cele 4 Forte
    Document2 pagini
    Bosoni - Cele 4 Forte
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Viteazul Referat
    Mihai Viteazul Referat
    Document1 pagină
    Mihai Viteazul Referat
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Bosoni - Cele 4 Forte
    Bosoni - Cele 4 Forte
    Document2 pagini
    Bosoni - Cele 4 Forte
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Viteazul Referat
    Mihai Viteazul Referat
    Document1 pagină
    Mihai Viteazul Referat
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Comunismul
    Comunismul
    Document2 pagini
    Comunismul
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Salut
    Salut
    Document1 pagină
    Salut
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Mecanica Cuantică
    Mecanica Cuantică
    Document1 pagină
    Mecanica Cuantică
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Carbonul
    Carbonul
    Document1 pagină
    Carbonul
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Mecanica Cuantică
    Mecanica Cuantică
    Document1 pagină
    Mecanica Cuantică
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Crysis Plot
    Crysis Plot
    Document1 pagină
    Crysis Plot
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Razboiul Di Vietnam
    Razboiul Di Vietnam
    Document1 pagină
    Razboiul Di Vietnam
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Crysis Plot
    Crysis Plot
    Document1 pagină
    Crysis Plot
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Carol I
    Carol I
    Document1 pagină
    Carol I
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări
  • Carol I
    Carol I
    Document1 pagină
    Carol I
    Petrică Teo
    Încă nu există evaluări