Sunteți pe pagina 1din 4

Potolea Gheorghe, Hossu Mircea Horia

Efectele de comert, hirtiile de valoare,


mecanismele bursiere in economia de piata
CAMBIA este efectul de comert cel mai utilizat si cel mai mult negociat in conditiile
economiei de piata, ca instrument intermediar si mijlocitor al creditului comercial. Cambia este
de doua feluri:
1.
Trata denumita si polita sau cambie.
2.
Biletul de ordin.
1.
Trata este un inscris prin care creditorul (tragatorul) da ordin debitorului sau
(trasul) sa achite la o anumita data (scadenta) sau la prezentare, o suma de bani determinata,
unei treia persoane (beneficiarul) sau la ordinul acestuia.
Exemplu: Un comerciant X, a vindut o marfa in valoare de 50.000 lei comerciantului Y cu
plata peste 3 luni si doreste ca aceasta suma sa fie platita lui Z.
Toate acestea trei persoane domiciliaza in aceeasi localitate. Intervin in acest act comercial
trei factori:
1.
creditorul sau tradatorul X;
2.
debitorul sau trasul Y;
3.
beneficiarul Z.
Comerciantul X (creditorul sau tradatorul) va completa un formular (cambie, trata, polita)
cu urmatorul text:
Cluj-Napoca, la 20 februarie 1995, Bun pentru 50.000 lei.
pentru aceasta trata
21 mai 1995 veti plati contra acestei trate la ordin lui Z suma de 50000 lei.
Semnat, X
In partea de jos a tratei se inscrie numele si adresa trasului Y.
Creditul remite trata mai intii debitorului care inscrie pe fata tratei cuvintul accept si
semneaza, apoi beneficiarului indicat in trata. Aceasta o va pastra pina la scadenta, cind o va
prezenta trasul care va efectua plata. Beneficiarul se poate insa prevala de clauza la ordin si
poate transfera altei persoane dreptul sau de creanta asupra trasului.
Pentru aceasta, el va inscrie pe dosul tratei cuvintele Platiti la ordinul... si va semna
(andosare sau gir). Fiecare nou beneficiar va putea proceda in acelasi fel, pina la scadenta tratei.
In felul acesta, cambia, instrument de credit prin excelenta, devine si un instrument de plata. Cu
cit trata circula mai mult prin andosare, cu atit achitarea ei la scadenta este mai bine asigurata,
intrucit fiecare andosator garanteaza plata solidar cu trasul. In cazul cind se considera necesar
plata mai poate fi asigurata prin avalizare, adica prin inscrierea pe fata tratei a cuvintelor pentru
aval si semnarea ei de catre o persoana sau o banca. In acest caz avalizatorul raspunde solidar
cu trasul pentru plata sumei la scadenta.
Actiunea cambiala este un alt moment care intervine in circuitul cambial, cind nu s-a platit
cambia la scadenta.
Actiunea cambiala este chemarea in judicata de catre posesorul legitim al cambiei, a
principalilor obligti (trasul acceptant, tragatorul, acceptantul prin interventie, recomandatarul,
avalistul) precum si girantilor anterior, izolat sau toti in solidar, pentru a obtine plata cambiei
ajunsa la scadenta, neplatita si protestata.
Cind actiunea este deschisa impotriva principalilor obligati, atunci ea se numeste actiune
cambiala directa. Atunci cind ea se exercita impotriva girantilor anteriori si avalistilor acestora
actiunea cambiala se numeste recursorie sau indirecta.
Posesorul cambiei protestate are dreptul sa porneasca actiune cambiala impotriva oricarui
girant al cambiei, intrucit semnatarii cambiali sint solidari raspunzatori pentru plata cambiei.
Contra-cambia este o modalitate de plata a unor cambii protestate.
Contra-cambia este o cambie la vedere, insotita de cambia neplatita.

Ea este trasa de ultimul posesor al cambiei neplatite si protestate asupra unuia din girantii
sau asupra principalului obligat. Spre deosebire de cambie care este un mijloc de credit, contracambia este un mijloc de incasare- Girantul care achita o contra-cambie urmareste incasarea ei de
la anteriorul obligat putind emite si el o noua contra-cambie. Contra-cambia va trebui sa
indeplineasca si sa cuprinda aceleasi mentiuni ca si cambia.
BILETUL LA ORDIN este cambia care cuprinde obligatiunea de a plati o suma oarecare
la ordinul unei alte persoane.
Deosebirea fata de cambie este aceea ca la biletul la ordin intervin numai doua prsoane:
subscriitorul (tragatorul) care se obliga el insusi de a plati suma la scadenta si beneficiarul sau
purtatorul care primeste biletul la ordin si este in drept sa-l incaseze la scadenta. Deci tragatorul
este chiar debitorul.
Fata de elemente cuprinse de cambie, lipseste numele trasului.
Biletul la ordin a carui scadenta nu este aratata, este socotit platibil la vedere, adica
debitorul este obligat sa-l plateasca atunci cind il prezinta beneficiarul. Daca nu se arata locul de
plata, atunci plata se face la locul emisiunii titlului.
Biletul la ordin care nu arata locul unde a fost emis, se socoteste semnat in locul aratat
linga numele emitentului.
Majoritatea reglementarilor privind cambia se aplica si biletului la ordin, in legatura cu
girarea, avalizarea, scadenta, plata, regresul in caz de neplata, protestul, plata prin interventiune,
alterarile, prescriptiunea, anularea si inlocuirea titlului si altele.
Biletul la ordin, la fel ca si cambia, poate indeplini functia de instrument de credit bancar
pe termen scurt. Furnizorul care vinde o mafta pe credit, primeste in locul bancar un bilet la
ordin de valoarea marfii, tras de cumparator. Deci vinzatorul a acordat cumparatorului un credit
pe termen scurt pe o durata pina la scadenta.
Detinatorul biletelor la ordin daca are nevoie de credit bancar se prezinta la banca si pe
baza portofoliului de cambii ;i biletele la ordin de la partenerii sai, primeste credit necesar
dimensionat la cel mult valoarea portofoliului de efecte de comert neajunse la scadenta.
Operatiunea prin care efectele de comert apar ca instrumente de credit si se folosesc drept
garantie a creditului bancar se numeste scont.
Miscarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul cambiilor trase si bilete la ordin
este stimulata de speranta obtinerii unor cistiguri mai mari fie pe calea dobinzilor (diferenta de
dobinda de la o tara la alta tara) fie pe calea cursurilor valutare, capitalurile exprimate si sub
forma efectelor de comert migrind spre tarile unde dobinda este mai ridicata sau unde moneda isi
intareste puterea de cumparare.
MANDATUL. In activitatea comerciala prin mandat se intelege un act care are toate
caracterele unei trate, diferind numai prin forma sa care este epistolara, sub forma unei scrisori.
Mandatul nu este supus la acceptare si prin urmare nu este supus la nici o urmarire pe cale
legala, ca celelalte efecte de comert.
Mandatul se foloseste atunci cind se doreste a se transfera o suma de pe o piata pe alta fara
a fi necesara circularea sau negocierea efectului. De asemeni se foloseste mai mult in cazul
relatiilor dintre societatile comerciale si sucursale sau agentiile lor.
Mandatele sint platibile la vedere. Trasul, cel care trebuie sa plateasca mandatul, poate
refuza acesta plata daca nu a fost avizat de tragator. Avizarea trasului de catre tragator este
necesara pentru a se preveni fraudele si falsurile.
Aceste mandate sint efecte comerciale, atunci cind au ca destinatie lichidarea unor creante
comerciale si se manipuleaza prin intermediul agentilor economici.
In general mandatele nu au o circulatie extinsa, ca efecte de comert, motiv pentru care nu
au aparut nici legislatii si reglementari speciale.
VARANTUL este un titlu de creanta folosit in comert. El se foloseste in cazul marfurilor
care urmeaza a fi transportate pe apa, pe momentul depozitarii lor in docuri sau orice instalatii de
depozitare si reprezinta o creanta a proprietarului marfii fata de depozitar, de o valoare egala cu
valoarea marfurilor predate.

Varantul se elibereaza de un antrepozit, doc, port, depunatorului unei marfii in acel


antrepozit, doc, sau port. El se compune dintr-o recipisa care constituie titlul de proprietate
asupra marfii si din varantul propriu-zis care prin andosare poate circula ca un efect de comert,
conferind detinatorului drepturile care deriva din titlu, garantate prin marfa depusa (marfuri
industriale, agricole, petroliere, etc.). Avantajul varantului este acela ca inlocuieste circulatia
marfurilor cu circulatia documentelor de credit.
CECUL este un inscris sub forma unui ordin de plata sau mandat, cu ajutorul caruia
orice persoana care are deschis un cont la o banca, poate sa-si retraga din acest cont, pina la
limita disponibilitatilor (soldurilor) ce le are in cont.
Are mai mult caracterul unui instrument de decontare si s-a utilizat in tara noastra, sub
diferite forme, inlesnind procesul circulatiei banilor si inlocuind banii in circulatie.
In tari cu economie de piasa dezvoltata se foloseste pe scara mai extinsa cecul. O mare
parte a populatiei au deschise conturi la banci sau la alte institutii financiare, de unde primesc fie
carnete de cecuri cu foi detasabile, fie cecuri cifrate, codificate, care permit celor care au depuse
disponibilitati banesti in conturi bancare sa si le retraga cind doresc.
Aceste retrageri se fac atit de la ghiseele bancilor unde isi au conturile deschise cit si din
alte locuri de mare acces.
Chiar daca se pot ridica sumele numai de la o banca, acesta se poate face nu mai de la
ghiseele bancii respective, dar si din anumite puncte sau locuri exterioare ale incintei bancii.
Astfel se pot scoate disponibilitatile si atunci cind bancile nu au program de lucru. In asemenea
cazuri se folosesc anumite cifruri, parole, etc. cunoscute numai de detinatori si de banci.
HIRTIILE DE VALOARE
Hirtiile de valoare dau posesorului acestora de a-si insusi o parte din profitul societatilor
comerciale sub forma de dobinzi si dividende. Aceste hirtii de valoare se mai denumesc si capital
fictiv deoarece aduc venituri detinatorilor lor si prin vinzarea lor se poate obtine restituirea lor ca
valori capital.
Acest capital fictiv apare sub forma actiunilor, obligatiunilor, scrisorilor funciare, rentelor
si altor hirtii de valoare.
Hirtiile de valoare nu sint capital real ci sint diferite forme de materializare a capitalului
fictiv. Capital real este o valoare care functioneaza in procesul productiei si produce profit.
Diferenta intre cele doua forme de capital se manifisteaza indeosebi prin faptul ca circulatia
capitalului fictiv este independenta de circulatia capitalului real. Capitalul fictiv nu este un
produs al muncii sociale, nu are valoare proprie si nu participa efectiv in procesul reproductiei si
producerii profitului.
Principalele tipuri de hirtii de valoare pe care le vor trata sint:
actiunile;
obligatiunile;
scrisorile funciare;
rentele.
Actiunea este hirtia de valoare emisa de societatile pe actiuni pentru a-si asigura social
subcris. Detinatorul actiunii (actionarul) devine coproprietar al societatii pe actiuni, proportional
cu valoarea actiunii lui raportata la valoarea totala a actiunilor societatii. Actiunea da dreptul
detinatorusui sa primeasca anual dividendul (partea din beneficiul societatii pe anul expirat
repartizat actionarilor) si sa participe la conducerea societatii tot in raport cu numarul de actiuni.
O actiune reprezinta de regula un vot. Actionarii raspund numai in limita valorii actiunilor pe
care le detin.
Actiunile sint de mai feluri, grupate dupa anumite criterii:
I.
actiuni nominative, care au inscrise numele detinatorului si care se transmit altui detinator
numai prin transcrierea tranzactiei intr-un registru la societatea emitenta;

actiuni la purtator, care nu poarta nici un nume si care pot transmite fara nici o
formalitate.

II.

Dupa criteriul venitului obtinut de detinatori actiunile se grupeaza:


actiuni ordinare, care dau dreptul la obtinerea anuala a dividendului, adica a unei parti
procentuale corespunzatoare din beneficiul societatii pe anul expirat, repartizat actionarilor;
actiuni privilegiate, care dau dreptul la un dividend fix, indiferent de marimea
beneficiului realizat de societate in anul respectiv.

Societatii pe actiuni sint agenti economici al carui capital nu apartine unui singur
intreprinzator, ci unui grup de detinatori ai actiunilor emise pentru formarea capitalului social al
acestora. Posesorii actiunilor pot sa se schimbe pe durata functionarii societatii, prin tranzactii cu
valori mobiliare.
Necesitatile dezvoltarilor mari ale productiei au facut insuficiente capitalurile individuale si
au impus colectarea capitalurilor disponibile, dispersate si transformarea lor in puternice
capitaluri sociale ale societatilor pe actiuni.
Societatile pe actiuni au un sistem de organizare specific. Capitalurile societatii sint
colectate prin emisiunea actiunilor de catre actionarii fondatori. Conducerea societatii se exercita
de un numar de administratori alesi de adunarea generala a actionarilor.
Actiunile se negociaza. Pretul la care actiunea se coteaza la bursa se numeste cursul actiunii
care poate fi superior sau inferior fata de valoarea nominala a actiunii, functie de venitul adus.
Cu cit dividendul este mai mare, cu atit cursul actiunii va fi mai ridicat, si invers.
De asemenea, cursul actiunilor este in raport invers proportional cu nivelul dobinzii
practicate la capitalul de imprumut: cu cit este mai scazuta dobinda la capitalul de imprumut, cu
atit este mai ridicat cursul actiunilor si invers. Cursul unei actiuni este redat de formula:
dividend x 100
rata dobinzii
Exemplu:
Precum ca dobinda la capitalul de imprumut este 8%, iar dividendul este de 8%, 16%, si
4% (trei ipoteze):

Rezulta relatia intre marimea dividendului si a cursului actiunii. In ipotezele date, la un


dividend de 16%, cursul actiunii devine 200 lei, iar la dividendul redus 4%, cursul actiunii a
scazut sub valoarea nominala a ei.
Prin urmare cursul actiunii este determinat in primul rind de dividendul capitalist si aceasta
este o consecinta a actiunii legii economice a egalizarii ratei profitului, care asigura detinatorilor
de capital cistiguri egale sau apropiat egale, indiferent daca il folosesc in cumpararea de actiuni
sau il dau cu imprumut.