Ana Veronica Mircea

Puterea pereche

Se spune ca, daca i-e dat sa fii trimis, simi chemarea. O simi ntr-o
buna zi, asa, dintr-o data Da ce simi, cum simi, nimeni nu nu-i spune.
Pentru ca, daca i-e dat sa fii trimis, pricepi singur ce i cum, de ndat ce ti se
ntmpla.
Iar mie mi s-a ntmplat. Chiar aa cum se spune, ntr-o buna zi, cnd sa nimerit sa ma trezesc dis-de-diminea, dup o jumtate de noapte de somn
bun, cu burta bine pusa la cale, n hogeag cu buna cldura.
M-am trezit, ca ntotdeauna, am cscat i m-am ntins, ca ntotdeauna,
si, deodata ca niciodat! Am simit ca vzduhul mirosea a lapte. Mireasma ma
potopea, val dup val, largindu-mi nrile i ntrtndu-mi cerul gurii cnd,
odat ptrunsa nluntrul meu, devenea gust dulce i cald i gtlejul mi se
nfiora, uns de licoarea licorilor de uvoiul neasemuitului dar al aelor mamei.
M-am zbrlit oarecum a spaima, dar mai mult a placere, mi-am nlat
ochii i am vzut munii fremtnd, ca nite e mbelugate, dornice sa simt
muctura gurii lacome, muctura care te scapa de chinul preaplinului i te
fericete cu eliberatoarea placere a druirii
Atunci, ntr-o strfulgerare, am neles ca aveam ceva de druit, ca aveam
puterea de a o face, ca eram trimis s-mi caut puterea pereche, ca ea ma chema
lng sine, fiindc se cuvenea ca mpreuna sa desferecam i sa druim celor
mai slabi cte ceva din ceea ce ei ar putea numi binele tainelor firii.
M-am ridicat, gata sa purced la drum cu toate ca nc nu mi se desluise
ncotro i abia atunci am vzut ca dimineaa era una calda i senina, ca
ncepea o zi de iarna calpa, prdata de ger i de omt, aa cum i cerul fusese
prdat de ultima-i zdrean de nor
Si am tiut ca, desi simisem chemarea, nu era aceea ziua cea mare, ziua
ncercrii. Pentru ca tainele firii nu se lasa ptrunse sub tria luminii, i nici
puterile peste fire nu se unesc cu temei sub cuul unui cer sfidtor de senin.

Si m-am ntors la desftrile cele simple la ndestulatul burii i la zbava

n hogeag clduros i ferit
Asa a venit a doua zi, cnd m-am trezit n faptul serii i ochii, nc
crmpoii de somn i nc adumbrii de vise, mi s-au umplut de rosul unei
jumti de soare prvlite ntre muni.
Am cscat i m-am ntins, ca ntotdeauna, si, deodata ca niciodat! Am
simit ca vzduhul mirosea a snge. Mireasma ma potopea, val dup val,
largindu-mi nrile i ntrtndu-mi cerul gurii cnd, odat ptrunsa
nluntrul meu, devenea gust srat i slbatic i gtlejul mi se nfiora, uns de
licoarea licorilor de uvoiul vieii samavolnic smulse celui nevolnic spre a hrni
i spori nsi viaa mea, a celui zmislit spre a ucide.
M-am zbrlit oarecum a placere, dar mai mult a mbrbtare, mi-am
nlat ochii i am vzut zdrenele norilor tvlite n sngele soarelui strivit
ntre steiuri, ca un hoit sfrtecat, scpat de chinul vieii i fericit cu
eliberatoarea placere a biruinei asupra durerii
Am tiut atunci ca simisem al doilea ecou al chemrii, ca puterea
pereche ma strigase cu sete, fiindc se cuvenea ca mpreuna sa desferecam i
sa aruncam asupra celor mai slabi cte ceva din ceea ce ei ar putea numi raul
trainelor firii.
M-am ridicat, gata sa purced la drum cu toate ca tot nu mi se desluise
ncotro i abia atunci am vzut ca, desi soarele trgea sa moara, luna nu avea
nici gnd s-i ia tronul, mprind peste triile ce prindeau a se nstela,
aprinznd candele asupra rugii disperate a crengilor betege i descrnate ce se
nlau tcute i epene, caci nici mcar o boare nu se ndura sa le dezmierde,
mldiindu-le i ajutndu-le sa biguie psalmi scritori.
Si am simit ca nici aceea nu era ziua cea mare, ziua ncercrii. Pentru ca
tainele firii se deschid doar sub ochiul ncercnat al lunii, i puterile peste fire
se unesc doar dnuind precum le cnta, pe strune nelumesti, un vnt
nvrtejit
Asa ca m-am mulumit sa plec doar dup ale gurii, si, odat ntors,
ndestulat dar ostenit, m-am ncovrigat cu bucurie n cldura aceluiai hogeag
bine ales
i-a venit a treia zi, adic a treia noapte. M-am trezit i ochii mi s-au
umplut de ntuneric nainte de a-i regsi puterea de a subia fuioarele beznei,
desluind printre ele. Am cscat i m-am ntins, ca ntotdeauna, si, deodata ca
niciodat! Am simit ca vzduhul mirosea a fum i a pucioasa Miasma ma
potopea, val dup val, strngndu-mi nrile i strapezindu-mi cerul gurii cnd,
totui ptrunsa nluntrul meu, devenea gust acru i crud i gtlejul mi urla,
ars de otrava neierttoare a osndei.

M-am zbrlit oarecum a mbrbtare, dar mai mult a spaima, mi-am

nlat ochii i am vzut umbra muntelui nstpnindu-se peste sat ca partea
brbteasc asupra celei muiereti, fericind-o cu eliberatoarea placere a
deplinei supuneri.
Atunci am tiut ca simisem al treilea i ultimul ecou al chemrii, ca
puterea pereche se zvrcolea, ateptndu-m, caci numai mpreuna se cuvenea
sa ne supunem acelui ce ne ngduia sa desferecam i sa druim celor mai
slabi cte ceva din ceea ce ei ar putea numi blestemul tainelor firii.
M-am ridicat, gata sa purced la drum i abia atunci am vzut ca luna
ddea sa se ascund dup munte si, parca rusinndu-se de cearcnele ce-i
dogoreau tristeea pe chipul ei rece, de lumina cruda, se acoperea cu un
zbranic lptos, de pcla din ce n ce mai deasa, nesfrtecata de nverunarea
vntului ce crmpoea, n schimb, necrutor, bietele crengi schiloade, care se
zbteau, neputincioase, gemndu-i tnguitoarele rugi de ndurare.
Atunci am tiut ca luna mbrobodit-n ceuri, care se lea i se
mprtia vznd cu ochii, era menita s-mi fie cluz i am prins sa alerg
nebunete, ca o nluc zvrlita de pe garduri pe acoperiuri i strecurata mai
iute ca gndul cnd printre hornuri, cnd printre ramuri pleuve, chinuit de
spaima ca stpn nopii, a vntului i a cinilor care, dup nravul lor
prostesc, i urlau dragostea ctre dnsa, avea sa fie frmiata de colii de
lapte ai pclei nainte de a-mi dezvlui slaul puterii pereche iar eu aveam sa
rmn sigur i blestemat. Blestemat sa nu ma mai mulumesc cu desftrile
simple, ca ndestulatul burii i odihna n hogeag clduros i ferit
Asa, mnat de disperare, m-am pomenit departe de sat alergnd printre
hiurile muntelui. Dar nu alergnd singur! Ma nconjurau o duzina de semeni
de-ai mei, care parte brbteasc, care parte femeiasca, care smolii pe de-antregul, care blagoslovii cu pete de lumina dar niciunul ca mine, cu mustile
ca muiate n smntna i cu o masca, parca de omt, n jurul ochilor rotunzi,
verzi i sticlinzi! Ochii ne sticleau tuturor, tuturor ni se nlau cozile a izbnda,
cu vrfurile ncrligate spre nainte, tuturor ni se arcuiau trupurile mai suple
dect s-ar fi ghicit sub rotunjimile pufoase avntndu-se peste obstacolele
parca ndesite de o voin vrjma.
Ce era cu ei, cu ceilali? De buna seama am neles-o de la bun nceput
goneau tot ctre perechea mea ctre puterea mea perechE. i am mai neles
tiind ca o neleseserm cu toii ca fiecare se socotea chemat de cealalt
jumtate a puterii sale!
Da, toi eram chemai pentru ca ncepuse Ziua Noaptea ncercrii! Toi
treisprezece eram trimii, i numai unul era menit sa fie norocosul Norocosul
pe care Ea era menita s-l aleag
Ea

Mai nti i-am zrit slaul. O cocioaba aproape prvlita, n mijlocul

unei poiene cu margini crmpoite de coli mrcinoi. De pe acoperiul sui, o
cucuvea btrn ne-a fcut sa nlemnim, cscndu-i ctre noi ochii rotunzi.
Apoi, parca dorind sa dea de veste ca ne-a pus stavila, a ipat a scheunat
prelung. Preluuung
Dintre noi, patru au miorlait ca rupi de coli de cine, i s-au ntors, i
au fugit ca de-un blestem. Iar eu iar noi, toi cei rmai, pesemne fiind toi
noua ntrtai de-obraznicia zburtoarei, ne-am smuls din vraja ei i am pit,
urmndu-ne chemarea, dar mai cu sfiala
Poate i ea czut prada groazei, ceata s-a destrmat deodata A pierit!
i luna s-a ivit, i ne-am nspimntat, zbrlindu-ne pe ntrecute, vznd-o
adnc muscata. nfuleca din ea, hulpav, un vrcolac i nc doi s-au rupt din
ceata noastr. Fugeau mncnd pmntul, ca nite biei becisnici ce erau!
Dar mie se cuvenea s-mi fie teama. De ce m-a fi temut, eu, cel menit
ca, mpreuna cu perechea mea ntru putere, sa desferec i sa druiesc celor mai
slabi tria tainelor firii?
S-o druiesc, sa o dezlnui, sa o asmut asupr-le?
Gnduri nebune, gnduri adevrate?
Gnduri fara temei i de gonit! Eram menit sa fac ce mi era menit, i-o
puteam face doar fara sa ma tem!
Dar nu-i uor s-i birui spaima. Se lasa izgonita numai cnd i-e sufletul
ciuntit. Asta am neles atunci. Am neles ca numai cu o parte din suflet i poi
plati putereA. i am pltit. Sufletul meu s-a contopit cu luna i a muscat din el,
hulpav, un vrcolac
i-am mers, tot nainte, urmnd chemarea. Nenfricat. apte mai
rmsesem i mergeam alturi cnd a urlat lupul.
Sttuse lungit n umbra cocioabei, nevzut i grozvie! Nesimit de noI. i
nu l-am fi simit de nu s-ar fi trdat, urlndu-i, lugubra, ncurajarea.
ncurajarea pentru vrcolac!
Apoi pdurea a prins via, lsndu-se n voia vntului, scrnind din
putregaiuri i trosnind, innd astfel isonul urletelor slobozite de ntreaga
suflare lupeasca, iesita-n gura vizuinii spre a-i face jurmntul de credina
ctre vrcolac.
Dintre noi, patru au miorlait, cerind de undeva, de oriunde, orice
ajutoR. i ajutorul n-a veniT. i ei au dat sa fugA. i n-au fugit. N-au ndrznit
sa fuga n pdurea nnegurata i dementa care ne nconjura. A rmas locului,
strni unul ntr-altul, care mai de care mai pleotit.
Noi, ceilali, toi trei deodata, am stupit spre lup. El i-a frnt urletul, nea sfredelit cu ochi ce prjoleau, i-a dezgolit toi colii i a rs. A rs ca omul, ca
un stpn viclean, hain i nverunat.

Si, pe neateptate, s-a prvlit. S-a nchircit, s-a tvlit zbtndu-se i

urlnd a moarte, a horcit, s-a nchircit din nou si, parca dezghiocndu-se din
blana care, nu stiu cum i unde, a pierit, s-a nlat n locul lui, firava,
crcnata, cocoat i zbrcita, o baba cu chipul ascuit i late rare, lungi i
cochilii.
Am avut ceva vreme s-o privim, chiar nainte ca luna sa se afunde pe dea-ntregul n gtlejul vrcolacului biruitor. Pe urma, s-au nstpnit asupra
lumii bezna i tcerea. Dar ochii mi s-au redeprins degrab a deslui micri i
forme, iar urechile mi s-au ciulit, prinznd un fonet ce alerga, se nteea
Erau cei patru semeni ai mei, cei robii spaimei, care, pe furi, ddeau bir cu
fugiii, trindu-i burile prin frunze putrezite, iite din zbranicul de omt
ferfeniit.
ntr-un trziu, i luna s-a iit, ncet, ncet, smulgndu-se cu truda din
trupul vrcolacului, spre a se olopsi din nou n dosul valului ceos pe care
vntul l mna spre ea.
Si baba ne-a chemat, cu oapte uierate printre dini putini
Sa fi fost ea perechea? Sa fi fost ea puterea care, ca sa se-mplineasc, ma
chema? Chema, adic, numai pe unul, anume, dintre noi?
Ceilali au crezut astA. i s-au dus spre ea.
Si degetele ei s-au fcut gheare, i ea i-a nfcat, deodata, pe-amndoi.
De ceafa i-a-nsfacat i i-a sltat, punndu-i fata-n fata. Ei, mai nti, au
mieunat a jale, plngndu-i ghinionul i lovind zadarnic aerul cu labe ale
cror gheare rschirate erau gata de atac; pe urma s-au muiat i-au prins a
toarce, iar zgripuroaica i-a strns pe amndoi la piept.
Eu am adstat o clipa, pn ce, brusc, am neles ca ceilali, un el i-o ea,
erau perechea babei, care, btrna i sleita fiind, avea grabnica trebuin de
amndoi.
Bine, dar eu? Nimic nu mi spunea ca trebuia sa plec Si, tot asa,
deodata, am tiut ca i pe mine chiar pe mine! Ma chemase cineva.
Atunci a scrit usa cocioabei i-n prag a ieit EA. Tnra o copila
frumoasa prea frumoasa , cu ochii mari i calzi, verzi ca ai mei, cu parul lung,
i despletit, i rou cum e sngele-nchegat
Si legmntul nostru a prins sa se nchege cnd m-a-ntmpinat ca pe un
prieten de demult:
M-ai gsit, Masca-Alba! Haide, vino aici!
Am alergat, grbit sa pun pecete pe legmnt frecndu-mi blana de fusta
ei, i ea a rs, i m-a sltat n brae n timp ce cucuveaua i se aez pe umr,
abandonnd pala de vnt n care, cu aripile larg deschise, se azvrlise cu un
ipt scurt.

 Gata, fetio, a zis baba. Nu ne mai suntem, una-alteia, trebuitoare. E

vremea
Si vntul s-a ntrtat din nou, i toi copacii biei nevolnici despuiai au
prins din nou sa geam, implornd luna, cerindu-i cu disperare cte un
crmpei de val ceos
E vremea, a urmat baba, cnd se cade sa te desprinzi de adpostul
meu, sa caui altundeva salas prielnic vrjilor cu care te-ai deprins mai bine
dect mine Cuvau va cuibri acolo, apoi se va ntoarce aici, pentru ca soarta
ei se mpletete cu a mea i pentru ca se cuvine sa am tire unde v-ai
aciuiat, tu i motanul tau!
Aa sa fie! A zis fata.
Si eu i-am tors n brae, i cucuveaua zisa Cuvau i-a scheunat pe umr.
Si am plecat tustrei, nepstori la zbieretele lupilor, care, ntngii, se
credeau n stare sa cheme vrcolacul napoi

SFRIT