Sistemul nervos

Corpul uman, supus capriciilor mediului inconjurator, isi adapteaza,

raspunsurile fiziologice la fluxul continuu al informatiilor care ii parvin din
exterior.
Sistemul nervos central
Sistemul nervos central este sediul analizei si integrarii datelor
senzoriale si motrice. Acest centru de comanda si control contine 2 parti:
creierul propriu-zis(ambele emisfere, cerebel, trunchi cerebral si maduva
spinarii).Emisfera dreapta si stanga comanda si percep senzatiile primite din
partea opusa a creierului.

Cele 2 emisfere cerebrale sunt interconectate printrun pachet de fibre nervoase, denumite corp calos.
Diencefalul, sau creierul mijlociu, este situat la jonctiunea
celor doua emisfere. El contine talamusul, regiune a
creierului ce filtreaza toate informatiile senzoriale ce
provin de la intregul organism.
Subtalamus,
hipotalamusul este centrul de reglare a foamei, a setei si a temperaturii:
impreuna cu hipofiza, el comanda secretiile hormonale.
La baza creierului, trunchiul cerebral este implicat in controlul functiilor
vitale(functia cardiaca, respiratorie, digestiei...); cerebelul, in spatele
trunchiului cerebral, coordoneaza
miscarile si echilibrul.
Iin sfarsit, maduva spinarii, este
un cordon fin, albicios, cu o lungime
de aproximativ 45cm, gazduit in
coloana vertebrala. Ea contine
fascicule de fibre nervoase care ajung
la creier si se reintorc de aici,
asigurand transmiterea mesajelor motorii si senzitive. La nivelul sau se gasesc
31 de perechi de nervi spinali care deservesc intregul organism.

Maduva este de asemenea si organ autonom, capabil sa analizeze

informatii simple si dea instructiuni rapide cu efect local. Atunci cand ne ardem
degetul , de exemplu, retragerea automata a manii se face sub controlul
maduvei spinarii.
Intregul sistem nervos central este invelit intr-o pelicula numita meninge.
Exista trei tipuri de meninge: duramater, groasa si fibroasa, care este situata
direct sub tesutul osos; arahnoida, scaldata de lichidul cefalo-rahidian; pia
mater, care adera la suprafata tesutului nervos.
Lichidul cefalo-rahidian este un lichid nutritiv care joaca rolul unei perne pentru
amortizarea socurilor.
Doua tesuturi nervoase sunt specifice pentru sistemul nervos central.
Substanta gri formeaza scoarta cerebrala sau cortexul, ca si mici aglomerari
gri, nucleele gri sau bazale, localizati in profunzimea creierului. Se gaseste de
asemenea in interiorul maduvei spinarii. Substanta gri este constituita din
corpurile celulare le neuronilor, celulelor nervoase. Ea interpreteaza mesajele
senzitive si elaboreaza raspunsuri adecvate. Organizarea sa intr-o retea
complexa si evolutiva ofera fiintei umane puterea de a gandi.
Substanta alba, situata in maduva spinarii si in interiorul encefalului,
cuprinde lungile ramificatii ale celulelor nervoase, denumite axoni, inconjurate
de o teaca de substanta grasoasa, responsabila de culoarea lor albicioasa,
mielina. Axonii sunt cabluri care asigura conducerea influxului nervos.
Interstitiile tesutului nervos sunt umplute cu celule nutritive ale tesutului
interstitial sau nevroglii. Este tesut protector care aduce celulelor nervoase
elemente le energetice.
Cortexul este regiunea periferica a creierului. El este compus din
substanta gri si prezinta faimoasele circumvolutiuni tipice creierului
mamiferelor superioare. Exista 45 de zone specializate in tratamentul
informatiilor: ariile senzoriale, bogate in celule rotunde, ariile motorii, ale caror
celule sunt in forma piramidala, si ariile asociative, contin celule de diferite
tipuri si care sunt centrii interpretarii mesajelor nervoase. De exemplu, ariile
vizuale asociative ne permit sa recunoastem si sa denumim ceea ce vedem.
La cortex se face aluzie evocand faimoasa expresie materie cenusie. Griul
este in caz culoarea nobletei...
Organismul uman este parcurs de lungi cordoane albicioase, nervii, care
formeaza sistemul nervos periferic spre deosebire de sistemul nervos central,
constituit din creier si maduva spinarii.

Tesuturile si organele sunt conectate in permanenta la centrele de

comanda. Anumite organe au ca principal rol captarea informatiilor asupra
mediului. Este vorba de organele de simt, dar si de mii de receptori sensibili la
durere, presiune, temperatura, la tensiune musculara...
Muschii, viscerele si glandele raspund instructiunilor primite de la sistemul
nervos central.
Planul de organizare a conexiunilor noastre nervoase este destul de
complex. Lungi lanturi de celule nervoase, legate unele de altele si uneori
ramificate, asigura legatura dintre organele centrale si cele periferice.
Fiecare nerv cuprinde un fascicul de fibre conductoare, care sint fiecare
prelungirea acestor celule nervoase, localizate in encefal sau maduva spinarii.
Pe traiectul nervilor, ganglionii nervosi, un soi de aglomerare de neuroni,
transfera informatia altor celule nervoase.
Majoritatea organelor noastre joaca rol de intrare si de iesire. De
exemplu, ochiul este si receptor si efector. Fibrele nervoase senzitive asigura
transmiterea senzatiei vizuale, in timp ce fibrele nervoase motorii conduc
mobilitatea ochiului. Astfel informatia circula in fibrele senzitive ale periferiei
sistemului nervos, in directia maduvei sau a creierului. Un nerv poate fi
transmitator de informatie intr-un singur sens sau dublu sens.
Se disting doua tipuri de fibre nervoase, dupa natura organului sau a
tesutului deservit. Fibrele somatice leaga organele de simt, pielea, muschii
scheletici si articulatiile de sistemul nervos central. Ele formeaza reteaua de
informare a organismului constienta. Fibrele vegetative inerveaza viscerele si
glandele. Ele sunt implicate in viata autonoma a organismului si formeaza
reteaua de coordonare a miscarilor involuntare. Toate aceste fibre nervoase
se grupeaza intr-un numar de nervi bine determinat. Din encefal pornesc direct
12 perechi de nervi, denumiti cranieni.
Corpul contine in total 31 de
perechi de nervi rahidieni din
maduva spinarii. Fiecare dintre
acesti nervi trimite in maduva 2
radacini: posterioara regrupeaza
fibrele senzitive, iar radacina
anterioara, fibrele motorii.

Anumiti nervi rahidieni se grupeaza in puncte aflate in retele complexe

denumite plexuri. Din plexul brahial porneste inervatia membrelor superioare,
in timp ce plexurile lombar si sacral dau nastere membrelor inferioare.
La nastere avem 10-20 de miliarde de celule nervoase, numar care
scade apoi treptat. Neuronii sunt printre cele mai specializate celule ale
corpului uman. Aspectul lor diferit reflecta larga paleta de functii pe care le
integreaza. Un neuron care transmite senzatiile tactile nu seamana cu un
neuron al creierului. Totusi amandoi poseda aceleasi atribute fundamentale si
relizeaza conducerea influxului nervos.
O celula nervoasa se compune dintr-un corp celular, multiple ramificatii,
denumite dendrite, si o ramificatie principala sau fibra nervoasa principala,
axonul.
Corpul celular prezinta cel mai des o zona mai mare in care se afla
nucleul. Ca orice alta celula, este sediul reactiilor chimice care alimenteaza
activitatea neuronului. Dendritele care emana din corpul celular formeaza
numeroase ramificatii. Extremitatile lor intra in contact cu celulele nervoase
vecine. Axonul este un cordon lung, neted, cilindric care se termina prin cateva
ramificatii. Poate conduce influxul nervos pe lungi distante, fara ca semnalul
sa piarda din amplitudine. Propagarea semnalelor nervoase este deseori
comparata cu cea a semnalelor sonore ale telefonului, convertite in impulsuri
electrice, cu exceptia faptului ca acest cablu nervos este viu. Deplasarile
sarcinilor electrice sunt urmarea a modificarilor complexe ale membranei
axonului.
Atunci cand se afla in repaus celula nervoasa este mai saraca in ioni de
natriu decat mediul exterior.
Cum sodiul este purtator al unei sarcini electrice pozitive, diferenta de
concentratie antreneaza o diferenta de sarcina electrica de o parte si de alta a
membranei celulare. in repaus neuronul este comparabil cu o baterie electrica,
cu un pol pozitiv si unul negativ. Aceasta diferenta de sarcina constituie
potentialul de repaus. Atunci cand celula nervoasa este excitata, membrana
sa reorganizeaza local; ea lasa sa treaca ionii de sodiu, care intra masiv in
celula in cateva miimi de secunda. Aceasta antreneaza o reechilibrare a
sarcinilor electrice si provoaca spontan o modificare a membranei: astfel se
propaga influxul nervos, de-a lungul membranei pana la extremitatea fibrei.
Diferenta de sarcini ce parcurg celula se numeste potential de actiune.
inainte de a ajunge la destinatie, la extremitatea fibrei, alta celula e sa preia

stafeta. Pentru a transmite mesajul celulele secreta substante chimice,

neuromediatorii.
Anumite semnale au de
strabatut distante lungi si trec prin
numeroase statii intermediare, cum
sunt cele care pleaca de la picior la
creier. Altele trebuie sa fie transmise
de urgenta, de exemplu mesajele de
durere.
Morfologia diferitor celule nervoase
reflecta specializarea lor intr-una sau alta dintre functii. Dispozitivul lor de
receptie a semnalelor are forme variate. Celulele situate in creier emit un
numar mare de dendrite in mai multe directii, ceea ce le permite sa capteze
informatia de pe cateva canale. in retina, de exemplu toate dendritele sunt
grupate de aceeasi parte, astfel incat sa capteze cat mai bine lumina.
Aspectul axonilor este diferit: ei formeaza fibre lungi in nervi, dar sunt
mult mai scurti in creier. Cei mai mari axoni sunt inconjurati de o teaca
mielinica, o substanta grasoasa. Cand axonii sunt protejati astfel ei transmit
mesajele mai rapid.
Specializarea neuronilor se repercuteaza asupra terminatiilor nervoase.
Fibrele nervoase motorii se grefeaza pe muschi prin intermediul ramificatiilor
cu extremitati aplatizate, denumite placi motorii.
in piele, terminatiile fibrelor senzitive se diferentiaza in receptori sensibil la
atingere, la caldura, la frig sau la durere...
In planul de ansamblu al circuitelor noastre nervoase, fiecare
component fiecare neuron isi are locul sau si, datorita acestei diversitati,
sistemul nervos este o retea de comunicare foarte performanta.

Sistemul nervos periferic

In greaca soma inseamna corp. Un corp atent in permanenta la
modificarile mediului sau, un corp solicitat in permanenta de ceilalti. Un intreg
program pentru sistemul nervos somatic, al carui rol este de a centraliza
datele adunate din mediul exterior, pentru a adapta, cat mai bine miscarile
organismului.
Sistemul nervos somatic trebuie sa indeplineasca mai multe sarcini in

paralel. Este cazul al situatiei cand ne aflam la volanul masinii...A conduce

implica intai de toate a privi, a auzi si a-ti coordona miscarile. Trebuie, in plus,
sa-ti alegi itinerarul, sa evaluezi situatii, sa reactionezi la intamplarile
neprevazute...
In cursul acestor secvente actiuni-reactii, neuronii senzitivi ne
informeaza in permanenta despre crisparea mainilor noastre pe volan.
Concomitent sunt mobilizate si vazul si auzul.
Oricare ar fi situatia intalnita, sistemul nervos elaborand raspunsuri
instantanee opereaza intotdeauna in acelasi mod. Fibrele nervoase senzitive
furnizeaza informatiile: ele colecteaza senzatiile tactile, dureroase cu ajutorul
unor terminatii situate in piele. Perceptia pe care o avem asupra lumii
exterioare se imbogateste si prin senzatii auditive, olfactive, gustative si
vizuale, adunate de fibrele senzitive.
Caile nervoase ascendente fac ca informatia sa urce pana la
cortexul cerebral. Pe traiect, maduva spinarii, bulbul rahidian si
talamusul efectueaza o prima taiere a mesajelor nervoase. Tot la
nivelul maduvei spinarii sau al bulbului, caile nervoase trec de
partea cealalta: senzatiile ce iau nastere in dreapta a organismului
vor fi analizate de emisfera stanga a creierului li invers.
Perceptiile noastre sunt reglate de diverse regiuni specializate ale
cortexului cerebral. Fiecarei portiuni din suprafata corporala ii
corespunde o zona precisa a cortexului senzitiv.
Alte regiuni trateaza informatiile legate de vedere, de auz etc.
in vecinatatea fiecarei arii senzitive si senzoriale exista arii de asociere. in
numeroase coordonarea miscarilor necesita o reglare fina a motricitatii.
Aceasta se bazeaza in mare parte pe cai descendente ele trec prin talamus,
bulb si cerebel in comparatie cu caile sistemului piramidal. Controlul posturii,
al echilibrului se efectueaza in bulbul rahidian, iar cerebelul corecteaza
miscarile si permite realizarea lor cu precizie.
Aceste cai extrapiramidale au un rol esential: fara interventia lor,
miscarile ar fi mult mai putin precise, chiar dezordonate.
Sistemul nervos vegetativ regleaza functiile involuntare ale corpului.
Aceasta retea de cai nervoase, complementara sistemului nervos somatic,
inerveaza inima, muschii tubului digestiv si al plamanilor, muschii netezi ai
peretelui vaselor sanguine si ai glandelor. El actioneaza deci asupra circulatiei
sanguine si a functiei cardiace, respiratiei, digestie si a excretiilor.

Contractiile muschilor viscerali si secretiile glandelor sunt automate, dar

sistemul nervos vegetativ, nu este mai putin important. Ca si sistemul somatic,
cuprinde fibre senzitive ascendente si fibre descendente care deservesc
organele.
Fibrele ascendente sunt responsabile de sensibilitatea viscerala. Mult
mai originala este organizarea cailor nervoase descendente, care regleaza
activitatea viscerelor si a glandelor. Aceste fibre contin nervi motorii,
vasomotorii sau secretori. Ei fac parte din ansambluri distincte: sistemul
simpatic si parasimpatic. Fibrele nervoase apartin la unul dintre acesti sistem,
unul stimuleaza activitatea, altul o inhiba.
Sistemul nervos simpatic pune organismul in starea de alarma: face sa
creasca consumul energetic pregatindu-se sa raspunda la diferite agresiuni.
Stimuleaza activitatea cardiaca si respiratorie.
Invers actioneaza sistemul parasimpatic, care intervine in trecerea in repaus a
organismului.
Caile nervoase simpatice si parasimpatice sunt intotdeauna constituite
din doua fibre nervoase care se conecteaza la un ganglion nervos.
Piesele cele mai importante ale sistemului parasimpatic sunt nervii vagi, ale
caror fibre deservesc inima, caile respiratorii etc.
Reglarea contractiilor viscerale si a secretiilor rezulta dintr-un dozaj
savant al activitatilor nervoase simpatice si parasimpatice. Acest dozaj se face
prin controlul a doi centri: hipotalamusul si trunchiul cerebral.
Hipotalamusul realizeaza schimburi de semnale nervoase cu sistemul limbic si
cu talamusul; capteaza informatii pe cale sanguina, fiind sensibil la
temperatura, presiune si componenta chimica a sangelui; coopereaza cu
hipofiza pentru a regla activitatea hormonala. Actionand in acelasi timp pe cale
nervoasa si pe cale hormonala, ei controleaza ansamblul mecanismelor
reglatorii ale functiilor organice.
Trunchiul cerebral leaga encefalul si maduva spinarii. El intervine in
reflexe care asigura controlul functiilor principale si regleaza presiunea
sanguina si ventilatia pulmonara.
Sistemul nervos vegetativ este uneori denumit sistem nervos autonom.
Totusi independenta sa de alte functii nervoase este relativa. Centrii somatici
si vegetativi situati in encefal schimba informatii si colaboreaza strans.
Armonizarea functiilor noastre vitale depinde de aceasta