23

Kinetologie-C10
Tipuri de prehensiune
Prehensiunea terminala se realizeaza intre extremitatea pulpei policelui, aproape de
unghie, si extremitatea pulpei fiecarui deget, tot aproape de unghie, mai ales a indexului. Este
o priza bidigitala fina. Testul de eficacitate consta in apucarea unui ac sau bat de chibrit aflat
pe o masa.
Prehensiunea subterminala se realizeaza intre pulpa policelui si pulpa altui deget cand
este bidigitala sau bipulpara si intre pulpa policelui si pulpele altor 2 degete cand este
tripulpara. Este mai des utilizata in activitatiile cotidiene si permite sesizarea unor obiecte mai
groase care pot fi apucate cu 2 sau 3 degete. Testul de eficacitate pentru priza bidigitala:
incercarea de a smulge o foaie de hartie tinuta intre aceste 2 degete.
Prehensiunea subtermino-laterala se realizeaza intre pulpa policelui si fata laterala a
altui deget, in special a indexului (cand este o priza bidigitala). Realizam aceasta priza cand
numaram banii, cand rasucim o cheie in broasca-de aceea se mai numeste si priza de cheie.
Este mai puternica decat celelalte prize bidigitale, deoarece indexul se sprijina pe celelalte
degete. Poate fi si tridigitala si se realizeaza intre pulpa policelui, pulpa indexului si fata
laterala a mediusuluipensa de scris.
Prehensiunea police-digitopalmara sau prehensiunea palmara se realizeaza intre palma,
police si degetele 2-5; este o priza de forta care se aplica in jurul unor obiecte grele,
voluminoase. Daca volumul obiectului este prea mare, atunci forta de prehensiune scade.
Prehensiunea digitopalmara se realizeaza intre palma si degetele 2-5; este o priza de
forta care se aplica in jurul unor obiecte mai putin voluminoase decat precedenta si permite
manuirea volanului, agatarea de o baraSe utilizeaza mai rar, de obicei la inceputul actiunii
respective, dupa care se aplica si policele.
Prehensiunea latero-laterala se realizeaza interdigital, intre fetele laterala si mediala a 2
degete apropiate (de obicei index si medius). Este utilizata de fumatori; este o prehensiune
secundara care devine pretioasa in absenta policelui.
Tehnici de facilitare neuromusculara proprioceptiva (FNP)
FNP consta in usurarea, incurajarea sau accentuarea raspunsului motor voluntar prin
stimularea proprio, extero si telereceptorilor. Conceptele de facilitare si de inhibitie au fost
definite de Sherington, care arata ca orice stimul care ajunge la neuronii motori spinali
determina descarcari ale unui numar limitat de neuroni.
Stimuli suplimentari vor secreta neuroni suplimentari, ceea ce va accentua (facilita)
raspunsul motor. Stimulii care scad numarul neuronilor motori spinali activati vor reduce
(inhiba) raspunsul motor.
Metoda Kabat: Kabat a dezvoltat o metodologie proprie de recuperare neuromotorie
prin miscare. El a observat ca majoritatea miscarilor umane se desfasoara pe o directie
diagonal-rotatorie imprimata de muschi, ale caror fibre sunt orientate in acelasi fel. Kabat a
descris cate 2 scheme antagoniste de miscare pentru segmentele principale ale corpului;
fiecare se desfasoara pe o directie diagonala, pe 2 sensuri (de jos in sus si de sus in jos).
Fiecare schema de miscare contine una din miscarile desfasurate in acelasi plan
(extensie/flexie; ABD/ADD; rotatie interna/rotatie externa). Schema prin care muschii se
scurteaza apartine miscarii agoniste, iar cea prin care se lungesc apartine miscarii antagoniste.
Principii metodice:

24
1. Pozitia si miscarea membrelor inferioare ale kinetoterapeutului pe directia diagonala a
miscarii. Reprezinta unul din factorii esentiali ai succesului terapeutic. Daca ne referim la
miscarea de jos in sus cu pacientul in decubit dorsal, iar kinetoterapeutul in stand lateral
dreapta fata de acesta, pozitia initiala a membrelor inferioare este urmatoarea:
-membrul inferior drept se pozitioneaza paralel cu diagonala schemei de
miscare, este flectat din genunchi si suporta initial intreaga greutate a corpului;
-membrul inferior stang se pozitioneaza perpendicular pe directia diagonalei, in
timpul derularii miscarii kinetoterapeutul executand o miscare de pivotare pe membrele
inferioare, incat la finele schemei miscarii de jos in sus membrele inferioare se vor pozitiona
astfel: membrul inferior stang paralel cu diagonala si dreptul perpendicular pe diagonala.
2. Componentele de miscare se vor pozitiona in zona lunga din care putem surprinde
momentul fortei maxime.
Zona lunga pentru agonisti este zona scurta pentru antagonisti.
Pentru pozitionare se iau in considerare in primul rand componentele de flexie si
extensie. Daca schema contine componenta:
-flexie-segmentul sau partea corpului se va pozitiona in extensie;
-ABD-segmentul sau partea corpului se va pozitiona in ADD;
-rotatie interna-segmentul sau partea corpului se va pozitiona in rotatie externa.
3. Schema de miscare este initiata de componenta de rotatie, care reprezinta indicatorul
specific diagonal rotatoriu al schemei de miscare; componentei rotatorii i se asociaza alte 2
componente de miscare, imprimandu-se o miscare diagonala.
Pe aceasta directie diagonala pacientul lucreaza usor, cu forta si cu coordonare.
4. Schema de miscare se efectueaza initial cu musculatura puternica, ceea ce asigura
iradierea influxului nervos de la musculatura puternica pe cea slaba si inducerea unui efect
pozitiv asupra psihicului pacientului, care devine ulterior motivat sa efectueze schema
miscarii cu forta scazuta.
5. Schemele de miscare se efectueaza activ liber, activ asistat, activ rezistiv, iar cand se
depisteaza limitari de forta sau de amplitudine se executa pasiv.
6. Pozitiile initiale vor fi alese astfel incat miscarea sa poata fi efectuata usor si cu forta.
Daca miscarea nu poate fi initiata din pozitii antigravitationale, se vor alege pozitii
gravitationale. Daca miscarea se executa activ asistat, kinetoterapeutul nu poate controla si
evalua cu precizie efortul depus de pacient. Daca secventialitatea normala a miscarii este
perturbata, schemele se efectueaza dinspre proximal spre distal si dinspre cranian spre caudal,
adica in sensul instalarii controlului motor. Pentru aceasta se utilizeaza stimuli proprio, extero
si telereceptivi sau combinatii ale acestora.
a) Stimularea proprioceptiva se insoteste de cele mai multe ori de cea exteroceptiva;
se realizeaza prin contact normal sub forma de prize, tractiuni si compresiuni articulare,
intinderi musculare, rezistente opuse si vibratii.
Prizele reprezinta indicatorul sensului schemei de miscare si deci sunt specifice
fiecarui sens. Se aplica circular sau lumbical. Ele executa presiuni asupra tegumentului,
grupelor musculare si articulatiilor implicate in miscare, stimuland exteroceptorii si
proprioceptorii de la aceste nivele. Prizele se aplica ferm, dar fara sa produca durere, deoarece
durerea produce contractura, care limiteaza miscarea voluntara. Daca pacientii acuza dureri,
presiunile se aplica atat pe schemele agoniste, cat si pe cele antagoniste.
Tractiunile si compresiunile articulare stimuleaza proprioceptorii; ele se executa in
axul lung al corpului sau segmentului.
Tractiunile departeaza suprafetele articulare si se utilizeaza in miscarea de tragere.
Compresiunile apropie suprafetele articulare si se utilizeaza in miscarea de
impingere.

25
In hipotonii musculare tractiunile sau compresiunile se aplica pe tot parcursul
miscarii.
Intinderile musculare induc efect facilitator pe musculatura agonista. Subiectul se
pozitioneaza in schema miscarii opuse. Pentru aceasta musculatura antagonista se plaseaza in
pozitie scurta. Se vor lua in considerare toate componentele schemei de miscare, componenta
de rotatie realizand intinderea completa a muschilor implicate intr-o schema de miscare.
Aceste intinderi se indica in deficitul de inervatie si se contraindica in simptome acute.
Rezistentele directe vor avea valori maxime (optime) raportate la forta musculara a
muschiului pacientului, la tipul contractiei musculare solicitate (izotonice sau izometrice) si la
scopul tratamentului. Contractiile izotonice sunt considerate primitive fata de cele izometrice.
Rezistentele directe se aplica imediat dupa initierea miscarii. Utilizarea rezistentei optime
asigura iradierea stimularii de la grupele musculare puternice spre cele slabe sau invecinate,
iar dupa repetari se produce iradierea si catre segmentele corporale indepartate. Cand scopul
este:
-cresterea rezistentei musculare se utilizeaza rezistente submaximale care permit
executarea unui numar mare de repetari cu viteza mica;
-cresterea fortei musculare se utilizeaza rezistente maxime care permit
executarea catorva miscari repetate cu viteza mare.
Vibratiile se vor aplica pe musculatura antagonista.
b) Stimularea exteroceptiva se realizeaza prin atingeri usoare, pensulari si excitanti
termici.
Atingerile usoare se efectueaza de obicei manual, direct pe corpul muschiului ce
urmeaza a fi stimulat.
Pensularile (periajul) se executa in sens proximo-distal, rapid, cu pensule moi sau
cu perii elastice pe dermatoamele corespunzatoare muschiului respectiv. Se evita in caz de
spasticitate, la copiii sub 6 ani.
Excitantii termici se aplica la diferite temperaturi, sub forma de indiferenta sau sub
forma de proceduri calde sau reci.
c) Stimularea telereceptiva: prin vaz sau prin auz.
Vazul asigura coordonarea rapida a miscarilor; pacientul este obligat sa priveasca
modul in care kinetoterapeutul face miscarea.
Auzul asigura perceperea comenzilor verbale, care se vor adapta:
-nivelului intelectual al pacientului;
-capacitatii de cooperare;
-comportamentului pacientului;
-calitatii raspunsului motor asteptat.
In functie de actiunea motrica ce va fi executata, comenzile verbale pot fi
pregatitoare si pentru actiune.
Comenzile pregatitoare preceda actiune motrica; asigura intelegerea de catre pacient
(care va fi initial demonstrat de kinetoterapeut); sunt segmentare, scurte, repetate pana la
intelegerea pacientului.
Comenzile pentru actiune trebuie sa fie scurte, clare si coordonate cu solicitarile
fizice. O comanda prematura are ca efect initierea tardiva si slaba a miscarii. O comanda
intarziata are ca efect scaderea raspunsului motor. Tonul vocii este important; se va adapta
comportamentului pacientului:
-tonul puternic induce o stare de stres, produce stimularea maxima; se utilizeaza
doar in situatii in care pacientul trebuie sa execute un efort prelungit si sustinut;
-tonul moderat se utilizeaza cand subiectul raspunde prin efortul maxim posibil;
-tonul calm se utilizeaza in caz de anxietate sau in caz de mobilizari dureroase.