EFECTELE EXERCITIILOR FIZICE ASUPRA ORGANISMULUI au fost

sistematizate in morfogenetice (plastice), functionale, educative,

profilactice, terapeutice, psihice si sociale. Efecte morfogenetice: se
rasfrang asupra oaselor, articulatiilor si muschiilor ca elemente pasive si
active ale miscarii: asupra oaselor: stimuleaza osteogeneza,
influenteaza forma si structura oaselor orientand travere osoase pe
directia solicitarilor mecanice; previn osteoporoza de inactivitate; asupra
articulatiilor: redau sau cresc amplitudinea de miscare; influenteaza
forma si intinderea suprafetelor articulare; stimuleaza condrogeneza;
cresc rezistenta capsulei articulare; asupra muschilor: determina
orientarea fibrelor musculare pe directia solicitarii respective; produc
hipertrofie musculara; s-a constatat ca eficienta maxima o au exercitiile
in care se executa un efort maxim de mai putine ori decat daca se
executa un efort minim de mai multe ori , chiar daca suma activitatilor
este egala. Efecte functionale: sunt consecinta efectelor morfogenetice.
Se rasfrang asupra: sistemului neuromioartrokinetic-mentinerea si
stabilitatea articulara; amelioreaza proprietatile fiziologice ale muschilor;
cresc debitul sangvin pe minut de la 4 ml la 80 ml/min/100g muschi
(acest lucru se realizeaza prin deschiderea capilarelor de rezerva);
produc modificari biochimice importante (cresc nivelul Ca, Fe, Na);
produc coordonarea misarii; contribuie la formarea schemei motorii
corticale si spatiale prin promovarea secventei normale a miscarii;
aparatului respirator-cresc volumele si capacitatile pulmonare;
intensifica schimburile metabolice la nivel tisular si pulmonar;
stimuleaza elasticitatea pulmonara; cresc frecventa respiratorie, dar
tardiv, prin practicarea sistematica a exercitiilor, scade frecventa
respiratorie (bradipnee); se produce si cresterea amplitudinii miscarilor
respiratorii; restructureaza actul respirator prin reglarea constienta a
respiratiei; aparatului cardiovascular-cresc viteza de circulatie a
sangelui arterial, dar si a sangelui venos; creste debitul sistolic; cresc
circulatia in muschi prin deschiderea capilarelor de rezerva; cresc
freventa cardiaca si tensiunea arteriala, dar in timp se produc modificari
tardive constand in bradicardie si hipotensiune arteriala (presiunea
arteriala creste, iar diferentiala scade). Efecte educative: se evidentiaza
la nivelul sferelor neuro si psiho-motrice si constau in mentinerea sau
redobandirea atitudinii corpului, a unor gesturi, care devin, dupa
practicarea exercitiilor fizice, mai corecte si adaptate solicitarilor.
Existenta acestor efecte este dovedita in perioada de crestere si
dezvoltare fizica si psihica. Efecte profilactice: constau in mentinerea
starii de sanatate, cresterea si perfectionarea functiilor organismului,
cresterea capacitatii de aparare sau de prevenire a imbolnavirilor. Exista
categorii populationale care nu pot fi incadrate in formele generale de
practicare a exercitiilor fizice: copiii mici-de la nastere pana la 3 ani;
femeia in situatii biologice speciale legate de sarcina, lauzie si alaptare;
persoanele de varsta a III-a; persoane expuse profesional imbolnavirilor
si accidentelor de munca; persoane care practica profesii in pozitii
monotone prelungite (ceasornicar,); persoane solicitate excesiv din
punct de vedere neuropsihic; persoane care practica eforturi fizice
intense; persoane care lucreaza in medii toxice. Efectele terapeutice
sunt consecinta programelor de exercitii bine alese si dozate in functie
de stadiul bolii, varsta, sex, temperament, boli asociate. Efectele
terapeutice ale exercitiilor fizice se pot sistematiza in: specifice si
constau in: refacerea volumului si proprietatilor muschilor; cresterea
mobilitatii articulare; educarea sau reeducarea neuromotorie;
recuperarea tulburarilor de coordonare si echilibru; coretarea posturii si
aliniamentului corpului; nespecifice, stimulatoare sau relaxatoare
asupra marilor functii organice si psihice. Efectele psihice constau in
increderea in sine, in posibilitatile proprii de recuperare, increderea in
terapeut sau in intreaga echipa medicala. Exercitiile fizice actioneaza
asupra individului prin mecanism psihogen. La baza influentei
psihogene sta
elaborarea unor reflexe conditionate, ca rezultanta a combinarii efortului
muscular cu agenti care semnalizeaza necesitatea efectuarii lui. Barker
gaseste 5 trasaturi cu repercusiuni asupra personalitatii pacientului:
situatia marginala: intre lumea sanatatii si cea a bolii, ceea ce il face
instabil, dominat de stari conflictuale; situatia noua, starea de primejdie,
care planeaza la orizontul bolnavului; restrangerea orizontului de
preocupari, de ambianta; egocentrismul; perspectiva temporala
indelungata a bolii, care creste anxietatea. Efectele sociale constau in
reintegrarea subiectului in mediul familial, socio-profesional sau sportiv.
Aceste efecte pot fi induse in conditiile corectarii, prin exercitii fizice, a
deficientelor instalate, precum si prin limitarea, pe cat posibil a
infirmitatilor si recuperarea capacitatii generale de efort. In traumatisme
sau boli grave, capacitatea de munca se pierde sau scade, incat
pacientii nu-si pot relua activitatea profesionala anterioara sau nici o
alta activitate productiva. Daca pacientii sunt sportivi, ei trebuie sa
intrerupa activitatea de performanta. In aceste situatii, pe baza evaluarii
capacitatii psiho-fizice restante si a capacitatii generale de efort,
pacientii vor fi reorientati profesional (daca este posibil), in caz contrar
se realizeaza integrarea socio-familiala.
ERGOTERAPIA (gr. ergon-activitate fizica manuala care ajuta la
fabricarea unui obiect prin transformarea materiei) este un mijloc
terapeutic ce utilizeaza activitati productive si corporale (motrice) pentru
restabilirea capacitatii functionale normale sau pentru dezvoltarea
compensatorie a functiilor normale restante sau pentru neutralizarea
tulburarilor de comportament, incat individul sa dobandeasca
independenta in desfasurarea activitatilor cotidiene si/sau profesionale.
Ergoterapia este practicata de ergoterapeuti, care sunt abilitati sa
recomande pacientilor efectuarea unor activitati practice sistematizate
in mai multe clase. Recomandarea va fi precedata de efectuarea unui
bilant complex: Bilantul cutanat este deosebit de important, mai ales in
cazul in care pacientii beneficiaza de proteze sau orteze; Bilantul
neurologic va aprecia gradul deficitului; Bilantul functional-articular,
muscular, aptitudini gestuale, gradul de independenta (autoingrijire,
autoservire, comunicare si deplasare). Se adauga: stabilirea scopului
activitatii practice; se analizeaza efectele activitatilor practice
susceptibile a fi realizate din punct de vedere cinetic, somatic, dar si din
punct de vedere functional; obtinerea acordului si a participarii
pacientului. Obiectivele ergoterapiei: educarea
sau reeducarea
motorie; educarea sau reeducarea gestuala-uneori se realizeaza
readaptarea functionala, adica a gesturilor incorecte, pentru a se
asigura

independenta psihosociala; atenuarea socului psihic la revenirea

pacientilor in familie sau in societate; stimularea gandirii pozitive;
stimularea increderii pacientului in fortele sale (mai ales in cazurile cu
handicap major). Indicatii metodice: sa fie chiar profesia pacientului sau
sa se recomande o acupatie obisnuita (brodat, tricotat, cusut); sa fie
simpla, usor de executat; sa fie utila, adica sa se realizeze bunuri ce pot
fi vanduteergoterapie retribuita; sa fie adaptata caracteristicilor
functionale ale segmentelor ce trebuie recuperate; sa fie variata pentru
a evita monotonia; sa se execute in grup pentru a stimula emulatia de
grup; sa solicite un efort progresiv, adica ritmul in care se executa
activitatea sa creasca treptat, iar pauzele sa scada; trebuie sa se
execute sub stricta supraveghere a ergoterapeutilor. Clasele activitatilor
practice recomandate de ergoterapie: Activitati practice de baza: includ
activitati umane foarte vechi-olarit, tesut, impletit, prelucrarea lemnului
si a fierului. Fiecare dintre aceste activitati este compusa din mai multe
subactivitati, ergoterapeutul putand recomanda fie unele dintre ele, fie
pe toate pana la obtinerea produsului finit. Activitati productive
complementare: includ activitati recente, care necesita calificaremarochineria, tipografia, dactilografiaActivitati de expresie: includ
desenul, pictura. Acestea sunt recomandate in special bolnavilor
mentali. Toate aceste 3 tipuri de activitati au ca rezultat obtinerea unui
produs finit, care poate fi valorificatterapie retribuita. Activitati
corporale ludice: jocuri sportive sau parti componente ale acestora-tenis
de masa, aruncari cu mingea la cos, tras cu arcul. Activitati corporale
recreative, distractive sau de loisir: sah cu piese grele, tenis sau fotbal
cu pompite suflatoare. Aceste ultime 2 tipuri de activitati au cunoscut o
mare dezvoltare datorita impactului pozitiv asupra psihicului pacientului.
Abilitati de readaptare: prin care pacientul se adapteaza mediului
ambient sau dimpotriva, mediul ambiant se adapteaza capacitatii
functionale a pacientului, pentru ca acesta sa dobandeasca
independenta. Se realizeaza prin proteze, orteze si diverse ajutoare
tehnice. Protezele sunt stabile (fixe) si au rolul de a inlocui un segment
sau parti ale acestuia, integrandu-se armonios configuratiei anatomofunctionale. Orteza permite corectarea unei atitudini sau mentinerea
unei atitudini corecte. Protezele si ortezele se pot folosi uneori
simultanortoproteze, combinand actiunea de inlocuire cu cea de
mentinere. Ajutoare tehnice: unelte, instrumente. Pot fi temporare sau
definitive, utilizate pentru a asigura independenta in deplasare,
autoingrijire, practicarea unor sporturi sau profesiuni. Aceste ajutoare
sunt sistematizate: pentru deplasare-carje, bastoane, carucioare,
automobile, cai de acces in mijloace de transport, in institutii publice;
pentru locuinta-adaptari arhitectonice interioare si exterioare; ajutoare
pentru desfasurarea unor activitati curente in gospodarie; ajutoare
pentru petrecerea timpului liber-pupitre si scaune pentru lectura,
calculatoare; ajutoare pentru activitati profesionale-calculatoare, masini
de scris. Indicatii terapeutice: a).afectiuni post traumatice: reprezinta
indicatia majora a ergoterapiei prin frecventa si gravitate. Obiectivele
ergoterapiei constau in corectarea miscarilor si a gesturilor afectate
pentru restabilirea posibilitatilor de comunicare cu mediul inconjurator.
Pentru membrele superioare avem ca obiectiv reeducarea prehensiunii
prin diverse activitati. In caz de amputatii s recomanda reeducarea
bontului. In faza preprotetica, in caz de agenezii se va realiza educarea
bontului. Dupa aplicarea protezei se recomanda educarea sau
reeducarea gesturilor utilitare sau a mersului. b).afectiuni reumatismale:
obiectivul este acelasi ca la afectiunile post traumatice. Clasele de
activitati se recomanda in functie de stabilitatea procesului inflamator,
marimea deformarilor articulare, frecventa si intensitatea durerilor.
Ergoterapia se contraindica in pusee inflamatorii; se indica in fazele de
remisie. c).afectiuni ale sistemului nervos: obiectivele constau in
asigurarea independentei subiectului in activitatile sociale, cotidiene,
casnice, de igiena personala. In caz de hemiplegii se face reeducarea
spasticitatii si a sinergiilor, facilitarea motricitatii voluntare restante. In
paraplegii obiectivele sunt greu de delimitat. d).bolile psihice:
ergoterapia va avea ca obiectiv neutralizarea tulburarilor de
comportament. Reguli generale de practicare a acestor activitati:
practicarea intr-un climat psihic favorabil; terapeutii trebuie sa manifeste
deplina intelegere fata de suferinta pacientilor, dar nu compasiune;
pacientii trebuie incurajati in directia creatiei proprii si a responsabilitatii;
se va pune accentul pe munca in echipa.
ETAPELE CONTROLULUI MOTOR: controlul motor se dezvolta treptat
in 4 etape a caror cunoastere este importanta in reeducarea
neuromotorie care parcurge aceleasi etape, care sunt de fapt obiective
de recuperare: mobilitatea; stabilitatea; mobilitatea controlata; abilitatea.
Mobilitatea este capacitatea individului de a initia si executa o miscare
in amplitudine completa. La nou-nascut, dar si in reeducare, miscarile
sunt lipsite de scop functional, haotice si se realizeaza cu consum mare
de energie. Caracteristici ale nou-nascutului: sistemul articular este
hiperlax; sistemul muscular este hipertonic; sistemul nervos-fibrele
nervoase au mielinizare diferita (nu este mielinizat fasciculul piramidal)
si sunt prezente reflexe primare, care apar la adultul cu hemiplegie;
reflex Mouro; reflex de apucare fortata; reflexul de pasire. Mobilitatea
este limitata in sindrom de neuron motor si in paralizii de cauza
obstreticala sau de alte cauze traumatice, rezultand secundar hipertonii.
Stabilitatea este capacitatea de mentinere a pozitiilor gravitationale si
antigravitationale si a echilibrului in miscare. Se dobandeste in 2 trepte
reprezentate de tonusul postural si cocontractie. Tonusul postural este
capacitatea musculaturii posturale de a mentine o contractie impotriva
gravitatii sau a unei rezistente normale. In dezvoltarea normala a
copilului sau in reeducarea neuromotorie se observa cel mai bine la
nivelul extensorilor capului si gatului, din pozitia decubit ventral
realizandu-se asa-numita postura a papusii. Cocontractia este
contractia simultana a muschilor agonisti si antagonisti din jurul unei
articulatii, care asigura mentinerea unei pozitii. Aceasta stabilitate se
dezvolta de sus in jos. Mobilitatea controlata este capacitatea de a
executa miscari in timpul pozitiilor de incarcare prin greutatea corpului
(cu segmentele distale fixate), respectiv de a rota capul si trunchiul in
jurul axului longitudinal al corpului in timpul acestor posturi. Aceasta
mobilitate controlata se dezvolta in directie cranio-caudala si proximodistal. Deci controlul motor apare mai intai la nivel cranial si proximal.
Dupa insusirea miscarii coordonate cu scop precis, secventialitatea

normala este dinspre distal spre proximal, datorata faptului ca

extremitatile (maini si picioare) primesc cei mai multi stimuli pentru
activitatile motorii. Ex.: rostogolirea este efectuata diferit de copilul mic
comparativ cu copilul mai mare sau adultul. Copilul mic se rostogoleste
folosind miscarile de gat si trunchi si apoi incearca sa-si foloseasca
extremitatile. Copilul mare si adultul se rostogolesc folosind automat si
de la inceput extremitatile. Intre 7-10 ani copilul intra in stadiul de
nemobilitate; 10-24 animobilitatea controlata este partiala (merge
lateral sustinut sau cu sprijin; coopereaza la imbracare; merge si
mentine ortostatismul; urca si coboara scarile; merge cu spatele). In
reeducarea neuromotorie obtinerea mobilitatii controlate implica: o forta
musculara acceptabila (F3); dezvoltarea unei amplitudini functionale de
miscare; posibilitatea de mentinere a echilibrului in miscare. Abilitatea
este capacitatea de a executa miscari precise coordonate cu scop
functional. La copilul mic sau in reeducarea neuromotorie abilitatea
modifica activitatea motorie automata. Din luna a 2-a miscarile
membrelor superioare devin variate si adaptate prinderii si ridicarii
obiectelor. Prima prehensiune este de contact si apare la 3 luni; la 6 luni
este posibila prehensiunea voluntara globala si treptat se dezvolta
prehensiunile fine.
EXERCITII CU OBIECTE : obiectele sunt foarte variate. Ele au greutati
variabile in functie de materialul din care sunt confectionate si de
dimensiuni. Alegerea lor se realizeaza in functie de varsta, sex, scop,
obiective, stare de sanatate si capacitate de efort. Obiectivele constau
in cresterea fortei si rezistentei musculare, amplitudinii articulare, vitezei
de miscare, coordonarii, prehensiunii si educarea sau reeducarea
mersului. Pozitiile de start se aleg in functie de obiective; astfel, pentru
cresterea fortei vom alege pozitii care limiteaza miscarea la un segment
sau la un numar mic de articulatii. Pentru cresterea amplitudinii
articulare vom alege pozitii care permit mobilizari articulare ample.
Exercitiile se executa individual, in grupuri de cate 2 sau pe echipe sub
forma de jocuri, mai ales in cazul copiilor. Bastoanele si maciucile sunt
confectionate din lemn, metal sau material plastic. Exercitiile cu
bastoane se pot executa in toate planurile anatomice, simultan sau
alternativ sau cu ambele membre superioare, cu priza simetrica sau
asimetrica. Exercitiile cu maciuci se executa tot in toate planurile, dar se
pot executa si balansari (in plan sagital), pendulari (in plan frontal),
circumductii, prinderi si aruncari. Efecte: cresc forta musculara, marind
rezistenta externa prin ingreunarea miscarii si alungirea bratului
parghiei; cresc mobilitatea articulara prin tensiuni finale; ofera puncte de
sprijin pentru membrele superioare, corectand tulburarile de
coordonare; dezvolta prehensiunea de forta; corecteaza tulburarile
aliniamentului corpului (de posturari); relaxeaza structurile mobilizate,
cand miscarile sunt ample, lente si finalizate cu tensiuni; educa sau
reeduca mersul (bastoanele), iar in cazul amputarii unui membru
participa la realizarea unor stereotipuri motrice noi. Halterele sunt
onfectionate din metal sau din material plastic; au dimensiune si
greutate variabila, in functie de varsta subiectului si scopul urmarit. In
general se utilizeaza haltere cu greutate intre 100 g-5 kg si mai rar intre
20-30 kg. Efecte: cresc forta musculara prin exercitii de ridicare a unor
greutati progresiv crescatoare sau progresiv descrescatoare (se aplica
principiul progresivitatii si regresivitatii) si prin exercitii de contractii
izometrice mentinute la diverse nivele de lungimi ale muschiului. Un alt
efect este cresterea amplitudinii articulare prin miscari de balansare (in
plan sagital), pendulare (in plan frontal), circumductii si tensiuni finale.
Mingiile sunt confectionate din materiale rigide, semirigide, moi si
elastice. Din punct de vedere al aeratiei mingiile sunt solide, semisolide
si aerate. Mingiile aerate foarte mari se numesc baloane Pezzi.
Exercitiile sunt extrem de diverse si constau in prinderi-aruncari,
rostogoliri executate cu diverse parti ale corpului, mentineri, lovirisi se

sistematizeaza in exercitii de forta, viteza, asuprizare (se creste

amplitudinea articulara), de tarare, echilibru, coordonare, educare sau
reeducare a mersului, exercitii de prehensiune. Efecte: cresc forta
musculara, deoarece aceste obiecte actioneaza ca rezistente indirecte
in cazul exercitiilor dinamice, dar totodata, prin ele se pot mentine
diverse lungimi ale muschiului; cresterea vitezei de reactie; cresc
mobilitatea articulara prin intinderea elementelor articulare si
periarticulare, dar si prin rostogoliri si loviri executate cu diverse parti ale
corpului; stimuleaza aparitia reactiilor posturale de redresare activ sau
pasiv (prin posturare pe baloane Pezzi); dezvolta coordonarea prin
prinderi sau aruncari de la sau la punct fix, prin evitarea contactului cu
mingea in miscare si prin executarea de slalom printre mingii;
stimuleaza prehensiunea de forta, dar si pe cea de precizie; favorizeaza
educarea sau reeducarea mersului prin loviri alternative ale mingiei;
mentine sau restabileste aliniamentul normal al corpului (exercitii de
rostogolire); au efecte psihice si sociale, deoarece stimuleaza emulatia
de grup in caz de jocuri. Cercurile sunt confectionate din lemn sau
plastic; se pot executa prinderi, aruncari, mentineri in miscari de rotatie,
treceri prin sau printre cercuri. Efecte: dezvolta coordonarea prin
prinderi si aruncari, prin pasiri in jurul unor cercuri sau prin impreunarea
si mentinerea cercurilor in miscari de rotatie in jurul segmentelor
corporale; dezvolta prehensiunea (mai ales pe cea de forta); cresc
viteza de reactie prin prinderi; stimuleaza echilibrul, atunci cand
subiectul trece prin sau printre cercuri. Franghii sau corzi: sunt
confectionate din canepa, au diverse lungimi. Pentru uz individual se
recomanda ca lungimea sa fie de 2 metrii, iar pentru grup lungimea sa
fie mai mare. Diametrul este de aproximativ 1-1,5 cm. Exercitiile
constau in tractiuni, catarari si sarituri, executate individual sau in grup.
Efecte: cresc coordonarea si echilibrul prin sarituril; ritmul mai lent sau
mai rapid impune sincronizarea miscarilor membrelor superioare si
inferioare; cresterea mobilitatii articulare prin tractiuni executate
individual sau in grup. Saculetii au dimensiuni intre 20-30 cm; ontinutul
este extrem de divers (nisip, alice de plumb, boabe vegetale). Efecte:
mentin posturi corective; dezvolta prehensiunea fina prin manevrarea
boabelor vegetale; tonifica musculatura extensoare a degetelor prin
apucarea si lasarea acestor boabe vegetale; dezvolta stereognozia
(capacitatea de a reunoaste obiectele dupa forma lor perceputa tactil).
EXERCITII CU SCRIPETE constau in mobilizari pasive, autopasive si
rezistive. Montajele de scripeti se compun din: scripeti; coarda sau
corzi; sisteme de prindere; greutati (contragreutati). Scripetii
functioneaza ficsi sau mobili dupa cum carligul este acrosat de un punct
fix sau de un segment mobil. Ei se plaseaza in planul miscarii; permit
modificarea directiei fortei cu mentinerea constanta a marimii fortei si a
pozitiei pacientului. Coarda are lungime variabila intre 2-4 m, in functie
de gradul de mobilitate al articulatiei, de lungimea bratului parghiei si de
pozitia pe care dorim sa o imprimam scripetilor. Sistemele de prindere
sunt reprezentate de: dispozitive speciale pentru mana si picior; chingi
pentru celelalte articulatii. Aceste sisteme de prindere se plaseaza distal
de articulatia de mobilizat, iar daca se interpun articulatii intermediare
intre articulatia de mobilizat si sistemul de prindere, acestea se vor fixa
cu un manson rigid. Greutatile (contragreutatile) sunt reprezentate de
greutati metalice; saci cu alice de plumb (periculosi); saci cu nisip. Daca
sacii sunt confectionati din tesaturi cu culori vii induc efect excito-motor.
Toate aceste greutati sunt etalonate. In afara de aceste 3 feluri de
greutati, mai poate exista si greutatea (forta) segmentului mobilizator in
caz de autoimobilizari. Montajele cu scripeti utilizeaza unul sau mai
multi scripeti ficsi sau mobili. Se recomanda asocierea suspensiilor
generale sau segmentare. Circuitele cu un scripete: la un capat al corzii

5
se gaseste segmentul de membru care trebuie utilizat si care reprezinta
o rezistenta (R). La celalalt capat se gaseste forta mobilizatoare

reprezentata de o greutate sau contragreutate (G) etalonata si se mai

gaseste si forta mobilizatoare (F). Cand contragreutatea (G)
mobilizeaza segmentul bolnav, atunci miscarea este pasiva si se
realizeaza sistemul scipete-greutate. Cand segmentul mobilizator (care
poate avea forta normala sau mediocra) mobilizeaza segmentul bolnav,
atunci miscarea este autopasiva si se realizeaza sistemul scripetereciproc. Cand segmentul mobilizator are forta scazuta se vor folosi
scripeti mobili, care prezinta avantajul ca forta necesara mobilizarii
segmentului bolnav se reduce la jumatate cu fiecare scripete mobil
introdus in circuit, cu conditia ca cele 2 capete ale corzii scripetelui
mobil sa fie paralele. Circuitele cu mai multi scripeti: primul scripete
care vine in contact cu segmentul de membru care trebuie mobilizat
este scripetele de receptie sau de tractiune. Urmatorul sau urmatorii
scripeti se numesc scripeti de transmisie. Sistemul scripete-greutate
realizeaza: mobilizari pasive, atunci cand contragreutatea G
mobilizeaza segmentul, respectiv articulatia care are limitata o miscare;
mobilizari active-rezistive, atunci cand segmentul mobilizeaza
contragreutatea G. Aceasta depinde de numarul scripetilor introdusi in
circuit si de locul de amplasare al scripetelui in cazul circuitelor cu un
singur scripete. Sistemul scripete-reciproc realizeaza automobilizari;
segmentul sanatos
mobilizeaza segmentul bolnav. Pentru segmentul sanatos mobilizarea
este activa-rezistiva. Segmentul mobilizator inlocuieste greutatea.
Avantajele automobilizarii: pacientul poate intrerupe mobilizarea cand
apare durerea, deci sedintele se pot prelungi si relua cand hotaraste
pacientul; se face o automobilizare in functie de durere; pacientul este
motivat, implicat direct in recuperare. Automobilizarile se pot realiza: pe
segmente de acelasi felautomobilizari omologe; pe segmente
diferiteautomobilizari heterologe. Pot fi de aceeasi parte
homolateral sau de partea opusaheterolateral. Tipuri de circuite:
simetrice: aceeasi miscare este realizata atat de segmentul mobilizator,
cat si de segmentul mobilizat. Mobilizarea este obligatoriu heterolateral.
Asimetrice: miscarea realizata de segmentul mobilizator este diferita de
cea efectuata de segmentul mobilizat (se realizeaza in acelasi plan, dar
in sensuri diferite). Mobilizarea este: homolaterala pe segmente
heterologe; heterolaterala pe segmente homologe; heterolaterala pe
segmente heterologe. Tipul de circuit este influentat de forta
segmentului mobilizator care poate fi foarte buna, de aceeasi parte sau
de partea opusa segmentului mobilizat. Mai poate fi decis de numarul
scripetilor din circuit si de modul de functionare al scripetilor (fix sau
mobil). Cusca Rocher asigura realizarea celor mai bune montaje cu

6
scripeti. Ea este formata din 4 panouri de grilaj metalic si este fixata pe
un cadru metalic: 2,10/2 m; plafon 2,10/2,10 m. Cusca Rocher
permite realizarea simultana de mobilizari in mai multe planuri,
comparativ cu montajele obisnuite, in care mobilizarile se realizeaza
intr-un singur plan.
HIDROKINETOTERAPIA reprezinta un ansamblu de miscari sau
exercitii executate cu corpul in imersie. Actiunea apei este complexa si
se realizeaza prin urmatorii factori: Factorii mecanici sunt reprezentati
de forta scensionla; rezistenta; presiune hidrostatica. Forta
ascensionala este rezultanta dintre forta arhimedica si greutatea
corpului. Forta arhimedica se bazeaza pe legea lui Arhimede (un corp
scufundat in lichid este impins vertical de jos in sus cu o forta egala cu
greutatea lichidului dislocat de corp). Exista 3 situatii: forta arhimedica
este mai mare decat greutateacorpul urca; forta arhimedica este mai
mica decat greutateacorpul coboara; forta arhimedica este egala cu
greutateacorpul pluteste. In imersie greutatea corpului scade, relatia
depinzand de densitatea apei. In apa obisnuita: in imersie totala,
greutatea corpului este de 8,8% din greutatea reala; in imersie
segmentara, greutatea corpului este de 3,5% din greutatea reala. In
apele litorale (cu salinitate obisnuita): in imersie totala, greutatea
aparenta este de 6-7% din greutatea reala; in imersie toracica,
greutatea aparenta este de 15-30% din greutatea reala; in imersie
pubiana, greutatea aparenta este de 50-80% din greutatea reala.
Avantajele pierderii greutatii in apa: usurarea biomecanica a miscarii
(acest lucru ne permite sa incarcam articulatiile, fenomen contraindicat
pe uscat; motivarea pacientului pentru a participa la recuperare.
Rezistenta este rezultanta fortelor de frecare intre corp si forta
ascensionala a apei. Depinde de: sensul miscarii; suprafata corporala
scufundata; viteza de executie; densitatea apei; vascozitatea apei (cand
creste-dizolvarea de namoluri-miscarea este ingreunata). Sensul
miscarii: miscarea se produce de sus in jos, in sens opus fortei
arhimedice, rezultanta creste datorita frecariimiscarea este
ingreunata; miscarea se produce invers, rezultanta scademiscarea
este facilitata. Suprafata corporala: rezistenta opusa de apa variaza
direct proportional cu aceasta. Viteza de executie a miscarii: cu cat
aceasta este mai mare, cu atat rezistenta creste. Densitatea apei:
densitatea mare asigura plutireamiscarea este ingreunata. Rezistenta
opusa de apa creste-conditie de tonifiere musculara rapida si
importanta. Presiunea hidrostatica: presiunea exercitata de apa asupra
corpului datorita greutatii stratelor superficiale ale apei. Caracteristici:
intr-un punct din apa, aceasta actioneaza din toate directiile cu aceeasi
intensitatepresoterapie, masaj propriu-zis cand corpul se mobilizeaza;
este favorizata circulatia de intoarcere si debitul cardiac creste (atentie
la pacientii cu insuficienta cardiaca). Factorul termic anuleaza partial
prin vasodilatatie efectele presiunii hidrostatice (cresterea debitului
cardiac): la subiectii normali, temperatura apei va fi cu 1-2 O C mai mica
decat temperatura de comfort (34-35 O C), pentru ca activitatea
musculara este generatoare de caldura; la pacientii cu forta musculara
scazuta sau 0, temperatura apei va fi cu 1-2 O mai mare decat cea de
comfort. Factorul chimic: compozitia apelor minerale sau litorale.
Activitatea lor este mult mai complexa, hidrokinetoterapia devenind
kinebalneoterapie. Baza materiala a hidrokinetoterapiei cuprinde
instalatii pentru imersie; dispozitive utilizate in imersii. Instalatii pentru
imersie: cazile: obisnuite sai in forma de trefla; bazinele: inaltimea apei
este de 0,80-1,30 m; piscinele: se utilizeaza pentru inot terapeutic; sunt
dotate cu bare de sprijin si sisteme hidraulice de ridicare si coborare a
pacientului cu brancard. Dispozitive utilizate in imersii: sunt fixe si
mobile : a).Fixe: masa de reeducare: are 3 parti articulate; o parte
asigura flexia capului si celelalte 2 tripla flexie a membrelor inferioare;
planul inclinat este pentru reeducarea coloanei; parcursul de reeducare

a mersului este un complex format din scari, pante ascendente si

descendente (prevazute cu bare paralele de sprijin); aparate de
tractiune: functioneaza pe principiul scripetilor realizand elongatii

7
articulare si periarticulare cu efect facilitator pe miscarile ce vor fi
efectuate; brancardele se utilizeaza pentru pacientii akinetici; dusuri
subacvale: in jet sau vartej. b).Mobile: se sistematizeaza in: dispozitive
de plutire: podul permite mobilizarea extremitatilor fara imersie
generala; vesta; colacul; covorul plutitor; dispozitivele care maresc
suprafata corporala crescand rezistenta la miscare: labele de
scafandru; palmare; flotoare; combinezoane. Durata si ritmicitatea
programului de recuperare: initial se va desfasura pe o durata de 10-12
minute, va ajunge treptat la 30 minute si se va repeta de 2 ori/zi. Ritmul
optim al miscarilor este de 10-15/minut. Indicatiile hidrokinetoterapiei: in
absolut toate afectiunile. Contraindicatii: se sistematizeaza in absolute
si relative: a).Absolute:-ulcerele varicoase; infectii sau solutii de
continuitate la nivelul tegumentului; incontinenta urinara; conjunctivita
virala-conjunctivita de bazin; infectii in sfera ORL; insuficienta cardiaca
manifesta; hipertensiune arteriala; insuficienta respiratorie severa;
alergie la clor b).Relative:-epilepsia; varsta a III-a. Aspecte tehnice:
hidrokinetoterapia solicita articulatiile, efectul muscular fiind secundar.
Reeducarea in apa este analitica, in succesiunea mobilizarilor articulare
este inversa celei practicate pe uscat, realizandu-se in urmatoarele
etape: se realizeaza imersie simpla pentru 5 minute pentru acomodare
si relaxare. Primele mobilizari sunt cele active libere, dupa aceea cele
libere asistate si dupa aceea cele active rezistive; dupa aceea sunt
mobilizarile pasive si apoi posturarile. In apa se mai pot realiza tehnici
de facilitare neuro-musculare: contractii repetate, inversare lenta,
contractie-relaxare. Efectele sunt: usureaza miscarile, putandu-se
realiza mobilizarile articulare chiar de catre muschii cu forta scazuta,
dar ingreuneaza miscarile; creste capacitatea de relaxare (mai ales prin
factorul termic); creste capacitatea de mentinere a ortostatismului si de
relaxare a mersului, permitand incarcrea articulatiilor lezate; scade
presiunea intraarticulara si secundar durerile. Orice recuperare se
incepe in apa. Programul de hidrokinetoterapie va fi individualizat in
functie de varsta, stare generala si capacitatea de colaborare a
pacientului.
HIDROTERMOTERAPIA este terapia prin schimbul de caldura intre
corp sau segmente ale acestuia si apa. Mediul acvatic (apa) actioneaza
prin factori mecanici, chimici si termici. In cazul hidrotermoterapiei este
incriminat numai factorul termic.Temperatura de indiferenta a apei
(temperatura de comfort) este de 34-35 grade C. in functie de aceasta
se descriu: Bai reci-temperatura este intre 0-26 grade C. Bai neutretemperatura este intre 26-35 grade C. Bai calde-temperatura este de 36
grade C sau mai mare. Baile calde pot fi: propriu-zise (35-38 grade C),
bai hiperterme (38-40 grade C), bai intens hiperterme (peste 40 grade
C). Ultimele sunt nocive, deoarece produc astenie marcata, care este
incompatibila cu mobilizarea. Clasificare in functie de suprafata corpului
scufundata: Imersii totale: constau in scufundarea intregului corp.
Imersiile totale reci: durata este de la 10-20 secunde pana la 1 minut.
Sunt precedate de obicei de o procedura calda. Indicatii: astenie, diabet
si obezitate.Imersiile totale calde se aplica sub forma ascendenta. Se
porneste de la o temperatura de comfort (35 grade C), care se mentine
5 minute si se creste cu 1 grad C la fiecare 2 minute. Efectele sunt
vasodilatatie periferica, manifestata prin hiperemie si hipertensiune
arteriala; sedare generala; creste pragul durerii cu scaderea sensibilitatii
periferice; eliberarea substantelor imunologic active; efecte citostatice
(trateaza cancerul). Indicatii: reumatisme cronice degenerative;
nevralgie; obezitate. Imersiile partiale: scufundarea partiala a corpului,
mai ales a extremitatilor. Imersiile partiale reci: durata de 1-2 minute.
Efectul este decongestiv cerebral si visceral. Cand durata este de 5-10
minute efectele sunt antiinflamatorii si antisudorale. Imersiile partiale
calde: efecte-vasodilatatie si bronhorelaxare. Indicatii: arteriopatii
periferice; cardiopatie ischemica dureroasa; astm bronsic; boli
reumatismale. Baile alternante: in prima faza se realizeaza imersia la
38-40 grade C timp de 2 minute pana apare hiperemie, apoi
extremitatile se scufunda in apa rece 20-30 secunde. Indicatii: atrofii
musculare; pareze; paralizii; acrocianoza. Baile Hauffe (ascendente):
pacientul este mentinut initial la o temperatura de 35 grade C (comfort),
care creste treptat pana la 43-45 grade C. Pacientul trebuie izolat termic
pentru ca sa poata creste temperatura centrala care va declansa
termoliza; procedura induce vasodilatatie reflexa la distanta. De obicei,
se aplica la nivelul membrelor superioare, iar efectul se instaleaza la
nivelul membrelor inferioare. Indicatii: arteriopatii periferice; cardiopatie
ischemica dureroasa; astm bronsic.