Sunteți pe pagina 1din 5

evrika group www.cursonline.

eu
cursuri de perfectionare, calificare, specializare avizate de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei
contabilitate, expert fiscal, inspector resurse umane, inspector in domeniul sanatatii si securitatii in munca, limbi
straine: incepator, mediu, avansat, pentru afaceri si limba romana pentru straini

Lectia 1. Procesul de comunicare in mediul afacerilor.

1.1.

Comunicarea-aspecte introductive.

Pornind de la etimologia notiunii comunicare care isi are sorgintea in latinul


communis se pot stabili primele semnificatii ale acesteia, astfel: a pune de acord, a fi in
legatura cu sau a fi in relatie cu.
Desi originea notiunii comunicare este latina, primele preocupari in domeniul
comunicarii au apartinut grecilor. Pentru acestia, arta cuvantului, maiestria de a-ti construi
discursul si de a-l exprima in agora constituia o conditie indispensabila a statutului de cetatean.
Astfel, spre exemplu, legile din Grecia Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei
insisi in fata instantelor de judecata, textul lui Platon Apararea lui Socrate fiind un exemplu
elocvent in acest sens1.
Elemente concrete specifice teoriei comunicarii au aparut, pentru prima data, in secolul al
VI-lea i.Hr., in lucrarea lui Corax din Siracuza, Arta retoricii. Ulterior, Platon si Aristotel au
continuat aceste preocupari, institutionalizand comunicarea ca o disciplina de studiu, alaturi de
filosofie si matematica, in Lyceeum si in Academia Greaca2.
Romanii au preluat, de la greci, preocuparile in domeniul comunicarii, dezvoltandu-le si
elaborand, in jurul anului 100 i.Hr., primul model al sistemului de comunicare.

1 Teoria comunicarii note de curs, SNSPA, Bucuresti, 2008, pg. 39 - 42


2 Op. Cit, pg 39-42

Un rol foarte important in extinderea comunicarii si a rolului acesteia in societate l-a avut
si dezvoltarea drumurilor comerciale, cele care au facilitat, incepand din secolul al XIV-lea,
crearea si dezvoltarea postei, ca principal sistem de comunicare.
Epoca moderna a generat boom-ul dezvoltarii comunicarii, sub toate aspectele acesteia.
Astfel, progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telefonului, a trenului, a automobilului,
intensificand comunicarea nu atat intre indivizi cat, mai cu seama, intre comunitati dupa cum, de
asemenea, a determinat crearea a noi sisteme si modalitati de comunicare.
De-a lungul timpului, specialistii in domeniu au definit comunicarea in diferite
maniere, fara a avea insa o viziune unanim acceptata, fara a putea restrange semnificatia
termenului. Comunicarea reprezinta un sistem ale carui componente sunt interdependente.
Abordarea

domeniului

comunicarii

este

una

complexa,

avand

in

vedere

particularitatile care se regasesc in cadrul fiecarei componente. Termenul de comunicare este


folosit intr-o multitudine de acceptiuni, intrucat se caracterizeaza prin polisemantism la nivelul
limbajului cotidian.
Dintre definitiile recunoscute in literatura de specialitate se remarca cea formulata de
Carl I. Hovland, Irving I. Janis si Harold H. Kelly: comunicarea este un proces prin care un
individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba
comportarea altor indivizi (auditoriul) 3. In mediul afacerilor aceasta viziune se poate regasi pe
de-o parte din perspectiva relatiei care se stabileste intre un manager si subalternul sau, cel din
urma fiind atat influentat dar si influentand la randul sau interlocutorul, iar pe de alta parte intre
parteneri de afaceri, manageri aflati pe acelasi nivel de executie, personal administrativ, etc.
J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen definesc comunicarea ca un proces
prin care un emitator transmite informatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de
a produce asupra receptorului anumite efecte4

3
4

Mihai DINU, Comunicarea - repere fundamentate, Ediia a II-a, Bucuresti: Editura Algos, pg. 9.

J.J. VAN CUILENBURG, O. SCHOLTEN, G.W. NOOMEN, Stiina comunicarii, Bucuresti: Editura
Humanitas, 2004, pg. 24.

John Fiske sintetizeaza definitiile date comunicarii viziunii promovate de doua scoli:
scoala proces si scoala semiotica. Scoala proces (reprezentata de autori ca C. Shannon si W.
Weaver, G. Gerbner, Lasswell, Newcomb) interpreteaza comunicarea ca mijloc de transmitere a
mesajelor, in timp ce scoala semiotica (reprezentata de Pierce, F. Sausurre) prezinta comunicarea
ca productie si schimb de semnificatii5. Ambele abordari definesc comunicarea pornind de la
intelegerea acesteia ca interactiune prin intermediul mesajelor. Astfel, comunicarea presupune un
schimb care are loc intre indivizi, o legatura care este inteleasa distinct: scoala proces defineste
interactiunea ca fiind procesul prin care o persoana creeaza o legatura cu o alta persoana sau ii
afecteaza comportamentul, starea mentala sau reactiile emotionale, in timp ce scoala semiotica
defineste interactiunea ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice
sau al unei societatii.
Aceeasi idee se regaseste si la Tim O`Sullivan si colaboratorii sai: exista doua mari
tipuri de definitii ale comunicarii. Prima vede comunicarea ca fiind un proces prin care A
transmite un mesaj lui B, mesaj care are efect asupra acestuia. Cea de-a doua vede comunicarea
drept negociere si schimb de semnificatii, proces in care mesajele, persoanele determinate
cultural si <realitatea> interactioneaza astfel incat sa ajute intelesul sa fie produs, iar intelegerea
sa apara.
Comunicarea prezinta o serie de elemente specifice, de particularitati, dupa cum urmeaza:

comunicarea joaca rolul unui liant intre oameni si organizatii, ii implica pe oameni
intr-o legatura subinteleasa(ex: limbaj non-verbal), in mediul in care activeaza;

in procesul comunicarii, prin continutul mesajului se urmareste realizarea anumitor


scopuri si transmiterea anumitor mesaje;

orice proces de comunicare are o tripla dimensiune6: comunicarea exteriorizata


(actiunile verbale si nonverbale observabile de catre interlocutori); metacomunicarea

John FISKE, Introducere n stiinele comunicarii, Iasi: Editura Polirom, 2003, pg. 16 - 19.

Dan Popescu, Consideratii teoretico-metodologice privind comunicarea manageriala, pg 1-2

(ceea ce se intelege dincolo de cuvinte); intracomunicarea (comunicarea realizata de


fiecare individ in forul sau interior, la nivelul sinelui);

orice proces de comunicare se desfasoara intr-un anumit context, avand loc intr-un
spatiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se afla in stransa
interdependenta;

procesul de comunicare are caracter dinamic, intrucat orice comunicare, odata initiata,
are o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele implicate in proces;

procesul de comunicare are un caracter ireversibil in sensul ca, odata transmis un


mesaj, el nu mai poate fi oprit in drumul lui catre destinatar;

semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat intre partenerii actului de
comunicare, cat si intre receptorii aceluiasi mesaj;

etc.

Formele comunicarii se pot clasifica astfel:


In functie de modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului:

comunicarea directa(neintermediata) - in situatia in care mesajul este transmis


apelandu-se la o serie de mijloace primare - cuvant, gest, mimica;

comunicarea indirecta(intermediata) - in situatia in care se folosesc tehnici


secundare - scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri,
sisteme grafice etc. Ca forme ale comunicarii indirecte pot fi intalnite:
o comunicarea imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);
o comunicarea inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.);
o comunicarea prin fir (telefon, telegraf, cablu, fibre optice etc.);
o comunicarea radiofonica (radio, TV), avand ca suport undele hertziene;

In functie de modul in care individul/indivizii, participa la procesul de comunicare:

comunicare intrapersonala cea cu sinele, realizata de fiecare individ, in forul


sau interior;

comunicarea interpersonala cea realizata intre indivizii din cadrul grupului sau
al organizatiei de apartenenta;

comunicarea de masa realizata, pentru publicul larg, de catre institutii


specializate, cu mijloace specifice;

In functie de modul de realizare a procesului de comunicare (respectiv, relatia existenta intre


indivizii din cadrul unei organizatii):

comunicare ascendenta (realizata de la nivelele inferioare ale unei organizatii, catre


cele superioare);

comunicare descendenta (fluxurile informationale sunt realizate de la nivelele


superioare catre cele inferioare);

comunicare orizontala (realizata intre indivizi aflati pe pozitii ierarhice similare sau
intre compartimentele unei organizatii, in cadrul relatiilor lor de colaborare).