tefan Augustin Doina (26 aprilie 1922 25 mai 2002)
Astzi nu mai cntm, nu mai zmbim.
Stnd la nceput de anotimp fermecat, astzi ne desprim cum s-au desprit apele de uscat. Totul e att de firesc n tcerea noastr. Fiecare ne spunem: Aa trebuie s fie Alturi, umbra albastr pentru adevruri gndite st mrturie. Nu peste mult tu vei fi azurul din mri, eu voi fi pmntul cu toate pcatele. Psri mari te vor cuta prin zri ducnd n gu mireasm, bucatele. Oamenii vor crede c suntem dumani. ntre noi, lumea va sta nemicat ca o pdure de sute de ani plin de fiare cu blan vrgat. Nimeni nu va ti c suntem tot att de aproape i c, seara, sufletul meu, ca rmul care se modeleaz din ape, ia forma uitat a trupului tu Astzi nu ne srutam, nu ne dorim. Stnd la nceput de anotimp fermecat, astzi ne desprim cum s-au desprit apele de uscat. Nu peste mult tu vei fi cerul rsfrnt, eu voi fi soarele negru, pmntul. Nu peste mult are s bat vnt. Nu peste mult are s bat vntul