antul Ignatie Briancianinov:

NECAZURILE VOR FI PARTEA CLUGRILOR DIN

VREMURILE DE PE URM
(fragment)
Sfinii Prini, clugrii din primele veacuri cretine, au fost
cretini desvrii, plini de Duhul Sfnt. Ei au avut
descoperiri de sus referitor la monahismul vremurilor de pe
urm i au fcut referitor la acest subiect proorocii care se
mplinesc sub ochii notri. Toate prezicerile prinilor
sunt de acord n a spune c monahii de la urm vor
duce o via mnstireasc srac, pentru c nu le vor
fi acordate nici puterile psihice i spirituale, nici
belugul harului de care se bucurau primi clugri, i
c i vor ctiga mntuirea cu mare greutate.
Un oarecare clugr egiptean a czut ntr-o zi n extaz i a
avut o viziune duhovniceasc. A vzut trei clugri pe
malul mrii. De pe cellalt mal o voce le striga: Luai
aripi i venii la Mine!. Dup ce au auzit aceast voce,
doi dintre clugri au primit aripi de foc i au zburat de
ndat pe cellalt mal. Al treilea a rmas singur acolo
unde era. A nceput a plnge i a striga. In final i el a
primit aripi, dar nu de foc; acestea erau att de slabe
nct a traversat marea cu mare fric i ntlnind
foarte multe obstacole. Adesea puterile l lsau i se
nvolbura n mare; vznd c se neac, a nceput s strige
cu o voce tnguitoare, cnd ridicndu-se deasupra valorilor,
cnd fiind acoperit de ele, ajungnd din nou deasupra, iar
apoi epuizat cdea n vrtej, strignd din nou, ridicndu-se
un pic n sfrit, sleit de puteri, a ajuns la malul
cellalt. Primii doi clugri reprezint monahismul
primelor veacuri, pe cnd cel de-al treilea reprezint
monahismul vremurilor de pe urm, srac att
numeric ct i n realizri (Ioan Colov, Pateric, Alba Iulia,
p. 99).

ntr-o zi Sfinii Prini

din pustia Scetic vorbeau profetic referitor la neamul de pe

urm.
Ce-am fcut noi?, se ntrebau ei. Unul dintre ei, mare
btrn, avva Ishirion a rspuns: Noi am mplinit
poruncile lui Dumnezeu. Ei l-au ntrebat ce vor face cei
ce vor dup ei. Avva a rspuns: Ei vor mplini pe
jumtate ceea ce am fcut noi. Apoi l-au ntrebat din
nou: i ce vor face cei ce vor veni dup ei? Avva Ishirion a
rspuns:
Ei
nu
vor
mplini
nici
o
lucrare
clugreasc, dar vor fi ncercai de ispite, i aceia
dintre ei care vor strui pn la sfrit vor fi mai mari
dect noi i dect prinii notri.
Arhimandritul Arcadie, superiorul mnstirii Sfntul Chiril din
Novozersk, mort n 1847, relateaz urmtoarele:
Intr-o zi, pentru un motiv oarecare, eram foarte ntristat.
In aceast stare m-am dus la Utrenie, i, n timp ce stam
n biseric, m gndeam la tulburarea mea. Nu tiam ce o
s mi se ntmple: involuntar am nchis ochii, ntr-un fel
de absen, dar nu dormeam, cci auzeam limpede

fiecare cuvnt ce se citea. Deodat l-am vzut n faa

mea pe patronul mnstirii noastre, Sf. Chiril. El mi-a
zis: De ce eti abtut? Nu tii tu c monahii din
vremurile de pe urm se vor mntui prin ispite?
Auzind aceste cuvinte, arhimandritul i-a revenit n sine.
Vedenia a lsat n sufletul acestui stare extrem de simplu
cci aa era Arcadie o pace profund.
Aadar, dup cum Dumnezeu ne-a promis, necazurile sunt
prin excelen partea noastr, a clugrilor de
astzi. Faptul
c
tim
acest
lucru
ne
aduce
mngiere. Ne ncurajeaz i ne ntrete n faa tuturor
necazurilor i ispitelor cu care ne confruntm!
Deci, smerii-v sub mna cea tare a lui Dumnezeu, ca
El s v nale la timpul cuvenit.Lsai-I Lui toat grija
voastr, cci El are grij de voi (1 Petru 5, 6-7).
Din toat inima s ne lsm lucrai prin necazuri,
mplinind cu mare grij poruncile Evangheliei: aceasta
este voia lui Dumnezeu cu noi.
n cele mai multe cazuri ncercrile ce vin asupra noastr, la
prima vedere, sunt nensemnate nct nici nu le-ai
putea socoti ncercri. Dar aceasta-i doar o viclenie a
vrjmaului care, datorit unei experiene ndelungate, a
dobndit n lupta cu omul neclit o dibcie extraordinar.

ngerul czut a

observat c ispitele evidente, grosiere i violente i

insufl omului un zel puternic i un mare curaj pentru
a se lupta cu ele. Pentru a rmne ascuns, le va nlocui
pe acestea cu ispite mai uoare, dar foarte subtile, i
de o extrem eficacitate. Ele nu provoac zel n inimile
noastre, ele nu declaneaz o lupt spiritual, dar te
in ntr-un fel de letargie i arunc duhul nostru n
stare de espectativ. Ele te copleesc i n mod
progresiv i epuizeaz puterile psihice, te arunc n
plictiseal i n inactivitate; ele te ruineaz i fac din
tine o int a patimilor, ca urmare a slbnogirii,
plictiselii i inactivitii.
Viclenia diavolului i greutatea luptei pe care o duce el astzi
cu clugrii au fost descoperite mai dinainte de ctre
Dumnezeu.Dumnezeu i ncununeaz pe lupttorii de
astzi ca i pe cei de demult, dei nevoinele acelora,
n mod aparent, erau mai mari dect ale acestora. S
ne pzim dar s nu ajungem n istovire, n plictiseal i n

lenevire! S ne mobilizm toate puterile i toat atenia

pentru a pzi poruncile Evangheliei! mplinindu-le vom
descoperi nenumratele curse ale vrjmaului i
viclenia cu care el le combin i le pune n lucrare. Vom
vedea c necazurile i ispitele de astzi, uoare n
aparen, tind, ca i cele de odinioar, s-l ndeprteze
pe om de Hristos, s distrug din lume adevratul
cretinism, nelsnd s dinuiasc dect forma
exterioar, cu care s-i nele mai uor pe
oameni. Vom vedea c ispitele uoare pe care satan le
pune n lucrare cu o rutate infernal acioneaz mult
mai eficient dect ispitele violente, sigure, vzute i
directe.
Motivul principal pentru care necazurile sunt atat de
chinuitoare pentru calugarii de astazi tine de monahismul
insusi, si sta inainte de toate in lipsa de formare
duhovniceasca. Aceasta lipsa, greu de depistat, trebuie
considerata ca cea mai mare nenorocire. Calugarul n-o
poate sesiza imediat. Incepatorul, plin de zel pentru nevointa
si mai putin pentru cunostinte duhovnicesti, se multumeste
de obicei cu educatia pe care o gaseste in manastire sau care
vine de la sine. Mult mai tarziu, dupa un studiu aprofundat al
Sfintelor Scripturi si al scrierilor patristice, ascetii (si dintre ei
un numar mic) devin constienti incet, incet, ca este de
neaparata trebuinta o formare duhovniceasca pentru a
inainta
in
viata
calugareasca;
ca formarea
intelectuala, oricat de bogata si splendida ar fi in
aparenta, si ori de ce apreciere s-ar bucura in lumea
aceasta lovita de orbire, ramane intunecata si-i atrage
in tenebre, in locasul spiritelor cazute, pe cei ce i se dedica
ei.
O formare duhovniceasca intemeiata pe cuvantul lui
Dumnezeu, asa cum il gasesti in carte, dar n-o primesti
printr-o povatuire vie si orala, este singura calauza pe

care o ai la indemana, si asa, prin forta lucrurilor,

calugarul isi devine in mare masura propriul sau
dascal. Acest mod de formare, cu tot folosul pe care-l
poate aduce, este adesea insotit de greseli si abateri
grave, consecinta inevitabila starii de ignoranta a celor
supusi
puterii
patimilor. Un
incepator,
datorita
necunoasterii si influentei ce o au patimile asupra lui, nu
poate intelege corect Sfintele Scripturi, nici nu se poate tine
cu statornicie de acestea. Traversand inot marea de
pacate, adeseori ni se imputineaza fortele: epuizati,
cadem si ne afundam in mare, riscand sa ne inecam.
Din pricina lipsei povatuitorilor duhovnicesti, a marilor
traitori in Duh, [din cauza] nenumaratelor pericole de
care suntem inconjurati, ajungem intr-o stare de
plans. Suntem disperati, ne-am ratacit si nu exista
voce care sa se intoarca din ratacire: cartea ramane
muta, spiritul cazut, dorind sa ne tine in eroare, ne
face sa uitam chiar ca o asemenea carte exista.
Mantuieste-ma,

Doamne!, striga David care, in duh profetic, prevedea

necazurile noastre si vorbea in numele celui ce doreste sa fie
salvat, ca a lipsit cel cuvios. Nu mai exista mentor,
sau povatuitor pnevmatofor, capabil sa ne arate fara

greseala calea mantuirii, si caruia cel ce vrea

mantuirea, sa i se incredinteze fara de nici o grija.
Ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor,
desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau (Ps. 11,
1-3)
la indemnul unei intelepciuni profane capabile sa exagereze
si sa intareasca erorile si nalucirile. Am devenit foarte
vulnerabili, iar ocaziile de cadere s-au inmultit in jurul
nostru si au capatat o putere enorma; ele sunt foarte
diversificate si inselatoare pentru ochiul nostru
sufletesc bolnav si pentru inima noastra, care atrasa
de ele se indeparteaza de Dumnezeu.
Suntem atat de stapaniti de ispite incat am abandonat
formarea noastra duhovniceasca intemeiata pe cuvantul lui
Dumnezeu, si care este totusi singurul mijloc de
salvare. Aceasta formare duhovniceasca cere sa duci o
viata atenta, eliberata de distractii, dar vointa noastra
pervertita cauta tocmai contrariul. Suntem porniti inspre
castig material, inspre reusita in aceasta lume. Dorim
onoruri, dorim belsug si lux. Dorim distractii si partea
noastra de placeri mondene. Pentru a dobandi toate
acestea,
noi
suntem
exclusiv
preocupati
de
dezvoltarea naturii cazute. Am pierdut notiunea firii
nascute din nou;poruncile Evangheliei le-am neglijat si leam uitat; nevointa interioara ne este total necunoscuta,
cea exterioara absorbindu-ne complet, cu scopul de a
parea evlaviosi si sfinti in fata oamenilor si de a ne lua
rasplata de la acestia. Am parasit calea mantuirii cea
stramta si cu chinuri, si calatorim pe calea cea larga si
usoara.
Mantuieste-ma,
Doamne,
ca
a
lipsit
cel
cuvios. Iata-ne pe noi (calugarii) mai mici decat toate
neamurile. Iata-ne
astazi
smeriti
pentru
tot

pamantul, din pricina pacatelor noastre. Nu mai

este nici capetenie, nici profet, nici rege
pentru a ne calauzi in razboiul nevazut ochilor trupesti,
caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a
sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor,
impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac,
impotriva
duhurilor
rautatii,
care
sunt
in
vazduhuri (Efeseni 6, 12).
Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile
trebuie sa vina (Matei 18, 7),
a zis Domnul.
Dumnezeu ingaduie uneori sa vina ispitele si,
dimpreuna cu ele, suferintele pe care le provoaca.
Inspre sfarsitul veacurilor acestea vor fi atat de
puternice si de numeroase incat
din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va
raci (Matei 24, 12).
Dar Fiul Omului cand va veni, va gasi, oare, credinta pe
pamant? (Luca 18, 8).
[...].
Viata dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila. Si va fi
asa pentru ca cel ce traieste in mijlocul ocaziilor de
cadere, si care le are mereu sub ochi, nu se poate sa nu
fie influentat de ele. Precum gheata isi pierde duritatea in
contact cu caldura si se transforma in apa dulce, la fel inima
nestapanita de bunavoie, daca este expusa la influenta
ispitelor, chiar atunci cand este statornica, slabeste si sfarseste
prin a se schimba. Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni
foarte dificila din cauza apostaziei generalizate.

Apostatii vor creste numeric prin faptul ca vor continua

sa se numeasca crestini, si in aparenta se vor purta ca
atare, si vor putea foarte usor sa-i persecute pe
adevaratii crestini; acesti apostati ii vor inconjura pe
crestinii adevarati cu nenumarate curse si punand la cale
masinatii pentru a-i sminti din calea mantuirii si din
dorinta de a-L sluji pe Dumnezeu, cum spune Sfantul Tihon
de Voronej si Zadonsk. Ei vor actiona impotriva slujitorilor
lui Dumnezeu prin violenta puterii, prin calomnie, prin
masinatii pline de rautate, prin tot felul de artificii si prin
persecutii crude.

Mantuitorul lumii, in timp ce era persecutat a gasit adapost

intr-un sat obscur si indepartat, Nazaret, ascunzandu-se de
Irod, de carturarii si fariseii, de preotii si arhiereii evrei careL urau; la fel in vremurile de pe urma un adevarat calugar cu
greu va gasi un loc retras si necunoscut, pentru a-I sluji lui
Dumnezeu intr-o oarecare libertate si fara a se lasa antrenat
de violenta apostatilor in slujba lui Satan. O, vremuri
nenorocite! O, situatie dezastruoasa! O, disperare
morala, mult mai mare decat catastrofele materiale si
neinteleasa de catre oamenii senzuali! O, catastrofa
care incepe in timp, dar nu se termina in timp, ci trece
in eternitate! O, dezastrul dezastrelor cunoscut numai
de catre adevaratii crestini si de catre adevaratii
calugari, dar ignorat de catre cei pe care-i loveste si
inghite.
Martori ai unei asemenea viziuni duhovnicesti, sa
facem sa se inalte din mijlocul flacarilor ispitelor
aceasta marturisire de credinta si acest cantec de
lauda pe care l-au cantat cei trei tineri in cuptorul
incins din Babilon. Si sa ne unim in dragoste cu toata
umanitatea imprastiata pe fata pamantului si, in
numele ei, fiindu-i reprezentanti in fata lui Dumnezeu,
sa inaltam aceasta marturisire de credinta si

doxologie, rugandu-ne cu umilinta pentru noi si pentru

intreaga omenire:
Binecuvantat esti, Doamne,

Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este

numele Tau in veci.
Ca drept esti in toate cate ai facut noua, si toate lucrurile
Tale sunt adevarate, si drepte caile Tale si toate judecatile
Tale adevarate.
Tu ai dat hotarari drepte in toate relele ce ai facut sa vina
asupra noastra si asupra cetatii celei sfinte a parintilor
nostri, Ierusalimul; Ca in adevar si dreptate ai adus acestea
peste noi din pricina pacatelor noastre.
Ca am pacatuit, ca am facut faradelege, departandu-ne de
la Tine. Si am gresit in toate, si poruncile Tale n-am
ascultat, nici le-am pazit, nici le-am facut, dupa cum ne-ai
poruncit noua, ca sa ne fie bine.

Si cate ai adus si ai facut noua in dreapta judecata sunt. Tu

ne-ai dat in mainile vrajmasilor nostri, oameni fara de lege
si cei mai rai dintre nelegiuiti
Nu ne parasi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tau,
si nu strica legamantul Tau. Si nu departa mila Ta de la
noi Ci cu sufletul zdrobit si cu duh umilit sa fim primiti de
Tine
Sa nu ne rusinezi pe noi, ci fa cu noi dupa indurarea Ta si
dupa multimea milei Tale. Si ne scoate pe noi dupa
minunile Tale, si da marire numele Tau.
(Cantarea celor trei tineri, cap. 1, 2-19).

Referitor la calugarii din veacul de pe urma, Sfintii Parinti

ziceau:
in vremurile de pe urma, cei ce cu adevarat vor
lucra pentru Dumnezeu, se vor ascunde cu grija de
oameni si nu vor face printre ei semne si minuni ca
in vremea noastra, dar ei vor umbla pe calea cea
stramta cu mare umilinta (Sfantul Nifon al
Constantinopolului).
De fapt, care este in vremea noastra cea mai sigura cale de
mantuire pentru un calugar? Este aceea care il poate feri de
ispite exterioare si interioare. Ea consta, referitor la ispitele
exterioare, in evitarea intalnirilor si conversatiilor
familiare, atat inauntrul, cat si in afara manastirii, in a
evita pe cat posibil sa iesi din manastire si din chilie; in ce
priveste ispitele interioare, ea sta incercetarea si
indeplinirea
poruncilor
Evangheliei sau,
ceea
ce
inseamna acelasi lucru, in cercetarea si indeplinirea voii lui
Dumnezeu (cf. Rom. 12, 2), in suportarea fara cartire si
cu rabdare a suferintelor ingaduite de Dumnezeu si in
a recunoaste cu inima sincera ca le meriti. Poruncile
Evangheliei il vor invata pe calugar umilinta, iar Crucea il va

duce pana lasmerenie deplina. Umilinta dezradacineaza

din suflet si din trup toate patimile pacatoase si atrage
in suflet harul lui Dumnezeu. In aceasta sta
mantuirea.
(din: Sf. Ignatie Briancianinov - Faramiturile ospatului,
Editura Reintregirea, Alba-Iulia, reeditare 2008