Sunteți pe pagina 1din 6

Despre CFD - Contract for Difference

Ce este un CFD?

Conceptul SHORT Selling Vanzarea in Lipsa

BID/ASK si SPREAD CFD

CFD vs Actiuni

Tranzactionarea in marja / Efectul de levier

Marja

Cost de finantare / Dobanda primita pentru CFD-uri

Riscurile aferente efectului de levier

Ce este un CFD?
Un CFD, sau contract pentru diferenta, este un contract care creste sau scade in
valoare in concordanta cu cresterea sau scaderea in valoarea a activului suport pe
care se bazeaza acesta. Pretul unui CFD replica pretul activului suport care sta la
baza sa. Contractul este incheiat intre investitor si market-maker (brokerul care ii
ofera cotatii de pret investitorului).
Contractele pentru diferenta (CFD) pot avea ca activ suport perechi
valutare(CFD pe FOREX pentru mai multe detalii consultati
sectiunea FOREX), actiuni, indici, sectoare, marfuri, note de trezorerie, rate ale
dobanzii si chiar rate ale inflatiei.
CFD-urile se pot tranzactiona in 2 feluri:

Contractul CFD LONG (intrare in piata prin cumparare, in sensul ca


investitorul sconteaza pe o apreciere in pretul activului care sta la baza
contractului CFD).

Contractul CFD SHORT (intrare in piata prin vanzare in lipsa, investitorul


scontand ca pretul activului care sta la baza contractului CFD se va deprecia,
astfel investitorul va profita de pe urma unei deprecieri a pretului activului
respective).

In cazul unei tranzactii CFD LONG, valoarea unui CFD creste pe masura ce diferenta
dintre pretul actual al activului de referinta creste fata de pretul la care CFD-ul a fost
cumparat, iar diferenta dintre cele doua preturi este profitul realizat de catre
investitor.
Urmand aceeasi logica, in cazul unei tranzactii CFD SHORT, valoarea unui CFD scade
pe masura ce diferenta dintre pretul actual al activului pe care se bazeaza

[contractul CFD] scade fata de pretul la care CFD-ul a fost vandut, iar diferenta
dintre cele doua preturi reprezinta profit pentru invetitor.
Spre exemplu, daca investitorul cumpara un contract CFD (asadar tranzactie LONG)
care este bazat pe actiunea BMW, si pretul actiunii BMW creste ulterior, valoarea
CFD-ului creste in tandem. Invers, daca investitorul vinde un CFD (asadar tranzactie
SHORT) care este bazat pe actiunea VOLVO, iar pretul unei actiuni VOLVO scade
ulterior, valoarea CFD-ului scade in tandem.
Conceptul SHORT Selling Vanzarea in Lipsa
Acest concept de a vinde ceva ce nu detinem poate fi derutant la prima vedere.
Insa, principiul pietei este de a cumpara ieftin si de a vinde scump, urmand ca
diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de cumparare sa se materializeze in
profit. In cazul CFD-urilor, precum si in cazul actiunilor listate la bursele externe,
ordinea de cumparare si de vanzare nu conteaza, atata timp cat ambele vor fi
executate. Astfel, daca investitorul mizeaza ca piata respectiva va scade pe viitor, el
poate sa decida ca va vinde scump, ca apoi sa cumpere mai ieftin, astfel realizand
profit (pretul de vanzare pretul de cumparare = profit; in cazul in care pretul de
vanzare este mai mare). Mecanismul pietei nu cere ca prima operatiune sa fie
cumparare, si investitorul a putut, in cazul acesta, sa profite de pe urma unei
scaderi a pietei.
BID/ASK si SPREAD CFD
Ca si utilizator de piata, pentru a cumpara sau a vinde un CFD trebuie consultat un
market-maker (formator de piata), care dicteaza pretul de vanzare/cumparare
pentru instrumentul aferent. Pretul sau de cumparare (BID-ul) este pretul la care
acesta cumpara CFD de la investitor, iar pretul de vanzare (ASK-ul) este pretul la
care acesta ii va vinde investitorului CFD-uri.
Un pret BID-ASK pentru un CFD Google ar arata in felul urmator: 400.00 400.05. La
orice formator de piata, ASK-ul va fi mereu mai mare decat BID-ul, iar diferenta
dintre cele doua cotatii se numeste SPREAD.
Un pip sau punct este cea mai mica unitate intr-o cotatie pentru un CFD. Spre
exemplu, la cotatia Google = 400.00/400.05, spread-ul este diferenta dintre ASK si
BID, adica 0.05, exprimata in pips. Desi o schimbare de cativa pips la o cotatie
poate parea insignifianta, pentru investitori care tranzactioneaza cu sume mari si
pentru cei care tranzactioneaza in marja, aceasta aparent mica schimbare in cotatie
poate insemna profituri sau pierderi uriase. Acesta este unul din motivele pentru
care investitorii sunt atrasi de piata CFD: chiar si cea mai mica fluctuatie a pretului
are potentialul de a rezulta in castiguri uriase, generate cu ajutorul efectului de
levier.
CFD pe actiuni vs Actiuni Spot

CFD-urile sunt similare actiunilor si indicilor, avand in plus fata de acestea


posibilitatea de a tranzactiona in marja si de a beneficia de efectul de levier
(explicat in amanunt mai jos). CFD-urile sunt bazate pe actiuni si pe indici. Pe cand
actiunile sunt certificate care dovedesc actionariatul la o companie, CFD-urile sunt
pur si simplu contracte intre 2 parti (investitorul si brokerul acestuia) care dicteaza
cati bani ii revin sau datoreaza investitorul, depinzand de fluctuatia pretului
activului care sta la baza CFD-ului.
Un CFD difera de o actiune din 2 privinte:

In urma incheierii unui contract pentru diferenta prin cumparare, investitorul


nu primeste detinerea actiunii care sta la baza contractului, ci doar primeste
dreptul de a profita de pe urma unei aprecieri a pretului actiunii respective,
dar este in acelasi timp obligat sa suporte pierderile adunate in urma unei
eventuale deprecieri a pretului actiunii pe care se bazeaza contractul (in
cazul unei pozitii LONG)

Investitorul care a decis ca CFD-urile i se potrivesc cel mai bine poate


beneficia de efectul de levier pus la dispozitia sa de catre formatorului sau de
piata (marketmaker), putand astfel tranzactiona in marja. Mai jos urmeaza un
capitol dedicat tranzactionarii in marja si efectului de levier.

Pietele de contracte pentru diferenta (CFD) sunt dinamice si cu potential ridicat de


profitabilitate care ofera investitorilor individuali accesul la pietele de actiuni globale
cu un nivel generos de flexibilitate, precum si cu un puternic efect de levier.
Orice actiune sau CFD se poate tranzactiona fara scadenta. Acest lucru reprezinta
un avantaj asupra contractelor de tip Futures, unde un contract se poate tine pana
in momentul in care scandenta sa expira (spre exemplu, DESIF5 SEP este un
contract Futures, pe baza activului SIF5, cu scadenta in urmatoarea luna
Septembrie, adica in Septembrie contractul trebuie vandut la pretul impus de piata,
sau mai devreme la alt pret).
Astfel, tranzactionand actiuni sau CFD, o pozitie in piata se poate tine de la cateva
secunde la ani intregi. In acest mod, un investitor care tranzactioneaza actiuni sau
CFD poate profita de pe urma unor miscari in piata pe termen lung, spre exemplu sa
cumpere dupa o perioda de criza si sa mentina pozitia pentru cativa ani, timp in
care considera ca valoarea actiunilor sale va fi imbunatatita.
Aceasta investitie pe termen indelungat se poate face si cu actiuni si cu CFD-uri.
Diferenta insa consta in faptul ca CFD-urile au un cost de finantare care se percepe
in fiecare noapte, pe cand in cazul actiunilor nu exista niciun cost pentru detinere.
Pe langa acest cost,trebuie luat in calcul faptul ca un investitor care cumpara actiuni
poate beneficia de dividende, mai ales daca tine aceste actiuni pe o perioada
indelungata. Daca valoarea actiunilor cumparate reprezinta un procentaj
semnificativ din capitalul social al emitatorului, votul actionarului la AGA (adunarea
generala a actionarilor) este mai puternic. In cazul CFD, investitorul cauta doar sa

profite de pe urma fluctuatiilor de pret si nu poate beneficia de dividende sau de


dreptul de vot in cadrul AGA al emitatorului. La aceste caracteristici se adauga
costul de finantare perceput zilnic la CFD, concluzia generalizata fiind ca CFD-urile
sunt instrumente de investitii pe termen scurt sau mediu (de la cateva minute la
cateva saptamani), pe cand actiunile sunt instrumente de investitii pe termen
mediu si lung (cateva saptamani la cativa ani). In cazul actiunilor, acestea sunt
emise intr-un numar limitat de companiile publice, pe cand CFD-urile nu sunt
supuse unor astfel de limite. Atata timp cat exista market-makeri care sa fie
contrapartea investitorilor pentru CFD-uri, nu exista limite asupra numarului de
CFD-uri existente.
Tranzactionarea in marja / Efectul de levier
Pentru a tranzactiona actiuni, cu detinere, investitorul va trebui sa tranzactioneze
pe piata SPOT. Acest lucru inseamna ca investitorul tranzactioneaza (bineinteles,
prin brokerul sau) direct pe bursa la care compania publica respectiva este listata.
Spre exemplu, pentru a cumpara o actiune Google, investitorul, prin brokerul sau,
va cumpara direct de pe NASDAQ la pretul din momentul respectiv, va plati pentru
actiune pretul integral, si va putea beneficia de dividende in momentul in care
acestea se acorda, pentru ca investitorul va avea putere de actionariat.
In cazul CFD-urilor, investitorul nu urmareste sa fie actionar, nici sa primeasca
dividende, ci doar sa aiba dreptul de a profita de pe urma fluctuatiilor de pret al
actiunii respective. Acesta fiind cazul, investitorul beneficiaza de efectul de levier
generat in urma faptului ca acesta va tranzactiona CFD-ul in marja. Acest lucru
presupune ca investitorul va putea cumpara un CFD imobilizand (nu platind) pentru
acesta doar un mic procent din valoarea totala a actiunii care sta la baza CFD-ului.
Spre exemplu, investitorul decide ca vrea sa cumpere 10 CFD-uri Google, acestea
fiind cotate in momentul respectiv la $400 fiecare. Daca investitorul ar fi vrut sa
tranzactioneze pe piata SPOT, ar fi trebuit sa plateasca suma integrala de $4000
pentru acestea. Dar, fiindca investitorul decide ca vrea sa profite doar de pe urma
fluctuatiilor de pret, alege varianta CFD. Astfel, acesta cumpara 10 CFD-uri Google
la pretul de $400 fiecare, brokerul sau oferindu-i marja de 10%. Investitorul va
trebui sa imobilizeze doar 10% din valoarea totala a tranzactiei, adica $400, fiind
expus la suma de $4000 in baza contractelor CFD.
In acest moment, investitorul este expus fluctuatiei de pret al actiunii Google de 10
ori mai mult decat daca acesta ar fi tranzactionat in piata SPOT. Tranzactionarea in
marja se refera la magnificarea unei sume de bani pentru a ii conferi o putere mai
mare de cumparare/vanzare. Acesta se numeste efect de levier si este extrem de
folositor in piata CFD deoarece volatilitatea pietei (fluctuatiile preturilor) este uneori
extrem de scazuta, fiind nevoie de sume colosale de bani pentru a face un profit
semnificativ pe termen scurt.

ATENTIE!
Va reamintim obligatia de a mentine raportul dintre Capitalul Total si Marja la un
procent mai mare de 100%, procent evidentiat in platformele de tranzactionare
Startrade360 prin campul "RL".
In caz contrar Tradeville va putea interveni oricand pentru a inchide fortat
pozitiile deschise in scopul acoperirii necesarului de marja.
In momentul in care raportul dintre Capitalul Total si Marja va scadea sub
nivelul de 40% se va declansa procedura automata de inchidere fortata a pozitiilor
deschise.
In cazul conturilor demonstrative de tranzactionare (inclusiv pe concursurile de
tranzactionare) procedura automata de inchidere a pozitiilor se declanseaza la
nivelul de 25%.
Marja
Conceptul marjei in tranzactiile CFD este cat se poate de transparent si de simplu.
In esenta, pentru a intra intr-o tranzactie in valoare nominala de 1000, in mod
normal este nevoie de suma completa. Dar, in cazul CFD-urilor, cu o marja
presupusa de 10%,inseamna ca investitorii pot intra in tranzactia de 1000
imobilizand doar 10% din aceasta suma. Aceasta, numita marja, nu este o plata, ci
o suma imobilizata in contul investitorului, care reprezinta un colateral, atins doar in
cazul in care investitorul sufera pierderi de pe urma contractului CFD. Astfel,
investitorul are nevoie doar de 100 pentru a tranzactiona CFD-uri in valoare de
1000. Restul de 900 sunt imprumutati investitorului de catre brokerul sau.
Spre exemplu, daca investitorul decide sa cumpere CFD-ul BMW, acesta va fi obligat
sa puna deoparte 10% din valoarea CFD-ului, reprezentand marja. Acest lucru
inseamna ca daca valoarea unei actiuni BMW este de 40, investitorul trebuie sa
puna deoparte marja in valoare de 4, ca sa dovedeasca ca acesta poate sa isi
acopere pierderi de cel putin 4 pe o actiune BMW, in cazul in care piata se misca
impotriva investitorului.
Cost de finantare / Dobanda primita pentru CFD-uri
Deoarece CFD-urile sunt tranzactionate in marja, exista un cost de finantare in cazul
in care invetitorul intra in piata prin cumparare (pozitie LONG), sau o dobanda
primita in cazul in care acesta intra in piata prin vanzare (pozitie SHORT), care se
percepe sau se primeste numai daca pozitia este tinuta cel putin o noapte. Acest
concept se numeste dobanda peste-noapte (din engleza: overnight interest). Costul
de finantare pentru o pozitie Long se debiteaza deoarece investitorul este
imprumutat de catre brokerul sau cu suma de bani necesara efectuarii tranzactiei.
Acest cost se calculeaza pe baza LIBOR-ului Overnight din ziua respectiva (LIBOR =
London Inter-Bank Offer Rate) plus un adaos al market-maker-ului(in formula de
calcul de mai jos acest adaos este denumit X%), inmultit cu cate zile investitorul

ramane in pozitia Long cu CFD-ul respectiv, totul impartit la numarul de zile din anul
respectiv.
Pentru a afla cata dobanda primeste investitorul pentru o pozitie Short, formula
ramane aceeasi cu exceptia faptului ca este LIBOR X% (adaosul market-makerului).
Riscurile aferente efectului de levier
Deoarece cu o suma mica de bani se pot tranzactiona sume de 10 de ori mai mari,
orice pierdere este insasi multiplicata de 10 de ori. Pe de o parte, nu este rentabila
tranzactionarea cu sume mici fara efect de levier pe actiuni care nu sunt volatile; pe
de alta parte, si riscurile sunt mult mai mari.

S-ar putea să vă placă și