Poezia In Gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu a fost inclusa in volumul

Parga (1921), care depaseste traditionalismul samanatorist prin spiritualizarea imaginii

si innoirea expresiei.
Poemul iconografic se inspira din motivul biblic, al Rugaciunii lui Iisus pe Multele
Maslinilor , dupa Cina cea de Taina. Poetul retine din Evanghelie zbuciumul interior: Si
fiind in zbucium, mai cu staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca niste picaturi de
sange ce cad pe pamant (Luca, 22;44), dar deplaseaza accentul dinspre componenta
divina spre omenescul suferintei.
Poezia lui Vasile VOiculescu se organizeaza in jurul elementelor care subliniaza
natura duala a lui Iisus. Fiului omului si a lui Dumnezeu, Iisus, nu poate depasi limitele
unui destin implacabil. Condamnat sa ispaseasca pacatele omenirii, Iisus ezita
inaintea martirului. Indoiala, nelinistea, teama de moarte sunt ale omului. Depasirea
momentelor de zbucium, de teama, tine de natura divina.
Prima strofa compune imaginea iconica a lui Iisus in GRadin Ghetsemani. Poetul
insista, spre deosebire de reprezentarile picturale, pe imaginea zbuciumului omenesc,
accetuand tragismul luptei cu un destin inspaimantator. Imaginea lui Iisus este inrudita
cu o imagine argheziana: Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul/ Cazut pe branci
in iarba se-mpotrivea intruna. Verbele care detaliaza atitudinile personajului biblic
accentueaza dorinta umana de a trai, irepresibila si videnta: lupta, nu primea, sempotrivea. Primele trei versuri contureaza un plan subiectiv, dominat de sentimental
durerii sfasietoare: Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul. Metafora (de
rezonanta mioritica) sudori de sange si paloarea indicate prin comparatia plastica alb
ca varul compun imaginea omului Iisus, care se revolta impotriva destinului implacabil.
Ultimul vers al primei strofe trimite la esenta divina a personajului. Corespondenta care
se stabileste intra planul subiectiv si planul obiectiv (imaginea naturii dominate de
zbucium) subliniaza esenta divina a lui Iisus: Si-amarnica-I strigare starnea in slavi
furtuna.
Strofa a doua se deschide cu o perspectiva cosmica, sugerand, printr-un epitet,
destinul implacabil: O mana nendurata, tinand grozava cupa,/ Se cobora-mbiindu-l si io ducea la gura. Imposibilitatea optiunii este sugerata de verbul se cobora . Grozava
cupa , symbol al pacatelor omenirii , ii este impusa lui Iisus prin forta divina. Revenirea
la planul subiectiv , in ultimele doua versuri ale celei de-a doua strofe, reia simbolurle
din prima strofa. Suferinta intensa a omului este exprimata prin intermediul epitetului cu
valoarea hiperbolica: Si-o sete urias sta sufletul sa-I rupa. Atitudinea este aceeasi:
revolta (Dar nu voia s-atinga infama bautura)> simetria inversiunilor- grozava cupa si
infama bautura confera unitate strofei, care inchide, ca intr-un cadru, detaliile
suferintei umane
Strofa a treia reia imaginile din strofele anterioare. Aspectul insulator al bauturi
infame , asocierea veninului cu mierea, accentueaza natura duala a lui IIsus. Voiculescu
insista innsa pe imaginea omului, atat de inspaimantat de suferintele care il asteapta,
incat uita ca supliciul este urmat de accesul in imparatia vesnica: In apa ei verzuie

jucau sterlici de miere/ Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata/ Dar falcilenclestandu-si , cu ultima putere/ Batandu-se cu moartea, uitase de viata. Raportanduse preponderant la planul subiectiv , strofa a treia detaliaza atitudinea de revolta
impotriva destinului. Desi stie ca moartea adduce izbovire (Si sub veninul groaznic
simtea ca e dulceata) , Iisus refuza mantuirea , alegand viata trecatoare in locul celei
vesnice.
Ultima strofa este dominant de simboluri, apartinand planului obiectiv. Imaginea
furtunii din prima strofa este reluata si amplificata prin antiteza dintre simbolul
maslinilor (pacea, linistea sufleteasca) si zbuciumul de care este cuprinsa gradina:
Deasupra fara tihna se framantau maslinii,/Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai
vada. Gradina devastate deaplifica tragismul viziunii si trimite la o imagine
argheziana , exprimand aceeasi tema profunda de moarte: S-au starpit cucuruzii,/S-au
uscatul busuiocul si duzii,/Au zburat din streasina lunii,/Si s-au pierdut randunelele,
lastunii./Stubeiele-s pustii,/Plopii caramizii,/ S-au povarnit paretii. A putrezit ograda
Vraistea gradinii voiculesciene dezvolta aceasi semnificatie tragica. Imaginea
paradisului devastat prevesteste moartea. Ultimul vers amplifica dramatismul conditiei
umane: SI ulii de seara dau roate dupa prada.
Lupta cu moartea depaseste limitele unei drame omenesti, reprezentand alegoric
esenta eternului conflict dintre trup si suflet. Corcumscris unui trup efemer, care ii
impiedica aspiratia spre desavarsire, Iisus al lui Vasile Voiculescu traieste o drama a
suferintei de intensitate cosmica. Profund uman prin atitudine , personajul lyric
voiculescian sfarseste prin a-si asuma destinul dominat de singuratate. Absenta
ingerului, mentionat in scena biblica, amplifica intensitatea suferintei asumte tragic.
Ritmul iambic , masura ampla a versurilor (14-15 silabe) si rima incrucisata
amplifica tonul solemn, grav al poemului.
In Gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu se inscrie in limitele
traditionalismului , la nivelul continutului, prin tema abordata, substratul religios, prin
motivele care sustin tema: hertfa, conditia omului, relatia uman- divin, iar la nivel formal
prin simplitatea expresiei artistice, preferinta pentru symbol, parabola, comparatia
simpla. Organizarea textului in secvente poetice riguro construite, care amplifica drama
traita de personajul cu valoare simbolica, preocuparea pentru aspectul formal (rima
consecventa, masura ampla a versurilor) sunt tot atatea elemente de traditionalism la
nivel exterior.