joi, 13 decembrie 2007 Cat de mandru trebuie sa fi fost Albrecht Drer cand s-a imortalizat precum un Christ n tinuta aristocratica, cu plete ondulate si priviri blande, ntelegatoare fata de pacatele lumesti. Cat de obsedat trebuie sa fi fost Rembrandt de propriul chip ravasit de ani si nu prea daruit de natura cu frumusete. Cat de timid trebuie sa fi fost Vincent van Gogh n raport cu o lume care nu l-a nteles, atunci cand si picta fizionomia fara sa se uite n ochii privitorului, ci undeva, spre un orizont indefinibil... ntr-adevar, marii maestri ai picturii universale au ceva n comun, dincolo de epoci si curente: verva cu care au realizat autoportrete. Nu pentru a le vinde, ci pentru ca aveau certitudinea ca prin arta lor devin nemuritori. Ceva din dragostea de sine a lui Narcis anima spiritul fiecaruia. Autoportretul are radacini n antichitate. Poate ca Bak, sculptorul faraonului Akhenaton, a deschis lista (anul 1365 .Ch.). n Asia, autoportretul capata nuante ludice, prin specificul budismului Zen devenind aproape caricatural. n Europa, nainte de Gutenberg, apar autoportrete n ilustratiile unor manuscrise la Giotto di Bondone (12671337) si Masaccio (1401-1428), de exemplu. Dar primul mare autoportretist al picturii universale a fost Jan van Eyck (1433) lucrare n ulei pe lemn. Renasterea, n toare etapele sale, a cunoscut explozia narcisismului si, pe alocuri, adevarate psihoze artistice. Campionul ndragostitilor de propriul chip a fost germanul Albrecht Drer, cel care a realizat autoportrete si pentru a le vinde de-a lungul traseelor sale europene si a intra adanc n constiinta publicului (figura sa apare si-n patru piese de altar!). Dar de multe ori, maestrii au apelat la un fel de truc, si anume autoportretul scenic, prin care ei erau prezenti n diferite ipostaze, n mijlocul altor personaje. Astfel, Michelangelo devine Sf. Bartolomeu n Judecata de Apoi (Capela Sixtina), Rafael devine un nvatat al scolii din Atena, Paolo Veronese devine cantaret la vioara n Nunta din Cana, Caravaggio devine un Bachus adolescentin sau capul lui Goliat din mana lui David, iar Francisco de Zubaran (1598-1664) se transforma n apostolul Luca... Critica numeste astfel de autoportrete drept prestigioase sau simbolice. Dar, din punct de vedere cantitativ, cele mai multe sunt profesionale (artistul apare n atelier) si personale, n care pictorii se auto-analizeaza din punct de vedere psihic sau fiziologic. Astfel de reprezentari au dat posibilitatea stabilirii unor diagnostice pe care nsisi pictorii le banuiau sau le stiau. Van Gogh este un astfel de caz maniaco-depresiv incurabil. Cea mai socanta ipostaza este cea a austriacului Egon Schiele (1890-1918), al carui autoportret masturbanduse, dar si altele, au condus la ideea unui dezechilibru sexual major, cu tendinte spre pedofilie. Un capitol aparte al acestei teme l reprezinta pictoritele. Toate femeile
se considera frumoase (cel putin pana la o anumita varsta, dupa care
triumfa distinctia), nsa nici una din marile artiste nu s-a imortalizat nud. Cele mai multe doreau fie sa-si etaleze finetea toaletelor, fie sa se imortalizeze n interioare exceptionale reale sau imaginare. Campioana autoportretistelor este frantuzoaica lisabeth-Louise Vige-Le Brun (1755-1842), cu o colectie de 37 de autoportrete (la egalitate cu Van Gogh), dintre care cel cu palarie de paie a facut furori n epoca... Documente istorice, autoportretele maestrilor nu sunt simple exercitii de autoadmiratie.