Sunteți pe pagina 1din 3

RUBEOLA

Date generale.
Rubeola este o boala infectioasa specific umana data de virusul rubeolic, caracterizata
printr-o evolutie autolimitanta cu adenopatii caracteristice, exantem generalizat caracteristic si
afectarea variabila dar moderata a starii generale, cu imunitate durabila dupa vindecare.
Este o boala cu evolutie benigna in general, dar poate deveni redutabila la gravide prin
efectul teratogen asupra fatului, ducand la malformatii.
Este cunoscuta popular sub denumirea de pojarul mic.
Agentul etiologic.
Boala este determinata de virusul rubeolei ce apartine fam. TOGAVIRIDAE si genului
RUBIVIRUS.
Virusul este putin rezistent in mediul extern, fiind distrus de caldura si radiatii ultraviolete.
Procesul epidemiologic.
Sursa de agent patogen- este reprezentata de omul bolnav cu forme tipice sau atipice de
boala, in cea din urma categorie fiind inclusi si copii cu rubeola congenitala.
Purtatorii preinfectiosi de virus sunt contagiosi cu aproximativ o saptamana inaintea
debutului bolii.
Purtatorii sanatosi elimina virusul un nr redus de zile.
Purtatorii fosti bolnavi disemineaza agentul patogen pe o durata variabila de timp care
poate depasi 12-15 luni.
In rubeoala congenitala, eliminarea virusului este de 1000 de ori mai intensa decat la copiii
care au contractat infectia dupa nastere.
Moduri si cai de transmitere
Transmiterea se face direct prin secretiile nazofaringiene, sub forma picaturile Flugge.
Deci poarta de intrare este mucoasa respiratorie, dar este posibil si cea conjunctivala (prin frecare
cu mana contaminata).
In rubeola congenitala, contaminarea virala a embrionului sau a fatusului se poate produce:
pe cale ascendenta transcervicala (deoarece acesta se poate multiplica la nivelul tractusului
genital) sau pe cale hematogena, transplacentar.
Modul indirect de transmitere a virusului rubeolei este putin probabil, deoarece rezistenta
lui in mediu este redusa; totusi aerul, obiectele si mainile recent contaminate pot fi implicate.
Receptivitatea populatiei este generala, aceasta fiind mai crescuta la sugarii de 4-6 luni si
copii cu varste de 2-3 ani si 7-10 ani.
Deoarece imunitatea in rubeola scade treptat, adolescentii si tinerii adulti pot fi receptivi la
infectie, chiar si in contextul unor imunizari anterioare naturale sau artificial active. Reinfectia
este deci dependenta si de calitatea raspunsului imunitar, persoanele care au trecut prin infectia
naturala avand un risc de 10 ori mai redus decat cele imunizate artificial, prin vaccinare.

La gravide, 90% dintre infectiile fetale pot surveni in cazul unei primo-infectii produse
inainte de 11 saptamani de amenoree, dupa care frecventa acestora scade treptat la 25% intre 23
si 26 de saptamani de sarcina. In trimestrul III se produce o noua crestere a probabilitatii aparitiei
infectiei de pana la 100% la sfarsitul graviditatii.
In cazul in care conceptia copilului a avut loc dupa momentul aparitiei exantemului, se
considera ca Ac produsi in perioada de sfarsit a viremiei protejeaza embrionul fata de infectia cu
virusul rubeolei.
Reinfectiile in perioada graviditatii raman asimptomatice, limitandu-se la multiplicarea
virusului in orofaringe, fara sa constituie un risc pentru fat. In conditiile in care reinfectiile
prezinta un risc foarte redus pentru fat, se recomanda evitarea, in perioada graviditatii, chiar la
femeile vaccinate anterior, a contactului cu surse de virus rubeolic.
Factorii dinamizatori-favorizanti ai declansarii unor manifestari de tip epidemic sunt cei
naturali, reprezentati de sezonul rece sau de trecere, cat si de oscilatiile bruste ale valorilor
factorilor meteo.
Virusul rubeolei se disemineaza prin contactele interumane directe favorizate de
aglomeratii, factorii economici care determina starea de deficient nutritional, prematuritatea,
distrofia.
Formele de manifestare a PE variaza in functie de varsta receptivilor, zona geografica si
impactul programului vaccinal aplicat.
Incidenta rubeolei a scazut semnificativ in tarile unde imunizarea antirubeola este
sistematica, ceea ce determina aspectul sporadic de raspandire a bolii.
Endemicitatea nu este caracteristica rubeolei, dar poate fi intalnita in unele colectivitati de
prescolari si scolari.
In zonele unde rubeola are o evolutie naturala, epidemiile se succeda la interval de 6-7 ani
si afecteaza in principal, copiii din grupurile de varsta 5-9 ani sau chiar mai precoce, cum se
constata in zonele tropicale.
Intensitatea diferitelor manifestari ale procesului epidemiologic nu poate fi evaluata decat
partial, din pricina frecventei formelor atipice sau inaparente de boala, ea depinzand totodata de
factorii individuali ai persoanelor receptive din teritoriu dar si de virulenta tulpinilor circulante.

Tablou clinic.
- 30-50% sunt forme subclinice.
- Perioada de incubatie: in medie 14 zile.
Debutul este, obisnuit, direct cu semnele fazei de stare, doar in jur de 25% dintre bolnavi
recunosc existenta unor mici semne premonitorii corespunzand unei scurte faze de invazie
(disconfort, subfebrilitate, discreta odinofagie, uneori artralgii ).
In perioada de stare semnele clasice de recunoastere a bolii sunt poliadenopatia si exantemul de
aspect maculo-papulos, fugace, cu aparitie treptata la nivelul fetei, cu extinderea rapid ape
trunchi si extremitati si cu o durata medie de 3 zile. Uneori exantemul poate avea aspect
rujeoliform sau scarlatiniform.

Poliadenopatia se traduce prin hipertrofia lantului limfatic auricular posterior, cervical posterior
si suboccipital, submaxilar, axilar, mai rar supraepitrohlean si inghinal. Dimensiunile lor sunt
variabile (mici), de consistent crescuta si sunt usor sensibili la palpare. Adenopatia constituie
primul si ultimul semn al rubeolei si mare semnificatie diagnostica.
De asemeni pot apare artralgii, mialgii si splenomegalie care este moderata si inconstanta.
Rubeola congenitala
Daca infectia survine in primul trimestru de sarcina, in plina perioada de organogeneza, va
determina moartea fatului sau aparitia de malformatii congenitale:
- Malformatii oculare: cataracta, microftalmie, iridociclita, glaucoma
- Malformatii cardio-vasculare: persistenta canalului arterial, stenoza arterei pulmonare,
defect septal intraventricular
- Malformatii neuropsihice: microcefalie, encefalita, meningita, paralizii spastic, intarziere
mental
- Malformatii auditive
- Etc.
Malformatiile cardiace apar cand rubeola a survenit in saptamanile 8-10 de sarcina,
surditatea in lunile II-III, iar cele oculare in prima luna de sarcina.
Daca infectia survine dupa incheierea organogenezei, dar inainte de formarea sistemului
imunitar, copilul va fi incapabil sa dezvolte Ac protector si va fi contagios toata viata.
Daca infectia survine tardiv in trimestrul III de sarcina, exista riscul de sarcina prematura.
Diagnosticul diferential
Exantemele alergice
Alte boli eruptive (rujeola, scarlatina)
Luesul secundar
Pitiriazisul rozat Gilbert (este lipsit de adenopatie)
Diagnosticul pozitiv
Date clinice (exantem si adenopatie)
Date epidemiologie (lipsa vaccinarii si contact infectant)
Date de laborator: depistarea Ac antirubeolici Ig M (prin ELISA)
La gravid diagnosticul de laborator este imperativ pentru decizia corecta asupra avortului.
Tratament.
- Nu exista tratament etiologic, facem doar tratament simptomatic
Preventia.
Preventia generala- rubeola evolueaza sub forme clinice benign la copii si adulti, masurile
preventionale urmaresc, in mod special, evitarea producerii bolii in timpul graviditatii.
Preventia specifica- vaccinopreventia ROR (vaccine cu virus viu atenuat)

S-ar putea să vă placă și