Iona

de Marin Sorescu
Opera Iona este o opera dramatica postbelica publicata in anul
1968 in revista Luceafarul, fiind inclusa ulterior in trilogia cu titlul
simbolic Setea muntelui de sare alaturi de Paracliserul si Matca.
Subintitulata tragedie in 4 tablouri, piesa iese din clasificarile
clasice, fiind o parabola dramatica, alcatuita sub forma unui
monolog, care cultiva alegoria si metafora.
Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortul de
aflare a sinelui, ezitarea in a-si asuma constient drumul in viata.
Problematica se diversifica prin revolta omului in fata destinului,
raportul dintre libertate si necesitate sau incomunicarea sociala, ca
sursa a singuratatii.
Titlul trimite la mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat, care se
intoarce la calea sa dupa cele 3 zile de pocainta si recluziune in
burta unui chit. Insa pescarul Iona din textul lui Sorescu nu are un
destin asemanator. Teatrul modern valorifica si reinterpreteaza
miturile.
Chiar daca existent in scena a unui singur personaj poate parea
surprinzatoare, ea nu este neaparat neobisnuita, caci, asemeni
majoritatii dramaturgilor moderni, Sorescu isi construieste piesa in
raspar cu regulile teatrului classic. El renunta in primul rand la
dialog, obligandu-si personajul sa dedubleze, facandu-l ca sic and in
scena ar fi 2 personaje. Consecintele sunt disparitia conflictului si a
intrigii si plasarea actiunii in planul parabolei.
Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de 4 tablouri. Fiecare
dintre acestea prezinta alt context in care se afla personajul. Rolul
indicatiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificatiilor
simbolice si de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii
textului.
Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi
pune intrebari si-si raspunde, ca sic and in scena ar fi 2 personajeprecizarea din debutul textului, din didascalii ofera atat informatii
legate de punerea in scena a piesei, cat si ajutor in descifrarea
temei.

Evident, nimic din ceea ce se intampla in scena nu trebuie

interpretat in plan real, piesa fiind in fond o parabola a cautarii
spiritual a individului. Este vorba de drumul dificil si dureros spre
intelegere privita ca iluminare. Toate gesturile eroului , decorul,
totul trebuie asadar citit in cheie simbolica.
In tabloul I, scena e impartita in 2 Jumatate reprezinta o gura
imensa de peste, in care Iona sta nepasator. E intors cu spatele spre
intunecimea din fundul gurii pestelui urias. In acest moment, Iona
ignora pur si simplu pericolul. Micul acvariu aflat langa el sip e care
acesta il ignora este o reprezentare si totodata un avertisment
despre inconstienta cu care se comporta omul in fata iminentei
producer a unei situatii limita. Lumea pestisorilor nu este acvariul,
in fond o inchisoare, da rei dau veseli din coada, parand a se fi
adaptat pe deplin la situatia in care se afla. Este cee ace va face si
iona, odata inghitit de gura imensa de peste. Gestul sau disperat
din finalul tabloului, cand incearca sa opreasca falcile, vine prea
tarziu, iar strigatul zadarnic Ajutoooor!, este o confirmare.
In tabloul II, odata ajuns prizonier in burta pestelui, el va incerca
sa se adapteze, sa-si demonstreze siesi ca e liber sa faca cee ace
doreste: Merge intr-o directive, pana se isbeste de limita. Merge in
sens opus, acelasi joc.
Chiar va incerca sa prinda in navod pestii care-I cad in celula.
In tabloul III, mica moara de vant aflata in burta Pestelui II si de
care Iona se simte atras ca de un vartej constituie si ea un
avertisment symbolic. Eroul se va feri tot timpul sa nu nimereasca
intre dintii ei de lemn, dar nu va face singurul gest cu adevarat
normal intr-o astfel de situatie: sa o inlature din cale. La fel facuse
de fapt tot timpul pana acum: refuzase sa-si constientizeze situatia,
incercand doar sa se adapteze.
Tabloul IV reprezinta spartura ultimului peste spintecat de Iona.
La inceput, scena e pustie. Liniste. Barba lui Iona , lunga si
ascutita este un indice de timp: a trecut o viata de cand omul
incearca zadarnic sa gaseasca Solutia.
Iona este, asadar, omul prins fara voia lui intr-o capcana din care
incearca pur si simplu sa scape. Dar constientizarea propriei
conditii, si gandul ca trebuie sa gaseasca o solutie de salvare nu vin
de la sine. Oruneke sake actiuni sunt mai degraba rodul unor
impulsuri de moment decat niste acte rationale: prins in capcana, el
doar se zbate sa scape. Iar rezultatul este nul. Iona spinteca burta
pestelui care l-a inghitit si se trezeste in burta altuia, mai mare

decat primul. Iesirea din limite vechi inseamna intrarea in limite noi.
Va repeat gestul de mai multe ori, dar de fiecare data cu acelasi
rezultat, caci vointa de salvare nu e suficienta.
Intelegerea se va produce abia in final. Eroul alesese un drum
gresit, care duce in afara. Calea cea adevarata , singura de altfe, se
afla insa inauntrul nostrum. Cuvantul magic care marcheaza clipa
descoperirii propriei identitati, a fost euL Eu sunt Iona!.
Gestul de a-si spinteca burta nu trebuie asadar inteles ca o
sinucidere, de vreme ce nicio actiune din text nu se manifesta in
planul realitatii, ci tot symbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se
afla in sine. Mitul labirintului si metafora luminii din final (Razbin
noi sumva la lumina) sustin semnificatia simbolica a piesei.
Mijloacele de caract. sunt specific personajului dramatic
(limbajul, gesturile, actiunile simbolice, indicatiile autorului) dar
modul de expunere este exclusive monologul.
Iona adduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Sensul ultim
al textului este idea ca singura cale de a-ti proiecta viitorul este
constientizarea trecutului.