Curs 6 : 02.04.

2013

Sistemul reprezentarii in acte este sistemul prin care un pater familias se obliga
prin contractul facut de catre un alt pater familias.
Reprezentarea se clasifica dupa efecte si dupa calitatea dobandita de reprezentant

Din punctul de vedere al efectelor

reprezentarea este perfecta atunci cand efectele actului juridic incheiat intre
reprezentat si terti se produc direct asupra persoanei reprezentatului, iar persoana
reprezentantului dispare.

reprezentarea este imperfecta atunci cand reprezentantul se obliga alaturi de

reprezentat

Din punctul de vedere al calitatii dobandite de reprezentat este

activa atunci cand reprezentantul are calitatea de creditor

pasiva atunci cand are calitatea de debitor, adica dobandeste o obligatie prin
contractual incheiat cu tertul
Romanii nu au admis la inceput reprezentarea in contracte, deoarece ea se
opune principiului relativitatii contractelor, insa in cele din urma au fost nevoiti sa accepte
acest sistem datorita necesitatilor impuse de dezvoltarea ecnonomica si a schimbului de
marfuri. Comerciantii si bancherii romani erau nevoiti sa se afle in diverse locuri la acelasi
moment pentru a incheia diverse contracte, lucru care nu ar fi fost posibil, intervenind astfel
utilizarea sistemului reprezentarii in contracte. Insa reprezentarea in contracte s-a impus cu
greu si nici macar in ultimul stadiu de evolutia a dreptului roman ea nu a fost o regula. Primul
pas catre sistemul reprezentarii in contracte l-a constituit actiunile cu caracter alaturat
Dupa cum stim in materie contractuala sclavul si fiul de familie nu puteau
incheia contracte, la un moment dat s-a permis sclavului si fiului de familie sa incheie acte
juridice, insa nu in nume propriu, ci imprumutand personalitea lui dominus sau a lui pater
familias si numai acele acte care ii faceau lui dominus sau lui pater familias situatia mai buna,
adica il faceau creditor sau proprietar.
Acest sistem a putut functiona atat timp cat contractele erau unilaterale. Dupa
sanctionarea contractelor bilaterale sau sinalagmatice sistemul nu s-a mai putut aplica
deoarece prin forta imprejurarilor un sclav sau un fiu de familie care ar fi incheiat un
asemenea contract nu i-ar fi putut face mai buna situatia lui dominus sau a lui pater familias,
daca nu i-o facea in acelasi timp si mai rea, adica nu-l putea face creditor daca nu-l facea si
debitor, caci contractele sinalagmatice genereaza obligatii in sarcina ambelor parti
contractante. Atunci s-a admis ca in cinci cazuri determinate sclavul si fiul de familie sa poata
incheia acte juridice imprumutand personalitatea lui dominus sau a lui pater familias, acte
prin care se obliga in nume propriu: sclavul pe terenul dreptului natural si fiul de familie
pe terenul dreptului civil, obligandu-l cu caracter alaturat pe dominus sau pe pater
familias pe terenul dreptului pretorian, intrucat actiunile cu caracter alaturat sunt actiuni
pretoriene, creatii ale pretorului. Tertul avea posibilitatea de a-l urmari in justitie fie pe fiul de
familie printr-o actiune directa pe taramul dreptului civil, fie de a-l urmari printr-o actiune cu
caracter alaturat pe pater familias pe domeniul dreptului pretorian. El trebuia sa opteze
pentru una din aceste posibilitati neputandu-le utiliza pe amandoua datorita efectului
extinctiv a lui litis contestatio

Actiunile cu caracter alaturat sunt in numar de cinci:

Actio quod iussu (actiunea in baza unei declaratii speciale) este actiunea intentata
impotriva acelui pater familias care l-a autorizat expres pe fiul de familie sau pe sclav sa
incheie un anumit contract

Actio exercitoria este actiunea intentata impotriva lui pater familias care l-a
autorizat pe fiul de families sa faca acte de comert maritim

Actio institoria este actiunea intentata impotriva lui pater familias care l-a autorizat
pe fiul de families a faca acte de comert pe uscat
In toate aceste situatii pater familias raspunde cu toate bunurile sale

Actio de peculio et de in rem verso (actiune cu privire la peculiu si la

imbogatire) este acordata impotriva acelui pater familias sau dominus al carui fiu de
familie sau sclav a efectuat acte cu privire la bunurile din peculiu fara stirea lui pater familias
sau dominus
In acest caz pater familias sau dominus ,daca s-a imbogatit in urma actelor efectuate
de fiul de famile sau de sclav, raspunde in limitele imbogatirii sale, iar daca nu s-a imbogatit
raspunde in limitele peculiului.

Actio tributoria (actiunea in reprezentare) este actiunea intentata impotriva

acelui pater familias sau dominus al carui fiu de familie sau sclav a facut acte cu privire la
bunurile din peculiu fara autorizarea expresa a lui pater familias sau dominus, dar cu stirea
acestuia.
Si in acest caz pater familias sau dominus raspunde in limitele peculiului, iar daca sunt
mai multi creditori ei isi vor realiza creantele proportional cu valoarea acestora, pe seama
bunurilor din peculiu.
Din examinarea acestui sistem al actiunilor cu caracter alaturat observam ca el
este asemanator reprezentarii intrucat actul este incheiat de fiul de familie sau sclav, iar
actiunea este impotriva lui pater familias sau dominus. Se utilizeaza formula cu transpozitiune
in sensul ca in intentio apare numele fiului de familie, intrucat el a incheiat contractual si este
titularul dreptului sau obligatiei sanctionate, iar in condemnatio apare numele lui pater
familias pentru ca el sta in proces si el resimte efectele sentintei pronuntate de catre
judecator.
Cu toate acestea acest sistem nu inseamna reprezentare, pentru ca noi am
definit reprezentarea ca sistemul prin care un pater familias se obliga prin contractul incheiat
de catre un alt pater familias, ori in cazul acesta contractual se incheie intre fiul de familie si
tert, iar obligatia alaturata apartine lui pater familias.
Plecandu-se de la acest sistem al actiunii cu caracter alaturat a fost admisa in
dreptul roman reprezentarea imperfecta, in sensul ca pretorul a acordat actiunile
exercitoria si institoria si impotriva unui pater familias care il autorizase pe un alt pater
familias sa efectueze acte de comert pe maritim sau uscat. Astfel reprezentarea in contract
era admisa ,dar era restransa la acte de comert pe mare sau uscat si atunci prin interpretarea
creatoare a jurisconsultilor romani a fost creata actio quasi institoria acordata impotriva
acelui pater familias care il autorizase pe un alt pater familias sa incheie un act juridic, altul
decat unul de comert maritim sau pe uscat, astfel incat sistemul reprezentarii in contracte s-a
generalizat. Este vorba de o reprezentare imperfecta pentru ca persoana reprezentantului nu
dispare.

In dreptul roman a existat si reprezentarea perfecta. Reprezentarea perfecta

poate fi
1.

pasiva in cazul tutelei si in cazul imprumutului de consumatiune

In cazul tutelei actiunile date tutorelui precum si cele date impotriva acestuia trec
asupra pupilului la sfarsitul tutelei in cadrul reglarii de conturi intre tutore si pupil

In cazul lui mutuum (imprumutul pentru consumatiune) atunci cand s-a admis ca
traditiunea poate fi realizata si prin altul, s-a permis reprezentarea perfecta in privinta acestui
contract

2.

activa in cazul reprezentantului insolvabil

In ceea ce priveste cazul mandatarului insolvabil potrivit acestui sistem daca o
persoana insarcineaza o alta persoana sa acorde un credit unui tert sa spunem in baza unui
contract inseamna ca mandatarul in executarea contractului va incheia contractul cu tertul,
act juridic in fata caruia va dobandi un drept de creanta pe care il va transmite printr-un act
ulterior si distinct mandantului tot in executarea contractului de mandat. Exista insa
posibilitatea ca in intervalul de timp cuprins intre momentul dobandirii creantei prin efectul
actului incheiat de mandatar cu tertul si momentul transmiterii creantei astfel dobandite catre
mandant , mandatarul sa devina insolvabil. In acest caz mandantul va veni in concus cu
ceilalti creditori ai mandatarului sau , riscand sa nu-si satisfaca integral creanta. Din acest
motiv s-a stabilit ca , daca in cursul executarii contractului de mandat, mandatarul devine
insolvat, atunci creanta trece direct din patrimoniul tertului in patrimoniul mandantului, fara a
mai poposi prin patrimoniul mandatarului si deci fara a mai putea fi urmarita de creditorii
acestuia.

Sistemul noxalitatii si sistemul actiunilor noxale

In materie contractuala sclavul si fiul de familie nu au capacitatea de contracta.

In materie de ritual atat sclavul cat si fiul de familie au deplina capacitate de a se obliga.
Numai ca raspunderea delictuala a scavului si fiului de familie intervine in conditii specifice,
determitate de imprejurarea ca nici sclavul nici fiul de familie nu au bunuri proprii, prin
urmare raspund cu propria persoana.
Primul sistem creat de romani pentru a asigura raspunderea sclavului si a fiului
de familie este sistemul noxalitatii.
Potrivit acestui sistem, daca un sclav sau un fiu de familie comite un delict,
dominus sau pater familias al delincventului trebuia sa faca abandonul noxal, insa aceasta
obligatie este facultativa, prin facultativ intelegem ca pater familias sau dominus are
posibilitatea de evita abandonul noxal ajungand la o intelegere cu victima delictului prin care
aceasta primeste o suma de bani si renunta la exercitarea dreptului de razbunare. In
sistemul noxalitatii pe primul plan se afla abandonul noxal. Acest sistem avea insa un
inconvenient si anume : nu ii dadea posibilitatea lui pater familias sau dominus al
delincventului sa demonstreze eventuala nevinovatie a delincventului, motiv pentru care au
fost create actiuniile noxale pe care victima era obligata sa le intenteze impotriva lui pater
familias sau dominus al delincventului . Erau posibile doua situatii

pater familias accepta sa se judece si castiga procesul, in acest caz fiul de families au
sclavul ramane sub puterea sa;

pater familias sau dominus refuza sa se judece sau pierde procesul. In acest caz
potrivit caracterului invariabil al sentintei de condamnare pater sau dominus va fi condamnat
la plata unei sume de bani. Dar si aceasta obligatie a lui este una facultativa, in sensul ca
pater familias sau dominus are posibilitatea de a se elibera de aceasta obligatie (plata unei
sume de bani) facand abandonul noxal.
Astfel in cazul sistemului actiunilor noxale in prim plan se afla plata unei
sume de bani
Pentru intentarea actiunilor noxale se cer a fi intrunite cumulativ mai multe conditii:

delictul comis de fiul de familie sau de sclav sa fie un delict privat, pentru ca numai
delictele private puteau fi rascumparate prin plata unei sume de bani;

Actiunea noxala se intenteaza cu success numai impotriva acelui pater sau dominus al
delincventului care il are sub puterea sa pe delincvent in momentul lui litis contestation, ceea
ce inseamna ca daca intre momentul introducerii actiunii si momentul lui litis contestatio fiul
de familie trece sub o alta putere victima trebuie sa introduca o noua actiune impotriva noului
pater familias sau dominus. Altfel pus noxa caput sequitur -delictul il urmeaza pe
delincvent

Cea de-a treia conditie impusa de scoala sabiniana este aceea ca victima sa nu-l fi avut
sub puterea sa pe delincvent pentru ca daca asta s-a intamplat inseamna fie ca si-a exercitat
dreptul de razbunare fie a renuntat la aceasta. In orice caz nu mai poate intenta actiunea
noxala pentru ca aceasta este exercitarea pe plan juridic a dreptului la razbunare
Actiunile noxale sunt de doua categorii:

actiuni date cu tiltu noxal cum este cazul action furti nec manifesti ,actiunea care
sanctioneaza delictul de furt neflagrant (furtum nec manifestum), ce poate fi acordata si cu
titlu noxal adica impotriva lui pater familias sau dominus al fiul de familie sau sclavului care a
comis un furt neflagrant. In acest caz se utilizeaza formula cu transpozitiune in sensul ca in
intentio apare numele delincventului iar in condemnatio apare numele lui pater familias.

cea de-a doua categorie sunt actiunile create de la inceput ca noxale cum este cazul lui
actio de pauperie care sanctioneaza prejudiciul cauzat de catre animalele pentru ca la roman
raspunderea pentru fapta animalului intervine in aceleasi conditii ca si raspunderea pentru
fapta unui sclav sau fiu de familie.

Neexecutarea obligatiilor
Efectul normal al obligatiilor consta in executarea lor, insa pot interveni anumite
situatii sau imprejurari de natura sa impiedice executarea obligatiilor, fie ca este vorba despre
o obligatie contractuala, fie ca este vorba despre o obligatie delictuala. In aceste cazuri
trebuie sa analizam atitudinea subiectiva a debitorului in functie de care se circumscrie
raspunderea sa pentru neexecutarea obligatiei care ii incuba. In concret aceste cazuri de
neexecutare sunt:

Cazul fortuit(casus minor) este un eveniment neprevazut care intervine fara vina
debitorului si care duce la disparitia bunului datorat. Aceasta imprejurare neprevazuta ar fi
putut fi evitata daca debitorul ar fi luat masuri exceptionale de paza, pe care insa el nu era
obligat sa le ia potrivit clauzelor contractuale.

Forta majora(casus maior) este o imprejurare absolut imprevizibila sau absolut

invincibila, careia nimic nu i se poate opune si care duce de asemenea la pierirea lucrului
datorat.

Asemenarea dintre forta majora si cazul fortuit este aceea ca ambele intervin fara vina
debitorului, iar deosebirea consta in aceea ca forta majora nu poate fi depasita indiferent ce
masuri ar lua debitorul, in timp ce cazul fortuit ar fi putut fi evitat. Daca obiectul debitorului
este un bun material determinat, debitorul va fi exonerat, in conformitate cu principiul debitor
rei certe interitu rei liberator, dar daca obiectul obligatiei este un bun de gen el nu va fi
exonerat de raspundere, aplicandu-se regula genera non pereunt (lucrurile de gen nu pierd)

Culpa atitudinea vinovata a debitorului constand intr-o neglijenta, neindemanare sau

intentie manifestata printr-o actiune sau printr-o inactiune. Trebuie sa facem distinctie intre

Culpa delictuala imbraca forma neglijentei, neindemanarii sau intentiei manifestata

de catre debitor numai printr-o actiune, nu si printr-o omisiune. In aceasta materie debitorul
raspunde si pentru cea mai mica culpa. Tot in materie delictuala atitudinea culpabila a
debitorului este una dintre conditiile cerute cumulativ pentru nasterea obligatiilor delictuale,
adica a raportului juridic obligational. Acestea sunt:

o fapta ilicita

un prejudiciu

atitudinea culpabila a faptuitorului

raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Culpa contractuala In materie contracuala culpa imbraca forma neglijentei sau a

neindemanarii, nu si a intentiei si se poate manifesta printr-o actiune sau printr-o omisiune. In
materie contractuala , atitudinea vinovata a debitorului intervine intre momentul nasterii
obligatiei, adica momentul incheierii contractului si momentul in care ar fi trebui executata
obligatia. La origine si in materie contractuala culpa imbraca strict forma unei actiuni, insa in
timp s-a impus regula ca in contracte volitionale culpa poate sa imbrace atat forma unei
actiuni cat si a unei omisiuni, dar in contractele de drept strict doar forma unei actiuni
In epoca imparatului Justinian , s-a facut distinctia intre

Culpa lata culpa grosolana, pe care nu ar comite-o nici cel mai neindemanatic
administrator a unui bun;
Culpa levis care la randul ei se divide in :

Culpa levis in concreto- atitudinea vinovata a debitorului obligat contractual fata de

bunul datorat, raportata la atitudinea debitorului fara de celelalte bunuri ale sale. In acest caz
debitorul va fi exonerat de raspundere daca se dovedeste ca este neglijent si neindemanatic
si cu propriile bunuri.

Culpa levis in abstracto atitudinea vinovata a debitorului fata de bunul datorat se

aprecieaza prin comparare cu atitudinea unui bonos vir , in aceasta situatie debitorul va fi
mereu gasit in culpa pentru ca un bonos vir (un administrator ideal) este intodeauna prudent
si vigilent cu bunurile sale

Dolul atitudinea vinovata a debitorului contractual manifestata sub forma intentiei si

care duce la disparitia bunului datorat. In cazul dolului, spre deosebire de culpa, atitudinea
subiectiva a debitorului, vinovatia sa, este mai grava in sensul ca el imbraca forma intentiei.
Raspunderea debitorului obligat contractual pentru culpa si dol se subsumeaza
principiului utilitatii in contracte. Astfel, in contractele in care are interes debitorul raspunde si
pentru culpa si pentru dol, iar in contractele unde nu are interes debitorul raspunde doar
pentru dol, nu si pentru culpa.

Mora intarzierea vinovata; poate imbraca doua forme

Mora debitoris intarzierea vinovata a debitorului, intervine atunci cand obligatia a
ajuns la scadenta , ea nu a fost executata iar neexecutarea ii este imputabila debitorului. In
plus, romanii cereau si o formalitate prealabila pentru a preveni punerea in intarziere a
debitorului si anume o somatie pe care creditorul o face debitorului,. In Evul Mediu a fost
creat, pornind de la un text al lui Papinian, un principiu conform caruia ajugerea la termen il
pune direct in intarziere pe debitor fara a mai fi nevoie de acea interpelatio. In dreptul roman
aceasta situatie functiona doar in doua cazuri:
In cazul in care curatorul avea o datorie fata de minor
In cazul oblgatiilor delictuale, potrivit principiului fur semper moram facere videtur
(hotul este intotdeauna pus de drept in intarziere)
Efectele morei debitoris

Perpetuarea obligatiilor, ceea ce inseamna ca din momentul in care debitorul este pus
in intrazierea , raspunderea se agraveaza va raspunde nu numai pentru dol si culpa , ci va
raspunde si pentru cazul fortuit

Mora creditoris intarzierea vinovata a creditorului, intervine atunci cand creditorul

refuza sa primeasca plata, desi ea a fost oferita la data si la locul convenite in contract. Daca
intervine punerea in intarziere a creditorului, raspunderea debitorului se atenueaza in sensul
ca nu va mai raspunde pentru culpa, dar va fi tinut in continuare sa raspunda pentru dol. De
asemenea daca anterior punerii in intarziere a creditorului opera mora debitoris prin efectul
punerii in intarziere a creditorului efectele morei debitoris dispar. De asemenea creditorul va fi
tinut sa plateasca debitorului cheftuielile efectuate pentru intretinerea bunului datorat dupa
data scadentei.

Custodia este o forma de raspundere obiectiva, care intervine in anumite contracte

si potrivit careia debitorul obligat prin acele contracte este tinut sa raspunda si pentru
cazul fortuit. De ex. contractul de comodat , adica imprumutul de folosita care este un
imprumut cu titlu practic si in cadrul caruia comandatarul raspunde si pentru dol dar si pentru
cazul fortuit, dar nu raspunde pentru cazul de forta majora.