Cursul 13-Drept roman II

Depozitul necesar/mizerabil lua nastere in imprejurari exceptionale, cand deponentul

nu dispunea de timpul necesar pentru a alege pentru un depozitant de incredere. De aceea,
depozitul necesar a fost sanctionat mai grav, la dublul valorii lucrului dat in pastrare.
Depozitul sechestru a aparut in legatura cu anumite exigente ale procedurii civile, caci
partile, care se aflau in proces, aveau posibilitatea de a depune lucrul litigios in mainile unei terte
persoane, urmand ca depozitarul sa remita lucrul aceluia care castiga procesul.
Acest depozit prezinta anumite particularitati:
-lucrul este transmis cu titlu de posesiune, dar depozitarul devine posesor, deoarece in
cazul in care este chemat in justitie de o terta persoana, el nu stie cui sa i se adreseze pentru a
cere protectie juridica, de vreme ce nu se stie cine este proprietarul lucrului, astfel incat el are
nevoie de mijloace proprii de aparare, intrucat posesorii de buna-credinta sunt protejati
juridiceste prin interdictele posesorii.
-depozitarul nu restituie lucrul la cerere, ci il remite dupa terminarea procesului;
- in unele situatii, depozitarul nu remite lucrul persoanei care avea in posesie in momentul
judecarii procesului, ci partii care a castigat procesul.
Depozitul neobisnuit a aparut in legatura cu operatiunile bancare. Prin acest contract,
clientul depunea o suma de bani cu titlu de proprietate in mainile bancherului, transmitere
insotita de o conventie, prin care bancherul promitea sa restituie suma de bani la cererea
clientului si in plus o dobanda. Bancherul dadea acea suma de bani cu imprumut altor persoane,
percepand o dobanda mai mare, iar diferenta dintre cele dobanzi era castigul bancherului.
Contractele consensuale
Contractele consensuale se formeaza prin simpla conventie a partilor si marcheaza
momentul de maxima abstractizare a tehnicii juridice, prin care romanii au creat obligatii, ele
sunt in numar de 4: vanzarea, locatiunea, societatea, mandatul.
Contractul de vanzare-este conventia prin care o parte denumita vanzator se obliga sa
transmita posesiunea linistita a unui lucru in schimbul pretului pe care cealalta parte denumita
cumparator se obliga a-l plati. Operatiunea juridica a vanzarii nu a fost realizata intotdeauna prin
contractul de vanzare, nu trebuie sa confundam operatiunea juridica cu forma operatiunii
juridice, caci aceeasi operatie juridica se poate face prin mai multe forme tehnice. Operatia
juridica a vanzarii s-a facut la romani mancipatiune, stipulatiune si prin contractul de vanzare.
La origine, prin mancipatiune s-a realizat numai operatiunea juridica a vanzarii!
Mancipatiunea prezinta inconvenientul ca formarea actului coincide executarea sa, de vreme ce
remiterea lucrului si plata pretului sunt conditii de forma. La un moment dat, odata cu
dezvoltarea comertului, romanii au devenit interesati sa disocieze formarea vanzarii de
executarea sa, ceea ce presupune ca prestatiunile partilor se executa dupa formarea vanzarii.
Exemplu: o persoana are interesul sa cumpere un lucru, dar nu are pe moment bani lichizi, sau
are interesul sa cumpere o recolta viitoare,or aceste operatii juridice nu pot fi realizate daca nu
se disociaza formarea actului de executarea sa.
Iata de ce romanii au impus vanzarea prin stipulatiune- presupune incheierea a doua
stipulatiuni: cea a bunului si cea a pretului. Printr-o stipulatiune, vanzatorul se obliga sa

transmita un lucru, iar prin cealalta stipulatiune, cumparatorul se obliga sa plateasca pretul,
urmand ca obligatiile sa fie executate prin acte distincte. Daca vanzatorul promite sa transmita
un lucru mancipi, trebuie sa recurga la mancipatiune, iar daca promite sa transmita un lucru
nemancipi, trebuie sa recurga la traditiune.
Faptul ca la un moment dat, operatia juridica a vanzarii s-a realizat prin doua stipulatiuni,
este atestat si de dubla numire a vanzarii consensuale- emtio venditio. Aceasta dubla denumire,
spune Gaius, se explica prin faptul ca vanzarea consensuala s-a nascut prin contopirea a doua
stipulatiuni distincte intr-o simpla conventie de buna-credinta denumita emtio-venditio ca o
amintire a originii sale.
Contractul consensual de vanzare a aparut mai intai in dreptul public, intrucat spre
sfarsitul Republicii, razboaiele de cucerire ale romanilor au luat amploare, in acele conditii
numarul prizonierilor de razboi a crescut foarte mult, in fiecare zi pe pietele romane se vindeau
zeci de mii de sclavi, ori mancipatiunea si stipulatiunea sunt acte solemne care presupun
intrunirea unor conditii de forma si care nu facilitau vanzarea rapida a sclavului, astfel incat din
ratiuni de ordin practic, romanii au admis ca prizonierii de razboi sa fie vanduti prin simple
conventii incheiate intre questori si cumparatori. Ulterior, modelul a fost preluat si in dreptul
privat, astfel ca a fost si perfectionat prin reforme succesive. Cert este ca vanzarea consensuala
a fost sanctionata spre sfarsitul secolului II i. Hr. caci Cicero ne-a transmis o lista a actiunilor de
buna-credinta, lista pe care figurau actio empti si actio venditi, actiuni prin care era sanctionata
vanzarea consensuala si pe care recunostea si profesorul sau, Quintus Mucius Scaevola, care s-a
afirmat la sfarsitul secolului II si inceputul sec I i. Hr.
Contractul de vanzare presupune intrunirea unor elemente:
-consimtamantul: este manifestarea de vointa a vanzatorului in sensul dorit de
cumparator. Gaius spunea ca vanzarea consensuala este conventia partilor cu privire la obiect si
la pret si ca vanzarea se formeaza in momentul exprimarii consimtamantului. Totusi partile aveau
posibilitatea sa conditioneze formarea vanzarii consensuale de intrunirea unor anumite forme, iar
de regula pentru a se stabili, fixa momentul incheierii contractului, una dintre parti ii remitea
celeilalte un lucru de mica valoare sau o mica suma de bani. In vremea imparatului Justinian, a
aparut venditio cum scriptura, vanzarea in forma scrisa, ceea ce presupunea incheierea unui act
scris, iar momentul incheierii contractului coincidea cu redactarea acelui inscris.
-obiectul: consta, de regula, in lucruri corporale individual determinate, totusi s-a admis
si vanzarea drepturilor de creanta, a drepturilor reale ale exercitiului dreptului de uzufruct, a
emfiteozei si chiar a unei universalitati. S-a admis de asemenea emtio rei sperate-unui lucru
viitor, recolta viitoare(ex), mai mult s-a admis si emtio spei-vanzarea sperantei, in acest sens
Cicero
a cumparat de la un pescar pestele care URMA sa fie scos cu navodul si cu toate ca
pescarul nu a scos niciun peste, nobilul a platit pentru ca a cumparat SPERANTA, iar
-pretul:presupune intrunirea anumitor conditii: -pecunia numerata, pretul trebuie sa fie
constituit dintr-o suma de bani, astfel daca pretul ar consta intr-un bun, s-ar realiza un schimb,
nu vanzarea
-trebuie sa fie verum , intrucat daca pretul era simulat, nu se realiza o vanzare, ci o
donatie;
-trebuie sa fie certum, sa fie determinat sau cel putin determinabil, in dreptul postclasic, sa admis ca pretul sa fie fixat de o terta persoana;
-trebuie sa fie iustum(echitabil), desi multa vreme romanii nu au cunoscut ideea de
leziune, astfel incat lucrul putea fi vandut la orice pret, fie in paguba vanzatorului, fie in paguba
cumparatorului, dar la inceputul dreptului postclasic s-a cerut ca pretul sa reprezinte cel putin
jumatate din valoarea comerciala a lucrului, altminteri nu era echitabil.
Contracul de vanzare genereaza si anumite efecte juridice:

-vanzatorul are obligatia de a pastra lucrul, obligatia de preda lucrul, obligatia de a

garanta pentru evictiune si obligatia de a garanta pentru vitii, iar cumparatorul are obligatia de a
plati pretul.
-faptul ca vanzatorul are obligatia de a pastra lucrul se explica prin acea ca in intervalul de
timp cuprins intre momentul incheierii contractului si momentul predarii lucrului, acel lucru se
afla in mainile vanzatorului, care trebuie sa se comporte ca un bonus vir (bun administrator),
ceea ce inseamna ca el raspunde pentru culpa levis in abstracta, daca insa lucrul piere fara vina
vanzatorului, riscurile sunt pentru cumparator, potrivit adagiului emptoris est peliculum. Ceea ce
inseamna ca, desi vanzatorul nu isi mai poate executa obligatia de a preda lucrul, cumparatorul
trebuie sa plateasca totusi pretul, aceasta solutie este ajuridica, in primul rand pentru ca ea
incalca un principiu general: res pent domino , lucrul piere pentru proprietar, or in intervalul de
timp proprietarul este vanzatorul.
De aceea s-au luat unele masuri prin care urmarile acestui principiu s-au atenuat. Ex: la
vanzarea sub conditie suspensiva, daca lucrul pierea inainte de implinirea conditiei, riscurile
erau ale vanzatorului.
In cazul lucrurilor care se numara, se masoara sau se cantaresc, contractul de vanzare ia
nastere, in mod exceptional, numai in momentul predarii acelui lucru, intrucat ele nu mai pot fi
predate, riscul este al vanzatorului.
Daca vanzatorul este pus in intarziere, se declanseaza efectele morei debitoris, iar
obligatia debitorului devine obiectiva.
-partile aveau posbilitatea sa incheie o conventie speciala prin care vanzatorul isi asuma
riscurile in contract
-vanzatorul are obligatia de a preda lucrul, asa cum rezulta din definitie, lucrul
trebuie predat cu titlu de posesiune linistita- vacuam posesionem tradaere. Aceasta posesiune nu
este una obisnuita caci ea presupune procurarea tuturor avantajelor proprietatii, iar Paul spunea
ca vanzatorul trebuie sa transmita posesiunea linstita a lucrului si sa se abtina de la orice dol, iar
daca este proprietar quiritar al bunului vandut, trebuie sa transmita chiar proprietatea, dar insa
daca vanzatorul nu este peregrin, el va transmite numai posesiunea linistita.
Prin acest sistem creat pe cale de interpretare, s-a asigurat accesul la vanzarea
consensuala si pentru cetateni si pentru peregrini.
-vanzatorul trebuie sa garanteze pentru evictiune- intelegem deposedarea lucrului
prin proces, iar cumparatorul care este deposedat de lucru prin proces- este cumparator evins. In
practica, atunci cand cumparatorul era chemat in justitie de un tert care afirma ca el este
proprietarul lucrului, cumparatorul se adresa vanzatorului, cerandu-i sa ii asigure protectia
juridica fata de pretentiile formulate de acel tert, iar daca vanzatorul nu voia sau nu putea sa ii
asigure protectie cumparatorului, trebuia sa garanteze pentru evictiune, aceasta obligatie a
vanzatorului a evoluat in functie de formele tehnice prin care s-a realizat operatiunea juridica a
vanzarii.
Astfel, la vanzarea mancipatiune- cumparatorul evins avea la dispozitie actio autoritatis
prin care ii cerea vanzatorului dublul pretului pe care l-a platit, aceasta actiune este la dublu
deoarece are un fundament delictual, considerandu-se ca acela care transmite un lucru ce nu ii
apartine este un delicvent.
La vanzarea care se realiza prin stipulatiuni, partile incheiau o stipulatiune speciala pentru
evictiune. Daca obiectul contractului era un lucru mancipi, vanzatorul promitea sa plateasca
dublul pretului pe care l-a primit, iar stipulatiunea era denumita stipulatio duple pentru evictiune.
Daca insa obiectul contractului erau res nemancipi, vanzatorul se obliga sa plateasca numai
pretul pe care l-a primit. Stipulatiunea era denumita-stipulatio simple.
Dupa aparitia contractului consensual de vanzare, obligatia vanzatorului de a garanta
pentru evictiune, izvora dintr-o stipulatiune speciala alaturata contractului de vanzare.

Cu timpul, aceste stipulatiuni speciale au devenit presupuse, presupunandu-se ca s-au

incheiat, iar de la acel moment, obligatia de garantie pentru evictiune izvora chiar din contractul
de vanzare.
-vanzatorul are obligatia de a garanta pentru vitii.
Prin vitii intelegem acele defecte ale lucrului care il fac impropriu scopului pentru care a
fost cumparat sau ii micsoreaza valoarea. Si aceasta obligatie a evoluat in functie de formele
tehnice prin care s-a realizat operatiunea juridica a vanzarii.
Astfel, inainte de aparitia vanzarii consensuale, daca operatiunea juridica a vanzarii se
realiza prin mancipatiune si avea ca obiect un fond de pamant, vanzatorul raspundea pentru vitii
in doua cazuri:
-atunci cand vanzatorul transmitea efectiv o suprafata de teren mai mica decat cea
declarata;
-atunci cand afirma ca lucrul, terenul este liber de orice sarcini si in realitate era grevat cu
servituti sau cu ipoteci.
In primul caz, cumparatorul avea la dispozitie actio de modo agri, prin care cerea de la
vanzator dublul valorii suprafetei de teren date in minus.
In al doilea caz, cumparatorul avea la dispozitie actio autoritatis, prin care cerea dublul
pretului platit.
Daca insa vanzarea se facea prin mancipatiune, dar nu avea ca obiect un teren sau se
facea prin doua stipulatiuni, era necesar sa se incheie o stipulatiune speciala pentru vitii, care
era alaturata fie mancipatiunii, fie stipulatiunii pentru evictiune. Daca obiectul vanzarii era un
lucru mancipi, vanzatorul promitea sa plateasca dublul pretului primit.
Daca bunul vanzarii era un lucru nemancipi, vanzatorul se obliga sa plateasca doar pretul
pe care l-a primit printr-o stipulatiune simple pentru vitii.
Dupa aparitia vanzarii consensuale, trebuie sa distingem intre sistemul dreptului civil si
sistemul creat de edili.
In sistemul dreptului civil, vanzatorul raspundea pentru vitii numai daca atribuia lucrului
calitati pe care nu le avea sau era de rea-credinta, in sensul ca el cunostea vitiile dar nu le
declara. Daca era de buna credinta, vanzatorul raspundea pentru vitii numai daca se incheia o
stipulatiune speciala alaturata contractului de vanzare.
La un moment dat, romanii au constat ca la vanzarile care se faceau in targuri,
cumparatorul nu avea posibilitatea pentru a verifica mai atent lucrul pe care il cumpara, de
aceea edilii au venit in sprijinul cumparatorului, introducand sistemul raspunderii obiective
pentru vitii, in sensul ca vanzatorul raspundea pentru defectele lucrului, chiar daca nu le
cunostea, aceasta raspundere obiectiva a fost sanctionata prin doua actiuni: actio rehidbitoria si
actio quanti minoris.
Prin actio rehidbitoria cumparatorul putea obtine desfiintarea contractului cu restituirea
reciproca a prestatiunilor, dar in unele cazuri, cumparatorul avea nevoie de lucru si nu avea
defecte prea grave, situatie in care prefera sa pastreze lucrul asa cum era, decat sa il piarda, de
aceea edilii au creat actio quanti minoris, prin care cumparatorul obtinea diferenta dintre pretul
platit si pretul pe care l-ar fi platit daca ar fi stiut ca lucrul este vitiat.
Pe aceasta cale, cumparatorul ramanea in posesia lucrului, dar la un pret mai mic.
Cumparatorul are obligatia de a plati pretul. In legatura cu momentul platii, trebuie sa
distingem intre vanzarea incheiata cu termen, si vanzarea incheiata fara termen. Daca nu era
fixat un termen pentru plata se aplica principiul simultaneitatii, in sensul ca vanzatorul nu putea
cere pretul inainte de a fi predat lucrul.