Dincolo

Femeia aceasta are pe cineva in baie.

Vorbeste cu mine, ma iubeste sincer,
Dar cineva se tot foieste in sufletul ei,
Dincolo de mine.
Ii citesc in ochi, in par, in linia vietii din palma
Ca aceasta casa n-are decat o singura intrare,
Ca-mi ascunde pe cineva in baie.
Sau, ma rog, in casa vecina,
Sau intr-o alta casa,
Undeva pe strada,
Intr-un alt oras sau intr-o padure,
Ori pe fundul marii.
Cineva sta ascuns acolo,
Pandindu-mi gandurile,
Ascultand sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

Marin Sorescu - Nudism

Car namol cu o caldare

La femeile care fac nudism.
In tinerete aveam o parere mai buna
Despre femei;
Dar trebuie sa faca cineva
Si treaba aceasta.
Ele nu se mai feresc de mine
Ma numesc "cel care aduce namol"
Si-si vad inainte de nudismul lor.
De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
Le numesc "femeile care se inamolesc"
Si ma gandesc la ale mele.

Uneori ma apuca din senin

O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
Toti acesti dumnezei
Se prefac in namol de buna calitate.
In orice caz femeile il gasesc foarte bun
Si se ung cu el.

Marin Sorescu - Spanzuratul

Mitrele, ori de cte ori se certa cu muierea,
si lua betele sa se spnzure n vale la salcii;
Sa vada si ea, fir-ar a relelor,
Ce-nseamna el n casa asta, na!
Sariti lume, striga Leana. Nea Dumitre, Nea Ioane,
Duceti-va, dati fuga-n vale dupa al nebun.
T;icu, BagSama, Cazaca, Mitranoaia, tot catunul
Se strngea la panorama.
Mitrele mergea nainte, considerndu-se de pe
Acum mort,
Vedea negru-naintea ochilor si astepta sa sune
Goarna de apoi
Pe podul lui Giurca.
Spnzuratorile lui fiind mai dese n anii de seceta
Si saracie,
ndulceau ntructva atmosfera,
Adica n-o fi nici dracul chiar att de rau,
Nu moare omul cu una cu doua nici de foame, nici de nimic.
Nu va uitati la Mitrele?!

Ajunsese sa fie dat exemplu de longevitate.

Lega betele nflorate, tesute cu drag de muiere, asta
El o uita ntotdeauna,
Trebuia sa-i aduca ea aminte, cu trnul,
Le nnoda de-o creanga, scuipa spre Leana si-si
Baga capu-n streang.
Cnd si da drumul, altul, suit din vreme pe salcie,
Jap! Cu securea taia ori creanga, ori betele si
Spnzuratul buf jos.
Leana venea repede cu galeata de apa rece de la
Fntna si turna pe el, sa-nvie.
Conta ct era de mort: alteori numai i dadea de baut din cauc.
Da sa-l mai fi lasat fa o tra s-atrne, se vaieta una,
Sa fi apucat macar sa scoata limba, asa veniram degeaba,
Aoleo, mi-o fi dat si laptele n foc.
Ma, omul lui Dumnezeu, l ncuraja T;icu pe Mitrele, care
Se arata mahmur ca Lazar dupa nviere, nu stia ce
Atitudine sa ia,
i era rusine si necaz, toti ne mai certam cu muierile,
Alaltaieri io nu i-am aruncat alei mele masa-n batatura?
Nu mi-a facut mncare buna; am luat masa de margini,
Cu tot ce era pe ea
Si-am dat-o zdup! peste prispa. Pai ce, cu mine sa nu se puna.
Muierii nu trebuie sa-i versi laptele-n pasat.
Dar ce, sa ma omor? Mai bine o fac vnata pe ea.
- sta cu spnzuratul lui a ciuntit toate salciile
Rdea unu.
- Oricum, de murit n pat n-o sa moara.
- Cine stie ce-o fi n casa lui, de-ajunge el pna acolo.
- Da din ce va luarati, fa, ntreba Veta.
- Ei lasa, ce sa mai hai omule acasa!
Mitrele se scutura de paie si pornea bombanind pe
Coasta-n deal,
Leana mergea n urma cu vadra de apa-n cap.

Noi copiii ramneam ultimii la salcii,

Ne-ar fi placut sa vedem un om spnzurat si sa ne speriem.
Unii dintre noi de-abia asteptau sa se faca mari si sa-si puna streangul de gt
Ca sa se strnga lumea si sa vada cum o fac ei pe grozavii,
Morti si cu ochii beliti.
Cine spunea asta acasa se pomenea cu palma peste gura:
- Ma, zaltatule, tu stii ce lozasti?
I-auzi la astia mici, altceva mai bun n-are de-nvatat de la ai mari!

Marin Sorescu - Concurs

ntr-o ncpere ca toate celelalte,

Amenajat cu plafon zdravn,
Ne ntrecem la srituri n nltime.
tim precis
C nu poate sri nimeni
Mai sus dect tavanul,
S fie i Dumnezeu,
Asta din cauza gravitaiei
Care ne trage mereu n jos,
nc din cele mai vechi timpuri.
Dar continum
Cu o ndrjire diavoleasc,
Pentru c nu putem sta altfel,
Cnd avem n noi genial nlimii,
Ca petii zburtori
Dorul aripilor adevrate.
Zi i noapte continum
n plafonul nostru scund.
Cel mai sprinten,
Care are muchii cei mai oelii, mai dresai
i stpnete cel mai bine

Legile avntului
Ia i cele mai multe pocnituri n cap.

La apusul soarelui, mi s-a spus,

Trebuie sa-mi tai venele.
Acum e abia prnzul,
Mai am de trait cteva ore bune.
Ce sa fac,
Sa-i mai scriu lui Lucillius?
Nu mai am chef.
Sa ma duc la circ?
Nu-mi mai trebuie nici circ nici pine.
Sa prevad destinul filozofiei?
A mai trecut o ora,
Au mai ramas nca patru,
Apa clocoteste n baie,
Casc si ma uit pe fereastra,
Privesc dupa soare care nu mai apune
Si ma plictisesc ngrozitor.

Marin Sorescu La lecie (Tuii)

De cte ori snt scos la lecie Rspund anapoda La toate ntrebrile. Cum stai cu
istoria? M ntreab profesorul. Prost, foarte prost, Abia am ncheiat o pace trainic
Cu turcii. Care e legea gravitaiei? Oriunde ne-am afla, Pe ap sau pe uscat, Pe jos
sau n aer, Toate lucrurile trebuie s ne cad n cap. Pe ce treapt de civiliza ie Ne
aflm? n epoca pietrei nelefuite, ntruct singura piatr lefuit Care se gsise,
Inima, A fost pierdut. tii s faci harta marilor noastre speran e? Da, din baloane
colorate. La fiecare vnt puternit Mai zboarc cte un balon. Din toate astea se vede
clar C-o s rmn repetent, i pe bun dreptate. Marin Sorescu La lec ie (Tu i i)
Educatie sexuala cu Bunicuta lui Pandele
Leave a reply
Bunicuta lui Pandele
De pe strada Ghica Tei

A bgat discret de seam

Cum c nepotelul ei
Cnd nu-i observat de nimeni
Nici de Tonc, nici de Rodica
Se cam joac cu putica.
Si i-a spus: Pandele drag
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo
Ala grasu si burtos?
Tot asa o burt mare,
I-a spus tainic bunicuta,
O s-ti creasc, de vreodat
Ai s te mai joci cu puta!
S-a speriat grozav Pandele
Si ofta cunfrigurare
Cnd gndea c o s-i creasc
Tot asa o burt mare.
Dar primind cadou o tob
Si un cerc si-o muzicut
De atuncea niciodat
N-a mai pus mna pe put.
Intr-o zi la o plimbare
Pe soseauanourat
A vzut, seznd pe-o banc
O femeie nsrcinat
Drept la ea s-a dus si-i spuse,
C-a rosit si bunicuta:
-Vezi ce ai ptit cucoan
Dac te-ai jucat cu puta!

Orfani
A fi om e mai greu dect plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar ci oameni au nume?
Ne-ai uitat n cmin i ni-i greu i ruine,
Mai cumplit, oricum, e uitarea de sine.
Suntem ri ntre noi, tot ce-i ru ne-riete,
Cei mai ri sunt acei ce ursc omenete.
Noi - parini nu avem, cum destinul ne arat,
Pe pmnt, cei mai muli n-au nici mam, nici tat.
Poate c, ntre noi, peste traiul de cine,
Sunt cei supradotai pentru lumea de mine.
i mai mare ca noi e, oricum, alt ran,
Un popor de orfani, ntr-o lume orfan.

Nichita Stnescu
Pean
Nu trebuie nelese sentimentele, ele trebuie s fie trite.
Nu trebuie nelei porcii, ei trebuie s fie mncai.
Nu trebuie nelese florile, ele trebuie s fie mirosite.
Nu trebuie s fie neleas pasrea, lsai-o pe ea singur;
nu-i facei ramur din inima voastr,
nu-i bei cu respirarea voastr aerul,
aerul de sub arip...
Nu trebuie mai ales s nelegem, trebuie mai ales s fim;

dar mai ales trebuie s fi fost,

ntr-adevr mai ales s fi fost.

Tinerii
Se srut, ah, se srut, se srut
tinerii pe strzi, n bistrouri, pe parapete,
se srut ntruna ca i cum ei nsui
n-ar fi dect nite terminaii
ale srutului.
Se srut, ah, se srut printre mainile-n goan,
n staiile de metrou, n cinematografe,
n autobuze, se srut cu disperare,
cu violen, ca i cum
la captul srutului, la sfritul srutului, dupa srut
n-ar urma dect btrneea proscris
i moartea.
Se srut, ah, se srut tinerii subiri
i ndrgostii, att de subiri, ca i cum
ar ignora existena pinii pe lume.
Att de ndrgostii, ca i cum, ca i cum
ar ignora existena nsui a lumii.
Se srut, ah, se srut ca i cum ar fi
n ntuneric, n ntunericul cel mai sigur,
ca i cum nu i-ar vedea nimeni, ca i cum
soarele ar urma s rsar
luminos
abia
dup ce gurile rupte de srut i-nsngerate
n-ar mai fi n stare s se srute
dect cu dinii.

Se ia o bucat de piatr
se ciopleste cu o dalt de snge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se rzuieste cu raze
pn cubul iese perfect.

Dup aceea se srut de nenumrate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dup aceea se ia un ciocan
si brusc se frm un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfrmat!

apul lui Mihai Viteazul

De la Turda se ridica
Si intreaba de ce Tara
A ramas atat de mica.
Si Campia Turdei, trista,
Ii raspunde lui cu jale:
Fiindca astazi ducem lipsa
Capului Mariei Tale.
Nu mai acuzati strainii,
Ca ne taie domnitorii,
Ca intimideaza Tara
Cu guverne provizorii.
Eu atata-as vrea sa aflu,
Aratandu-ne obrazul,
Totusi, unde-au fost romanii,
Cand a fost taiat Viteazul?
Nu voi consuma otrava
Pentru nici un fel de Basta.
Totusi, unde au fost ai nostri,
Si atunci, si-n vremea asta?
Cum se ajunge pan-la gatul
Voievodului de Tara,
Daca nu-s tradari acasa,
Langa ura de afara?
Capul lui Mihai Viteazul
Ne-a lasat numai cu trupul.
Nu conteaza ca strainii
Nu aveau nici pic de scrupul.
Eu de-o singura-ntrebare

Ma scarbesc si ma mai manii,

Totusi, unde au fost romanii?
Totusi, unde sunt romanii?

Nebun de alb
poezie [ ]
------------------------de Adrian Paunescu [Adrian_Paunescu ]
2007-02-11 |

| nscris n bibliotec de manitu

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,

De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama
Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale
Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt pln de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii
Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate
Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,

Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina
Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate
Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata
Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina
De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o
Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa
Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna
Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Marin Sorescu
Sah

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.
Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.

Cea de pe urma noapte a lui Mihai cel Mare, de Dimitrie Bolintineanu

Ascultati poezia:
00:00
00:00

Ca un glob de aur luna stralucea

si pe-o vale verde ostile dormea;
Dar pe-un varf de munte sta Mihai la masa

si pe dalba-i mana fruntea lui se lasa.

Sta in capul mesei, intre capitani
si recheama dulce tinerii sai ani.
Viata noastra trece ca suava roua
Cand speranta dulce ne surade noua.
Astfel asta data viata lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsa raze dulci si argintoase;
Austrul le sufla coamele pletoase;
Capitanii toarna prin pahare vin
si in sanatatea lui Mihai inchin.
Dar Mihai se scoala si le multumeste
si luand paharul astfel le vorbeste
,,Nu va urez viata, capitanii mei!
Dimpotriva, moarte, iata ce va cei!
Ce e viata noastra in sclavie oare?
Noapte fara stele, ziua fara soare.
Cei ce rabda jugul s-a trai mai vor,
Merita sa-l poarte spre rusinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge bratul, iau de martur cerul!
Dar romanul nu va campuri fara flori,
Zile lungi si triste fara sarbatori.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboara
Aripile taie-i, ca ar vrea sa moara!
Astfel e romanul si roman sunt eu
si sub jugul barbar nu plec capul meu."

tefan Augustin Doina

Mistreul cu coli de argint
Un prin din Levant ndrgind vntoarea
prin inim neagr de codru trecea.
Croindu-i cu greu prin haiuri crarea,
cnt dintr-un flaut de os i zicea:

- Venii s vnm n pduri neptrunse

mistreul cu coli de argint, fioros,
ce zilnic i schimb n scorburi ascunse
copita i blana i ochiul sticlos...
- Stpne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vnatul cu coarne,
ori vulpile roii, ori iepurii mici ...
Dar prinul trecea zmbitor nainte
privea printre arbori atent la culori,
lsnd n culcu cprioara cuminte
i linxul ce rde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el ddea buruiana-ntr-o parte:
- Privii cum se-nvrte fcndu-ne semn
mistreul cu coli de argint, nu departe:
venii s-l lovim cu sgeat de lemn!...
- Stpne, e apa jucnd sub copaci,
zicea servitorul privindu-l iste.
Dar el rspundea ntorcndu-se: - Taci...
i apa sclipea ca un col de mistre.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Privii cum pufnete i scurm stingher,
mistreul cu coli de argint, peste plaiuri:
venii s-l lovim cu sgeat de fier!...
- Stpne, e iarba fonind sub copaci,
zicea servitorul zmbind ndrzne.
Dar el rspundea ntorcndu-se: - Taci...
i iarba sclipea ca un col de mistre.
Sub brazi, el strig ndemnndu-i spre creste:
- Privii unde-i afl odihn i loc
mistreul cu coli de argint, din poveste:
venii s-l lovim cu sgeat de foc!...

- Stpne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul rznd cu dispre.
Dar el rspunde ntorcndu-se: - Taci...
i luna sclipea ca un col de mistre.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolii
cum st n amurg, la izvor aplecat,
veni un mistre uria, i cu colii
l trase slbatic prin colbul rocat.
- Ce fiar ciudat m umple de snge,
oprind vntoarea mistreului meu?
Ce pasre neagr st-n lun i plnge?
Ce veted frunz m bate mereu?...
- Stpne, mistreul cu coli ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohind, sub copaci.
Ascult cum latr copoii gonindu-l...
Dar prinul rspunse-ntorcndu-se. - Taci.
Mai bine ia cornul i sun ntruna.
S suni pn mor, ctre cerul senin...
Atunci asfini dup creste luna
i cornul sun, ns foarte puin.