Invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov

Aminteste-ti mereu, ascultarea le intrece pe toate. Ea intrece postul si

rugaciunea! Iar noi nu numai ca nu trebuie sa o refuzam, trebuie sa alergam
in intampinarea ei! Noi trebuie sa rabdam orice necaz care ar veni din partea
fratilor fara sa ne tulburam si sa cartim.

Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu. Cel mai mult
noi ar trebui sa practicam lectura Noului Testament si a Psaltirii. Aceasta ar
trebui facuta in picioare. Din aceasta lectura vine iluminarea mintii care este
schimbata printr-o dumnezeiasca schimbare. Cel ce citeste Sfanta Scriptura
primeste o caldura care in singuratate da nastere la lacrimi, prin care omul
este incalzit iar si iar, umplut de daruri duhovnicesti, care dau o incantare
mintii si inimii dincolo de orice inchipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea

sufletului: "Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc."
(Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent.
Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nul va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.

Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa

se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea
catre Iisus Hristos.

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie

concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti
da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si
catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.

Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa

incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea
virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori
fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare
fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu
trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.

In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore - de la zece seara pana la

doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza
aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut
necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu
rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si
astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.

Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa
se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile.
Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea
si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o
data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca
suficient, la cina fii moderat.

Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printrun somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.

Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne

tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea
intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind
binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand
un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere
celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara
nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor
Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : "si pacea

lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si

cugetele voastre intru Hristos Iisus" (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul
inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o
umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam
jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi,
ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate
face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti

infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: "tulburatu-m-am si n-am grait"
(Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice
pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca
"trebuie evitata acedia" si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist.
Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la
duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar
din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta,
ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.

Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de

umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice
conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la
originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intrinsul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa
accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la
intrebarile ce i se pun.

Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere

sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul.
Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru
de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare;
caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.

Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga

plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca
aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a

spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa
se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de
intristare, nu este deloc un pacat.

Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un

lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea
catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie
alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.

Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este
cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel
patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este
ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.