AnCuTzAsH

Baltagul

« Baltagul”, una dintre “cele mai bune scrieri ale lui M. Sadoveanu » (G.
Călinescu), a apărut în 1930. Romanul evocă lumea străveche a păstorilor
moldoveni, cu mentalitatea şi cu obiceiurile păstrate peste veacuri, aducând
în prim plan căutarea şi pedepsirea celor care l-au ucis pe N. Lipan. Vitoria
reconstituie drumul parcurs de soţul ei, pt elucidarea adevărului şi săvârşirea
dreptăţii. Alte teme prezente : iubirea, natura, înţelepciunea, arta povestirii..
Romanul e edificat pe mitul vechii balade păstoreşti “Mioriţa”, dovadă
distihul de la începutul romanului, intriga, conflictul, structura epică, chipul
femeii, simbolurile. Al Paleologu indică în cartea “Treptele lumii sau calea
către sine a lui M Sadoveanu » mitul egiptean al zeului Osiris. Chipul femeii
însetate de dreptate e preluat din balada “Şalga”, iar câinele din “Baltagul”,
care contribuie la descoperirea ucigaşilor are un precursor în balada “Dolca”.
Romanul lui Sadoveanu reprezintă întrucâtva concretizarea artistică a
mitului “marii călătorii”. Scriitoul a intuit magistral unitatea dintre lumea
viilor şi cea a morţilor. Ȋntârzierea lui N. Lipan dntr-o călătorie reală, de
practică oierească, se transformă într-una mitică, “o mare călătorie”. N.
Lipan are statutul de erou mitic, întrucât “vorbeşte” din lumea umbrelor, în
sprijinul propriei sale descoperiri şi înmormântări, mediind astfel între viaţă
şi moarte. El se integrează existenţei lumii nevii, uşurând integrarea Vitoriei
şi a copiilor în lumea vie. Aşadar, romanul lui Sadoveanu are două structuri:
una epică şi realistă şi alta mitică şi simbolică. Ȋn sufletul Vitoriei, planul
real de la Măgura se împleteşte cu cel mitic.
Căutarea constituie axul romanului şi se asociază cu motivul labirintului.
Parcurgerea drumului are diferite semnificaţii: pt Vitoria, cunoaşterea lumii
şi de sine, iar pt Gheorgiţă, călătoria are rol educativ, de iniţiere
(bildungsroman). Nechifor aparţine planului mitic. Căutându-l, Vitoria
parcurge simultan două lumi : spaţiul real, concret şi o lume de semne şi
minuni al căror sens ea ştie să-l descifreze.
Titlul romanului e interpretabil. Baltagul e arma tradiţională a oierilor şi
devine armă a crimei şi instrument al actului justiţiar.Naraţiunea se face la
persoana a treia, iar naratorul omniprezent şi omniscient reconstituie în mod
obiectiv, prin tehnica detaşării, lumea satului şi acţiunile Vitoriei. Deşi
naratorul omniscient e unic, la parastasul soţului, Vitoria preia rolul
naratorului. Inteligentă şi calculată, ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie
crima pe baza propriilor deducţii şi o povesteşte veridic celor prezenţi, ceea
ce îi determină pe criminali să-şi recunoască vina în faţa satului şi a
autorităţilor. Timpul acţiunii e vag precizat, “aproape de Sf Andrei”, “în
postul mare”. Cadrul acţiunii e satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a
Bistriţei, dar şi cea de câmpie, Cristeşti, în Balta Jijiei. Fiind roman realist,
pt veridicitate, traseul urmat de personaje conţine toponime existente pe
hartă. Scriere simbolică, cu valenţe mitice, romancierul îşi imaginează satul
Lipanilor, Măgura Tarcăului şi utilizează toponime simbolice : satul Doi
meri, râul Neagra.
Acţiunea romanului e structurată în 16 capitole, cuprinzând trei
momente : aşteptarea lui N. Lipan, plecat la Dorna să cumpere şi să vândă
oi, drumul V. Lipan în căutarea soţuluiei şi găsirea şi pedepsirea ucigaşilor.
Romanul « Baltagul » e o adevărată monogrfie a satului muntenesc, a
lumii păstorilor, ce evocă lumea arhaică a acestuia, cu normele ei etice.
Viaţa oamenilor se desfăşoară calendaristic, între două momente: plecarea
oilor la iernat şi mutarea lor e la munte la păşunat. Ritmul vieţii păstoreşti e
dictat nu numai de fenomenul transhumanţei, ci şi de ciclul vieţii, care stă
sub zodia mişcărilor cosmice ale astrelor. Natura e reflectată în om. Semnele
naturii sunt cunoscute şi urmate de oameni. (bătaia vântului, stelele, semnele
cerului).. Viaţa acestor oameni e guvernată de legi nescrise, iar tradiţia nu
admite nerespectarea lor. Prin moartea lui N. Lipan, rânduiala şi legile
nescrise au fost încălcate.
Romanul descrie obiceiuri, tradiţii, superstiţii. Pe drumul la Borca,
Vitoria şi Gheorgiţă întâlnesc un botez, la Cruci, un alai de nuntaşi. Etapele
oieritului sunt momente fundamentale. Practicile vechilor păstori au deveni
tradiţie şi tradiţia e totuna cu legea. G. Călinescu afirma că în roman,
Sadoveanu realizează « studiul civilizaţiei păstoreeşti ».
Ȋn opera « Baltagul » se pot întâlni mai multe tipuri de roman: roman
antropologic şi poloţist (G. Călinescu), roman mitic baladesc şi realist
etnografic (Perpessicius), reconstituirea Mioriţei (E. Lovinescu), roman
demitizant (Ion Negoiţescu), roman realist-obiectiv (N. Manolescu) şi
antimioriţă (Al Paleologu.)