Sunteți pe pagina 1din 74

Răzvan Ducan

Strigăt din curba lui Gauss

-poeme-

Răzvan Ducan

Strigăt din curba lui Gauss

-poeme-

Răzvan Ducan Strigăt din curba lui Gauss - poeme - EDITURA NICO 3

EDITURA NICO

3
3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DUCAN, RĂZVAN Strigăt din curba lui Gauss / Răzvan Ducan - Târgu-Mureş : Editura Nico, 2015 ISBN 978-606-546-086-6 I. Băciuţ, N. (Edit.)

Coperta realizată de Darie Ducan, având sursa foto ChaTToir.com

Editura NICO Târgu-Mureş, str. Ilie Munteanu nr. 29 Lector Nicolae Băciuţ Copyright© Răzvan Ducan 2015 Toate drepturile rezervate Tehnoredactare Sergiu Paul Băciuţ Format 16/61x86, coli tipo 4,75

Tiparul executat la INTERMEDIA GROUP Târgu-Mureş, str. Revoluţiei nr. 8 România

4
4

Limba Română

Tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche, Tot ce mi-a ieşit vreodată mai bun pe gură, Floare la butoniera simţurilor mele, Agavă ce sinelui i-a dăruit armătură.

Ziditoare de biserică din cuvinte, Cu vocale şi consoane, pe post de sfinţi, Binecuvântate de Dumnezeu în lexic, Polisemantice şi expresive şi cuminţi.

În care spusele au unghiuri teşite

Şi de aceea nu zgârie sau irită timpane, Unde propoziţiile curg melodioase, Cu înţelesuri de-aşezat în rame.

Unde sub patrafirul eu-lui, sine qua non, Se spovedesc, cu sfială, toate gândurile, Unde sub pavăza de dulceaţă se-adună Rânduri, rânduri, rândurile.

Unde se râde până la urechi, Unde cu lacrimă se plânge pân` la drob de sare, Unde în cabina de probă se poate încerca tăcerea Cu câteva numere mai mare.

Şi-am încălecat pe-o şa metafizică Şi v-am spus iubirea asta veche

A tot ce mi-a ieşit vreodată mai bun pe gură,

A tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche.

24 iulie 2014

5

Ce nu-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!

Orfană de părinţi, stearpă de copii, Dulce Românie, nu-ţi doresc să fii! Fără loc pe hartă şi cu rost uitat, Cu câini de-mprumut, ce să latre în sat. Dulce Românie, nu-ţi doresc să fii Preferat cobai, furată prin hârtii, Cârpă pentru şters, piele pentru-mpuns, Cal pentru povară, vacă pentru muls.

Ce nu-mi doresc eu mie, nu-ţi doresc nici ţie, Să devină moartă limba noastră vie, S-o vorbim în şoaptă, doar pe înserat Şi o limbă nouă, să ne doarmă-n pat. Şi să vină alţii, care deja sunt, Să ne dea-n chirie propriul pământ. Voie să ne dea, chiar în casă noastră, Să-i servim la pat, ca-ntr-o piesă proastă. Toată dejnădejdea pusă-n temelie, Dulce Românie, nu-ţi doresc eu ţie.

-ngenunchi eu ţie, dulce Românie, Dar speranţa noastră e căzută-n vrie. Aşteptând mărunţi, sărăcim în vise Ce se sting `nainte de a fi aprinse. Chiar generosul soare, în măreţia sa, Nu mai are unde, razele-şi lăsa. Tot mai puţin e-al nostru, mai puţin, Nici morţii nu-s în siguranţă-n ţintirim. Am dat adâncuri şi toate zborurile, Gonind berzele şi-ncurajând ciorile. Doar ura de sine, mai rămâne în fire, De noi lăsată nouă, s-o dăm moştenire. Am dat tot şi toate, dulce Românie, Păduri vor mai rămâne, cât pentru sicrie.

6

Ne conduc timbrele, mamă!

Stau în clasoare de obedienţă Şi se încăţălesc în interesele de clan, Fac sex în grup partidele la noi Şi se închină doar la zeul Ban.

Slugărnicia-i calitatea primă, Gradele de aplecare-n şale, Cât de bine lingi unde-ai scuipat E criteriul pentru promovare.

Pădurile-s tăiate, munţii-s daţi, Ţinuturi întregi sunt retrocedate, Imaculaţi în tribunale, hoţi cu ştaif Sunt „maculaţi” cu funcţii şi palate.

Ne este tras pământ de sub picioare Şi doar sub unghii ne-a mai rămas pământ, De morţii-şi iau mormintele-n spinare Şi-şi sapă altele în mal de vânt.

Şi viitorul ţării-i fără luminiţă, Tunel în hău, speranţă fără chip, Are sorginte acest nicicumniciunde În capete nostre din nisip.

Chiar Maicii Domnului îi e acum ruşine Fiindcă „Grădina Maicii Domnului” de vis, Pe care ea a protejat-o, cu iubire, Vândută-i de români pe mărunţiş.

Ne conduc timbrele, mamă, Capete „de bour” ne-nconjoară, Chiar şi Cultura e la honvezi dată, Şi Eminescu-i omorât a doua oară!

17 iulie 2014

7

România de sub unghie

Mă grăbesc să înregistrez la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pământul de sub propria unghie, ultima mostră de pământ românesc pe care politicenii nu au vândut-o încă.

Mă grăbesc să fie al meu, să am ce lăsa moştenire copiilor mei ca singura ţară rămasă unde mai pot să cultive iluzia că au o Patrie, ca singurul loc unde să am şi eu iluzia că îngropându-voi avea parte de un loc cât de cât sigur unde să aştept Învierea Morţilor!

11 iunie 2014

„Ba pe-a mă-tii!

„Ba pe-a mă-tii!”, Ce mai, „gânduri şi griji!”, Palatele se ceartă pe turnuleţe, „Noblesse oblige”.

Parlamentarii împart piepteni Ca şi cum ar împărţi ajutoare, În numele ţării ce arde Şi trebuie pieptănată cu cărare.

Negocieri după obloane trase, Dându-şi lor şi „vânt şi val”, Pentru popor, pixelii din ecrane, Drogul zilnic de scandal.

După obligaţii, au tras apa, Spălându-se pe mâini de datorii, Pentru ei nefiind obligatoriu Să conjuge verbul a munci.

În politică văd oportunitatea, Statutul fiind prilejul oferit De-a-şi îngrăşa conturile proprii Punându-le pe ale ţării la slăbit.

Şi doar în tartrul de pe dinţi Şi în pietrele de la rinichi Munţii noştri se mai pot ascunde De mutarea lor făcută-n plic.

Râurile se ascund în apa De la genunchi şi plămâni,

Dar şi patria la purtător Poate fi găsită de hapsâni.

O existenţă-n pielea goală

Cu decoraţii mâncate de molii Ne aşteaptă, după ce-au vândut Ţara „de dor” şi „de glorii”.

Pasărea din mână este dată

În schimbul păsării din zbor,

„Nabucco” lui Verdi se va rescrie Şi-n corul sclavilor va cânta alt popor.

3 august 2014

Moştenire pe stick!

Am numărat munţii şi nu mi-au ajuns firele de păr din cap. Am numărat brazii şi nu mi-au ajuns firele de nisip ale mării. Am numărat succesiunea valurilor aerului tare ce se spărgea de stâncile nărilor, şi nu mi-a ajuns matematica numerelor reale.

După ce s-au vândut sau dat pe nimic, guvernanţii, foşti sau prezenţi, se pregătesc să îi pună pe stick şi să dea fiecărui român câte unul, cu fală, ca aceştia să aibă ce lăsa moştenire copiilor.

Iată campania electorală!

Lăpuşna, 16 august 2014

11

Via Dolorosa

Este roşu drumul către nicăieri, Clădirea Primăriei e cu săgeată-n sus, Lipsa canalizării-i sub culoare, Stadionul satului, în pantă-i pus.

Şcoli şi spitale au fost cheie, Cheia s-a rupt, îmbobocit-au tulipani Şi frunzele pe ramuri, în copaci, Au crescut portocalii, atâţia ani.

Covor astfaltic cu model de gropi, Înghesuială de partide-n sinecuri, Potentaţii vremurilor au telecabine Deasupra parcurilor ridicate în păduri.

Locuri de muncă, doar în alte ţări, Nivel de trai, aflat mereu în vrie Când solo rozele, când câte trei, Trandafirii măreţe pe hârtie.

Micii şi berea-s fără de culoare, Menite să-ngenunche orice bot, Găleţi şi cizme, plase cu-alimente Cu sigla buletinelor de vot.

Şi-au fost şi ochi şi sori şi inimi, Vulturi înaripaţi, cu crucea-n cioc, Şi brazi şi pumni cu O.K. violet, Vetre româneşti căutându-şi soroc.

Şi cald le-a fost în faţă, sau la rând, Nouă, însă, ne-a fost numai frig, Din tot ce au promis atâţia ani Noi ne-am ales cu gaura de la covrig.

24 august 2014

Pământ în troacă

„Noi vrem pământ!”, spunea George Coşbuc, Şi iarăşi e legitimă dorinţa sa, Ca pe un preş de sub de picioare ne-a fost tras Când noi, cu toţi, eram cu sorcova.

Şi stăm a pagubă, acum, sugând din deşte Şi lamentându-ne pe pusă masă C-ai lor veniră, nu ai noştri Şi de-aia boii nu ne sunt acasă.

„Noi vrem pământ!”, să facem ce cu el? Când l-am avut, mărgăritar de preţ, Cu o lătură l-am amestecat şi pus Porcului, în troaca din coteţ.

Şi l-am lăsat pârloagă, l-am vândut, Băut-am aldămaş, scăpând de el, De parcă el era izmeana-n fund, Junghi dureros, un lest de niciun fel.

Dar va veni o vreme de restrişte Când căutaţi la zestrea de pământ, Ne-or bate-obrazul generaţiile noi Că ţara ce-au primit-o e doar vânt.

Copii, nepoţi, vor creşte atunci în aer, Că sub picioare nu mai au nimic, Că nu-i speranţă fără de pământ, Cordon ombilical fără buric.

Vom deveni o populaţie ce zboară, Din floarea-n florea unei triste ştiri,

13

Pământul românesc, cu tot ce are, Ne va rămâne doar în amintiri.

„Noi vrem pământ!”, spunea George Coşbuc, Noi nu-l mai vrem, spun cei de azi Ce ne conduc prin legile lor strâmbe, Dar numără şi banul lunii pline dintre brazi.

Prinzând cu gheare, doar aşa, Ţinând cu dinţi de fier, de la fierar, Vom evita să picurăm morminte, Într-un pământ ce-ncape-n degetar.

19 iulie 2014

14

V-am dat pe mâini o ţară ca o floare!

V-am dat pe mâini o ţară ca o floare, V-aţi întrecut să-i smulgeţi din petale,

Vânzând pistil, înstrăinând stamine, Aţi aruncat în desuet albine.

Pe trântori i-aţi pus paznici peste miere

Şi pe soldaţi, să vă menţină la putere.

Pe lucrătoare, lumea în cap să-şi ia, Romburi în stupi să facă altora.

Rod al gândirii voastre fruste, Pârtie aţi deschis pentru lăcuste.

O haiducie inversă-n Carpaţi,

Luând săracilor şi dând la cei bogaţi.

Luând bogaţilor şi dând la cei săraci, Doar greutatea grijilor, pe sub araci.

Măi, haită de lupi, peste-o turmă de oi, Daţi-mi ţara înapoi!

24 august 2014

15

Constatare 2014

Improvizăm de pe o zi pe alta Şi facem totul, cât se poate pe picior, „Las` că e bine, merge şi aşa”, Cât mai comod posibil şi uşor.

Luăm în răspăr orice lucru sau fapt, Vinul suficienţei ne înmoaie buze, Apoi ambalăm justificările noastre În fabrica ce duduie de scuze.

Cum să fie atunci „dovlecii cât berbecii”, Dacă unim pauzele fără număr, „de cafea” Şi facem din muncă o Cenuşăreasă Pusă-n coada listei, la etcetera?

Când ni se pune încă-un sac în spate, Nu-l scuturăm, ci mulţumim frumos, Şi parc-am cere chiar o zgardă De cum ne gudurim pe lâng-un os.

De se iveşte-n stradă vreo nemulţumire, Solidaritatea e ac în car de fân, Nimeni n-o găseşte niciodată Şi respirăm egoist, cu un singur plămân.

Privim triumfători cu ochelari de cal, Înveliţi într-un soi de nepăsare, Explozia bulei de săpun ne găseşte Neajutoraţi şi singuri în cătare.

Ne certăm cu sonorul de televizor, Protestăm la imaginea ce ne intră-n casă, Popor viteaz în camera lui mică, Stând între perne, cu perdeaua trasă.

29 octombrie 2014

După

Vom rămâne în pielea goală

şi ne vom certa pe medalii,

pe amendamente, pe ordonanţe, pe carii.

Meşterul Manole, cel căruia în ţară i-am dat delete, i s-au schimbat aripile de şindrilă cu aripi de carbon compozit.

Şi ridică acum pentru pomenire

o gotică mânăstire.

În schimb, constatăm cu durere că la noi nici Ana nu mai are mere, iar copiii, încă din clasa zero, uită jertfa ei pe ritm de manele cântate de Nero.

Lamentându-ne de nenoroc şi urât vom recurge la pipete şi degetare pentru a tezauriza, restul de la cât.

Ne va rămâne bocirea la căpătâi

a ţarii ajunsă submultiplu insignifiant al ţării dintâi, cea dată din mână pe cea de pe gard, pe-o dâră insignifiantă de melc pe un card.

7 aprilie 2015

17

Semnat Papillon

Ziduri groase înăbuşind scuze. Ciorbă de gratii. Mâncare de cătuşe.

Guban la-ncălţări. Paznici de veghe. Smartphone în salam. Armani în zeghe.

Cocalari veseli. Miniştrii trişti. Paturi de fier. Celule de Crişti.

Mâţă-n sac. Ascultat telefon. Bani în valize Louis Vuitton.

Copii fără griji. Familie. Nepoţi. Card cu apa ruptă. Asigurat toţi.

VIP subţire. Scârţa pe hârtie. Carte de spovedanie. Altă paranghelie.

Bolnav închipuit. Frate cu dracu. Exonerare de vină. Împărţit sacu`.

Plecat englezeşte. Domiciliu forţat. Insule Canare. Vila de la stat.

Şters de pete. Dalmaţian bonton. Detenţie nesuportată. Semnat Papillon.

26 octombrie 2014

Băutorii de apă

S-ar putea să fie un act de patriotism să faci pietre la rinichi. Da, act de patriotism! Într-o tacită tresărire de orgoliu, românii vor dori să aibă o amintire, sau, cine ştie, poate chiar să recreeze mai târziu, la o imprimantă 3D megalitică (!), ceea ce erau odinioară munţii Carpaţi. Şi pentru aceasta beau apă, beau multă apă, în speranţa că în ea să fie dizolvată cât mai multă piatră, din semeţii munţii ce le-au aparţinut odinioară. Vă rog să nu spuneţi la nimeni, să păstraţi acest secret pentru voi, fiindcă altfel cei care au venit la noi cu oglinzi şi clopoţei şi sunt acum proprietarii acestor munţi, pot să revendice în instanţă şi pietrele voastre de la rinichi. Pot să demonstreze ştiinţific că acestea, strat cu strat, au acelaşi A.D.N. cu munţii peste care sunt proprietari. Şi să arate că aţi băut deliberat multă apă, ca să le furaţi din munţii, pentru care au acuma hârtii. Sigur vor câştiga şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi atunci s-ar putea să vină chirurgi cu instrumente, care să vă caute la măruntaie. Popescu şi Ionescu cu familiile lor, pietre din Bucegi. Amariei şi familia lui, pietre din Ceahlău. Ion a Glanetaşului, pietre din Rodna. Miile de familii cu numele Iancu, pietre din Apuseni. Ba mai mult, puteţi să fiţi acuzaţi şi de furt cu premeditare. Aţi crezut că rinichii sunt asemeni lunii de pe cer, iar pietrele pot fi ascunse pe partea întunecată? V-aţi înşelat. Sunt trădători şi printre băutorii de apă.

19

Nu beau apă pentru că-şi vor, în ceasul al 13-lea, patria înapoi, ci pentru a se înfiltra în rândul patrioţilor tardivi. Vor fi şi pietre de rinichi nereperate. Puţine, dar vor fi. Acestea vor fi depuse sub sticlă la Bucureşti, la MUZEUL DEZNĂDEJDII NAŢIONALE (muzeu realizat cu fonduri europene nerambursabile), unde viitorii noştri copii, veniţi în vizită cu doamna învăţătoare, vor vedea în carne şi oase ignoranţa şi neimplicarea civică a părinţilor lor. Poate vor cere înapoi, cine ştie, chiar cravatele de pionieri ale acestora, ca să-şi alunge liliecii din somn.

13 aprilie 2015

20

Congo Bucureşti

Tentaţia de-a ne lua tot ce avem S-a ascuţit pe piatra abrazivă a prostiei, Ne-au văzut servilismul în ochi, Licărind ca o cutie a milei.

Au garantat cu varza de Bruxelles Şi repede am convenit fără strânsoare, În schimbul păsării de pe un gard, Să dăm covor de sub picioare.

Ne-au dădăcit ca pe copii cretini, Mulţi dovedindu-se a fi farisei, Ne-au convins să dăm de pe noi, Toate cele şapte rânduri de piei.

Ne-au dat şi bonuri de banane, Cartele pentru acadele, ne-au mai dat, La schimb cu tot ce-n astă ţară, Dumnezeu a binecuvântat.

Am mulţumit apoi fierbinte, Că ne-au dat voie şi-n fotografie, Vânat zâmbind admirativ la vânător, Cu zâmbetul luat pe datorie.

Stat suveran ce-a scăpătat, Colonie cu obloane-n fereşti, Congo Brazzaville şi Congo Kinshasa Au o surată, Congo Bucureşti.

16 aprilie 2015

Tricolorul

Roşu, galben şi albastru, culori primare fără drept de apel, de la Corabia la Sighet, dar şi pe-orizontală, Sfântă Treime de drapel.

Roşu vine de la Palaghia Roşu, Ioana d`Arc a armatei de moţi a lui Iancu,

care a pus în Apuseni maghiarilor pofta-n cui,

a topit lanţurile lui Kossuth,

scoţându-l din istoria neamului nostru,

lăsându-l în micimea gândului lui.

Galben vine de la aurul munţilor, servit cu polonicul din băi de piatră, dar şi de la gutuia îmbrăcată-n catifea, soare de toamnă arzând pe ram cu filament de acadea.

Albastru vine de la vocaţia europeană, căci „noi de la Rîm ne tragem”, de la dorinţa seculară de păstrare

a distanţei sanitare faţă de Rusia,

a apropierii „albastrului de Voroneţ”,

de cocoşul galic şi „albastru de Prusia”.

Culori strălucitoare cuibărite în lumina albă, netrecută printr-o prismă de cristal, Roşu - de la Palaghia Roşu, Galben - de la aurul munţilor şi „galbena gutuie”, Albastru - de la vocaţia europeană a acestui popor ancestral.

8 noiembrie 2014

22

1 Decembrie 1918

A fost voinţa unui neam,

sub aripă de pronie cerească, versanţii munţilor Carpaţi, neantagonici, să se-atragă, ce-au despărţit, până atunci, pe veci să întregească.

Era un frig de crăpau imperiile dar în români era cald de se topea fierul, aburii, ce ieşeau din gurile celor ce-şi strigau unirea, au dezgheţat cerul.

A fost pofta ce-a poftit-o

un întreg popor

şi

pe Câmpul lui Horea,

în

Alba-Iulia,

a reintrat Mihai Viteazul, multiplicat de o sută de mii de ori.

Ori o sută, câţi au rămas acasă,

în satele şi oraşele din munţi,

câmpii şi văi, „de la Nistru pân` la Tisa” toate provinciile româneşti, au fost şi sunt

boabe ale aceleiaşi păstăi.

Limba lui Eminescu le-a învelit, aşa cum şi astăzi, fără parcimonie, le înveleşte,

„România dodoloaţă”, de-atunci, a fost doar început de poveste.

Povestea a ajuns acum la noi, şi ea e icoană perpetuată de la părinţi la copii. Să ne bucurăm de rotundul ei, dar să fim vigilenţi, la cei ce latră autonomii.

1918 a fost anul astral, iar 1 Decembrie a fost ziua divină, şi pentru că Dumnezeu şi-a întors atunci faţa spre noi, pe inimă, această dată să ne-o tatuăm cu lumină.

30 octombrie 2014

Curbura Carpaţilor

În partea concavă a Carpaţilor s-a adunat Transilvania, luând forma curburii în care a fost turnată. În partea convexă a curburii Carpaţilor, Moldova şi Muntenia, toată.

Principiul vaselor comunicante

a făcut să ţină ce aluneca dintr-o parte,

şi dintr-o parte în alta a curburii să se dea,

preaplinul iubirii ce se dorea.

Iniţial, munţii Carpaţi erau liniari, înalţi, semeţi, frumoşi şi clari.

În

ei era un popor de oameni vii

ce

modela viitorul pentru copii.

Ca un arc, munţii au fost încordaţi, de cei de-o parte şi alta a acestor Carpaţi. Pentru ca să se destindă şi să sară la cei ce vor să muşte din rotundul ei.

A contesta arcul Carpaţilor e o chestiune gravă

şi-n partea convexă şi-n partea concavă.

De aceea, nu-l îndreptaţi cu ciocanul pe nicovală,

e dreptul arcului de a veghea pentru ţară.

13 noiembrie 2014

25

Maghiarii

La fiecare mijloc de martie, maghiarii au un mod aparte de a se bucura de venirea primăverii. Scot din cuferele prăfuite şi mâncate de carii propriile orgolii şi temeri, le ascut pe piatra abrazivă a hiperbolizării şi pornesc cu ele la o lupta imaginară, contra unor duşmani pe care şi-i inventează singuri.

Iau şeile cailor morţi şi-ngropaţi, păstrate după butoaiele cu palincă şi le pun pe spinarea celor care vor să le-asculte frustrările, împungând, uneori, cu pintenii dolenţelor, bunul simţ al adevărului istoric.

În numele unor peşteri prea largi şi ale unor drepturi europene prea strâmte, încearcă să surescite linia izoelectrică a unui ceas, netras de aproape două veacuri.

Deşi, atunci, demonii trecutului pun stăpânire pe ei, de toate crucile pământului le văd strâmbe, totul se reduce până la urmă la un carnaval, precum cel de la Veneţia, de exemplu, unde hainele de paradă sunt predate apoi garderobierilor. Resetaţi la firescul vieţii cotidiene, cu grijile tuturora la fel, dar absolut la fel, calmul valorilor îi face să constate, nu fără surprindere, că e o mare gogoriţă să te-mpăunezi cu iluzia că Dumnezeu l-a creat prima dată pe maghiar şi abia apoi pe om!

1 martie 2015

26

Eu nu sunt născut pe 4 iulie

Eu nu sunt născut pe 4 iulie, Dar accept dungi şi stele Atâta timp cât nu-mi fac dungi pe spate Şi, pe gât, nu-mi bagă lumina de la ele.

Statuia libertăţii lor o respect, Dar are pentru mine altă dimensiune, Sunt liber doar în tricolorul meu, Această a opta minune.

Sunt liber doar în limba română, De-a scrie şi-a visa neaparat, Inclusiv de-a mai greşi, voit sau nevoit, Cu virgula între subiect şi predicat.

Liber doar în curbura unor munţi, Unde, după propria fire şi spor, Extrag, ziua de azi, din cea de ieri, Premisă de-a avea viitor.

Sunt un gândac neînsemnat Căruia, însă, iubirea de patrie îi e altar, Nu îl băgaţi în seamă, de mic şi negru ce e, Dar ce bulgăr mare împinge, de bălegar!

4 iulie 2010

27

Iisusa

Eminescu

la

patru ceasuri şi cinci-spre-zece minute evropieneşti

s-a născut Hyperionul zborurilor lucefereşti. În tandem cu apa ruptă mamei lui, la timp sortit, s-a înroşit şi zăpada, de la porcii săriţi în cuţit. Chiar el însuşi va scrie mai târziu, intercalat, despre naşterea de Sfântul Ignat.

Ursitoarele i-au proorocit că o să se nască şi pe hârtie, că va fi o naştere în contumacie, în „Mitrica” de la „Uspenia”, din condei, Opús opus de facto, părintele Stamate, sau poate Opus Dei.

Aşa a fost soarta să aibă mai multe zile de naştere

şi doar o singură moarte, într-o vară.

De atunci o naştere a lui,

exonerată de moarte, refuză să moară.

Noi naştem copii, avem şi nepoţi, înşiruim naşterea lui Eminescu spre toţi.

Genele noaste genetice plimbă măiastra lui arcuire de limbă.

De aceea, ziua de naştere a lui, când o fi,

o sărbătorim în fiecare zi.

6 ianuarie 2015

29

Nichita Stănescu şi Revoluţia Română!

Revoluţia Română a murit, Fiindcă a murit motto-ul ei, Precum motto-ul lui Nichita, „A murit Enkidu, prietenul cu care vânam lei”.

„Clar-ul de inimă” a fost faultat, „În dulcele stil clasic”, românesc, Lovitura de la „11 elegii” a ratat „Sensul iubirii”, cel strămoşesc.

S-au dat la rindea uzine şi fabrici Ca „Opere imperfecte”, Totuşi o entitate cu nimb, „Un pământ numit România” Cere „Dreptul la timp”.

„Roşu-vertical” a fost dat jos, Cu jertfă, de pe port-drapel, „O viziune a sentimentelor” A pus varza de Bruxelles.

„Tristeţea mea aude nenăscuţii câini Pe nenăscuţii oameni cum îl latră”, „Epica Magna” sunt „Necuvintele” Din Revoluţia adevărată!

22 februarie 2013

Noiembrie cu Adrian şi fără

Poetului Adrian Păunescu, la 3 ani de la trecere în Eternitate

Când cercul inimii tale s-a frânt, Scurgându-se de tot pierpătratul, Noiembrie cernit a început De-a lungul vieţii noastre şi de-a latul.

S-a întâmplat pe o nepusă masă, Când şi tristeţea-n noi a găsit vad , Că te-ai mutat din casa ta de carne În casa cărţilor pe care le-ai semnat.

Trecut-au ani, dar amintirea-i vie, Căci te citim şi răscitim cu sete, Te invocăm din locuri şi din spuse, Apoi urcăm un munte de regrete.

Tu te-ai rugat cât ai putut de bine, Dar nimeni nu ţinut-a cont de rugi, Nici ţara n-are minima dreptate, Ţi-a-mbătrânit şi generaţia în blugi.

Şi tineretul tău cel în adidaşi E încălţat acum cu datorii, Aşteaptă pe la uşi de doctori, prin spitale, Şi ajutoare, pe la uşi de primării.

Şi munca a devenit acum proscrisă Sub călăreţ se fură şa şi cal, Hoţul a fost legiferat ca om cinstit, Omul cinstit, ca prost naţional.

31

Cu mână românescă de vânduţi, Aici se pune şi de-o autonomie, Burghiu în plinul ţării „dodoloaţe”, Din insolenţă, nepăsare şi prostie.

Din păcate, nici alte veşti nu-s bune, Fugit-au uscături de prin păduri, S-au buricat în sinecuri, pe metereze Şi stau la pândă unde-ţi cresc statui.

Şi vor pe cap să-ţi tragă pungi de nylon, Gura să-ţi tacă, plămâni să nu-ţi respire, Ei nu ştiu că statuile din parcuri Românii le înalţă din iubire.

Vor să topescă bronz, să spargă piatră, Nimic pentru frustraţi nu este greu, Adevăratele statui însă-s din versuri, -s ridicate doar de harul tău.

De-acol` din moarte vocea ta răzbate, Şi eşti şi tunet, fulger în văpaie, Tu ai tribună de vorbit chiar şi la Bellu, Şi nu pot microfonul să şi-l taie.

Căci eşti mai viu ca cei mai mulţi ce-s vii, De fapt sunt morţi, fără ca ei să ştie, Dai lecţii de ce-nseamnă a fi român, Iubindu-ţi neamul şi-n contumacie.

În România devenită levantină, Împinsă dintr-un rău în şi mai rău, Pe toboganul către un niciunde, Ne întăreşte gândul bun al tău.

27 octombrie 2013

Guga

„Adio, Arizona”, prima vatră de dor, Neîntâmplător în „Evul Mediu Întâmplător”.

„Vatra” consolidată la vatră, La Tg.Mureş, deflagraţia e asumată.

„Iisus şi ceilalţi”, nişte „Bărci părăsite” „Nebunul şi floarea” ajuns „Sărbători fericite”.

În rest „Poezii” şi „Totem” şi „Viaţa postmortem”.

Dar „atât de grăbite sunt toate”

„Paradisul pentru o mie de ani”, peste poate.

.

Şi totuşi,„Speranţa nu moare în zori”, „Vatra Veche” din „Noaptea cabotinilor”.

23 septembrie 2013

33

Copacul Gică

După ce Nichita Stănescu a murit, copacul Gică, cu care convorbea acesta de pe balcon, a fost dus în Piaţa Chibrit.

A fost o dezlegare la drujbă,

precum o dezlegare la peşte, cineva i-a vrut inelele din trunchi,

să şi le pună pe deşte.

I-au pus picioarele-nspinare nişte părţi vorbitoare de limbă tăietoare.

În vremurile lor bune, pe cînd răchita nu făcea micşunele, pentru Nichita, plopul Gică făcea pere!

Noaptea de 18 spre 19 februarie 2013, la Clinica Medicală III din Tg. Mureş

34

Depinde de tine, Doamne!

Totul depinde de tine, Doamne, Abia acum îmi simt firava făptură, Gata să nu mai fiu, te invoc, Miluieşte-mă c-o respiraţie gură la gură.

Sunt cel măsurat, Doamne, nu măsor, Entitate ce se trece în mod pământesc, Gândacul strivit sub pantof Doar acum mi-l amintesc.

Am mai muşcat din fructe interzise, Boi Apis mi-au mai păşunat în ogradă, Am mai băut din izvoare nepermise, Scapă-mă, Doamne, încă o dată.

Voi spune, sunt în mâinile tale, Doamne! Cum nu am spus niciodată, Spusului simplu de apoi: A murit! -i, Doamne, neaparat o erată!

20 aprilie 2012

Fanta Eminescu

Ziua naşterii lui a fost o zi cuminte, numai noi, în numele lui, în această zi, îi luăm c.v.-ul şi opera şi dăm pe repede-nainte.

De parcă ne-am teme să nu lăsăm ceva pe afară, luăm guri mari de biografie spectaculos-romanţioasă şi facem gargară.

În faţa statuilor lui Eminescu ne dăm veriga lipsă, menită să-l scape pe acesta de eclipsă.

Ne plătim noi înşine, cu vanitate orgolioasă, pentru efort, suflând lumânări pe propriul tort.

Şi vorbim, şi vorbim, doar ca să ne-auzim şi merge banda fără să ştim, că în fotocelula ce se formează, între Eminescu adevărat şi cei din jur, noi întrerupem fanta luminoasă.

7 ianuarie 2015

36

Comunism nichitian

„Noduri şi semne” contraziceau „Măreţia frigului” din case, Se auzeau „Oase plângând”, Peste tot în ţară, numai oase.

„Gânduri”despe mâncare Disimulate-n „Argotice” În farfurie „Oul şi sfera” Erau „Obiecte-le cosmice”.

„Strigarea numelui” „Alfa” Din „Cartea de recitire”, Era „Antimetafizica” „Laus Ptolemaei” de iubire.

2 aprilie 2013

Nu e icoană numai ce arată mâna

Nu e icoană numai ce arată mâna, El este peste tot, din totdeauna. Nu e lăcaş de-nchinăciune anume, Şi taina este o biserică cu nume. E biserică pentru slava mare-a lui Şi vărful ruginit din vârf de cui,

Ce i-a intrat în carne şi în oase, E peste tot şi-n firi mai curioase Care aduc iubirea-n treaba lor, Mângâindu-l, astfel, tot pe creator. Chiar în cămăruţa-ntunecată Poate arde candela ne-înfricată.

Invocă-le, de aceea, orişiunde, Şi lasă, tu, de-o parte amănunte, Că nu sunt clopote care să bată Când inima un clopot se arată, Şi ai fitilu-n tine, ca şi stare, Şi poţi să arzi, tu însuţi, lumânare.

Cutia milei, tu însuţi, poţi să fii, Să pui în tine verbul a iubi, La timp prezent să îl conjugi, Mărturisind apoi prin calde rugi, Destăinuind celor ce vor s-asculte Iubirea ta cu multe amănunte.

19 decembrie 2012

38

Oarba de Mureş

„De-a Baba Oarba”, fără să vadă Dealul Sângeorgiului, trebuind să urce, În rolul lui Iisus, la Oarba de Mureş, Armata română răstignită pe cruce.

Trebuia să dea „cotele blestemate” de sânge, mai marelui, ce asta-i cerea, premergătoare cotelor blestemate de produse în regimul ce va urma.

Piepturile soldaţilor trebuiau umplute ochi de nenoroc, fiecare piept de luptător român, trebuia să fie o baniţă plină cu ce veneau din gurile de foc.

De aceea, acum, din fundul pământului până la cer, se pot deschide aici, mine de plumb şi fier.

Un singur impediment ne opreşte de a fi bogaţi, am conturba iarba crescută pe sânge de soldaţi.

1 septembrie 2013

39

Zăpadă vegheată de o stea

Eminescu este zăpada îngheţată de sub stratul de ninsoare, cea pe care se sprijină zăperzile ulterioare.

Este vărful de sarcină a limbii române, în expresia ei pură, cea pe care se sprijină toate celelalte ninsori cu limba română, corecte sau de conjunctură.

În reverie se poate chiar îmbrăţişa acestă zăpadă vegheată de-o stea.

9 ianuarie 2015

Iisusa

Femeie iubită şi femeie mamă, Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă Şi-am făcut expoziţii de ziua ta, Cu chipul care nu se potrivea. Te-am pus constructoriţă sus pe schelă, Spunând că pentru tine-i o dantelă, Că te-ai cerut cu sunet de trompetă Să-ţi bată vântul peste salopetă, Şi ploile să-ţi joace ude-n păr, Să-ţi muşte frigul faţa, ca din măr. Şi zidăriţă te-am făcut, turnând mortar, Punându-te cu faţa-n zid, de var, Te-am pus şi pe escavator, Să fii mecanic(ă) de motor. La strung, spunând că eşti cochetă, Fierul ţi l-am dat ca pe-o poşetă Şi-n el, pe post de ruj şi fard, Producţia de pe un vârf de gard. Şi obrazul, cu mirositoarea vaselină, Am spus că e uşor să se-ntreţină, Zicând că pentru frumuseţea ta, Un dinte al pilei, e tot ce poţi spera.

Femeie iubită şi femeie mamă, Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă Şi te-am făcut şi mineriţă, Cu cărbune negru pe guriţă, Ţi-am pus ciocanu-n mână şi cazmaua Şi-am spus că eşti mai pură decât neaua. Te-am pus pe camion, ca şoferiţă, Lăudându-ţi uleiul din şuviţă, Lăudându-ţi bocancii grei şi tari,

Cu trei numere mai mari. Ca să sudezi metal peste metal Te-am îmbrăcat cu ochelari de cal

Şi platoşă de piele, şorţ umil,

De parcă luptai la vreun turnir.

Şi te-am împins să faci copii,

-i înregimentăm în frizerii, Cu toţii tunşi breton şi raşi cazon,

Aplaudând cu toţii la buton.

Femeie iubită şi femeie mamă,

Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă

Şi te-am pus alături de bărbat

Să mânui patul puştii-n loc de pat,

În gărzile de apă(rare) te-am mai pus,

Duminica să mergi la cucuruz

Şi peste sfânta săptămână

Să fluturi dejnădejdea într-o mână, Mulţumind în schimb, la toţi, fierbinte, Voie că ţi-au dat, să fii cuminte,

Ca să găteşti ce vrei, ce poţi, ce ştii, De pe cârlige goale, din măcelării. De ai ajuns să faci mâncare Din plase pline numai cu răbdare.

Eu nu sunt Veronica, n-am năframă, Femeie iubită şi femeie mamă, Aş vrea, deşi ştiu că-i peste poate, Sudoarea să ţi-o şterg, eu, pentru….toate

Şi în genunchi să cad, să-ţi cer iertare

Pentru durerea timpului în care

O

Via Dolorosa ai străbătut

Şi

nu te-ai plâns, deşi n-ai mai putut.

Te-au condamnat sub reflector

De-ai îndrăznit să îţi domneşti câte-un fecior, Să lase sapa şi să prindă mapa, Te-au dat afară şi ţi-au rupt şi apa, Supusă unei naşteri premature, Din pântec s-a-ncercat chiar să te fure, Să-ţi fure fiul şi să-ţi fure fiica, Într-un regat unde domnea doar frica.

Femeie iubită şi femeie mamă, Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă Şi te-am împins spre chip cioplit, Tăiat din bardă cum s-a nimerit, Modelat într-o falsă icoană, Făr`de Dumnezeu şi făr`de mamă, Unde cea adevărată nu ai fost, Căci viaţa îţi fusese veşnic post. Pe mine dacă nu mă poţi ierta, Eu nu am dreptul de-a mă supăra, Iartă-i în schimb, te rog, de poţi, de vrei, Pe toţi bărbaţii ce-au fost farisei Şi au fost slabi şi au fost laşi, Împingându-te-n ingraţii paşi Şi nu te-au apărat cum se cuvine, Iisusă a unor vremuri de ruşine.

43

Dor de Adrian Păunescu

Din nou, românii, în numele tău, Se adună în grupuri, făcând terapie, Antidot la viaţa ce-o trăiesc, Se încălzesc la flamboaianta-ţi poezie.

Şi spun poveşti cu tine, amintiri, Şi versurile-ţi, steaguri de cuvinte, Se flutură poeme printre oameni, Off-uri de stins şi de luat aminte.

De când te-ai dus, le este tare dor, Căci fără tine, se simt trişti şi goi E-aici şi Sfântul, cel numit Ilie, Venind şi el cu un buchet de ploi.

Poporul cel de jos, suferă tare, Şi tot întreabă dacă i-ai uitat, Le spun că dedesubt nu umblă trenuri Poştaşii care sunt, umblă ciudat…

Şi ce mi-ai spus să spun, le-am spus, Că suferi şi acolo pentru ei, Să caute poeme-n roua ierbii, Şi pe mormânt, în flori de brebenei.

Tu, ce mai faci în lumea unde eşti, Cum stai cu scrisul, ce te mai inspiră, Ştiu că hârtia-ţi este de pământ, Din patru scânduri, una-ţi este liră.

Am căutat alambicări savante, Am tot umblat la bronzuri şi la piatră,

Dar n-am găsit pentru un chip al tău, Materie atemporală şi nimbată.

De-aceea-n luna lui cuptor am dezvelit, Statuia ta, direct în minereu, Am tras de sfoară, pânza a căzut, În Piaţa Mare a sufletului meu.

2 iulie 2013

Au înmugurit diacriticele

Au înmugurit diacriticele

şi prin propoziţii trece

polisemantismul limbii române.

E

curăţenie de primăvară

şi

de pe volutele fonice

se şterg unghiurile drepte.

Vorbim şi scriem pe pământ şi în văzduh, unde urechile şi gura petrec.

Noi suntem motorul cu ardere internă iar spusa ne este mers prin idei şi lucruri.

Păşim ţanţoş şi nici o ureche simandicoasă nu poate să ne oprească.

Limba română este uleiul care unge osiile lumii.

13 decembrie 2014

Crăciun

Cu muuu, cu beee, cu i-ha-ha, Mobilată a fost iesléa, Şi Maria mobilată, Cu duh sfânt în pântec dată.

Şi când i-a venit sorocul Steaua auzit-a locul, Timp pe cer cât o idee, S-a oprit ca să scânteie.

Şi acest` a fost semnalul Că jos a început travaliul, Maria demobilată, Să nască un prunc, ca fată.

Fiul născut din Marie Va muri ca să învie. Mergând în cerul tatălui, Dând speranţa jos din cui.

Prima dată, prima oară, Omul mort să nu mai moară, Prima oară, prima dată, Viaţa veşnică se-arată.

Şi plocon la omenire, Să o lăse moştenire. Pentru veşnica cinstire A darului de nemurire.

Totul pare o poveste, Nu-i poveste, ci e veste.

Maria cu domn Iisus, Adevăr ce trebe spus.

De Crăciun chiar crăciuniţa Îşi deschide-ncet căiţa Şi-n văzduh sunt focuri vii, Văzute doar de copii.

13 decembrie 2014

Odă maţului

Cu plasa şi cu sacoşa, cu damigeana şi burta, cu zdroaba, cu agitaţia, ne tragem oala şi turta.

Carnea-i start pentru grătare, proba de-ndesat stomac, de cojocul burţii, porcul este cel mai sigur ac.

Ne zidim colesterolul ca pe-o Ana a lui Manole, să se ridici biserici de cârnaţi şi de fasole.

Călătorim prin cozonaci şi prin munţii de mâncare, armelor trigliceride, noi le suntem în cătare.

Ne-ncuscrim cu oale mari, polonicul n-i măsura, Pavlov şi-a găsit alt câine, salivăm cu toată gura.

În pădurea cea de pofte, Hansel şi Gretel se rescrie, damfuri presărăm în urmă de sarmale şi piftie.

Dăm şi cepuri la butoaie, răsucim dopuri de plastic,

şi întinşi peste pahare ironizăm la mod sarcastic.

Nu ne trebuie prea multe, sunt pretextele cu carul, de se naşte vreun limbric, de se dă în cap cu parul.

Chiar şi-n sacul fără fund, Haplea din noi e gelos fiindcă maţul cel subţire e-naintea celui gros.

2 noiembrie 2014

Sunt viu

E întuneric în mine şi totuşi, tot şi toate, ce se caută fără lanternă, se şi găsesc. Medicamentele găsesc locurile bolnave. Viruşii găsesc locurile vulnerabile, inclusiv sufletul găseşte locul tihnei, cel „la umbră şi cu verdeaţă”.

10 septembrie 2014

Lui Adrian Păunescu

la 4 ani de la trecerea în Eternitate

Munte îngropat la Bellu, Îţi trimit o veste tristă, Minima dreptate pentru ţară, Ca deziderat, nu mai există.

Obiectivele sunt tot mai mici, Gând ne-animă, de nevertebrate, De-a tihni în crepătura frustă, De-a ajunge, dând numai din coate.

De-a lăsa la animale munca, Dând şi consecvenţa la gunoi, De-a ne lamenta de după gard, Că fură alţii, mai vârtos ca noi.

De-a avea o slujbă importantă, Fără obligaţii, însă-n ea, Limbile de ceas, în felul ăsta, Pentru noi se-nvârt anapoda.

Peştele se-mpute de la cap, Şi văd că nu se curăţă de pe la coadă, Potentaţii vremii fac ce vor, Mulţimea naivă poartă broboadă.

Cu televiziunile se intră-n case, Cu bocancii plini de noroi, Crema lustruitelor minciuni, Poartă adresă, ce se cheamă noi.

Capcanele de şoareci nu ajung,

Nici laţurile pentru animale mici, La câţi politicieni, ce pentru bani, Au degetele date cu lipici.

Îşi fac costume după buzunare, Şi buzunarele le croiesc după plicuri, Şi astfel mita, cea vehiculată, Crează dependenţa-n şiretlicuri.

Termite de miniştri se întrec, Cu nesimţire-n felul lor gregar, Ca ţara interesului comun, S-o trăgă-n contul lor bancar.

S-a furat România de câteva ori, De mă mir că mai are puls în ea, Sânge să-i străbată prin artere, Şi forţa necesară, de-a mai spera.

Sunt trist şi supărat pe toată lumea, Dar mă gândesc adesea şi la tine, Şi la poporul adorat de amândoi, Chiar cu metehnele lui levantine.

Ştiu că vestea te-ntristează tare, Că ţara nu mai naşte pui de lei, Dar minima dreptate nu se face, Scoţând corniţe de melci bourei.

25 octombrie 2014

Declaraţie de dragoste

Te iubesc cu tăcerea cu care urâtul pizmuieşte frumosul. Te iubesc cu încrâncenarea cu care carnea de pe os îmbrăţişează osul. Te iubesc cu intensitatea fricii iepurelui, de umbra sa, Te iubesc cu nepăsarea lunii pline, faţă de câinii ce urlă la ea. Te iubesc cu absurditatea sechestrului pus pe o casă de melc, Te iubesc cu pierpătratul unui cerc. Te iubesc cu idealul seminţei de a prinde viaţă, Te iubesc cu vigoarea firului cu talie de aţă. Te iubesc cu forţa căpşorului verde scos prin asfalt, abitir. Te iubesc în buchet şi te iubesc şi la fir. Te iubesc en gros şi te iubesc en detail, Te iubesc cum se iubeşte-n luna mai. Te iubesc cu responsabilitatea dată de direcţia firii, Te iubesc cu toate braţele închipuirii. Te iubesc din toată entropia mea ţinută cu sudoare, Te iubesc şi din pânda entalpia risipitoare. Te iubesc din fâstâceala mea cea browniană, Te iubesc cu neliniştea excentrică din rană. Te iubesc din toată libertatea mea de prăsilă, Te iubesc cum un parametru rebel iubeşte ieşirea din grilă. Te iubesc cu toată vibraţia organele mele interne, Te iubesc cu rezonanţa poftelor terne. Te iubesc cu toate cele ce încă nu le-am zis, dar au rămas, Te iubesc cu un metru în plus, cu un kilogram, cu un ceas.

12 martie 2015

54

„Clipa cea repede”

Mi-e o foame, mi-e o teribilă foame, Dar cred că voi muri de foame, Albinele îşi iau polenul din petalele desfăcute Ale unor elice de avioane.

Mi-e o sete, mi-e o teribilă sete, Dar cred că voi muri de sete, By-pass-uri puse pe sevele plantelor, Duc minerale către alte planete.

Salivez după nemurire, Dar cred că voi muri de moarte bună, Rutina foamei şi-a setei, după nefiresc, În faţa morţii, se despreună.

Pofta nemărginimilor din simţuri Poartă sofisme, după propria-mi fire, Mi-e strâmtă „clipa cea repede” Şi nu mai e timp de uimire.

11 august 2014

55

Egal love

Aştept ca umbra turnului cu ceas să îmi cadă-n halbă. Pleoasc, atâtea veacuri!

Până atunci, refracţia luminii, prin hamei de septembrie, e cravata legată la gulerul alb al spumei.

Contabil şi poet, scrijelesc cu unghia masa de brad la terasa la care stau: Răzvan + Sighişoara = Love.

Un fel de "carpe diem" în coaja timpului.

6 septembrie 2013

Poeţii

Poeţii nu-şi mai aruncă infatuaţi buzduganele de versuri în porţi. Bat timid precum poştaşul ce aduce o veste tristă. Nu mai fac gaură în cer cu privirile lor trufaşe, convinşi că schimbă înţelegerea lumii. Privesc timid mai mult ca o dorinţă de a-şi conseva traiul convenabil. Nu mai scot cuţitele contrazicerii de dragul contrazicerii. Acceptă repede orice aspiraţie, fie ea şi fără acoperire. Nu mai beau solstiţii din cornul lunii, nu mai degustă echinoxuri. Gustă mai ales ceea ce e gratis. Pungile lor nu-s mai largi şi generoase ca odinioară. Le-a murit largheţea.

E numai piele şi os romantismul poeţilor.

Nu mai are putere să fie excrescenţă pe suflete.

Poeţii se întorc pe rând la tabieturi,

la prejudecăţi, la obiceiuri, la dogme, la vicii.

Aşa se toceşte vârful săgeţii, aşa o generaţie cu vârful bont încearcă să să se justifice. De altfel, justificarea este cea care le şi ţine loc,

generaţie ce a fost fără să ştie

şi nimeni nu i-a zis când s-a petrecut.

14 martie 2012

57

Locul dat mie

Locul dat mie a devenit găurit ca o sită, pierde timp printr-o mie de găuri. Ce flori stropeşti, Doamne, cu trecerea mea de nu-mi mai laşi posibilitatea să-mi cunosc nepotul sau nepoata? Ce grădină ai de întreţinut de nu poate înflori fără desflorirea trupului meu? Ce straturi trebuie să întreţi cu viitoarele mele zile, devenite deziderate tot mai greu de atins? Ce rădăcini trebuie să se primenească din firimiturile mele de viitor? Pot să-mi mai trimit înainte buzduganul încrederii sau poarta viitorului este resetată şi buzduganul se va întoarce ca un bumerang, lovindu-mă cu deznădejde!?

26 martie 2012

58

De acelaşi autor:

- „Vieţuirea-n clepsidră” (versuri), Ed.Alpha, Tg.Mureş,

1990;

- ”Dumnezeiescul Ardeal- poeme pe cord deschis”, Ed.Tipomur, Tg.Mureş, 1993;

- ”3,14ramida lui Ducankamon” (versuri), Ed.Eventus, Blaj,

1994;

- ”Târnava mea de lapte dulce” (poeme), Ed.Tipomur, Tg.Mureş, 1995;

- ”Poeme din cutia neagră a spuselor”, Ed.Pleşea-Design, Târnăveni, 1997;

- ”Epistole către Adrian Păunescu-carte de iubire”, 124

pag., Ed.Tipomur, Tg.Mureş, 1998;

- „Gheorghe Oprean-o viaţă închinată unirii românilor şi

înălţării bisericii ortodoxe” (cercetare), Ed.Tipomur,

Tg.Mureş, 1999;

- ”O istorie a sportului târnăvenean”, (cercetare), Ed.Tipomur, Tg.Mureş, 2001;

- ”Eminescu şi Târnăveniul-exerciţii de admiraţie” (cercetare), Ed.Tipomur,Tg.Mureş, 2002;

- ”Miroase a tei orăşelul meu de provincie-antologie de poezie târnăveneană” (cercetare), Ed. Tipomur, Tg.Mureş,

2002;

- “Târnăveni-repere culturale şi istorice” (cercetare), Ed.Tipomur,Tg.Mureş, 2003;

- ”Târnăveni- 725 de ani de istorie şi devenire” (cercetare), pag. cretate, format A4, Ed.Tipomur,Tg.Mureş, 2003;

- Cenaclul literar din Târnăveni (1956-2006). 50 de ani de existenţă” (cercetare), 446 pag. format A4, Ed. NICO, Tg.Mureş, 2006;

- “Mulţumesc albastru” (poeme), Ed.NICO, Tg.Mureş,

2006;

59

- “Patrafir peste cuvinte” (publicistică şi nu numai), Ed. NICO, Tg. Mureş, 2007; - “Mă laud, mă apăr şi mă cânt” (publicistică şi nu numai), 158 pag., Ed. NICO, Tg. Mureş, 2007; - "Supraviersuirea", versuri, antologie, Ed. NICO, Tg. Mureş, 2007; - "Revoluţia de la 1989, la Târnaveni. Zilele premergătoare şi postmergătoare",(cercetare), pag. format A6, Ed. NICO, Tg. Mureş, 2008;

- "Băciuţ", versuri, Ed. NICO, Tg. Mureş, 2008;

- "Sever Suciu-Pomul vieţii", împreună cu Nicolae Băciuţ, (cercetare), pag. format A6, Ed. NICO, Tg. Mureş, 2009;

- "100 - Cele mai frumoase poezii", antologie, pag. format

A5 (cartea a apărut şi în format A6), Ed. NICO, Tg. Mureş,

2010;

- “Lesa de hârtie”, (publicistică), Ed. NICO, Tg. Mureş, 2010;

- Epistole către Adrian Păunescu. Carte de iubire”, ediţie

văzută şi adăugită, 234 pag. Ed. NICO, Tg. Mureş, 2010, ediţia

I şi II, iar în 2011 şi 2012 ediţia a III-a şi a IV-a.;

- Dumnezeiescul Ardeal- poeme pe cord deschis”, ediţie

revăzută şi readăugită, Ed. NICO, Tg. Mureş, 2011;

- „Poemul entropic”, Ed. NICO, Tg. Mureş, 2011;

- Poem sărutând mâna poetului”, (versuri), Ed. NICO, Tg.

Mureş, 2012;

- „Poporul de proşti versus Eminescu” (versuri), Ed. NICO, Tg.Mureş, 2013

- „Nicolae Băciuţ –Înapoi, la viitor”, Ed.NICO, Tg.Mureş,

2014

- „Licurici sub Luceafăr” (eseuri privind viaţa şi opera lui M.

Eminescu), Ed. NICO, Tg.Mureş, 2014

- „Cititor de contoare, scriitor de vagoane” (publicistică), Ed.NICO, Tg.Mureş, 2014

60

Despre Răzvan Ducan s-au scris şi au apărut o serie de cărţi:

- “Răzvan Ducan, un scriitor la curtea metaforei” de Cezarina Adamescu, Ed. Nico, Tg. Mureş, 2013

- „Răzvan Ducan-Destine contemporane” de Mariana Cristescu, Ed. Nico, Tg. Mureş, 2013 Răzvan Ducan (n. 25 iunie 1957, la Târnăveni) este prezent în numeroase antologii şi dicţionare literare. A fost prezent cu numeroase interviuri şi reportaje la posturi de radio şi televiziune zonale şi naţionale. În anul 2002 a primit din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş “Diplomă de Excelenţă” ,“pentru merite deosebite în promovarea valorilor culturale româneşti”. În anul 2014, la 15 ianuarie, la statuia lui Mihai Eminescu din Tg. Mureş, în faţa a aproape o mie de oameni, a fost dinstins cu “Placheta Eminescu”, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş. Din anul 2001 este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Cluj). Din decembrie 2013 este membru titular al Uniunii Ziariştilor Profesionişti (UZP) din România. A fost distins cu numeroase premii pentru poezie şi pentru reuşitele culturale, în general. Etc. etc. A activat şi activează şi în prezent în asociaţiile culturale “Vatra Românească” şi “ASTRA”. În prezent este profesor inginer titular la Liceul Tehnologic “Traian Vuia” Tg.Mureş. Locuieşte la Târnăveni, “acest oraş mic cu inimă mare”, cum îi place să spună. Telefon de contact: 0745-316965. Adresă e-mail de contact:

ducanrazvan@yahoo.com

61

Răzvan Ducan : Referinţe critice (spicuiri)

peisajul liricii actuale, dl. Ducan are o voce

poetică inconfundabilă, surprinzătoare, ludică şi densă, profundă şi graţioasă. Posedă pe deasupra şi trei calităţi esenţiale pentru un mare poet: talent ieşit din comun, cultură şi originalitate. Înrăit lector de poezie cum sunt, aş putea afirma chiar că autorul „Vieţuirii-n clepsidră” este cel mai original poet debutant din perioada 1990-1992. Însă, pentru a accede în vârful piramidei va trebui să se autodepăşească în permanenţă, să renunţe la influenţe, chiar discrete, venite dinspre marii poeţi. Altfel, va avea destinul lui Ion Stratan, recent admonestat de critica literară pe motiv că se obstinează să practice o poezie ermetică pe axa I.Barbu-N.Stănescu. Dacă domnul Ducan va binevoi să-şi plece urechea la sfatul meu, sunt convins că va dobândi o autoritate incontestabilă în peisajul liricii româneşti, de la finele actualului mileniu”.

În „

Ioan Nistor

În revista « Târnava », anul II, nr.2(3), serie nouă, în articolul UN NOU COPIL TERIBIL AL LIRICII ROMÂNEŞTI ?, cu referire la cartea « Vieţuirea-n clepsidră »,Casa de Editură Alpha, Tg.Mureş, 1990 …………………………………………………………………

“Volumul (“Vieţuirea-n clepsidră”, Casa de Editură “Alpha”, Tg. Mureş, 1990-n.m.) este al unui poet talentat….”.

Horea Gârbea

În “Luceafărul” ,Bucureşti, Nr. 32, din 5 septembrie 1990 …………………………………………………………………

62

« …Răzvan Ducan, căci despre el este vorba, vine în poezie cu un talent impetuos…Voce lirică profundă, una din cele mai originale care s-au făcut auzite în ultimele decenii, cum judicios îl prezintă prefaţatorul său, Răzvan Ducan are în faţă perspectiva unei faimoase afirmări literare, anticipată de cărţile publicate… ».

Titus Andronic

În articolul « Pe marginea cărţii. « PIRAMIDA LUI DUCANKAMON » RĂZVAN DUCAN sau UN POET AL TÂRNAVELOR », din revista « Gazeta Târnavelor », Blaj, anul II, Nr.8, ediţie specială de Paşte, 27 aprilie 1997 ; referire la cartea de versuri « 3,14RAMIDA LUI DUCANKAMON », Ed.Eventus, Blaj, 1994

…………………………………………………………………

“Poetului de mare talent şi omului nesupus, Răzvan Ducan, frăţesc salut şi înviere”.

Adrian Păunescu

Autograf pe cartea “Infracţiunea de a fi” de Adrian Păunescu, Ed. Păunescu şi Fundaţia Iubirea”, 1996 …………………………………………………………………

“…Fără a fi neaparat suave, imaginile poetice sunt

convingătoare prin forţa pe care Răzvan Ducan o imprimă

al maturităţii lirice “Târnava mea de lapte

dulce” (Ed. Tipomur, Tg. Mureş, 1995) ne dă dreptul să-l includem pe Răzvan Ducan între poeţii talentaţi ai tinerei

scriiturii…

Semn

generaţii”.

63

Ioan Găbudean

În cotidianul “Cuvântul liber, de sâmbătă, 29 martie 1997

“…Cartea lui Răzvan Ducan ( “Eminescu şi Târnăveniul-exerciţii de admiraţie”, Ed. Tipomur, Tg. Mureş, 2002) se înscrie pe linia unor contribuţii de istorie literară privind drumurile lui Eminescu prin Transilvania….”.

Ion Buzaşi

În cotidianul “Unirea” din Alba-Iulia, numărul din 8 februarie 2003

“…Recent, o lucrare excepţională a lui Răzvan Ducan, intitulată “Cenaclul literar din Târnăveni (1956-2006). 50 de ani de existenţă” face “capul de afiş” al discuţiilor din Târnăveni şi judeţul Mureş. E o carte de 450 de pagini, format A4, despre mişcarea literară târnăveneană…Nu ştiu să existe în ţară o carte de o asemenea dimensiune şi o asemenea densitate de date despre o mişcare literară dintr-un oraş de numai 27.000 de locuitori…”

Laurenţiu Oprea

În “Informaţia săptămânii”, Mediaş, Nr.462, săptămâna 2-8, octombrie 2006

« ….Răzvan Ducan face parte dintre acei scriitori care a venit şi care va rămâne. Dacă numele celor care l-au crucificat va fi foarte repede dat uitării, cărţile lui Răzvan

64

Ducan vor rămâne, chiar şi această carte care, cu gentileţe, mi-a fost dedicată la modul maximal, prin titlu. Răzvan Ducan va rămâne, pentru că el e un scriitor autentic, pentru că verbul său a făcut să se audă mai bine dangătele de clopot ale sentimentului românesc al fiinţei. Şi această carte vine să completeze o galerie a angajamentelor unui scriitor în Cetate. E o carte de poezie în care s-au adunat multe deznădejdi, în care s-au ruinat multe speranţe, în care se aude vocea distinctă a unui autor care mi-a spus la un moment dat, simţind tăişul viclean al şişului pus în coaste, că, dincolo de inevitabile compromisuri şi cedări pe care le-a făcut, nu acceptă să moară în genunchi, făcând un gest de demnitate, ştiind că acesta poate fi unul sinucigaş. După cum s-a şi dovedit a fi, de altfel. A sperat că “nu mor caii când vor câinii” va fi valabilă şi în cazul său. După ce a trecut prin toate vămile, a rămas în picioare. E un supravieţuitor şi un învingător. Poezia lui a învins…. »

Nicolae Băciuţ

În prefaţa intitulată NUMELE DIN TITLU, la volumul de versuri “Băciuţ”, de Răzvan Ducan, Ed. Nico, Tg.Mureş, 2008

“…Un poet unic precum Răzvan Ducan, unic prin veşnica prospeţime şi surpriză a versului, dar şi prin profunzimea veritabilă, a botezat cea mai recentă carte a sa cu numele poetului Nicolae Băciuţ…E o carte de lehamite şi de speranţă, extraordinar scrisă şi extraordinar de mulabilă pe viaţa lui Răzvan Ducan din ultimul timp, o carte aproape realistă cu toate că atinge, surprinzător pentru un poet ca el, postmodernitatea. Sunt convins că peste ani, când lumea literară se va fi săturat de poeţii de cafenea, netalentaţi şi slabi, îl va descoperi pe Răzvan Ducan ca pe un poet extraordinar…”

65

Darie Ducan

În revista “Noi, nu” din 16 decembrie 2008 şi Revista “Agero”, Stuttgart, decembrie 2008

Ducan e o mare enigmă, amestec de liric şi

prozaic. Poetului îi stau bine şi hainele de gală şi salopetele poeziei. El se inspiră din sentimente, vibrează adolescentin la acestea, ca la un timp măsurat prin perfuzie. Pe cât de domestic se lasă cuprins de magia frumosului, a vieţii, a iubirii, pe atât de sălbatic refuză, renunţă, se comportă ca un inadaptat într-o

lume pe care parcă a abandonat-o cândva şi a regăsit-o, cu multe amintiri, cu senzaţia lui „deja trăit”, cu iluzia unor alte timpuri/trupuri, cu o senzaţie de stranietate. De aici, se aleg

coordonatele poeziei lui Răzvan Ducan

vine în poezie cu îndrăzneala trupului şi cu smerenia sufletului, e un poet al pierderii, în înţelesul câştigului, pentru că nu uzează în alcătuirea poemelor decât de sinceritate, de trăire, de convingere. Imaginaţia, ca principală sursă de alimentare cu poeticitate potabilă, stă departe încă, poetul nu se lasă doar în nădejdea ei, caută şi alte posibilităţi de construcţie a discursului, la fel de natural. Câteodată, el îşi refuză orice fel de fantezie creatoare, de tip ultramodern, şi atunci când cuvintele se dezlănţuie, alcătuind frumoase imagini, sensibile şi expresive. Vizualul e pe primul plan ”

Ducan

Răzvan ”

(

)

Răzvan

Elena M. Cîmpan

În articolul EVADATUL PRINS, referitor la cartea „100-Cele mai frumoase poezii”, antologie, Ed. NICO, Tg.Mureş, 2010

66

consistent oferit de Răzvan Ducan îi oglindeşte

linia melodică şi vocea lirismului care s-a distins prin

autenticitate şi fior transcendent în contingentul, de multe ori îmbâcsit de zgomote infernale: “e secolul XX, îi zic, acelea sunt maşini / şi-n fereastra acea luminată vorbeşte preşedintele Bush.” (Gladiatorul de la Şcoala din Capua). Stilul lejer, interactiv, colocvial şi inserturile în cotidian

sunt principalele atribute ale liricii duncaniene

„ Grupajul

(

)

Compuse în vers liber, poemele se înscriu în postmodernismul aflat la graniţa dintre linişte şi nelinişte, celest şi terestru, în spaţiul subţire dintre real şi oniric, sublim şi grotesc, sacru şi profan, adică, aşa cum este viaţa, îndeobşte

Cezarina Adamescu

În articolul UN SEMN AL TRECERII POETULUI PRIN CETATE: ANTOLOGIA DE AUTOR, referitor la volumul „100- Cele mai frumoase poezii”, Ed, Nico, Tg.Mureş, 2010 - antologie, Editura Nico, Târgu-Mureş, 2010

“….Un pic de linişte, să ne putem aduna gândurile şi sentimentele (câte-or mai fi) şi să zăbovim asupra uneia dintre CELE MAI FRUMOASE CĂRŢI PE CARE MI-A FOST DAT S-O CITESC, în ultimii douăzeci de ani: Cartea de iubire a domnului Răzvan Ducan, cel care nu a uitat că valorile de bază ale spiritului uman, au rămas, pe lângă cele trei virtuţi teologale: Prietenia, Sinceritatea, Generozitatea, Admiraţia necondiţionată. Pe toate le-am aflat aici, citind acest REMEMBER dedicat marelui poet şi om ADRIAN PĂUNESCU,…”

Cezarina Adamescu

67

În articolul MARGINALII LA CARTEA DE IUBIRE, CARTE DE ÎMPĂRTĂŞIRE, referitor la cartea Epistole către Adrian Păunescu, Carte de iubire”, Ediţia a III-a , revăzută şi adăugită, Editura Nico, Târgu-Mureş, 2011 …………………………………………………………………

Ducan, poet de calibru major şi excelent manager

cultural, calităţi care, evident, aveau să-i atragă, în timp, pe

lângă recunoaşterea cuvenită din partea persoanelor autorizate în materie, destule ponoase şi antipatii… Răzvan vine cu poate cea mai frumoasa carte a sa de poezie – "Poem sărutând mâna poetului”….”

Mariana Cristescu

„ Răzvan

În articolul “Regal de Luni.-Dinastia Ducan” din cotidianul “Cuvântul liber”, Tg.Mureş, nr.123 din 27 iulie 2012, cu

referire

poetului”, Ed.Nico, Tg.Mureş, 2012

la volumul de versuri “Poem sărutând mâna

……………………………………………………………… “Încheind prezentarea cărţii "Mulţumesc albastru”, în septembrie 2006, spuneam: "Răzvan Ducan, unul dintre «blânzii păstori peste metafore», dovedeşte că suferinţa naşte, într-adevăr, poezie, printr-un crez poate echivalent cu un imn închinat vieţii”. Contaminat de poezie, de verbul care clădeste, de frumos, Răzvan Ducan deţine, în aceeaşi măsură, şi în cartea de faţă – "Poem sărutând mâna poetului”, apărută la Editura Nico –, acel "cod descriptiv” al atitudinii lirice pentru realizarea unităţii poetice, a nuanţării sentimentelor în materialitatea acestei lumi, în care funcţia lirică a poeziei este dublata de imaginaţie şi virtuozitate…”.

Lazăr Lădariu

68

În articolul “Cărţile scriitorilor mureşeni RĂZVAN DUCAN: "POEM SĂRUTÂND MÂNA POETULUI” “ din “Cuvântul liber”, Nr.141 din 21 iulie 2012 ………………………………………………………………… “N-am mai scris de mult o cronică de carte, căci îmi

sună şi azi în urechi recomandarea făcută de Constantin Noica la Ipoteşti, în 1986, când vizita casa memorială a Eminoviceştilor, ţintit să realizăm noi facsimilarea manuscriselor Eminescu: nu te pierde în articole şi nici în

cronici; dacă ai ceva de spus, scrie o carte

respecta în totalitate povaţa filozofului (ştia el ce ştia), căci în răstimpuri, atunci când mi-a plăcut, am făcut-o. Recidivez şi acum, după ce am parcurs volumul lui Răzvan Ducan, Poporul de proşti versus Eminescu un titlu explicat „pe şleau” chiar de primul poem care deschide volumul: Poporul de proşti era prea ocupat în lupta cu sine./ Poporul de proşti versus poporul de proşti./ Numai aşa poate fi înţeles Eminescu. Poate că merită remarcată o explicaţie şi mai clară, din motto-ul aceluiaşi poem: Poporul român i-a fost lui Eminescu călcâiul lui Ahile, până ce călcâiul lui Ahile i-a venit de hac lui Ahile. Ceva mai târziu, după ce prima lectură s-a aşezat, mi- am dat seama că nu tot ce spune un autor în cartea sa este bine primit/înţeles şi de cititori. (Mai ales dacă sunt dintre aceia care au ştiinţă de carte până la genunchiul broaştei şi care îşi socotesc anii de armată drept şcoală). Constat şi trec mai departe. Volumul tipărit la Editura Nico, în Târgu-Mureş (editor Nicolae I. Băciuţ) este pentru mine o excepţie. Coborând într- un concret mai adânc, al cărui subiect este constituit de poeziile înseşi, sigur că e greu, e foarte greu şi foarte riscant să scrii un volum întreg dedicat lui Eminescu, chiar dacă volumul are în

jur de 90 de pagini…

parte – autorul riscă să se repete, iar pe de alta pentru că tagma

Nu am putut

Riscurile sunt mari pentru că – pe de o

69

cârcotaşilor condeieri abia aşteaptă să-ţi găsească hibe acolo unde ele nici nu există. Iar dacă poeziile nu se încadrează în „curentul” (evident, la modă!) pe care ei îl acceptă (adesea proliferanţi ai acestuia), sigur că nimic nu e bun în poemele bietului autor. Ei bine, nu împărtăşim nimic din toate acestea. Dar pentru a nu cădea în greşeala preopinenţilor, se cuvine să motivăm şi de ce ne-au impresionat poemele unui autor pe care

(mărturisesc) nu-l cunosc…

am întâlnit un om (în cazul

nostru un poet, poetul Răzvan Ducan) să cunoască atât de bine viaţa şi opera unui creator de geniu, cum a fost Mihai Eminescu. Adâncimile metaforice ale poeziei sale sunt atât de evidente pentru cine-l cunoaşte pe Eminescu, încât ele par să se transforme în axiome de interpretare…”.

…Rar

Valentin Coşereanu

În articolul “CUM POATE FI ÎNŢELES EMINESCU?”, referitor la volumul de versuri “Poporul de proşti versus Eminescu”, Ed, Nico, Tg.Mureş, 2013. Articolul a fost publicat în revista “Vatra Veche”, “serie veche nouă”, Anul VI, Nr.1 (61), ianuarie 2014.

“Răzvan Ducan, scrie, la cei aproape 58 de ani ai săi (născut la 25 iunie 1957, la Târnăveni), o admirabilă carte, aş zice chiar excepţională, despre poetul naţional MIHAI EMINESCU, sub formă eseistică, riguros documentată, “Licurici sub Luceafăr” (Ed.Nico, Tg.Mureş, 2013, având 314 pagini), o scrie din admiraţie şi preţuire pentru Eminescu, din pură pasiune

Aurel Hancu

În articolul “RĂZVAN DUCAN, “Licurici sub Luceafăr” din “Cuvântul liber”, joi, 9 aprilie 2015

70

Cuprins

Limba Română/ Ce nu-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!/ Ne conduc timbrele, mamă!/ România de sub unghie!/ „Ba pe-a mă-tii!”/ Moştenire pe stick!/ Via Dolorosa!/ Pământ în troacă/ V-am dat pe mâini o ţară ca o floare!/ Constatare 2014/ După/ Semnat Papillon/ Băutorii de apă/ Congo Bucureşti/ Tricolorul/ 1 Decembrie 1918/ Curbura Carpaţilor/ Maghiarii/ Eu nu sunt născut pe 4 iulie/

Iisusa

Eminescu/ Nichita Stănescu şi Revoluţia Română!/ Noiembrie cu Adrian şi fără/ Guga/ Copacul Gică/ Depinde de tine, Doamne!/ Fanta Eminescu/ Comunism nichitian/ Nu e icoană numai ce arată mâna/ Oarba de Mureş/

Zăpadă vegheată de o stea/ Iisusa/ Dor de Adrian Păunescu/ Au înmugurit diacriticele/ Crăciun/ Odă maţului/ Sunt viu/ Lui Adrian Păunescu/ Declaraţie de dragoste/ „Clipa cea repede”/ Egal love/ Poeţii/ Locul dat mie/

De acelaşi autor/ Răzvan Ducan: Referinţe critice (spicuiri)/

72