Sunteți pe pagina 1din 3

Analiza politica comparata

A compara < comparatio < "constituirea unei perechi".


Metoda comparatista consta in operatia mentala a apropierii a doua sau mai multe
lucruri in vederea determinarii asemanarilor si diferentelor dintre ele. La nivelul stiintelor
sociale metoda comparativa se materializeaza in explicarea unor fapte si actiuni prin
compararea lor cu altele de acelasi tip, asemanatoare sau comportand anumite contrarii, si se
utilizeaza datorita faptului ca la acest nivel nu este posibila (la fel ca in stiintele fizice matematica, astronomie, biologie, chimie) a unor date identice si pur obiective si nici nu se
poate utiliza metoda experimentarii. Procedeul comparativ presupune, intr-o prima etapa,
apropierea si confruntarea unor evenimente, fapte si actiuni descrise in mod separat, pentru
ca apoi sa se treaca la trasarea asemanarilor si deosebirilor, gruparea acestora in genuri si
clase, iar in final sa se realizeze interpretarea acestora, argumentarea, justificarea
asemanarilor si deosebirilor in vederea depistarii elementelor comune ale unui fenomen local,
a unor tendinte comune sau a unor norme ori valori explicative generale.
Pot fi astfel examinate prin comparatie diferite date, fenomene sau actiuni, si anume:
trecutul si prezentul unei natiuni, al unei colectivitati, al unui stat cu al altuia (ex. compararea
evolutiei economice si politice a fostelor state comuniste dupa 1989); politicile si institutiile
altor societati, in vederea imbunatatirii propriei perspective sau a depistarii unor solutii
pentru propria societate; teorii ale schimbarii si modernizarii politice; politicile economice,
nivelul de dezvoltare sociala si politica al diferitelor societati (ultimile tendinte in metoda
comparativa recomanda utilizarea concomitenta a mai multora dintre aceste variabile).
In spatiul politicului metoda comparativa de cercetare si analiza este cea mai adecvata
pentru a discerne fenomenele unice, originale, de cele comune, cele semnificatie de cele
nesemnificative; pentru a evidentia originalitatea anumitor contexte nationale sau
internationale; pentru a clasa, a ierarhiza fenomene si fapte politice, elemente esentiale pentru
cunoasterea in profunzime a mecanismelor care stau la baza producerii fenomenelor si
actiunilor politice, pentru intelegerea mecanismelor si instrumentelor politicii si ale
guvernarii. Fundamentul metodei comparative in stiintele politice il constituie dezvoltarea, in
anii 1950-1960, a curentelor sistemic, structuralist si functionalist, curente care au acordat, in
perioada respectiva, o mare atentie aspectelor structural-functionale ale proceselor de
dezvoltare si modernizare din diferite regiuni ale lumii, corolata ulterior cu integrarea acestor
curente intr-o abordare sistemica a fenomenelor si proceselor politice.
Intrebarile esentiale in cadrul metodei comparative sunt considerate urmatoarele (in
viziunea lui Giovani Sartori):
i./ De ce comparam? Raspunsul oferit de Sartori la aceasta intrebare pe care chiar el o ridica
este "pentru a controla", pentru a verifica.
ii./ Ce comparam? - entitati, fenomene, actiuni politice partial asemanatoare si partial
diferite.

iii./ Cum comparam? - prin raportarea permanenta a cercetarii la doua perspective, cea
individualizanta si cea generalizanta.
Etapele metodei comparative in stiintele politice: definirea subiectului; formularea
ipotezelor; operationalizarea conceptelor; delimitarea sectoriala a campului optim de
cercetare; selectarea datelor si compararea indicatorilor reprezentativi; interpretarea
informatiilor si conceptualizarea datelor; constructia si dinamica modelelor comprehensive;
realizarea clasificarilor si sintezelor tipologice; evaluarea comparativa si predictia
probabilista. Daca subiectul analizei comparate il reprezinta o situatie conflictuala, etapele
analizei sunt considerate urmatoarele: degajarea subiectului de analizat; descrierea
contextului institutional; identificarea actorilor implicati; decelarea intereselor si a ideilor
promovate de actori; explicarea modului de mobilizare a resurselor necesare pentru
promovarea respectivelor interese si idei.
In cadrul analizei politice comparate pot exista mai multe abordari teoretice:
-institutionala - o abordare care a suferit modificari majore de-a lungul timpului, si
care foloseste institutiile si modul in care functioneaza acestea ca principali factori
explicativi;
-istorica - o abordare care isi propune evolutia in timp a unui fenomen politic, fiind
strict necesara atunci cand este analizat un stat;
-economica - este o abordare controversata, invocata atat de curentele marxiste cat si
de cele liberale, bazata pe utilizarea unor date statistice din domeniul economic general sau
specifice unui anumit sector economic, folosita in special pentru studierea democratiei si a
dezvoltarii;
-culturala - o abordare controversata, care incearca explicarea dezvoltarea sistemelor
economice sau democratice pornind de la caracteristicile culturale ale statelor;
-strategica - o abordare care incearca explicarea fenomenelor politice prin
intermediul analizelor privind diferitele optiuni pentru care au optat decidentii politici.
Rezultatul aplicarii metodei comparative in stiintele politice nu consta in mod necesar
in realizarea unei explicatii a fenomenului sau actiunii analizate, ci mai degraba o interpretare
a acesteia. Dupa cum este cazul si altor metode de cercetare din stiintele sociale, in cadrul
stiintelor politice metoda comparativa presupune o abordare interdisciplinara a subuectului
de analizat, fiind utilizate studiile de caz (alegerea si studierea unor cazuri reprezentative
pentru fenomenul analizat); comparatiile focalizate (studierea unor caracteristici stricte si
limitate ale fenomenului, faptului sau actului politic analizat - ex. politicile militare intr-o
anumita zona, ale anumitor state; politicile sociale etc.), tabelele de adevar (in care sunt
incluse anumite variabile prestabilite, fiind stabilite gradele lor de adevar pentru o anumita
perioada de timp si pentru una sau mai multe entitati politice - ex. masurarea nivelului
democratic in Uniunea Sovietica si Rusia, in anii de dinainte si de dupa caderea

comunismului); abordarile statistice (frecvent utilizate, dar nu intotdeauna insotite si de


explicatiile si de judecatile de valoare aferente).
e) Analiza comparativa utilizata pentru ierarhizarea produselor in functie
de nivelul de calitate atins la un moment dat pe plan national, regional sau
international, pe baza unor criterii de apreciere (proprietati, eficienta in utilizare).
Aceasta metoda se utilizeaza frecvent in relatiile comerciale cu toate ca nu este
foarte riguroasa. Pentru a diminua elementul de subiectivitate, in analiza
comparativa se poate apela la utilizarea indicatorului sintetic de calitate si eficienta
economica.

Business Intelligence este de aproximativ performanei organizaionale, managementul


cunoaterii este despre comportamentul organizaional, n scopul de a obine cel mai bun
mod de a face cele mai bune activiti de afaceri.
Business Intelligence i de gestionare a cunotinelor mpreun sunt capabile de a imbunatati
in mod dramatic performana general a oricrei organizaii, dar este necesar s se neleag,
planifica i aplica fiecare punere n aplicare cu atenie. Toate implementrile BI i KM
trebuie s fie pe deplin sprijinit de toate organization???? Prile interesate s i nivelurile
executive. Cu angajamentul deplin, aceste instrumente pot spori productivitatea toate
organizaiei de personal i, desigur, rentabilitatea.

* BI se concentreaz pe cunoaterea explicit, dar Knowledge Management (KM)


cuprinde att cunotine tacite i explicite.
* Ambele concepte promovare a nvrii, de luare a deciziilor, i nelegere. Cu toate
acestea, KM pot influena natura nsi a BI n sine.
* BI ar trebui s fie vzut ca un subset de KM.
* KM se concentreaz n modul n care fiecare angajat cheie al unei organizaii execut
activitile sale cheie, n timp util, fr erori, dup reguli de business. cum aceste reguli de
afaceri sunt eficiente i eficace.
* BI este despre performana organizaiei, KM este despre comportamentul organizaiei.
De aceea, ambele gos mn n mn.