11.

Cementogeneza
Cementul se formeaza din celulele conjunctive situate la limita interna
a sacului dentar, in imediata vecinatate a tecii epiteliale Hertwig si a
dentinei. Incepand din sapt 6 v.i.u, la acest nivel al sacului dentar se
diferentiaza cementoblasti, celule specializare in elaborarea cementului.
Procesul depunerii cementului incepe imediat dupa formarea dentinei.
Cementoblastii se orienteaza de-a lungul suprafetei dentinare si elaboreaza
proteoglicani si glicoproteine care prin polimerizare formeaza substanta
fundamentala cementoida.
Formarea cementului acelular are loc sub forma de depozite
stratificate succesiv care nu inglobeaza insa celulele formatoare. Apare astfel
cementul primar sau acelular care acopera in intregime radacina dintelui cu
exceptia portiunii celei mai apicale. Stratul de cement primar, acelular este
mai subtire la nivelul JSC si se ingroasa spre apex.
Formarea cementului celular
Odata cu aparitia solicitarilor prin presiune asupra arcadelor dentare,
chiar inainte de eruptia dintilor, cementoblastii formeaza o noua matrice
cementoida in care acestia sunt inglobati. Fibrele sacului dentar tangente la
suprafata dentinei dispar si sunt inlocuite cu fibre de colagen ce se
orienteaza in unghi drept fata de suprafata radiculara in care patrund si sunt
inglobate in substanta cementoida prin depunerea ionilor de calciu, sub
forma de cristale de hidroxiapatita.
In cursul vietii, cementoblastii formeaza si depun, in mod ritmic, noi
straturi de cement, contribuind la formarea radacinii, migrarea verticala a
dintelui si imbunatatirea implantatiei.
12. Formarea desmodontiului
Tesutul conjunctiv situat in spatiul dento-alveolar isi are originea in
elementele celulare si fibrilare din sacul dentar.
Dupa diferentiere, cementoblastii se aliniaza in zona interna, iar
osteoblastii in zona externa a sacului dentar fiind la originea cementului si
a osului alveolar.
Fibroblastii sunt concentrati in zona centrala si produc fibre de colagen,
la inceput neorientate functional. Fibrele de colagen raman inglobate cu
un capat in cement si cu altul in osul alveolar. In timpul eruptiei si dupa
realizarea planului ocluzal, fibrele de colagen se diferentiaza functional pe
grupe:
Fibrele gingivale supraalveolare care cuprind fibrele dentodentare sau transseptale, de la cementul unui dinte la cementul
celui vecin
Fibrele alveolo-dentare

Vasele sanguine desmodontale se diferentiaza din mezenchimul pulpei

dentare, din zona peretilor alveolari si a mucoasei gingivale.
Formatiunile nervoase se diferentiaza sub forma unor corpusculi si
baroreceptori dispusi in jurul fasciculelor colagene mai voluminoase si
raspund de controlul intensitatii si directiei presiunilor (solicitarilor)
asupra dintilor.
In desmodontiu se formeaza, de asemenea, fibre nervoase mielinice,
filamente terminale specializate in receptia stimulilor durerosi.
13. Formarea oaselor alveolare
Oasele alveolare se formeaza prin centre de osificare desmala, initiate
in sapt 6 si 7.
Procesul de osificare incepe in jurul mugurilor dentari dinspre interior
spre inferior si exterior. Oasele alveolare se unesc in mod complet si fara
elemente de diferentiere de baza maxilarului si arcada bazala a mandibulei.
Osteoblastii sunt principalele celule formatoare ale osului alveolar.
In perioada neonatala, oasele alveolare sunt reprezentate prin
suporturile mineralizate din jurul dintilor neerupti.
In perioada dentitiei temporare, ele prezinta o importanta crestere in
inaltime, odata cu eruptia dintilor temporari, fenomen de inaltare care
continua si dupa stabilirea dintilor in planul ocluzal.
In perioada dentitiei mixte, oasele alveolare ale dintilor temporari
dispar odata cu pierderea acestora de pe arcade, urmarea fiind formarea si
dezvoltarea in inaltime a oaselor alveolare ale dintilor permanenti.
In perioada dentitiei permanente, la adolescenta, continua cresterea in
inaltime a suportului osos alveolar al dintilor permanenti, proces care se
finalizeaza la maturitate.
Perioada de involutie: la varste avansate apar fenomene caracterizate
prin reducerea, prin atrofie, a inaltimii oaselor alveolare la nivelul crestelor
si septurilor interalveolare si interradiculare a dintilor inca prezenti si
micsorarea, prin resorbtie, pana la disparitie a osului alveolar in zonele
edentate.
Oasele alveolare sunt intr-o permanenta remaniere de la formarea lor
pana la sfarsitul vietii. Cele mai importante fenomene de structurare
functionala se produc insa dupa eruptia dintilor odata cu stabilirea
rapoartelor de ocluzie: solicitarile exercitate asupra dintilor determina
depunerea de os lamelar orientat functional sub influenta tractiunii
ligamentului periodontal. Aceasta orientare functionala se regaseste si la
osul trabecular, care, in portiunea interna, prezinta o structurare a septurilor
trabeculate in continuarea liniilor de forta a fibrelor dento-alveolare.
14.

Formarea jonctiunii gingivo-dentare si a santului gingival

Inaintea
eruptiei
dentare,
coroana
e
acoperita
de
EpiteliulAdamantinRedus [=unirea stratului intern cu ameloblasti fara
activitate mitotica(amelogeneza incheiata) si din celule externe cu
capacitate de inmultire. Atunci cand dintele perforeaza epiteliul oral, se
apropie intim de EAR cu care fuzioneaza si se reflecta spre coroana
dintelui. Prin proliferarea celulelor bazale ale Epiteliului Oral se formeaza
peretele moale al santului gingival.
Epiteliul jonctional e produsul proliferarii celulare din stratul EXTERN
al EAR. In timp ce eruptia continua, mitoza acestui strat contribuie cu noi
celule la formarea epiteliului jonctional. Concomitent, ameloblastele
subiacente sunt dislocate, suprafata smaltului fiind acoperita numai de
celule epiteliale: insertia epiteliala.
15.

Eruptia activa. Implicatii practice

Eruptia activa este deplasarea dintelui spre planul ocluzal fara
modificarea nivelului epiteliului jonctional. Acest fenomen este posibil prin
apozitie de os alveolar care compenseaza eruptia activa a dintelui. Astfel,
extremitatea apicala a epiteliului jonctional pastreaza o distanta constanta
de marginea osului alveolar; se poate vorbi de o eruptie a dintelui impreuna
cu alveola. Atunci cand la nivelul planului de ocluzie dintele nu se intalneste
cu antagonistul sau, deplasarea continua in mod rapid, in perioade relativ
scurte de timp, fiind o eruptie activa accelerata.
Eruptia activa se caracterizeaza prin mentinerea corespondentei
coroana anatomica = coroana clinica si radacina anatomica =
radacina clinica.
Coroana anatomica = portiunea dintelui acoperita de smalt
Coroana clinica = portiunea dintelui vizibila deasupra gingiei
Radacina anatomica = portiunea dintelui acoperita de cement
Radacina clinica = portiunea dintelui acoperita si protejata de
structurile parodontale
16.

Eruptia pasiva. Implicatii practice

Eruptia pasiva rezulta prin desprinderea de coroana si radacina cu
deplasare progresiva spre apical a nivelului de insertie a epiteliului
jonctional. Aceasta duce la marirea coroanei clinice a dintelui. Intr-o
oarecare masura, cresterea coroanei clinice este compensata prin atritie,
dar aceasta se produce mai lent decat retractia gingivala, astfel incat
alungirea coroanei clinice prin eruptie pasiva este un fenomen predominant.
Eruptia pasiva se clasifica in 4 stadii:
1. Epiteliul jonctional si baza santului gingival sunt pe smalt
2. Epiteliul jonctional este localizat in egala masura pe smalt si pe
cement.
Baza santului gingival se proiecteaza inca pe smalt.
3. Epiteliul jonctional este situat in intregime pe cement.

Baza santului gingival se situeaza la nivelul JSC

4. Epiteliul jonctional s-a retras spre apical
cementului care este partial expus.
Baza santului gingival se proiecteaza pe cement.

pe

suprafata

Eruptia pasiva poate fi rapida in conditiile supraadaugarii inflamatiei si

reprezinta eruptia pasiva accelerata, care este un proces evident de
retractie gingivala rapida.
17.
Componentele principale ale parodontiului marginal
Parodontiul marginal are 2 componente principale:
A) Parodontiul superficial sau de invelis format din:
o Gingie cu: epiteliu gingival, corion gingival si ligamente
supraalveolare
B) Parodontiul profund, de sustinere sau functional, format din:
o Cement radicular
o Desmodontiu
o Os alveolar
18.
Mucoasa cavitatii bucale: zone principale
3 zone principale:
1. Gingia si mucoasa care acopera bolta palatina osoasa (formata
din apofizele palatine ale oaselor maxilare si lamele orizontale ale
oaselor palatine) mucoasa masticatorie epiteliu gros, corion dens,
bogat in glande salivare accesorii
2. Mucoasa de pe fata dorsala a limbii specializata in receptarea
stimulilor care produc senzatii gustative usor mobila, rezistenta la
presiuni si forte de frictiune; are o structura densa, elastica, prezinta
numeroase formatiuni papilare si se dispune pe substratul muscular al
limbii
3. Mucoasa de captusire a cavitatii bucale fina, densa, elastica,
slab keratinizata si cu o submucoasa bine reprezentata de tesut
conjunctiv lax mucoasa labiala, mucoasa jugala, mucoasa suprafetei
ventrale a limbii, mucoasa planseului bucal, mucoasa palatului moale
si a uvulei, mucoasa alveolara
19.

Marginea gingivala libera

Este portiunea cea mai coronara intre papilele interdentare ale gingiei
si corespunde peretelui extern al santului gingival.
Grosime= 0,5 2 mm.
Conturul marginal este ascutit, neted, fara neregularitati sau
depresiuni.
Limita dintre marginea gingivala libera si gingia fixa este marcata de
santul marginii gingivale libere( uneori e sters sau lipseste). Santul marginii

gingivale libere corespunde in general, cu portiunea cea mai decliva a

santului gingival.

20.

Papila interdentara
Ocupa spatiul interdentar (ambrazura gingivala V-O), fiind situata
imediat sub punctul de contact; cand acesta lipseste (diastema,
incongruenta dento-alveolara cu spatiere), papila interdentara prezinta
forma de platou sau chiar sa, ca o depresiune concava.
Forma normala in regiunea frontala este piramidala. Forma spatiala a
papilei interdentare la dintii laterali a fost comparata cu aspectul unui cort,
cu o depresiune pe muchia superioara. In sens V-O prezinta un varf V si unul
O.
Papilele interdentare prezinta pe fetele vestibulare o depresiune
verticala, de la baza spre varf, ca un sant linear vertical, mai evident la copii.