-Fraii mei!

a nceput cu mare putere comisul Ioni, i s-a desfasurat n picioare ct era de nalt i de uscat;
adevr marturisesc n faa lui Dumnezeu c istorisirea cuvioiei sle parintelui Gherman mi-a zbrlit prul sub
cum; dar eu vreau s v spun ceva cu mult mai minunat i mai nfricoat!
- S-ascultm povestirea comisului a strigat cu vocea-i repezit mo Leonte zodierul. S ascultm
povestirea cnstitului comis! S vedem daca avem pe lng noi ce ne trebuie i s-ascultm. Chiar tare voiam s te
rog, comise Ioni, s nu-i uii datoria i cuvntul. Noi, aici, de cand in eu minte, nca de pe vremea Ancuei celei
de demult, am luat obicei s ntemeiem sfaturi i s ne ndeletnicim cu vin din ara-de-Jos. Gustnd bautur bun,
ascultam ntamplari care au fost. Socot eu, cinstite comise Ioni, c nu se mai gasete alt han ca acesta ct ai
umbla drumurile pmntului. Aa ziduri ca de cetate, aa zabrele, aa pivni, - aa vin, - n alt loc nu se poate. [...]
Cum am spus, asemenea povesti numai la un asemenea han se pot auzi. Deci am ascultat pe parintele
Gherman, care iar s-a nvalit ntru ntristarea sa si tace. Ci eu nu stiu, comise Ionita, daca ai sa poti a ne arata ceva
mai nfricosat. Va spun drept ca numai o data, de cnd sunt, mi-am mai simtit asa inima, ca potrnichea n cangile
soimului.
Hangita a ntors spre batrn ochii ei aprigi, c-o voce pripita:
- Cnd ai vazut ntai balaurul, mos Leonte!
- Da, ncuviinta batrnul, cnd am vazut ntai balaurul. Toti ne-am ntors pe data catre zodier, si s-a ridicat
si parintele Gherman din barba sa.
- Ce vorbesti de balaur, frate? - a ntrebat cu tulburare comisul Ionita, si s-a asezat la locul lui. Care balaur?
- si ne privea ncrucisat si nedumerit, parca atunci cazuse ntre noi.
- Cnd am vazut nti balaurul... grai cu liniste mos Leonte. Eram asa, flacau trecut de douazeci de ani, si
parintele meu ma nvata mestesugul lui, caci si el a fost zodier si vraci care nu se mai afla pe lume. si pe dupa Snt
Ilie, stnd cu el la trla pe dealul Bolndarilor, mi arata ziua buruienile si radacinile pamntului, iar noaptea stelele
cerului. Atuncea am vazut ntai balaurul.
Razasul de la Draganesti rasufla prelung si arunca o privire ca de dusman spre mos Leonte.
-Asemenea dihanie mie nca nu mi s-a aratat... marturisi el si vocea parca-i era slabita si fara curaj. Spune
repede, mos Leonte, caci avem vreme destula.
- Mult n-am de spus, se apara zodierul, fara dect numai ce-am vazut. Cu voia comisului Ionita, am sa
povestesc - si mare dorinta am s-ascult pe urma istorisirea dumisale. [...]
Traia la noi, la Tupilati, pe vremea aceea, un boier mare si fudul: l chema Nastasa Bolomir. Era nalt sincruntat si-avea n piept o barba mare ct o coada de paun. Acu se-nsurase el de doua ori, cu toata rnduiala. si
luase ntia oara o fata de boier de la Brlad, s-aceea mult n-a putut suferi mniile si asprimile lui si s-a ntors
bolnava si plngnd la parintii sai. Iar de-al doilea s-a nsotit cu vaduva unui grec Negrupunte: frumoasa femeie siaceea, si bogata. Dar n-au trecut doi ani de cnd le-apus popa cununiile pe cap - si-ntr-o toamna am vazut-o
galbana si ovilita, parc-o batuse bruma; si s-a dus la doftori prin strainatati, unde a si murit. A ramas boierul nostru
singur o vreme, si i se dusese numele ca-i mor nevestele. [...]Asa trecnd o vreme, numai ce s-aude ca boierul sensoara iarasi. Cum se poate? Cu vreo vaduva de cele de abanos, cu vreo cneaghina de cele de la muscali, care
umbla cu ciubote de iuft si cu nagaica: numai asa femeie ar fi potriva lui... Cnd colo, ce vedem noi? S-a dus la Iesi
si s-a cununat chiar la sfnta Mitropolie, si-a adus la Tupilati, n drosca cu patru cai, o copila ca de saptesprezece
ani. Cnd s-au dat jos la scara curtii, de abia ajungea cu fruntea la barba lui. si era balaie si rdea, parca era
soarele. [...]
ntr-o vara, ma aflam la trla, precum am spus, si de Snt' Ilie venise la oi si tata; si stateam ntr-o coliba de
frunzari aproape de malul Moldovei, mai la o parte de ciobani. si de-acolo de la noi se zareau grlele si scruntarele
si hanul acesta; la spate, departe, erau padurile si muntii pna unde se vede ca o negura. Ce se mai ntmplase n
sat, la curte, nu stiam, si nici nu ma grijam eu de asta. Iaca ntr-un rnd, la amiaza, fiind singur si priveghind
ceaunul pus n cujba deasupra focului, aud tropot de cal si vad cu frica pe cuconul Nastasa Bolomir oprindu-se si
descalicnd la coliba noastra, n singuratate.
- Noroc bun, baiete, - zice. Tu esti feciorul lui Ifrim zodierul?
-Sarutam dreapta, cucoane, eu sunt.
- Unde-i tata-tu?
- Tatuca, - zic, - i la facut fn nu departe de aici, pe coasta. Trebuie sa vie la mncare.
- Da o fuga si-l chiama. Sa vie numaidect, n clipeala asta! []
- Ce cauti aicea, bre Ifrime? graieste boierul cu suparare. Eu umblu dupa tine n sat si tu salasluiesti n
pustie?
- Sarut mna, luminate stapne, raspunde tata; am venit la nevoile mele. Dar daca mi-ai fi trimes maria ta
un cuvnt, as fi lasat tot si m-as fi nfatisat la curte.
-stiu, graieste boierul tot suparat; dar eu n-am cnd asteptai. Asculta, Ifrime, nimene nu stie, si poate nici tu
nu stii, ce amaraciune mare apasa sufletul meu.
-Asculta, omule: n-am putut face nimica nici cu mnia, nici cu rugamintea; si pentru putin lucru mi-am
supus toata fiinta mea ca un rob. Iar acuma, chiar n dimineata asta, camarasita mi-a adus rusinoasa veste: ca
drumurile sotiei mele sunt pentru ocara mea si obrazul cuconasului celui mai mare al lui Vuza vornicul. Este unul

Alixandrel Vuza, poate l-ai si vazut: n vara asta a intrat n casa mea de doua ori sub cuvnt ca are de vnzare
niste cai albi dintara muscaleasca. El nsa venea pentru altceva, si n-am tnseles.