Adam si Eva

de Tudor Argezi

Urndu-i-se singur n stihii,

A vrut i Dumnezeu s aib-n cer copii
i s-a gndit din ce s-ifac,
Din borangic, argint sau promoroac,
Frumoi, cinstii, nevinovai.
Se puse-aezmntul dintre frai.
Dar i-a ieit cam somnoros i cam
Trndav i nrva strmoul meu Adam;
C l-a fcut, cum am aflat,
Cu praf i nielu scuipat;
Ca s ncerce dac un altoi
De stea putea s prind pe noroi,
C, de urt, scuipnd n patru zri, stingher,
Fcuse i luminile din cer.
Dar iat c l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greit,
i c Adam, ntiul fiu
Al Domnului, ieise, parc, i zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poz nu ne-nva
Cum ar fi fost omul dinti la fa.
Nici unda lacului nu l-a pstrat,
In care se-oglindea la scptat.
Puterea lui dumnezeiasc,
Dormind mereu, cta s-l mai trezeasc:
l-a rupt un os din coaste, ceva,
i-a zmislit-o i pe Eva.
Mai poi csca de lene, iar,
Cnd ai o sor i-un tovar?
S-au luat de mini i au cutreierat
Grdina toat-n lung i-n lat.
S nu te miri c, ovind i mici,
Li se julea i nasul prin urzici.