Epoca actuala ar fi, poate, mai curand epoca spatiului.

Suntem in epoca simultanului, a

juxtapunerii, a aproapelui si departelui, a alaturatului, a dispersatului. Ne aflam intr-un
moment in care lumea se percepe pe sine mai putin, cred, ca o mare viata care s-ar
dezvolta in timp, cat ca o retea ce leaga puncte si isi urzeste labirintul.
Spatiul insusi, in experienta occidentala, are o istorie, si nu este permisa ignorarea acestei
incrucisari fatale a timpului cu spatiul. Am putea spune, pentru a retrasa foarte grosier
aceasta istorie a spatiului, ca in Evul Mediu el era un ansamblu ierarhizat de locuri: locuri
sacre si locuri profane, locuri protejate si locuri, dimpotriva, deschise si lipsite de aparare,
locuri urbane si locuri rurale
Toata aceasta ierarhie, opozitie, intersectare de locuri constituia ceea ce, foarte grosier,
am putea numi spatiul medieval: un spatiu de localizare.
In mod inca si mai concret, problema locului sau a amplasamentului se pune, pentru
oameni, in termeni de demografie; iar aceasta din urma problema a amplasarii umane nu
este doar problema de a sti daca va exista suficient loc pentru om in lume (problema
oricum deosebit de importanta) , ci si problema de a sti ce relatii de vecinstate... de
clasificare a elementelor umane trebuie sa fie retinute de preferinta intr-o situatie sau alta
pentru atingerea unui scop sau altul. Ne aflam intr-o epoca in care spatiul ni se ofera sub
forma unor relatii de amplasare.
Nelinistea de azi priveste fundamental spatiul, in mult mai mare masura decat timpul;
timpul nu apare, probabil, decat ca unul dintre jocurile de distributie posibile intre
elementele ce se repartizeaza in spatiu.
Opera imensa a lui Bachelard, descrierile fenomenologilor ne-au nvatat ca noi nu traim
intr-un spatiu omogen si vid, ci, din contra, intr-un spatiu incarcat in totalitate de calitati,
un spatiu, poate, bantuit totodata de fantasme; spatiul perceptiei noastre primare, acela al
reveriilor noastre, acela al pasiunilor noastre detin in ele insele calitati care sunt ca si
intrinseci.
Despre spatiul exterior as dori sa vorbesc acum.
Noi nu traim intr-un soi de vid, in interiorul caruia s-ar putea situa indivizi si lucruri. Nu
traim in interiorul unui vid care s-ar colora cu diferite umbre si lumini, traim inauntrul
unui ansamblu de relatii care definesc amplasamente ireductibile unele la altele si absolut
nesuperpozabile.
Aceste spatii, intructva, care sunt in relatie cu toate celelalte, contrazicand, totusi,
celelalte amplasamente, sunt de doua mari tipuri.
Mai intai, utopiile. Utopiile sunt amplasamentele fara un loc real. Sunt amplasamentele
care intretin cu spatiul real al societatii un raport general de analogie directa sau

rasturnata. Sunt societatea insasi, perfectionata, sau reversul societatii, dar, oricum, aceste
utopii sunt niste spatii fundamental ireale.
La urma urmelor, oglinda este o utopie, dat fiind ca este un loc fara loc. Dar este, in
acelasi timp, si o heterotopie, in masura in care oglinda exista cu adevarat si are, asupra
locului pe care-l ocup, un fel de efect retroactiv; pornind de la oglinda ma descopar eu
absent din locul in care sunt din moment ce ma vad in ea.
Am putea sa ne imaginam, descrierea, lectura, cum ne place sa spunem acum, a acestor
spatii diferite, a acestor locuri cu totul altfel, un soi de contestare deopotriva mitica ai
reala a spatiului in care traim; aceasta descriere s-ar putea numi heterotopologie
Primul principiu e ca nu exista, probabil, cultura in lume care sa nu-si constituie
heterotopii.
In societatile asa-zis primitive, exista o forma de heterotopie pe care as numi-o
heterotopie de criza, in sensul ca exista anumite locuri privilegiate, sau sacre, sau
interzise rezervate in exclusivitate indivizilor care se afla, in raport cu societatea si in
mijlocul grupului uman in care-si duc viata, in stare de criza.
Al doilea principiu al acestei descrieri a heterotopiilor este acela ca, de-a lungul istoriei
sale, o societate poate face sa functioneze in moduri foarte diferite o heterotopie care
exista si care n-a incetat vreodata sa existe;
Al treilea principiu. Heterotopia are puterea de a juxtapune intr-un singur loc mai multe
spatii, mai multe amplasamente care, in ele insele, snt incompatibile.
Al patrulea principiu. Cel mai adesea, heterotopiile sunt legate de anumite decupari ale
timpului, ceea ce inseamna ca ele deschid spre ceea ce am putea numi, din pura simetrie,
heterocronii; heterotopia incepe sa functioneze din plin atunci cand oamenii se afla intrun soi de ruptura absoluta cu timpul lor traditional; se vede, prin acest fapt, ca cimitirul
este intr-adevar un loc intens heterotopic, dat fiind ca cimitirul incepe cu acea stranie
heterocronie care e, pentru un individ, pierderea vietii, si cu aceasta cvasi-eternitate in
care el nu inceteaza sa se dizolve si sa dispara.
Al cincilea principiu. Heterotopiile presupun intotdeauna un sistem de deschidere si
inchidere care in acelasi timp le izoleaza si le face penetrabile.
In fine, ultima trasatura caracteristica a heterotopiilor este aceea ca ele au, in raport cu
spatiul restant, o functie. Aceasta se desfasoara intre doi poli extremi. Ele au fie rolul de a
crea un spatiu de iluzie care denunta ca inca si mai iluzoriu intregul spatiu real, toate
amplasamentele in interiorul carora viata umana este inchisa.
Bordelurile si coloniile sunt doua tipuri extreme ale heterotopiei, si daca ne gandim ca,
pana la urma, vaporul este o bucata plutitoare de spatiu, un loc fara de loc, care traieste
prin el insusi, este inchis in sine fiind, totodata, lasat in voia infinitului marii si, din port
in port, din cart in cart, din bordel in bordel, merge pana in colonii pentru a cauta tot ce au

acestea mai pretios in gradinile lor, veti intelege de ce, pentru civilizatia noastra, incepand
din secolul al XVI-lea si pana in zilele noastre, vaporul a fost, in acelasi timp nu doar,
fireste, cel mai mare instrument de dezvoltare economica (nu despre asta vorbesc acum),
ci cea mai importanta rezerva de imaginatie. Nava este heterotopia prin excelenta. In
civilizatiile fara vapoare, visurile seaca, spionatul ia locul aventurii, iar politia pe acela al
corsarilor.