Prins in jocul meu, cu degetele amortite pe taste, o vad cum
se ridica buimaca. Acord atentie jocului si ma prefac ca nu o vad impleticindu-si pasii pe langa masa mea. Isi freaca ochii furioasa - o mana ii trece haotic prin par in timp ce pe cealalta o propteste tacticos in sold - cateva zgomote de fundal - liniste. Imi continui jocul cu castile pe urechi. Nu mai urmaream actiunea virtuala, privind in gol ecranul laptopului si asteptand urmatoarea miscare. Da, sunt nebun, inca mai joc poker la patru dimineata. Da, inca mai tipa revoltata de atitudinea mea. Ca de obicei, alearga in bucatarie, ia ceva dulce si se intoarce in pat. Las castile jos si fara sa fac prea mult zgomot ma asez langa ea. Ma ignora. Si eu te ignor. Ii intorc spatele si imi fac loc intinzandu-ma nonsalant in tot patul. Stiu ca nu ma ignori. Nu vrei sa faci asta. Din gura ta ies nebuloase. In intuneric, cuvintele tale au umbre:
Prostule! Eu am nevoie de tine. Prostule, am adormit singura iar
visele mele sunt cosmaruri cand nu esti langa mine. Sa ma strangi, sa ma mangai, sa ma Prostule!
Ea nu e egoista. Dragostea nu e egoista. Egoismul ei e rodul
loaialitatii al iubirii nedisimulate. O ating usor - se ghemuieste langa mine - vrea mai mult. Rubiniul stelei paleste si piere in negura noptii. Un galben palid rupe panza felinarelor si isi cere locul. Coroana de o mie de ani e acum un punct difuz.
Frumos elegant cat de cat. Omul face parte din corp, nu?