Sunteți pe pagina 1din 2

Educatia permanenta

Conceptul de educatie permanenta este specific pedagogiei contemporane sau al noilor


educatii si acopera un principiu teoretic si actional care incearca sa sistematizeze si regularizeze o
anumita realitate specifica problematicii lumii contemporane. El poate fi asociat unui alt concept si
principiu, totodata, cel referitor la caracterul permanent al educatiei, pentru ca, asa cum arata
Comenius (preluand un principiu islamic), educatia devine o necesitate pentru fiecare individ din
leagan si pana la mormant. Pe langa acest principiu educatia permanenta se fundamenteaza si pe alte
principii, cum ar fi: a invata sa inveti si a dori sa te autoperfectionezi. In acest sens N. Iorga afirma ca
scoala cea mai buna e aceea in care inveti inainte de toate a invata.
Conceptul de educatie permanenta se extinde asupra tuturor aspectelor actului educativ, le
inglobeaza pe toate, iar intregul care rezulta este mai mult decat suma partilor. In acest sens este
surprins raportul taxonomic al elementelor constitutive ale educatiei astfel incat educatia nu se
poate identifica cu o parte deosebita de intreg si care nu este inclusa in acesta. Asa cum afirma T.
Jean in lucrarea Marile probleme ale educatiei in lume (1977), educatia permanenta nu este nici
un sistem si nici un domeniu educativ, ci principiul pe care se bazeaza organizarea globala a unui
sistem si, deci, elaborarea fiecareia din partile sale.
Este acea forma de educatie continua, necesara pe fondul unor schimbari, mutatii produse
de unele revolutii in plan stiintific si social, de transformarile si dinamica sociala in general. Devine
astfel o educatie pentru schimbare, care realizeaza adaptarea la asemenea schimbari si, in acelasi
timp, contribuie la mentinerea ordinii si echilibrului social.
Educatia permanenta poate fi analizata in raport cu factorii ce impun o asemenea forma a
educatiei prin continutul si scopurile urmarite.
In plan filosofic impune schimbari culturale, punand accent mai mult pe om si conditia
umana, iar din punct de vedere psihologic educatia permanenta vizeaza dezvoltarea constiintei de
sine, autoevaluarea, consolidarea unor aptitudini si valori ale unor structuri mentale.
Din punct de vedere sociologic vizeaza dezvoltarea unor capacitati cognitive, aplicative,
precum si consolidarea unor stratusuri si roluri care il fac pe om, pe individ eficient in societate (prin
descriptivism, solutii, functia socio-terapeutica).
Educatia permanenta se realizeaza in toate domeniile de activitate, profesional in primul
rand pe fondul schimbarilor vizand, in primul rand, elemente de ordin general, cultural si
profesional, implicand o anumita cultura generala, profesionala si politica si contribuind, totodata,
la reusita profesionala a individului prin asimilarea de noi continuturi teoretice si practice.
Obiectivele educatiei permanente, ca raspuns specific la dinamica existentei sociale nu pot
fi disociate de cele ale educatiei in general si ale celei scolare in particular. Toate obiectivele
educatiei scolare si extrascolare, ale instruirii organizate sau spontane trebuie astfel reorientate si
dimensionate incat sa vizeze dobandirea autonomiei formative cu calitati si atributii precum ar fi:
stabilitatea intrapsihica, angajarea sociala, autodepasirea, dispozitia pentru reinnoirea
cunostintelor, invatarea de a invata, invatarea autodirijata, sporirea educabilitatii (Dave, 1991).
Asa cum am mentionat, principiul educatiei permanente trebuie pus in relatie directa cu
progresul individual si social, pentru individ aceasta forma a educatiei devenind un efort pentru
completarea si armonizarea diverselor stadii de instruire in asa fel incat individul sa nu vina in
conflict cu sine insusi si, mai ales, cu societatea. Daca invatamantul traditional punea accentul pe
transmiterea de cunostinte in mod limitat, prin intermediul educatiei permanente variabila timp nu
mai prezinta nici o importanta iar ca obiective pe prim plan sunt cele de ordin formativ, concretizate
prin formarea de noi atitudini si capacitati, a unor priceperi si deprinderi pe fondul transmiterii unor
cunostinte teoretice noi.
Formele educationale analizate si raporturile dintre ele pot fi prezentate din perspectiva
sistemica in configuratia de mai jos.

Aceste forme ale educatiei denumite in limbajul specialistilor ca a fi educatii paralele


articuleaza prin forma si continut educatia scolara si nonscolara conducand la intarirea lor reciproca
si la eficientizarea efortului educativ. Ele se sprijina si se conditioneaza reciproc sub aspectul
succesivitatii in timp si al consecintelor educationale, dintre acestea educatia formala si cea
permanenta ocupand un loc privilegiat prin necesitatile individuale si sociale. Ele nu pot fi
delimitate intr-un mod transant, ci se completeaza devenind functionale prin caracterul lor
complementar.