Sunteți pe pagina 1din 4

SENSUL VIETII

Petre Diana
Nu e usor sa gasim un raspuns la intrebarea daca
viata are sau nu un sens si,cu cat ne consentram mai
mult asupra acestei probleme, cu atat raspunsul pare ca
sa ne ocoleasca mai tare sau pur si simplu ,sa ne scape.
De multe ori renuntam,evitand-o ca pe orice intrebare
dificila pe care,neputand-o suprima,ne putem preface cel
putin c-am uitat-o.Si totusi,orice persoana rationala
recunoaste ca aceasta este o intrebare esentiala ,care
presupune un raspuns elocvent
Adevratul sens al vie ii se arat ns n
rezistena pe care o genereaz modul incorect de a
aciona al individului(Alfred Adler)Omul crede in anumite
valori pe care le promoveaza constant in comportamentul
sau pentru realizarea propriilor lor proiecte ,dand astfel
existentei sale un anumit sens .
Nimeni nu este ntrebat cnd i unde vrea s se nasc,
dar fiecare tie la un moment dat ce vrea s fie n via
sau ce i-ar dori. Pentru c aprem astfel pe lume, de
asta privim viaa ca pe un dar, dei sensul acestui dar ne
scap adesea. Odat nelegnd dimensiunea i
amploarea lumii n care am aprut, sensul vieii devine
tot mai greu de descifrat datorit multitudinii de
evenimente la care luam parte. Moartea este confirmarea
efemerului vieii i adesea, moartea cuiva este prima
experien care l face pe om s reflecte asupra sensului
vieii. Cutnd un sens, adesea sensul este cel pe care

omul i-l impune, dar fiindc viaa n sine este un fapt


att de complex, acest sens difer foarte mult de la un
om la altul, i totodat nu se poate
spune c cineva a aflat adevratul sens al vieii, pentru
c aceste adevruri sunt relative, i subiective.
Sensul vieii se defineste prin experien i cunoatere, i
anume raportri la lumea exterioar, dar adesea omul i
contureaz viziunea asupra vieii prin raportarea sa la
propria persoan i la divin. Situarea propriei persoane
ntre lumea exterioar i divin stabilete condiia omului
n raport cu viaa i este punctul de plecare ctre propria
filozofie asupra vieii i a sensului acesteia. Dualitatea
fiinei umane se datoreaza simurilor, ce i permit s se
raporteze la exterior, i sufletului prin care se raporteaz
la divin i fa de propria persoan. Aceste dou calitai i
permit omului s dea sensuri multiple, adesea
contradictorii asupra vieii.
Fiecare om se comporta ca si cum ar avea o opini precisa la
ceea ce priveste sensul vietii sale ,dar nu au o imagine ampla
a lumii exterioare. Faptele mari si importante din viata noastra
depind de stilul nostru de viata .
Fara ceilalti viata ta nu ar avea nici un sens fiindca omul este un
animal social. Tocmai de aceea e bine sa ne dezvoltam
abilitatile de comunicare si de relationare cu ceilalti, sa
cautam persoane langa care putem evolua, sa nu
facem compromisuri in privinta evolutiei noastre, sa ne
asociem cu cei care corespund scopurilor noastre. Sensul
vietii tine mult de relationarea cu ceilalti: in doi, in
familie, in grupul de prieteni, in mediul profesional.
Fiecaruia dintre noi nu-i mai ramane decat sa-si creeze
propria partitura si sa o interpreteze dupa
propria sensibilitate.
Fericirea este sensul i scopul vieii, traiectoria i finalul
existenei umane.(Aristotel)

Majoritatea oamenilor considera ca isi traiesc


viata prin satisfacerea trebuintelor si obtinerea
micilor placeri, scopul final fiind obtinerea fericirii.
Insa, fericirea este relativa, nu putem trai o stare
perpetua de fericire si nici nu putem obtine
placerea in mod continuu, pentru ca golim viata de
ceea ce ar fi considerat ca fiind esential.
Filozoful romn P. P. Negulescu afirm c scopul vieii
individuale i evoluia vieii sociale sunt o necontenit
goan dup fericire, oricare ar fi formele pe care le iau
activitile individuale"
Fericirea este o problem central a vieii omeneti i a
concepiei despre via, deoarece,dintotdeauna,
problema succesului, a realizrii umane, deci a realizrii
unor scopuri i idealuri, estesinonim cu cutarea,
atingerea a ceea ce se numete fericire. Marii filozofi ai
antichitii, Heraclit,Democrit, Epicur etc, au naintat
permanent aceast problem, ndeosebi sub aspect etic.
Sub
aspect psihologic i ontologic, fericirea este o stare de spi
rit, o stare de mulumire, bucurie, satisfacie,ncredere n
realizarea unui scop sau ideal important. Opus fericirii ar
fi nefericirea, starea desuferin, de durere, de
nenorocire. Importana acestei stri de spirit pentru fiina
uman este deordinul determinrii cauzale,
motivationale, reprezentnd baza energetic a elanului
dinamic icreator al individului.
Existenta omului pare la Camus a fi una eroica,
asemanatoare destinului lui Sisif, personajul legendar din
mitologia greaca, care a fost pedepsit de zei sa ridice
neincetat o piatra pe un munte, de unde, o data urcata,
piatra avea sa se rostogoleasca inapoi la vale. Efortul lui
Sisif de a urca piatra la loc pe munte ,este similar la
Camus cu efortul omului de a cauta un sens al vietii.

Asadar, la Albert Camus, conditia omului este una tragica,


deoarece omul cauta o ratiune intr-o lume irationala.
In concluzie,sustin ca sensul vietii va ramane un mister
de nedeslusit ,va ramane o intrebare fara raspuns ,care
va ridica la randul ei alte intrebari. Omul isi va gasi un
sens al vietii doar atunci cand se va cunoaste pe sine
indeajuns de mult ca sa stie ce isi doreste. Oricine ar
trebui sa-si stabileasca un propriu sens al vietii,astfel
cladindu-se un destin de care va fi sigur ca este al sau.
Totusi,lipsa unui sens al vietii va conduce doar la suferinta
si la mai multe intrebari ,insa ramane alegerea fiecarui
om care este sensul vietii sale.
Scopul vieii este o via cu scop.
citat din Robert Byrne