Clasicismul (fr. classicisme din lat.

classices)
Termenul desemneaza un curent literar-artistic, care a aparut in Franta
si ale carui principii au orientat creatia literar-artistica europeana intre
secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Pornind de la modelele sculpturii,
arhitecturii si literaturii Greciei antice, considerate ca intruchipari
perfecte ale idealului de frumusete armonioasa, echilibrata, clasicismul
aspira sa reflecte realitatea in opere de arta desavarsite ca realizare
artistica, opere care sa-l ajute pe om sa atinga idealul frumusetii
morale. Reluand subiectele si formele artei antice, scriitorii clasicisti leau folosit pentru a exprima idealurile morale si sociale ale epocii lor.
Clasicismul pune la baza creatiei artistice suprematia ratiunii asupra
fanteziei si a pasiunilor, face ca interesele generale in literatura
primeze asupra celor individuale si pune mai presus datoria
cetateneasca fata de sentimente personale.
Urmarind crearea unor opere ale caror personaje sa fie animate de
inalte idealuri eroice si de principii morale ferme, scriitorii clasicisti sau preocupat in mod deosebit de crearea unor eroi ideali, legati de
sorta statului, inzestrati cu cele mai inalte virtuti cetatenesti si capabili
de fapte eroice. Aceste personaje, de regul aregi sau reprezentanti ai
aristocratiei, erau prezentati in oda, imn, poem epic, tablou istoric,
tragedie socotite specii superioare ale literaturii. Reflectarea vietii
sociale in adevaratele ei conflicte, prin tipuri de oameni reprezentativi,
era reprezentata in comedie, fabula, satira socotite specii inferioare
ale literaturii. Conceptia care dusese la aceasta ierarhizare a diverselor
specii ale genurilor literare in creatia clasica a determinat si formularea
unui sistem de norme, cum ar fi, spre exemplu, respectarea in drama
a celor trei unitati: de timp, de loc si de actiune.
Ultima perioda a clasicismului, sub influenta ideilor revolutiei burgheze,
aduce si in creatia literara lupta impotriva despotismului, dragostea de
libertate. In aceasta perioada se deschide drumul afirmarii, in arta, a
pasiunilor puternice, iar simplitatea si veridicitatea sunt ridicate la rang
de principii ale creatiei artistice.
Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala sunt P. Corneille,
J. Racine, Molliere, Boileau, La Fontaine, iar in literatura romana, in
secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, mai ales, se remarca Mihai Eminescu,
I. L. Caragiale, Ion Creanga si Ioan Slavici.
Romantismul (fr. romantisme)
Este un important curent artistic si literar, aparut in Anglia, Franta si
Germania in prima jumatate a secolului al XIX-lea, ca opozitie la
clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile
nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din legendele si
miturile unor popoare indepartate; sustineau valorile sensibilitatii, ale
individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de
rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces, in

paginile romanelor ori ale pieselor de teatru, unor personaje si

probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din
1789.
Romantismul romanesc are cateva trasaturi specifice: currentul apare
la noi cu o intarziere de un deceniu fata de Franta; prima generatie
romantica (Ion Heliade Radulescu, Vasile Carlova, Grigore
Alecsandrescu) se afirma spre sfarsitul deceniului al treilea si inceputul
celui de-al patrulea al secolului al XIX-lea; romantismul se prelungeste
la noi, prin scriitorii pasoptisti (Vasile Alecsandri, Nicolae Balcesu,
Alecu Russo) pana la Eminescu, socotit ultimul mare poet romantic
european. In al doilea rand, epoca romantica se afla, la noi, alaturi de
numeroase influente clasice. Niciodata estetica noua, a romantismului,
nu a fost in in tregime degrevata de elemente ale esteticii clasice.
Specii literare clasice (precum fabula) coexista cu specii romantice
(precum meditatia, rondelul) la Alexandrescu sau Heliade. In al treilea
rand, la noi, ca si in Italia, romantismul dezvoltandu-se in plina epoca
a luptelor pentru eliberare sociala si nationala, a adoptat numeroase
elemente patriotice si a avut un caracter militant mai pronuntat decat
in tari precum Germania si Franta.
Caracteristicile cel mai des intalnite ale romantismului literar sunt:
afirmarea individualitatii, a originalitatii si a spontaneitatii, recursul la
imaginatie ca principiu fundamental al creatiei, respingerea regulilor
impuse de clasicism pentru o serie de genuri literare, interesul pentru
mituri, legende, basme si pentru simboluri, atractia fata de natura,
fata de trecutul istoric si fata de spatiul exotic, dezvoltarea emotiei si a
sentimentului, intensitatea trairilor, preferinta pentru situatii si
personaje exceptionale, fascinatia misterului etc. Dintre temele
predilecte ale poetilor romantici fac parte: geniul, singuratatea,
meditatia nocturna, visul si reveria, pasiunile, rostul poetului si al
poeziei intr-o lume meschina, melancolia, farmecul naturii, boala,
trecutul (ruinele), viata ca vis etc.
Reprezentantii romantismului in literatura universala sunt: Victor
Hugo, Lamartine, Vigny, Musset (in literatura franceza), Schiller, Heine
(in literatura germana), Byron, Shelley, Keats, Scott (in literatura
engleza), Manzoni, Leopardi (in literatura italiana), Puschin, Lermontov
(in literatura rusa). In literatura romana, reprezentantii se impart in
trei categorii, corespunzatoare celor trei etape de dezvoltare ale
romantismului. Astfel, preromantismului ii corespund scriitorii
pasoptisti (I. H. Radulescu, V. Carlova, V. Alecsandri, B. P. Hasdeu
etc.), romantismul propriu-zis este asociat lui Eminescu, iar
postromantismul (numit si posteminescianism) este identificabil in
curente precum simbolismul (Alexandru Macedoski) si samanatorismul
(O. Goga, St. O. Iosif, B. Stefanescu Delavrancea).