Mihai Eminescu

Din strintate
Cnd tot se-nveselete, cnd toi aci se-ncnt,
Cnd toi i au plcerea i zile fr nori,
Un suflet numai plnge, n doru-i se avnt
L-a patriei dulci plaiuri, la cmpii-i rztori.
i inima aceea, ce geme de durere,
i sufletul acela, ce cnt amorit,
E inima mea trist, ce n-are mngiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemrginit.
A vrea s vd acuma natala mea vlcioar
Scldat n cristalul prului de-argint,
S vd ce eu atta iubeam odinioar:
A codrului tenebr, poetic labirint;
S mai salut o dat colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, linitiri,
Ce respirau n tain plceri mai naturale,
Visri misterioase, poetice optiri.
A vrea s am o cas tcut, mitutic,
n valea mea natal, ce undula n flori,
S tot privesc la munte n sus cum se ridic,
Pierzndu-i a sa frunte n negur i nori.
S mai privesc o dat cmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile i albe le-a esut,
Ce auzi odat copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a vzut.
Melodica optire a rului, ce geme,
Concertul, ce-l ntoan al psrilor cor,
Cntarea n caden a frunzelor, ce freme,
Nscur-acolo-n mine optiri de-un ginga dor.
Da! Da! A fi ferice de-a fi nc o dat
n patria-mi iubit, n locul meu natal,

S pot a binezice cu mintea-nflcrat

Visrile juniei, visri de-un ideal.
Chiar moartea, ce rspnde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrnde gheoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme n dulce linitire,
n visuri fericite m-ar duce ctre nori.
1866, 17/29 iulie