Sunteți pe pagina 1din 15

Dreptul de proprietate, dintre drepturile reale principale, este dreptul cel mai

important, deoarece confera titularului toate cele trei atribute, celelalte drepturi reale
principale neconferind titularului lor decat doar unele dintre ele. Aceasta ultima ipoteza se
intalneste in situatia in care atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de titulari
diferiti, astfel ca se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate, in sensul ca
atributul dispozitiei revine intotdeauna proprietarului, iar celelalte doua atribute, respectiv
posesia si folosinta, sunt exercitate de alte persoane in conditiile stabilite de lege.
Indiferent de maniera in care are loc dezmembrarea dreptului de proprietate, atributul
dispozitiei va ramne intotdeauna in mainile proprietarului, deoarece este singurul atribut
a carui instrainare duce la pierderea a insusi dreptului de proprietate, celelalte atribute
nefiind de natura sa duca la disparitia sa.
Art.1 paragraful 1, teza a doua a Protocolului nr.1 la CEDO, reglementeaza
privarea/lipsirea de proprietate pentru utilitate publica, in conditiile prevazute de lege si
de principiile dreptului international public. Notiunea de privare sau lipsire de
proprietate este echivalenta cu aceea de deposedare adica lipsire a persoanei private
titulare de obiectul si atributele dreptului de proprietate (stingere a dreptului) si transferul
acestui drept in patrimoniul statului. Principalele modalitati prin intermediul carora se
realizeaza o astfel de privare/lipsire de proprietate sunt: exproprierea, nationalizarea,
confiscarea iar in cazurile exceptionale chiar si rechizitia. Ca si regula rechizitia care desi
apare ca o limitare a dreptului de dispozitie asupra bunurilor detinute in proprietate are de
cele mai multe ori un caracter temporar, dar exista si situatii in care ea poate avea efectele
exproprierii adica transferul dreptului de proprietate in mod definitiv si plata unei
compensatiipecuniare. Se mai impune si precizarea ca nu este suficient ca statul sa se
abtina de la a aduce atingeri dreptului de proprietate a persoanelor private prin adoptarea
de masuri legislative, executive ori judecatoresti (sau obligatia negativa) ci instanta
europeana a apreciat ca art.1 din Protocolul nr.1 impune statelor si o obligatie pozitiva.
Curtea a decis ca nu vor fi considerate incalcari ale art.1 din Protocolul nr.1 la
CEDO urmatoarele: reglementarea legala a procedurii falimentului[26], obligatia impusa
actionarilor minoritari, de o lege suedeza, de a-si vinde actiunile la un pret stabilit de
arbitri independenti, cu recunoasterea dreptului de rascumparare in aceleasi conditii[27],
expulzarea unei persoane dintr-o locuinta asupra careia nu are nici un drept[28],
adoptarea de catre autoritatile nationale a unei legislatii care restrange dreptul
proprietarului inchirietor de a rezilia contractul in curs de executare[29], adoptarea unor
masuri legislative de plafonare a chiriilor care anterior erau liber stabilite[30] ori
condamnarea de catre instanta a uneia dintre partile contractului de a plati celeilalte
despagubiri[31].
CAZURI :
Privare de proprietate. Eroarea administratiei. Anularea actului prin
aplicarea retroactiva a legii care prevedea sanctiunea. CEDO, 35482/06, Silviu
Marin vs. Romania:
Decizia administrativa ce constituia titlul de proprietate al reclamantului a fost
anulata dupa 13 ani pentru o eroare a administratiei la momentul emiterii deciziei.
Sanctiunea nulitatii pentru acest tip de situatie a fost introdusa printr-o lege intrata in
vigoare la 4 ani de la emiterea deciziei. Aplicand o sanctiune introdusa printr-o lege care
a fost adoptata ulterior, instantele nationale l-au privat pe reclamant de proprietatea sa.

Cata vreme reclamantul nu actionase de o maniera ilegala iar autoritatile aveau obligatia
de a verifica, inainte de a emite deciziile, daca au fost respectate cerintele legale,
aplicarea sanctiunii nulitatii introdusa abia ulterior in lege era imprevizibila incalcand
articolul 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO.
Situatia de fapt : Reclamantul s-a nacut in 1950 si locuieste in Slobozia. In iulie
1991 Primaria Amara a emis o decizie prin care i-a atribuit in folosinta reclamantului o
parcela de 800 mp, necesara pentru construirea unei case. In februarie 1992 Prefectura
Ialomita i-a atribuit in proprietate aceasta parcela in baza art. 36 din legea
18/1991, decizia fiind confirmata in 1993 de catre Consiliul Judetean Ialomita. Pe scurt,
art. 36 din legea 18/1991 permitea atribuirea in proprietate a terenurilor anexe ale unor
constructii din intravilan. Reclamantul a inregistrat cele doua decizii in Registrul
cadastral de publicitate imobiliara. In decembrie 1995 primaria a emis autorizatia de
construire a casei. Ulterior reclamantul a construit casa, bucurandu-se netulburat de
proprietatea si folosinta casei si terenului.In octombrie 2005 Prefectul de Ialomita a
sesizat judecatoria Slobozia cu o actiune in constatarea nulitatii deciziilor de atribuire in
folosinta si apoi in proprietate a terenului, motivand ca erau contrare Legii nr. 18/1991.
Actiunea a fost admisa in temeiul Legii nr. 169/1997, Tribunalul Ialomita constatand
nulitatea absoluta a celor trei decizii pe motivul ca reclamantul ar fi trebuit sa fie
proprietarul constructiei la momentul atribuirii in folosinta/proprietate; or, acest lucru nu
se intamplase dat fiind faptul ca abia ulterior atribuirii terenului reclamantul ridicase
constructia respectiva.
In drept :
Era reclamantul titularul unui bun in sensul articolului 1 al Protocolului
nr.1? Guvernul argumenta ca reclamantul nu dobandise dreptul de proprietate asupra
terenului, avand numai un drept de folosinta pe toata durata constructiei. Curtea a respins
acest argument avand in vedere ca terenul fusese atribuit reclamantului in proprietate,
ca reclamantul inregistrase deciziile respective in Registrul cadastral de publicitate
imobiliara si construise ulterior imobilul, nefiind tulburat in exercitarea dreptului de
proprietate o lunga perioada de timp. In consecinta, reclamantul avea un bun in sensul
art. 1 din Protocolul nr. 1, in ciuda constatarii ulterioare a nulitatii absolute a trei decizii
prin hotararea Tribunalului Ialomita din februarie 2006 (mutatis mutandis, Gashi vs.
Croatia, 32457/02, 13 decembrie 2007).
Existase o ingerinta in bunul reclamantului? Curtea a examinat efectele
hotararii de anulare a deciziilor asupra situatiei reclamantului. Chiar daca continua sa
ocupe terenul, reclamantul era intr-o stare de incertitudine totala ca urmare a titlului sau
de proprietate si nu mai putea exercita elementul esential al dreptului de proprietate
dispozitia. Dat fiind faptul ca fusese privat de un atribut esential al dreptului de
proprietate, ingerinta in cauza a fost calificata ca fiind o privare de proprietate in sensul
celei de-a doua reguli din articolului 1 al Protocolului nr.1.
Era ingerinta justificata? Pentru a fi justificata ar trebui dovedit ca privarea s-a
facut pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. In plus orice
limitare a dreptului de proprietate trebuie sa raspunda criteriului de proportionalitate.In
speta insa, Curtea a constatat ca Tribunalul Ialomita si-a intemeiat solutia pe dispozitiile
Legii nr. 169/1997, care nu erau in vigoare in anul 1993 cand terenul a fost atribuit in
proprietate reclamantului. Prin legea 169/1997 s-a stabilit ca erau lovite de nulitate
absoluta deciziile prin care se constituia un drept de proprietate unor persoane care

nu aveau acest drept la momentul constituirii. Totodata, atat timp cat reclamantul nu a
actionat de o maniera ilegala in scopul de a obtine terenul, iar autoritatile aveau obligatia
de a verifica, inainte de a emite deciziile, daca au fost respectate cerintele legale in
vigoare la momentul emiterii deciziilor, Curtea a considerat ca reclamantul nu s-ar fi
putut astepta ca actele sa fie anulate dupa mai mult de 13 ani, in baza unei legi noi ce
stabilea sanctiunea respectiva. In concluzie, Curtea a statuat ca anularea deciziilor nu
putea fi considerata ca fiind previzibila din punctul de vedere al reclamantului si, in
consecinta, nu era prevazuta de lege in sensul art. 1 al Protocolului nr. 1. Prin urmare
era incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului.

Incalcarea dreptului de proprietate. Imposibilitatea de a intra in posesia


imobilului retrocedat. CEDO, 34325/05, Rodica Mihaela Rotaru vs. Romania.
Rodica Mihaela Rotaru vs. Romania, 34325/05, 10 noiembrie 2009

Faptele : Reclamanta s-a nascut in 1948 si in prezent locuieste in Bucuresti. Pe 24


ianuarie 1996 Tribunalul Bucuresti printr-o hotarare definitiva a constatat calitatea de
proprietar a reclamantei si a tatalui acesteia asupra unui apartament, confiscat in timpul
regimului communist. Apartamentul a fost inchiriat de catre stat inca din 1978 lui O.I. In
septembrie 1996 primaria a emis un process verbal de punere in posesie a reclamantei si a
tatalui acesteia. In 2002 printr-un act de vanzare-cumparare reclamanta a devenit unic
proprietar. eprezentantii primariei i-au notificat lui O.I. faptul ca apartamentul a fost
restituit proprietarilor si ca vechiul contract de inchiriere nu mai este valabil. In
octombrie 1996 reclamanta i-a notificat lui O.I., faptul ca doreste sa incheie un nou
contract de inchiriere cu acesta. Pe 23 octombrie 1996, in baza Legii nr. 17/1994
referitoare la prelungirea sau reinnoirea contractelor de inchiriere, O.I. a incheiat cu
societatea C., gerantul bunurilor statului, un nou contract de inchiriere. Acest contract
producea efecte retroactive, avand ca data de incepere 18 aprilie 1994 si urmand a expira
pe 19 aprilie 1999. Valoarea chiriei a fost stabilita la 138 lei. In noiembrie 1996 societatea
C. i-a adus la cunostiinta lui O.I. faptul ca apartamentul a fost restituit proprietarilor si ca
vechiul contract de inchiriere a fost reziliat de drept, fiind necesara incheierea unui nou
contract. O.I. i-a trimis reclamantei chiria pentru perioada octombrie 1996-februarie 1997
in cuantum de 828 lei. In februarie 1997 reclamanta l-a invitat pe O.I. sa incheie un nou
contract de inchiriere. In raspunsul sau, O.I. a informat-o pe reclamanta ca este
beneficiarul unui contract ce nu a expirat inca. Totodata a aratat ca reclamanta nu are
dreptul de a cere o chirie mai mare decat cea stabilita in contractul incheiat pe 23
octombrie 1996. In ianuarie 1999 reclamanta a intentat o actiune in revendicare impotriva
impotriva lui O.I., societatii C. si consiliului local, motivand ca era proprietara de drept a
imobilului, conform hotararii din 24 ianuarie 1996. In martie 2001 Curtea de Apel
Bucuresti a respins cererea reclamantei. Instanta a motivat ca obiectul unei actiuni in
revendicare nu poate fi extins la analiza contractului de inchiriere al lui O.I. In martie
2002 reclamanta a intentat o actiune in anularea contractului de inchiriere al lui O.I. In
sustinerea cererii reclamanta a aratat ca la incheirea contractului dintre O.I. si societatea
C. pe 23 octombrie 1996 nu s-a tinut cont de calitatea sa de proprietar. De asemenea,
reclamanta a sustinut ca la expirarea contractului in cauza, in aprilie 1999, O.I. a refuzat
sa incheie un nou contract cu aceasta. Nu in ultimul rand, reclamanta a indicat faptul ca in
baza O.U.G. nr. 40/1999 referitoare la protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru
spatiile cu destinatie de locuinte, O.I. nu mai avea dreptul la un nou contract de
inchiriere.In martie 2005 Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea reclamantei. Instanta
a motivat ca in baza Legii nr. 17/1994 nu avea incidenta in cauza calitatea de proprietar,
indiferent ca acesta era statul sau reclamanta. De asemenea, Curtea a respins aplicarea
O.U.G. nr. 40/1999, motivand ca O.I. era titularul unui contract valabil conform Legii nr.
17/1994. In iulie 2004, dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 8/2004 referitoare la
prelungirea contractelor de inchiriere, reclamanta a sesizat tribunalul cu o actiune in
evacuare indreptata impotriva lui O.I. Conform sustinerilor reclamantei, contractul
prelungit de O.I. in baza O.U.G. nr. 40/1999 a expirat in aprilie 2004. In noiembrie 2006
Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea reclamantei. Instanta a motivat ca in baza art.
10 paragraful 1 din O.U.G. nr. 40/1999 reclamanta avea obligatia de a-l notifica pe O.I.
cu privire la incheierea unui nou contract, ceea ce nu s-a intamplat. In consecinta vechiul
contract s-a prelungit de drept, ope legis. Pe 1 iulie 2008 reclamanta i-a cerut lui O.I. sa
elibereze apartamentul deoarece avea nevoie de acesta pentru fiul sau. In raspunsul sau,

O.I. a sustinut ca hotararea din 24 ianuarie 1996 nu constituie titlu executoriu, si ca in


baza hotararii din noiembrie 2006, solicitarea reclamantei nu are temei legal.
Aprecierile Curtii : dupa examinarea prevederilor Legii nr. 17/1994 si a O.U.G.
nr. 40/1999, Curtea a aratat ca restrictiile, la care au fost supusi timp de mai multi ani
vechii proprietari, privind dreptul de a-si folosi apartamentele returnate de catre autoritati,
cat si incapacitatea acestora de a solicita chiriasilor sa isi plateasca chiria, sunt cauzate de
lipsa de precizie, de defectele si lacunele identificate in Legea nr 17/1994 si OUG nr
40/1999. In consecinta, nu a existat un echilibru real intre protejarea drepturilor
individului, in ceea ce priveste proprietatea sa, si cerintele de interes general (Arsenovici
c. Romania, nr. 77210/01 si Anghelescu c. Romania (nr. 2), nr. 14578/03). In ceea ce
priveste argumentul Agentului Guvernamental cu privire la faptul ca reclamanta nu si-a
mentinut in fata instantelor nationale actiunea in repararea prejudiciului pretins rezultand
din lipsa folosintei bunului, Curtea a constatat ca instantele nationale i-au indicat
reclamantei o alta actiune, si anume, cea in evacuare. In speta, a fost incalcat dreptul la
respectarea proprietatii prin imposibilitatea prelungita de a intra in posesia imobilului
retrocedat, deoarece imobilul a fost inchiriat in baza OUG nr 40/1999. In consecinta,
Curtea a statuat ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei.
Ref. satisfactia echitabila : Curtea, statuand in echitate, a obligat statul roman la
plata sumei de 8000 euro, cu titlu de despagubiri, si 2080 euro cheltuieli de judecata.
Incalcarea dreptului de proprietate. Neexecutarea hotararilor administratiei
publice locale. CEDO, 5046/02, Demetrescu vs. Romania. Demetrescu vs. Romania,
5046/02, 10 noiembrie 2009
Faptele: in baza Decretului nr. 92/1950, autoritatile i-au nationalizat
reclamantului o proprietate imobiliara situata in Craiova. In baza Legii nr. 10/2001,
reclamantul a formulat o cerere, in anul 2001, prin care a solicitat autoritatilor locale
masuri reparatorii prin echivalent. In septembrie 2001 Primaria Craiova a acceptat sa
acorde reclamantului o compensatie baneasca, inaintand in aces sens dosarul catre
prefectura. In octombrie 2002 reclamantul a solicitat acordarea de compensatii pentru
proprietatea nationalizata printr-o actiune civila in pretentii. In februarie 2003 Tribunalul
Craiova a declarat actiunea ca fiind inadmisibila, pe motiv ca reclamantul trebuia sa
urmeze procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 10/2001. In martie 2007
Primaria Craiova inlocuieste decizia din 2001 printr-o noua decizie, prin care propune din
nou acordarea de compensatii reclamantului, fara insa a stabili o suma. Desi aceasta
decizie era supusa recursului in termen de 30 de zile, niciun recurs nu a fost intentat. In
noiembrie 2008, in prezenta reclamantului i a unui expert autorizat de catre Comisia
Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru
Restituirea Proprietatilor, a fost efectuata o expertiza, pentru evaluarea bunurilor n
cauza, n conformitate cu prevederile din Legea nr. 247/2005. Raportul de expertiza a
stabilit valoarea imobilului, la suma de 614.300 RON sau 143.864 euro. In martie 2009,
Comisia Centrala a informat Agentul guvernamental ca dosarul reclamantului referitor la
plata compensatiilor urmeaza sa fie analizat la o data ulterioara, fara insa a o preciza. In
iunie 2009 Guvernul a informat Curtea ca raportul de evaluare a bunurilor in litigiu a
fost aprobat de catre Comisia Centrala si ca decizia elaborata va fi comunicata de indata

reclamantului. In august 2009, reclamantul a informat Curtea ca nu primise nicio decizie


de la Comisia Centrala. Nici pana in prezent reclamantul nu si-a primit indemnizatia.
Aprecierile Curtii :
Ref. dreptul de proprietate : Curtea a reamintit ca neexecutarea unei decizii prin
care este recunoscut un drept de proprietate, constituie o ingerinta in sensul primei fraze,
a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. In cazul nostru, ingerinta consta in
inactiunea autoritatilor competente, care nu au aplicat deciziile conform carora
reclamantul avea dreptul la o compensatie. De asemenea Curtea a observat ca au trecut 2
ani si jumatate de cand Primaria Craiova a recunoscut drepturile reclamantului, fara insa
ca aceasta din urma sa fi primit efectiv compensatia. In consecinta Curtea a statuat ca a
fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ref. executarea hotararilor: Curtea a constatat ca incalcarea dreptului
reclamantului la respectarea bunurilor sale si a dreptului sau de proprietate, garantate de
art. 1 al Protocolului nr. 1, este rezultatul disfunctionalitatilor in aplicarea mecanismelor
prevazute de Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005.
Ref. satisfactia echitabila :In acest caz, tinand cont de informatiile disponibile
privind pretul de pe piata imobiliara locala dar si de informatiile furnizate de Guvern in
acest sens, cat si de inconvenientele si incertitudinea la care a fost supus reclamantul, in
varsta de 73 de ani, Curtea, statuand in echitate, a obligat statul roman la plata sumei de
155.000 euro, cu titlu de despagubiri materiale.
Cauza Glod mpotriva Romniei. Procedura:
La originea cauzei se afl cererea nr. 41134/98, ndreptat mpotriva Romniei,
prin care un cetean al acestui stat, doamna Florica Glod (reclamanta), a sesizat Comisia
European a Drepturilor Omului la data de 20 septembrie 1995, n temeiul fostului articol
25 din Convenia pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale
(Convenia). Guvernul romn (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental,
domnul B. Aurescu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Reclamanta s-a plns de
refuzul instanelor, contrar articolului 6 alineatul 1 din Convenie, de a examina
legalitatea unei hotrri administrative, precum i de imposibilitatea de a obine
restituirea n natur a unui teren care a aparinut mamei sale, cu nclcarea articolului 1
din Primul Protocol adiional la Convenie. Cererea a fost transmis Curii la 1 noiembrie
1998, data intrrii n vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenie (conform art. 5 alin. 2 din
Protocolul nr. 11 la Convenie). Cererea a fost repartizat primei secii a Curii (conform
art. 52 alin. 1 din Regulament). n cadrul acestei secii, camera desemnat s examineze
cererea (conform art. 27 alin. 1 din Convenie) a fost constituit potrivit art. 26 alin. 1 din
Regulament. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura seciilor sale (art.
25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizat celei de-a doua secii a Curii, astfel
reorganizat (art. 52 alin. 1 din Regulament). Prin decizia din 10 octombrie 2000, Curtea
a declarat cererea admisibil. Att reclamanta, ct i Guvernul au depus observaii scrise

cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din Regulament).Reclamanta s-a


nscut n anul 1942 i are domiciliul n Bucureti.
Prima aciune n restituirea terenului: in 1991, reclamanta a solicitat Comisiei
pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (numit n continuare Comisia
administrativ) restituirea a 5,5 hectare (ha) dintr-un teren de 10 ha care aparinuse
mamei sale i care reprezentase contribuia acesteia la nfiinarea unei cooperative
agricole de producie, n 1953. Prin scrisoarea din 23 aprilie 1993, Comisia local din
Soveja a informat-o pe reclamant c nu i poate restitui terenul solicitat, deoarece acesta
fusese atribuit altor persoane care fuseser deja puse n posesie. Prin decizia din 29 iulie
1993, Comisia judeean a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei acordndu-i,
n temeiul articolelor 36 i 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (numit n
continuare Legea nr. 18/1991), aciuni la o societate comercial reprezentnd echivalentul
a 5,5 ha din terenul care aparinuse mamei sale. Reclamanta a contestat aceast decizie la
Judectoria Panciu. Ea a subliniat faptul c, acordndu-i aciuni, Comisia a nclcat
dreptul su la restituirea n natur a terenului, prevzut de art. 8 din Legea nr. 18/1991.
Invocnd totodat i art. 13 din Legea nr. 18/1991, care dispunea c, n zona colinar,
atribuirea efectiv a terenurilor se face, de regul, pe vechile amplasamente, reclamanta a
subliniat c ar fi fost posibil reconstituirea dreptului su de proprietate pe acelai
amplasament al terenului care aparinuse mamei sale, teren pe care bunicul su construise
un bazin de ap. Prin sentina din 31 mai 1995, prima instan i-a respins cererea.Aceasta
a constatat c reclamantei i-au fost acordate, de ctre Comisia administrativ, aciuni la o
societate comercial reprezentnd echivalentul a 5,5 ha de teren. Or, instana a decis c,
potrivit art. 11 din Legea nr. 18/1991, nu este competent s controleze modalitatea
efectiv prin care Comisia administrativ a reconstituit dreptul de proprietate al
reclamantei.Reclamanta a introdus recurs mpotriva acestei sentine. Ea a susinut c
prima instan a interpretat n mod eronat art. 11 din Legea nr. 18/1991 ntruct, n
temeiul acestui articol, controlul judectoresc trebuia exercitat i asupra modului n care
comisiile reconstituie concret dreptul de proprietate al celui interesat, prin restituirea n
natur sau prin acordarea de aciuni. Ea s-a plns i de faptul c instana nu a fcut o
analiz concret a amplasamentului terenului motenit de ea, care i-ar fi permis acesteia
s stabileasc faptul c terenul este situat ntr-o zon colinar. Or, reclamanta a subliniat
c, ntr-un astfel de caz, era permis, conform legii, reconstituirea dreptului su de
proprietate pe vechiul amplasament. Prin decizia definitiv din 22 octombrie 1995,
Tribunalul Judeean Vrancea a confirmat hotrrea primei instane. Acesta a respins
recursul reclamantei, reamintind c instanele nu sunt competente s controleze
modalitatea efectiv prin care Comisia administrativ a reconstituit dreptul de proprietate
al reclamantei, i anume, prin acordarea de aciuni la o societate comercial.
Evenimente ulterioare datei de 22 octombrie 1995: noua cerere n
revendicare imobiliar: in 1995, societatea A. s-a angajat, n temeiul unui contract de
arend ncheiat pe o durat de patru ani cu reclamanta, s exploateze terenul n contul
cruia aceasta din urm obinuse aciuni i s i acorde 18% din producia total de gru
pe care aceasta avea s o realizeze. n 1999, reclamanta a informat societatea A. c
dorete s intre n posesia terenului su, cu scopul de a-l exploata individual. Dup
intrarea n vigoare a Legii nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole i celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii nr. 18/1991, reclamanta a solicitat restituirea n natur i pe vechiul amplasament al


ntregului teren care aparinuse mamei sale. O scrisoare, datat 21 noiembrie 2001, din
partea Primriei Mreti arta c punerea n posesie a reclamantei nu se poate face pe
vechiul amplasament, avnd n vedere c terenurile respective fuseser atribuite altor
persoane, n temeiul Legii nr. 18/1991. Din documentele prezentate reiese c, n
februarie 2001 i noiembrie 2002, Comisia administrativ a eliberat dou titluri de
proprietate pe numele reclamantei, pentru terenuri de 2,5 ha i, respectiv, 7,5 ha, sau un
total de 8 ha de vie i 2 ha de teren arabil. Reclamanta a acceptat 7 ha din acestea, n
privina crora a fost pus n posesie, dar a refuzat restul, din cauza amplasrii. n
prezent, pe rolul instanelor interne se afl un litigiu referitor la amplasarea terenurilor
restituite reclamantei care, n opinia acesteia, nu corespunde amplasrii terenurilor
deinute anterior de mama sa.
Dreptul intern aplicabil: prevederile aplicabile ale Legii fondului funciar nr.
18/1991, astfel cum erau formulate la data faptelor n litigiu (publicat n Monitorul
Oficial din 20 februarie 1991), dispun urmtoarele:
Articolul 8:"Stabilirea dreptului de proprietate privat asupra terenurilor care se
gsesc n patrimoniul cooperativelor agricole de producie se face n condiiile prezentei
legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept. De
prevederile legii beneficiaz membrii cooperatori care au adus pmnt n cooperativ sau
crora li s-a preluat n orice mod teren de ctre aceasta, precum i, n condiiile legii
civile, motenitorii acestora (...)".
Articolul 11:"(1) n scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea
sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor ndreptii i eliberrii
titlurilor de proprietate, n fiecare comun, ora sau municipiu, se constituie, prin decizia
prefecturii, o comisie condus de primar.Comisiile comunale, oreneti sau municipale
vor funciona sub ndrumarea unei comisii judeene, numit prin decizia prefecturii i
condus de prefect. Procedura de constituire i modul de funcionare a comisiilor, precum
i modelul i modul de atribuire a noilor titluri de proprietate, se vor stabili prin hotrre a
Guvernului n termen de 15 zile de la data publicrii prezentei legi. Din comisii vor face
parte ceteni desemnai de obte din toate categoriile ndreptite, specialiti i
funcionari publici. n comunele constituite din mai multe sate, cetenii vor fi desemnai
proporional cu ponderea numeric a locuitorilor din fiecare sat.Comisia judeean este
competent s soluioneze contestaiile i s valideze sau s invalideze msurile stabilite
de comisiile subordonate. mpotriva hotrrii comisiei judeene, cel nemulumit poate
face plngere la judectoria n raza creia este situat terenul, n termen de 30 de zile de la
data la care a luat cunotin de soluia dat de comisia judeean. Controlul judectoresc
se limiteaz exclusiv la aplicarea corect a dispoziiilor imperative din prezenta lege cu
privire la dreptul de a obine titlul de proprietate, la ntinderea suprafeei de teren ce se
cuvine i, dac este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafee, potrivit legii."
Articolul 13:"Atribuirea efectiv a terenurilor se face, n zona colinar, de regul,
pe vechile amplasamente (...)".

Articolul 36:"Persoanele ale cror terenuri agricole au fost trecute n proprietate


de stat, ca efect al unor legi speciale, altele dect cele de expropriere, i care se afl n
administrarea unitilor agricole de stat, devin la cerere acionari la societile comerciale
nfiinate n baza Legii nr. 15/1990 din actualele uniti agricole de stat (...).Numrul de
aciuni primite va fi proporional cu suprafaa de teren n echivalent arabil trecut n
patrimoniul statului, fr a putea depi ns valoarea a 10 ha teren de familie, n
echivalent arabil."
Articolul 38: "n localitile cu deficit de teren n care terenurile fotilor
proprietari se afl n proprietatea statului i acetia nu opteaz pentru aciuni n condiiile
art. 36 i nu li se pot atribui lor sau motenitorilor suprafaa minim prevzut de
prezenta lege, comisiile judeene vor hotr atribuirea unei suprafee de 5.000 mp de
familie, n echivalent arabil, la cerere, din terenurile proprietatea statului. Pentru diferena
de teren pn la care sunt ndreptii fotii proprietari sau motenitorii lor, potrivit
prezentei legi, se aplic corespunztor prevederile art. 36."
N DREPT
Cu privire la excepia preliminar ridicat de Guvern: Guvernul invoc
inadmisibilitatea cererii, motivnd aceasta prin lipsa calitii de victim a reclamantei, n
sensul art. 34 din Convenie, avnd n vedere schimbrile survenite n situaia de fapt
dup 22 octombrie 1995. Acesta subliniaz c reclamantei i-a fost atribuit dreptul de
proprietate asupra a 8 ha de vie i 2 ha de teren arabil (a se vedea alin. 21 anterior). Or,
dac Guvernul admite c restituirea nu a avut loc pe acelai amplasament al terenurilor
deinute de mama sa, el subliniaz faptul c reclamantei i-a fost restituit n natur
suprafaa integral care i-a aparinut acesteia din urm, i anume, 10 ha de teren. De
asemenea, Guvernul arat c actuala lege a fondului funciar nu i mai permite reclamantei
s obin reconstituirea dreptului su de proprietate pe vechiul amplasament. Reclamanta
evideniaz faptul c autoritile mputernicite s pun n aplicare Legea nr. 18/1991 au
atribuit terenurile fotilor proprietari unor teri care nu aveau acest drept. Or, reclamantei
i-au fost atribuite terenuri necorespunztoare sau aciuni, cu toate c prevederile Legii nr.
18/1991 obligau autoritile s dispun restituirea n natur i, n plus, pe vechiul
amplasament, fiind vorba de o zon colinar, destinat culturii viei-de-vie. Curtea nu
poate s speculeze asupra faptului dac i era permis sau nu reclamantei, n temeiul
legislaiei aplicabile la data primei sale cereri n restituire, s obin terenul pe vechiul
amplasament, n condiiile n care instanele chemate s examineze aceast problem cu
prilejul contestaiei introduse de ctre reclamant mpotriva deciziei Comisiei
administrative din 29 iulie 1993 s-au declarat necompetente s soluioneze acest aspect al
cererii, citnd art. 11 din Legea nr. 18/1991, aa cum dispunea acesta la momentul
respectiv. Curtea constat i c un nou litigiu referitor la amplasarea terenurilor restituite
reclamantei se afl n prezent pe rolul instanelor interne (conform alin. 21 anterior).
Oricum, Curtea observ c restituirea terenurilor menionat de Guvern se ntemeiaz pe
o alt baz legal dect cea aflat la originea litigiului prezentat n faa Curii i c a avut
loc n februarie 2001, pentru o parte din teren, i n noiembrie 2002 pentru restul
terenului, adic la aproximativ zece ani de la data la care reclamanta a fcut prima cerere
n temeiul Legii fondului funciar. n plus, Curtea constat c plngerile formulate de
reclamant nu se limiteaz la ingerina autoritilor n dreptul su de proprietate, ci se

refer i la nclcarea articolului 6 alineatul 1 din Convenie. Or, n lipsa recunoaterii,


explicite sau n substan, a faptului c s-a produs o nclcare a Conveniei, precum i n
lipsa unei reparaii din partea autoritilor, reclamanta se poate, n mod incontestabil,
pretinde victim a hotrrii instanelor c nu sunt competente s examineze o decizie
administrativ a Comisiei, cum a fost cazul n spe (a se vedea, mutatis mutandis,
hotrrea n cauza Crian mpotriva Romniei, cererea nr. 42930/98, alin. 27-30, din 27
mai 2003). Prin urmare, Curtea respinge excepia preliminar ridicat de Guvern.
Cu privire la pretinsa nclcare a articolului 6 alineatul 1 din Convenie:
Reclamanta se plnge, mai nti de refuzul instanelor de a examina legalitatea unei
decizii a Comisiei administrative. Ea invoc art. 6 alin. 1 din Convenie, ale crui
prevederi aplicabile dispun:"Orice persoan are dreptul la judecarea n mod echitabil a
cauzei sale (...), de ctre o instan independent i imparial, instituit de lege, care s
decid (...) asupra contestaiilor sale privind drepturi i obligaii cu caracter civil".
Reclamanta evideniaz faptul c instanele romne aveau, n temeiul art. 11 din Legea nr.
18/1991, o competen limitat n ceea ce privete reconstituirea dreptului de proprietate.
Aceast situaie a determinat instanele sesizate prin contestaia ei s nu examineze
legalitatea reconstituirii dreptului su de proprietate prin acordarea de aciuni la o
societate comercial. Guvernul reamintete c, potrivit jurisprudenei constante a Curii,
dreptul de acces la justiie nu este un drept absolut, ci el poate fi supus unor limitri
implicit admise, necesitnd, prin natura sa, o reglementare de ctre stat. Or, el subliniaz
c, n spe, instanele interne s-au pronunat n cazul contestaiei reclamantei mpotriva
deciziei Comisiei administrative, respectnd limitele competenei atribuite lor prin Legea
nr. 18/1991. n observaiile sale complementare, Guvernul subliniaz c el nu contest
cele susinute de reclamant pe terenul art. 6 alin. 1 din Convenie. El precizeaz, totui,
c art. 11 din Legea nr. 18/1991, n vigoare la momentul respectiv i care limita
competena instanelor, a fost modificat prin Legea nr. 169/1997. ncepnd din acest
moment, competena instanelor n materie nu mai este limitat i acestea au posibilitatea
s examineze toate aspectele de fapt i de drept ale deciziilor pronunate de Comisia
administrativ. Curtea constat c procedura n litigiu fcea referire la legalitatea unei
decizii a Comisiei administrative privitoare la dreptul reclamantei, aa cum era prevzut
de Legea fondului funciar, de a obine restituirea unui bun imobiliar, drept ce mbrac,
incontestabil, un caracter civil, n sensul alin. 1 al art. 6 menionat anterior, care este, prin
urmare, aplicabil n spea. Curtea reamintete c, fiind vorba de decizii referitoare la
drepturi i obligaii cu caracter civil, art. 6 alin. 1 din Convenie dispune ca deciziile luate
de autoriti administrative care nu ndeplinesc cerinele acestei prevederi s fie supuse
controlului ulterior al unui organ judiciar cu competen deplin (a se vedea cauza Crian
mpotriva Romniei, citat anterior, alin. 24; cauza Ortenberg mpotriva Austriei,
hotrrea din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 295-B, p. 49-50, alin. 31; cauza Stallinger i
Kuso mpotriva Austriei, hotrrea din 23 aprilie 1997, Culegere de decizii i hotrri
1997-II, p. 679-680, alin. 51. Curtea consider, mai nti, c respectiva Comisie
administrativ care s-a pronunat, la 29 iulie 1993, asupra cererii reclamantei n restituirea
terenului, numit prin ordin al Prefectului i condus de acesta din urm, n temeiul art.
11 din Legea nr. 18/1991, nu respect condiia de independen n raport cu executivul i
nu poate, prin urmare, s constituie o "instan", n sensul art. 6 alin. 1 sus-menionat
(conform, mutatis mutandis, Crian mpotriva Romniei, sus-menionat, alin. 25;
Sramek mpotriva Austriei, hotrrea din 22 octombrie 1984, seria A nr. 84, p. 17, alin.

42). Din cele prezentate rezult c, pentru a fi ndeplinite cerinele art. 6 alin. 1 din
Convenie, e necesar ca persoana interesat s poat supune deciziile luate de autoritatea
administrativ n cauz controlului ulterior al unui organ judiciar cu competen deplin.
Or, Curtea constat, n aceast privin, c instanele sesizate de reclamant printr-o
contestaie mpotriva deciziei prin care Comisia administrativ i atribuise aciuni s-au
declarat necompetente s controleze legalitatea acesteia, n temeiul art. 11 din Legea nr.
18/1991, aa cum era formulat la momentul respectiv. Curtea ia act cu interes de
modificarea legislativ indicat de Guvern referitor la extinderea competenei, de acum
nainte nelimitat, a instanelor chemate s se pronune cu privire la legalitatea deciziilor
administrative ale Comisiei (conform dreptului intern aplicabil, n special alin. 23
anterior). Totui, prevederile legale care reglementau, la momentul faptelor, competena
instanelor judectoreti sesizate cu o contestaie mpotriva unei decizii a Comisiei i
aplicarea lor, n spe, de ctre instane, au determinat, n cauz, imposibilitatea
reclamantei de a supune deciziile emise de o autoritate administrativ care nu
ndeplinete calitile unei "instane", n sensul articolului 6 alineatul 1 din Convenie,
verificrii ulterioare a unui organ judiciar cu competen deplin. n lumina celor
prezentate, Curtea apreciaz c aceast imposibilitate a instanelor, datorat legislaiei
interne n vigoare la data respectiv, de a stabili dac reclamanta ndeplinete condiiile
prevzute de lege pentru a obine restituirea n natur a terenului i, n plus, pe vechiul
amplasament, constatat n cadrul contestaiei reclamantei mpotriva deciziei
administrative care statua asupra drepturilor sale civile, aduce atingere substanei
dreptului su de acces la justiie. Prin urmare, se constat o nclcare a articolului 6
alineatul 1 din Convenie.
Cu privire la pretinsa nclcare a art. 1 din Primul Protocol adiional la
Convenie: Reclamanta apreciaz c, din cauza modului n care a fost soluionat
contestaia sa de ctre instanele interne, s-a adus atingere dreptului la respectarea
bunurilor sale, garantat de articolul 1 din Primul Protocol adiional la Convenie, potrivit
cruia:"Orice persoan fizic sau juridic are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa dect pentru cauz de utilitate public i n
condiiile prevzute de lege i de principiile generale ale dreptului internaional.
Dispoziiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le
consider necesare pentru a reglementa folosina bunurilor conform interesului general
sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuii, sau a amenzilor". Guvernul
susine c reclamanta nu a suferit nici o atingere a dreptului su de proprietate i face
trimitere la decizia n cauza Malhous mpotriva Republicii cehe, cererea nr. 33071/96,
C.E.D.O. 2000-XII). n subsidiar, acesta apreciaz c o eventual atingere a dreptului de
proprietate al reclamantei ar fi ntr-att de infim, nct ar putea intra n marja de
apreciere a statului. Reclamanta contest argumentele Guvernului i precizeaz c susmenionata cauz Malhous mpotriva Republicii cehe nu este aplicabil n spe. Ea arat
c, spre deosebire de domnul Malhous, ea ndeplinea condiiile prevzute de lege pentru a
obine restituirea n natur i, n plus, pe vechiul amplasament, ntruct terenul aparinuse
mamei sale, dar instanele sesizate au refuzat s se pronune asupra acestui aspect,
invocnd limitele legale ale competenei lor. Ea precizeaz, n aceast privin, faptul c,
la data intrrii n vigoare a legii, terenul su fcea parte din patrimoniul cooperativei
agricole de producie i c acesta este situat, aa cum prevede art. 13 din Legea nr.
18/1991, ntr-o zon colinar, i anume, n apropierea localitii Panciu, judeul Vrancea.

In observaiile sale complementare, ulterioare datei de 10 septembrie 2002, dat la care


camera a declarat cererea admisibil, Guvernul apreciaz c art. 1 din Primul Protocol
adiional la Convenie nu este aplicabil n spe, reclamanta neavnd nici un bun actual,
nici o speran legitim, n sensul jurisprudenei constante a Curii. Curtea apreciaz c
problemele ridicate de Guvern n observaiile sale complementare i-ar avea locul mai
degrab n cadrul unei excepii preliminare care s susin incompatibilitatea rationae
materiae a acestui capt de cerere cu prevederile Conveniei. Ridicat pentru prima dat
dup pronunarea deciziei de admisibilitate n cauz, o asemenea excepie este tardiv,
avnd n vedere c Guvernul a deczut din dreptul de a formula excepii, (a se vedea,
ntre altele, mutatis mutandis, Ceteroni mpotriva Italiei, hotrrea din 15 noiembrie
1996, Culegere de decizii i hotrri 1996-V, p. 1755-1756, alin. 19). Oricum, Curtea
consider, innd cont de concluziile formulate la alineatele 38-40 anterioare, c nu este
necesar s se pronune asupra acestui capt de cerere (a se vedea, ntre altele, mutatis
mutandis, hotrrile Laino mpotriva Italiei, cererea nr. 33158/96, alin. 25, C.E.D.O.
1999-I; Zanghi mpotriva Italiei, hotrrea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47,
alin. 23; Biserica catolic din Cannee mpotriva Greciei, hotrrea din 16 decembrie
1997, Culegere de decizii i hotrri 1997-VIII, alin. 50).
Prejudiciul material i moral: reclamanta solicit cu titlu de prejudiciu material
acordarea a 3 ha de teren situate n proximitatea terenului de 7 ha care i-a fost deja
restituit sau, n subsidiar, o sum corespunztoare valorii bunului imobiliar menionat, pe
care o apreciaz la 6.000 euro. Ea solicit, n plus, 10.000 euro pentru prejudiciul moral
cauzat de refuzul autoritilor, vreme de aproape zece ani, de a o pune n posesie cu
terenul pe vechiul su amplasament, fapt ce i-a provocat suferine fizice i psihice, i-a
afectat starea sntii i a determinat apariia unui sentiment de nedreptate i tensiune
permanent. Guvernul se opune acordrii sumelor cerute de reclamant. El remarc, n
aceast privin, c, urmare a modificrilor survenite n situaia de fapt, reclamanta a
obinut restituirea n natur a 8 ha de vie i 2 ha de teren arabil, adic totalitatea suprafeei
de teren deinut de mama sa. Or, el subliniaz c, avnd n vedere schimbarea destinaiei
terenurilor pe perioada regimului comunist, precum i titlurile de proprietate atribuite
deja unor teri asupra unor terenuri aflate n proximitatea terenului reclamantei, este n
mod obiectiv imposibil ca aceasta s fie pus n posesie pe acelai amplasament.
Guvernul e de prere c nu se poate stabili nici o legtur de cauzalitate ntre suferinele
invocate de aceasta i pretinsele nclcri ale prevederilor Conveniei. Curtea evideniaz
c singurul element luat n considerare n acordarea satisfaciei echitabile este, n spe,
faptul c reclamanta nu a beneficiat de acces la justiie pentru a contesta deciziile
Comisiei administrative, ce statuau asupra drepturilor sale cu caracter civil. Curtea nu
poate s speculeze care ar fi fost soluia contestaiei n caz contrar, dar nu consider
nerezonabil aprecierea c persoana interesat a suferit o pierdere real de ans (a se
vedea cauzele Pelissier i Sassi mpotriva Franei, cererea nr. 25444/94, alin. 80,
C.E.D.O. 1999-II; Crian mpotriva Romniei, sus-menionat, alin. 36). Pronunndu-se
n echitate, aa cum prevede articolul 41 din Convenie, Curtea acord reclamantei suma
de 4.000 euro pentru prejudiciile nsumate.
Dobnzi de ntrziere: Curtea hotrte s aplice majorri de ntrziere
echivalente cu rata dobnzii pentru facilitatea de credit marginal practicat de Banca
central european, la care se vor aduga 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate, decide:


1. respinge excepia preliminar ridicat de Guvern;
2. hotrte c a fost nclcat articolul 6 alineatul 1 din Convenie;
3. hotrte c nu este necesar s se pronune asupra captului de cerere fondat
pe articolul 1 din Primul Protocol adiional la Convenie;
4. hotrte c:
a). statul prt trebuie s plteasc reclamantei, n termen de 3 luni de la data
rmnerii definitive a hotrrii, conform art. 44 alin. 2 din Convenie, 4.000 euro
pentru prejudiciul material i moral, plus orice sum care i-ar putea fi reinut cu titlu
de impozit, urmnd a fi achitai n lei romneti, conform ratei de schimb aplicabile la
momentul plii;
b). aceast sum va fi majorat, ncepnd de la data expirrii termenului menionat
pn la momentul efecturii plii, cu o dobnd simpl de ntrziere egal cu dobnda
minim pentru mprumut practicat de Banca central european, valabil n aceast
perioad, la aceasta adugndu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
5. respinge de acordare a unei satisfacii echitabile pentru surplus.

BIBLIOGRAFIE

1. Vincent Berger, Jurisprudebra Curtii Europene a Drepturilor Omului, IRDO,


Bucuresti, 1999 ;
2. Corneliu-Liviu Popescu, Hotarari pronuntate de CEDO impotriva Romaniei,
Editura All Beck, Bucuresti, 2003;
3. Corneliu Birsan, Marius Eftimie, Conventia europeana a drepturilor omului
(culegere de texte), Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006;
4. Bianca Selejan-Gutan, Protectia europeana a drepturilor omului, Editia 2,
Editura C.H. Beck, Bucutresti, 2006.
SITE-uri:
1. www.echr.coe.int;
2. www.hudoc.echr.coe.int;
3. www.humanrights.coe.int.