0%(2)0% au considerat acest document util (2 voturi)
487 vizualizări1 pagină
În pofida provocărilor cu care se confruntă psihologia clinică şi psihoterapia în prezent, aceasta rămâne un domeniu fascinant, cu un potenţial extraordinar în a ajuta indivizi, grupuri şi societatea în ansamblul său.
Ca răspuns la situaţia creată de diagnostic, psihologul clinician şi psihoterapeutul poate decide ce fel de intervenţie este cea mai eficientă pentru client, pentru a-l ajuta să restabilească starea de bine individuală a acestuia, în baza unui suport consistent de recuperare şi reabilitare a problemelor de sănătate sau a acelor condiţii dezadaptative care aduc suferinţă fiinţelor umane.
Am elaborat acest volum având convingerea că toţi cei care aleg să îl citească vor pătrunde în explorarea unor situaţii care altfel sunt inaccesibile, însă care pot crea un fundament solid pentru cercetări şi studii viitoare.
Această carte este o încercare de a umple spaţiul dintre manualele de psihologie şi cercetarea care le-a făcut posibile.
Studiile de caz constituie un instrument de referinţă în psihologia clinică care, deşi nu pot fi replicate, pot oferi informaţii asupra trăsăturilor unice ale unei persoane şi, prin urmare, constituie o experienţă aparte în practica psihologică.
Totodată, această abordare a studiilor de caz joacă un rol reprezentativ în înţelegerea sensului unor situaţii individuale, a demonstrării existenţei unui fenomen, a unei patologii, la diagnosticarea şi conceptualizarea cazurilor, iar în cele din urmă conduce la facilitarea procesului terapeutic.
Psihologii clinicieni şi psihoterapeuţii iau numeroase decizii individuale cu o mare atenţie şi chibzuinţă pentru a face faţă unor aspecte, probleme şi provocări specifice fiecărui demers terapeutic în parte. În acest context, studiile de caz pot fi modele utile care să-i ajute să sintetizeze şi să ordoneze volumul de informaţii pe care îl prezintă fiecare client, precum şi să folosească această sinteză în scopul elaborării planurilor de tratament pentru propriile cazuri. Deopotrivă, studiile de caz oferă o perspectivă suplimentară asupra manierei de lucru a unor psihologi clinicieni cu experienţă.
Studiile de caz prezentate permit actualilor şi viitorilor psihologi clinicieni şi psihoterapeuţi să observe atât detaliile tratamentelor validate ştiinţific cât şi ale procedurilor de evaluare.
Cazurile prezentate în acest volum abordează problematici diferite, începând cu dependenţa de jocuri de noroc, depresia, anxietatea, atacul de panică, tulburările din spectrul autist şi până la o patologie nouă şi mai puţin cunoscută de specialişti, respectiv sexsomnia.
Din poziţia de psihoterapeut, psiholog clinician, formator şi supervizor în psihologie clinică am urmărit îngemănarea practicii clinice cu cercetarea din domeniu. Astfel, prin această lucrare am încercat să ilustrăm diferite abordări ce pot fi folosite în practica curentă a unui spectru cât mai larg de actuali şi viitori psihologi clinicieni şi psihoterapeuţi.
Aşadar, acest volum se adresează în principal psihologilor clinicieni în supervizare sau autonomi, masteranzilor la psihologie şi celor care sunt în formare în psihologie clinică sau psihoterapie, care vor găsi modalităţi concrete de abordare a clienţilor care le vin în cabinet, precum şi tehnici de intervenţie psihologică, modele de evaluare clinică, de conceptualizare a unui caz şi în final modalitatea de a redacta un studiu de caz.
În egală măsură, acest volum se adresează studenţilor la psihologie şi tuturor persoanelor interesate de domeniul psihologiei şi de cele mai frecvente tulburări psihice care apar în rândul populaţiei din ţara noastră şi nu în ultimul rând tuturor celor care doresc o mai bună înţelegere ale adevăratelor rădăcini ale psihologiei.