Tem

Descrierea dreptului afacerilor

Putem defini Dreptul Afacerilor, in sens larg, ca fiind
totalitatea activitatilor economice,bancare, financiare, etc., prin care se realizeaza, la nivel mondial,
schimburile economice,cooperarea economica si tehnico-stiintifica.
Stricto sensu, Dreptul Afacerilor este definit prin insasi gama de operatiuni deimport/export,
derulate de persoane fizice si/sau juridice dintr-un stat cu parteneri cu aceeasivocatie dintr-un alt
stat, avand ca obiect marfurile, capitalurile si serviciile.
Din aceasta definitie reiese, cu claritate, ca Dreptul Afacerilor insumeaza acele norme juridice
care reglementeaza relatiile comerciale ce depasesc cadrul intern sau international al unui stat si au aderente
internationale, cu doua sau mai multe sisteme de drept nationale.
Caracteristicile fundamentale ale obiectului Dreptului Afacerilor se deslusesc, culimpezime, din
definirea obiectului acestuia, si anume:
a)caracterul volitional, care rezida din faptul ca participantii la activitatea de comertintern si
international isi stabilesc, potrivit vointei lor proprii, drepturi si obligatii corelative
indomeniul schimburilor, al cooperarii tehnico-stiintifice si economice.
b)caracterul patrimonial este conferit de acele raporturi patrimoniale, evaluabile in bani, care iau
nastere intre cei care iau parte la vehicularea marfurilor, valorilor si cunostintelor pe plan
mondial si care urmaresc obtinerea unui profit.
c)caracterul commercial este relevat de recurgerea la anumite criterii, in raport dedefinirea sa, in
dreptul intern. Cel mai important criteriu se desprinde din prevederile art. 3 alin.2 din Codul
Comercial Roman, care arata ca actele civile se disting de actele comerciale princauza acestora
din urma, ce consta in interpunereain procesul de circulatie a marfurilor siserviciilor cu intentia de
a realiza beneficii;
d)caracterul international implica in aceasta privinta, obligatoriu, existenta unuia sau amai multor
elemente de extraneitate

Descrierea ramurii de drept public

Ramura de drept este un ansamblu distinct de norme juridice care reglementeaz relaiile sociale
cu acelai specific i din acelai domeniu, folosind aceeai metod sau acelai complex de
metode. Unele ramuri mai vaste se pot diviza i n subramuri.
Dreptul public protejeaz prin normele sale un interes general, al statului, deci comun tuturor
cetenilor. El este imperativ prin natura sa, constituindu-se ntr-o sum de ordine i de interdicii
i manifestndu-se cu preponderen prin aciunea autoritar, unilateral a guvernanilor.
Dreptul public se caracterizeaza prin:
- reglementeaza relatiile sociale privind constituirea statului, structura statului, relatiile dintre
componentele statului precum si dintre acestea si indivizii (relatiile din interiorul guvernarii,
inclusive dintre guvernanti si guvernati);
- in dreptul public sunt preponderente actele de autoritate pe cand in dreptul privat actele de
gestiune, contractele etc.;
- in dreptul public preponderent este regimul constrangerii (dreptul penal, dreptul administrativ
etc.); din punct de vedere al constrangerii sunt preponderente actele juridice unilaterale,
autoritare, emise de autoritatile publice;
- dreptul public contine ansamblul normelor prin care se asigura satisfacerea interesului public;
*normele dreptului public sunt de aplicare mai larga vizand de regula, conduita tuturor
cetatenilor (legea, hotararea de guvern etc.), pe cand cele ale dreptului privat au o aplicabilitate
mai restransa, vizand de regula doua sau mai multe persoane;
- normele dreptului public sunt superioare celor de drept privat, ultimele fiind subordonate
primelor; *dreptul public se exprima prin actiuni autoritare pe cand dreptul privat se traduce prin
initiativa individuala si acordul liber de vointe;
- dreptul public vizeaza interesul public pe cand dreptul privat apara interesul privat, particular;
- normele de drept public sunt opozabile erga omnes, iar cele de drept privat numai la un numar
restrans de persoane.
- in dreptul public,drepturile statului si ale autoritatilor publice sunt obligatorii de infaptuit pentru
titulari, deoarece prin acestea se apara interesul public si nu al autoritatii respective.

Clasificarea faptelor juridice

1) Notiune. In sens larg, prin fapte juridice se inteleg toate actiunile omenesti sau faptele
voluntare al omului de savarsirea carora legea leaga anumite efecte juridice constand in nasterea,
modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile. In sens restrans, prin fapte juridice se
inteleg actiunile omenesti licite sau ilicite savarsite fara intentia de aproduce efecte juridice,
efecte care totusi se produc in temeiul si puterea legii, chiar impotriva vointei autorului lor.
2) Clasificare.
Faptele juridice licite sunt actiunile omenesti savarsite fara intentia de a da nastere unor
raporturi juridice de obligatii, dau totusi nastere unor asmenea raporturi, in puterea legii, fara ca
prin ele sa se incalce normele de drept in vigoare. Ele sunt reglementate de art.986-997 Cod civil
(in ce priveste gestiunea de afaceri si plata nedatorata) si deduse din principiile generale de drept
de literatura de speciaitate si de jurisprudenta (in ce priveste imbogatirea fara justa cauza).
Faptele juridice ilicite sunt actiuni omenesti savarsite fara intentia de a da nastere unor raporturi
juridice de obligatii, care totusi se nasc, in temeiul sau puterea legii, impotriva vointei autorului
lor si prin care se incalca normele de drept sau bunele moravuri. Dreptul comun in aceasta
materie il constituie art. 998-1003 Cod civil.

Trasaturile raportului juridic

A. Raportul juridic este un raport social
Raportul juridic se stabileste totdeauna intre oameni, fie intre parteneri persoane fizice,
fie intre acestea si organele statului, sau intre organele statului. Ca raport social, raportul juridic
se alatura (coexista) cu ansamblul raporturilor social-economice, politice etc. Sublinierea
caracterului social al raportului juridic este necesara, data fiind tendinta, prezenta uneori in
literatura juridica mai veche, in conformitate cu care raportul juridic este conceput ca un raport
intre oameni si bunuri.
B. Raportul juridic este un raport de suprastructura
Intrand in compozitia suprastructurii juridice, raporturile de drept suporta influenta
tuturor raporturilor sociale (materiale si ideologice).
Ca nucleu al ordinii sociale, dreptul este implicat in derularea relatiilor de interes
hotarator pentru o buna desfasurare a raporturilor sociale. In acest cadru, dreptul reglementeaza
raporturile politice hotaratoare (raporturi apartinand domeniului conducerii sociale), raporturi din
sfera vietii familiale, culturale, raporturi care privesc apararea sociala etc. Totodata, ca raporturi
de suprastructura, raporturile juridice se pot manifesta intr-un grad de interdependenta relativa
fata de raporturile materiale, putand fiinta si ca o creatie a normei de drept. Din momentul
aparitiei statului si dreptului, multe categorii de relatii sociale pot sa existe numai ca raporturi
juridice.

C. Raportul juridic este un raport volitional

Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa.Oamenii intra in
raporturi sociale in vederea satisfacerii trebuintelor lor. Ducandu-si existenta intr-o ambianta
sociala si satisfacandu-si interesele intr-un cadru social determinat, organizat si reglat normativ,
omul intra in numeroase raporturi cu semenii sai sau cu organisme sociale constituite.
D. Raportul juridic este un raport valoric
Importanta studierii notiunii si trasaturilor raportului juridic se evidentiaza si in planul
axiologiei juridice. Intr-adevar, in raporturile juridice isi gasesc concretizarea valorile esentiale
ale societatii.
Ca produs al gandirii si practicii comune a oamenilor, aceste valori sunt sanctionate si li
se acorda putere normativa de catre constiinta sociala, prin intermediul statului si a normelor
instituite de acestea. Pe calea normativitatii juridice statul incurajeaza, promoveaza si apara
aceste valori.