CELUL

de Dumitru Bacu
Pleoapele de scnduri s-au lsat pe zare,
nfrtite-n tain, noaptea i tcerea
strjuesc de-avalma triste, ncperea
unde-o za mai cnt, cnd un gnd tresare.
Jos, pe rogojina zdrentuit-n veghe,
nu-i dect o ran i doi ochi luceferi,
cnd rd pndind din umbr ciurdele de neferi...
Gndul ars de foame se sfinete-n zeghe,
Vnt e coapsa. Roas de cangrene
ca i chipul celui ce l-a-mpuns cu ur.
Zmbetul iertrii-i flutur pe gur,
ciutur de stele-i scnteie sub gene.
Cnd i cnd o tuse, obosit, stins,
sfie tcerea in felii egale...
Pe podea se isc roii, mici petale,
apoi totul tace... tace carnea-nvins!