Aventurile lui Ulise

-In insula lui Eol si in tinutul LestrigonilorUlise ajunge pe insula lui Eol, zeul vnturilor. Este bine primit de acesta, care-i ofer n dar un burduf de
piele legat la gur cu un lan de argint. Zeul nchisese aici vnturile neprielnice drumului lui Ulise. Singurul
vnt rmas liber era Zefirul, care putea s mping corbiile spre Itaca. Ulise este sftuit s deschid burduful
doar cnd ajunge acas, dar tovarii lui, creznd c burduful este plin cu aur i argint, l desfac pe furi.
Vnturile odat scpate, dezlnuie o furtun care-i mpinge pe Ulise i tovarii si pe insula lestrigonilor,
uriai mnctori de oameni. Din flota lui Ulise scap doar o corabie. Radiaie Hawking Radiaia Hawking
(cunoscut i sub denumirea de radiaia Bekenstein-Hawking) este radiaia termic, avnd spectru de corp
negru, presupus a fi emis de gurile negre din cauza efectelor cuantice. Este numit dup fizicianul Stephen
Hawking, care a furnizat argumentul teoretic pentru existena sa n 1974, i, uneori, dup fizicianul Jacob
Bekenstein care a prezis c gurile negre ar trebui s aib o temperatur i entropie finite i diferite de zero.
Lucrarea lui Hawking a urmat vizitei sale la Moscova n 1973, unde oamenii de tiin sovietici Iakov
Zeldovici i Alexander Starobinsky i-au artat c, n conformitate cu principiul incertitudinii din mecanica
cuantic, gurile negre aflate n micare de rotaie ar trebui s creeze i s emit particule. Producerea radiaiei
Hawking reduce masa gurii negre i este, prin urmare, cunoscut i ca evaporarea gurii negre.Daca entropia
este finita si diferita de 0,atunci cantitatea de informatie este finita.Principiul incertitudinii permite crearea de
particule energetice.Energia se va descompune in particule si antiparticule ce se vor anihila rapid.
Revolta lui Hawking fata de Dumnezeu
Viata, personalitatea si ideile fizicianului Stephen Hawking sunt extrem de cunoscute la ora actuala,
profesorul ajungand, probabil fara voia lui, sa fie cel mai celebru fizician din lume. Apreciat de o parte a lumii
stiintifica pentru ipotezele sale originale si inovatoare asupra fizicii, profesorul britanic este puternic contestat
de alti oameni de stiinta la fel de prestigiosi. De asemenea, in ultimul timp, Stephen Hawking a cazut victima
unor atacuri furibunde din cauza declaratiilor si opiniilor sale transante. Totul a pornit de la parerea lui Hawking
depre faptul ca Dumnezeu nu exista, iar Universul s-a format de la sine, cu de la sine putere. Intr-o carte
provocatoare intitulata "The Grand Design", scrisa in colaborare cu fizicianul american Leonard Mlodinow si
aparuta pe data de 9 septembrie a anului curent, profesorul Stephen Hawking afirma ca fizica moderna ca stiinta
nu trebuie sa lase niciun loc lui Dumnezeu in ecuatia aparitiei Universului, iar stiinta poate explica singura
originea tuturor lucrurilor. Lucrarea examineaza istoria cunoasterii stiintifice asupra Universului, pornind de la
grecii ionieni care credeau ca natura lucrurilor este data de legi, nu de vointa zeilor. Apoi, Hawking aduce
aminte de lucrarile lui Nicolaus Copernic, printre primii si cei mai mari sustinatori ai ipotezei ca Pamantul nu se
afla in centrul Universului si il contrazice pe sir Isaac Newton care era convins ca Universul a fost creat de
Dumnezeu, neputand apare de la sine din haosul primordial. Partea centrala a lucrarii este data de teoria
mecanicii cuantice si de teoria relativitatii - cele doua explicand practic cum Universul a fost creat din nimic.
"Pentru ca exista legi asemenea celei a gravitatiei, Universul se poate autocrea din nimic. Creatia spontana este
motivul pentru care mai degraba exista ceva decat nimic, motivul pentru care Universul si oamenii exista. Nu
este nevoie sa-l invocam pe Dumnezeu pentru a pune Universul in miscare". De asemenea, sustinand Teoria-M,
autorii afirma ca la fel cum Pamantul este una dintre planetele sistemului nostru solar, iar Calea Lactee una
dintre numeroasele galaxii din Univers, intregul Univers in care ne aflam poate fi un univers din multe altele
(sau din Multivers). Urmand acest rationament, in ultimele pagini ale cartii, autorii afirma ca cateva dintre
universurile Multiversului pot sustine viata, care nu este apanajul exclusiv al Pamantului. Ultima lucrare a lui
Hawking a prins foarte bine in presa tabloida, dar a primit critici mixte din partea comunitatii stiintifice. I se
reproseaza lui Hawking mai ales duplicitatea in privinta tratarii problemelor esentiale: in 1988, in volumul care
l-a facut celebru, "Scurta Istorie a Timpului", fizicianul afirma - implicit - ca Dumnezeu exista, iar el accepta
rolul Divinitatii in crearea Universului: "Daca vom descoperi vreodata o teorie completa si inatacabila de la
inceput la sfarsit, aceasta va deveni triumful suprem al ratiunii umane, pentru ca din acel moment vom cunoaste
cum functioneaza mintea lui Dumnezeu". Stephen Hawking isi pastreaza alte opinii neschimbate, fizicianul
reafirmandu-si entuziastul pentru teoria mai multor universuri paralele si sustinand ca Multiversul se poate
constitui intr-un adevarat "Sfant Graal" care poate explica la un moment dat orice notiune a universuluim

cunoscut: "Teoria-M este nimic altceva decat teoria unificata pe care Einstein spera sa o descopere. Faptul ca
noi, oamenii, care suntem in esenta noastra o alcatuire de particule fundamentale din Natura, am fost capabili sa
ajungem atat de aproape de intelegerea legilor care ne guverneaza atat pe noi, cat si intregul Univers, este un
mare triumf". Contestatarii lui Hawking Intre cei mai pertinenti critici ai lui Hawking se numara urmatorii:
Craig Callender, in New Scientist, se declara neconvins de felul inconsistent in care Hawking sustine
Multiversul: "Teoria-M este o ciorna departe de a fi verificata si completa - ceea ce nu-i impiedica pe autori sa
afirme ca prin intermediul acesteia se poate explica misterul esentei Universului. Un non-sens!".
Paul Davies, intr-un articol aparut in The Guardian, afirma ironic ca legile Metaversului, asa cum sunt
ele enuntate de Hawking: eterne, imuabile si transcendente - care exista pur si simplu si trebuie acceptate ca
atare sunt identice cu atributele lui Dumnezeu.
Dr. Marcelo Gleiser, intr-un articol intitulat "Hawking si Dumnezeu: o relatie intima" afirma ca
invocarea unei teorii a teoriilor este inconsecventa cu insasi natura fizicii - o stiinta empirica bazata pe
descoperirea graduala a unor informatii din ce in ce mai complexe. "Pentru ca nu vom avea niciodata
instrumente capabile sa masoare intregul Univers, nu putem fi vreodata siguri ca am descoperit o teorie finala."
In sfarsit, fizicianul Peter Woit de la Universitatea Columbia il acuza pe Hawking ca a formulat postulatul
"Dumnezeu nu este necesar" doar ca pe un instrument de marketing, pentru a-si face publicitate cartii, iar John
Horgan de la Scientific American demonstreaza magistral cum tocmai Teoria-M este un argument in favoarea
existentei lui Dumnezeu. Cercetatorul face apel la "problema restaurantului lui Alice", o referire la un vers dintro veche melodie folk americana: "Poti avea tot ceea ce-ti doresti in restaurantul lui Alice". Horgan afirma ca: "o
teorie care le prezice pe toate, nu prezice, de fapt, nimic", iar intr-un Multivers,o infinitate de universuri practic,
nu este exlus ca niciunul, unul sau chiar toate sa fie create de Dumnezeu.
Cele de mai sus au fost puncte de vedere avizate, venite din sanul comunitatii stiintifice. Presa tabloida
speculeaza ca Hawking incepe, pur si simplu, sa-si piarda mintile, datorita numeroaselor boli de care sufera din
tinerete, precum si a situatiei cumplite in care este obligat sa isi duca existenta. Alte critici vin din partea unor
autoritati cu formatie filozofica sau religioasa, care il acuza pe Hawking de interpretari puerile asupra religiei,
faimosul fizician neavand nici cele mai elementare notiuni teologice atunci cand isi da cu parerea la modul
ultimativ asupra religiei. Opiniile fizicianului au starnit, dupa cum era de asteptat, numeroase furtuni printre
reprezentatii celor trei mari religii monoteiste: in Anglia natala, reprezentantii acestora s-au aflat in aceeasi
tabara, uitand de diferentele teologice, istorice si culturale care-i despart.
Liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul Rowan Williams a iesit la rampa ironizandu-l pe fizician:
"Credinta in Dumnezeu nu se axeaza pe explicarea modalitatilor prin care lucrurile se inlantuiesc in Univers, ci
se refera la convingerea ca exista o inteligenta superioara care este la baza tuturor lucrurilor si de care depinde
intregul Univers". Rabinul sef, Dr. Jonthan Sacks, a dat o replica asemanatoare, clericul iudaic afirmand ca:
"Stiinta tine de explicatii, iar explicatiile mintii omenesti sunt limitate si, de multe ori, gresite. Religia tine de
interpretare... Biblia, pur si simplu, nu este interesata de felul in care Universul a luat nastere. In fond,
Dumnezeu este absolut si atotputernic, din acest motiv El poate crea Universul intr-o infinitate de cai diferite
sau dupa o singura reteta". Ibrahim Mogra, imam si membru al Consiliului Musulmanilor din Marea Britanie nu
se lasa mai prejos: "Ma minunez uitandu-ma la atatia oameni respectabili care sunt convinsi ca profesorul
Hawking este cea mai luminata minte din lume. Atat de inteligent, si totusi nu poate vedea creatia si maretia lui
Dumnezeu in orice lucru, mai ales in Universul cel nemarginit? Daca ne uitam pur si simplu la Univers,
observam ca cineva l-a creat sub aceasta forma si nu alta. Acel cineva este Dumnezeu".
In loc de concluzii
Odata cu acceptarea faptului ca Big Bang-ul a devenit paradigma dominanta a cosmologiei actuale,
teologii, liderii religiosi si credinciosii de rand au reactionat in moduri diferite fata de teoria in cauza. Unii au
acceptat evidentele stiintifice ca atare, fara a-si pune alte intrebari, altii au incercat sa impace teoria cu propriile
convingeri religioase.
In prezent, savantii se vad coplesiti de aparitia informatiilor din ce in ce mai detaliate referitoare la
existenta sau inexistenta asa-numitei energii neagre si materii neagre, notiuni care ar putea schimba radical tot

ce stim despre Big Bang si modul in care acesta s-a propagat. In functie de ceea ce stim pana acum despre
energia neagra, se contureaza doua scenarii: fie Universul va atinge o dimensiune maxima, dupa care va cadea
in colaps, fie expansiunea sa nu se va opri niciodata, iar Cosmosul va deveni infinit in adevarata acceptiune a
termenului. O teorie de ultima ora care a pus pe jar comunitatea stiintifica mai afirma ca chiar daca dimensiunea
spatiala a Universului este nelimitata, la un momentdat timpul se va opri. Intreaga desfasurare a evenimentelor
ne arata, de fapt, cat de putine stim despre lumea in care traim, dar si - mai grav! - ca aproape tot ceea ce
sustinem ca cunoastem se bazeaza pe scenarii, supozitii, ipoteze si teorii niciodata demonstrate (sau
demonstrabile) in totalitate. Cum am aparut? Incotro de indreptam? Va muri vreodata Universul? Exista alte
Universuri in afara de cel in care ne aflam? Putem macar sa parcurgem cu mintea vastitatea cosmica? Avem
instrumentele necesare? Sau capacitatea noastra mentala este incapabila pentru o asemenea calatorie? Aici se
termina stiinta, iar toate raspunsurile argumentate empiric dispar in fata conceptului de Infinit si a celui de
Sfarsit fara Inceput. Ironic si paradoxal, indiferent de ce parte a baricadei ne-am afla, pusi fiind in fata grandorii
si misterelor Universului care ne inconjoara, ajungem intr-o postura de credinta care este (cel putin in
manifestare) eminamente religioasa.
SINGURA PROBLEM FILOSOFIC NTR-ADEVR IMPORTANT
Oh, blestemat cel ce s-a trezit din somn i-a contemplat amurgul omenirii! Ce Atlas voluntar1 e omulcum masochist privete singur universul, tiind c tot ce a cldit are s se destrame. Cum se zbate omul modern
ntre sacru i profan, ncercnd s redescopere sensul! Pe bun dreptate, cnd realizm faptul c ideea de sens
n lume, i sensul lumii pornesc dintr-o presupoziie- i anume aceea c viaa i lumea ar avea, de fapt, un
sens- nu putem dect s ne ngrozim, ntrebndu-ne dac viaa merit trit. Probabil prima ntrebare la care ar
trebui s gsim rspuns ar fi aceasta: merit viaa s fie trit? Realmente, nainte de a porni n jocurile
minii; nainte de a cldi castele de gndire i de-a aduce reforme menite s remprospteze spiritul istoriei,
trebuie s vedem care este telosul (scopul, finalitatea) vieii pe pmnt, dar mai ales dac exist vreun scop:
Nu exist dect o problem filosofic ntr-adevr important: sinuciderea. A hotr dac viaa merit sau nu s
fie trit nseamn a rspunde la problema fundamentala a filosofiei. Restul, dac lumea are trei dimensiuni,
dac spiritul are nou sau dousprezece categorii, vin dup aceea. Acestea sunt doar jocuri, dar mai nti trebuie
s rspunzi.2 n primul rnd, observ ca fiind de-a dreptul iraional s ncercm s trim spre a muri n numele
marilor idealuri, asumndu-ne totodat teoria conform creia viaa nu e nimic mai mult dect o ntmplare
[ne]fericit. Chiar mnai de cele mai nobile principii morale, aciunile noastre nu i-ar gsi sensul dac singura
lege care ar guverna fiinele vii ar fi legea darwinist a luptei pentru existen i selecie natural. Astfel, dac
o via de dup moarte n-ar exista, totul ar fi justificat chiar i crima. Ba mai mult, sinuciderea n-ar fi numai
un lucru raional pe care l-am putea face, dar probabil ar fi chiar singura alegere raional. Am gndit n sensul
acesta un exerciiu mental: presupunnd c ni s-a confirmat c Dumnezeu nu exist, iar viaa de dup moarte e
doar un mit, ce ne-ar mpiedica s jefuim, ucidem; s ne sinucidem? Realmente, singulul principiu care ar
guverna n cazul n care tu i presupusul tu oponent tu v-ai afla ipotetic ntr-o confruntare pe via i pe
moarte ntr-un loc fr martori, ar fi principiul biologic al supravieuirii celui mai puternic (am precizat c nu ar
fi martori, spre a nu nate o posibil fric de nchisoare ). E rezonabil s spunem astfel c fr un principiu
divin-indiferent cum l-am numi-, o crim ar fi ntocmai justificat (la fel n cazul sinuciderii). Practic, ceea ce
vreau s spun este c n cazul n care am privi lumea dintr-o perspectiv strict materialist, ar trebui prin urmare
s apelm la instinctele animalice de baz- i s ni le satisfacem. Pn la urm, trebuie s contientizm c n
cazul unui univers strict material, odat cu moartea individului, moare i contiina sa, simul su istoric, dar i
amintirile sale. n al doilea rnd, o abordare cumva poetic asupra vieii este de asemenea greit, cci nu
putem s-i dm noi sens vieii, aa cum nu putem spune aceast piatr are X sens n via . Sensul vieii
pietrei sau mai bine zis lipsa sensului vieii este un fapt predeterminat. Astfel, ceea ce ne-ar rmne s
facem ar fi s cutm sensul, nu s-l furim; cci dac finalitatea unei semine este de a ajunge copac, nu putem
noi s-i spunem c-i poate defini sensul, ncercnd s devin o pasre. n ceea ce privete finalitatea biologic
a unui organism, totul ne este clar, dar rmne s m ntreb dac nu cumva sufletul ar fi un soi de extensie a
finalitii biologice- n alte cuvinte, sufletul ar fi ceea ce ar permite contiinei care a fost separat subit de trup

s-i mplineasc devenirea. Desigur, acest lucru este doar o speculaie, i mai degrab l vd ca pe o
necesitate; poate chiar nzuin, nu ca pe un argument. n mod negreit, dac nu exist un sens, un scop sau
Dumnezeu, eforturile noastre de a cldi naiuni; de a ne mbogi cultural i spiritual, precum i de a descoperi
mecanismele tiinifice din spatele universului ar fi n zadar. Astfel, scopul n via (sau ideea de Dumnezeu)
nu vine ca o certitudine, ci ca o necesitate: cci omenirea va disprea ntr-un final, iar odat cu ea tot ceea ce a
cldit ea, toate mecanismele descoperite i tot progresul tehnologic, spiritual i intelectual. Astfel, nimicul
(neantul) necunoscnd timp i spaiu; neavnd un sim istoric, n-ar putea s-i aduc aminte de omenire- de
acea specie care a ajuns pe culmile gndirii, contemplndu-i propria inutilitate. Mergnd mai departe cu
exerciiul mental, s ne imaginm c dup dispariia omenirii nu ar mai exista memoria unui anume tnr
filosof ce a atins culmea nelegerii universului i s-a ndrgostit de o frumoas fat- iar tnrul nu va putea
profita de pe urma acestei cunoateri, cci ea s-a evaporat n neant mpreun cu contiina sa i cu dragostea
sa pentru respectiva fat. Realmente, totul ar muri odat cu noi: un mort nu poate s perceap plnsetele i
prerile de ru ale celor dragi- i la ce bun? cci vor muri i ei, iar odat cu ei, va muri i suferina lor. Putem
zice astfel c ntr-un sens materialist, c viaa este doar un travaliu ce se sfrete n neant? i de ce s nu
nfruntm mai devreme inevitabilul? Nu neleg cum a putut pn acum un ateist, tiind c nu exist
Dumnezeu, s nu se omoare imediat? S-i dai seama c nu exist Dumnezeu i s nu-i dai seama imediat c tu
nsui ai devenit prin aceasta Dumnezeu este o inepie, altminteri te omori imediat. n momentul cnd ai ajuns
ns la aceast contiin tu eti domn i mprat i nu te vei omor, ci vei tri n gloria cea mai sublim. i
numai acela care primul a ajuns contient de aceasta trebuie s se omoare singur neaprat, altfel cine va ncepe
i va demonstra? Eu m voi omor negreit pentru a ncepe i a demonstra.[] Timp de trei ani am cutat
atributul dumnezeirii mele i l-am gsit: atributul dumnezeirii mele este Voina suveran, absolut liber! Iat tot
ce a putea s-mi demonstrez, n punctul esenial, nesupunerea i totodat libertatea mea nou nfricotoare.
Pentru c este ntr-adevr nfricotoare. mi pun capt zilelor, ca s-mi afirm nesupunerea i libertatea 3 Vreau
s menionez c nu doresc s susin viziunea ateist, dei o neleg, i-n multe privine mi-e fric c ar putea s
fie just. Ceea ce doresc n schimb s fac este s neleg ce sens ar putea s aibe viaa dincolo de presupoziii,
prejudeci i rspunsuri poetice. Omul nu poate s pluteasc n gol fr o ancor; nu poate s triasc n lipsa
unor repere clare- i pn i cel mai dezordonat om are n mintea sa o viziune a ordinii lucrurilor n lume (fie ea
i eronat). n fine, nu pot s percep rostul unui spirit precum cel din perioada iluminist, animnd de fapt
minile cele mai iluminate spre neant- adic un progres ce se sfrete subit, din cauza faptului c pur i
simplu contiina omenirii e la fel de vulnerabil n faa putreziciunii ca i carnea. S nu reueasc oare
contiina s transcead carnea? n fond, trebuie s realizm faptul c trupul e proiectat s moar- singurul
lucru ce ar putea salva spiritul istoric i omenirea n general ar fi astfel ideea unui suflet i un sens; probabil un
Dumnezeu. Viaa face din fiecare din[tre] noi o zdrean;anii de zile ne nvechesc visurile i
mdularele;contactul cu oamenii ucide prospeimea i rvna ntng dup ideal ;dragostea devine un joc sterp
i un obiect de tiin; instinctele se ncliesc; inima o pomp care scrie;[]totul este o alandala jalnic,n
care nucirea noastr singur mai pare a pstra o urm de logic i de cuviin,cnd universul e o zdrean,iar
sperana noastr petecul ei inefectiv i invizibil.4 n fine, ideea de Dumnezeu pentru ali filosofi precum
Friedrich Nietzsche nu indic nimic altceva dect o slbiciune a omului n faa contientizrii inutilitii vieii.
De altfel, ideea de Dumnezeu i via de dup moarte ar avea un sens terapeutic, iar noi ne creem [Dumne]zeul
n imaginea noastr, n funcie de demonii interiori, adic n funcie de nevoi: Vai, frailor, Dumnezeul acesta
ce l-am furit era opera svrit de mna omeneasc, i o nebunie cum sunt toi zeii.[] Ce s-a ntmplat
atunci frailor? Eu care sufeream, m-am supranlat, am dus pe munte propria cenua i am nascocit pentru
mine o flacr mai strlucitoare- i iat c nlucirea s-a indepartat de mine![] Sihastrule, tu peti pe cile
creatorului: vrei s fureti un zeu din cei apte diavoli ai ti!5 Cum ne complacem n mizerie i ne-ascundem
dup tmpe rsete tristeea! -i oare cum altfel s transcendem carnea, dac nu blamnd-o, tnjind spre culmi
mai nalte, spre nevoi justificate, precum cea de sens sau Dumnezeu? ntr-un sens, naivitatea i frica ne fac eroi;
mrluind astfel n numele eliberrii contiinei de inevitabilul destin al putreziciunii, natem ideea de suflet.
Aceast briliant idee ce ne-a mascat inutilitatea; aceast iscusin patetic- i ce mecanism fantastic a nscut
natura, ce fric nate-n noi ameninarea nefiinei!Eroul este un la care sub influena fricii fuge spre
primejdie.6 Sinuciderea e tot un produs al fricii; sau mai degrab un soi de lips de rbdare- dar o via trit-n
suspans; simind ameninarea neantului este o sinucidere constant, un fel de moarte a spiritului ce se petrece n

fiecare zi, n fiecare clip. Realmente, Cioran punctase bine cnd s-a ntrebat dac nu cumva adevratele
sinucideri sunt acelea ce nu se consum: ce poate fi mai crud dect un travaliu dureros naintea atingerii
momentului morii?! Problema sinuciderii este legat de nsi contiina omului i de mecanismul suprimrii
contiinei. Suntem incapabili s ne concentrm pe un el un timp ndelungat; incapabili s ne dedicm
procesului, dezarmm nainte ca actul s nceap, fiind distrai de cele mai puerile gnduri, ne vedem deseori n
situaia s fim prea obosii pentru a muri. Viaa ca uitare- numai aa vom putea reprima tentaia macabr,
uitnd, suprimnd contiina. Conform lui Cioran, n via un exces de contiin e fatal- s fie oare o minte prea
lucid ceea ce faciliteaz apariia unor astfel de probleme filosofice? n fine, nainte de a ne pripi, ne putem juca
cu raionamenele, ntrebndu-ne de ce e ceva, mai degrab dect nimic- ntr-un sens, aceasta e ntrebarea
care-i blocheaz pe oamenii de tiin [materialiti]. Vom putea, frailor, s ne unim toate singurtile, vom
avea struina i curajul de a muri pentru tot ceea ce n-am trit?[]Tot ce vom tri s fie pregtiri i trepte ale
elanului suprem. De multe ori va trebui s murim de elanurile i n elanurile noastre, ca un ultim avnt s nege
viaa n culmile ei.7